Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 52/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 52/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 3783/105/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 52
Ședința publică din data de 09.01.2015
PREȘEDINTE – C. D. E.
GREFIER – C. A.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect exequator, formulată de petenta P. L. A., cu domiciliul ales în Ploiești, .. 12, ., ..
Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată cu chitanța . nr._/2014, anulată și atașată la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petenta reprezentată prin avocat B. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, potrivit art.131 alin.1 C.pr.civ., procedând la verificarea din oficiu a competentei generale a instanței, constată că este competentă din punct de vedere material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Instanța pune în discuție durata de soluționare a cauzei.
Petenta, prin apărător apreciază că 30 de zile sunt suficiente pentru soluționarea cauzei.
Instanța procedând la estimarea duratei soluționării cauzei potrivit art. 238 NCPC, ia act de susținerile petentei, prin apărător și consideră că prezenta cauză se poate soluționa pe o perioadă de 30 de zile.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Petenta, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În baza art. 255 rap. la art. 258 c.pr.civ., instanța încuviințează petentei, prin apărător, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerând-o legală, pertinentă, concludentă.
Petenta, prin apărător, învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petenta, prin apărător, solicită admiterea cererii formulate, recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești de divorț pronunțată de Secția civilă Middlesex – Commonwealth of Massachusetts, SUA în cadrul dosarului nr. M11D0788DR, rămasă definitivă; fără cheltuieli de judecată.
Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ /06.05.2014, petenta a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună recunoașterea deplin drept pe teritoriul României a hotărârii străine de divorț, emisă de Statul Massachusetts pronunțata de Secția civila Middlesex - Commonwealth of Massachusetts, SUA, in cadrul dosarului nr. MI11D0788DR.
În motivarea acțiunii, petenta arată că s-a căsătorit cu numitul P. T. G., la data de 21 decembrie 1995, in Ploiești, astfel cum rezulta din certificatul de căsătorie . nr._, căsătoria fiind înregistrată in Registrul Stării Civile a Municipiului Ploiești sub nr. 144/21.012.1995.
Din căsătoria acestora au rezultat minorii T. C., născut la data de 03 iulie 2001 si M. A. născuta la data de 08 septembrie 2005.
Totodată, petenta mai arată că la data de 27 octombrie 2011 s-a pronunțat hotărârea provizorie de divorț, din care face parte si acordul de separare (tranzacția părților) cu privire la toate capetele acțiunii de divorț, in cadrul dosarului aceasta având calitatea de reclamantă.
Astfel cum rezulta din stampila aplicata de grefa instanței, la data de 26 ianuarie 2012, având in vedere faptul ca instanța nu a decretat altfel, respectiva sentința de divorț a rămas definitiva.
Întrucât condițiile impuse de art. 1095 si urm din NCPC sunt îndeplinite cumulativ, petenta solicită ca prin hotărârea ce se va pronunțasă se dispună recunoaștere a sentinței civile pronunțata de Secția civila Middlesex - Commonwealth of Massachusetts in cadrul dosarului nr. MI11D0788DR.
În drept a invocat art.1095 și urm. Din NCPC.
În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri (filele 8 -18), respectiv:
-sentința de divorț pronunțata in dosarul MI11D0788DR;
-certificat naștere minorul P. T. C.;
-certificat naștere minora P. M. A.;
- acordul de separare legala (tranzacția pârtilor);
-certificatul de căsătorie . nr._.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată și reține următoarele:
Potrivit art.1.094 C.pr.civ. „hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi de statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare”.
La rândul său, și art.166 din Legea nr.105 din 22 septembrie 1992 (actualizată) cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial nr.245 din 1 octombrie 1992, intrată în vigoare la data de 30 noiembrie 1992 – act normativ abrogat, în parte, de art.83 din Legea nr.76/2012 la data de 15 februarie 2013, cu excepția anumitor articole, respectiv art.148 – 181, prevede că „hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți”, art.167 stipulând că „hotărârile referitoare la alte procese dacit cele arătate în art.166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată; b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența să judece procesul; c) exista reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și în statul instanței care a pronunțat hotărârea”.
În speță, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, la data de_ petenta s-a căsătorit cu numitul P. T. G., așa cum rezultă din certificatul de căsătorie . nr._, căsătoria fiind înregistrată în registrul Stării Civile a Municipiului Ploiești sub nr. 144/21.12.1995.
Din căsătoria acestora au rezultat minorii T. C., născut la data de 03 iulie 2001 si M. A. născuta la data de 08 septembrie 2005.
La data de 27.10.2011 s-a pronunțat hotărârea provizorie de divorț, din care face parte și acordul de separare (tranzacția părților) cu privire la toate capetele acțiunii de divorț. Sentința de divorț a rămas definitivă.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul constatând că sunt îndeplinite toate condițiile menționate în precedent, urmează ca, în baza art.1.094 și urm. C.pr.civ., art.171 cu aplicarea art.166 și art.167 din Legea nr. 105/1992, să admită acțiunea și, pe cale de consecință, va recunoaște efectele hotărârii străine de divorț, emisă de Statul Massachusetts pronunțata de Secția civila Middlesex - Commonwealth of Massachusetts, SUA, in cadrul dosarului nr. MI11D0788DR
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta P. L. A., cu domiciliul ales în Ploiești, .. 12, ., . și în consecință:
Dispune recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de divorț pronunțată de Secția civila Middlesex - Commonwealth of Massachusetts, SUA, in cadrul dosarului nr. MI11D0788DR.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Prahova.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. C. D. A. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red.ECD/tehnored.AC
3 ex./30.01.2015
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 270/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 54/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
---|