Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1144/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1144/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 15723/200/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1144
Ședința publică din data de 18.03.2015
Președinte: Ș. O.-C.
Judecător: P.-A. A.
Grefier: N. L. E.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, CUI_, împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-debitor D. T.-O., domiciliat în Ploiești, ., ., jud. Prahova, având CNP_.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 20 lei, conform OP nr. 7259/16.10.2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 28.07.2014, petentul Biroul Executorului Judecătoresc (B.) A. A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului D. T.-O., la cererea creditoarei CNADNR SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011 în dosarul de executare nr. 3285/2014.
Prin Sentința civilă nr._/19.08.2014 pronunțată de Judecătoria B. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată de instanță din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulată de petentul B. A. A. în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 02.09.2014 sub același număr de dosar, nr._ .
Prin Încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 10.09.2014, a fost respinsă cererea formulată de petentul B. A. A., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere de ședință, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu art. 632 NCPC executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, care poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească executorie, o hotărâre judecătorească definitivă, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Totodată, potrivit art. 665 alin. 5 pct. 2 NCPC, instanța respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Așadar, legiuitorul impune o condiție obligatorie în vederea încuviințării executării silite, anume ca titlul ce înglobează creanța certă, lichidă și exigibilă, să aibă caracter executoriu.
Conform art. 27 din OG 2/2001, comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin Decizia Î.C.C.J. nr. 10 din 10 iunie 2013 dată în recurs în interesul legii (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 450 din_ ) s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 prevede că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. De asemenea, conform art. 37 din același act normativ, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Interpretând coroborat prevederile legale de mai sus, rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției este titlu executoriu doar dacă se dovedește comunicarea acestuia, în principal prin poștă, și doar în subsidiar prin afișare.
În speță, s-a cerut încuviințarea executării silite a procesului-verbal de constatare a contravenției menționat de mai sus, care a fost comunicat prin afișare, după cum rezultă din procesul-verbal depus la dosar. Din actele depuse la dosar nu rezultă că s-a încercat comunicarea prin modalitatea de transmitere principală și anume prin poștă. Astfel, nu s-a putut aprecia că procesul-verbal de constatare a contravenție i-a fost comunicat. Pe cale de consecință, nu a curs termenul legal de plângere iar procesul-verbal de mai sus nu a dobândit caracter executoriu.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că a fost învestită cu încuviințarea unui proces-verbal de constatare a contravenției ce nu reprezintă titlu executoriu, motiv pentru care a respins cererea de încuviințare a executării silite.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins cererea, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire conform art. 27 din OG 2/2001 și că procesul-verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu în sensul art. 37 din OG 2/2001, având în vedere că potrivit art. 27 din OG 2/2001 anterior apariției deciziei 10/2013 a ICCJ, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului, aceasta fiind alternativă și nu subsidiară.
A precizat apelanta că procesul-verbal de contravenție a fost efectuat și comunicat în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii contravenției și de o lună de la data aplicării sancțiunii, cu respectarea disp. art. 13 și 14 din OG 2/2001 modificată și completată, proces-verbal împotriva căruia nu s-a formulat plângere contravențională și nici nu s-a achitata de bunăvoie obligația stabilită prin acesta, caz în care constituie titlu executoriu în conformitate cu disp. art. 37 din OG 2/2001, în cuprinsul acestuia fiind identificată creanța supusă executării silite, creanță care îndeplinește toate cerințele prevăzute de lege, respectiv aceea de a fi certă, lichidă și exigibilă, constând în tariful de despăgubire care este distinct de sancțiunea amenzii aplicată, tarif de despăgubire ce reprezintă o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite constând în utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, creditoarea având dreptul să-și recupereze prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și recuperarea creanțelor aferente.
A susținut apelanta că, mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite, fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe fond fiind posibil a fi verificat pe calea contestației la executare și ca atare, în această fază procesuală, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia, respectiv să facă distincțiile la care trimite decizia nr.10/2013 întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege și nu instanța investită cu o cerere de executare silită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 665 alin. 6 NCPC, art. 466 și următoarele NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.
În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în acest sens, respectiv Decizia civilă nr. 22/22.01.2014, pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, Secția a II - a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, Decizia Civila nr. 667A/23.05.2014 pronunțată de către Tribunalul București, Secția III Civila; Decizia Civila nr. 475/14.07.2014 pronunțata de către Tribunalul Prahova, Secția I Civila și încheieri pronunțate de Judecătoria Ploiești.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 04.02.2015 sub același număr de dosar, nr._ .
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare prin care să își exprime un punct de vedere cu privire la cauza dedusă judecății.
Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, intimatul a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 de euro.
Acest proces-verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului, prin afișare la domiciliul său, la data de 01.09.2011, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existente la fila 8 dosar fond, fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.
Potrivit art. 27 din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin dispozițiile art. 37 din același act normativ se statuează că procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Conform art. 632 NCPC, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art. 662 NCPC.
Astfel cum statuează art. 665 alin. 5 NCPC, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
- cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
- hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;
- înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;
- creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
- debitorul se bucură de imunitate de executare;
- titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
- există alte impedimente prevăzute de lege.
În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul-verbal adus la cunoștința contravenientului-debitor a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.
Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului-verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.
În cauză, prima instanță a apreciat nejustificat că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, întocmit de CNADNR SA, nu constituie titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenient, prin afișare la domiciliul său.
În cadrul prezentului demers procesual, instanța nu era și nu este abilitată să verifice, din oficiu, dacă respectiva comunicare s-a realizat în condiții de legalitate, un asemenea aspect putând fi valorificat doar de partea interesată în modalitatea arătată anterior, adică pe calea contestației la executare, motiv pentru care statuările (obligatorii, de altfel) din Decizia nr.10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu-și găsesc aplicabilitate în procedura de încuviințare a executării silite.
În raport de toate aceste considerente, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art. 480 alin. 2 cu aplicarea art. 665 alin. 5 NCPC, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea atacată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta-creditoare și încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011, emis de apelanta - creditoare, în ceea ce privește tariful de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, CUI_, împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-debitor D. T.-O., domiciliat în Ploiești, ., ., având CNP_.
Schimbă în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea și dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011, emis de apelanta - creditoare, în ceea ce privește tariful de despăgubire.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2015.
Președinte, Judecător,
Ș. O.-CorneliuPavel-A. A.
Grefier
N. L. E.
Red. O.C.Ș./Tehnored. A.Ș.P.
4 ex/27.03.2015
d. f._ - Judecătoria Ploiești
j. f. I. – M. C.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011, emis de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, împotriva debitorului D. T.-O., pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1156/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1327/2015.... → |
---|