Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1280/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1280/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 30019/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1280
Ședința publică din data de 24.03.2015
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta creditoare . SRL BUCUREȘTI cu sediul în Ploiești, . C, ., jud.Prahova împotriva încheierii de ședință din data de 14.08.2014 dată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul debitor R. M. domiciliat în Ploiești, ., ., jud.Prahova și intimatul petent S. T., T. ȘI G. cu sediul în Ploiești, ..6, ., .. Prahova.
Cererea de apel timbrată cu suma de 20 lei taxă de timbru, anulată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta creditoare reprezentată de avocat M. M., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul apelantei creditoare, arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentatului apelantei asupra apelului.
Reprezentantul apelantei, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de fata, constată:
Prin cererea înregistrata cu nr._ la Judecătoria Ploiești, creditoarea E. K. România SRL București, prin intermediul petentului S. T., T. și G. a chemat în judecată pe debitorul R. M., solicitând instanței ca prin încheierea ce o va pronunța să se dispună încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. 156/13.02.2006 încheiat între BCR SA și debitor, motivându-se că acesta reprezintă prin însăși natura sa un titlu executoriu, făcând dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în favoarea creditoarei, mai ales că debitorul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract constând în restituirea sumei acordată cu titlu de împrumut.
După administrarea probelor cu acte, prin încheierea din data de 14.08.2014 a Judecătoriei Ploiești, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată, reținându-se că nu există la dosar dovada cesionării de creanță în condițiile în care, deși contractul de credit în care calitatea de creditor aparține BCR sa reprezintă titlu executoriu, din actele depuse la dosar nu reiese că E. K. România SRL București a dobândit în mod valabil creanța rezultată din acest titlu executoriu și implicit calitate de creditoare a debitorului R. M..
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii în sensul admiterii cererii, motivându-se că eronat a fost respinsa cererea, atât timp cât conform disp. art.1391 c.civ. deținerea titlului executoriu în original reprezentat de contractul de credit nr. 156/13.02.2006 demonstrează predarea titlului de către cedentă în urma realizării cesiunii de creanță, aspect confirmat de actele existente la dosar( contract de credit, contract de cesiune de creanță, notificarea debitorului, adeverință vizând salariul debitorului, cerere executare silită) privind cesionarea de către BCR SA a contractului de credit, nefiind obligatorie forma autentică iar instanța avea obligația, ținând seama de caracterul necontencios al cererii, să verifice numai aparența pretenției apelantei în calitate de creditoare, discuțiile vizând fondul acestor pretenții putând fi analizate numai în condițiile exercitării de către partea interesată a dreptului său de dispoziție în procesul civil.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 25.02.2015.
Tribunalul, examinând cauza in raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauza, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constata ca apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Conform contractului de credit nr. 156/13.02.2006, debitorul a luat cu titlu de împrumut de la BCR SA suma de 2000 lei ce urma sa fie restituita în rate lunare, constând în plata lunara a unor rate, dobânzi, comisioane, având în prezent un debit de 5865,95 lei reprezentând datorie restanta și dobânzi, rate.
În baza notificării de cesiune de creanțe, contractului de cesiune de creanțe nr.277/31.05.2011, BCR SA a convenit cu creditoarea cesionarea, vânzarea și transferarea în mod irevocabil și necondiționat în favoarea creditoarei apelante a creanțelor scadente și neîndeplinite de către debitorii cedați împreună cu drepturile aferente acestora, ocazie cu care creditoarea și-a asumat obligația de a achita creanțele băncii respective, subrogându-se astfel în drepturile cedentului său împotriva debitorilor acestuia din urmă, inclusiv în ceea ce privește creanța pe care o avea cesionara față de debitor.
Potrivit art. 622, art. 628 c.pr.civ., obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu, se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în caz contrar, se procedează la executarea silita a debitorului, în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, caz in care, pot fi executate silit obligațiile al căror obiect consta în plata unei sume de bani, predarea unui bun, a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații, ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilită prin titlul executoriu.
De asemenea, disp. art. 632, art.638 c.pr.civ. stipulează că executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul unei hotărâri executorii, a unei hotărâri definitive precum și a oricăror alte hotărâri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, inclusiv titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.
Totodată, disp.art.8 din OG 51/1997 republicată, prevăd ca orice contract de leasing, de credit, inclusiv de garanție reala sau personala încheiat de o instituție de credit, constituie titlu executoriu.
Așadar, din analiza probelor administrate in cauza, rezulta ca între BCR SA și debitor a intervenit contractul de credit nr. 156/13.02.2006 în temeiul căruia debitorul a luat cu titlu de împrumut de la această bancă, suma de 2000 lei ce urma sa fie restituita prin plata lunara a unor rate, dobânzi, având în prezent un debit de 5865,95 lei reprezentând datorie restanta și rate, dobânzi până la proba contrarie, însă ulterior banca creditoare a cesionat creditoarei printre altele creanța pe care o avea față de debitor, astfel încât, creditoarea s-a subrogat în drepturile cedentului, deținând un contract de credit ce atesta existenta unei creanțe certe, dovedita prin însuși contractul sus-menționat, lichida, în condițiile în care cuantumul acesteia este strict prevăzut în cuprinsul contractului și exigibila, adică ajunsa la scadenta prin expirarea termenului prevăzut pentru plata acesteia.
Ca atare, atât timp cat, contractul sus-menționat atesta existenta unei creanțe certe, lichide si exigibile, în baza art.662 c.pr.civ. și a fost încheiat între o bancă în drepturile căreia s-a subrogat apelanta devenind creditoare, înseamnă că, un asemenea contract constituie prin însăși natura sa, un titlu executoriu, motiv pentru care se impune încuviințarea executării silite a acestuia, in temeiul art.665și urm. c.pr.civ.
Astfel, în mod nelegal instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins cererea de încuviințare ca neîntemeiata, fără să țină seama că în speța, sunt îndeplinite condițiile cumulative prev. de art.632si urm. c.pr.civ., apelanta subrogându-se în drepturile cedentului său în temeiul contractului de cesiune de creanță, motiv pentru care încheierea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale sus menționate.
Motivele invocate de către creditoare în sensul că eronat a fost respinsa cererea, atât timp cât atât timp cât conform disp. art.1391 c.civ. deținerea titlului executoriu în original reprezentat de contractul de credit nr. 156/13.02.2006 demonstrează predarea titlului de către cedentă în urma realizării cesiunii de creanță, aspect confirmat de actele existente la dosar( contract de credit, contract de cesiune de creanță, notificarea debitorului, adeverință vizând salariul debitorului, cerere executare silită) privind cesionarea de către BCR SA a contractului de credit, nefiind obligatorie forma autentică sunt întemeiate întrucât, pe de o parte, contractul de credit reprezintă prin însăși natura sa un titlu executoriu ce atestă o creanță certă, lichidă și exigibilă, susceptibil de a fi pus în executare pe cale silită, iar pe de altă parte, în baza contractului de cesiune de creanțe, banca a cesionat apelantei creanțele neperformante, inclusiv creanța față de debitor, cesiune în urma căreia creditoarea s-a subrogat în drepturile băncii, subrogare în urma căreia apelanta a dobândit calitatea de creditoare, având dreptul de a proceda la executarea silita a debitorilor săi, în mod direct, fără nicio alta distincție, formalitate.
Mai mult chiar, debitorul a fost notificat în ceea ce privește cesiunea în temeiul art.1578 c.civ., dată de la care debitorul avea obligația să achite cesionarului suma de bani datorată creditoarei inițiale, obligație neîndeplinită de bunăvoie, motiv pentru care s-a procedat la executarea silită a debitorului.
Susținerile apelantei în sensul că instanța avea obligația, ținând seama de caracterul necontencios al cererii, să verifice numai aparența pretenției sale în calitate de creditoare, discuțiile vizând fondul acestor pretenții putând fi analizate numai în condițiile exercitării de către partea interesată a dreptului său de dispoziție în procesul civil, sunt justificate deoarece, împrejurarea sus menționată poate fi analizată și dezbătută numai în cadrul unei proceduri contencioase, cu respectarea principiilor care guvernează procesul civil și nicidecum prin intermediul unei cereri de încuviințare a executării silite, în cadrul căreia se analizează pur și simplu doar condițiile de formă prevăzute în mod expres de art. 665 alin. 5 c.pr.civ.
In raport de aceste considerente, tribunalul, având în vedere că în mod nelegal a fost respinsă cererea, cu încălcarea, aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie, a normelor care reglementează procedura necontencioasă, în baza art.480 alin.1, 2 c.pr.civ., va admite apelul și va schimba în tot încheierea atacată, în sensul ca va admite cererea potrivit art. 622și urm. c.pr.civ. si va dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în Contractul de credit nr. 156/13.02.2006 emis de către BCR SA simultan/ succesiv, prin toate modalitățile prevăzute de lege și autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației cuprinsă în titlul executoriu.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta creditoare . SRL BUCUREȘTI cu sediul în Ploiești, . C, ., jud.Prahova împotriva încheierii de ședință din data de 14.08.2014 dată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul debitor R. M. domiciliat în Ploiești, ., ., . și intimatul petent S. T., T. ȘI G. cu sediul în Ploiești, ..6, ., .-26, jud. Prahova și, în consecința:
Schimbă în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea.
Încuviințează executarea silită a titlului executoriu constând în Contractul de credit nr. 156/13.02.2006 încheiat între BCR SA și debitor, simultan/succesiv, prin toate modalitățile prevăzute de lege și autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației cuprinsă în titlul executoriu.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. CîrcioiuCristina R.
GREFIER,
I. N. Cardașol
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu constând în Contractul de credit nr. 156/13.02.2006 emis de către BCR SA împotriva debitorului R. M. pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. I. N. Cardașol
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./Tehnored.CR
4 ex./ 25.04.2015
Dosar fond_ – Judecătoria Ploiești
Jud. fond – Șimon R. O.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1281/2015.... | Pretenţii. Decizia nr. 948/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
---|