Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 880/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 880/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 8598/105/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 880

Ședința publică din data de 03.04.2015

PREȘEDINTE – E. C. D.

GREFIER – A. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect încuviințare executare silită, formulată de petentul B. L. I., cu sediul în Ploiești, .. 12, jud. Prahova, la solicitarea creditoarei C. T., domiciliată în Chișinău, ., nr. 37, ., împotriva debitorului C. D. – CNP_, domiciliat în Ploiești, ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, potrivit art.131 alin.1 C.pr.civ., procedând la verificarea din oficiu a competentei generale a instanței, constată că este competentă din punct de vedere material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, conform dispozițiilor art.1102 c.pr.civ.

Instanța apreciază că prezenta cauză se poate soluționa la acest termen de judecată.

Instanța invocă din oficiu excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că pe rolul Tribunalului Prahova a fost înregistrat dosarul nr._, având aceleași părți, obiect și cauză și rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr._, la data de 08.12.2014, petentul B. L. I. a formulat la solicitarea creditoarei C. T., cerere de încuviințare a executării silite și emiterea titlului executoriu în condițiile legii române, în contradictoriu cu debitorul C. D..

În motivarea cererii, s-a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul B. Locă I., la data de 04.12.2014, creditoarea a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Hotărârea din data de 14.10.2011, dată în dosarul nr. 2-895/2010 de Judecătoria Florești – Republica M., definitivă și irevocabilă, recunoscută în România prin sentința civilă nr. 4837/05.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Prahova, definitivă și irevocabilă.

Creditoarea a arătat că debitorul nu și-a executat de bună-voie obligația de plată a sumei de 300 euro/lună sau echivalentul în lei moldovenești la cursul oficial al BNRM, reprezentând pensie alimentară pentru întreținerea copiilor minori C. A., născută la data de 13.05.2008 și C. Ș., născută la data de 12.06.2009, începând cu data de 28.10.2010.

S-a mai arătat de către creditoare că solicită ca executarea silită să se efectueze în oricare din modalitățile prevăzute de lege în vederea achitării începând cu data de 01.11.2014 și până la vârsta majoratului celor doi copii minori, direct pe unul din conturile indicate de către creditoare.

Petentul a arătat că prin încheierea din data de 04.12.2014 a admis cererea creditoarei, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru încuviințarea executării silite împotriva debitorului, în toate modalitățile de executare și autorizarea creditorului pentru a trece la executarea silită a obligației.

În drept, au fost invocate disp. art. 1102 – 1107 c.pr.civ.

În anexă la cerere au fost depuse înscrisurile de la filele nr. 14-26 dosar.

Debitorul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

În ședința publică din data de 03.04.2015, instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat și a rămas în pronunțare pe excepție.

Analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, potrivit art. 248 cod proc.civ. prin raportare la art. 432 Cod proc.civ. și 431 cod proc.civ, reține următoarele:

În urma verificării din oficiu în sistemul ECRIS, instanța a constatat că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 08.12.2014 petentul executor Judecătoresc L. I., la solicitarea creditoarei C. T. a chemat în judecată pe debitorul C. D. solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună încuviințarea executării silite si emiterea titlului executoriu. În motivarea acțiunii petentul a arătat că prin cererea înregistrata la sediul B., la data de 04.12.2014, creditoarea C. T., cu domiciliul in Republica M., Chișinău, ., nr.37, . executarea silita a - Hotărârea din data de 14.10.2011 data in dosarul nr. 2-895/2010 a Judecătoriei Floresti (Republica M.), definitiva si irevocabila, recunoscuta in România prin Sentința Civila nr. 4837/05.10.2012 in dosarul nr._ a Tribunalului Prahova, definitiva si irevocabila, întrucât debitorul nu si-a executat de bunăvoie obligațiile. De asemenea, creditoarea a mai arătat că debitorul nu si-a executat de bunăvoie obligația de plata a sumei de 300 euro/luna, sau echivalentul lor in lei MD la momentul executării la cursul oficial al BNRM, reprezentând pensie alimentara pentru întreținerea copiilor minori C. A., născuta la 13.05.2008 si C. S., născută în data de 12.06.2009, începând cu data de 28.10.2010, hotărârea fiind definitivă.

În prezenta cauză, instanța reține că a fost învestită cu o acțiune identică având aceleași părți obiect și cauză, motiv pentru care va admite excepția autorității de lucru judecat, și în consecință va respinge cererea pentru autoritate de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge cererea având ca obiect încuviințare executare silită, formulată de petentul B. L. I., cu sediul în Ploiești, .. 12, jud. Prahova, la solicitarea creditoarei C. T., domiciliată în Chișinău, ., nr. 37, ., împotriva debitorului C. D. – CNP_, domiciliat în Ploiești, ., ., ., pentru autoritate de lucru judecat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi. 03.04.2015.

Președinte,Grefier,

E. C. DanaAntonescu C.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red./tehnored. ECD/CA

5 ex./24.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 880/2015. Tribunalul PRAHOVA