Contestaţie la executare. Decizia nr. 203/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 203/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 35036/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 203
Ședința publică din data de 15.04.2015
Președinte: Ș. O.-C.
Judecător: P.-A. A.
Judecător: M. C.-A.
Grefier: N. L. E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator S. L., domiciliat în Ploiești, ., nr. 156, ., ., împotriva sentinței civile nr._/29.07.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata . IFN SA, cu sediul în București, Piața G. C., nr. 6, sector 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-contestator personal și asistat de avocat A. A., lipsind intimata.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 97 lei, conform chitanței nr._/24.11.2014, și timbru judiciar, în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare, după care
Apărătorul recurentului-contestator, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Apărătorul recurentului-contestator, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare, anularea contestației și a actelor de executare, având în vedere că sentința atacată este nelegală, având în vedere că intimata a efectuat executarea silită împotriva recurentului pentru o sumă provenită dintr-un contract de leasing încheiat în . și intimată, garant fiind recurentul, iar la data la care intimata a fost notificată de administratorul judiciar al societății pentru a se înscrie la masa credală, suma solicitată depășea mult clauzele contractului, fiind formată din penalități și sume care ar fi trebuit achitate, sumă care însă a fost diminuată de administratorul judiciar, astfel că intimata a formulat contestație, care a fost respinsă de toate instanțele și, cu toate acestea, instanța de fond a anulat numai somația executorului judecătoresc, întrucât se pornise executarea asupra unui bun, care era un bun comun, și că suma executată era corectă, fără a avea în vedere că recurentul avea calitatea de fidejusor, astfel că nu putea fi obligat să plătească mai mult decât datornicul pentru care a garanta, fără cheltuieli de judecată, depunând al dosar concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 10.10.2012 sub nr._, contestatorul S. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata . IFN SA, constatarea nulității oricărei forme de executare începute împotriva contestatorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing nr. F 2010/5116, în subsidiar, anularea actelor de executare, respectiv a somației emise în dosarul de executare nr. 264/2012 al B. S. N. C., precum și a executării înseși. De asemenea, contestatorul a solicitat suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 264/2012.
În motivare, contestatorul a arătat, în esență, că în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. 1 C.proc.civ., hotărârea judecătoreasca sau alt titlu se executa numai daca este investit cu formula executorie prevăzuta de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu si de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se executa fără formula executorie, iar prin art. 376 alin. 1 C.proc.civ. s-a reglementat că se investesc cu formula executorie prevăzuta de art. 269 alin. 1, hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum si orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea sa devină executorii, in cazurile anume prevăzute de lege.
A mai susținut contestatorul că excepțiile de la regula învestirii cu formula executorie prevăzută de art. 269 din C.proc.civ., trebuie să-și găsească aplicabilitatea numai la ipotezele la care se referă, neputând fi extinse și la alte ipoteze sau cazuri, iar deși legea conferă contractelor de leasing caracter de titlu executoriu, nu le exceptează de la necesitatea învestirii cu formula executorie înainte de a fi puse în executare.
Contestatorul a invocat în susținerea afirmațiilor Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 381 din 4 iunie 2009 pronunțată în recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 374 ind. 1 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, contestatorul a susținut că obligația sa de plata derivă din garanția personala cu bunurile sale in scopul garantării plății ratelor de leasing conform contractului nr. F 2010/5116, contract încheiat între . si . IFN SA.
A arătat în continuare contestatorul că la data de 21.09.2011 a fost deschisă procedura generală de insolvență a societății Storad Exim SRL, iar la data de 21.09.2011 administratorul judiciar Padeea Insolv SPRL a publicat tabelul preliminar al creanțelor nr. 5038/23.11.2011, unde, la poziția 12 apare creditor chirografar . IFN SA cu suma acceptată de 97.743,08 lei, din suma de 342.050,49 solicitată de creditoare. Legat de aceleași aspect, contestatorul a precizat că împotriva refuzului înscrierii cu toată suma solicitată, creditoarea A. L. a formulat contestație împotriva tabelului preliminar, contestație respinsă prin Sentința nr. 200/25.01.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la 07.06.2012 de Curtea de Apel Ploiești.
A concluzionat contestatorul că atât Tribunalul Prahova, cât si Curtea de Apel Ploiești, au stabilit că suma datorata de către debitoarea . către . IFN SA este cea stabilită de administratorul judiciar prin tabelul preliminar de creanțe, iar întinderea fidejusiunii nu poate fi mai mare decât datoria debitorului.
A mai învederat contestatorul că apartamentul situat în Ploiești, ., nr. 156, ., ., jud. Prahova, este bun comun cu soția sa, fiind dobândit în timpul căsătoriei, iar executarea nu poate începe decât în cazul în care se cere împărțeala bunului imobil, asupra apartamentului fiind instituită și o ipoteca de rang 1 pentru garantarea unui împrumut.
În motivarea cererii de suspendare a executări silite, contestatorul a învederat că apartamentul a cărui executare se dorește să se facă este casa în care locuiește împreuna cu familia sa este bun comun.
În drept, au fost invocate prevederile art. 399-404,493 C.proc.civ.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
Contestația a fost legal timbrată cu 194 lei taxa judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
În susținere, contestatorul a anexat, în copie, somația nr. 264/21.09.2012, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 18.09.2012 și procesul verbal de situație din 21.09.2012.
La data de 12.02.2013 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată și inadmisibilă, menținerea titlului executoriu și a tuturor actelor de executare, precum și respingerea cererii de suspendare a executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimata a învederat că în data de 05.02.2010 s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr. F/2010/5116 între contestatoare în calitate de Finanțator, . în calitate de Utilizator, și S. L. în calitate de Garant, având ca obiect, conform art. 1.1, punerea la dispoziția Utilizatorului, în sistem leasing, a bunurilor descrise în anexele la Contract.
A precizat intimata că, în conformitate cu prevederile contractuale, contestatorul S. L. a devenit garant co-debitor, renunțând la beneficiile de diviziune și discuțiune, fiind obligat, pe cale de consecință, la aceleași obligații de plată ca și Utilizatorul Storad Exim SRL.
Intimata a arătat în continuare că, urmare a neîndeplinirii de către debitori a obligațiilor contractuale, în data de 31.08.2011 s-a transmis debitorilor o somație de plată, prin care li s-a pus în vedere că au restanțe de plată, care era cuantumul acestora și că, în caz de neîndeplinire, Contractul de leasing va fi reziliat. Având în vedere că nici ca urmare a transmiterii somației de plată debitorii nu și-au îndeplinit nici măcar parțial obligațiile de plată, în data de 20.09.2011 a reziliat Contractul de leasing.
Întrucât utilizatorul și garantul contestator nu și-au îndeplinit obligațiile de plată nici ca urmare a trimiterii notificării de reziliere, intimata a formulat cererea de executare silită împotriva garantului S. L. în 04.04.2012.
În raport de prevederile art. 399 alin. 3 C.proc.civ., contestația la executare este inadmisibilă, susținând că reclamantul are deschisă calea dreptului comun pentru a invoca motive de nevalabilitate ale Contractului de leasing, interpretarea și calificarea Contractului de leasing în totalitate sau parțial, precum și întinderea și aplicarea acestuia neputând face obiectul analizei pe calea contestației la executare.
A mai susținut intimata că prezentul contract de leasing este titlu executoriu, împreună cu toate garanțiile personale, conform prevederilor art. 8 din OG 51/1997 și art. 52 din Legea 93/2009, raportat la art. 3741 C.proc.civ., care prevede că „înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investire cu formulă executorie”.
Referitor la contestarea sumei solicitate pe calea executării silite, contestatorul a precizat că daunele-interese prevăzute în convenția părților reprezintă o veritabilă clauză penală, al cărei rol este acela de a evalua pe cale convențională prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încălcării de către debitor a obligațiilor contractuale, instituind în sarcina acestuia din urmă obligația de a-i achita creditorului o sumă de bani ori o altă valoare patrimonială.
A arătat intimata, legat de același aspect, că o astfel de clauză are un izvor juridic legal reprezentat de art. 15 din OG 51/1997, conform căruia, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care utilizatorul nu își execută obligația de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive calculate de la data scadenței prevăzută în contractul de leasing, finanțatorul are dreptul de rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
A mai susținut intimata că norma specială conținută de 15 din OG 51/1997 permite alăturarea unor norme complementare la care părțile au posibilitatea să recurgă pe cale convențională, astfel cum este clauza de la art. 21.1 din contractul părților.
A concluzionat intimata că solicitarea sumei menționată în cererea de executare silită este perfect justificată din punct de vedere legal și contractual.
În ce privește susținerea contestatorului în sensul că întreaga sumă solicitată nu ar fi fost înscrisă nici în tabelul creditorilor Storad Exim SRL, intimata a arătat că aceasta este înlăturată de chiar prevederile speciale ale Legii nr. 85/2006, în conformitate cu care creditorii conservă acțiunile lor, pentru întreaga valoare a creanțelor, împotriva codebitorilor șl a fidejusorilor debitorului și descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal.
A susținut intimata și că, indiferent care ar fi fost motivarea instanței în neacceptarea înscrierii în tabelul creditorilor debitoarei Storad Exim SRL a întregii sume datorate, este îndreptățită la urmărirea codebitorului/fidejusorului S. L. în vederea recuperării întregului prejudiciu suferit ca urmare a neîndeplinirii de către debitori a obligațiilor asumate prin contractul de leasing.
Intimata a mai învederat și că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva contestatorului.
Intimata a susținut și că executarea propriu-zisă (vânzarea la licitație) a imobilului nu a fost făcută cu nerespectarea prevederilor legale aplicabile, astfel încât invocarea de către contestator a art. 493 alin. 1 C.proc.civ. ar fi prematură, precizând că tot ce s-a făcut până la introducerea contestației la executare sunt doar formalități premergătoare executării silite propriu-zise, conform prevederilor legale.
A învederat și că vânzarea imobilului în cauză nu poate fi făcută decât după respectarea prevederilor art. 493 alin. 1 C.proc.civ., iar apărările în acest sens ale contestatorului trebuie făcute în cadrul cererii de împărțeală, și nu pe calea contestației la executare, apreciind că și din acest punct de vedere contestația la executare este inadmisibilă.
Referitor la cererea de suspendare a executării, intimata a solicitat respingerea cererii față de aspectul neachitării cauțiunii, iar în măsura plății cauțiunii, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite, pentru motivele expuse anterior, având în vedere că reclamantul își susține cererea de suspendare pe aceleași motive ca și contestația la executare.
A concluzionat intimata că demararea executării silite s-a făcut în mod legal, în temeiul unui titlu executoriu, prin efectul legii, față de toți semnatarii acestuia, cu respectarea tuturor formelor cerute de lege, ca urmare a culpei exclusive a debitorilor, pentru recuperarea unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Intimata a anexat întâmpinării, în copie, următoarele înscrisuri: somația nr._/30.08.2011, cu dovada comunicării, notificarea nr._/20.09.2011, cu dovada comunicării, Contractul de leasing nr. F/2010/5116, cu anexe și acte adiționale.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 948 și urm., 969, 1066-1070, 1075, 1087 și 1652 C. civ., art. 1, 8 și 15 din OG 51/1997, art. 52 din Legea 93/2009, art. 102 alin. 2 și 137 alin. 3 din Legea 85/2006, art. 115, 269, 3741, 379, 399 alin. 3, 403 alin. 1 și 493 alin. 1 C.proc.civ.
La termenul de judecată din 25.04.2013, instanța de fond a luat act de renunțarea la capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
La solicitarea instanței de fond, în data de 20.02.2013 a fost comunicată la dosarul cauzei copia dosarului de executare nr. 264/2012 al B. S. N. C..
La termenul de judecată din 17.06.2013, instanța de fond a calificat excepția nulității oricărei forme de executare, invocată de contestator, ca fiind apărare de fond și a respins excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimată, ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate în încheiere.
La termenul din 05.08.2013, instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri și a dispus efectuarea unei expertize contabile, raportul de expertiză fiind depus la dosar la 17.02.2014.
Prinsentința civilă nr._/29.07.2014 Judecătoria Ploiești a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul S. L., în contradictoriu cu intimata . IFN SA și, pe cale de consecință, a anulat somația și procesul verbal de situație, ambele emise la data de 21.09.2012, în dosarul de executare nr. 264/2012 al B. S. N. C.; a respins în rest contestația la executare, ca neîntemeiată, obligând intimata la plata către contestator a sumei de 194,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și respingând în rest cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în urma cererii intimatei adresată B. S. N. C. la 04.04.2012, s-a constituit dosarul de executare silită nr. 264/2012, pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Contractul de leasing financiar nr. F/2010/5116, cu Anexele A1 și A2, (fila 153), împotriva garantului S. L..
Prin încheierea din 18.04.2012, Judecătoria Ploiești a încuviințat executarea silită a titlului executoriu menționat, împotriva contestatorului din prezenta cauză, la solicitarea intimatei.
Analizând criticile contestatorului formulate pe calea prezentei acțiuni, instanța de fond a reținut, în primul rând, că potrivit art. 3741 C.proc.civ., (forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită), înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formula executorie.
Legat de invocarea de către contestator a Deciziei nr. 4 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, instanța de fond a reținut că aceasta a vizat numai chestiunea învestirii cu formulă executorie a biletului la ordin, cambiei și filei CEC, față de prevederile art. 61 din Legea 58/1934 și ale art. 53 din Legea 58/1934, decizia neputând fi aplicată prin analogie la situația titlurilor executorii reprezentate de contractele de leasing.
Cu privire la susținerea contestatorului în sensul că întinderea obligației sale (în calitate de fidejusor în Contractul de leasing financiar nr. F/2010/5116) nu poate depăși obligația debitorului principal, invocând contestatorul dispozițiile art. 1654 C. civ., instanța de fond a reținut că, în speță, executarea silită a contestatorului în cadrul dosarului nr. 264/2012 al B. S. N. C. pentru suma totală de 369.909,05 lei, din care debit restant 360.046, 14 lei, nu încalcă regula enunțată de articolul menționat, conform căruia „fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului, nici poate fi făcuta sub condiții mai oneroase.”
Astfel, împrejurarea că în tabelul definitiv al creanțelor înregistrate împotriva debitorului . Ploiești, nu a fost admisă creditoarei . IFN decât suma de 97.743, 08 lei, din suma totală solicitată de 342.050,49 lei, nu prezintă relevanță sub aspectul întinderii obligației contestatorului, având calitatea de garant în Contractul de leasing financiar nr. F/2010/5116.
Aceasta întrucât regulile speciale aplicabile în materia insolvenței cu privire la raporturile dintre debitoarea . Ploiești și creditoarea . IFN nu se extind și asupra raporturilor dintre fidejusorul persoană fizică și creditoarea din prezenta cauză, argumentele din hotărârile pronunțate cu privire la contestațiile împotriva tabelului preliminar de creanțe neputând fi reținute, prin asemănare, în stabilirea sumei pentru care este obligat garantul a răspunde față de creditoare.
Raporturilor dintre fidejusor și creditoare le sunt aplicabile regulile dreptului comun, respectiv, dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”
Astfel, potrivit art. 21.2 din convenția părților, în toate cazurile de reziliere intervenită conform celor de mai sus sau în cazul în care la expirarea duratei, utilizatorul nu își îndeplinește obligațiile contractuale, acesta din urmă va fi obligat cumulativ la următoarele: a. să plătească toate sumele scadente până la data operării rezilierii (inclusiv dobânzile de întârziere facturate); b. să plătească cu titlu de daune-interese, pentru fiecare Anexă în parte, toate ratele de leasing care ar fi fost scadente dacă contractul nu ar fi fost reziliat, inclusiv valoarea reziduală f. să plătească orice costuri suplimentare suportate de către Finanțator în legătură cu rezilierea contractului și repoziționarea Echipamentului.
Conform art. 1652 C. civ., „cel ce garantează o obligație se leagă către creditor de a îndeplini însuși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește.”
De asemenea, instanța reține că potrivit art. 27.1 lit. a din Contract, „garantul garantează îndeplinirea la timp și în mod complet a tuturor obligațiilor asumate de Utilizator prin prezentul Contract, în sumă egală cu totalitatea ratelor și a altor sume datorate de către Utilizator Finanțatorului, conform prezentului Contract și Anexelor la acesta. Conform lit. b a articolului, „garanția este irevocabilă și va înceta doar după ce Finanțatorul îi notifică pe garanți.”, iar la lit. e se prevede că garanții „renunță în mod expres la drepturile reglementate de art. 1662-1667 C. civ., inclusiv, și fără a se limita la beneficiul de discuțiune și la beneficiul de diviziune.”
Față de aceste prevederi legale și contractuale prezentate anterior, instanța de fond a reținut că în mod legal contestatorul S. L., având calitatea de garant în Contractul de leasing financiar nr. F/2010/5116, este executat silit în dosarul nr. 264/2012 al B. S. N. C., pentru suma de 360.046,14 lei și nu doar pentru suma de 97.743,08 lei, conform tabelul definitiv al creanțelor înregistrate împotriva debitorului . Ploiești.
Mai mult, conform concluziilor raportului de expertiza contabilă judiciară - răspuns la obiecțiuni, intimata a calculat valoarea daunelor interese în funcție de ratele de leasing scadente și de valoarea reziduală, la suma de 57.023,88 euro, iar totalul datorat reprezentând debit principal și accesorii facturate este în cuantum de 97.661, 23 lei.
Aceste sume corespund celor solicitate de creditoare prin cererea de executare silită, astfel încât, instanța de fond a apreciat că suma pentru care s-a demarat executarea silită împotriva contestatorului a fost corect stabilită.
În ceea ce privește cea de-a treia critică formulată de contestator, referitor la efectuarea de acte de executare silită în dosarul nr. 264/2012 cu privire la apartamentul situat în Ploiești, ., nr. 156, ., ., jud. Prahova, instanța de fond a reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1254/24.04.2001, imobilul este bun comun dobândit de contestator împreună cu soția sa, în timpul căsătoriei, împrejurare necontestată nici de intimată.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 493 alin 1 C.proc.civ., potrivit cărora creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea sa urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui sa ceara mai întâi împărțeala acestora, instanța de fond a constatat că se impune anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. 264/2012 al B. S. N. C., cu privire la imobilul menționat, și anume, a somației și a procesului verbal de situație emise la data de 21.09.2012.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a admis în parte contestația la executare, a anulat somația și procesul verbal de situație, ambele emise la data de 21.09.2012, în dosarul de executare nr. 264/2012 al B. S. N. C. și a respins în rest contestația la executare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 al. 1 rap. la art. 276 C.proc.civ., instanța de fond a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 194,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar achitate în prezenta cauză.
Cu privire la suma de 800 lei reprezentând onorariu de expert, achitată de contestator, instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor art. art. 276 C.proc.civ., nu a obligat pe intimată la plata acesteia, întrucât raportul de expertiza nu a făcut decât să confirme corectitudinea sumelor calculate de intimată în dosarul de executare silită, actele de executare constând în somația și procesul verbal de situație emise la data de 21.09.2012, urmând a fi anulate pentru considerentele expuse anterior, care nu au legătură cu modul de calcul a sumelor datorate de contestator.
Legat de suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada suportării vreunei cheltuieli de judecată cu acest titlu de către contestator, nefiind depus la dosar vreun document justificativ de plată în acest sens.
Pentru aceste motive, instanța de fond a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 194,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și a respins în rest cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs contestatorul S. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, admiterea contestației la executare, în sensul anulării executării înseși.
În motivarea recursului, contestatorul a arătat că Judecătoria Ploiești a admis in parte contestația formulată, a anulat somația si procesul-verbal de situație, ambele emise la data de 21.09.2012 in dosarul de executare nr. 264/2012 al B. Stânga N. C. si a respins in rest contestația la executare.
Astfel, contestatorul a arătat că pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut numai unul din motivele invocate prin contestația la executare si anume acela ca, potrivit art. 493 alin. 1 C.proc.civ. creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea sa urmărească partea acestuia din imobilele aflate in proprietate . sa ceara mai întâi împărțirea acestora, constatând, totodată că, apartamentul este bun comun cu soția sa si nu se putea trece la executare asupra întregului, ci trebuia efectuata împărțeala acestuia.
Cu toate acestea, contestatorul a considerat că netemeinicia si nelegalitatea sentinței consta in faptul ca instanța de fond a considerat ca in mod corect sunt executat silit pentru suma de 360.046,14 lei si nu doar pentru suma de 97.743,08 lei.
Contestatorul a arătat că, la fond, a contestat suma pe care creditoarea pretinde ca i-o datorează și a solicitat anularea actelor de executare si a executării înseși și, astfel, intimata-creditoare solicită să fie executat silit pentru suma de 360.046 lei debit restant, celelalte cheltuieli ținând de executare.
Contestatorul a învederat că a arătat instanței de fond că obligația sa de plata derivă din garanția personala (fidejusiune), in scopul garantării plății ratelor de leasing conform contractului P 2010/5116, contract încheiat între ., al cărei acționar este, si . IFN SA, deci, izvorul obligației sale este tocmai datoria pe care o are o terța persoana (.) către intimată.
Contestatorul a susținut că la data de 21.09.2011 a fost deschisă procedura generală de insolvență a societății Storad Exim SRL și, la aceeași dată, administratorul judiciar Padeea Insolv SPRL a publicat în BPI nr._ Tabelul preliminar al creanțelor nr. 5038/23.11.2011, unde, la poziția 12 apare creditor chirografar . IFN SA cu suma acceptată de 97.743,08 lei din suma de 342.050,49 solicitată de creditoare, iar odată cu aceasta, la 28.11.2011 administratorul judiciar notifică creditoarea prin adresa nr. 5073 asupra diminuări creanței solicitate.
Contestatorul a precizat că împotriva refuzului înscrierii cu toată suma solicitată, creditoarea A. L. a formulat contestație împotriva tabelului preliminar, contestație respinsă prin Sentința nr. 200/25.01.2012 pronunțata de Tribunalul Prahova în dosar nr._ și, pentru a pronunța aceasta hotărâre, Tribunalul a apreciat că in mod corect administratorul judiciar a validat doar creanța de aproximativ 97.000 lei corespunzătoare facturilor emise de intimata creditoare pana in septembrie 2009, data când s-a reziliat contractul de leasing.
Astfel, contestatorul a arătat că tribunalul a apreciat ca prin înscrisurile depuse la dosar creditoarea nu a făcut dovada unei creanțe certe, lichide si exigibile in sensul dispozițiilor legale, reținând și că contractul de leasing a fost reziliat in luna septembrie 2009, cu o zi anterior deschiderii procedurii de insolvență si bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing a fost ridicat si valorificat de creditoare, banii din valorificarea bunurilor intrând in conturile acesteia.
Contestatorul a arătat că împotriva acestei sentințe creditoarea a formulat recurs care a fost respins irevocabil prin Decizia 3327/07.06.2012 de Curtea de Apel Ploiești, Curtea reținând ca diferența dintre suma de 97.743,08 lei si cea de 342.050,49 lei reprezintă daune interese rezultate din clauza penala înscrisa in contractul de leasing care se activează ca urmare a rezilierii contractului.
Contestatorul a menționat că s-a mai reținut ca potrivit dispozițiile OG 51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing, in cazul in care utilizatorul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul are obligația sa restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate pana la data restituirii in temeiul contractului.
Contestatorul a mai susținut că Curtea a reținut ca plata ratelor de leasing ce ar fi datorate in continuare, după rezilierea contractului, precum si a valorii reziduale reprezintă in fapt o sarcina excesiva impusa utilizatorului, ajungându-se la situația in care este mai profitabil pentru finanțator sa nu fie executat contractul, decât sa fie executat, deoarece ar obține pe lângă bunurile contractate si plata ratelor de leasing si valoarea reziduala și, cu toate ca instanța de fond citase din art. 1654 C. civ., considerând ca regulile speciale in materia insolventei nu se extind si asupra raporturilor dintre contestator, in calitate de fidejusor si intimata-creditoare.
Mai mult, contestatorul a arătat că instanța de fond a evocat si art. 1652 C. civ. potrivit căruia cel ce garantează o obligație se leagă către creditor de a îndeplini însuși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește.
Constatatorul a menționat că dacă ar fi să îmbrățișam raționamentul instanței de fond ar însemna ca intimata-creditoare sa primească suma de 97.743,08 lei de la debitoarea ., 360.046,14 lei de la acesta, plus banii încasați din valorificarea bunurilor returnate acesteia, ceea ce ar însemna să încalce tocmai principiile expuse pe larg in Decizia nr. 3327/07.06.2012 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești.
Constatatorul a învederat că trebuie a se observa că Tribunalul Prahova si Curtea de Apel Ploiești s-au pronunțat pe o problema de fond ce tine de contractul de leasing, nu de procedura insolventei, chiar daca aceasta problema a fost dezlegata in procedura insolventei.
Contestatorul a considerat că, odată pronunțate doua hotărâri cu privire la întinderea sumelor datorate de debitoarea principala intimatei, acesta - fidejusor - nu poate fi obligat sa plătească mai mult ca datornicul pentru care a garantat.
Constatatorul a precizat că ar fi un abuz de drept ca debitorul (chiar in insolventa) sa aibă de plata o suma către intimata si acesta să aibă alta, astfel că, trebuie a se avea în vedere că Tribunalul și Curtea au stabilit datoria debitoarei către intimata strict cu privire la clauzele contractuale, nefiind vorba de vreun "hair-cut", așa cum se mai procedează in insolventa, singurul criteriu avut in vedere de cele doua instanțe fiind disproporția vădita intre obligațiile debitoarei-utilizatoare si drepturile intimatei-creditoare.
Constatatorul a arătat că, astfel, cu ocazia judecații de fond a prezentat instanței, ca totul sa fie cat mai clar, o înștiințare de plata nr._ prin care se aducea la cunoștința debitoarei . ca la data de 23.10.2012 (data ulterioara deciziei Curții de Apel Ploiești) datoria in relația cu intimata era de 97.661.23 lei și, la acea dată, intimata recunoștea justețea hotărârilor judecătorești si se mulțumea cu suma de 97.661,23 lei, însă cu o luna mai devreme pornea executarea silita împotriva sa.
În drept, contestatorul a invocat disp. art. 299, 304 pct. 9, 3041 si urm. C.proc.civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 09.03.2015 sub același număr de dosar, respectiv nr._ .
La data de 25.03.2015 intimata a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și respingerea contestației la excutare și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către recurentul-contestator, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că aceste motive sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În fapt, tribunalul reține că între intimata . IFN SA, în calitate de finanțator, ., în calitate de utilizator, precum și numitul M. R. și contestatorul S. L., în calitate de garanți, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. F/2010/5116 din data de 05.02.2010.
Obiectul acestui contract l-a constituit transmiterea de către finanțator, pe o durată determinată, a dreptului de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, către utilizator, contra unei plăți periodice denumită rată de leasing, urmând ca la sfârșitul perioadei de leasing finanțatorul să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului, deja exprimat prin acest contract, cu privire la cumpărarea bunului.
Urmare a nerespectării de către utilizator a prevederilor contractuale, în sensul neplății la scadență a ratelor, finanțatorul a notificat pe utilizator, precum și pe cei doi garanți, că . figurează la data de 30.08.2011 cu un debit în valoare de 97.661,23 lei, reprezentând contravaloare rate 17, 18, 19, și 20, rest rată 16, precum și alte taxe contractuale (filele 18-19 dosar fond).
De asemenea, prin aceeași notificare, s-a comunicat faptul că începând cu acea dată contractul de leasing financiar se reziliază, urmând ca utilizatorul . să achite debitul restant menționat anterior, la care se adaugă daune-interese conform clauzelor contractuale.
Ulterior, la inițiativa debitorului ., s-a format dosarul nr._, pe rolul Tribunalului Prahova, Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, având ca obiect „procedura insolvenței”.
Prin sentința nr. 200/25.01.2012 pronunțată de judecătorul sindic în acest dosar, a fost respinsă contestația formulată de creditoarea . SA la Tabelul de creanță întocmit de administratorul judiciar Padeea Insolv SPRL, prin care creditoarea . SA a fost înscrisă la masa credală cu suma de 97.743,08 lei.
S-a arătat în considerentele acestei hotărâri judecătorești faptul că societatea creditoare a pretins că trebuie să fie înscrisă la masa credală cu suma de 342.050,94 lei, susținând că suma de 57.023,88 euro, solicitată a fi recuperată, reprezintă valoarea finanțată nerecuperată, respectiv ratele de capital aferente ratelor de credit viitoare și valoarea reziduală rezultată din contractul de leasing.
Împotriva sentinței nr. 200/25.01.2012 a formulat recurs creditoarea . SA, iar prin decizia nr. 3327/07.06.2012 Curtea de Apel Ploiești a respins recursul ca fiind nefondat.
Prin urmare, tribunalul constată că debitul principal, stabilit de judecătorul sindic în cadrul dosarului de insolvență privind pe debitorul principal, ., nr._, față de creditoarea . SA, este în valoare de 97.743,08 lei, așa cum rezultă și din „Tabelul definitiv al creanțelor înregistrate împotriva averii debitorului . Ploiești” (fila 83 dosar fond).
Pe de altă parte, tribunalul mai reține că împotriva contestatorului S. L., în considerarea calității sale de garant (fidejusor) în contractul de leasing financiar sus-menționat, s-a solicitat la data de 04.04.2012, de către creditoarea . SA, executarea silită pentru suma de 97.661,23 lei reprezentând obligația de plată restantă la data de 20.09.2011, precum și pentru suma de 57.023,88 euro, inclusiv TVA, reprezentând daune-interes, conform art. 21.1 alin. 2 din contractul de leasing, în total suma de 344.004,39 lei (la cursul BNR de 4,32 lei/1 euro), la care se adaugă cheltuielile de executare.
În acest sens, a fost format dosarul execuțional nr. 264/2012 al B. S. N. C., în cadrul căruia a fost emisă la data de 21.09.2012 somație către debitor pentru a plăti acest debit în termen de 15 zile de la primirea somației.
De asemenea, s-a declanșat procedura de executare silită imobiliară asupra imobilului situat în Ploiești, .. 156, ., ., aparținând contestatorului S. L. și soției sale, S. V.-E., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1254/24.04.2001 de BNP M. M. G..
Așadar, în rezumat, tribunalul constată că, pe de-o parte, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în procedura insolvenței, judecătorul sindic a stabilit că debitorul principal . datorează creditorului . SA suma de 97.743,08 lei, iar în cadrul dosarului execuțional nr. 264/2012 al B. S. N. C. debitorul garant S. L. este somat să achite creditorului nr. 264/2012 al B. S. N. C. suma de 344.004,39 lei reprezentând debit garantat, plus cheltuielile de executare.
Conform dispozițiilor art. 1652 C. civ., garantul (fidejusorul) se obligă față de creditorul altei persoane (debitorul principal) să execute obligația celui pentru care garantează, dacă aceasta (debitorul principal) nu o va executa.
Așadar, în caz de neexecutare din partea debitorului principal a obligației asumate, creditorul se va putea îndrepta împotriva fidejusorului, pentru executarea creanței sale.
Tribunalul reamintește că, în cadrul raporturilor dintre creditor și fidejusor, acesta din urmă poate opune creditorului, pe lângă excepțiile (apărările) personale, stipulate prin contractul de fidejusiune (dintre debitorul principal și fidejusor), și toate acele excepții (apărări), ce decurg din însuși contractul dintre creditor și debitorul principal, inclusiv sub aspectul valabilității obligației principale, a întinderii ei, clauzele contractual privind condițiile executării etc., cu excepția, bineînțeles, a excepțiilor pur personale ale debitorului principal.
Din această perspectivă, tribunalul constată că sunt fondate criticile contestatorului, atât din cererea introductivă de instanță, dar și din recursul declarat, în sensul că executarea silită pornită împotriva sa nu poate ignora suma finală stabilită de judecătorul sindic ca fiind datorată de debitorul principal . față de creditorul . IFN SA.
Atâta timp cât prin sentința nr. 200/25.01.2012 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul_ s-a stabilit în mod irevocabil că debitorul principal are de achitat creditorului . SA suma de 97.743,08 lei, debit rezultat în urma derulării raporturilor contractuale prin încheierea contractului de leasing financiar nr. F/2010/5116 din data de 05.02.2010, rezultă că, în mod evident, debitorul garant (fidejusorul) S. L. nu poate fi urmărit silit pentru o sumă mai mare, ci tot pentru această sumă.
Prin urmare, tribunalul constată că actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 264/2012 al B. S. N. C., în baza cărora s-a declanșat executarea silită a contestatorului S. L. pentru suma de 344.004,39 lei reprezentând debit garantat, plus cheltuielile de executare, sunt nelegale, astfel că, în baza dispozițiilor art. 399 și urm. C.proc.civ., urmează a se dispune anularea acestor acte de executare.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 3041 raportat la art. 312 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat de contestatorul S. L., împotriva sentinței civile nr._/29.07.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, pe care o va modifica în parte sentința, în sensul că va admite în parte contestația la executare și va anula actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 264/2012 al B. S. N. C., fiind menținută în rest sentința, ca legală și temeinică.
De asemenea, în baza art. 274 C.proc.civ., se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-contestator S. L., domiciliat în Ploiești, ., nr. 156, ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/29.07.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata . IFN SA, cu sediul în București, Piața G. C., nr. 6, sector 2.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că admite în parte contestația la executare și anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 264/2012 al B. S. N. C..
Menține în rest sentința, ca legală și temeinică.
Ia act că recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2015.
Președinte, Judecători,
Ș. O.-C. P.-A. A. M. C.-A.
Grefier,
N. L.-E.
Red. O.C.Ș.
3 ex/01.07.15
d. f._ Judecătoria Ploiești
j. f. F. R. N.
Operator de data cu caracter personal nr. 5595
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1644/2015.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 880/2015.... → |
|---|
