Ordin de protecţie. Decizia nr. 2955/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2955/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 2955/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2955
Ședința publică din data de 20.10.2014
PREȘEDINTE- R. C.
JUDECĂTOR - C. M.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Ministerul Public – reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat apelanta -reclamantă S. G. M., domiciliată în com. Dumbrăvești, ., jud. Prahova împotriva închierii de ședință din data de 26.08.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul- pârât S. A., domiciliat în com.Dumbrăbvești, ., jud.Prahova.
Cererea de apel scutită de la plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta reclamantă personal și asistată de avocat I. L., intimatul pârât personal și asistat de avocat S. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Reprezentantul apelantei reclamante, solicită proba cu acte și depune la dosar o adresă din partea Poliției Dumbrăvești către apelantă.
Instanța încuviințează proba cu acte pentru apelanta reclamantă.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorilor părților în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei reclamante, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a încheierii atacate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată. Arată că în mod greșit instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.23 din Legea nr.217/2003, întrucât pârâtul manifestă un comportament violent față de apelantă și față de părinții acesteia, fiind chemat de către organele de Poliție, ca urmare a sesizării depuse de apelantă. Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului pârât, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea încheierii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată cu nr._ /24.07.2015 la Judecătoria Ploiești, reclamanta S. G. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună emiterea unui ordin de protecție față de pârât, constând în obligarea acestuia să păstreze o distanță de 100 metri față de reclamantă, de minora S. A. G., născută la 14.01.2010, de părinții reclamantei, respectiv B. M., B. V., a unei distanțe de 100 m față de locuința sa și a părinților săi, situată în com. Dumbrăvești, ., jud. Prahova, față de locul său de muncă, respectiv . SRL, cu punct de lucru în Ploiești- incinta Gării de Sud, interzicerea luării oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta, încredințarea în favoarea sa a minorei, stabilirea reședinței minorei în domiciliul său, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 17.10.2009, căsătorie în timpul căreia s-a născut minora S. A. G. la data de 14.01.2010, însă în urma unor neînțelegeri intervenite în timpul căsătoriei părțile s-au despărțit în fapt la data de 06.03.2015, ocazie cu care s-a mutat împreună cu minora în domiciliul părinților săi, astfel încât pârâtul a manifestat permanent violență față de membrii familiei sale, de persoana sa, formulând plângere penală împotriva acestuia, promovând acțiune de divorț, mai ales că acesta a contactat-o telefonic, amenințând-o cu privire la consecințele care ar putea decurge în urma formulării acțiunii de divorț, fiind violent, psihic, fizic, motiv pentru care în noaptea de 25.06.2015 a pătruns în grădina locuinței părinților săi, a distrus diferite culturi, după care la data de 07.07.2015 a lovit-o pe mama sa, a amenintat-o, adresându-i cuvinte jignitoare, a distrus porțile de acces de la imobil, atitudine cu consecințe negative asupra minorei, care manifestă anxietate, teamă față de pârât.
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, martori, prin încheierea din data de 26.08.2015 a Judecătoriei Ploiești a fost respinsă cererea formulată de către reclamantă împotriva pârâtului, ca neîntemeiată, dispunându-se ca onorariul apărătorului din oficiu de 200 lei să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că potrivit probelor administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada că se află în pericol în urma unui act de violență din partea pârâtului, existând neînțelegeri între părți, deoarece pârâtul o vizitează pe reclamantă în scopul de a păstra legături personale cu minora, care la un moment dat ar fi refuzat să vorbească cu pârâtul, dată la care au intervenit discuții între părți în cadrul cărora și-au adresat reciproc cuvinte jignitoare, mama reclamantei având un comportament agresiv față de pârât, aruncând cu pietre în acesta, determinându-l la rândul său să riposteze, aspecte confirmate de declarațiile martorului audiat în cauză, iar existența unui certificat medico legal, a unor plângeri penale nu justifică emiterea unui ordin de protecție față de pârât, mai ales că acesta niciodată nu a agresat-o pe minoră care are față de tatăl său un comportament normal, fiind sociabilă, având nevoie de afecțiune, stabilitate, securitate emoțională din partea ambilor părinți.
Prin urmare, instanța, având în vedere considerentele sus menționate, a respins cererea ca neîntemeiată, constatând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 23 din legea nr. 217/2003 republicată.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii, obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, motivându-se că eronat s-a considerat inexistența unor manifestări violente fizice, verbale din partea pârâtului, fără să se țină seama de adresa nr._/25.03.2015, care atestă avertizarea pârâtului de către organele de poliție de a nu mai recurge la acte de violență fizice, verbale față de persoana sa, acesta fiind de rea credință, în condițiile în care nu a recunoscut la interogatoriu privind chemarea sa de către organele de poliție și că pârâtul a recunoscut la interogatoriu că minora a asistat la manifestările de violență ale acestuia în momentul în care a amenințat-o, a lovit-o pe mama sa, respectiv bunica maternă a minorei.
În continuare, reclamanta a arătat că starea conflictuală existentă între părți justifică emiterea ordinului de protecție față de recunoașterile pârâtului privind comportamentul violent al acestuia din urmă, confirmat de certificatul medico legal care atestă leziunile pe care le-a suferit la data de 11.08.2015 în urma agresiunii fizice exercitate de pârât, dată la care acesta din urmă a urmărit-o, i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect metalic în gara din satul P. și că potrivit disp. art. 23 din Legea nr. 217/2003 pârâtul îi pune în pericol viața, integritatea fizică, psihică, prin actele de violență comise, existând o atmosferă tensionată determinată de comportamentul acestuia față de persoana sa, de părinții săi, mai ales că manifestările violente ale pârâtului îi produc o stare de pericol, suferințe fizice, psihice.
De asemenea, reclamanta a precizat că a formulat acțiune de divorț datorită neînțelegerilor dintre părți, atitudinii violente a pârâtului, care a generat, generează în continuare stare tensionată, producându-i suferințe fizice, emoționale, psihice, reprezentând o formă de violență în familie reglementată de Legea nr. 217/2003 și că protecția instituită de aceste dispoziții legale se realizează în conformitate cu principiul respectării demnității umane, prevenirii săvârșirii actelor de violență în familie, atât timp cât ocrotirea, sprijinirea familiei, dezvoltarea, consolidarea solidarității familiale bazată pe prietenie, afecțiune, întrajutorării morale, materiale a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes național, mai ales că instanța de fond nu a dat eficiență rolului activ, nu a interpretat corect probele administrate în cauză, impunându-se emiterea ordinului de protecție, ca măsură strictă, esențială pentru protecția vieții, integrității, libertății sale.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza fost înregistrată cu nr._ la data de 16.09.2015.
Tribunalul,examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform actelor de stare civilă existente la dosar, adreselor nr._/25.03.2015,_/15.07.2015, plângerii din data de 14.07.2015, fișei de evaluare psihologică nr. 827/09.07.2015, cererii înregistrată cu nr._, părțile s-au căsătorit la data de 17.10.2009, căsătorie în timpul căreia s-a născut la data de 14.01.2010 minora S. A. G., însă, la un moment dat, între părți au intervenit neînțelegeri în urma cărora soții s-au despărțit în fapt la data de 06.03.2015, când reclamanta a plecat din domiciliul comun împreună cu minora, locuind în domiciliul părinților săi din com. Dumbrăvești, ., jud. Prahova, după care pârâtul a venit în acest imobil, ocazie cu care au avut loc între părți discuții contradictorii, în urma cărora au fost formulate plângeri penale de către reclamantă și părinții acesteia, față de pârât, atrăgându-i-se atenția pârâtului de către organele de poliție să nu mai recurgă la acte de violență fizică, verbală, față de reclamantă.
În cuprinsul fișei de evaluare psihologică nr. 827/09.07.2015 s-a menționat că în urma evaluării psihologice a minorei S. A. G. s-a constatat că aceasta din urmă manifestă tulburare de stres posttraumatic generată situațional de relația tensionată dintre părinți, recomandându-se evitarea expunerii copilului la orice fel de agresiune fizică sau verbală, asigurarea unui mediu calm, liniștit și stabil.
În baza certificatului medico legal nr. 1243/12.08.2015 reclamanta a fost examinată din punct de vedere medico legal de către Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova la data de 12.08.2015, ocazie cu care s-a constatat că aceasta prezenta leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur la data de 11.08.2015, necesitând două zile de îngrijiri medicale.
Martorul M. G., propus de către reclamantă, a declarat că între părți au intervenit neînțelegeri, ocazie cu care la un moment dat pârâtul a venit în domiciliul părinților reclamantei, manifestând nervozitate, în scopul de a-și vizita copilul, ocazie cu care minora a început să plângă, refuzând să vorbească cu tatăl său, astfel încât mama reclamantei i-a solicitat pârâtului să nu mai vină în domiciliul sau fără aprobare, având loc un incident în cadrul căruia mama reclamantei și pârâtul și-au adresat reciproc cuvinte jignitoare, aruncând reciproc cu pietre, pârâtul venind deseori în domiciliul reclamantei, distrugând diferite culturi, deteriorând un gard, lovind-o pe reclamantă cu un obiect metalic în timp ce aceasta se întorcea de la serviciu, aspecte cunoscute de martor de la reclamantă.
Disp. art. 23 din Legea nr. 217/2003 stipulează că persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita pe cale judecătorească, în scopul înlăturării stării de pericol, emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună cu caracter provizoriu anumite măsuri, obligații sau interdicții expres prevăzute de dispozițiile legale sus menționate.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că părțile s-au căsătorit la data de 17.10.2009, căsătorie în timpul căreia s-a născut minora S. A. G., însă la un moment dat soții s-au despărțit în fapt la data de 06.03.2015, despărțire în urma căreia reclamanta s-a mutat împreună cu minora în domiciliul părinților săi, situat în com. Dumbrăvești, ., jud. Prahova, motiv pentru care pârâtul a venit în acest imobil în scopul de o vizita pe minoră care a refuzat orice contact cu tatăl său, astfel încât între părți există o stare conflictuală determinată de neîntelegerile existente între cei doi soți în timpul căsătoriei, de insistențele pârâtului de a păstra legături personale cu copilul său, caz în care reclamanta și părinții acesteia au formulat diferite plângeri penale, acuzându-l pe pârât de săvârșirea unor infracțiuni de distrugere, lovire etc., având loc la un moment dat un incident între pârât și mama reclamantei în cadrul căruia și-au adresat reciproc cuvinte jignitoare, au aruncat unul în celălalt cu pietre.
Ca atare, atât timp cât între cei doi soți există neînțelegeri, reclamanta formulând acțiune de divorț la data de 11.05.2015, aflată în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Ploiești, iar în urma acestor neînțelegeri reclamanta și-a stabilit domiciliul împreună cu minora în imobilul aparținând părinților săi, având loc la un moment dat un incident între mama reclamantei și pârât, care a venit în domiciliul reclamantei în scopul de a o vizita pe minoră, înseamnă că în realitatea între părți există o stare conflictuală generată de neînțelegerile existente între reclamantă și pârât în calitate de soți, pe de o parte, între pârât și părinții reclamantei, pe de altă parte, neînțelegeri determinate în principal de imposibilitatea pârâtului de a păstra legături personale cu minora, de refuzul părinților reclamantei de a-i permite acestuia să o viziteze pe minoră, neînțelegeri care la un moment dat au culminat cu săvârșirea unor acte de violență deopotrivă din partea mamei reclamantei și a pârâtului.
De fapt, la stabilirea existenței stării conflictuale dintre părți, a comportamentului pârâtului față de reclamantă, față de minoră, se ține seama în exclusivitate de neînțelegerile existente între cei doi soți cu privire la modalitatea de derulare a relațiilor de familie dintre aceștia, de comportamentul mamei reclamantei, care la un moment dat i-a interzis pârâtului să vină în locuința reclamantei pentru a -și vizita copilul, fapt ce a determinat o anumită reacție nu numai din partea pârâtului, ci și a mamei reclamantei, culminând cu un incident în cadrul căruia cei doi și-au adresat reciproc cuvinte jignitoare, s-au lovit reciproc cu diferite obiecte contondente, motiv pentru care toate aceste împrejurări demonstrează prin însăși natura lor constrângerea pârâtului de a reacționa la actele de violență săvârșite de către părinții reclamantei, imposibilitatea reclamantei de a putea pretinde săvârșirea unor acte de violență de către pârât față de persoana sa, față de minoră.
De altfel, analizându-se răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului și declarația martorului M. G., unchiul reclamantei, reiese cu certitudine că între părți există o stare conflictuală determinată de despărțirea în fapt a soților, intervenită în luna martie 2015, despărțire în urma căreia reclamanta a formulat o acțiune de divorț, iar pârâtul a început să vină în locuința reclamantei în scopul de a o vizita pe minoră din luna iunie 2015, ocazie cu care au existat incidente între părinții reclamantei și pârât și nicidecum între reclamantă și acesta din urmă, incidente la care a asistat și minora, aspecte percepute personal de martorul audiat în cauză care demonstrează existența unor neînțelegeri între părinții reclamantei și pârât tocmai datorită refuzului părinților acesteia de a-i permite pârâtului să o viziteze pe minoră.
Mai mult chiar, în condițiile în care există neînțelegeri între părinții reclamantei și pârât, determinate de refuzul acestora de a-i permite pârâtului să o viziteze pe minoră, înseamnă că în realitate nu există nici una act de violență săvârșit de către pârât față de reclamantă, față de minoră de natură să le pună în pericol viața, integritatea fizică, psihică, libertatea acestora, întrucât toate incidentele care au avut loc au fost determinate de starea conflictuală care a existat și există între părinții reclamantei și pârât, stare conflictuală în urma căreia rudele reclamantei au formulat diferite plângeri penale împotriva pârâtului, acuzându-l de săvârșirea unor infracțiuni de distrugere, amenințare, etc.
Faptul că reclamanta ar fi prezentat la data de 11.08.2015 anumite leziuni traumatice ce ar fi fost produse cu un obiect contondent și că minora manifesta în luna iulie 2015 tulburare de stres posttraumatic generată de relația tensionată dintre părinți, nu înseamnă în mod automat că pârâtul a săvârșit și săvârșește acte de violență față de reclamantă, de propriul copil de natură să pună în pericol viața acestora din urmă, deoarece existența certificatului medico legal nu atestă că leziunile respective ar fi fost produse de către pârât, martorul nepercepând personal o asemenea situație de fapt, ci dimpotrivă acesta a relatat diferite împrejurări percepute prin intermediul reclamantei, iar starea emoțională pe care o are copilul se datorează comportamentului ambilor părinți, determinat de exacerbarea neînțelegerilor dintre aceștia, de atitudinea bunicilor materni față de pârât, mai ales că toate părțile au obligația să acționeze într-o anumită modalitate de natură să asigure un climat corespunzător copilului din toate punctele de vedere, inclusiv afectiv, psihic, emoțional.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins cererea ca neîntemeiată, constatând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de disp. art. 23 din legea nr. 217/2003, neexistând nici un act de violență din partea pârâtului de natură să pună în pericol viața, integritatea fizică, psihică, libertatea reclamantei sau a minorei, mai ales că este imposibil să se formuleze o cerere privind emiterea unui ordin de protecție de către reclamantă în favoarea părinților săi, care în calitate de persoane majore, au posibilitatea să emită anumite pretenții în ceea ce privește comportamentul pârâtului față de aceștia din urmă.
Susținerile reclamantei în sensul că eronat s-a considerat inexistența unor manifestări violente fizice, verbale din partea pârâtului, fără să se țină seama de adresa nr._/25.03.2015, privind avertizarea pârâtului de către organele de poliție referitoare la comportamentul acestuia, aspect nerecunoscut de către pârât la interogatoriu, fiind de rea credință, nu pot fi avute în vedere, deoarece adresa sus menționată relevă pur și simplu atenționarea pârâtului în ceea ce privește comportamentul său pe care l-a avut la un moment dat cu ocazia deplasării în domiciliul reclamantei, comportament care se analizează în strânsă legătură cu comportamentul părinților reclamantei față de derularea raporturilor de familie dintre pârât și minoră, iar nerecunoașterea de către pârât a unor împrejurări referitoare la avertizarea sa de către organele de poliție nu constituie prin însăși natura sa o dovadă certă privind săvârșirea de către pârât a unor acte de violență, ci pur și simplu exercitarea de către acesta a unui drept procesual privind recunoașterea sau nerecunoașterea unor situații de fapt considerate de către pârât ca fiind irelevante.
Împrejurările invocate de către reclamantă conform cărora minora a asistat la manifestările de violență ale pârâtului în momentul în care bunica maternă a fost amenințată, lovită de pârât, starea conflictuală dintre părți justificând emiterea ordinului de protecție față de recunoașterile pârâtului privind comportamentul violent al acestuia din urmă, de certificatul medico legal care atestă leziunile suferite la data de 11.08.2015 în urma agresiunii fizice exercitate de pârât care a urmărit-o, aplicându-i mai multe lovituri cu un obiect metalic, atestă prin însăși natura lor existența unui conflict între părinții reclamantei și pârât, determinat de refuzul membrilor familiei reclamantei de a-i permite pârâtului să își viziteze copilul, aspecte confirmate de martorul audiat în cauză, rudă apropiată a reclamantei, iar existența în sine a unor asemenea neînțelegeri nu justifică emiterea ordinului de protecție în condițiile în care aceste neînțelegeri au fost determinate tocmai de refuzul părinților reclamantei de a-i permite pârâtului să o viziteze pe minoră, mai ales că nu există nici o dovadă certă că leziunile pe care le-ar fi suferit reclamanta la data de 11.08.2015 ar fi fost săvârșite efectiv de către pârât.
Motivele invocate de către reclamantă în sensul că pârâtul îi pune în pericol viața, integritatea fizică, psihică, prin actele de violență comise, existând o atmosferă tensionată determinată de comportamentul acestuia și că manifestările violente ale pârâtului îi produc o stare de pericol, suferințe fizice, psihice, sunt neîntemeiate deoarece comportamentul pe care l-a avut la un moment dat pârâtul s-a datorat atitudinii părinților reclamantei, care refuză să îi permită pârâtului să aibă legături personale cu copilul său, atitudine care a stat la baza producerii unor incidente, în cadrul cărora mama reclamantei și pârâtul și-au adresat reciproc cuvinte jignitoare, aruncând cu diferite obiecte unul în celălalt, împrejurări percepute personal de martorul audiat în cauză și care demonstrează prin însăși natura lor inexistența unor acte de violență săvârșite în mod deliberat de către pârât, fiind o reacție generată în exclusivitate de comportamentul părinților reclamantei care îi interzic să o viziteze pe minoră.
Criticile reclamantei privind formularea acțiunii de divorț datorită atitudinii violente a pârâtului, care a generat, generează stare tensionată, producându-i suferințe fizice, emoționale, psihice, reprezentând o formă de violență în familie și că protecția instituită de Legea nr. 217/2003 se realizează în conformitate cu principiul respectării demnității umane, prevenirii săvârșirii actelor de violență în familie, sunt nefondate întrucât formularea unei acțiuni de divorț, existența unor neînțelegeri între părți nu atestă prin însăși natura lor săvârșirea de către pârât a unor acte de violență, membrii familiei reclamantei fiind cei care contribuie în prezent la întreținerea unor relații tensionate între cei doi soți, la exacerbarea neînțelegerilor între aceștia, iar principiile instituite de Legea nr. 217/2003 nu se aplică în mod automat, ci în strânsă legătură cu toate împrejurările de fapt deduse judecății, raportate la probele administrate în cauză, ținându-se seama și de comportamentul membrilor familiei reclamantei, în ceea ce privește derularea relațiilor dintre reclamantă și pârât, pe de o parte, dintre pârât și minoră, pe de altă parte.
Apărările reclamantei privind necesitatea ocrotirii, sprijinirii familiei, dezvoltarea, consolidarea solidarității familiale bazată pe prietenie, afecțiune, întrajutorarea morală, materială a membrilor familiei, fiind un obiectiv de interes național, instanța de fond neavând rol activ, nefiind interpretate corect probele administrate în cauză, și ce se impune emiterea ordinului de protecție, ca măsură strictă, esențială pentru protecția vieții, integrității, libertății sale, nu au nici un temei legal, deoarece la aplicarea principiilor sus menționate se ține seama în exclusivitate de probele administrate în cauză, care atestă relațiile dintre cei doi soți, modalitatea de derulare a raporturilor de familie după despărțirea în fapt, comportamentul membrilor familiei reclamantei față de pârât, cu ocazia vizitelor efectuate de către acesta, în scopul de a o vizita pe minoră și nicidecum pur și simplu doare de susținerile reclamantei care nu se atestă săvârșirea de către pârât a unor acte de violență de natură să pună în pericol viața, integritatea fizică, psihică a reclamantei sau a minorei.
De fapt, atât timp cât există neînțelegeri între reclamantă și pârât, între părinții reclamantei și pârât, privind exercitarea de către acesta din urmă a dreptului de a o vizita pe minoră, nu se justifică instituirea unui ordin de protecție, mai ales că mama reclamantei a fost cea care l-a determinat pe pârât la un moment dat să reacționeze în mod violent datorită refuzului acesteia de a-i permite pârâtului să aibă legături personale cu propriul copil.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ, va respinge apelul ca nefondat, iar în baza disp. art.49 alin.3 din OUG nr. 80/2013, va dispune avansarea onorariului de 260 lei al apărătorului din oficiu din fondurile Ministerului Justiției, ținându-se seama de asistența juridică obligatorie existentă în favoarea pârâtului, instituită de dispozițiile Legii nr. 217/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat apelanta-reclamantă S. G. M., domiciliată în com. Dumbrăvești, ., jud. Prahova împotriva închierii de ședință din data de 26.08.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. A., domiciliat în com.Dumbrăbvești, ., jud.Prahova, ca nefondat.
Dispune avansarea onorariului de 260 lei al apărătorului din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată in ședință publică, azi, 20.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. C. C. M.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. C.M./tehnored CM
4 ex./07.12. 2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. T. A.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... |
|---|
