Partaj judiciar. Decizia nr. 1645/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1645/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 12860/281/2008
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1645
Ședința publică din data de 07.04.2015
Președinte: Ș. O.-C.
Judecător: P. – A. A.
Grefier: N. L.-E.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă S. L., domiciliată în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 4528/26.04.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. C., domiciliată în comuna Păulești, ., jud. Prahova, și intimata-intervenientă A. G., domiciliată în comuna Păulești, ., jud. Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2015, susținerile părților, prin apărători, fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 24.03.2015 și, ulterior la data de 31.03.2015 și la data de 07.04.2015 când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 09.10.2008 sub nr._, reclamanta S. L. a solicitat, in contradictoriu cu pârâta D. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea def. D. I., decedat la 8.12.2007, cu ultimul domiciliu in com. Păulești . constate care sunt moștenitorii, cotele si masa succesorala rămasă de pe urma acestuia, precum si ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale respective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca de pe urma def. D. I., decedat la 8.12.2007, cu ultimul domiciliu in com. Păulești . ca moștenitori reclamanta, în calitate de fiica din prima căsătorie, si pârâta, in calitate de soție supravietuitoare, iar masa succesorală este compusa din teren in suprafață de 1000 mp situate in com. Păulești, . situata pe acest teren.
Reclamanta a precizat ca bunurile respective au fost dobândite in timpul primei casatorii a defunctului cu mama sa, aratând si ca prin sentința civila de partaj 3708/3.06.1974 a Judecătoriei Ploiești prin care parinții săi au impartit bunurile comune, casa de locuit situata pe terenul in suprafață de 1000 mp a fost atribuita in lotul tatalui sau
A aratat ca acest teren a format ulterior obiectul reconstituirii dreptului de proprietate in baza legilor fondului funciar, fiind emis in favoarea tatălui său titlul de proprietate, astfel încât cotele succesorale ce revin părților sunt de ¾ pentru reclamanta si ¼ pentru pârâtă.
In drept, reclamanta si-a întemeiat actiunea pe disp. art. 728 c.civ.
In anexa la actiunea introductiva, reclamanta a depus acte de stare civila, sentința de partaj nr. 3708/1974.
La termenul de judecata din 13.02.2009, numita A. G. a formulat cerere de interventie in interes propriu in baza art. 49 C.proc.civ., prin care a solicitat constatarea valabilității promisiunii de vânzare, incheiata intre intervenienta si def. D. I., conform chitanței – contract de vânzare-cumpărare din 24.11.2007, si respectiv pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat in com. Păulești, ., compus in suprafață de 996 mp si casa situata pe acest teren.
In motivarea cererii, intervenienta a aratat ca prin chitanta incheiata la 24.11.2007 defunctul i-a vandut imobilul proprietatea sa situat in com. Paulesti, ., compus in suprafata de 996 mp si casa situata pe acesta pentru prețul de_ lei vechi, preț pe care l-a achitat integral la aceeași data, dar că decesul vânzătorului a intervenit la 8.12.2007, astfel încât actele de vanzare-cumparare in forma autentica nu s-au mai putut încheia.
In subsidiar, intervenienta a solicitat sa se constate că, potrivit testamentului autentificat sub nr. 954/24.04.2007, are calitate de moștenitoare testamentară, fiind legatara universală, alături de pârâta D. C., cu privire la întreaga avere succesorala a def. D. I..
In anexa a depus contractul de vanzare-cumparare din 24.11.2007 si testamentul autentic invocat.
La termenul de judecata din 20.03.2009 reclamanta a formulat cerere completatoare a actiunii introductive prin care a solicitat:
- constatarea nulității testamentului aut sub nr. 954/24.04.2007. față de faptul ca testatorul era lipsit de discernământ la data intocmirii actului:
- anularea testamentului aut sub nr. 1954/24.04.2007, față de faptul că a fost afectat de un viciu de consimțământ constând in exercitarea de violente asupra testatorului, condiție in care autorul sau a fost obligat sa întocmească actul;
- constatarea revocării testamentului autentificat sub nr. 954/24.04.2007, ca efect al încheierii actului din data de 24.11.2007, încheiat intre testator si legatarul cu titlu universal A. G., ceea ce conduce la ineficacitatea acestuia;
- in subsidiar, a solicitat reducțiunea liberalităților excesive in limitele cotității disponibile si constatarea cotei de ½ din masa bunurilor de împărțit ce revine reclamantei in calitate de moștenitoare rezervatara.
În motivarea cererii completatoare, reclamanta a arătat că la data întocmirii testamentului autorul său era grav bolnav, ceea ce a determinat internarea lui si efectuarea unei intervenții chirurgicale, ceea ce coroborat cu vârsta si amenințarea cu producerea unui rău, conduce la concluzia ca nu era lucid la momentul semnării actului.
Reclamanta a arătat ca violența fizică si morală la care a fost supus testatorul de către soția si fiica acesteia (intervenienta), a constat in lipsirea de internare medicala si respectiv de plata intervenției chirurgicale, daca nu va întocmi actul respectiv, sens in care consimțământul sau a fost viciat.
Reclamanta a invocat in sprijinul celui de-al treilea capăt de cerere al completării la acțiune, si dispozițiile art. 923 C. civ., care dispune că orice înstrăinare a obiectului legatului revoca legatul, precum si dispozițiile art. 939 C. civ., ca temei de drept al celui de-al patrulea capăt de cerere.
La același termen de judecata, reclamanta a formulat intâmpinare la cererea de intervenție in interes propriu formulata, invocând excepția de nulitate a cererii introductive pentru netimbrare, excepția de inadmisibilitate a primului capăt de cerere al intervenției, apreciind ca acțiunea este inadmisibila atâta vreme cât partea poate uza de acțiunea in realizare si excepția de inadmisibilitate al celui de-al doilea capăt de cerere al intervenției, motivat de dispozițiile art. 5 alin. 2 din Titlul X al Lg. 247/2005.
Pe fondul cauzei, reclamanta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a înscrisului sub semnătura privata intitulat contract de vânzare-cumpărare din 24.11.2007 pentru neîndeplinirea condițiilor de forma privind înstrăinarea bunurilor imobile.
La termenul de judecata din 8.05.2009, intervenienta a formulat întâmpinare cu privire la exceptiile invocate, solicitand respingerea acestora ca neintemeiate.
La acelasi termen de judecata, parata D. C., a formulat întâmpinare-cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii completatoare ca neintemeiata.
Pe cale reconvenționala, parata-reclamantă a solicitat ca in ipoteza in care instanța va dispune reducțiunea liberalităților excesive in limitele cotității disponibile, să se constate ca dreptul de ½ din bunurile defunctului aparține celor doua legatare universale, din care una este si moștenitoare legală si numai restul de ½ din aceste bunuri urmează a fi supuse partajului din care ¼ revine șotiei supraviețuitoare, iar restul de ¾ din ½ revine reclamantei.
Parata-reclamanta a solicitat să se constate că la imobilul supus partajului a efectuat atât in timpul concubinajului, cât si in timpul căsătoriei o . îmbunătățiri, astfel încât sa se retina cu titlul de contribuție proprie cota de ½ din următoarele lucrări: schimbat o fereastra, pus dusumea in 2 camere, refacut bucataria, refacut soba de teracota, montat tabla pe bucatarie si camara, refacut exteriorul casei si placarea zidului cu piatra de rau, montat jgheaburi din tabla, turnat alei de ciment in curte, construit pod din ciment la poarta, edificat gardul din fata casei si garduri imprejmuitoare de sarma, montat instalatii apa si gaze, montat suport bolta vita de vie, construit un porumbar si magazie, plantat 9 pomi aflati actualmente pe rod.
Parata a solicitat si ca reclamanta sa fie obligata sa suporte cota ce-i revine din pasivul succesoral, avand in vedere platile efectuate cu ocazia internarii si tratamentului defunctului, precum si cele legate de inmormantare si pomeni, in cuantum de cca 10.000 lei.
La termenul de judecata din 12.06.2009, reclamanta a formulat intampinare la cererea reconventionala, solicitand respingerea acesteia ca neintemeiata.
La termenul de judecata din 17.02.2010, instanta de fond a unit cu fondul exceptiile inadmisibilitatii capetelor 1 si 2 din cererea de interventie, a incuviintat in principiu cererea de interventie, precum si pentru reclamanta, parata si intervenienta probele cu acte, interogatoriu si cate 2 martori fiecare, iar pentru reclamanta si proba cu expertiza medico-legală, probe administrate conform inscrisurilor de la filele 141-149, 152-157 dosar.
La termenul de judecata din 30.06.2010, reclamanta a formulat, in baza art. 177 alin. 1 C.proc.civ., cerere privind verificarea de scripte referitoare la semnătura def. D. I. de pe înscrisul intitulat „contract vânzare-cumpărare” din 24.11.2007, la dosar fiind depus originalul înscrisului.
La termenul de judecata din 29.09.2010, instanța de fond a procedat la verificarea de scripte in baza înscrisurilor depuse la dosar, reținând ca semnătura de pe înscrisul contestat aparține fără dubiu defunctului vânzător.
Prin sentința civilă nr. 4528/26.04.2011 Judecătoria Ploiești a respins excepția inadmisibilității capătului I al cererii de intervenție in interes propriu, invocată de reclamantă, a respins excepția inadmisibilității capătului II al cererii de intervenție in interes propriu, invocată de reclamantă, ca neîntemeiata.
De asemenea, instanța de fond a respins cererea reconvențională, formulată de pârâta D. C., ca neîntemeiată.
Totodată, instanța a admis pe fond cererea de intervenție in interes propriu, formulată de intervenienta A. G., și a constatat valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare din data de 24.11.2007, încheiata intre intervenienta și defunctul D. I., cu privire la imobilul din Păulești, ., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 996 mp și casa situată pe teren.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității capătului I al cererii de intervenție in interes propriu, invocată de reclamanta, motivat de faptul ca intervenienta are la îndemână acțiunea in realizare, că cererea prin care s-a solicitat să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare pe baza unui înscris sub semnătură privată este una perfect admisibilă, în lumina dispozițiilor art. 969 C. civ., potrivit cu care convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, precum si in lumina dispozițiilor art. 1073-1075 C. civ. potrivit cu care creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.
De altfel, reclamanta a precizat, in susținerea acestei excepții, că nu s-ar putea solicita constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare pe calea primului capăt de cerere, câtă vreme, prin cel de-al II-lea capăt de cerere, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare-cumpărare, întrucât cel de-al II-lea capăt de cerere are semnificația unei acțiuni in realizare .
Raționamentul reclamantei este lipsit de suport legal, atât in lumina dispozițiilor mai sus invocate, cât și față de faptul că cel de-al II-lea capăt de cerere reprezintă corolarul primului capăt de cerere, neputându-se practic proceda la pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare-cumpărare, in lipsa verificării condițiilor de validitate ale conventiei, atat sub aspectul formei, cat si al fondului.
Sub acest aspect, doctrina si jurisprudenta au apreciat unanim ca . un petit de genul celui solicitat pe calea cererii de interventie, ambele capete de cerere sunt admisibile, astfel că, pentru toate aceste motive, instanta de fond a respins exceptia ca neintemeiata.
In ceea ce priveste exceptia de inadmisibilitate a capatului II din cererea de interventie in interes propriu, motivata de dispozițiile art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii 247/2005, instanta de fond a respins-o ca neintemeiată, arătând că, potrivit acestor dispozitii legale, „in situatia in care dupa incheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fara constructii, una dintre părți refuza ulterior sa incheie contractul, partea care si-a indeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta care poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract”.
Legiuitorul recunoaste, astfel, posibilitatea promovarii actiunii in constituire de drepturi pe baza unui antecontract care fundamenteaza pretentia dedusa judecatii, independent de existenta sau inexistenta constructiilor pe teren. Sustinerea reclamantei, potrivit cu care aceasta posibilitate a demersului judiciar este recunoscuta părții numai in ipoteza in care obiectul antecontractului este un teren fara constructii, este contrazisa chiar de textul legal invocat si de interpretarea sa literala, întrucât norma juridica se refera si la terenuri cu constructii, astfel că a fost respinsă și aceasta exceptie, ca fiind neintemeiata.
Referitor la acțiunea principală, instanța de fond a reținut următoarele:
In lumina actelor de stare civila aflate la filele 8-9 dosar, instanta de fond a constatat ca autorul reclamantei, D. I., cu ultimul domiciliu in . la 8.12.2007, iar de pe urma sa au vocație la succesiune atat reclamanta in calitate de fiica cat si parata D. C., in calitate de sotie supravietuitoare.
In cauza, insa reclamanta nu a facut dovada acceptarii succesiunii defunctului sau tata, in termen legal de 6 luni de la data decesului acestuia, retinand in acest sens ca inscrisurile depuse de reclamanta la fila 10 dosar datează din iulie 2008, după împlinirea termenului de optiune succesorala.
Or, prima conditie pe care reclamanta ar fi trebuit sa o indeplineasca in prezenta cauza, era tocmai aceea a acceptarii succesiunii in termen legal,motive fata de care instanta a respins sub un prim aspect cererea acesteia de a constata calitatea reclamantei de succesoare a tatalui sau D. I..
Instanta de fond a mai constatat ca prin testamentul aut sub nr. 954/24.04.2007 (fila 29 dosar), autorul reclamantei, D. I., a testat întreaga avere mobila si imobila ce se va afla in patrimoniul sau la data decesului, in favoarea pârâtei si intervenientei din prezenta cauza.
In ceea ce priveste masa succesorala ramasa de pe urma acestuia, instanta de fond a retinut ca bunurile imobile solicitate de reclamanta la partaj pe calea actiunii introductive nu se mai aflau in patrimoniul autorului sau la data decesului, fiind instrainate la 24.11.2007, pe calea unei convenții de vânzare-cumpărare intervenientei A. G..
Referitor la cauza de nulitate invocata de reclamanta, cu privire la testamentul autentificat sub nr. 954/24.04.2007, pe motiv ca testatorul era lipsit de discernământ, instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat, reținând din cuprinsul probatoriului administrat cu interogatoriu, acte si martori, că inclusiv la nivelul lunii noiembrie 2007, data ulterioară întocmirii testamentului, (la care s-a încheiat convenția de vânzare-cumpărare), autorul reclamantei era lucid (depoziție Onutu A. – fila 143 dosar si depoziție C. A. – fila 144) că era coerent in vorbire și că se putea concentra asupra discuțiilor (depoziție C. M. D. – fila 147.
Concluziile raportului de expertiza medico-legală-psihiatrică, astfel cum a fost efectuat in cauză (filele 198-199 dosar), atestă de asemenea, pe baza actelor medicale analizate, ca la data întocmirii testamentului, numitul D. I. avea capacitatea psihica de înțelegere si apreciere critica a conținutului si consecințelor faptelor sale si deci avea discernământul păstrat.
In lumina considerentelor mai sus detaliate, instanța de fond a respins capătul de cerere privind constatarea nulității testamentului, motivat de pretinsa lipsa de discernământ a testatorului, ca neîntemeiat.
In ceea ce privește pretinsa viciere a consimțământului testatorului, din cauza violentelor exercitate asupra acestuia de către pârâtă și fiica acesteia (intervenienta), violente constând in lipsirea de internare medicala și respectiv de plata intervenției chirurgicale, in cazul in care nu va întocmi actul respectiv, instanța a constatat, din probatoriul cu acte si martori efectuat in cauza, că reclamanta nu a făcut dovada exercitării unor asemenea violente de către pârâtă și intervenienta asupra numitului D. I., anterior decesului.
In acest sens, martorii audiați pentru reclamanta nu au relatat împrejurări de natură sa conducă la o asemenea concluzie. Mai mult decât atât, din analiza depozițiilor martorilor audiați pentru pârâtă si intervenientă rezult c intre defunct și intervenientă a existat o buna relație, ca acesta a fost îngrijit de pârâtă si intervenientă anterior decesului „ca soții se înțelegeau foarte bine si nu se vedea ca defunctul sa aibă vreo temere față de soție și fiica acestuia” (depoziția martorei N. F., fila 148 dosar, și a martorului N. I., filele 145-146 dosar), precum si că medicamentele acestuia erau cumpărate de intervenienta, iar îngrijirile medicale suportate de pârâtă și intervenientă.
In cauză, reclamantă nu a făcut dovada exercitării asupra autorului sau a violențelor invocate, de natură sa conducă la nulitatea testamentului întocmit la 24.04.2007, motive pentru care a înlăturat aceste apărări ca vădit nefondate.
Instanța de fond a constatat, de asemenea, ca in ceea ce privește capătul de cerere privind reducțiunea liberalităților excesive in limitele cotității disponibile si constatarea cotei de ½ din masa bunurilor de împărțit ce ii revin reclamantei in calitate de moștenitoare rezervatară, acesta este neîntemeiat.
Astfel, din probatoriul administrat in cauza, a rezultat că anterior decesului, intre D. I. si intervenienta a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare cu privire la bunurile imobile aflate in patrimoniul sau, convenție cu caracter oneros.
Astfel, pe de-o parte, în cauza nu s-a făcut dovada existentei altor bunuri imobile aflate in patrimoniul defunctului, exceptând pe cele ce au format obiectul convenției de vânzare-cumpărare intervenita in luna noiembrie 2007, pentru care instanța sa dispună o eventuala reducțiune a liberalităților excesive in limitele cotității disponibile, si nici că respectiva convenție ar fi reprezentat in realitate o donație deghizata, de natură sa atragă incidenta dispozițiilor art. 841 C. civ., motive pentru care a respins si acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea revocării testamentului autentificat sub nr. 954/24.04.2007, ca efect al încheierii actului din data de 24.11.2007 între testator si legatarul cu titlu universal A. G., ceea ce conduce la ineficacitatea acestuia, instanța de fond l-a respins ca neîntemeiat, apreciind că întocmirea convenției de vânzare-cumpărare pe calea înscrisului sub semnătura privata întocmit in noiembrie 2007 de către D. I., in calitate de vânzător si intervenienta, nu contrazice in esență mențiunile testamentului încheiat in aprilie 2007, vânzarea nefiind făcută in favoarea unei alte persoane decât legatara desemnata, intervenienta din prezenta cauză.
Instanța de fond a apreciat că, în cauză, constatarea revocării testamentului s-ar fi impus ca o consecință necesar a analizei actelor întocmite de testator, numai in ipoteza in care manifestarea de voință exprimată pe calea actului subsecvent, era de natură să contrazică flagrant mențiunile legatului.
Or, încheierea de către testator ulterior întocmirii testamentului a convenției de vânzare-cumpărare către aceeași persoana pe care o desemnase si legatar, are in opinia instanței de fond, un caracter coerent față de intențiile testatorului manifestate inițial.
De asemenea, s-a considerat că admiterea acestui capăt de cerere ar fi și lipsit de o eficiență juridică concretă, atâta vreme cât, pe de-o parte, reclamanta nu a făcut dovada calității sale de succesor legal, și, implicit, a interesului in constatarea revocării testamentului.
In ceea ce privește valabilitatea acestei convenții de vânzare-cumpărare ce formează obiect al cererii de intervenție in interes propriu, instanța de fond a reținut, din probatoriul administrat cu acte, interogatoriu si martori, ca in cauza s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor esențiale cerute de art. 948 C. civ. pentru validitatea convențiilor, care să conducă la constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare.
Din conținutul sentinței civile nr. 3708/1974 (filele11-12 dosar), s-a reținut calitatea de proprietar a numitului D. I. asupra casei de locuit, situata in Păulești, ., jud. Prahova, situație ce rezulta implicit din conținutul comandamentului instituit la acea data de către mama reclamantei in vederea executării silite a respectivei sentințe, calitatea lui D. I. de proprietar al terenului nefiind necontestata de părți.
Plata prețului de_ lei vechi a fost dovedită atât cu înscrisuri, cât si cu depozițiile martorilor participanți la încheierea înscrisului sub semnătură privată din 24.11.2007, care au relatat împrejurări constatate personal, legate de remiterea prețului către vânzător (declarațiile martorei Onutu A. - fila 143 si martor C. A. – fila 144 dosar).
In raport de probele administrate, instanța de fond a constatat ca in cauza sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1294 și urm. C. civ., în ceea ce privește convenția de vânzare a părților cu privire la imobilul ce a format obiectul chitanței de vânzare-cumpărare din 24.11.2007, în sensul in care intervenienta cumpărătoare și-a îndeplinit obligația de a plăti integral prețul convenit si de a intra in posesia bunului dobândit, iar vânzătorul a predat bunul imobil cumpărătorului, nemaiputând, însă, să se prezinte la notarul public pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare in forma autentica fata de împrejurarea că decesul sau a intervenit la scurt timp după încheierea respectivei convenții.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat că intervenienta are un interes procesual legitim in promovarea prezentei cereri, în sensul constatării dreptului sau de proprietate astfel cum a fost dobândit prin convenția de vânzare-cumpărare mai sus menționată.
In același sens, instanța de fond a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătura privată, încheiat la 24.11.2007, pentru neîndeplinirea condițiilor de formă privind înstrăinarea bunurilor imobile întemeiat in drept pe dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea 247/2005 de modificare a Legii 54/1998, potrivit cu care terenurile cu sau fără construcții, pot fi înstrăinate si dobândite prin acte juridice intre vii, încheiate in forma autentică.
Instanța de fond a apreciat că, deși convenția a fost materializată in forma unui înscris sub semnătură privată, acest aspect nu este de natură prin el însuși sa conducă la nulitatea acesteia, câtă vreme, exceptând situațiile expres prevăzute de lege, contractul de vânzare-cumpărare are caracter consensual si este recunoscuta părților posibilitatea de a conferi validitate acestui act pe calea unei hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, in cauza nu au fost produse dovezi de natură sa conducă la concluzia ca voința părților semnatare ale convenției ar fi fost alta decât cea materializată de respectivul înscris.
In interpretarea instanței de fond, intenția legiuitorului de a condiționa înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții prin întocmirea actelor pe calea înscrisului autentic, are la baza principiul protecției intereselor acestora si pe acela al evitării sau limitării unor operațiuni speculative referitoare la imobile.
Instituirea formei autentice ca o condiție de legalitate este menită astfel să confere un grad sporit de siguranță in cazul acestor tranzacții imobiliare, dar nu urmărește in nici un caz sa paralizeze voința părților in cazul nerespectării acestei condiții de formă. În cauză, din probatoriul administrat, rezultă in mod evident că neîncheierea actului in formă autentică s-a datorat decesului vânzătorului, intervenit curând după momentul încheierii înscrisului sub semnătura privată, înscris care conține însă materializarea voinței reale a părților, cu respectarea condițiilor de fond.
De altfel, în aprecierea instanței de fond, controlul de legalitate pe care îl exercita prin cenzurarea condițiilor de validitate al convenției de vânzare-cumpărare are tocmai rolul de a suplini nerespectarea formei autentice in speță.
Pe cale de consecință, instanța de fond a constatat valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare din data de 24.11.2007 încheiată intre intervenientă si defunctul D. I., cu privire la imobilul din Păulești, ., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 996 mp și casa situata pe teren, prezenta hotărâre ținând loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul mai susmenționat
In ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta D. C., instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, reținând ca pretențiile au fost formulate pe cale reconvenționala cu caracter subsidiar, numai in ipoteza in care s-ar fi respins cererea de intervenție in interes propriu și in care a dispus reducțiunea liberalităților excesive.
Or, față de admiterea cererii de intervenție in interes propriu în sensul mai sus detaliat, instanța a respins cererea reconvenționala, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. L., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului și in principal casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei instanței de fond in vederea, respectării principiului contradictorialității si a dreptului la un proces echitabil, urmând ca in virtutea dreptului la apărare sa aibă posibilitatea sa administreze probe in combaterea susținerii instanței de fond privind neacceptarea in termen a succesiunii.
În subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea in parte a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulată; deschiderea succesiunii defunctului D. I., decedat la data de 8 decembrie 2007, cu ultim domiciliu in com. Păulești, . de pe urma defunctului au rămas ca moștenitori legali: S. L. in calitate de fiica, cu o cota de 3/4 din moștenire si D. C., in calitate de soție supraviețuitoare, cu o cota de 1/4 din moștenire; constatarea ca de pe urma defunctului D. I., au rămas următoarele bunuri: teren in suprafața de 1000 mp situat in com. Păulești, ., casa de locuit situata pe terenul in suprafața de 1000 mp.
De asemenea, s-a solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor imobile ramase de pe urma defunctului D. I.; să se constate nulitatea testamentului autentificat sub nr. 954 din data de 24 aprilie 2007 de BNP F. M. si T. A. C., deoarece la data testării testatorul era lipsit de discernământ; să se constate ca intre intervenienta A. G. si defunctul D. I. a intervenit o donație, cu caracter simulat, al cărei obiect îl formează bunul imobil supus partajului, liberalitatea urmând a fi supusa raportului potrivit dispozițiilor art. 751 C. civ. și să se constate că cererea de intervenție voluntara principala formulata de intervenienta A. G..
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că instanța a nesocotit principiul disponibilității, a contradictorialității părților in procesul civil si principiului egalității armelor procesuale, cu încălcarea art. 6 par. 1 din CEDO.
Astfel, instanța de fond a respins capătul de cerere privind constatarea calității sale de succesoare a defunctului D. I., invocând incidența in cauza a dispozițiilor art. 700 C. civ., privind neacceptarea in termen a succesiunii. Desfășurarea procesului civil este guvernată de principii generale, precum principiul formalismului, principiul contradictorialității, principiul disponibilității, principiul publicității, principiul oralității, principiul nemijlocirii și principiul continuității.
Principiul contradictorialității presupune ca toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății conform art. 129 alin. (4) C.proc.civ.
Prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina existența procesului, conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a faptelor și etapelor pe care procesul le parcurge.
Dreptul părților de a determina limitele procesului este, în principiu, neîngrădit, ceea ce înseamnă că, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut (art. 129 alin. ultim C.proc.civ.), neputând să se pronunțe asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut.
A apreciat recurenta că instanța însă, poate să invoce, din oficiu, orice excepție absolută, fiind obligată să o pună în dezbaterea părților pentru a respecta contradictorialitatea. În speță, sentința recurata a fost pronunțată de instanța de fond cu încălcarea principiului contradictorialității și a principiului disponibilității, ceea ce atrage nulitatea acesteia.
Astfel, instanța de fond a reținut in motivarea sentinței recurata incidența in cauza a dispozițiilor art. 700 C. civ, fără ca vreuna dintre părțile adverse sa invoce o astfel de problema și fără să pună în discuția contradictorie aplicabilitatea în speța a dispozițiilor art. 700 C. civ. Or, de vreme ce nu s-a evocat incidența dispozițiilor art. 700 C. civ. de către părțile adverse prin actele de procedura depuse la dosar, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității atunci când a invocat in motivarea sentinței recurate aplicabilitatea acestor dispoziții.
De asemenea, recurenta a arătat că prin hotărârea recurata au fost încălcate si dispozițiile art. 21 alin. 3 din Constituția României si ale art.6 paragraful 1 din CEDO, potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil.
A mai susținut recurenta un alt motiv de nelegalitate a hotărârii recurate este cel prevăzuta de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, atunci când instanța de fond a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiza medico-Iegală specialitatea psihiatrie.
In temeiul dispozițiilor art. 25 alin. 1 lit. a) din OG 1/2000, republicata, privind organizarea activității si funcționarea instituțiilor de medicina legala, la termenul de judecata din data de 12.04.2011, prin intermediul obiecțiunilor formulate împotriva raportului de expertiza psihiatrică, reclamanta a solicitat avizarea raportului de expertiza medico-Iegală psihiatric nr. 850/02.12.2010 de către INML „M. Minovici" București, această solicitare având la baza motive temeinice, dat fiind faptul ca raportul de expertiza nu era lămuritor, deoarece nu se analizase toate documentele medicale depuse in probațiune.
Astfel, Comisia de expertiza medico-Iegală psihiatrică, întrunită in vederea efectuării expertizei solicitate pentru a răspunde obiectivului solicitat, a avut la dispoziție dosarul cauzei (înaintat de Judecătoria Ploiești) din cuprinsul căruia a examinat anumite documente medicale, respectiv cele aflate, astfel cum rezulta din raportul de expertiza (Punctul 3 din Raport – „Examenul actelor medicale din dosar”), la filele 135,136,137 si 138 din dosarul instanței.
Singurul document medical referitor la capacitatea psihica a defunctului D. I. de a avea reprezentarea concreta a consecințelor juridice ale manifestării sale de voința pe care Comisia de expertiza l-a analizat a fost Adeverința Medicală din 24.04.2007, act medical întocmit pro causa de medicul de familie, dr. I. Iascov.
Existenta discernământului persoanei fizice, ca premisa a capacității civile de exercițiu se apreciază in raport cu vârsta, precum si cu starea sănătății mintale a persoanei in cauză. Concluziile medicului de familie, deși nu cunoaște dacă acesta . de familie, astfel cum sunt menționate in adeverința medicala sus rubricata, nu pot conduce, doar pe baza examenului clinic fizic superficial, la concluzii fara echivoc referitoare la starea psihologica a pacientului la momentul prezentații in fata medicului de familie.
De altfel, eliberarea unei adeverințe medicale, cum deseori este întâlnit in practica medicilor de familie, nu presupune in mod obligatoriu prezentarea pacientului la cabinetul medical.
Comisia de expertiza medico-Iegală psihiatrica, a analizat, sintetic, documentele medicale aflate la dosarul cauzei, limitându-se doar Ia a prezenta starea clinico-patologica a defunctului prin enumerarea afecțiunilor de care acesta suferea, astfel cum fuseseră deja stabilite prin documentele medicale avute in vedere.
Astfel, cu câteva zile anterior datei de 24.04.2007, a fost supus unei intervenții chirurgicale urmare a unei ocluzii intestinale acute generate de existenta unui neoplasm recto-sigmoidian (Bilet de ieșire din spital FO nr._ 29.03-11.04.2007 Spitalul Județean de urgenta Ploiești, Secția Chirurgie I), ocazie cu care au fost constatate si „determinări pulmonare”.
Așa cum rezulta din Biletul de interpretare nr. 717A/27.06.2007, emis de cadrele medicale ale Departamentului Tomografie Computerizata din cadrul Secției Radiomagistica a Spitalului Județean de Urgenta Ploiești, determinările pulmonare anterior sesizate s-au concretizat in constatarea următoarelor afecțiuni pulmonare: pleurezie dreapta, determinări secundare, bronsiectazie, emfizem pulmonar.
Comisia de expertiza nu a relevat modul in care efectele afecțiunilor fizice reținute se puteau reflecta sau nu in starea de sănătate psihica a defunctului. Nu au fost detaliate efectele afecțiunilor enumerate pe baza studierii documentelor medicale. Nu s-a precizat, daca si in ce măsura consecințele acestora puteau influenta sau nu discernământul defunctului.
Conform Certificatului medical constatator al decesului nr. 1122/10.12.2007, starea morbida inițiala a defunctului a fost declanșata de neoplasmul recto-sigmoidian constatat anterior datei de 24.04.2007, afecțiune ce a determinat si intervenția chirurgicala.
Întrucât neoplasmul recto-sigmoidian reprezintă, in esența, o forma de cancer caracterizată prin invazia țesuturilor învecinate localizata in ultima porțiune a colonului, consideram pertinenta analiza efectelor unui astfel de diagnostic asupra psihicului pacientului.
Determinările pulmonare evidențiate cu ocazia internării inițiale, concretizate ulterior in inflamația acută sau cronică a pleurei pulmonare, însoțită adesea de o abundentă secreție de lichid seros, purulent sau hemoragie (pleurezia), dilatarea excesiva si permanenta a alveolelor pulmonare datorita atrofiei si ruperii septurilor dintre acestea (. pulmonar) conduc la o insuficienta respiratorie cu ecouri asupra funcționarii inimii.
Or, cauza directa provocatoare a decesului a fost tocmai stopul cardio-respirator, cu puțin timp înaintea producerii evenimentului, circulația arterială pulmonară a pacientului fiind blocata (tromboembolism pulmonar), la nivelul plămânilor fiind constatată prezența nodulilor fibrotici (situație constată si prin existenta metastazei pulmonare la data decesului).
In speță, față de obiectivul avut in vedere de organul jurisdicțional, expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează de către o Comisie care în momentul efectuării expertizei are ca obiectiv stabilirea discernământului persoanei la un moment anterior. În acest caz este important să se folosească sintagma capacitate psihică.
Potrivit opiniilor doctrinare in materia clinicii judiciare, aprecierea consimțământului urmând a fi făcuta, nuanțat, putând fi păstrat abolit sau diminuat.
Enumerarea sintetica a documentelor medicale analizate si din precizarea diagnosticelor stabilite persoanei in cauza, fără prezentarea efectelor afecțiunilor constatate, . mai nespecializat, fără a menționa in concreto in ce mod acestea pot sau nu pot influenta păstrarea, abolirea sau diminuarea discernământului echivala practic cu lipsa unei motivări judicioase a concluziilor raportului de expertiza, de natura sa înlăture într-o măsură cât mai mare echivocul.
În aprecierea puterii doveditoare a raportului de expertiză, instanța trebuia să țină seama de tezele științifice care stau la baza concluziilor expertului și de măsura în care aceste teze sunt considerate in știința respectiva ca fiind verificate si ca având un caracter de certitudine.
Comisia de expertiza medico-Iegală psihiatrică nu a precizat daca starea de sănătate fizica descrisa de documentele medicale analizate a determinat sau nu modificări ale sănătății mintale in raport de care s-a stabilit concluzia raportului de expertiza,
Or, dată fiind neprecizarea modalității in care afecțiunile constatate de actele medicale pot sau nu sa conducă la influențarea stării de sănătate mintala de natura a produce păstrarea, alterarea sau abolirea discernământului defunctului, nemenționarea in cuprinsul raportului de expertiza a tezelor științifice care au stat la baza concluziilor Comisiei, expertiza medico-Iegală efectuată nu a fost temeinic efectuata.
Conform art. 25 din OG 1/2000 privind organizarea activității si funcționarea instituțiilor de medicina legală, republicata, Comisiile de avizare si control al actelor medico-legale din cadrul instituțiilor de medicina legala examinează si avizează actele de expertiza medico-Iegală efectuate de serviciile de medicina legala județene pentru situația in care instanțele judecătorești considera necesara avizarea.
Or, in atare situație, instanța de fond trebuia să observe deficienta raportului de expertiza psihiatrica, raportat la actele medicale depuse in cauza si sa solicite avizarea acestuia de către INML „M. Minovici”, in condițiile art. 129 alin. 5 C.proc.civ., respectiv al principiului aflării adevărului in cauza .
Reclamanta a mai invocat nelegalitatea hotărârii recurate, prevăzuta de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., deoarece a fost pronunțata cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, de vreme ce a fost respinsa cererea privind verificarea de scripte a actului sub semnătura privata.
In cauza i-a fost opus de către intervenienta A. G. înscrisul sub semnătura privata intitulat „contract de vânzare-cumpărare” întocmit la data de 24.11.2007.
Astfel fiind, in virtutea dreptului la apărare, a formulat in temeiul dispozițiilor art. 177 alin. 1 C.proc.civ., cerere de verificare de scripte, vizând semnătura vânzătorului, defunctul D. I., motivat de faptul că semnătura aplicata pe actul sub semnătura privata de către defunct nu este aceeași cu semnătura aplicata de acesta pe testamentul autentificat.
Instanța de fond insa, prin încheiere premergătoare ce se ataca odată cu fondul, a respins cerere privind verificarea de scripte, motivând ca nu am solicitat anularea acestuia pe motivul invocat in cererea de verificare de scripte, însă o astfel de interpretare data de către instanța de fond conduce la aplicarea greșita a legii.
Potrivit dispozițiilor art. 177 alin. 1 C.proc.civ., „Acela căruia i se opune un înscris sub semnătura private este dator, fie sa recunoască, fie sa tăgăduiască scrisul sau semnătura”. Din interpretarea gramaticala a textului de lege, rezultă ca legiuitorul a acordat astfel tuturor părților litigante posibilitatea verificării actului sub semnătura privată folosind sintagma „acela căruia” . Si, mai mult decât atât, folosind aceeași interpretare, textul de lege instituie o obligație procedurala de a recunoaște sau tăgădui înscrisul opus in cauza. Cererea privind verificarea de scripte nu constituie un mijloc de probă, ci un incident procedural în legătură cu mijlocul de proba care este înscrisul.
Or, înscrisul a fost depus in probațiune de către intervenienta voluntara principala, incidentul procedural privind verificarea de scripte a fost solicitat de reclamantă, ca urmare a acestui mijloc de probă.
Reclamanta a mai apreciat nelegalitatea hotărârii recurate, prevăzuta de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., deoarece a fost pronunțata cu interpretarea si aplicarea greșita a legii atunci când a respins capătul de cerere privind nulitatea absoluta a testamentului pe motivul lipsei de discernământ a testatorului și a violenței exercitate asupra acestuia.
Cu privire la valabilitatea testamentului autentificat sub nr. 954/24.04.2007 de BNP F. M. si T. A. C., a cărei nulitate s-a solicitat a fi constatata, reclamanta a arătat că, la data întocmirii acestuia, consimțământul testatorului era in mod grav viciat, pe de o parte din cauza alterării consimțământului, iar pe de alta parte prin violență, acestuia fiindu-i indusă temerea că nu se va mai internat si operat, pentru a se însănătoși.
La data întocmirii testamentului, a cărei nulitate se solicită a fi constatata, testatorul era grav bolnav, ceea ce a determinat internarea lui si efectuarea unei intervenții chirurgicale, astfel cum s-a demonstrat cu actele medicale depuse in cauza. Așadar, testatorul nu avea cum sa fie lucid, in momentul semnării testamentului, fapt coroborat cu vârsta înaintata a acestuia, cu boala de care suferă si cu starea de amenințare cu producerea unui rău, in care se afla.
Chiar daca testamentul este autentificat in fata notarului, acesta nu atesta decât prezenta pârtilor in fata lui nu si starea de luciditate. Raportul de expertiza psihiatrica întocmit de Serviciul de Medicina Legala Prahova, nu poate constitui o proba absoluta in formarea convingerii instanței de judecata.
Totodată, susținerile martorilor audiați in cauza de către pârâtă nu confirma existenta datei la care se pretinde ca testatorul defunct era lucid, pentru ca instanța să-si formeze convingerea ca la data semnării testamentului acesta avea discernământ.
Testatorul, la momentul întocmirii actului a cărei nulitate se solicită a fi constatata, a fost supus unei violente fizice si morale cu producerea unui rău, constând in lipsirea de internarea medicala si respectiv de plata intervenției chirurgicale, daca acesta nu testează, către soția supraviețuitoare si fiica acesteia dintr-o alta căsătorie, bunurile imobile pe care le deținea in nume propriu.
Din succesiunea actelor medicale, coroborate cu întocmirea actelor de către defunct, atât a testamentului (27.04.2007) cât si a actului sub semnătura privată (24.11.2007), reiese cu claritate faptul ca toate acestea au concordat cu internări si mai apoi cu efectuarea intervenției chirurgicale.
Instanța de fond extrage din contextul declarațiilor date de către martorii pârâtei aspecte privitoare la relațiile dintre pârâtă și defunct, însă nu analizează in concordanță cu acest declarații si declarațiile martorilor audiați de către reclamantă.
Astfel fiind, Ia fila 147 dosar se afla declarația martorei C. M. D., care arata că „după ce s-a îmbolnăvit defunctul, aproape zilnic mă întâlneam cu defunctul, iar din discuțiile avute cu acesta mi-a spus ca se simțea foarte rău. Defunctul mi-a spus, nu numai mie, ci si altor persoane, că soția nu ii dădea banii din pensie și mergea sa lucreze cu ziua pentru a se întreține”.
De asemenea, din declarația martorei P. M., aflata la fila 149 dosar de fond, rezultă ca defunctul nu a avut niciodată intenția de a gratifica pe fiica soției sale sau pe soție, acesta declarându-i martorei personal ca „lasă lucrurile așa cum sunt, pentru ca si reclamanta are dreptul, mai ales ca a trăit printre străini”.
Defunctul a fost operat la data de 30.03.2007, in Spitalul Clinic de Urgenta Ploiești, „cancer de colon st cancer de plămâni”, in metastaza, fapt ce rezulta din actele medicale, coroborate cu răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriul administrat pârâtei D. C..
Defunctului i s-a făcut externarea pe data de 11.04.2007, conform biletului de ieșire din spital depus la dosarul cauzei, testamentul a fost întocmit la data de 27.04.2007, la nici o luna de zile de la intervenția medicală. După întocmirea testamentului, defunctul a suferit si alte internări.
La data de 24.11.2007, se întocmește actul sub semnătura privata, scris de către intervenienta A. G., fiica soției defunctului (răspuns întrebare nr. 10 interogatoriu administrat acesteia). La data de 05.12.2007, defunctul este internat in spital si la data de 08.12.2007, decedează in spital.
Or, din succesiunea evenimentelor și graba cu care actele privind transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor au fost întocmite, rezulta cu elocventa faptul că acesta a fost supus unor presiuni de către soție si fiica acestuia sa le întocmească, ținând cont de starea de sănătate in care se afla si de faptul ca era lipsit de întreținere, fiind nevoit sa lucreze cu ziua (declarație martor fila 147 dosar).
Astfel fiind, testatorului i s-a viciat consimțământul la momentul întocmirii testamentului, deoarece a fost dat sub violența producerii unui rău, lipsa de internare si tratament medical, ceea ce i-a indus temerea ca nu se va mai interna si opera, pentru a se însănătoși.
A mai invocat reclamanta nelegalitatea hotărârii recurate prevăzuta de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ, decurgând din respingerea cererii privind constatarea nulității absoluta a înscrisului sub semnătura privata, intitulat „Contract de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 24.11.2007, pentru neîndeplinirea condițiilor de forma privind înstrăinarea bunurilor imobile .
In motivarea admiterii cererii de intervenție voluntara principala, instanța de fond arată că actul sub semnătura private îndeplinește condițiile de validitate a convențiilor, respectiv dispozițiile art. 948 C. civ. si alte art. 1294 si urm. C. civ.
In raționamentul juridic evocat in motivarea sentinței recurate, instanța de fond apreciază că pentru înstrăinarea bunurilor imobile, nu este necesară forma autentică a actului, aceasta fiind instituită sa constituie un grad sporit de siguranța in cazul tranzacțiilor imobiliare, dar nu urmărește să paralizeze voința părților, in cazul nerespectării formei autentice.
Așadar, printr-un astfel de raționament si ținând cont de dispozițiile legale pe baza căruia instanța și-a fundamentat silogismul judiciar, instanța a calificat actul ca fiind o veritabila convenție de vânzare-cumpărare.
Astfel fiind, hotărâre recurată a fost pronunțata cu încălcarea flagranta a dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea 247/2005 care a modificat Legea 54/1998, privind circulația juridica a terenurilor care prevăd: „Terenurile cu sau fără construcții, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinația sau întinderea lor, pot fi înstrăinate si dobândite prin acte juridice intre vii, încheiate in forma autentica, sub sancțiunea nulității absolute”.
Așadar, înscrisul sub semnătura privata intitulat „Contract de vânzare-cumpărare” nu poate fi opus ca act de vânzare-cumpărare valabil, deoarece este lovit de nulitate absoluta. În speță, nu poate opera nici principiul conversiunii actelor juridice, drept pentru care, actul încheiat la data de 24.11.2007 invocat drept cauza a cererii de intervenție voluntara principala este nul ca act de vânzare-cumpărare a unui imobil, dar nu poate fi convertit nici . vânzare-cumpărare.
Principiul conversiunii actelor juridice, desemnează acea regula de drept, care înlătură principiul qod nullum est, nullum producit efectum. Prin conversiunea actului juridic se înțelege înlocuirea actului juridic nul cu un alt act juridic valabil. Cu alte cuvinte, conversiunea actului juridic înseamnă considerarea manifestării de voința in sensul in care reprezintă un act juridic valabil, iar nu numai in sensul in care reprezintă un act juridic lovit de nulitate.
Pentru a opera conversiunea actului juridic, doctrina a stabilit ca este necesara îndeplinirea cumulativa a patru condiții, respectiv:
a)sa existe o diferența intre actul juridic nul si actul juridic valabil, in ceea ce privește natura, conținutul, efectele sau forma celor doua acte;
b)unul dintre acte sa fie anulat efectiv si total;
c)actul juridic ce urmează a fi socotit valabil sa îndeplinească toate condițiile de validitate, iar acestea sa se regăsească in chiar actul juridic desființat;
d)manifestarea de voința a pârtilor sa fie favorabila conversiunii.
Analizând condițiile sus amintite, rezulta ca, în speță, nu sunt îndeplinite toate cele patru condiții ale principiului conversiunii actului juridic. Așadar, nu poate opera principiul conversiunii actelor juridice, drept pentru care, actul încheiat la data de 24.11.2007 invocat drept cauză a cererii de intervenție voluntara principala este nul ca act de vânzare-cumpărare a unui imobil, dar nu poate fi convertit . vânzare-cumpărare, în consecința nu avem un act de vânzare-cumpărare valabil încheiat.
De asemenea, reclamanta a susținut nelegalitatea hotărârii recurate, prevăzuta de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., decurgând din aplicarea si interpretarea greșita a legii de vreme ce instanța nu a analizat apărarea privitoare la donația deghizată.
Intre părțile contractante a intervenit, in realitate, o donație deghizata sub forma unui contract de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătura private.
Acordul simulatoriu dintre defunct si fiica soției sale, A. G. este anterior încheierii actului juridic aparent, din data de 24.11.2007, autorul reclamantei acceptând înstrăinarea imobilului in considerarea întreținerii si sprijinului ce urmează a primi din partea donatarei, sub forma ajutorului acordat de aceasta in vederea internării in spital, achiziționarea de medicamente, îngrijirii, in raport de afecțiunile medicale de care autorul suferea, astfel cum rezulta din proba cu înscrisuri administrata in cauza, respectiv documentele medicale aflate la dosarul cauzei Din lecturarea răspunsului la interogatoriu luat intervenientei la propunerea reclamantei, rezulta fără echivoc, faptul ca prețul imobilului pretins înstrăinat nu a înlocuit valoarea acestuia in patrimoniul înstrăinătorului.
Potrivit propriei mărturisiri, intervenienta arata ca o parte din pretinsa suma, pretins preț al vânzării, a fost folosită de aceasta in vederea achitării cheltuielilor generate de spitalizarea autorului si intervențiile chirurgicale pe care acesta le-a suferit. Banii plătiți cu acest titlu, in tot acest timp, fiind ai intervenientei.
Având in vedere că, in realitate intervenientei i s-a făcut o donație, o liberalitate, este evident ca după deschiderea succesiunii in urma decesului autorului, sunt aplicabile prev. art. 751 C. civ., care arata ca descendenții împreună cu soțul supraviețuitor sunt obligați sa readucă la masa succesorala tot ce au primit cu titlul de donație de la defunct, donații care sunt supuse raportului indiferent de felul lor: donații făcute prin act autentic, daruri manuale sau donații simulate, indiferent daca donația a purtat asupra persoanei gratificatului sau daca a avut ca obiect natura juridica a actului.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 16.11.2011.
Prin încheierea de ședință din data de 09.05.2012 instanța a recalificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apel în baza dispozițiile art. 2821 C.proc.civ.
De asemenea, în considerarea motivelor de apel invocate de reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 295 alin. 2 C.proc.civ., prin încheierea pronunțată la data de 07.06.2012 tribunalul a încuviințat pentru reclamantă, în completarea probatoriului administrat la prima instanță, probele cu declarația unui martori, cu înscrisuri, precum și proba cu expertiza medico-legală privind avizarea Raportului de expertiză medico-legală psihiatric nr. 850/02.12.2010.
La același termen de judecată, tribunalul a mai încuviințat pentru reclamantă cererea privind efectuarea procedurii de verificare de scripte, respectiv a înscrisului sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare”, încheiat la data de 24.11.2007.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de către apelanta-reclamantă, a prevederilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 296 C.proc.civ., tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Tribunalul observă că obiectul principal al cauzei de față în constituie dezbaterea succesiunii rămase de pe urma defunctului D. I., decedat la data de 08.12.2007, cu ultimul domiciliu în com. Păulești, .> Conform actelor de stare civilă, depuse în copie la dosar, rezultă că moștenitori cu vocație succesorală ai acestuia sunt reclamanta S. L., în calitate de fiică (din căsătoria anterioară), și pârâta D. C., în calitate de soție supraviețuitoare.
În privința masei succesorale rămase de pe urma defunctului său tată, reclamanta a pretins, prin cererea introductivă de instanță, ca aceasta s-ar compune din imobilul situat în com. Păulești, . teren în suprafață de 1.000 mp, precum și casa de locuit situată pe acest teren.
Într-adevăr, tribunalul reține că prin sentința civilă de partaj nr. 3708/03.06.1974 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de foștii soți, D. A. (mama reclamantei) și D. I., în lotul acestuia din urmă fiind atribuită casa de locuit, amplasată pe un teren despre care s-a arătat că era bun propriu al acestuia.
În legătură cu acest bun imobil, construcție și teren aferent, intervenienta A. G. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a susținut că imobilul a făcut obiectul unei înțelegeri de vânzare-cumpărare, materializată printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare”, din data de 24.11.2007, astfel că acest bun nu face parte din masa succesorală. Mai mult decât atât, intervenienta a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se suplinească consimțământul vânzătorului (D. I.) și care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Examinând înscrisul sub semnătură privată prezentat de către intervenientă, tribunalul observă că acesta a fost încheiat la data de 24.11.2007 între D. I., „în calitate de vânzător”, și intervenienta A. G., „în calitate de cumpărătoare”, D. I. declarând că vinde intervenientei A. G. proprietatea lui, situată în com. Păulești, ., compusă din teren în suprafață de 996 mp și casă de locuit, contra sumei de_ lei vechi, preț pe care acesta declară că l-a primit la data încheierii convenției, 24.11.2007, când intervenienta a intrat în stăpânirea bunului înstrăinat.
Prin sentința atacată, prima instanță a admis cererea de intervenție și a constatat valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare din data de 24.11.2007 cu privire la imobilul respectiv, această hotărâre judecătorească ținând loc de act de vânzare pentru imobil.
Prin apelul declarat, reclamanta a susținut că în mod greșit prima instanță nu a constatat nulitatea absolută a chitanței din 24.11.2007, pentru neîndeplinirea condițiilor de formă privind bunurile imobile.
Conform dispozițiilor art. 2 din Titlul X din Legea 247/2005 (în vigoare la momentul încheierii respectivei convenții, 24.11.2007, în prezent abrogat, odată cu . Noului Cod civil), terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinare și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
În mod evident, cum de altfel și reclamanta a arătat prin apelul declarat, respectiva înțelegere, încheiată între defunctul D. I. și intervenienta A. G., nu poate reprezenta un act valabil pentru a face dovada deplină a transmisiunii proprietății, nefiind îndeplinit condiția formei ad validitatem. Acesta a fost și motivul pentru care intervenienta a solicitat, prin cererea de intervenție, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Cu toate acestea, în mod constant în doctrină, dar și în jurisprudență, s-a arătat că un înscris sub semnătură privată, prin care părțile au declarat că „vând/cumpără” un teren trebuie interpretat ca fiind, din punct de vedere juridic, un antecontract de vânzare-cumpărare, în măsura în care din probele administrate într-un proces civil ar rezulta că voința reală a părților co-contractante a fost, într-adevăr, de a transmite dreptul de proprietate de la o persoană la alta, aplicându-se principiul conversiunii actelor juridice.
Astfel, prin conversiunea unui act juridic se înțelege considerarea manifestării de voință în sensul în care reprezintă un act juridic valabil, iar nu numai în sensul în care reprezintă un act juridic lovit de nulitate. Cu alte cuvinte, în cazul conversiunii, manifestarea de voință este calificată ca echivalentă unui anumit act juridic, chiar dacă nu este valabilă ca alt act juridic.
Acest principiu s-a născut din considerarea faptului că nulitatea, fiind îndreptată împotriva efectelor care contravin scopului legii, urmează ca toate efectele ce nu contravin legii sa fie menținute, astfel că s-a admis soluția ca, în locul actului nul, să își producă efectele alt act juridic, valabil.
Tribunalul reamintește că, în asemenea cauze, se impune a se verifica dacă părțile au stabilit un preț al vânzării, care a și fost achitat, dacă bunul a intrat la acel moment sau la o dată ulterioară, determinată, în posesia părților, precum și se de a se stabili împrejurarea care a împiedicat părțile la un moment ulterior să încheie și un act autentic de vânzare-cumpărare.
În acest sens sunt și dispozițiile legale în materie, respectiv art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea 247/2005, potrivit cărora în situația în care după încheierea antecontractului de cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Deși prin sentința atacată, prima instanță a arătat că faptul de a materializa convenția de vânzare-cumpărare nu conduce, prin el însuși, la nulitatea acesteia, tribunalul apreciază că, în condițiile în care înțelegerea de transmitere a proprietății de la defunctul D. I. la intervenienta A. G. nu s-a realizat printr-un înscris în formă autentică, această convenție nu poate valora drept contract de vânzare-cumpărare propriu zis.
Cu toate acestea, după cum s-a arătat mai sus, această înțelegere încheiată la data de 24.11.2007 este considerată drept antecontract de vânzare-cumpărare, iar din perspectiva dispozițiilor art. 948 C. civ. tribunalul observă că această convenție îndeplinește condițiile de fond, dar și de formă, pentru validitatea acesteia.
Așadar, chiar dacă prima instanță a apreciat că respectiva convenție este validă drept contract de vânzare-cumpărare, în realitate, din perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Titlul X din Legea 247/2005, tribunalul constată că aceasta nu îndeplinește condiția formei autentice, nefiind valabilă.
Totuși, chiar dacă exprimarea primei instanțe cu privire la primul capăt al cererii de intervenție formulată intervenienta A. G. este deficitară, în sensul că s-a constatat valabilitatea „convenției de vânzare-cumpărare”, în loc de „antecontractului de vânzare-cumpărare”, tribunalul observă că, prin raportare la cel de-al doilea capăt de cerere al intervenției, prima instanță a pronunțat soluția corectă, în sensul că judecătoria a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Altfel, dacă prima instanță ar fi constatat valabil „contractul”, și nu „antecontractul”, nici nu ar mai fi fost nevoie să menționeze în mod expres prin sentința atacată faptul că această hotărâre ar ține loc de act de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, tribunalul apreciază că, deși judecătoria a menționat în mod deficitar că se constată valabilitatea „convenției de vânzare-cumpărare”, în loc de „antecontractului de vânzare-cumpărare” este nefondată critica reclamantei, în sensul că prima instanță ar fi stabilit în mod greșit că prezenta hotărâre ține loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu, deoarece înscrisul sub semnătură privată din 24.11.2007 r fi lovit de nulitate absolută.
Legat de acest antecontract de vânzare-cumpărare, materializat printr-un înscris sub semnătură privată la data de 24.11.2007, reclamanta a invocat, prin apelul declarat, că această înțelegere ar reprezenta, în realitate, o donație deghizată.
Tribunalul reține că, potrivit art. 845 C. civ., „valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil in linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva de uzufruct va fi socotită in porțiunea disponibilă si excedentele, dacă există, se vor trece in masa succesiunii".
Așadar, textul legal menționat mai sus instituie o prezumție de liberalitate în privința înstrăinărilor (cum a fost cea constată de judecătorie ca fiind încheiată la data de 24.11.2007, confirmată de instanță, care a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Cu toate acestea, se observă că în prezenta cauză nu ne aflăm în ipoteza reglementată de acest text de lege, întrucât înstrăinarea nu s-a realizat prin instituirea în sarcina intervenientei a unei obligații de întreținere, ci chiar prin stabilirea unui preț, pe care martorii audiați la prima instanță au confirmat că a fost remis de către intervenientă către D. I..
Prin urmare, și această critică este nefondată, urmând a fi înlăturată.
O altă critică formulată de reclamantă vizează greșita respingere a cererii de constatare a nulității testamentului autentificat sub nr. 954/24.04.2007 de BNP F. M. și T. A. C..
Tribunalul reține că prin respectivul testament defunctul D. I. a testat în favoarea soției sale, pârâta D. C., și a fiicei acesteia, intervenienta A. G., toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul lui la încetarea sa din viață, instituindu-le legatare universale.
Prin completarea la acțiunea formulată în fața primei instanțe, precum și prin cererea de apel, reclamanta a invocat faptul că la data întocmirii testamentului consimțământul testatorului era grav viciat, pe de-o parte din cauza alterării consimțământului, iar pe de altă parte prin violență, acestuia fiindu-i indusă temerea că nu se va mai interna și opera, pentru a se însănătoși.
În ceea ce privește lipsa discernământului, invocată de reclamantă, tribunalul constată că prima instanță a administrat un probatoriu complex în legătură cu acest aspect: martori audiați martori, atât la propunerea reclamantei, cât și la propunerea pârâtei și a intervenientei; interogatoriile părților; înscrisuri (în special acte medicale), proba cu expertiză medico-legală psihiatrică efectuată de INML „M. Minovici” București.
Astfel, martora O. A., care a și asistat la înțelegerea din 24.11.2007, a declarat că la acel moment (noiembrie 2007) D. I. i s-a părut a fi o persoană lucidă, manifestând bucurie pentru încheierea acelei convenții, iar cu acea ocazie a discutat și alte aspecte în afara înstrăinării acelui imobil. De asemenea, a declarat că, deși îl știa suferind e anumite afecțiuni, D. I. se mișca și era lucid (fila 143 dosar fond).
Martora C. A., care a fost și ea martor la înțelegerea din 24.11.2007, a arătat că, deși îl știa pe D. I. ca având unele probleme de sănătate, era un om lucid.
Aceste declarații se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv înscrisuri constând în acte medicale privind pe defunctul D. I., precum și, în special cu Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 850/02.12.2010 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova, efectuat la prima instanță (exemplarul în original aflat filele 72-74 dosar apel), ale cărui concluzii au fost în sensul că „la data semnării testamentului în cauză, 24.04.2007, numitul D. I. avea capacitatea psihică de înțelegere și apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale (discernământ păstrat)”.
Mai mult decât atât, chiar martora propusă de reclamantă, C. M. Doinița, a arătat că după primăvara anului 2007, când s-a îmbolnăvit, s-a întâlnit de multe ori cu defunctului D. I. („aproape zilnic”), ocazie cu care a observat că acesta se putea concentra asupra discuțiilor și era coerent în vorbire (fila 142 dosar fond).
Cealaltă martoră propusă de reclamantă, P. M., a făcut afirmații legate de afecțiunile medicale ale lui D. I., în sensul că abia se mai putea deplasa, fără a face, însă, referire, a anumite semne ale unei eventuale boli mintale.
Prin urmare, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că la momentul întocmirii testamentului, respectiv 24.04.2007, autorul reclamantei, D. I. nu a avut discernământul alterat, având capacitatea psihică de a înțelege consecințele facerii acelui testament.
De altfel, tribunalul constată că în faza procesuală a apelului, urmare a completării probatoriului, în cauză au fost efectuate noi expertize medico-legale psihiatrice, care au concluzionat în același sens.
Astfel, potrivit „Avizului nr. E_ emis la data de 15.10.2012” Comisia de Avizare și Control de pe lângă INML „M. Minovici” București, întrunită în ședința din 10.10.2012, a aprobat concluziile Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 850/02.12.2010 întocmit de SMJL Prahova, privind pe D. I. (fila 80 dosar apel).
De asemenea, urmare a obiecțiunilor formulate de reclamantă, a fost efectuat „Raportul de nouă Expertiză Medico-Legală psihiatrică nr. A_ din data de 09.12.2013” (filele 262-271 dosar apel), în care, după o amplă analiză a istoricului medical al defunctului D. I., dar și a informațiilor relevante din punct de vedere medical, extrase din probatoriile administrate în cauză, a concluzionat că „nu sunt întrunite criterii medicale, cu valoare criteriologică medico-legală psihiatrică, de natură a argumenta incapacitatea psihică a susnumitului (D. I., n.n.) de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social-juridice ce pot decurge din actele semnate și, implicit, de a argumenta incompetența psihică de a testa (24.04.2007) și de a contracta (24.11.2007)”.
În alte cuvinte, și prin această ultimă expertiză medico-legală psihiatrică în ierarhia sistemului medico-legal român, s-a concluzionat că defunctul D. I. nu a fost lipsit de discernământ, atât la întocmirea testamentului (24.04.2007), cât și la încheierea acelei convenții cu intervenienta A. G. (24.11.2007).
De altfel, se poate observa că toate cele 3 raportate de expertiză medico-legală psihiatrică efectuate în cauză de Serviciul Județean de Medicină Legală, respectiv de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București, au concluzionat într-o singură direcție, și anume faptul că defunctul D. I. nu a fost lipsit de discernământ la momentul încheierii respectivelor acte juridice.
În acest sens, examinând multitudinea de acte medicale prezentate de părți și aflate în copie la dosar, tribunalul mai observă că afecțiunile medicale de care D. I. a suferit în cursul anului 2007 nu au fost de natură psihică, ci au reprezentat afecțiuni medicale propriu-zise ale unor organe care nu aveau legătură directă cu componența psiho-somatică a organismului.
Așadar, sunt nefondate susținerile reclamantei, în sensul că la momentul întocmirii testamentului (24.07.2007), respectiv la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare (24.11.2007), D. I. nu avea discernământ.
În ceea ce privește afirmațiile reclamantei, în sensul că defunctul D. I. ar fi încheiat cele două acte juridice de teamă să nu fie abandonat, tribunalul constată că acestea nu sunt confirmate prin probatoriile administrate în cauză.
Astfel, în fața primei instanțe, martorii O. A., C. A., N. I. și N. F. au arătat că soția lui D. I. (pârâta D. C.) și fiica acesteia (intervenienta A. G.) au avut grijă de defunct în ultima perioadă a vieții acestuia, cu ocazia internărilor acestuia în spitale, precum și în vederea efectuării tratamentului medical prescris.
Aceste declarații se coroborează cu fișele medicale ale defunctului D. I., din care rezultă că acesta a fost internat în anul 2007 mai întâi în luna martie, deci mai înainte de data întocmirii testamentului (24.04.2007).
Deși martora C. M. Doinița a declarat că, într-o discuție avută cu D. I., acesta din urmă i-ar fi spus că soția sa nu îi dădea bani din pensia lui și că era nevoit să meargă să lucreze cu ziua pentru a se putea întreține (fila 147 dosar fond) această unică probă în susținerea celor pretinse de reclamantă nu poate fi luată în considerare ca făcând dovada deplină a celor arătate de reclamantă, atâta timp cât ea nu se coroborează cu întreg probatoriul complex administrat în cauză.
În consecință, tribunalul apreciază ca fiind nedovedite susținerile reclamantei, în sensul că autorul său, defunctul D. I., ar fi întocmit testamentul din 24.04.2007 și ar fi încheiat acea înțelegere cu intervenienta A. G. din 24.11.2007, de teamă să nu fie abandonat de soția, în sensul de a nu-i mai fi acordat sprijinul necesar în vederea internării și operării pentru afecțiunile medicale de care suferea.
Aceste susțineri reprezintă doar speculații ale reclamantei, care nu a dovedit că în mod cert au fost exercitate presiuni psihice determinante asupra autorului său, pentru încheierea celor două acte juridice.
Prin urmare, tribunalul constată că și această critică a reclamantei este nefondată.
În continuare, tribunalul mai observă că alte două critici ale reclamantei, din apelul declarat, se referă la modalitatea în care prima instanță a dispus cu privire la cererile în probațiune formulate de aceasta, în susținerea pretențiilor sale.
Astfel, o primă critică a vizat faptul că prima instanță nu i-a admis obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova și nu a fost de acord cu solicitarea reclamantei de avizare a acestui raport de către INML „M. Minovici” București.
Ala cum s-a arăt mai sus, prin încheierea pronunțată la data de 07.06.2012, în temeiul art. 295 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul a admis cererea reclamantei de completare a probelor în apel, inclusiv prin solicitarea adresată INML „M. Minovici” București de avizare respectivului raport de expertiză medico-legală psihiatrică.
Mai mult decât atât, instanța de apel a admis obiecțiunile formulate de reclamantă și la acest din urmă raport de expertiză, admițând cererea reclamantei de examinarea a raportului de către Comisia de Nouă Expertiză din cadrul INML „M. Minovici” București.
O a doua critică a reclamantei a vizat respingerea de către prima instanță a cererii reclamantei de verificarea de scripte a actului sub semnătură privată din data de 24.11.2007.
În acest sens, instanța de apel, prin aceeași încheiere pronunțată la data de 07.06.2012, a încuviințat solicitarea reclamantei de a se proceda la verificarea de scripte, conform prevederilor art. 177 C.proc.civ.
Astfel, la termenul de judecată din data de 17.01.2013, în ședință publică, tribunalul a procedat la verificarea, prin comparație, a înscrisului sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare „din data de 24.11.2007, și a înscrisurilor prezentate în original de către reclamantă, ocazie cu care a constatat că nu se poate lămuri dacă semnăturile de pe înscrisul din data de 24.11.2007 ar aparține sau nu defunctului D. I..
Prin urmare, potrivit prevederilor art. 179 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul a dispus efectuarea de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București a unei expertize grafoscopice, prin care să se verifice, prin raportare la scriptele de comparație aflate în original la dosar, dacă semnătura existentă pe înscrisul datat 24.11.2007, la rubrica „vânzător” aparține defunctului D. I..
Potrivit „Raportului de expertiză criminalistică nr. 352/20.11.2013” efectuat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, semnătura de la poziția „semnătură vânzător” de pe contractul de vânzare-cumpărare, datat 24.11.2007, a fost executată de D. I..
Împotriva acestor concluzii reclamanta a formulat obiecțiuni, iar tribunalul, prin încheierea pronunțată la data de 22.01.2014, a dispus efectuarea unei noi expertize criminalistice de către Institutul Național de Expertize Criminalistice București.
Conform „Raportului de expertiză criminalistică nr. 112/07.08.2014” efectuat de Institutul Național de Expertize Criminalistice București, semnătura de la poziția „semnătură vânzător”, de pe înscrisul olograf intitulat „contract de vânzare-cumpărare”, datat 24.11.2007, a fost executată de titularul D. I..
Legat de acest aspect, tribunalul urmează a înlătura susținerile reclamantei, în sensul că semnătura de pe acest înscris sub semnătură privată, intitulat „contract de vânzare-cumpărare”, de la poziția „semnătură vânzător”, din data de 24.11.2007, nu ar aparține defunctului D. I., atâta timp cât, pe de-o parte, faptul în sine al semnăturii înscrisului de către defunct a fost confirmată de cei doi martori care au asistat la întocmirea înscrisului (O. A. și C. A.), iar pe de altă parte, pentru că cele două expertize grafoscopice judiciare efectuate în cauză au stabilit același lucru, și anume că semnătura respectivă a fost realizată de însuși D. I..
Concluziile unei expertize grafoscopice extrajudiciare prezentate în apel de reclamantă (filele 58-65 dosar apel), potrivit cărora înscrisul în cauză nu ar fi fost semnat de numitul D. I., nu pot fi primite de tribunal, atâta timp cât acestea nu se coroborează cu declarațiile celor doi martori menționați mai sus, precum și, în primul rând, sunt în contradicție cu cele două expertize judiciare descrise anterior.
În consecință, deși tribunalul a apreciat că, de principiu, criticile reclamantei, în sensul că în mod greșit nu i s-au încuviințate toate cererile în probațiune, sunt admisibile, administrarea în apel a acestor noi probe nu au condus la stabilirea unei alte soluții cu privire la cauza de față.
Ca și în fața primei instanțe, din probele administrate în apel, a rezultat că, pe de-o parte, defunctul D. I. a avut discernământul păstrat la momentul întocmirii celor două acte (24.04.2007, respectiv 24.11.2007), iar pe de altă parte, semnătura de pe înscrisul sub semnătură privată din 24.11.200.7 aparține lui D. I..
În sfârșit, tribunalul observă că sunt corecte criticile reclamantei, în sensul că în cuprinsul sentinței atacate prima instanță a făcut aprecieri cu privire la o pretinsă neacceptare în termen a succesiune rămase de pe urma defunctului său tată, D. I., aspect care nu a fost dezbătut, în prealabil, în contradictoriu cu părțile din proces.
În acest sens, tribunalul a permis părților să administreze probe, în apel, și sub acest aspect, iar cu ocazia dezbaterilor, părțile au pus concluzii și în această privință.
Din această perspectivă, prin prisma probelor administrate în fața primei instanțe, dar și din examinarea probelor administrate în apel a rezultat că, fără a întocmi la notarul public o declarație de acceptare expresă a succesiunii rămase de pe urma tatălui său, reclamanta a făcut acte pe care nu le putea efectua decât în calitate de moștenitoare a autorului său și din care rezultă în mod neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii, așa cum prevede art. 689 C. civ.
Astfel, din declarația martorei N. F. (fila 148 dosar fond) rezultă că și reclamanta s-a ocupat în parte de înmormântarea autorului său, în sensul că, la biserică, a împărțit pachete potrivit tradiției creștin-ortodoxe. De asemenea, martora F. N. (filele 83-84 dosar apel) a declarat că, ulterior decesului tatălui ei, la circa 1-2 luni, reclamanta a mers de mai multe ori să discute cu intervenienta despre succesiunea autorului său, însă fără rezultat.
Prin urmare, tribunalul urmează a înlătura din considerentele sentinței atacate precizările primei instanțe cu privire la pretinsa neacceptare în termen de către reclamantă a succesiune rămase de pe urma defunctului D. I..
Dar, cu toate acestea, tribunalul constată că reținerea în considerentele prezentei decizii a faptului că reclamanta a făcut, în termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 C. civ., acte de acceptare tacită în legătură cu succesiunea rămasă de pe urma tatălui său, D. I., nu afectează soluția dată de prima instanță cu privire la cererea reclamantei de partajarea a masei succesorale între aceasta, pe de-o parte, și pârâtă și intervenientă, pe de altă parte.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, în timpul vieții, D. I. a dobândit un imobil situat în ., compus din teren în suprafață de 996 mp și construcția amplasată pe acest teren.
Prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la acest teren, susținând că acesta ar face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D. I..
Prin sentința atacată, menținută de tribunal și sub acest aspect, potrivit considerentelor anterioare, prima instanță a pronunțat o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între D. I., în calitate de vânzător, și intervenienta A. G., în calitate de cumpărătoare, cu privire la acest imobil, casă și teren, potrivit unei convenții considerate antecontract de vânzare-cumpărare, din data de 24.11.2007.
Prin urmare, tribunalul constată că nu poate dispune partajarea acestui imobil între părțile din prezenta cauză, atâta timp cât acest imobil este proprietatea exclusivă a uneia dintre părți.
Așadar, solicitarea reclamantei de ieșire din indiviziune cu privire la acest imobil nu poate fi primită, atâta timp cât aceasta nu deține o cotă parte din acest imobil.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. L. împotriva sentinței civile nr. 4528/26.04.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
De asemenea, conform art. 274 C.proc.civ., se va lua act că intimații își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă S. L., domiciliată în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 4528/26.04.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. C., domiciliată în com. Păulești, ., jud. Prahova, și intimata-intervenientă A. G., domiciliată în com. Păulești, ., jud. Prahova, ca fiind nefondat.
Ia act că intimații își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.
Președinte, Judecător,
Ș. O.-C. P.-A. A.
Grefier,
N. L.-E.
Red. O.C.Ș.
5 ex./30.06.15
D. f. nr._ – Judecătoria Ploiești
J. f. L. C.-M.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1847/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1644/2015.... → |
|---|
