Pretenţii. Decizia nr. 587/2015. Tribunalul PRAHOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 587/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 3106/204/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 587

Ședința publică din data de 18.02.2015

Președinte: P. – A. A.

Judecător: Ș. O. C.

Grefier: D. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – reclamant A. C. N., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul S. „C. si Asociații” din București, Bld. Unirii, nr. 69, ., mezanin, sector 3 împotriva sentinței civile nr. 2077/19.06.2014 pronunțate de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimata – pârâtă B. L. E., cu domiciliul în Comuna Telega, ., județul Prahova și cu domiciliul procesual ales la sediul C.. Av. S. S. S., din București, ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul – reclamant reprezentat de avocat C. C. și intimata – pârâtă reprezentată de avocat Pustin Ș. A..

Cerere pentru care s-a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 3505 lei, conform chitanței . și nr._/17.10.2014, anulată și atașată la dosarul cauzei, și timbru judiciar de 2,50 lei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta apelantului – reclamant depune la dosar răspunsul primit la solicitarea apelantului de la Poliția Sectorului 1 București, în care se menționează că s-a început urmărirea penală pentru mai multe infracțiuni și care arată relația existență între apelant și intimata – pârâtă și comunică un exemplar și apărătorului intimatei. De asemenea, solicită ca acest înscris să fie avut în vedere de către instanță la soluționarea pe fond a cauzei, acest înscris neavând legătură cu faptele despre care se face vorbire în prezentul litigiu.

Având pe rând cuvântul, apărătorul apelantului – reclamant și apărătorul intimatei - pârâte arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților asupra cererii de completare probatori formulată de apelantul – reclamant, dar și pe fondul cauzei.

Apărătorul apelantului – reclamant, avocat C. C. solicită instanței admiterea apelului, modificarea sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că sentința instanței de fond este nelegală pentru motivele pe care le va expune în continuare. Instanța de fond a respins acțiunea, motivându-și soluția pe baza concluziilor celor două rapoarte de expertiză întocmite în cauză și neținând cont de opinia separată a expertului consilier al reclamantului, apreciind că acesta din urmă este subiectiv și că raportul întocmit de acesta nu a fost efectuat într-un laborator. Instanța nu a motivat de ce a apreciat că expertul este subiectiv și arată că este culpa experților desemnați de instanță că expertul parte nu a întocmit lucrarea în laborator pentru că acesta nu a fost convocat. Faptul că lucrarea nu a fost întocmită într-un laborator nu înseamnă că nu sunt întemeiate concluziile acestui raport. A indicat că în cauză sunt trei expertize cu trei opinii diferite, astfel: primul expert a arătat că nu se poate spune când a fost semnată chitanța, al doilea expert a concluzionat în sensul că a fost semnată chitanța ulterior imprimării chitanței, iar expertul parte a spus că a fost semnată chitanța anterior imprimării chitanței. Apreciază că instanța de fond nu putea să formeze o opinie doar folosindu-se de cele două expertize întocmite în cauză, fiind necesar să fie întocmită o contraexpertiză de trei experți, desemnați de instanță, pentru a se putea formula concluzii eficiente și valabile. Având în vedere dezbaterile de la fond arată că este necesar a fi administrată proba cu interogatoriul, dar și pentru că instanța de fond a concluzionat că nu s-a dovedit relația dintre apelant și intimată, iar interogatoriul ar fi fost util pentru a se dovedi relația dintre părți, situația de fapt cu privire la chitanța liberatorie, dar și dacă au fost date anumite înscrisuri în alb de către apelant. Solicită admiterea apelului și completarea probatoriului cu înscrisuri și contraexpertiză.

Având cuvântul apărătorul intimatei – pârâte învederează instanței că nu a înțeles dacă se solicită completarea probatoriului în această fază procesuală sau se referă la interogatoriul solicitat în fața instanței de fond și a cărui încuviințare a fost respinsă.

Apărătorul apelantului – reclamant arată că solicită completarea probatoriului în apel.

Instanța pune în vedere părților că a pus în discuție cererea de completare a probatoriului formulată de apelantul – reclamant și a acordat cuvântul asupra cererii de apel.

Având cuvântul apărătorul intimatei – pârâte solicită respingerea cererii de completare a probatoriului, atât timp cât acesta formează motiv de apel. Nu apreciază că ne aflăm în situația în care această probă să nu fi fost posibil a fi solicitată și administrată în fața instanței de fond. Arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că la momentul solicitării acestei probe existau impedimente și că trebuia ca această probă să fie administrată numai dacă aducea un plus de valoare. Nu există temei ca în apel această probă să fie administrată, întrucât nu prezintă utilitate cauzei. Referitor la proba cu înscrisuri, având în vedere că nu au fost comunicate înscrisuri no, iar adresa depusă la acest termen de judecată nu are legătură cu prezentul dosar, solicită respingerea acestei probe. Având în vedere motivele expuse anterior, solicită respingerea cererii de completare a probatoriului formulată de apelantul – reclamant. Referitor la contraexpertiza, apreciază că este o critică a sentinței instanței de fond, nu o probă în sine. În cererea de apel nu se solicită această contraexpertiză, nu se indică obiectivele acesteia și de aceea a apreciat că aceasta reprezintă o critică a sentinței, nefiind solicitată în temeiul legii.

Apărătorul apelantului – reclamant arată că a solicitat completarea probatoriului cu înscrisuri, interogatoriu și contraexpertiza, aceasta din urmă reprezentând al doilea motiv de apel, care nu face referire la rolul activ al instanței. Pe fond, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, potrivit motivelor expuse anterior.

Având cuvântul apărătorul intimatei – pârâte solicită respingerea apelului. Solicită instanței să observe că nu se aduc argumente care să poată fi avute în vedere de instanță, în sensul schimbării sentinței. Nu s-au solicitat probe noi și nu există elemente din care să rezulte o situație diferită față de cea avută în vedere de instanța de fond la momentul pronunțării hotărârii. Ambele expertize au concluzionat că semnătura este una corectă și că nu este anterioară înscrisului, ci ulterioară înscrisului, motiv pentru care reprezintă un înscris care atestă eliberarea de o anumită datorie, iar instanța de fond a respins acțiunea. Cu privire la interogatoriu arată că această probă nu a fost solicitată în termen și nu a rezultat necesitarea administrării acesteia din concluziile rapoartelor de expertiză. apreciază că instanța nu avea nevoie de alte elemente pentru a soluționa cauza, cu excepția rapoartelor de expertiză. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.

Apărătorul apelantului – reclamant arată că proba cu interogatoriu a fost respinsă pentru că instanța a considerat că ar fi administrat această probă la momentul verificării de scripte. Arată că nu a fost dovedită teza probatorie pe care o dorea a fi dovedită.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, sub nr._, reclamantul A. C.-N. a chemat în judecată pe pârâta B. L.-E. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 65.000 Euro, la cursul BNR din ziua plății efective, evaluat în lei în vederea timbrajului la cursul BNR din 18.06.2012 la suma de 289.744 lei, la plata dobânzii legale penalizatoare calculată la suma de 65.000 Euro, de la data punerii în întârziere – 15.06.2012 (când a fost notificată în vederea restituirii sumei datorate) - și până la data plății efective a debitului; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la 23.12.2011 a împrumutat pârâta cu suma de 65.000 Euro pe care aceasta s-a obligat să i-o restituie integral până la 30.03.2012, remițându-i în acest sens un înscris – „Chitanță”. Cum pârâta nu i-a returnat suma împrumutată nici măcar parțial a notificat-o, transmițându-i prin intermediul B. G. J. notificarea nr. 338N/8.06.2012 prin care a invitat-o la 15.06.2012, ora 11.00, în vederea restituirii sumei de 65.000 Euro acordată cu titlu de împrumut. Având în vedere că la 15.06.2012 pârâta nu s-a prezentat, B. G. J. a încheiat un proces-verbal în care a consemnat prezența sa, prin avocat, și lipsa pârâtei.

În drept, reclamantul a invocat disp. art. 5 C.pr.civ., art. 1270, art. 2158 și urm. Cod civil, O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, iar în temeiul disp. art. 242 alin. 2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În susținerea acțiunii a depus în copie, chitanța sub semnătură privată invocată, încheiată la 23.12.2011, factura nr. 6639/8.06.2012, notificarea nr. 338N/8.06.2012, dovezi de comunicare, actul său de identitate și al pârâtei și procesul-verbal încheiat la 15.06.2012 (f. 7-16).

Legal citată, pârâta B. L.-E. a formulat în apărare întâmpinare (f. 34-35), prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de reclamant.

În motivare pârâta a subliniat că a împrumutat de la reclamant suma de 65.000 Euro la 23.12.2011, cu obligația de a o returna până la 30.03.3012, însă această sumă a fost restituită integral, conform înțelegerii. Susținerile reclamantului privitoare la faptul că nu ar fi restituit suma sunt neadevărate. Prezenta cerere e o metodă de șicanare a reclamantului în ceea ce o privește. Astfel, între aceasta și reclamant au existat raporturi de muncă și de colaborare care s-au degradat ca urmare a diverselor șicane ale acestuia. Ca măsură de răspuns la faptul că nu a mai continuat colaborarea, reclamantul a depus mai multe plângeri penale împotriva sa și în plus a exercitat presiuni și amenințări pentru a relua colaborarea. În opinia sa inclusiv această cerere e o metodă de presiune în scopul obținerii de avantaje materiale necuvenite.

În drept pârâta a invocat disp. art. 115 și urm. C.pr.civ., iar la întâmpinare nu a atașat niciun înscris.

În ședința publică din 11.01.2013 pârâta, prin avocat, a solicitat suspendarea prezentei cauze, în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., până la soluționarea dosarelor penale ce s-au format ca urmare a celor două plângeri penale pe care reclamantul le-a formulat împotriva sa, însă ulterior, mai precis la termenul de judecată din 22.02.2013 (f. 68), a renunțat la această cerere.

Tot în ședința publică din 11.01.2013 reclamantul, prin apărător, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, apreciind - față de poziția pârâtei exprimată prin întâmpinare - că nu se mai impune administrarea probei cu interogatoriul acesteia. Și pârâta, prin reprezentant convențional, a cerut administrarea probei cu înscrisuri, iar instanța a încuviințat părților proba solicitată, cu înscrisuri, apreciind-o legală, pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.

La termenul de judecată din 22.02.2013 pârâta, prin apărător, a depus în copie certificată înscrisul intitulat „Chitanța descarcatoare” încheiat la 24.01.2012 (f. 66), învederând că emană de la reclamant și din cuprinsul acestuia reiese plata debitului principal către acesta.

În ședința publică din 29.03.2013 (f. 73, 77-78) reclamantul a susținut că înscrisul depus de pârâtă denumit „Chitanța descarcatoare” din 24.01.2012 nu este emis de acesta întrucât conținutul lui nu reprezintă voința sa reală și nici realitatea, fiind contrafăcut, că semnătura depusă pe înscrisul înfățișat îi aparține, dar nu a semnat chitanța respectivă, că pârâta și-a desfășurat activitatea în cadrul societăților pe care le deține și trebuia să depună diverse declarații în numele acestor societăți, ocazie cu care a intrat în posesia unor file semnate de acesta, în alb.

În aceeași ședință publică pârâta a menționat că înscrisul prezentat este cel pe care l-a primit de la reclamant.

Tot la termenul de judecată din 29.03.2013 reclamantul a solicitat administrarea probei cu expertiză specialitatea grafică și tehnică a documentelor, precum și numirea expertului parte P. C. L., pârâta a cerut respingerea acestei probe și încuviințarea unui expert consilier, iar instanța, față de disp. art. 167 alin. 1 C.pr.civ., a încuviințat proba solicitată de reclamant, participarea, în calitate de expert consilier, a expertului P. C. L., pentru reclamant, precum și participarea unui expert consilier pentru pârâtă, ce a fost indicat de aceasta prin înscrisul de la fila 80, în persoana numitului N. G..

La 12.08.2013 a fost depus la dosar raportul de expertiză criminalistică nr. 256/31.07.2013 întocmit de expertul criminalist D. R. din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București (f. 100-105), iar la 19.09.2013 nota cu opinia expertului P. C. L. recomandat de parte (reclamant) nr. 47/15.09.2013 (f. 115-124).

În ședința publică din 20.09.2013 – pentru considerentele inserate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată (f. 132) – s-a încuviințat în parte cererea reclamantului de efectuare în cauză a unei noi expertize criminalistice, având aceleași obiective stabilite pentru expertiza anterioară, respectiv: să se stabilească ordinea de executare a semnăturii și a textului imprimat în sensul de a se stabili dacă semnătura a fost ulterioară sau concomitentă cu scrisul tipărit și dacă scrisul tipărit acoperă semnătura reclamantului; să se evidențieze în mod separat dacă înscrisul tipărit aferent chitanței descărcătoare și semnătura aplicată pe acesta, au aceeași vechime; în cazul în care înscrisul tipărit și semnătura aplicată pe acesta nu au aceeași vechime, să se stabilească în mod separat când acestea au fost aplicate pe suportul material de hârtie; dacă înscrisul denumit „Chitanță descărcătoare” din data de 24.01.2012 este contrafăcut.

Astfel, la 7.04.2014 s-a depus la dosar raportul de expertiză criminalistică nr. 47/31.03.2014 întocmit de expertul criminalist T. V. din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice București (f. 183-189).

S-a depus la dosar la 29.05.2014 prin mail și în original raportul de expertiză 1429/28.05.2014 întocmit de expertul recomandat de reclamant, P. C. L. (f. 219-239), iar în ședința publică din 12.06.2014 – pentru considerentele menționate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată (f. 257) – s-au respins ca neîntemeiate obiecțiunile reclamantului la raportul de expertiză, precum și solicitările acestuia.

Anterior examinării actelor și lucrărilor dosarului, instanța constantă că reclamantul a investit Judecătoria Câmpina cu prezenta cerere, având ca obiect pretenții ce izvorăsc din înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță” încheiat la 23.12.2011, ulterior intrării în vigoare a noului cod civil.

Având în vedere obiectul prezentei cereri, precum și disp. art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 287/2011 privind Codul civil, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, instanța apreciază că la soluționarea cauzei vor fi avute în vedere dispozițiile din Noul cod civil și cele din alte acte normative în vigoare la data încheierii înscrisului invocat și nu cele ale Codicelui civil (Codul civil din 1864).

Totodată, s-a mai reținut că la 15.02.2013 a intrat în vigoare și un nou cod de procedură civilă, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/201 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., însă prezenta cauză a fost promovată în anul 2012, urmând a se aplica disp. din codul de procedură civilă de la 1865.

Prin Sentința civilă nr. 2077/19.06.2014, Judecătoria Câmpina a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. C.-N., luând act că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că între reclamantul A. C.-N. și pârâta B. L.-E. la 23.12.2011 s-a încheiat un contract de împrumut de consumație, materializat prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță” (f. 37), în temeiul căruia reclamantul a remis pârâtei, cu titlu de împrumut, suma de 65.000 Euro, pe care aceasta s-a obligat să o restituie până la 30.03.2012.

Conform art. 2158 alin. 1 N.C.C., împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitatea de bunuri de aceeași natură și calitate.

Unul din efectele acestei convenții vizează obligația împrumutatului de restituire a lucrului împrumutat, în art. 2164 alin. 2 N.C.C. fiind menționat că în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel.

Împrumutul poate fi restituit înainte de termen, la inițiativa împrumutatului sau prin acordul ambelor părți, iar contractul de împrumut de consumație încetează în primul rând prin executarea obligației de restituire de către împrumutător, adică prin plată.

Pârâta nu a contestat încheierea valabilă a convenției cu reclamantul, astfel cum reiese din cuprinsul întâmpinării formulate, ci a învederat că a restituit suma împrumutată, depunând în acest sens „Chitanța descarcatoare” încheiată la 24.01.2012 (f. 66), din care reiese că reclamantul a primit la 24.01.2012 suma de 65.000 Euro de la pârâtă, sumă reprezentând împrumutul acordat la 23.12.2011, iar ca urmare a rambursării sumei împrumutate nu mai are nicio pretenție materială.

Cu privire la această dovadă invocată de pârâtă reclamantul a susținut că nu este emisă de acesta, conținutul înscrisului nereprezentând voința sa reală și nici realitatea, fiind contrafăcut, că semnătura depusă pe înscrisul înfățișat îi aparține, dar nu a semnat chitanța respectivă, iar pârâta și-a desfășurat activitatea în cadrul societăților pe care le deține și trebuia să depună diverse declarații în numele acestor societăți, ocazie cu care a intrat în posesia unor file semnate de acesta, în alb.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța de fond a constatat că aceste susțineri ale reclamantului sunt nefondate, iar în acest sens a reținut următoarele:

Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 256/31.07.2013 întocmit de expertul criminalist D. R. din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București (f. 101-104) s-a concluzionat că asupra actului (text și semnătură) nu au fost operate modificări de genul adăugirilor, ștersăturilor, hașurărilor, suprascrierilor, iar textul a fost, probabil, imprimat într-o singură etapă, că din motivele indicate în cuprinsul raportului de expertiză nu se poate stabili dacă semnătura a fost executată înainte sau după imprimarea numelui „A. C. N.” și din considerentele invocate în cuprinsul raportului de expertiză nu se poate stabili data la care actul contestat a fost imprimat și semnat.

Prin noul raport de expertiză criminalistică nr. 47/31.03.2014 întocmit de expertul criminalist T. V. din cadrul forului superior, respectiv Institutului Național de Expertize Criminaliste (f. 184-188), s-a concluzionat în sensul celor stabilite prin primul raport de expertiză mai sus indicat, respectiv că înscrisul intitulat „Chitanță descărcătoare” și datat 24.01.2012 nu conține urme care să ateste faptul că acesta este un document contrafăcut și că nu se poate stabili vechimea scrisului imprimat și a semnăturii de pe chitanța în litigiu și, implicit, nici data la care acestea au fost aplicate pe suportul material de hârtie, în plus, în această lucrare de specialitate s-a menționat că semnătura aflată sub mențiunea „A. C. N.”, pe „Chitanță descărcătoare” datată 24.01.2012, a fost executată după imprimarea actului.

Deși reclamantul a invocat preexistența semnăturii sale textului „Chitanței descărcătoare” datată 24.01.2012, ca urmare a deținerii de către pârâtă a unor file semnate de acesta în alb, ce-i erau necesare în vederea depunerii diverselor declarații în numele societăților, instanța de fond a constatat că nu a făcut nicio dovadă în acest sens. De altfel, înscrisul în discuție, acea chitanță descărcătoare, nu are aplicată nicio ștampilă a vreunei societăți la care reclamantul este administrator și nici nu are mențiuni cu privire la calitatea celui ce a semnat, prin raportare la indicarea denumirii unei societăți comerciale, pentru a face credibile afirmațiile reclamantului privind scopul remiterii către pârâtă a unor file cu semnătura sa, în alb, și anume pentru depunerea diverselor declarații, dar nu în numele său personal, ci al societăților pe care le deține.

Mai mult, în primul raport de expertiză criminalistică întocmit – nr. 256/31.07.2013 (f. 101-104) – s-a evidențiat că din practica de expertiză reiese că persoanele care uzează de procedeul „semnăturilor în alb” obișnuiesc să semneze în partea de jos a colii, în imediata apropiere a limitantei inferioare (central sau lateral dreapta), ori, în prezenta speță, textul imprimat este poziționat normal în raport de marginile actului și în raport de semnătura în litigiu, examinările efectuate nepunând în evidență distanțări suspecte față de aceste repere, iar la rândul ei, semnătura contestată are o poziționare normală față de text, existând o singură zonă de intersecție a traseului grafic cu mențiunea imprimată ce îi precede – „A. C. N.”, în plus, examinarea din punct de vedere topografic a zonei de intersecție dintre cele două trasee grafice (text imprimat și pastă de pix) nu a pus în evidență anomalii de plasament care să indice o eventuală redactare și poziționare a textului în funcție de grafisme preexistente.

Și în raportul întocmit de expertul T. V., cu privire la raportul pozițional dintre semnătura dată pe numele A. C. N. și rubrica de care aparține, s-a remarcat amplasarea firească a semnăturii respective, care nu ridică suspiciuni legate de posibilitatea ca aceasta să fi fost preexistentă textului. Mai mult decât atât, plasarea semnăturii pe o direcție ușor ascendentă, imediat sub rubrica pentru care e destinată, s-a menționat că pare să reprezinte o trăsătură specifică modalității de subscriere a titularului, având în vedere similitudinea topografică, ce se remarcă la semnătura de referință a acestuia, dată în instanță la 29.03.2013, pe chitanța în litigiu, pentru neschimbarea actului.

Tot în aceeași lucrare de specialitate s-a subliniat că o altă dovadă, care atestă că semnătura de pe chitanța descărcătoare în litigiu, aflată sub mențiunea „A. C. N.”, a fost executată după imprimarea actului, a fost obținută în urma examinării microscopice a zonei de intersecție dintre traseul pastei albastre de pix al semnăturii și cel al mențiunii amintite, observându-se că pasta albastră de pix are o densitate de depunere pe fibrele celulozice ale suportului de hârtie mai mică decât cea a materialului de imprimare de culoare neagră. S-a remarcat de asemenea, cum se poate observa și din fotografiile 11-14 (f. 187 verso), că pe anumite zone culoarea neagră a materialului de imprimare are o nuanță albăstruie, fapt ce denotă că depunerile pastei de pix sunt peste materialul de imprimare și, implicit, că semnătura în discuție a fost executată după tehnoredactarea documentului.

Deși în cauză expertul recomandat de reclamant, P. C. L., prin nota nr. 47/15.09.2013 (f. 116-124) și prin raportul de expertiză nr. 1429/28.05.2014 (f. 226-239), a exprimat un punct de vedere contrar expertizelor criminalistice efectuate de expertul D. R., și T. V., în sensul că se poate stabili ordinea în care a fost executată semnătura și inscripționarea textului care reprezintă conținutul documentului intitulat „Chitanță descărcătoare” datat 24.01.2012, și că semnătura de la specificația „A. C. N.” a fost executată anterior printării documentului, instanța de fond nu a reținut punctul de vedere al acestui expert parte, pentru următoarele considerente.

Astfel, în primul rând a constatat că expertul P. C. L., pe lângă subiectivismul cu care poate acționa, fiind numit la recomandarea unei părți, în speță a reclamantului, a examinat documentul în litigiu – respectiv acea chitanță descărcătoare întocmită la 24.01.2012 - la sediul instanței, folosind lupa, stereomicroscopul SM XX, aparatul foto Canon EOS 60D cu rezoluție de 18 Mp, fotografiile fiind editate cu Photoimpact 10, în timp ce pentru experții oficiali D. R. și T. V. au examinat același document la sediul instituțiilor din care fac parte, folosind mai multă aparatură de specialitate, experta D. R. utilizând lupa, Video Spectral Comparator VSC 6000 Foster-Freeman cuplat cu microscop L. M 205C, scaner model HP Scanjet G4010, imprimantă HP Color LaserJet CP 2025, împreună cu programele aferente acestora, iar expertul T. V. utilizând lupa și sistemul comparator video spectral VSC 6000/HS cuplat cu un microscop optic L. model M205 C, prin intermediul unei camere digitale marca ALLIED Vision Technologies model OSCR F-510C, imaginile fiind preluate digital cu ajutorul sistemului comparator video spectral, cât și prin scanare cu scanerul marca Hewlett Packard model HP Scajet G4050.

Folosirea de către expertul parte a unei metode în plus – experimentul - față de cea analitică la care au apelat experții oficiali nu este de natură a afecta concluziile expertizelor criminalistice întocmite în cauză, întrucât metoda analitică a permis examinarea directă a documentului încheiat la 24.01.2012 cu instrumente de specialitate, spere deosebire de cea a experimentului.

De remarcat este și faptul că expertul parte P. C. L. a subliniat că a folosit metoda analitică, examinând cu lupa și stereomicroscopul SM XX documentul în litigiu în lumina naturală și artificială, iar verificarea constatărilor a fost efectuată experimental – apreciind astfel necesar a apela la cea de-a doua metodă - în timp ce experta D. R. a indicat că proba a fost examinată macroscopic și microscopic, iar expertul T. V. a detaliat că metoda utilizată a cuprins examinarea macroscopică și microscopică în spectrul vizibil al radiației electromagnetice, cât și în radiație infraroșie (IR) și ultraviolet (UV), fără deci a considera necesar a se apela la o altă metodă.

Deși expertul parte al reclamantului a susținut că aspectul general al chitanței este relativ atipic prin plasarea în pagină, iar din punct de vedere topografic aspectul chitanței sugerează plasarea textului în raport de un reper preexistent, respectiv editarea și imprimarea textului și mențiunilor în poziția actuală s-a făcut prin corelarea cât mai bună cu poziția unei semnături preexistente pe pagină, nu au fosr reținute aceste concluzii întrucât nu se coroborează cu constatările și concluziile expertizelor întocmite de experta D. R. și expertul T. V., ce au fost mai sus detaliate și care au vizat examinarea înscrisului din punct de vedere topografic, aspectul acestuia și, în special, modul de amplasare a semnăturii pe acel document.

De menționat este și faptul că experții criminaliști oficiali sunt singurii care au prerogativa de a efectua expertiza criminalistică dispusă și de a întocmi raportul de expertiză, conform art. 1 și art. 7 din O.G. nr. 75/2000, aprobată prin Legea nr. 488/2002.

Față de cele considerentele de fapt și de drept anterior expuse, se constată că prin înscrisul intitulat „Chitanta descarcatoare” datat 24.01.2012 (f. 66) pârâta a făcut dovada executării obligației de restituire a sumei împrumutate de 65.000 Euro, prin plata către împrumutător anterior împlinirii termenului stipulat de comun acord - 30.03.2012.

Aspectele invocate de reclamant privind momentul la care pârâta a depus chitanța descărcătoare, după ce a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă apărare, după solicitarea de suspendare a cauzei la care ulterior a renunțat, nu au relevanță în ceea ce privește încetarea contractului de împrumut prin plată, elementele invocate ținând de apanajul apărării.

Nedepunerea de către pârâtă a chitanței descărcătoare la executorul judecătoresc prin intermediul căruia reclamantul a somat-o (f. 38) la 8.06.2012 (f. 39) nu poate constitui un element probatoriu ce ar permite reținerea unei suspiciuni cu privire la chitanța datată 24.01.2012, atâta timp cât din coroborarea susținerilor pârâtei inserate în cuprinsul întâmpinării formulate cu mențiunile plângerii penale depuse de reclamant la dosar (f. 45-55) instanța de fond a reținut starea conflictuală existentă între părți anterior înaintării notificării, chiar reclamantul menționând în cuprinsul plângerii că pârâta din 15.05.2012 nu s-a mai prezentat la locul de muncă (f. 46).

A mai susținut reclamantul prin concluziile scrise că este puțin probabil ca o sumă considerabilă, de 65.000 Euro, să se restituie cash, dintr-o dată, ținând cont că pârâta nici nu are vreun venit constant substanțial, însă instanța constată că în cauză nu s-au făcut dovezi privind venitul pârâtei, în plus întreaga sumă de 65.000 Euro a fost împrumutată de reclamant la 23.12.2011.

Deși reclamantul a menționat că pârâta nu a depus nicio altă dovadă în susținerea așa zisei chitanțe descărcătoare datată 24.01.2012, cu atât mai mult cu cât are în vedere o sumă semnificativă, de 65.000 Euro, instanța de fond a reținut că această apărare e neîntemeiată, dovezi în plus privind încetarea contractului de împrumut prin plată nefiind necesar a se administra din partea pârâtei, reclamantul fiind cel care trebuia să-și dovedească susținerile referitoare la remiterea către pârâtă a unor file‚ semnate de acesta în alb. S-a mai reținut totodată că o chitanță descărcătoare este valabilă, indiferent dacă suma împrumutată este modică sau are o valoare foarte mare, neavând relevanță cuantumul sumei împrumutată.

În consecință, în temeiul disp. art. 1270, art. 2158 și art. 2164 N.C.C. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.

De asemenea, a luat act că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, văzând și disp. art. 282¹ C.pr.civ.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul A. C. N., solicitând in temeiul dispozițiilor art. 282 Vechiul Cod de procedura civilă, să se admită apelul formulat, să se schimbe în tot sentința civilă nr. 2077/19.06.2014 in sensul admiterii cererii cererii de chemare în judecată si, pe cale de consecința, obligarea paratei B. L. - E. la plata sumei de 65 000 euro, la cursul BNR din ziua plății efective și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii de apel, apelantul – reclamant a considerat că sentința este netemeinică și nelegală.

În fapt, așa cum a arătat și instanței de fond la data de 23.12.2011 el, A. C. - N. a împrumutat-o pe intimata - pârâtă B. L. - E., cu suma de_ euro, aceasta obligându-se ca până la data de 30.03.2012 să îi achite întreaga sumă de bani, sumă pentru care intimata - pârâtă i-a remis un înscris numit „chitanță" prin care a recunoscut că a împrumutat-o, obligându-se să i-o restituie până la data de 30.03.2012.

Or, apelantul – reclamant a susținut că, față de faptul că intimata - pârâta nu i-a înapoiat suma împrumutată, a procedat la notificarea prin intermediu executorului judecătoresc astfel încât să soluționeze pe cale amiabilă a diferendului, însă intimata - pârâta în mod culpabil și cu rea-credință nu s-a prezentat la data și oră stabilita în cuprinsul notificării.

De altfel, apelantul – reclamant a susținut că faptele pârâtei pe parcursul desfășurării litigiului nu au dat dovadă decât de rea-credință și bănuială legitimă din partea lui având în vedere că la primul termen de judecată la data de 28.09.2012 a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător, deși de la momentul citării și până la primul termen de judecata pârâta a avut suficient timp încât să-și angajeze un apărător.

Ulterior, apelantul – reclamant a susținut că la termenul următor din data de 16.11.2012 pârâta a depus la termen întâmpinare prin care a recunoscut suma împrumutată însă a arătat că „suma a fost restituită integral conform înțelegerii", însă nu a înțeles rațiunile care au determinat pârâta să nu depună și înscrisul doveditor al plății și au atras serioase semne de întrebare.

De altfel, apelantul – reclamant a susținut că reprezentanții săi au insistat ca instanța să-i pună în vedere intimatei - pârâte B. L. E. să depună dovada restituirii acestui împrumut.

Or, apelantul – reclamant a susținut că, deși instanța îi pusese în vedere să depună dovada plații, la termenul din data de 11.01.2013, intimata - pârâtă B. L. - E. nu s-a conformat obligației stabilite de instanța, ba mai mult a solicitat, cu rea-credință, suspendarea cauzei motivată de o presupusă plângere penală formulată de el având același obiect ca și prezentul litigiul.

În acest sens, apelantul – reclamant a susținut că, reprezentații săi au solicitat instanței să îi pună în vedere intimatei - pârâte să-și motiveze cererea de suspendare, solicitare pentru care a depus copie de pe plângerea penală care dovedea inexistența unei legături cu prezenta cerere și în plus a solicitat să i se pună în vedere să depună înscrisul de care a făcut vorbire în întâmpinarea depusă la termenul din data de 16.11.2012.

Astfel, apelantul – reclamant a susținut că la termenul din data de 22.02.2013, pârâta B. L. - E. a renunțat la cererea de suspendare a cauzei motivată de plângerile penale formulate de subsemnatul și a depus o fotocopie după așa - zisa „chitanță descărcătoare" din data de 24.01.2012, chitanță pe care a contestat-o având în vedere că nici până în prezent pârâta nu i-a achitat suma datorată și a solicitat să îi pună în vedere pârâtei să depună originalul acestei presupuse chitanțe, solicitând astfel și o verificare de scripte.

Apelantul – reclamant a susținut în continuare că la următorul termen de judecată din data de 29.03.2013, părțile s-au prezentat personal, pârâta B. L. - E. a depus înscrisul „chitanță descărcătoare" cu data de 24.01.2012, în original, înțelegând să se folosească în continuare de acesta, procedându-se la verificarea de scripte.

În urma verificării de scripte a recunoscut semnătura de pe înscrisul depus de intimata - parata, însă nu a recunoscut și conținutul acesteia, arătând că intimata - parata a avut calitatea de angajată a unor societăți comerciale ale subsemnatului, acesteia delegându-i-se anumite operațiuni din partea lui privind activitatea curentă a societăților pe care el le conducea și pentru o mai bună operativitate și întrucât el în acea perioada a avut deplină încredere în aceasta, i-a semnat și remis mai multe coli A4 în alb, pentru ca aceasta să le folosească în scopul unei mai bune funcționari ale activității societăților.

În acest sens, apelantul – reclamant a susținut că astfel cum rezulta și din plângerea penala anexată la prezentul dosar, pârâta B. L.- E., a fost angajata în anul 2010, având funcția de director economic, în cadrul ., aceasta ocupându-se atât de probleme ce țineau de patrimoniul propriu, cât și de activitatea societăților Happy Car 4U SRL, RPB CO Impex SRL si Alfa Group SRL, acest lucru realizându-se din perspectiva relației de încredere existentă între el și intimata - pârâta.

Apelantul – reclamant a mai precizat că instanța de fond în mod greșit a respins ca neîntemeiată acțiunea, față de motivele ce urmează a le expune mai jos:

Astfel, în ceea ce privește un prim motiv de apel, apelantul – reclamant a susținut că instanța a respins susținerile lui considerând că sunt nefondate, motivându-și soluția doar pe concluziile rapoartelor de expertiză întocmite de experții numiți în cauză de instanță, apreciind a fi aceste rapoarte „mai întemeiate" pentru că s-au efectuat în laborator și „faptul că experții criminaliști oficiali sunt singurii care au prerogativa de a efectua expertiza criminalistică dispusa și de a întocmi raportul de expertiză."

Or, apelantul – reclamant a susținut că instanța de fond a arătat că în cuprinsul considerentelor că nu va reține punctul de vedere al expertului parte pentru că „poate acționa cu subiectivism fiind numit la recomandarea unei părți" și pentru că „a examinat documentul în litigiu la sediul instanței" și pentru ca „experții oficiali D. R. si T. V. au examinat același document la instituțiile din care fac parte, folosind mai multa aparatură de specialitate".

În acest sens, apelantul – reclamant a susținut că motivarea instanței este complet eronată și nu ține cont de situația reală și existenta în dosar.

Astfel, apelantul – reclamant a susținut că în primul rând instanța nu a motivat concluzia sa de a-1 acuza pe expertul parte de subiectivism, iar faptul că a fost numit la propunerea sa nu determină și inaptitudinea acestuia de a emite opinii întemeiate si perfect valabile, din analiza raportului de expertiza întocmit de expertul parte nu reiese decât faptul ca acesta și-a motivat fiecare concluzie emisă, arătând motivele tehnice care l-au determinat să ajungă la concluzii cuprinse în raportul de expertiza.

În continuare, apelantul – reclamant a susținut referitor la afirmația cum că expertiza întocmită de expertul parte a fost efectuată la sediul instanței este, în parte, neîntemeiată.

În acest sens, apelantul – reclamant apreciat că instanța va trebui sa aibă în vedere că expertul parte a efectuat două expertize, ambele fiind efectuate în incinta Judecătoriei Câmpina din două motive obiective: pe de o parte pentru că experții numiți de instanța nu au convocat expertul parte la Laboratorul unde s-a efectuat expertiza în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din OG 75/2000, iar pe de altă parte instanța nu i-ar fi permis domnului expert parte să ridice dovada plații în original pentru a o examina în cadrul unui Laborator.

Or, apelantul – reclamant a susținut că instanța nu a luat in considerare dispozițiile art. 7 din OG 75/2000 ce prevede ca „experții autorizați, numiți de organele judiciare, la cererea pârtilor, participă personal la efectuarea expertizelor prin observații cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea și completarea materialului necesar pentru efectuarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum și prin obiecții la raportul de expertiza, adresate organului judiciar." Din modul in care s-a desfășurat expertiza, expertului parte nu i s-a permis sa participe in Laborator pentru întocmirea împreună cu experții oficiali a raportului de expertiza, așa încât instanța nu putea înlătura un punct de vedere doar pentru că expertul nu și-a desfășurat activitatea în cadrul unui laborator.

De altfel, apelantul – reclamant a susținut că domnul expert în condițiile date nu a emis un punct de vedere din care să reiasă că i-ar fi fost imposibil sa examineze înscrisul în discuție, a folosit metode tehnice corespunzătoare care i-au permis să emită concluzii pertinente și întemeiate, pentru analiza analitica domnul expert parte folosind aparatura de specialitate: lupa și stereomicroscopul SMxx.

În plus, apelantul – reclamant a susținut că o altă metodă ce a fost folosită pentru a răspunde obiectivelor expertizei a fost și experimentul și nu înțelege motivul pentru care instanța înlătură metoda, experimentală folosită de domnul expert, mai ales că a fost folosită de acesta pentru a fi fundamentate concluziile acestuia, iar folosirea unei metode în plus care duce la aceeași concluzie nu poate, în opinia sa, să fie considerată de instanța ca neavenită, ci instanța ar fi trebuit sa aibă în vedere si părerea expertului parte.

Afirmația instanței conform căreia aparatura folosită de experții numiți de instanța este „de specialitate" nu face decât să atragă atenția sa asupra subiectivismului instanței în analiza expertizelor efectuate având în vedere ca în toate lucrările de specialitate instrumentele folosite de expertul parte sunt clasificate ca fiind de specialitate.

Față de faptul că instanța arată că numai experții criminaliști oficiali au prerogativa de efectua expertiza criminalistica, apelantul – reclamant a precizat că înțelege să conteste și această afirmație având în vedere că expertul parte poate și trebuie să-și exprime o poziție în litigiul în care este implicat.

Or, apelantul – reclamant a susținut că expertul parte din prezenta speță este expert criminalist autorizat cu o experiența profesională în domeniu de 38 de ani, așa încât ceea ce a afirmat instanța este neîntemeiat.

Astfel, apelantul – reclamant a susținut că potrivit art. 7 din OG 75/2000 expertul parte participa personal la efectuarea expertizei prin observații cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea și completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, astfel încât activitățile desfășurare de expertul parte sunt conforme dispozițiilor legale, iar instanța ar fi trebui sa le analizeze și să tină cont de ele.

În ceea ce privește un doilea motiv de apel, apelantul – reclamant a susținut că prin intermediul obiecțiunilor formulate la termenul din data de 15.05.2014 a solicitat în plus, față de concluziile total distincte ale experților numiți în cauză, efectuarea unei contraexpertize de către o comisie de 3 experți. Conform Deciziei nr. 483/1978 a Tribunalului Suprem „chiar daca in cauza s-a efectuat o expertiza si o noua expertiza, nu exista niciun impediment legal de a se admite o noua cerere a pârtii formulata in timp util, de a se efectua o alta expertiza, mai ales cand problema in litigiu este de mare complexitate si de stricta specialitate."

În acest sens, apelantul – reclamant a susținut că, din analiza celor trei rapoarte înțelege ca au fost 3 concluzii distincte: pe de o parte doamna expert concluzionează că se află în imposibilitatea de a stabili dacă semnătura a fost executată înainte sau după imprimarea numelui A. C. N., domnul expert T. V. a concluzionat că semnătura aflată sub mențiunea A. C. N. a fost executată după imprimarea actului, iar expertul parte și-a exprimat punctul de vedere urmare a analizei înscrisului și a arătat ca de fapt semnătura a fost efectuata anterior imprimării numelui A. C. N..

Or, așa cum a arătat față de concluziile emise, cât și față de obiectul litigiului reprezentat de recuperarea sumei pe care pârâta invocă că a achitat-o, dovada efectuată cu chitanța liberatorie, apelantul – reclamant a considerat că în cauză trebuie efectuată o contraexpertiză care să elimine orice incertitudine din cuprinsul rapoartelor de expertiză.

Apelantul – reclamant a susținut că, instanța și-a motivat respingerea contraexpertizei făcând raportare la numărul rapoartelor efectuata în cauza, fără a stabili dacă în cauza nu se impunea efectuarea unei contraexpertize de către o comisie formată din 3 experți care să formuleze opinii clare și neechivoce și așa cum reiese din decizia fostului Tribunal Suprem problema din litigiu de față fiind de mare complexitate și de strictă interpretare, așa încât instanța trebuia să admită cererea lui de efectuarea a unei contraexpertize care să tranșeze cu certitudine obiectivele expertizei.

În ceea ce privește un al treilea motiv de apel, apelantul – reclamant a susținut că a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul paratei, aceasta proba fiind necesara a fi administrata astfel cum a reieșit din dezbateri si administrarea probei cu expertiză, însă instanța de fond a respins solicitarea lui motivată de faptul că nu a solicitat în mod expres administrarea probei la data de 29.03.2012, iar pentru că părțile au participat la termenul din 29.03.2013 instanța a luat implicit interogatoriul pârâtei.

Astfel cum a arătat față de instanța de fond, apelantul – reclamant a susținut că necesitatea administrării probei cu interogatoriul a reieșit din administrarea probei cu expertiza și dezbateri, așa încât instanța era obligată să admită proba cu interogatoriul.

În acest sens, apelantul – reclamant a susținut că, potrivit Deciziei civ. 867/1970 a Tribunalului Județean Suceava „instanța este datoare să admită proba cerută de reclamant în completarea dovezilor administrate anterior, atunci când ea este concludenta si admisibila si când necesitatea ei rezulta din dezbateri, neputând să o respingă ca tardivă, iar apoi să respingă și acțiunea pe motiv că nu ar exista dovezi în sensul susținerilor reclamantului"

În continuare, apelantul – reclamant a susținut că, din analiza sentinței și a încheierii pronunțate de instanța se observă că rezultă necesitatea administrării probei, iar pe de alta parte instanța a respins acțiunea tocmai pe motivul că nu ar fi fost dovedită relația dintre el și pârâtă și acordarea acelor înscrisuri date în alb, iar ceea ce instanța a administrat din oficiu la termenul din data de 29.03.2013 nu îndeplinește condițiile unui interogatoriu ca proba astfel cum este reglementata de Codul de procedura civila, a fost doar punctul de vedere al pârtilor cu privire la înscrisul care făcea obiectul procedurii verificării de scripte, astfel cum prevede art. 180 C.p.c.

În aceste condiții, apelantul – reclamant a susținut că, deși in virtutea rolului activ, consecință a aplicării art. 129 alin. 5 C.p.c, instanța nu trebuia să se opună administrării unei noi probe care să conducă la soluționarea litigiului în mod întemeiat, aceasta a respins proba ca fiind tardiv solicitată.

În ceea ce privește un al patrulea motiv de apel, apelantul – reclamant a apreciat că mai trebuie să se aibă în vedere și efectele pe care rolul activ al instanței în cursul desfășurării litigiului si principiul aflării adevărului le produc asupra demersului judiciar.

Astfel, apelantul – reclamant a susținut că a deși înscrisul depus de parata prezintă numeroase inadvertențe care pot fi observate si cu ochiul liber instanța de fond a nu a analizat in niciun moment înscrisul, formându-și opinia doar pe baza concluziilor contradictorii emise de cei doi experți „oficiali" numiți în cauza.

Instanța ar fi trebuit, în virtutea rolului activ, să analizeze veridicitatea înscrisului, însă din analiza sentinței pronunțate reiese cu claritate ca aceasta nu a avut în vedere o parare proprie . aceasta formându-și-o doar pe baza a ceea ce au concluzionat experții și pe baza celor susținute de parata.

În concluzie, apelantul – reclamant a solicitat admiterea apelului, să se schimbe în tot Sentința civila nr. 2077/19.06.2014 în sensul admiterii cererii subsemnatului și pe cale de consecința obligarea pârâtei B. L. - E. la plata sumei de 65 000 euro, la cursul BNR din ziua plații efective, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul proces.

În susținerea celor invocate, apelantul – reclamant a solicitat solicitat admiterea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.

În drept, apelantul – reclamant a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 282- 298 C.pc.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub aceleași număr unic de dosar la data de 11.09.2014, iar intimata – pârâtă B. L. E. a formulat întâmpinareprin care a solicitat să se respingă apelul ca netemeinic pentru motivele ce urmează a le învedera.

În motivare, în legătură cu situația de fapt reținută de către instanță și contestată de către apelantul – reclamant, intimata – pârâtă a apreciat că se impun a fi făcute următoarele mențiuni:

Astfel, intimata – pârâtă a afirmat inclusiv în fața instanței, cât și în cuprinsul întâmpinării faptul că a împrumutat suma de 65.000 Euro de la reclamant în data de 23.12.2011 cu obligația de a o restitui în data de 30.03.2012 aspect pe care l-a și făcut, reclamantul eliberând în data de 24.01.2012 înscrisul purtând titlul de „chitanța descărcătoare" prin care se menționează faptul că acesta „nu mai are nicio pretenție materială".

În continuare, intimata – pârâtă a susținut că reclamantul recunoaște parțial chiar prin plângerea penală formulată faptul că relațiile dintre părți s-au deteriorat iar așa cum instanță de fond a putut observa în mod clar faptul că între părți exista până la data formulării cererii de chemare în judecată o stare conflictuală toate supozițiile acestuia despre reaua credință a subsemnatei sunt neavenite cauzei și nu sunt dovedite.

Mai mult, intimata – pârâtă a susținut că, în cuprinsul apelului formulat în prezența cauză reclamantul încearcă să dovedească „reaua credință" a sa prin faptul că nu s-a prezentat în fața executorului judecătoresc pentru a rezolva pe cale amiabilă problema fără însă a arăta faptul că toate aceste demersuri (multiplele plângeri penale, convocarea la soluționarea amiabilă a unui diferend care nu există, problema fiind rezolva cu mai bine de 8 luni în urmă, formularea prezenței cererii de chemare în judecată) au fost făcute numai în scop șicanator motivate de ambiția lui personală de a nu fi de acord cu decizia sa de a încheia colaborarea cu acesta.

În motivația situației de fapt prezentată, intimata – pârâtă a susținut că în expunerea motivelor de apel reclamantul afirma că asupra înscrisului planează o bănuială motivată de faptul că ea nu a depus înscrisul o dată cu întâmpinarea (deși în cuprinsul acesteia a arătat motivele pentru care cererea de chemare trebuie respinsă învederând instanței de judecată de debitul a fost stins prin plata) fapt ce nu poate constitui în niciun caz o rea credință, ea respectând în tocmai solicitările instanței depunând și fiind prezența ori de câte ori prezenta sa a fost necesară.

În plus, intimata – pârâtă a susținut că, față de cele menționate, reclamantul a considerat „rea-credință" faptul că și-a angajat un avocat pentru a se reprezintă în instanță, cât și faptul că avocatul ales în cadrul strategiei de apărare a înțeles să formuleze o cerere de suspendare motivate de multitudinea plângerilor penale formulate de către reclamant împotriva sa aspect pe care inclusiv instant de fond la înlăturat în mod corect apreciind că aceste aspecte fac parte din apanajul apărării realizate de către reprezentatul său convențional.

Mai mult, intimata – pârâtă a susținut că reclamantul face afirmații nedovedite în sprijinul ideii că i-ar fi remis coli A4 în alb cu semnătură acestuia pentru a rezolva diverse probleme a societăților pe care acesta la conducea fără a aduce în acest sens nicio probă.

În concluzie, intimata – pârâtă a susținut că reclamantul uzitează de aceleași mijloace tendențioase la adresa subsemnatei pentru a continua șicanările dovedite în cuprinsul cercetării fondului prin multitudinea plângerilor penale aspect pe care instanțe de fond în mod corect le-a înlăturat observând netemeinicia cererii de chemare în judecată formulate de către acesta.

În ceea ce privește motive de apel formulate de către reclamant, referitor la un prim aspect, referitor la faptul că instanța de fond a respins susținerile sale, motivându-și soluția doar pe concluziile rapoartelor de expertiză întocmite de către experții numiți în cauză de instanță, considerând a fi aceste rapoarte mai întemeiate, fiind realizate în laborator și faptul că experții criminaliști oficiali sunt singurii care au prerogative de a efectua expertiza criminalistică dispusă și de a întocmi raportul de expertiză în detrimentul concluziilor expertului parte, intimata – pârâtă a susținut că, în primul rând reclamantul face o confuzie gravă în ceea ce privește analiza realizată de către instant de fond cu privire la rapoartele de expertiză întocmite în cauză deoarece există o motivare temeinică a fiecărui aspect ce a fost avut în vedere de către instanță.

În acest sens, intimata – pârâtă a susținut că instanța de fond a observat în mod clar faptul că atât raportul de expertiză întocmit de către expert D. R., cât și raportul de expertiză întocmit de către V. T. converg în ideea în care înscrisul nu prezintă urme de care să ateste faptul că este un document contrafăcut în raport de poziționarea marginile textului imprimat care prezintă un aspect normal și în raport de semnătură în litigiu, cât și de poziționarea acesteia și mai ales de faptul că în punctul în care textul imprimat și semnătura se întâlnesc hârtia prezintă urme de pix aplicate peste zona imprimată ceea ce duce în mod indubitabil la concluzia că înscrisul intitulat „chitanța descărcătoare" este un înscris legitim care probează stingerea datoriei dintre părți.

În plus, intimata – pârâtă a susținut că instanță a înlăturat susținerile expertului parte deoarece acestea pot prezenta subiectivism în raport de parte în sprijinul căreia vine să expună concluziile arătând implicit faptul că susținerile acestuia din urmă nu sunt împărtășite de către ambele raporturi de expertiză întocmite în cauză acestea beneficiind de avantajul că au fost realizate într-un mediu de laborator și cu o aparatura superioară expertului parte.

În continuare, intimata – pârâtă a susținut că instanță de fond a apreciat în mod corect în interpretarea concluziilor expertului parte deoarece chiar dacă sunt opinii separate fie a experților parte fie din cadrul comisiilor (atunci când expertiza este realizată de mai mulți experți desemnați de către instanță) acestea trebuie să se coroboreze cu celelalte probe sau opinii pentru a avea veridicitate instant neputând cenzura 2 rapoarte de expertiză realizate de către 2 experți din forurile înalte ale statului în materie în detrimentul unei opinii singulare a unui expert parte care nu se coroborează cu nicio probă și a fost realizată în cu totul alte condiții decât opiniile experților desemnați de către instant.

Or, intimata – pârâtă a susținut că, ceea ce dorește reclamatul este inadmisibil că instanță de fond să fi înlăturat 2 expertize realizate de experți neutri în detrimentul unei opinii a unui expert parte care printr-o metodă experimentală a ajuns la concluzii diametral opuse față de concluziile experților desemnați.

Mai mult, intimata – pârâtă a susținut că, dacă a pornit de la un asemenea raționament nu s-ar mai justifica desemnarea unui expert neutru de către instanță în nicio cauză, instanțele fiind obligate a respecta punctul de vedere a unui expert parte fără al putea înlătura chiar dacă opinia acestuia nu se coroborează cu nicio probă sau vreo altă concluzie a altui expert.

Astfel, intimata – pârâtă a susținut că, reclamantul prin afirmațiile pe care le face dorește ceea ce nimeni nu poate obține și anume a fi mai presus de lege sens în care orice altă proba care vine în contradicție cu interesul acestuia să fie înlăturată bazat numai pe dorința acestuia de a obține interesul dorit chiar dacă aceasta nu se coroborează cu vreo altă probă din dosar, ori un asemenea aspect nu poate exista, astfel că, în opinia sa, instanța de fond prin sentința pronunțată a înfăptuit dreptatea coroborând concluziile raporturilor de expertiză cu celelalte elemente ale materialului probator pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În concluzie, intimata – pârâtă a solicitat să se respingă ca netemeinic acest motiv de apel deoarece nimeni nu poate fi mai presus de lege și chiar dacă reclamantul a înțeles să fie reprezentat de un expert parte, concluziile acestuia nu pot fi obligatoriu a fi omologate de către instantă atât timp cât ele sunt izolate, demontate de alte probe și nu se coroborează cu alte elemente ale materialului probator.

În ceea ce privește al doilea aspect, intimata – pârâtă a solicitat respingerea efectuării unui contraexpertize de către o comisie de 3 experți.

În legătură cu acest motiv de apel, intimata – pârâtă a susținut că din nou apelantul-reclamant se afla într-o gravă eroare deoarece în prezența cauza a fost realizată deja o contraexpertiză.

Astfel, intimata – pârâtă a susținut că, potrivit art. 212 din Noul Cod de Procedura Civilă contraexpertiza este definită, fiind un nou raport de expertiză ce este realizat după efectuarea primei dacă instanță nu a fost lămurită de concluziile primei expertize.

Or, intimata – pârâtă a susținut că, dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză, iar în prezența cauza, după efectuarea primului raport de expertiză realizat de către D. R. expert din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize

Criminalistice București raportat la obiecțiunile formulate de către expertul parte, instanță a procedat conform art. 212 la efectuarea unei contraexpertize, sens în care a fost desemnat expertul T. V. din cadrul forului suprem în materie criminalistică din țară, respectiv Institutul Național de Expertize Criminalistice care a și efectuat raportul de expertiză care a adus lămurire asupra aspectelor care mai erau în dubiu după efectuarea primului raport de expertiză.

În condițiile de față, motivate de faptul că a exista deja efectuată o contraexpertiză în cauza ce a adus lămuriri, intimata – pârâtă a precizat că susținerea reclamantului că instanța de fond a respins în mod nejustificat realizarea unei contraexpertize, vine ca un nonsens, întrucât exista posibilitatea și după efectuarea unei noi contraexpertize, ca reclamantul nemulțumit de rezultatul acestuia să mai solicite încă o contraexpertiză, instanța fiind de fiecare obligată în a accepta o asemenea proba bazându-se doar pe opinia expertului-parte care nu se coroborează cu nicio probă și care așa cum a observat și instanța fondului, fiind și unanim recunoscut, tinde să aibă o doză mare de subiectivism.

În continuare, intimata – pârâtă a susținut că reclamantul confundă sau nu dorește să înțeleagă faptul că principiul administrării probei cu expertiză, fie ea în orice domeniu, trebuie să fie acela în a lămuri instanța de judecată și a duce la dezlegarea pricinii (aflarea adevărului) și nu tergiversarea cauzei prin readministrarea aceleași probe, deoarece rezultatul nu este cel dorit de parte.

În consecință, intimata – pârâtă a susținut că instanța fondului a înțeles în mod corect să utilizeze contraexpertiza pentru scopul în care ea a fost prevăzută de către legiuitor și atunci când aceasta este lămurită, să procedeze la judecarea cauzei în mod obiectiv raportat la concluziile expertizelor ce obligatoriu trebuie coroborate cu tot materialul probator.

Astfel, că, raportat la aspectele sus menționate, intimata – pârâtă a solicitat să fie înlăturate și să se respingă și acest motiv de apel ca neîntemeiat, instanță fondul sancționând în mod corect abuzul de drept ce dorea a fi făcut de către reclamant prin administrarea unei noi contraexpertize.

În ceea ce privește al treilea aspect, intimata – pârâtă a solicitat să se respingă încuviințării probei cu interogatoriu ca tardiv formulată.

În legătură cu acest motiv de apel, intimata – pârâtă a susținut că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra tardivității solicitării de a suplimenta probatoriu încuviințat după efectuarea contraexpertizei atât timp cât reclamantul avea posibilitatea în a solicita administrarea acestei probe.

Or, intimata – pârâtă a susținut că mențiunea generică că utilitatea acestei probe ar reieși din dezbateri fără însă a preciza ce se tinde a dovedi prin administrarea acestei probe, cât și momentul procesual ales (după efectuarea contraexpertizei) au condus instanța de fond în mod corect la respingerea probei solicitate.

Astfel, intimata – pârâtă a susținut că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanței în dovedire proba cu înscrisuri, precum și orice altă proba ar reieși din dezbateri, nemenționând în mod clar și fără echivoc dorința acestuia de a-și proba cererea prin administrarea probei cu interogatoriul părților.

În acest sens, intimata – pârâtă a susținut că, pentru a fi admisibilă o probă trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulativ: A) să fie legală (să fie acceptată de legea procesuală sau materială); B) să fie verosimilă — să tindă spre dovedirea unui fapt real, posibil; C) să fie pertinentă — adică să aibă legătură cu obiectul litigiului; D) să fie concludentă - prin administrare să poată conduce la soluționarea cauzei

Având în vedere caracterele generale pentru admisibilitatea unei probe, raportat la materialul probator administrat până acum, intimata – pârâtă a susținut că utilitatea administrării probei cu interogatoriul său nu există raportat la momentul la care aceasta a fost solicitat instanței spre încuviințare.

Intimata – pârâtă a susținut că reclamantul avea posibilitatea așa cum și instanța fondului a observat în a solicita încuviințarea probei la momentul la care a solicitat efectuarea expertizei grafică și tehnică a documentelor moment la care avea reprezentarea posibilității de a-și dovedi susținerile făcute prin cererea de chemare în judecată, prin administrarea probei cu interogatoriul său, dar care nu a înțeles să o solicite.

Mai mult decât atât, intimata – pârâtă a susținut că instanța fondului în virtutea rolului activ ce îi este conferit de către lege a înțeles să administreze și să consemneze poziția procesuală atât a sa, cât și a reclamantului la data prezentării originalului chitanței descărcătoare astfel încât o nouă administrare a probei cu interogatoriul, de această dată la cererea reclamantului, nu mai prezenta nicio utilitate cauzei, neducând la dovedirea vreunui aspect sau la soluționarea cauzei așa cum instanța a și observat și sancționat.

Or, intimata – pârâtă a susținut că de la acel moment până la data solicitării făcute de către reclamant pentru administrarea probei cu interogatoriu au trecut aproximativ 2 ani, timp în care situația procesuală nu s-a schimbat reclamantul neavând alte aspecte noi care să rezulte din dezbateri, ci doar finalizarea expertizei deja încuviințate în cauză, astfel că nu pute vorbi de o schimbare a situației ce a fost avută în vedere la data de 29.03.2012 care să justifice administrarea unui material probator nou.

În continuare, intimata – pârâtă a susținut că reclamantul afirma în prezentul motiv de apel că „instanța este obligată să admită proba cerută de reclamant în completarea dovezilor administrate anterior atunci când aceasta este concludentă și admisibilă și când necesitatea ei rezultă din dezbateri, neputând să o respingă ca tardivă (…)", dar nu arată în ce sens această probă este concludentă și admisibilă atât timp cât dezbaterile au fost aceleași timp de 2 ani, timp în care reclamantul nu a înțeles să se folosească sau să solicite administrarea unei asemenea probe.

În concluzie¸intimata – pârâtă a susținut că și acel motiv de apel este neîntemeiat, instanța fondului administrând din oficiu proba cu interogatoriul părților în mod nemijlocit, cât și față de momentul în care această probă a reieșit din dezbateri cu 2 ani în urma solicitării făcută de către reclamant.

În ceea ce privește al patrulea aspect, referitor la faptul că judecătorul nu a respectat principiul aflării adevărului, neanalizând în niciun moment înscrisul formându-și opinia doar pe baza concluziilor experților, intimata – pârâtă a susținut că, în primul rând, pentru a combate acest ultim motiv de apel este nevoie să se întoarcă la definiția de bază a expertizei:

Astfel intimata – pârâtă a susținut că expertiza fiind un mijloc de probă care se dispune, la cerere sau din oficiu, de organul în drept (instanță de judecată sau organ de urmărire penală) când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, sunt necesare cunoștințele unui expert sau, în cazurile prevăzute de lege, ale unui specialist dintr-un anumit domeniu.

Or, intimata – pârâtă a susținut că, din această simplă definiție se poate observa rațiunea pentru care instanța încuviințează efectuarea unei expertize în cauză deoarece este imposibil ca judecătorul ce își are formarea în cunoștințele dreptului să fie în măsură să interpreteze sau să își formeze în mod obiectiv și corect o opinie pertinentă asupra anumitor fapte și împrejurări de care ține dezlegarea pricinii cu care este investit.

În cauză de față, intimata – pârâtă a susținut că instanța fondului, prin solicitarea făcută de reclamant a fost pusă în situația de a aprecia dacă înscrisul „chitanța descărcătoare" reprezintă sau nu o contrafacere sau dacă mențiunile ce fac parte din cuprinsul acesteia au fost anterioare sau ulterioare semnăturii reclamantului (fapt fără echivoc recunoscut de către reclamant) ori un asemenea lucru era imposibil instanței de fond neavând o pregătire în domeniul grafoscopic astfel că în mod corect a apreciat că se impune efectuarea unei expertize pentru că o persoană acreditată să prezinte punctul său de vedere cu privire la acest aspect ce este strâns legat de modalitatea de soluționare a cauzei.

Astfel că, intimata – pârâtă a susținut că instanța în mod corect, observând concluziile raporturilor de expertiză întocmite în cauză a conchis faptul că acțiunea reclamantului este neîntemeiată coroborând și apreciind întreg materialul probator, că plata împrumutului contract de către ea a fost achitat, respingând pe cale de consecință acțiunea reclamantului.

Mai mult, intimata – pârâtă a susținut că reclamantul reclama prin prezentul motiv de apel faptul că instanța a omologat concluziile raporturilor de specialitate întocmite în cauză și nu le-a înlăturat putând observa „acele inadvertențe ale înscrisului”

Or, intimata – pârâtă a susținut că o asemenea soluție nu putea fi dispusă atât timp cât judecătorul fondului nu avea cunoștință în materie și cu riscul de a se repeta, acesta reprezentând motivația pentru care s-a încuviințat efectuarea raporturilor de expertiză și nu putea cenzura opiniile forurilor de specialitate din materie numai pe o opinie personală.

De altfel, intimata – pârâtă a susținut că judecătorul trebuie să analizeze în virtutea dreptului care îi este conferit de lege în mod imparțial și nu subiectiv cauza și să tindă la aflarea adevărului prin coroborarea tuturor probelor ce sunt prezentate cu ocazia cercetării judecătorești.

În concluzie, intimata – pârâtă a susținut că, după cum se poate observa din cuprinsul sentinței, instanța de fond a apreciat în mod corect utilitatea administrării raportului de specialitate în cauză, a avut în vedere tot materialul probator, a aplicat în mod corect prevederile legale în materia contractelor de împrumut și a pronunțat o hotărâre temeinică și puternic motivată, atât în fapt, cât și în drept.

Pe cale de consecință, raportat la toate argumentele sus menționate, intimata – pârâtă a solicitat să se observe că apelul formulat de către apelantul - reclamant este vădit netemeinic și continuă . șicanatoare la adresa sa, aducând critici injuste asupra sentinței pronunțate în mod corect și legal de către instanța fondului.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de către reclamant, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constata ca aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prima instanță a soluționat acțiunea în pretenții promovată de apelantul-reclamant cu respectarea strictă a tuturor principiilor ce guvernează procesul civil, inclusiv principiul rolului activ, așa cum este definit prin dispozițiile art.129 C.pr.civ., în condițiile în care a stăruit prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Potrivit art. 1499 din noul cod civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada plății se face cu orice mijloc de probă.

Acest text legal, prevăzând libertatea mijloacelor de probă, are valoarea unei norme generale și supletive în materia plății. În situația în care creditorul contestă executarea sau reclamă neexecutarea prestației de către debitor, creditorul va trebui să probeze existența raportului juridic obligațional din care rezultă datoria, probă care va fi diferită după cum obligația este născută dintr-un act juridic, respectiv dintr-un fapt juridic. În schimb debitorul care susține executarea obligației va trebui să probeze această susținere, pentru a evita eventuala sa obligare la repetarea plății.

În literatură juridică s-a statuat că trebuie operată distincția dintre proba raportului juridic din conținutul căreia face parte datoria și proba plății datoriei respective, art. 1499 cod civil având ca obiect de reglementare acest al doilea aspect. Chestiunea mijloacelor de probă a plății trebuie analizată în strânsă legătură cu natura juridică a acesteia, de act juridic, consecința fiind că dovada plății trebuie efectuată conform regulilor de dovada a actelor juridice, așa cum sunt instituite prin disp. art. 309 alin 2 coroborat cu art. 297 cod proc. civilă.

Mijlocul normal de probă al plății este înscrisul sub formă de chitanță liberatorie semnat de creditor și remis debitorului, reglementat prin disp, art. 1500 cod civil, ce statuează că cel care plătește are dreptul la o chitanță liberatorie, precum și, dacă este cazul, la remiterea înscrisului original al creanței.

Spre deosebite de reglementarea anterioară, testul legal evocat anterior instituie scutirea chitanței liberatorie de exigența datei certe, astfel că nu este necesară îndeplinirea unei atare condiții pentru valabilitatea înscrisului constatator al plății.

În mod justificat, instanța de fond a dat eficiență în cauză înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță descărcătoare” din data de 24.01.2012, aflat la fila 66 din dosarul Judecătoriei Câmpina, prin care intimata pârâtă a făcut dovada executării obligației de restituire a sumei împrumutate de la partea adversă în cuantum de 65.000 euro, anterior momentului expirării termenului de rambursare stabilit prin contractul de împrumut, respectiv data de 30.03.2012.

În considerentele hotărârii atacate s-a realizat o analiză detaliată și completă a materialului probatoriu administrat, din coroborarea căruia se desprinde concluzia certă că respectiva chitanță poartă semnătura apelantului-reclamant.

Nu poate fi primită susținerea apelantului-reclamant, potrivit căreia intimata-pârâtă ar fi trebuit să prezinte și alte dovezi ale restituirii împrumutului primit de la partea adversă pentru că, din momentul prezentării chitanței liberatorii, aceasta și-a îndeplinit obligația de a proba plata, conform art. 249 cod proc. Civilă, astfel că sarcina probei s-a transferat la A. C. N., care a susținut și susține că nu a primit suma de bani în litigiu.

Instanța de apel constată că expertiza în specialitatea grafologie, întocmită de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București și noua expertiză în aceiași specialitate, întocmită de Institutul Național de Expertize Criminalistice, converg către concluzia certă că înscrisul intitulat „chitanță descărcătoare” ce poartă data de 24.01.2012 nu conține urme care să ateste faptul că ar fi fost contrafăcut, dar și că semnătura aflată sub mențiunea A. C. N. a fost executată de împrumutător.

Tribunalul apreciază ca fiind nejustificată critica apelantului-reclamant, potrivit căreia cele două expertize arătate ar avea concluzii contradictorii, chiar dacă între constatările experților criminaliști ce le-au întocmit există o diferență doar sub aspectul posibilității de determinare a momentului executării semnăturii, înainte sau după imprimarea numelui „A. C. N.”.

În concret, se observă că expertul care a realizat noua expertiză criminalistică, pe baza examinării microscopice a zonei de intersecție dintre traseul pastei albastre de pix al semnăturii și cel al mențiunii cu numele apelantului-reclamant, a concluzionat că pasta de pix are o densitate de depunere pe fibrele suportului de hârtie mai mică decât cea a materialului de imprimare de culoare neagră, iar pe anumite zone acest material de imprimare are o nuanță albăstruie, ceea ce denotă că depunerile pastei sunt peste materialul de imprimare, și, implicit, că semnătura în discuție a fost executată după tehnoredactarea documentului.

În plus, nu poate fi ignorat nici raportul pozițional dintre semnătura aplicată pe înscris și rubrica de care aparține, expertul subliniind amplasarea firească a respectivei semnături, ce nu ridică suspiciuni legate de posibilitatea ca aceasta să fie preexistentă textului.

În mod justificat, prima instanță a cenzurat punctele de vedere ale expertului consilier încuviințat apelantului-reclamant, în condițiile în care concluziile acestuia au fost întemeiate pe verificări efectuate cu lupa, stereomicroscopul SMXX și aparatul foto Canon EOS 60D, prin metoda analitică și experiment, la sediul instanței iar nu într-un laborator, cu aparatură de înaltă performanță, așa au procedat experții oficiali, ce își desfășoară activitatea în cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București, respectiv Institutul Național de Expertize Criminalistice.

Instanța de apel apreciază că judecătorul fondului nu putea face abstracție de doza de subiectivism a expertului parte P. C. L., inerentă raporturilor cu apelantul-reclamant și împrejurării că a fost desemnat de acesta pentru a participa la efectuarea expertizelor de către experții desemnați de instanță. De altfel, punctele de vedere ale acestui expert nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, motiv pentru care, în mod corect, nu au fost avute în vedere la adoptarea unei soluții asupra litigiului promovat de reclamant.

Referitor la necesitatea efectuării unei contraexpertize de către o comisie formată din trei experți, tribunalul apreciază că probatoriul administrat la prima instanță este de natură a asigura lămurirea cauzei sub toate aspectele, o asemenea probă, reiterată prin motivele de apel, fiind neconcludentă, așa cum corect a apreciat și prima instanță, coroborarea raportului de expertiză inițial și a raportului de nouă expertiză în specialitatea criminalistică demonstrând, fără dubii, realitatea plății efectuate de intimata-pârâtă.

În ceea ce privește proba cu interogatoriul intimatei-pârâte, instanța observă că la termenul de judecată din 11.01.2013, la care au fost încuviințate probatoriile în fond, A. C. N., prin apărătorul ales, a susținut, explicit, că, față de poziția pârâtei exprimată prin întâmpinare, nu se impune administrarea probei cu interogatoriul. La termenul din 29.03.2013, aceeași parte a solicitat doar administrarea probei cu expertiză specialitatea grafică și tehnică a documentelor, ceea ce conduce la concluzia că în mod corect judecătorul fondului a cenzurat propunerea reclamantului de încuviințare a probei cu interogatoriul pârâtei, formulată abia la data de 12.06.2014, când au avut loc dezbaterile asupra fondului, nefiind întrunite condițiile instituie de art. 138 cod proc. Civilă.

Față de toate aceste argumente, în baza art. 295 și art. 296 cod proc. Civilă, tribunalul va respinge cererea de completare probatorii, formulată de apelantul - reclamant, ca neconcludentă, precum și apelul declarat de A. C. N., împotriva sentinței civile nr. 2077/19.06.2014 pronunțate de Judecătoria Câmpina, ca fiind nefondat.

În baza art. 274 cod proc. Civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul va lua act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de completare probatorii, formulată de apelantul - reclamant, ca neconcludentă.

Respinge apelul declarat de apelantul – reclamant A. C. N., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul S. „C. si Asociații” din București, Bld. Unirii, nr. 69, ., mezanin, sector 3 împotriva sentinței civile nr. 2077/19.06.2014 pronunțate de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimata – pârâtă B. L. E., cu domiciliul în ., județul Prahova și cu domiciliul procesual ales la sediul C.. Av. S. S. S., din București, ., ., ., ca nefondat.

Ia act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în acest cadru procesual.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare

Pronunțata în ședința publică, azi, 18.02.2015

PREȘEDINTE, JUDECATOR,

Ș. O.-C. P.-A. A.

GREFIER,

D. A.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. P.A.A./tehnored.N.L.E.

4 ex/15.06.2015

D.f. nr._ – Judecătoria Câmpina

J.f. S. E.

← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 797/2015....		Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 451/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 796/2015. Tribunalul PRAHOVA Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 797/2015. Tribunalul PRAHOVA Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 451/2015. Tribunalul PRAHOVA Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 469/2015. Tribunalul PRAHOVA