Revendicare imobiliară. Sentința nr. 303/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 303/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 6811/105/2014*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._ ( disjuns din dosarul nr._ */A1*)
SENTINȚA NR 303
Ședința publică din data de 06.02.2015
PREȘEDINTE - C. A. M.
GREFIER - I. C. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei având ca obiect restituire bunuri formulată de contestatoarea Societatea Națională a Cărbunelui SA prin lichidator judiciar CARDUELIS CONSULTING IPURL, cu sediul in Ploiești, ., jud Prahova, in contradictoriu cu intimata . prin administrator judiciar A&A CONSULTANS IPURL, cu sediul in București, .. 12, ., --precum si cererea reconvențională formulată de intimata . prin administrator judiciar A&A CONSULTANS IPURL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 06.02.2015 când a dat următoarea sentință:
TRIBUNALUL
P.cerereaînregistrată pe rolul tribunalului Prahova-Sectia a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Națională a Cărbunelui SA prin administrator judiciar Carduelis Consulting IPURL, a formulat contestație împotriva măsurii administratorului judiciar A&A Consultants IPURL de a scoate în vânzare, în procedura generală, bunurile pe care le-a primit in administrare de la reclamantă, solicitând desființarea măsurii vânzării, suspendarea măsurii vânzării, precum și obligarea . reda reclamantei respectivele bunuri.
In motivarea acțiunii, s-a arătat că Societatea Națională a Cărbunelui a fost înființată prin HG nr.576/1997 ca persoană juridică română cu capital integral de stat, fiind succesoarea în drepturi a Trustului Minier Muntenia, care a fost tot o unitate economică de stat.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în societăți comerciale și regii autonome, bunurile aflate în administrarea unităților economice au devenit proprietatea societăților comerciale în care acestea s-au transformat, astfel încât Societatea Națională a Cărbunelui SA (denumită în continuare SNC) are un drept de proprietate asupra bunurilor sale.
Ulterior, conform HG nr.877/2005 SNC s-a reorganizat, în sensul că a înființat 3 filiale și anume: . SA și ., conform actului normativ menționat SNC, adică firma mamă, a înființat cele trei filiale cărora le-a constituit capitalul social necesar și le-a dat in administrare patrimoniul necesar desfășurării activității de extragere și comercializare cărbune.
In prezent, arată reclamanta, proprietarul bunurilor, și anume societatea mamă - SNC, este în insolvență, ca și două dintre filiale, respectiv . C..
Dată fiind această situație dificilă din punct de vedere economic, reclamanta arată că debitoarele trebuie să-și inventarieze și să folosească patrimoniul propriu în cadrul procedurii proprii.
Astfel, apreciază reclamanta că este necesar ca debitoarea . predea bunurile, care constituie de fapt, utilaje nefuncționale pe care aceasta intenționează să le valorifice în cadrul procedurii generale, urgent, ca deșeuri, iar dreptul de administrare pe care aceasta îl are asupra bunurilor ce sunt proprietatea reclamantei, i-a conferit calitatea de detentor și, in această calitate, nu poate dispune juridic de aceste bunuri.
Cu toate acestea, arată reclamanta, administratorul judiciar A&A Consultants IPURL, sub acoperirea adunării creditorilor, alcătuită din societăți care nu au primit toate informațiile menționate in precedent, a luat măsura vânzării abuzive a bunurilor pe care le-a primit in administrare de la reclamantă, pe bază de protocol de predare-primire.
Reclamanta apreciază că vânzarea nu se justifică în stadiul actual al procedurii, deoarece societatea nu este in faliment și nu există o urgență care să impună luarea acestei măsuri, singura explicație fiind interesul de a vinde bunuri ce nu aparțin debitoarei, în interesul încasării procentului de valorificare de către administratorul judiciar.
In drept, reclamanta a invocat art. 21 al. 2 din legea insolvenței, iar în dovedirea acțiunii a atașat sentința de numire la Societatea Națională a Cărbunelui și protocolul de predare a bunurilor în administrarea . comitetului creditorilor.
Ulterior, Societatea Naționala a Cărbunelui SA prin administrator judiciar Carduelis Consulting IPURL a formulat o precizare și completare la contestația formulată împotriva măsurii administratorului judiciar de a vinde bunurile ce-i aparțin reclamantei, măsură urmată de organizarea de către administratorul judiciar a unei licitații la data de 19.10.2011.
Se arată că, autorizarea vânzării bunurilor s-a făcut cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei și cu încălcarea articolelor 49 și 20 din legea insolvenței, precizând că, contestația este întemeiata pe mai multe motive și anume:
Autorizarea vânzării se referă la bunuri ce sunt nu în proprietatea debitoarei ci în administrarea acesteia; evaluarea utilajelor, care apare la dosar abia după depunerea contestației, arata că bunurile scoase în vânzare in perioada de observație sunt bunurile predate de reclamantă către filiala nou înființată în anul 2005, prin protocolul de predare primire depus în cauză, aceste bunuri fiind date de către reclamantă filialei acesteia, ..
Reclamanta arată că nelegalitatea măsurii autorizării este dată deci de faptul că vizează bunuri asupra cărora debitoarea nu are un drept de proprietate; prin toate operațiunile desfășurate de reprezentanții debitoarei . special și administratorul judiciar, se vând bunuri ce aparțin Societății Națională a Cărbunelui – în vreme ce în dosarul de insolvență a SNC judecătorul sindic a încuviințat vânzarea acelorași bunuri.
In continuare, reclamanta arată că pentru clarificarea situatiei juridice a bunurilor in discutie, a promovat o acțiune pentru încetarea dreptului de administrare, acțiune ce are termen de judecata la data de 08.02.2012 la Tribunalul Prahova.
In ceea ce privește calitatea sa, reclamanta arată că este o persoană interesată, conform art.21 alin.2 din legea insolvenței, deoarece bunurile care fac obiectul măsurii de autorizare a vânzării sunt proprietatea reclamantei care a dat în administrare aceste bunuri filialei pe care a înființat-o, iar capitalul social și acțiunile aparțin tot reclamantei astfel cum rezultă din HG nr.877/2005.
Reclamanta a arătat că termenul în care are dreptul să formuleze contestație curge de la depunerea la dosarul cauzei a raportului de activitate în care se arată măsura luată de administrator. Or, administratorul judiciar nu numai că a autorizat vânzarea de către debitoare, dar a și organizat el însuși licitația, fără a depune la dosarul cauzei și fără a publica un raport de activitate în BPI în care să arate măsura autorizării și, deci, a vânzării celor aprox.80 de utilaje.
In opinia reclamantei, măsura autorizării vânzării precum și vânzarea utilajelor, ca operație in sine, sunt nelegale deoarece atât contestatoarea SNC cât și debitoarea . procedurii generale a insolvenței, procedură care nu presupune evaluarea și valorificarea bunurilor. Administratorul judiciar A&A Consultants IPURL a depus la data de 27.06.2011 raportul nr.1 in care nu a indicat averea debitoarei, nu a arătat că ar exista dificultăți financiare în susținerea activității curente pentru depășirea cărora ar fi nevoie de valorificarea unor bunuri și nici că s-ar fi înregistrat sustrageri din patrimoniu; cauza s-a amânat pentru data de 09.11.2011. Între termenele dosarului, în baza unei cereri a administratorului special, care atașează și o evaluare a bunurilor, administratorul judiciar autorizează vânzarea bunurilor și abia după aceasta convoacă comitetul director pentru aprobarea propunerii administratorului special. Ulterior, a organizat licitații, prima fiind la data de 19.10.2011 și, ca urmare a demersurilor reclamantei, vânzarea s-a sistat, astfel cum rezultă și dintr-un anunț publicat in ziar, sistarea insă poate lua sfârșit oricând, motiv pentru care se impune o hotărâre judecătorească în acest sens.
Reclamanta a arătat că, este evident faptul că, comitetul creditorilor aprobă cererea administratorului special, iar în redactarea legii insolvenței, daca comitetul aprobă cererea administratorului special (și nu măsura administratorului special) înseamnă că, comitetul se întrunește pentru a aproba cererea administratorului special și apoi administratorul judiciar autorizează operațiunea .
Astfel, in acest dosar, administratorul judiciar, astfel cum rezultă din procesul verbal al ședinței comitetului creditorilor, deja autorizase vânzarea când se desfășura ședința comitetului, măsura autorizării fiind astfel nelegală deoarece a fost luata de administratorul judiciar înainte de ședința comitetului creditorilor.
In continuare, reclamanta arată că măsura autorizării vânzării este nelegală și, pentru că nu este justificată de o situație deosebită a utilajelor respective; nu s-au făcut dovezi și nu s-a arătat în vreun raport că se înregistrează sustrageri ale utilajelor astfel încât să se explice vânzarea masivă a utilajelor, între termenele dosarului de insolvență.
Totodată, reclamanta consideră că autorizarea vânzării este nelegală având la baza o evaluare pe care administratorul special o atașează solicitării de vânzare, fără ca această evaluare să fie dispusă de administratorul judiciar, fără ca, comitetul creditorilor să se pronunțe asupra expertului încălcându-se art.23.
In opinia reclamantei, prin autorizarea vânzării masive a bunurilor - cca.80 utilaje grele, se efectuează, între termene, o lichidare a activelor ce se pretind că aparțin debitoarei, la dosarul cauzei nefiind depus nici un act și nici un raport din care să rezulte activitatea de vânzare a unei mari cantități de utilaje, aceste acte apărând la dosar abia după formularea contestației.
La termenul de judecată din data de 12.09.2014 Societatea Națională a Cărbunelui SA prin lichidator judiciar Carduelis Consulting IPURL a depus la dosar o notă de ședință prin care a solicitat disjungerea capetelor de cerere ce fac obiectul prezentei cauze și anume: contestație la măsura vânzării în baza art.21 din legea insolenței - care este de competența judecătorului sindic și, celălalt capăt al acțiunii: obligația de a preda bunurile ce solicită a fi înaintată secției Civilă a Tribunalului Prahova.
Astfel, se arată că deși cererea principală este o contestație la măsura luată de administratorul judiciar al debitoarei . este de competența judecătorului sindic, prin admiterea recursului Curtea de Apel a apreciat că acțiunea in revendicare, care reprezintă al doilea capăt de cerere, este de competența instanței de drept comun.
Întrucât instanța de recurs a ignorat primul capăt de cerere – contestația la măsura vânzării formulată în baza art.21 din LPI – care este în mod clar de competența judecătorului sindic, referindu-se doar la competența celui de-al doilea capăt de cerere, pe care l-a apreciat de sine stătător deși era accesoriu, apreciind că se impune disjungerea cererilor, urmând ca cererea de restituire să fie declinată secției I Civilă a Tribunalului Prahova, valoarea bunurilor, conform HG 877/2005, fiind de 11.475.000 lei.
La data de 09.09.2014 . administrator judiciar A&A Consultants IPURL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată astfel:
In ceea ce privește primul capăt de cerere (nulitatea măsurii administratorului judiciar), invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, in cazul in care instanța va trece peste această excepție, respingerea ca nefondat și neîntemeiat.
Cu privire la al doilea capăt de cerere (revendicarea bunurilor mobile), solicită a se constata că potrivit art.36 din Legea nr. 85/2006, a intervenit suspendarea de drept a cauzei, invocând și excepția inadmisibilității capătului de cerere în raport de caracterul special al Legii nr. 85/2006 în raport de dreptul comun și procedura de înscriere a unui drept de creanță asupra unei persoane juridice aflate în insolvență, iar pe fond, respingerea capătului de cerere ca fiind nefondat și neîntemeiat.
Astfel, pe fondul primului capăt de cerere . administrator judiciar A&A Consultants IPURL, a arătat că contestația la măsura administratorului judiciar de autorizare a vânzării este nefondată si neîntemeiată față de faptul că reclamanta contestatoare SNC SA afirmă că autorizarea este o măsură care trebuie luată după decizia comitetului creditorilor, susținere fără suport legal.
De asemenea, s-a mai susținut că administratorul judiciar, in exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006, are obligația de a pune in executare hotărârea comitetului creditorilor. Astfel, el nu va putea fi ținut de această obligație decât in situația in care decizia comitetului creditorilor ar fi desființată. Or, având in vedere că SNC SA nu are calitate de creditor si nu poate ataca hotărârile comitetului creditor al . că această contestație este neîntemeiată.
Totodată, împiedicarea vânzării acestor bunuri crește riscul de depreciere valorică, atât ca efect al uzurii cât si ca efect al numeroaselor acte de sustragere. Sub acest din urmă aspect, s-a mai precizat că vânzarea constituie deopotrivă un act de conservare a patrimoniului debitorului si deopotrivă al creditorului ca acționar unic. Astfel, prin vânzare, bunurile nu se pierd, ci se conservă valoarea lor la acest moment.
Pe de altă parte, prin ocazionarea de măsuri suplimentare de pază, împiedicarea vânzării conduce la creșterea pasivului debitorului . implicit al contestatoarei, acesta fiind acționar unic al debitorului . acestei din urmă calități, orice pierdere înregistrată în patrimoniul .-se atât asupra creditorilor celor două societăți, cât si asupra contestatoarei însăși, iar pe de altă parte, câtă vreme bunurile nu mai sunt folosite în activitatea comercială a societăților, in mod evident, vânzarea lor nu constituie o pierdere pentru vreuna dintre societăți.
S-a mai susținut, de asemenea, că in cazul in care pretențiile contestatoarei cu privire la aceste bunuri se vor dovedi întemeiate si legale, atunci sumele obținute din vânzare vor putea fi transferate acesteia sau va interveni compensația legală, având in vedere că . înscrisă la masa credală a SNC SA cu o sumă mai mare decât valoarea actuală a bunurilor revendicate.
In ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea bunurilor .-a solicitat să se ia act de suspendarea de drept a cauzei in temeiul disp. art. 36 Legea 85/2006, întrucât capătul de cerere privind revendicarea privește bunurile debitoarei . in procedura de insolvență, potrivit încheierii de ședință din data de 14.03.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova in dosarul nr._ .
S-a mai arătat că art. 36 din legea insolvenței nu face distincție între felul acțiunilor care pot fi pornite/continuate împotriva unei societăți debitoare si arată suficient de clar faptul că atâta vreme cât aceste acțiuni privesc bunurile debitoarei aflate in insolvență/falită atunci operează suspendarea de drept.
Privitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii in revendicare in raport de principiul de drept ”specialia generalibus derogant”, întrucât prin acest capăt de cerere se încearcă repunerea în termenul de înscriere al unei creanțe la masa credală, ignorându-se prevederile legii speciale, Legea nr. 85/2006, s-a arătat că prin formularea acțiunii SNC SA încearcă să își valorifice un pretins drept de creanță pe calea dreptului comun, deși, după deschiderea procedurii de insolvență împotriva . pretenție asupra bunurilor . fi afirmată si eventual rezolvată/achitată numai in temeiul Legii nr 85/2006.
Cu alte cuvinte, SNC SA revendică bunuri ale unei societăți aflate in insolvență încercând să eludeze procedura prealabilă expres cuprinsă in prevederile art. 64 si urm. din legea insolvenței, precizând și că dreptul de creanță nu este numai dreptul de a cere o sumă de bani.
S-a mai precizat, totodată, că SNC SA in calitatea sa de acționar unic al debitoarei . a avut tot timpul reprezentarea că debitoarea . află in stare iminentă de insolvabilitate si – in mod evident a știut din prima clipă că se va deschide procedura de insolvență, totuși a omis să ceară înscrierea sa la masa credală.
Astfel, prin acțiunea de față SNC SA a încercat să acopere această eroare a sa, deghizând acțiunea in revendicare printr-o contestație împotriva măsurii administratorului judiciar de vânzare a unor bunuri, completată cu un capăt de cerere având ca obiect revendicarea acestor bunuri – astfel încât, capătul de cerere privind revendicarea bunurilor mobile apare ca fiind inadmisibil.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de revendicare ca fiind nefondată si neîntemeiată, SNC SA susținând in mod greșit că bunurile revendicate nu sunt ale . au fost date spre administrare si nu in proprietate.
Intimata a mai precizat că natura dreptului real transmis către . actul de înființare trebuie analizată din perspectiva dispozițiilor Constituției României si ale Legii nr. 213/1998 in vigoare la data înființării .>
Astfel, s-a arătat că bunurile obiect al litigiului nu fac parte din vreuna dintre categoriile enumerate in anexa la Legea nr 213/1998, . parte din categoriile enumerate ca putând fi beneficiarul dreptului de administrare -] punct de vedere întărit si prin adresa nr 3429/28.06.2012 emisă de OPSPI din cadrul M..
P. încheierea din data de 12.09.2014 a Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus disjungerea capătului de cerere constând în „obligarea de a preda bunurile”, și înaintarea acestuia spre competentă soluționare Tribunalului Prahova Secției I Civilă, față de criteriul valoric, urmând ca judecătorul sindic să fie investit cu soluționarea primului capăt de cerere conform art.21 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această soluție instanța a avut in vedere considerentele deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 8448/11.10.2013 care a statuat că față de obiectul celui de-al doilea capăt de cerere ce formează petitul acțiunii nu este competent judecătorul sindic, ci instanța de drept comun.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția I Civilă sub nr._ la data de 19.09.2014.
La data de 23.10.2014 . administrator judiciar A&A Consultants IPURL a formulat întâmpinare – cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că în prezenta cauza, având ca obiect revendicare bunuri, a intervenit suspendarea de drept potrivit art. 36 din Legea nr.85/2006.
Pe cale de excepție, a invocat inadmisibilitatea cererii in raport de caracterul special al Legii nr. 85/2006 in raport de dreptul comun si procedura de înscriere a unui drept de creanța asupra unei persoane juridice aflate in insolventă, iar pe fond a solicitat respingerea cererii formulată de SNC SA ca fiind nefondată și neîntemeiată.
P.cererea reconventională formulată s-a solicitat să se constate că, în temeiul art. 1616 si urm. NCC intre intimată si SNC SA a intervenit compensația legală intre creanța de 11.475.000 lei (sau ce suma va fi stabilita de instanța) pe care SNC SA pretinde ca o înregistrează asupra patrimoniului intimatei cu suma proporționala din creanța de 8.864.581,67 lei, cu care C. SA este înscrisa in Tabelul creanțelor SNC SA.
In întâmpinare, intimata a arătat că prin Notele de ședința depuse in Ședința publica din 12.09.2014, când s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere, SNC SA a precizat ca valoarea bunurilor revendicate este de 11.475.000 lei. Aceasta suma reprezintă valoarea întregului capital social subscris si vărsat de SNC SA la înființarea C. SA.
O parte din aceste bunuri revendicate au fost deja executate de către reprezentanții SNC SA, inițial de fostul administrator judiciar P. R. si ulterior de către Carduelis Consulting IPURL in baza unui titlu executoriu anulat, bunuri care nu au fost restituite către intimată si nici nu i-a fost restituita valoarea acestora, aspecte ascunse de lichidatorul judiciar al SNC cu intenție si rea credința.
Astfel, prin Sentința civilă nr. 776/2013 prin care s-a admis contestația formulată de SNC prin lichidatorul judiciar Carduelis Consulting IPURL împotriva măsurii administratorului de vânzare a bunurilor nefuncționale intimata a fost obligată la predarea bunurilor aduse ca aport la capitalul social de către SNC – în baza acestei hotărâri SNC SA începând executarea silită prin intermediul SCP Executori Judecătorești - Trifina, T. și G., în dosarul de executare nr. 3223/2013.
P. Decizia nr. 8448 din data de 21.10.2013, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul formulat de C. SA și în consecință, a casat sentința civilă nr. 776/2013 a Tribunalului Prahova și a trimis cauza (din care a fost disjuns prezentul capăt de cerere) spre rejudecare.
În perioada scursă între pronunțarea Sentinței Civile nr, 776/2013 și Decizia de desființare a acesteia, Carduelis Consulting IPURL a pornit deci executarea silită asupra bunurilor C., iar în cadrul operațiunilor de executare silită efectuate în perioada 18.09._13 au fost dezmembrate la fața locului și preluate ca părți componente în vederea valorificării la preț de fier vechi un număr mare de utilaje de tonaj mare, printre care și bunuri care erau în stare de funcționare, respectiv un escavator S 1811 – fiind executate silit și ridicate majoritatea bunurilor, astfel cum rezultă din procesele verbale încheiate între reprezentantul C. - Câmpulung și reprezentantul SNC- Carduelis Consulting și fiind efectuate mai multe transporturi.
Din precizările făcute de Directorul Executiv al societății C. - B. F. care a participat în ziua de 18.09.2013 la executarea silită convocată de executorul judecătoresc, în urma dezmembrării utilajelor, a fost preluată ca deșeuri o cantitate de aproximativ 700 tone fier vechi cu o valoare apreciată la prețul de 0,8 lei/kg de 560.000 lei.
In raport de cele arătate mai sus, intimata a solicitat ca instanța de judecata sa ii pună in vedere contestatoarei sa precizeze si sa demonstreze cu acte/înscrisuri care este valoarea bunurilor preluate de la intimată (atât sub administrarea Practicianului in insolventa P. V. cat si sub administrarea Carduelis Consulting IPURL - administrator/lichidator judiciar).
Intimata mai solicitat să se ia act de suspendarea de drept a prezentei cauze, in temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât cererea de revendicare privește bunurile debitoarei C. SA, aflata in procedura de insolventa, potrivit încheierii de ședința din 14.03.2011, pronunțata de Tribunalul Prahova în Dosarul nr._ .
S-a mai arătat că art. 36 din legea insolventei nu face distincție intre felul acțiunilor care pot fi pornite/continuate împotriva unei societăți debitoare (ba chiar nominalizează toate acțiunile: judiciare, extrajudiciare sau masuri de executare silita) si arată suficient de clar faptul ca atâta vreme cat aceste acțiuni privesc bunurile debitoarei aflate in insolventa, atunci operează suspendarea de drept - așadar, întrucât legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face acest lucru, in caz contrar fiind încălcat principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus „.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii in revendicare in raport de principiul de drept "specialia generalibus derogant" s-a susținut că întrucât intimata se află in procedura insolventei, revendicarea bunurilor mobile apare ca fiind inadmisibila pe dreptul comun, contestatoarea având la dispoziție pentru valorificarea eventualelor pretenții, calea înscrierii la masa credală, prin formularea declarației de creanța in procedura insolventei.
Așadar, prin formularea cererii de chemare in judecata reclamanta SNC SA a încercat să își valorifice un pretins drept de creanța pe calea dreptului comun, deși, după deschiderea procedurii de insolventa împotriva intimatei, orice pretenție asupra bunurilor intimatei poate fi afirmata si eventual rezolvata/achitata numai in temeiul Legii insolventei nr. 85/2006 – cu alte cuvinte, SNC SA revendica (solicita predarea unor) bunuri ale unei societăți aflate in insolventa încercând sa eludeze procedura prealabila expres cuprinsa in prevederile art. 64 si urm. din Legea nr. 85/2006.
Intimata a mai susținut că dreptul de creanța nu reprezintă numai dreptul de a cere o suma de bani, fiind, așa cum este el definit in literatura de specialitate, acel drept subiectiv in temeiul căruia subiectul activ, numit creditor, poate sa ceara subiectului pasiv determinat, numit debitor, sa dea, sa facă sau sa nu facă ceva.
Așadar, in cauza de fata, SNC SA are calitate de creditor întrucât solicita - practic – obligarea Carboniferei SA la restituirea unor bunuri pretins a fi in proprietatea SNC SA, in baza unui drept care nu poate fi decât un drept de creanța.
Astfel, in opinia intimatei problema care se pune este daca SNC SA si-a înscris acest drept de creanța potrivit legii speciale, din economia textelor legale incidente rezultând ca, pentru a pretinde îndeplinirea acelui drept de creanța invocat, SNC SA trebuia sa dobândească calitatea de creditor (in sensul Legii nr. 85/2006) si sa urmeze dispozițiile acestei legi speciale, solicitând - in mod expres - Administratorului Judiciar sa ii fie înregistrata creanța in tabelul definitiv al creanțelor ce se poarta asupra patrimoniului debitorului. In cazul in care administratorul judiciar ar fi refuzat înscrierea creanței respective la masa credala SNC SA ar fi avut calea contestației potrivit art. 73 si urm. din Legea insolventei.
Or, SNC SA in calitatea sa de acționar unic al debitoarei C. SA, deși a avut tot timpul reprezentarea ca debitoarea C. SA se afla in stare iminenta de insolvabilitate si - in mod evident - a știut din prima clipa ca se va deschide procedura de insolventa, totuși a omis sa ceara înscrierea sa la masa credala - prin acțiunea de fata SNC SA încercând astfel sa acopere aceasta eroare a sa, deghizând inițial acțiunea in revendicare (in fapt declarația sa de creanța) printr-o contestație împotriva măsurii administratorului judiciar de vânzare a unor bunuri, completata cu un capăt de cerere având ca obiect revendicarea acestor bunuri.
F. de cele arătate mai sus, intimata a susținut ca acțiunea in revendicarea bunurilor mobile apare ca fiind inadmisibila pe dreptul comun, contestatoarea având la dispoziție pentru valorificarea eventualelor pretenții, calea formulării declarației de creanța in procedura insolventei.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea cererii de revendicare ca fiind nefondata si neîntemeiata întrucât susținerile contestatoarei sunt nereale, întrucât contestatoarea ar fi trebuit sa dovedească pe de o parte, ca este proprietarul bunurilor, iar pe de alta parte, faptul ca intimata deține aceste bunuri fără titlu.
Intimata a mai arătat că SNC SA a susținut - in mod greșit - ca bunurile revendicate nu sunt ale . au fost date spre administrare si nu in proprietate – în condițiile în care, in temeiul art. 65 din Legea nr. 31/1990, bunurile în discuție fac parte din capitalul social al . înscrise ca atare in evidentele contabile si la Registrul Comerțului, iar în schimbul acestor bunuri, SNC a primit acțiuni nominative, corespunzător valorii lor, care, potrivit art. 7 din Statutul aprobat prin HG 877/2005, sunt proprietatea sa - acționarul unei societăți neputând deține in proprietate deopotrivă acțiunile si bunurile care au fost aduse ca aport in schimbul lor.
S-a mai susținut că natura dreptului real transmis către C. SA prin actul de înființare trebuie analizată, în primul rând, din perspectiva dispozițiilor art. 135 alin 4 din Constituție și art. 3 și Anexele la Legea nr. 213/1998 213/1998 (legea organică) în forma în vigoare la data înființării .>
Astfel, analizând situația de fapt din perspectiva celor de mai sus, rezultă că bunurile obiect al litigiului nu fac parte din vreuna dintre categoriile enumerate în anexă la legea nr. 213/1998 ca fiind bunuri din domeniul public, iar C. SA nu face parte din categoriile enumerate ca putând fi beneficiarul dreptului de administrare – în consecința, aceste bunuri nu pot face obiectul unui drept de administrare, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate.
In apărarea sa, intimata a făcut referire la Adresa nr. 3429/28.06.2012 emisă de OPSPI din cadrul Ministerului Economiei și Industriei, depusă deja la dosarul cauzei, menționând totodată că prin Adresa respectiva, Oficiul Participațiilor Statului si Privatizării in Industrie a admis că intimata C. SA a preluat parți din activ si din pasivul SNC SA si a fost capabila sa își asume in mod legal obligații in funcționare.
Mai mult, OPSPI a arătat ca dispozițiile HG 877/2005 privind dreptul de administrare sunt aplicabile categoriilor de bunuri proprietate publică, celelalte bunuri transmise societăților comerciale nou înființate ca urmare a reorganizării SNC SA având regimul juridic comun al bunurilor proprietate privata deținute in capitalul social al unei societăți, cu atributele prevăzute in statutul de funcționare.
Astfel, din perspectiva dispozițiilor Constituționale, cât și din interpretarea HG nr. 877/2005 în întregul său, intimata a susținut că bunurile preluate de C. SA la înființare nu au fost date în administrare ci, potrivit legii, au intrat în patrimoniul acesteia – arătând totodată că pentru verificarea și aprecierea corectă a situației de fapt, ar fi trebuit avută în vedere atât HG nr 877/2005 în întregul său, cât și anexele acesteia, dispozițiile Legii nr. 31/1990, precum si actele legale întocmite conform legii la înființarea . de asemenea că statutul societății aprobat de Guvern nu conține o prevedere contrară, în sensul că bunurile corespunzătoare părții din capital preluată ar fi transmise cu alt titlu, deci sunt proprietatea C. SA.
Intimata a mai susținut că dreptul de proprietate asupra bunurilor a fost dobândit la data și prin efectul înmatriculării la registrul comerțului, aspect necontestat de contestatoare, deși, potrivit legii, putea formula opoziție. Înregistrarea dreptului de proprietate asupra bunurilor a operat și în evidențele contabile ale C. SA, APROBATE de contestatoare în calitate de asociat unic. Nu în ultimul rând s-a mai precizat că intimata C. SA a preluat deopotrivă și bunuri și datorii ale societății din care s-a desprins. În schimbul bunurilor predate (capitalului C. SA) Societatea Națională a Cărbunelui SA a primit acțiuni, conform art. 91 din Legea nr. 31/1990. (în societatea pe acțiuni, capitalul social este reprezentat prin acțiuni emise de societate, care, după modul de transmitere, pot fi nominative sau la purtător.)
Intimata a mai arătat că prin actul constitutiv al C. SA nu s-au adus limitări in ceea ce privește atributele dreptului de administrare susmenționat, noua societate înființata preluând nu numai parți din activul societății mama, cat si parți din pasiv, fiind capabila sa-si asume in mod legal obligații in funcționare - astfel, în ceea ce privește bunurile aflate în patrimoniul său, C. SA nu are calitate de detentor, așa cum se susține în contestație, ci are calitate de proprietar și poate dispune de ele în condițiile legii.
Intimata a mai arătat că si din Protocolul de predare preluare încheiat la data de 01.11.2005 în conformitate cu HG nr. 877/2005 (invocat și de către contestatoare) rezultă fără echivoc faptul că acesta a avut ca obiect: « predarea-preluarea elementelor de activ și pasiv aferente din patrimoniul Societății Naționale a Cărbunelui SA în patrimoniul . baza evidențelor contabile la data de 31.08.2005», în același Protocol stipulându-se expres că «Societatea Națională a Cărbunelui SA Ploiești își diminuează patrimoniul cu valorile elementelor de activ și pasiv care se preiau de .. »
Intimata a mai învederat că bunurile la care se referă contestația nu se află înregistrate în evidență contabilă a Societății Naționale a Cărbunelui (SNC) SA ca bunuri în proprietatea acesteia, ci se află înregistrate în evidență contabilă a C. SA ca bunuri în proprietate, cu titlu de capital social, constituit conform statutului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 877/2005 - această împrejurare rezultând și din expertiza contabilă efectuată în cauză la fond înainte de casare.
S-a mai arătat că s-au achitat taxele către stat cu privire la aceste bunuri, și a fost calculat amortisment, iar în schimbul acestor bunuri SNC SA a primit în proprietate acțiuni la C. SA. – chiar OPSPI arătând că: "in schimbul transmiterii bunurilor, au fost emise acțiuni nominative in valoare de 11.475.000 lei noi care constituie proprietatea Societății Naționale a Cărbunelui" – și de asemenea, SNC SA, în calitate de acționar unic, a aprobat anual bilanțul contabil și contul de profit și pierderi în care au fost înregistrate bunurile, fără a face vreo opoziție la înregistrarea bunurilor ca aporturi în natură.
Intimata a mai arătat că SNC SA nu a făcut si nici nu poate produce înscrisuri care sa ateste dreptul sau de proprietate, probă obligatorie în orice acțiune în revendicare, iar teza contestatoarei nu se justifică nici din perspectiva specialității capacității de folosință față de împrejurarea ca Societatea Națională a Cărbunelui a suferit modificarea actului constitutiv și nu mai desfășoară activități de exploatare a cărbunelui - sub acest aspect nemaiavând justificarea menținerii bunurilor în proprietate sa întrucât, in schimbul predării proprietății bunurilor, contestatoarea a primit acțiuni.
Intimata a mai precizat că in cazul in care ar fi admise susținerile contestatoarei s-ar ajunge la situația in care, în urma divizării, C. SA să primească doar pasiv, fără corespondență în activ, iar SNC SA să înregistreze o dublare a activului, deținând atât acțiunile cât și suportul material al acestora.
In ceea ce privește cererea reconvențională, intimata a solicitat ca, in cazul in care se va admite cererea in revendicare a SNC SA, sa se constate intervenita compensație legala intre suma stabilita in speța de fata si suma de 8.864.58L67 lei, cu care C. SA este înscrisa in Tabelul preliminar al creanțelor SNC SA.
Intimata a mai arătat că, la termenul din 12.04.2013, in dosarul din care a fost disjuns acest capăt de cerere, înainte de a fi acordat cuvântul pe fondul cauzei, reprezentantul intimatei a depus o cerere in compensație legala a eventualei creanțe pe care o înregistrează SNC SA asupra patrimoniului intimatei cu suma proporționala din suma de 8.864.581,67 lei, cu care C. SA este înscrisa in Tabelul preliminar al creanțelor SNC SA. – în cuprinsul acestei cereri fiind inserata o precizare expresa in sensul de a fi avuta in vedere numai in situația in care instanța va admite acțiunea formulata de către Societatea Naționala a Cărbunelui SA si va constata ca SNC SA înregistrează o creanța certa, lichida si exigibila asupra patrimoniului intimatei ca urmare a admiterii respective.
Intimata a solicitat astfel ca, in cazul in care instanța de judecata va constata ca intimata trebuie sa fie obligata la restituirea bunurilor mobile de o valoare anume, să se constate ca intre cele doua parți a intervenit compensația, fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 1616 si urm. din Noul Cod Civil.
In drept, au fost invocate disp. art. 1617 NCC.
Intimata a mai arătat că creanța SNC SA, la data depunerii cererii reconvenționale, nu are încă un caracter cert si exigibil ci doar lichid (fiind exprimata in bani), urmând ca pe calea acestui proces sa se stabilească dacă îndeplinește toate celelalte condiții legale, în timp ce creanța intimatei îndeplinește toate aceste condiții, fiind certă, exigibilă și lichidă.
Pentru toate motivele arătate, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, iar, in cazul in care se va admite acțiunea, sa se admită si cererea reconvenționala si sa se constate intervenita compensația legala.
In drept, au fost invocate disp. art. 315 alin. 3 corob. cu art. 115 si urm din vechiul Cod de procedura civila, art. 119, art. 1616 NCC precum si articolele de lege amintite in cuprinsul cererii.
La 21.11.2014 contestatoarea a depus răspuns la întâmpinarea și cererea reconvențională depusă de pârâta S.C. C. S.A.
Referitor la întâmpinarea depusă de intimata . la cererea de suspendare a cauzei, motivat de dispoziția din art. 36 din Legea 85/2006, s-a arătat că acest articol prevede suspendarea acțiunilor ce urmăresc realizarea creanțelor asupra bunurilor debitoarei, pentru rațiunea ca toate creanțele asupra averii debitorului aflat în insolventă să se satisfacă în cadrul procedurii insolvenței, procedură în cadrul căreia se întocmește un tabel al creanțelor, care in momentul in care dobândește caracterul de tabel consolidat cuprinde totalitatea datoriilor ce trebuiesc achitate din averea debitoarei.
Astfel, este evident că suspendarea vizează doar drepturile de creanță, adică pretențiile îndreptate împotriva bunurilor ce aparțin debitoarei, acest articol nefiind aplicabil în cauză, pentru că nu există situația prevăzută de art. 36 din două motive: - în primul rând prezenta acțiune este o acțiune revendicare si nu o acțiune pin realizare a unei creanțe, iar - în al doilea rând, acțiunea in revendicare privește bunurile contestatoarei care, în calitate de proprietar solicită restituirea lor de către intimata posesoare neproprietară și deci nu are ca obiect bunurile debitoarei pârâte aflate in insolventă.
Contestatoarea a mai arătat că bunurile în discuție sunt proprietatea SOCIETATEA NAȚIONALĂ A CĂRBUNELUI si în cadrul reorganizării prevăzute de HG 877/2006 au fost date în administrare intimatei. Intimata, fără nici un drept, ba chiar îndeplinind elementul material al infracțiunilor de abuz de încredere și abuz în serviciu, a încercat să dispună juridic de aceste bunuri, inițiind licitația unei părți însemnate din aceste bunuri. Pentru acest motiv contestatoarea a intervenit formulând în dosarul de insolventă a filialei C. o acțiune cu doua capete de cerere: contestație la măsura vânzării in baza art. 21 din Legea insolvenței, contestație care a fost însoțita de capătul doi si anume cerere cu caracter accesoriu privind restituirea bunurilor care au făcut obiectul tentativei de valorificare.
Contestatoarea a arătat că asupra acesteia s-a pronunțat judecătorul sindic care a admis acțiunea în totalitate, motivând cu argumentul ca SNC este proprietara bunurilor ce au fost date în administrare intimatei, si a dispus restituirea bunurilor către contestatoare, argumentat de faptul ca încercând să vândă bunurile, intimata chiar a dovedit că acestea nu mai servesc scopului pentru care au fost date, adică administrării activității de exploatare - aceste bunuri fiind identificate ca existență nominala de expert S. Eugeniu.
S-a mai susținut, de asemenea, că sentința nr 776/18 aprilie pronunțata de judecătorul sindic în dosarul nr_ menționează ca lista bunurilor întocmita de expert face parte din sentința, iar în recurs Curtea de Apel Ploiești, trecând peste caracterul accesoriu al capătului II de cerere, a apreciat că acesta este o cerere in revendicare si nu poate fi soluționată de judecătorul sindic, astfel încât a trimis in rejudecare întreaga acțiune.
In rejudecare, s-a disjuns contestația la măsura vânzării, care fusese primul capăt de cerere, si care a fost deja soluționată la data de 19.09.2014 - de cererea privind restituirea bunurilor care au făcut obiectul tentativei de vânzare, care a fost capătul accesoriu si care face acum obiectul prezentului dosar.
Judecându-se a doua oară de către judecătorul sindic, contestația la măsura vânzării, a primit aceeași soluție, adică s-a anulat măsura vânzării având ca obiect aceleași bunuri identificate in lista întocmita de expert S. Eugeniu, bunuri care de data aceasta sunt enumerate în sentință la pag. 13-19 – astfel, ambele sentințe au admis contestația si au dispus anularea măsurii vânzării cu motivarea ca aceste bunuri sunt proprietatea contestatoarei.
Pe de altă parte, pentru a rezolva si problema celorlalte bunuri, contestatoarea a formulat o acțiune în încetarea dreptului de administrare, printre alte motive invocând si starea de faliment a contestatoarei, stare care atrage automat încetarea existentei filialei C., al cărei unic asociat este SNC, iar prin decizia irevocabila nr. 94/2012 pronunțată in dosarul nr. 10._ pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunurilor pe care debitoarea le-a primit cu titlu de administrare.
Așadar, bunurile în discuție sunt proprietatea contestatoarei și nu a intimatei, astfel încât nu este cazul să se invoce art. 36 din legea insolvenței - soluțiile menționate fiind pronunțate în contradictoriu cu intimata, care cunoscând situația a manifestat vădită rea-credință și a încercat să inducă instanța în eroare, solicitând suspendarea cu argumentul fals că bunurile în discuție sunt ale sale.
Cu privire la inadmisibilitatea cererii pe dreptul comun, în raport de prevederile legii insolvenței, s-a arătat că ridicarea acestei excepții este la fel de forțată ca si cererea de suspendare. Astfel, contestatoarea a menționat că singura inadmisibilitate care se manifestă în cauză este aceea că intimata, care a susținut în recurs că judecătorul sindic nu este competent să judece această cerere care ar fi de drept comun, vine in acest moment si susține contrariul, si anume că prezenta cerere este de competenta judecătorului sindic. Dar tocmai problema acestei competențe a fost rezolvată de Curtea de Apel, care a admis recursul intimatei și a stabilit, ca motiv de casare a sentinței judecătorului sindic, că prezenta cerere este de competenta instanței de drept comun motiv pentru care s-a format acest dosar disjuns.
Contestatoarea a mai învederat că prezenta acțiune este o acțiune în apărarea dreptului de proprietate, si nu are nici o legătură cu creanțele care se înscriu în tabelul creanțelor, tabel care cuprinde sume de bani pe care debitoarea le datorează. In apărare, contestatoarea a invocat disp. art. 3 pct. 7 și 16 din legea 85/2006, arătând că obiectul dosarului nu este o creanță care să poată fi înscrisă în tabel, ci restituirea bunurilor ce aparțin contestatoarei – considerente față de care a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, contestatoarea a arătat că toate susținerile din cele 5 pagini ale întâmpinării sunt preluate din întâmpinările depuse în dosarele in care s-au pronunțat deja alte sentințe si aceste susțineri au fost deja respinse cu motivarea ca contestatoarea este proprietara acestor bunuri, iar aceste susțineri nu își mai au rostul atâta timp cât, înlăturându-le, cei doi judecători sindici au anulat vânzarea bunurilor motivând ca contestatoarea este proprietarul acestor bunuri, nemaiavând nicio relevantă repetarea argumentelor respinse de Curtea de Apel Ploiești prin decizia irevocabilă 94/18.Oct 2012, in dosar_/105/2011 prin care s-a admis apelul contestatoarei si s-a stabilit irevocabil că SNC are calitatea de proprietară a acestor bunuri.
Cu privire la cererea reconvențională, contestatoarea a susținut că aceasta este inadmisibilă, pentru că se solicită compensarea unei creanțe a intimatei certă, lichidă, scadentă la data deschiderii procedurii de insolventă cu dreptul contestatoarei de proprietate asupra bunurilor - așadar, nu există posibilitatea de a compensa o suma de bani cu obligația de restituire a unor bunuri.
Contestatoarea a mai arătat că, valoarea bunurilor care fac obiectul obligației de restituire nu are importantă pentru că aceasta nu a solicitat restituirea unor bunuri care au o anumita valoare, ci restituirea bunurilor care au făcut obiectul vânzării si care sunt menționate în sentința judecătorului sindic, definitivă și executorie.
Amândouă părțile fiind în insolventă, compensația este de competenta judecătorului sindic, in baza art. 52 din legea 85/2006, la deschiderea procedurii trebuind să existe creanțe reciproce scadente – însă în speță cererea intimatei este inadmisibilă, neexistând in discuție creanțe reciproce, ci un drept de proprietate si un drept de creanță si nefiind îndeplinite condițiile compensării nici in ceea ce privește scadenta, nici obiectul obligațiilor reciproce, care trebuie să fie identic.
In ceea ce privește executarea bunurilor, faptul că s-au ridicat o parte din bunuri va fi luat in considerare la momentul continuării executării silite, iar la final se va aprecia îndeplinirea obligației titularului dreptului de administrare de a păstra si a restitui bunurile în starea în care le-a primit, ca un bun proprietar. Aceasta pentru că, așa cum a constat expertul care a însoțit pe executorul judecătoresc, piesele grele din utilaje fuseseră ridicate din ordinul numitului B. F..
Executarea acestor bunuri a fost întreruptă, însă cu ocazia executării silite efectuate de executor judecătoresc, s-a consemnat constatarea expertului tehnic care l-a însoțit, că utilajele nu mai aveau decât carcasele pentru că motoarele, compresoarele si alte piese grele din cupru fuseseră sustrase. Pentru acest motiv comitetul creditorilor a pus în discuție formularea unei plângeri penale împotriva intimatei si a reprezentanților săi, care supraveghează activitatea debitoarei.
La termenul din 4.02.2015, contestatoarea a depus la dosar o nouă precizare cu privire la obiectul acțiunii, arătând că acesta îl constituie restituirea bunurilor proprietatea acesteia, bunuri care fac obiectul dosarului nr._ *A1*.
S-a mai arătat că raportarea cererii prezente la dosarul de mai sus este necesară deoarece această cerere de restituire bunuri a avut caracterul unei cereri accesorii in cadrul dosarului de mai sus și deși cererea accesorie este supusă competentei, căilor de atac si termenelor aplicabile cererii principale, instanța de control judiciar a dispus disjungerea - această măsură însă nefiind de natură să înlăture strânsa legătură dintre cele două litigii, ambele cauze având ca obiect material aceleași bunuri care sunt proprietatea reclamantei SNC. De altfel, prin acțiunea formulata s-a redactat acest capăt de cerere prin raportare clară la primul capăt, întrucât s-a solicitat desființarea vânzării și restituirea respectivelor bunuri care au făcut obiectul vânzării.
S-a mai arătat că urmare a executării silite, o parte din bunuri a fost ridicată, așa cum rezultă din procesele verbale întocmite si depuse la dosar chiar de intimată - executarea silită fiind întreruptă prin decizia de recurs prin care s-a dispus disjungerea cauzelor, îar până la pronunțarea respectivei decizii, s-au ridicat bunuri numai din locația Câmpulung - cariera Aninoasa, unde se începuse executarea silită – acest lucru rezultând din procesul verbal de executare silită, din certificatul emis de executorul judecătoresc si din procesele verbale întocmite de intimată.
Potrivit principiului disponibilității, contestatoarea a precizat că obiectul cauzei îl constituie numai revendicarea bunurilor si nu plata valorii acestora, întrucât există un drept real asupra bunurilor, care urmează a fi valorificate în cadrul procedurii falimentului, iar valoarea reală a bunurilor nu poate fi precizată deoarece bunurile sunt descompletate si nu pot fi evaluate decât în momentul valorificării ca deșeuri.
Contestatoarea a mai susținut că înțelege să solicite restituirea bunurilor menționate in cuprinsul sentinței 1065/2014 din 19 septembrie, pronunțata in dosarul 5084/l05/2010*Al*, cu excepția bunurilor indicate de pârâtă în procesele verbale de ridicare – arătând totodată că pentru că toate bunurile care au fost si sunt în posesia intimatei, în momentul ridicării bunurilor intimata a întocmit procese verbale, pe care le-a depus la dosar, iar în aceste procese verbale, bunurile ridicate sunt identificate prin numere de inventar, respectiv corespunzător următoarelor poziții din sentința:13,5, 6,8,9,12,14,16,17,19,20,35,44,45,46,47,48,49.58,63, este vorba deci de 21 poziții din bunurile aflate la locația Câmpulung, enumerate in sentința la paginile 13 si 14, fiind deci vorba despre modificarea (prin eliminare )a unei singure foi din sentința, prima foaie care se refera la menționarea bunurilor, restul bunurilor enumerate la paginile 15, 16,17 si 18,19 din sentință rămân neschimbate.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de excepțiile invocate și de susținerile părților, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește cererea de constatare a suspendării de drept a prezentei cauze potrivit art. 36 din Legea nr.85/2006 formulată de pârâta reclamantă . ce se impune a fi soluționate cu precădere, tribunalul constată că, față de modalitatea de formulare a acțiunii disjunsă și precizată de către reclamanta-pârâtă Societatea Națională a Cărbunelui SA (SNC SA), aceasta nu poate fi admisă.
Astfel, potrivit a art. 36 din Legea nr.85/2006, de la data deschiderii procedurii (insolvenței) se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Or, având în vedere că în prezenta cauză reclamanta a formulat o cerere de obligare a pârâtei de a preda o . bunuri mobile pe care și-a precizat-o ulterior ca fiind o acțiune în revendicare invocând în acest sens prevederile art.480 cod civil, tribunalul constată că în cauză nu se poate reține că ar fi vorba de o acțiune în realizarea unei creanțe, care să atragă aplicarea dispozițiilor art.36 enunțat anterior.
Pe de altă parte analizând cu prioritate, în temeiul prevederilor art.137 cod pr. civilă, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta reclamantă, tribunalul o va respinge de asemenea ca neîntemeiată raportându-se tot la modalitatea în care reclamantul a înțeles să formuleze și să precizeze prezenta cerere de chemare în judecată, respectiv ca o acțiune în revendicare mobiliară întemeiată pe dreptul comun - acțiune care este de principiu admisibilă în condițiile în care admisibilitatea nu trebuie confundată cu temeinicia unei cereri, iar dreptul de dispoziție al părții îi permite acesteia să formuleze cererea de chemare în judecată pe care o apreciază ca fiind potrivită situației concrete, fără a i se putea impune de principiu să urmeze o anumită cale cum ar fi în speță cea a înscrierii la masa credală prin formularea declarației de creanță în procedura insolvenței.
În ce privește temeinicia acțiunii formulate de reclamanta pârâtă SNC SA, astfel cum aceasta a fost precizată, tribunalul constată pe de o parte că reclamanta a formulat o cerere de obligare a pârâtei la a preda o . bunuri, cerere ce a fost inițial formulată ca o solicitare accesorie contestației la măsura vânzării bunurilor și care a fost ulterior disjunsă prin încheierea din 12.09.2014 a Tribunalului Prahova Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, iar ulterior înregistrării sale pe rolul Secției I Civile a Tribunalului Prahova, obiectul acesteia a fost precizat de reclamantă ca constituindu-l „restituirea bunurilor proprietatea sa, care fac obiectul dosarului 5084/ 105/2010*/a1* ”, menționând totodată că solicită restituirea bunurilor arătate în cuprinsul sentinței nr.1065/19.09.2014 pronunțată în dosarul nr.5084/ 105/2010*/a1*.
Reclamanta nu a depus însă la dosarul prezentei cauze sentința nr. 1065/19.09.2014, pentru a se putea verifica în concret lista bunurilor menționate în cuprinsul acesteia, precum și dispozițiile care au fost pronunțate de instanță în raport de aceste bunuri.
În condițiile în care în precizarea la acțiune reclamanta SNC SA arată că „urmare a executării silite o pate din bunuri a fost ridicate”, astfel cum rezultă de altfel și din lista mijloacelor fixe ridicate conform dosarului nr._, depus în copie la filele 19, 20 dosar.
De asemenea, la dosarul cauzei s-au depus și alte acte de executare (proces verbal, somație, înștiințare), întocmite de SCPEJ Trifina T. și G. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.776/ 18.04.2013, pronunțată de Tribunalul Prahova – sentință care de altfel a și fost depusă la dosar și din care rezultă că pârâta (intimată) . fost obligată să predea SNC SA bunurile din lista 1 cuprinsă în raportul de expertiză întocmit de S. E..
Se constată astfel că, în condițiile în care reclamanta nu a depus la dosar, în concret, toate hotărârile de care a făcut vorbire și care sunt menționate în înscrisurile și în special în actele de executare depuse în copie la dosar - iar din cele care sunt totuși depuse, respectiv sentința 776/2013 a Tribunalului Prahova și decizia 94/2012 a Curții de Apel Ploiești, rezultă că reclamanta a obținut deja o hotărâre de obligare a pârâtei să-i predea bunurile solicitate, hotărâre care este de altfel executorie, pusă în executare și chiar executată parțial – rezultă că prezenta cerere de restituire a bunurilor ce au făcut deja obiectul dosarului nr._ */a1*, nu se justifică practic, nefiind lămurite în concret împrejurările pe care reclamanta își întemeiază prezenta cerere formulată, după cum afirmă, pe dreptul comun.
Pe de altă parte, o acțiune în revendicare presupune înainte de toate probarea certă a dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunurilor revendicate – probă care în prezenta cauză nu a fost făcută în mod indubitabil, nefiind probată cu înscrisuri clare și fiind susținută de către reclamantă mai mult pe temeiul considerentelor unei hotărâri judecătorești, respectiv ale deciziei nr. 94/2012, care de altfel nu a făcut altceva decât să anuleze o sentință cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Totodată caracterul incert și neclar al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile în litigiu, rezultă și din adresa nr.3249/28.06.2012 emisă de Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri, care menționează neclaritatea textului actului normativ de înființare a . interpretarea conținutului dreptului de administrare, ori de proprietate pe care aceasta l-ar fi obținut în condițiile în care se arată că pârâta a fost capabilă să-și asume în mod legal obligații în funcționare, astfel explicându-se totodată și măsurile legale de executare silită luate de ANAF asupra respectivelor bunuri, pentru datoriile bugetare ale . 32).
Având în vedere neclaritățile cu privire la dovada certă a dreptului de proprietate a reclamantei asupra bunurilor mobile a căror restituire o solicită de la pârâtă, precum și cu privire la limitele în care această cerere nu a fost încă soluționată prin hotărâre judecătorească și executată, tribunalul va aprecia acțiunea formulată de SNC SA astfel cum a fost precizată ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă ., analizând cu prioritate excepția inadmisibilității acesteia invocată de reclamanta – pârâtă SNC SA, va constată că această excepție este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerente asemănătoare celor în baza cărora a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, apreciind că cererea de constatare a intervenirii compensației legale între pretinse obligații reciproce ale părților, poate fi admisibilă de principiu, cu atât mai mult cu cât ea a fost formulată practic ca având un caracter subsidiar, depinzând de „suma ce va fi stabilită de instanță în sarcina pârâtei” (reclamanta precizând ulterior formulării cererii reconvenționale că nu înțelege să solicite decât restituirea bunurilor în natură, nu și contravaloarea lor), în raport de suma cu care aceasta este înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor SNC SA.
În ceea ce privește însă temeinicia cererii reconvenționale, tribunalul va avea în vedere faptul că potrivit precizării cuprinse în primul alineat al file 16 dosar, pârâta –reclamantă a formulat această cerere „în cazul în care instanța va admite cererea în revendicare a SNC SA”- astfel încât, față de soluție de respingere a cererii în revendicare, în mod evident nici cererea reconvențională astfel formulată nu poate fi admisă.
În consecință, tribunalul va respinge și cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de constatare a suspendării de drept potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, formulată de pârâta-reclamantă S.C. C. S.A., ca neîntemeiată.
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta-reclamantă, . prin administrator judiciar A&A CONSULTANS IPURL, ca neîntemeiată.
Respinge acțiunea precizată formulată de contestatoarea Societatea Națională a Cărbunelui SA prin lichidator judiciar CARDUELIS CONSULTING IPURL, cu sediul in Ploiești, ., jud. Prahova, in contradictoriu cu intimata . prin administrator judiciar A&A CONSULTANS IPURL, cu sediul in București, .. 12, ., ca neîntemeiată.
Respinge excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, invocată de reclamanta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ A CĂRBUNELUI S.A., prin lichidator judiciar CARDUELIS CONSULTING IPURL, ca neîntemeiată.
Respinge cererea reconvențională formulată de intimata . prin administrator judiciar A&A CONSULTANS IPURL, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE,
C. A. M.
GREFIER,
I. C. M.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. M.C.A../ Tehnored. TS
5 ex/31.07.2015
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 439/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 452/2015.... → |
|---|
