Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1004/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1004/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1004/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1004
Ședința publică din data de 10.03.2015
PREȘEDINTE - N. C.
JUDECĂTOR - A. G. H.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul - pârât E. C., domiciliat în Mun. Câmpina, ., jud. Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 05.06.2014 și a sentinței civile nr. 917/16.10.2014, ambele pronunțate de Judecătoria S., în contradictoriu cu intimații - reclamanți E. N.și E. E., ambii domiciliați în or. Bușteni, ., jud. Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat V. Ș., cu sediul în S., .. 11, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul – pârât, personal și asistat de av. C. V. și intimații – reclamanți, reprezentați de av. V. Ș..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul apelantului depune la dosar chitanța prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 382 lei, arătând că a formulat cerere de reexaminare în ceea ce privește taxa de timbru, însă a fost respinsă.
Precizează că a întocmit o notă de timbraj, pe care o depune la dosar și supune atenției instanței controlul asupra legalității plății taxei de timbru. Solicită a se observa că, la instanța de fond, intimații - reclamanți au plătit taxă de timbru în cuantum de 763 lei.
Instanța de fond a considerat că, în baza art.29 alin.1 lit. c) din Ordonanța nr.80/2013, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a dispus, prin încheiere, restituirea taxei de timbru de 763 lei, menționându-se în sentință că această acțiune a fost scutită de taxa de timbru.
Or, arată că în cererea de reexaminare a taxei de timbru se precizează că la dosar ar exista chitanță prin care reclamanții au achitat această taxă de timbru, însă nu este adevărat; dacă la fond instanța s-a considerat că această acțiune este scutită de taxă de timbru, atunci consideră că apelantul nu poate fi obligat să achite taxă de timbru în apel.
Reprezentantul intimaților, având cuvântul, arată că, într-adevăr, la instanța de fond nu au achitat taxă de timbru, fiindu-le restituită chitanța de plată a acestei taxe de timbru; nu are la îndemână încheierea de ședință prin care s-a respins cererea de scutire, astfel încât, nu are cunoștință dacă a rămas sau nu definitivă, urmând ca instanța de apel să aprecieze în ce măsură această taxă de timbru este sau nu datorată.
Tribunalul, față de obiectul cererii de chemare în judecată care vizează un contract de întreținere cu prestații succesive, precum și față de faptul că la instanța de fond reclamantul a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru, constată că apelantul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, sens în care restituie chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 382 lei.
Părțile prezente, prin apărători, având cuvântul pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de solicitat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Reprezentantul apelantului, având cuvântul în dezbateri, arată că a solicitat, prin apelul declarat ca, în baza art.478 alin.2 și art.479 alin.2 C.pr.civ., să se dispună completarea probelor administrate în fața primei instanțe și anume supliment de interogatoriu și un martor în persoana numitului N. F. al cărui domiciliu l-a menționat.
Arată că își justifică această cerere având în vedere că a fost surprins de soluția instanței de fond, soluție ce se referă la o situație de fapt care, practic, nu a fost pusă în discuția părților.
În aceste condiții, consideră că audierea unui nou martor ar lămuri și ar clarifica această situație, în vederea rezolvării cât mai temeinic și cât mai legal a apelului.
Totodată, arată că a formulat apel împotriva încheierii de ședință din data de 05.06.2014 prin care a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune din partea reclamanților, motivând această excepție, prin practica instanțelor și prin literatura juridică de specialitate, instanța de fond considerând că acțiunea în reziliere este imprescriptibilă, însă, este o obligație de „a face” întemeiată pe art.2526 și 2524 C.civ. pentru care termenul de prescripție este de 3 ani; instanța de fond a considerat că este o acțiune în reziliere și, având în vedere că este vorba de o prestație succesivă, acțiunea este imprescriptibilă.
S-a statuat în practica instanțelor, în jurisprudența în materie, ce acțiuni sunt imprescriptibile și care nu sunt, fiind, în opinia apelantului, o noutate că acțiunea în reziliere este imprescriptibilă, în condițiile în care reclamanții, prin cererea de chemare în judecată, prin răspunsurile la interogatoriu și prin concluziile pe fond au susținut același lucru, respectiv faptul că niciodată apelantul - pârâtul nu le-a prestat întreținere.
Or, în aceste condiții, acțiunea a fost introdusă după 9 ani de la data încheierii contractului de întreținere, împrejurare în care consideră că este prescrisă acțiunea, având în vedere că, de la data când s-a născut raportul conflictual, în 3 ani, intimații - reclamanți aveau acel termen pus la dispoziție de legiuitor să formuleze cererea de chemare în judecată.
Cu privire la fondul apelului, arată că această întreținere de 9 ani se împarte în două etape, și anume: prima etapă de la data când s-a încheiat contractul de întreținere până în luna aprilie 2013, la care instanța de fond nu a făcut nicio referire, nici dacă apelantul a prestat întreținere sau nu, menționând numai o perioadă de 6 luni în care apelantul a spus clar că nu a mai prestat întreținere părinților săi, datorită faptului că nu a mai fost primit, pentru această perioadă de 6 luni instanța de fond apreciind că trebuie reziliat contractul de întreținere.
În speță, este vorba despre o neexecutare parțială, iar instanța de fond trebuia să cântărească dacă, această neexecutare parțială este gravă, dacă poate să ducă la rezilierea contractului, în condițiile în care, 9 ani apelantul și-a făcut datoria de a executa obligația de întreținere zi de zi, perfect, iar pentru o perioadă de 6 luni care nu este imputabilă acestuia, ci faptului că nu a fost lăsat de către reclamanți să presteze întreținere, instanța de fond a considerat că este vorba de o neexecutare totală, situație care este total greșită.
În consecință, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată; fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților - reclamanți, având cuvântul, arată în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a promova acțiunea că, în speță, este vorba de un contract cu prestații succesive, iar prin natura sa, fiecare prestație în parte are un termen separat de prescripție; intimații nu au solicitat executarea în natură a acelor prestații și nici nu se mai putea face acest lucru, atâta vreme cât acestea reprezintă acele activități, acele acțiuni care să ajute la trai, fiind beneficiarii acestui contract de întreținere.
Or, în cazul de față, nu au fost făcute decât prestații sporadice și în anumite limite, nicidecum în sensul celor care au fost expres menționate în contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere, iar în această situație, oricând, pe parcursul derulării contractului, pot cere rezoluțiunea acestuia pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate.
În ceea ce privește cererea de completare a probatoriilor cu audierea unui martor, solicitată de partea adversă, arată că persoana propusă ca martor este ginerele concubinei apelantului, astfel încât, în opinia sa, nu poate fi obiectiv în ceea ce va declara.
Pe fondul apelului, arată că partea adversă s-a obligat la asigurarea hranei zilnice, prin aprovizionarea cu alimentele necesare, încălzirea locuitei, îngrijire în caz de boală, facerea menajului, nefiind îndeplinite; apelantul nu avea decât o dată sau de două ori pe lună cu câte o sacoșică, aceasta neînsemnând că s-a achitat 100% de toate obligațiile pe care și le-a asumat.
Totodată, arată că, prin probele administrate la instanța de fond, s-a dovedit, foarte clar, că aceste prestații au fost insuficiente și sporadice; apelantul nu a făcut, niciun fel, de dovadă cu privire la faptul că a fost împiedicat să mai vină la părinții săi, în condițiile în care, intimații au încheiat cu copilul lor un contract de întreținere, să-i lase toată agoniseala vieții, să aibă nevoie vitală de ajutorul său, intimații având vârsta de peste 80 de ani, iar apoi să-i interzică să mai vină; nu este câtuși de puțin dovedit faptul că a fost împiedicat.
Cu privire la împărțirea în două părți, până în luna aprilie 2013 și după aceasta, când apelantul arată că nu i s-a mai dat voie să vină la intimați, arată că în acea lună fatidică - aprilie 2013, reclamantul - intimat E. N. a avut un accident, a căzut, a ajuns la spital, după care, în urma unor discuții, apelantul nu a mai venit niciodată la intimați, necontactându-i nici măcar telefonic.
Consideră că apelul este neîntemeiat, motiv pentru care solicită respingerea acestuia; cu cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentantul apelantului, având cuvântul, arată că, timp de 9 ani, intimații nu au avut ce să îi reproșeze apelantului, nu au formulat acțiune în reziliere, acesta prestându-le întreținere, iar pentru o perioadă de 6 luni, nu s-a mai dus la aceștia și aceasta nu pentru că nu a vrut, ci pentru faptul că intimații nu i-au mai dat voie.
Reprezentantul intimaților, având cuvântul în replică, arată că, din luna aprilie 2013, și până când s-a soluționat cauza, nu sunt 6 luni.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ / 2014, la data de 14.01.2014, reclamanții E. N. și E. E. au chemat în judecată pe pârâtul E. C. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea (desființarea) contractului de întreținere aut. sub nr.924/13.04.2005 la B.N.P. B. G., cu consecința firească de redobândire a dreptului de proprietate asupra imobilelor date de reclamanți, ca preț al întreținerii.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că pârâtul E. C. este fiul reclamantului E. N. din prima căsătorie și, deși, relațiile dintre ei au fost distante, în urmă cu cca. 10 a început să îi viziteze pe reclamanți, astfel încât, la data de 13.04. 2005 au încheiat cu acesta un contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere aut. la B.N.P. B. G. sub nr.924 prin care pârâtul s-a obligat să le asigure, pe tot timpul vieții, hrana zilnică prin aprovizionarea cu alimentele necesare, încălzirea locuinței și asigurarea iluminatului electric, achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijire în caz de boală sau neputință cu asistență medicală și medicamente pe cheltuiala cumpărătorului, ori de câte ori este nevoie, facerea menajului, precum și obligația ca, la deces, să îi înmormânteze și să le facă pomenile după datini.
De asemenea, reclamanții au învederat că pârâtul, în decursul anilor, nu a respectat niciuna dintre obligațiile asumate, lăsându-i să se descurce singuri, fără niciun ajutor, context în care, pentru nerespectarea culpabilă a obligațiilor asumate de către pârât, solicită rezoluțiunea contractului, cu consecința firească de redobândire a dreptului de proprietate asupra imobilelor date de ei, ca preț al întreținerii.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art.1020 - 1021 C.civ.
În raport de susținerile reclamanților E. N. și E. E., la data de 11.02.2014, pârâtul E. C. a formulat, în temeiul art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care a invocat excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a insuficientei timbrări a acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere dispozițiile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/ 1958 care prevede că „prescripția de 3 ani începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”, iar reclamanții au introdus acțiunea în rezoluțiune după trecerea a 9 ani de la nașterea raportului obligațional, respectiv nașterea dreptului la acțiune.
Cu privire la excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, pârâtul E. C. a arătat că reclamanții au timbrat cererea de chemare în judecată în raport de valoarea declarată la încheierea contractului, însă, apreciază că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 și alin. 2 lit. a) din O.G. nr.80/2013, așa încât, se impune ca reclamanții să calculeze taxa de timbru la valoarea de impozitare a imobilului.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, motivat de faptul că, situația de fapt prezentată nu corespunde realității, deoarece, din momentul asumării obligației de întreținere și până în luna aprilie 2013 când reclamanții i-au interzis să mai vină la ei, și-a îndeplinit obligația, cu mult peste așteptarea acestora.
În baza art.201 alin.2 Teza I C.pr.civ., reclamanții E. N. și E. E. au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor ca neîntemeiate, iar la termenul de judecată din data de 24.04.2014, s-a constatat, conform art.29 alin.1 lit. c) din O.U.G. nr.80/2013, că prezenta acțiune în rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere este scutită de plata taxei judiciare de timbru, întrucât, raportarea se face la prețul pe care părțile l-au convenit, și anume 1.600.000 ROL (în prezent, 160 RON), astfel că, acest preț – ca sumă - este modic pentru ca respectivul act să fie interpretat, conform voinței a părților, ca și contract de vânzare - cumpărare, de esența voinței părților exprimată prin contract, fiind obligația de întreținere.
S-a dispus restituirea către reclamanți, conform art.45 alin.1 lit. a) din O.U.G. nr.80/2013 a sumei de 763 RON, potrivit chitanței . nr._/06.01.2014 emisă de Primăria or. S., achitată cu titlu de taxă de timbru, ca fiind sumă nedatorată, fiind unită, în temeiul art.248 alin.4 C.pr.civ., cu fondul cauzei, excepția invocată de pârât privind prescripția dreptului material la acțiune.
Prin încheierea de ședință din data de 05.06.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, apreciind că „obligația de întreținere a debitorului datorată în baza unui contract de întreținere este o obligație continuă, cu executare succesivă și viageră (anume, atât timp creditorul trăiește), așa încât, acțiunea în rezoluțiunea unui contract sinalagmatic - pentru culpabila lui neexecutare - nu este supusă prescripției extinctive pe tot timpul vieții creditorului, prescripția începând să curgă - față de moștenitorii creditorului - de la data decesului său.
De asemenea, având caracter de obligație continuă, oricât de mult s-ar întinde în timp neexecutarea ei, creditorul este oricând în drept să ceară fie executarea, fierezoluțiunea contractului pentru neexecutarea culpabilă, fără a i se putea opune prescripția care nici nu curge în contra sa.
În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri, interogatorii reciproce și martori, Judecătoria S. a pronunțat sentința civilă nr.917/16.10.2014 prin care a admis acțiunea formulată de reclamanții E. N. și E. E., dispunând rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere aut. sub nr.924/13.04.2005 de B.N.P. B. G. și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, în sensul reîntoarcerii în patrimoniul reclamanților a imobilului înstrăinat - teren în suprafață de 602 mp. împreună cu locuința aflată pe acesta, având număr cadastral provizoriu 241 și intabulat în C.F. nr.168N a localității Bușteni prin încheierea 3917/2006 a O.C.P.I. Prahova.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 13.04.2005, între reclamanții E. N. și E. E. și pârâtul E. C. s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere aut. sub nr.924 la B.N.P. B. G. privind înstrăinarea imobilului - teren în suprafață de 602 mp. împreună cu locuința aflată pe acesta (formată din demisol cu: dormitor, bucătărie, hol și cămară și parter cu: camera de zi, două dormitoare, bucătărie, hol, baie, cămară, antreu și balcon) - imobil situat în or. Bușteni, ., jud. Prahova, cu număr cadastral provizoriu 241 și intabulat în C.F. nr.168N a localității Bușteni prin încheierea nr.3917/2006 a O.C.P.I. Prahova.
Prețul vânzării convenit de părți a constat în suma de 1.600.000 lei ROL primită, în întregime, la data autentificării actului, precum și în obligația de întreținere pe tot timpul vieții vânzătorilor, obligație care constă în asigurarea hranei zilnice, prin aprovizionarea cu alimentele necesare, încălzirea locuinței și asigurarea iluminatului electric, achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijire în caz de boală sau neputință cu asistență medicală și medicamente pe cheltuiala cumpărătorului, ori de câte ori este nevoie, facerea menajului, precum și în obligația ca, la deces, cumpărătorul să îi înmormânteze pe vânzători și să le facă pomenile, după datini.
Reclamanții E. N. și E. E. - prin prezenta cerere de chemare în judecată introdusă pe rolul instanței de fond la data de 14.01.2014 – au solicitat rezoluțiunea contractului, arătând că pârâtul, în decursul anilor, nu a respectat niciuna din obligațiile asumate, i-a lăsat să se descurce singuri, fără niciun ajutor.
Instanța de fond a mai reținut că pârâtul E. C. a susținut că situația de fapt prezentată în cererea de chemare în judecata nu corespunde realității, deoarece - din momentul asumării obligației de întreținere și până în luna aprilie 2013 când reclamanții i-au interzis să mai vină la ei - și-a îndeplinit obligația, cu mult peste așteptarea acestora.
În speță s-a administrat probatoriul incluzând înscrisuri, planșe fotografice, interogatorii reciproce, declarații de martori - apreciindu-se ca având relevanță și concludență în soluționarea cauzei însăși susținerea pârâtului exprimată atât în cuprinsul întâmpinării - cât și coroborată cu răspunsul acestuia la interogatoriu - prin care recunoaște că, începând cu luna aprilie 2013, nu și-a mai îndeplinit obligația de întreținere, susținând că această neîndeplinire s-a datorat reclamanților care i-au interzis să mai vină pe la ei, aspect pe care, însă, nu l-a dovedit în niciun fel.
Nici din răspunsurile părților la interogatoriile reciproce și nici din declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța de fond nu a putut reține, însă, că pârâtul a fost, efectiv, în imposibilitatea - datorată exclusiv reclamanților - de a-și îndeplini obligațiile față de aceștia - începând cu luna aprilie 2013, deoarece i-ar fi interzis să mai vină la ei.
De altfel, pârâtul nici nu a expus, în concret, care a fost pretinsa modalitate în care reclamanții ar fi refuzat, practic, întreținerea.
Martorii ascultați în cauză la cererea pârâtului au relevat aspecte pe care le-au perceput personal până la nivelul anului 2005 (martorul C. C. V.) și, respectiv anului 2012 (martorul R. V.), și anume împrejurări privind îndeplinirea de către pârât, în acele perioade, a obligațiilor sale.
Prin urmare, coroborând întregul material probatoriu, instanța de fond nu a putut reține că reclamanții au fost cei care au interzis pârâtului, în vreun fel, să-și îndeplinească obligația asumată prin contract - urmând să rețină, însă, culpa debitorului întreținerii, în speță, a pârâtului, acestuia fiindu-i imputabilă neexecutarea totală a obligației de întreținere față de reclamanți în perioada începând cu luna aprilie 2013 și până în prezent.
Astfel, față de situația de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că se impune rezoluțiunea contractului de întreținere, în condițiile constatării culpei debitorului care nu și-a îndeplinit obligația contractuală, apreciindu-se că acțiunea promovată este întemeiată, întrucât întreținerea, ca si contract nenumit și sinalagmatic, poate fi desființată în condițiile art.1020, 1021 C.civ. de la 1864 (aplicabile în speță față de disp. art.6 alin.2 Noul cod civil și de data încheierii contractului - 13.04.2005), și anume pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârât a obligațiilor asumate.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța de fond a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere aut. sub nr.924/13.04.2005 la B.N.P. B. G., contract care va fi desființat retroactiv și, în consecință, părțile vor fi repuse în situația anterioară încheierii contractului care constă în reîntoarcerea, în patrimoniul reclamanților, a imobilului înstrăinat.
Împotriva sentinței instanței de fond și a încheierii de ședință din data de 05.06.2014 a declarat deapel, în termen legal,pârâtul E. C., arătând că reclamanții, prin cererea de chemare în judecată, au arătat că „pârâtul, în decursul anilor nu a respectat niciuna din obligațiile asumate, i-a lăsat să se descurce singuri fără niciun ajutor”, cu alte cuvinte că nu și-a îndeplinit niciuna dintre obligațiile asumate prin contractul de întreținere încheiat la data de 13.04.2005, însă, în raport de această afirmație, menținută pe tot parcursul procesului, a invocat prescripția dreptului material la acțiune, astfel că, prin încheierea de ședința atacată a fost respinsă excepția, motivându-se că obligația de întreținere „având caracter de obligație continuă, oricât s-ar întinde în timp neexecutarea ei, creditorul este oricând în drept să ceară fie executarea, fie rezoluțiunea contractului pentru neexecutare culpabilă, fără a i se putea opune prescripția - care nici nu curge în contra sa”.
Cu alte cuvinte, pârât a arătat că acțiunea în rezoluțiunea unui contract de întreținere este imprescriptibilă, ceea ce, în opinia sa, pe lângă faptul că este o mare eroare, este și o noutate în jurisprudența în materie.
„Obligația de întreținere este o obligație de a face succesivă, implicând îndatorirea debitorului de a săvârși toate acțiunile ce sunt necesare pentru a asigura întreținerea debitorului” (Curtea de Apel lași, dec. civ . nr.165/2000, M. M. P., M. Gaița în Jurisprudența Curții de Apel lași în materie civilă pe anul 2000, Ed. Lumina Lex, B. . 2001, pag. 112 - 113).
Potrivit art.2524 C.civ. „În cazul obligațiilor de a face prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel s-o execute”, iar conform art.2526 „când este vorba despre prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă”.
În literatura de specialitate se arată că „nu există dispoziții speciale care să reglementeze prescripția dreptului material la acțiune în ipoteza rezoluțiunii ... ca urmare, sunt aplicabile regulile generale care reglementează prescripția dreptului de creanță, conform Decretului nr.167/1958 ... termenul de prescripție începe să curgă chiar din momentul nașterii raportului juridic obligațional” (V. S. în Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile, Ed. AII Education, B.., pag. 135 - 136).
Dacă pârâtul nu a executat nicio obligație asumată prin contractul de întreținere, prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă din momentul nașterii raportului juridic obligațional, respectiv aprilie 2005, acțiunea fiind introdusă la data de 14.01.2014, astfel încât, dreptul material la acțiune este prescris, context în care s-a solicitat admiterea apelului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 05.06.2014, schimbarea în tot a acesteia și, pe fond, admiterea excepției de prescripție a dreptului material la acțiunea în rezoluțiune a reclamanților.
Referitor la apelul declarat împotriva sentinței civile nr.917/2014, pârâtul a menționat, în prealabil, în baza art.478 alin.2 și art.479 alin.2 C.pr.civ., că solicită completarea probelor administrate la prima instanța cu supliment de interogatoriu și cu un martor în persoana lui N. F., arătând că necesitatea completării probelor administrate rezultă din faptul că instanța de fond a motivat hotărârea pe o situație de fapt care l-a surprins și care nu a fost pusă în discuția părților.
Pe fondul apelului, pârâtul a susținut că, critica pe care o aduce hotărârii instanței de fond se referă la faptul că aceasta a încălcat, în mod flagrant, instituții și principii importante care aparțin dreptului civil și dreptului procesual civil, ducând, în final, la pronunțarea unei sentințe total nelegale și netemeinice.
Astfel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, din probele administrate la cererea reclamanților și din concluziile pe fond, rezultă fără putință de tăgadă faptul că reclamanții au solicitat rezoluțiunea contractului de întreținere pentru neexecutarea totală a obligațiilor de către pârât, arătându-se că acesta, în decursul anilor, nu a respectat niciuna din obligațiile asumate, i-a lăsat să se descurce singuri, fără niciun ajutor, însă la interogatoriul luat la cererea reclamanților pârâtului, din cuprinsul întrebării nr.12, respectiv „recunoașteți că nu a-ți respectat niciuna din obligațiile asumate prin contractul încheiat” rezultă aceeași situație, iar la interogatoriul luat de către pârât reclamanților, aceștia au răspuns ca pârâtul niciodată nu și-a îndeplinit nicio obligație.
Martorul propus de reclamanți G. V. a declarat că acesta venea pe la reclamanți, dar fără să le aducă ceva, iar martorul M. M. a declarat că, deși i-a vizitat și a lucrat la reclamanți, nu l-a văzut niciodată pe pârât, deci nu îl cunoaște.
Dezvoltând motivele de apel, reclamanții, prin apărător, au susținut că pârâtul nu și-a îndeplinit nicio obligație dintre cele asumate prin contract, însă conform art.22 alin.6 C.pr.civ. care consacră principiul disponibilității, instanța de judecată era obligată să pronunțe rezoluțiunea contractului numai dacă, din probele administrate în cauză, rezulta fără putință de tăgadă ca ne găsim în situația unei neexecutări totale a obligațiilor asumate prin contract, adică ceea ce au cerut reclamanții prin cererea de chemare în judecată.
Fără a face nicio referire la faptul dacă pârâtul și-a îndeplinit sau nu obligațiile asumate prin contractul de întreținere, instanța de fond a șters cu buretele perioada cuprinsă între data încheierii contractului de întreținere, respectiv 13.04.2005 și aprilie 2013 - dată când reclamanții au refuzat să mai primească întreținere din partea pârâtului.
Ori, pentru această perioadă, sentința apare ca fiind nemotivată, nu se poate trage concluzia dacă, în această perioadă, pârâtul și-a îndeplinit sau nu obligația de întreținere, instanța de fond nefăcând nicio referire în acest sens, singura preocupare, în această cauză, sub aspectul examinării situației de fapt, respectiv a ceea ce s-a solicitat prin acțiune și a probelor administrate fiind perioada cuprinsă între luna aprilie 2013 și data de 14.01.2014 - dată când s-a promovat prezenta acțiune.
Examinând sentința apelată, pârâtul a arătat că instanța de fond a considerat că cele pretinse de reclamanți prin acțiune nu sunt dovedite, rezultând din probele administrate în cauză faptul că pârâtul și-a îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract până în luna aprilie 2013 și, începând cu această dată, nu și-a mai executat obligația asumată, fără a dovedi că reclamanții au refuzat să mai primească întreținere.
Pentru perioada cuprinsă între luna aprilie 2013 și 14.01.2014 - data depunerii acțiunii, instanța de fond „urmând să rețină însă culpa debitorului întreținerii, acestuia fiindu-i imputabilă neexecutarea totală a obligației de întreținere față de reclamanți”.
Rezultă, din motivarea sentinței, faptul că executarea obligațiilor contractuale de către pârâtul - debitor a avut loc în doua etape, astfel: prima - cuprinsă între data încheierii contractului de întreținere – 13.04.2005 și luna aprilie 2013, perioadă în care acesta și-a îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract, iar a doua perioadă - cuprinsă între luna aprilie 2013 și data de 14.01.2014 - data depunerii acțiunii, perioadă în care pârâtul nu și-a mai îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract.
În opinia pârâtului, instanța de fond trebuia să purceadă la o examinare atentă a situației de fapt, și anume: trebuia să analizeze comportamentul pârâtului în sensul de a clarifica de ce acesta și-a îndeplinit obligația de întreținere timp de 8 ani și, apoi, în mod brusc, nejustificat, a întrerupt prestarea obligației de întreținere; trebuia căutat motivul, cauza care l-a determinat pe pârât să întrerupă prestarea întreținerii, ori instanța de fond s-a mulțumit cu o examinare sumară și total părtinitoare în favoarea reclamanților.
Dacă, din anul 2005 și până în anul 2014, pârâtul și-a îndeplinit, timp de 8 ani, obligația de întreținere și nu și-a îndeplinit-o timp de 8 luni, ne găsim, fără de tăgadă, în situația unei neexecutări parțiale, neexecutarea putând fi totală când debitorul nu a executat nimic din obligațiile asumate sau dacă defectele calitative ale prestației sunt atât de mari încât lipsesc prestația de orice valoare economica.
Dimpotrivă, neexecutarea va fi parțială, dacă debitorul a executat o anumită cantitate din prestațiile asumate.
Strâns legată de noțiunile de neexecutare totală sau parțială este chestiunea gravitații neexecutării - element esențial avut în vedere în momentul în care judecătorul apreciază dacă este oportună sancțiunea rezoluțiunii, în acest sens, statuându-se în practică că „instanța, sesizată cu o asemenea acțiune, are îndatorirea să verifice și să aprecieze în ce măsură neexecutarea obligației este importantă și gravă”.
Ori, în speță, instanța de fond nu a analizat neexecutarea nici sub aspectul întinderii (totale sau parțiale) și nici sub aspectul gravitații acesteia.
În principal, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece reclamanții au cerut instanței să dispună rezoluțiunea contractului pe motiv că acesta nu și-a îndeplinit nicio obligație timp de 9 ani dintre cele asumate prin contract, fiind deci vorba despre o neexecutare totală, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în situația în care instanța consideră că este vorba despre o neexecutare parțială, deoarece aceasta nu este atât de importantă și atât de gravă, încât să duca la rezoluțiunea contractului.
Importanța și gravitatea neexecutării parțiale trebuie raportată, în mod concret, la natura și cantitatea obligațiilor asumate prin contract de către debitor.
De exemplu, dacă un debitor s-a angajat să îndeplinească 7 obligații care nu diferă foarte mult una de cealaltă sub aspectul cantității sau calității fiecăreia și, în fapt, nu îndeplinește decât 5 dintre acestea, există situația unei neexecutări parțiale, context în care un rol determinant are judecătorul care trebuie să aprecieze dacă neexecutarea parțială este atât de importantă și atât de gravă, încât se impune rezoluțiunea contractului.
Examinând obligațiile asumate de pârât prin prisma probelor administrate în cauză, se poate concluziona ca neexecutarea parțială nu este importantă și gravă.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să țină seama de faptul că au existat două contracte de întreținere și de faptul că, timp de 9 ani, reclamanții nu și-au manifestat nemulțumirea față de modul cum pârâtul și-a îndeplinit obligațiile asumate.
Ori, dacă neexecutarea parțială a obligațiilor era importantă și gravă, reclamanții nu așteptau timp de 9 ani pentru a cere desființarea contractului.
De asemenea, nici din acțiune și din nicio probă nu reiese faptul că reclamanții ar fi suferit de pe urma neexecutării parțiale a obligațiilor în sensul că ar fi cerut să fie ajutați de alte persoane, că ar fi răbdat de frig sau de foame, că nu li s-a acordat asistență medicală, etc. ci, dimpotrivă, din planșele foto reiese că aceștia duceau o viata normală, că reclamanta bea o țuică la pomana porcului, că reclamantul, la toate petrecerile și sărbătorile, era cu paharul în mână, iar pe fața lor se vedea bucuria și veselia.
În concluzie, pârâtul a solicitat, în baza art.480 alin.2 C.pr.civ., admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul E. C. a învederat că nu vrea să se dea o altă conotație celor ce urmează, însă, modul cum a înțeles instanța de fond să soluționeze această cauză, cu referire la declararea ca imprescriptibilă a acțiunii în rezoluțiunea contractului de întreținere și considerarea neexecutării ca fiind totală, îl face să pună sub semnul întrebării corectitudinea și imparțialitatea instanței, motiv pentru care va supune acest caz atenției Inspecției judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru rea – credință și gravă neglijență.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de 23.12.2014, pricina fiind soluționată în condiții de legală citare a părților litigante.
În raport de motivele de apel formulate de apelantul - pârât E. C., la data de 15.01.2015, intimații - reclamanți E. N. și E. E. au formulat, în temeiul art.482 C.pr.civ. rap. la art.205 C.pr.civ., întâmpinare, considerând apelul neîntemeiat atât cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, cât și pe fond cu privire la executarea obligațiilor asumate prin contract.
Astfel, Intimații - reclamanți au arătat că instanța de fond, pe baza probelor administrate în cauză, a interpretat că, de esența voinței părților exprimată prin contract, a fost obligația de întreținere care este o obligație continuă, cu executare succesivă și viageră, astfel încât, rezoluțiunea pentru neexecutare nu este supusă prescripției extinctive pe tot timpul vieții creditorului, prescripția începând să curgă față de moștenitorii creditorului, de la data decesului său.
Având caracter de obligație continuă, oricât de mult s-ar întinde în timp neexecutarea ei, creditorul este oricând în drept să ceară fie executarea, fie rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea culpabilă, fără a i se putea opune prescripția care nici nu curge contra sa.
Intimații - reclamanți au considerat că nu se impune completarea probatoriului, deoarece la instanța fond au fost luate ample interogatorii reclamanților, de câte 22 - 24 întrebări, plus cele puse de instanță din oficiu, iar noul martor propus este ginerele concubinei pârâtului, locuind în același imobil din Câmpina, ..
Prin ipoteză, dacă se admite completarea probatoriului solicitat de apelant, pentru identitate de tratament, intimații - reclamanți au solicitat un supliment de interogatoriu și audierea unui nou martor în persoana numitului B. G. C..
Cu privire la motivarea sentinței apelate, intimații - reclamanți au arătat că, pe baza probelor administrate în cauză, s-a reținut că pârâtul a făcut, până în luna aprilie 2013, unele prestații sporadice și insuficiente raportat la obligațiile asumate prin contrat, respectiv: asigurarea hranei zilnice prin aprovizionarea cu alimentele necesare, încălzirea locuinței și asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijire în caz de boală sau neputință cu asistență medicală și medicamente pe cheltuiala cumpărătorului, facerea menajului.
Intimații - reclamanți au mai susținut că, până în aprilie luna 2013, pârâtul venea câte o dată sau de două ori pe lună, dar, de fiecare dată, el pleca de la reclamanți cu alimente, întrucât nu avea serviciu, astfel că, aceștia îi dădeau bani și pentru cheltuielile de transport pentru înapoiere acasă.
S-a mai arătat și faptul că pârâtul nu le-a cumpărat lemne, nu a achitat facturile de gaze, energie electrică, impozitele anuale, iar toate aceste cheltuieli le-au suportat reclamanții, deși era obligația pârâtului care, atunci când era internat în spital, a fost de două ori, ocazie cu care a făcut fotografii, astfel cum a procedat și în alte întâlniri anterioare.
Pârâtul încearcă să le generalizeze aceste prestații sporadice și insuficiente, susținând că s-a achitat, din plin, de toate obligațiile asumate pe toată perioada de la încheierea contractului și până în luna aprilie 2013, ceea ce este total inexact și, pe lângă aspectele privind prestațiile sporadice și insuficiente efectuate până în luna aprilie 2013, instanța de fond a apreciat că are relevanță și concludentă susținerea pârâtului care a recunoscut că, începând din acea dată, nu și-a mai îndeplinit obligația de întreținere.
De asemenea, instanța de fond a reținut că pârâtul nu a expus, concret, care a fost pretinsa modalitate în care reclamanții ar fi refuzat întreținerea și nici nu a făcut vreo dovadă în acest sens, beneficiarii întreținerii fiind persoane în vârstă, de peste 80 ani și au nevoie zilnică de ajutor, nefiind de crezut că, după ce au trecut pe numele pârâtului toată agoniseala lor de o viață, să refuze ajutorul care, de fapt, a și fost rațiunea pentru care au încheiat contractul de întreținere, fiind un ajutor vital, cu precizarea că nu au procedat la rezoluțiunea contractului mai devreme tot la cererea pârâtului care, de fiecare dată, promitea că va respecta obligațiile asumate, însă nu a fost așa, într-un final ajungând la concluzia că nu este o altă cale decât rezoluțiunea contractului.
Pentru aceste motive, intimații - reclamanți E. N. și E. E. au solicitat respingerea apelului atât în ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune excepție, cât și pe fondul cauzei, ca fiind neîntemeiat.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare
În ceea ce privește cererea de completare a probatoriilor cu supliment de interogatoriu și un martor formulată de apelantul – pârât E. C.:
Conform împuternicirii avocațiale aflată la f.45 – dos. fond, pârâtul E. C. a beneficiat de asistență juridică calificată încă din data de 06.03.2014, astfel încât, la termenul de judecată din data de 24.04.2014, apărătorul acestuia a solicitat, în combaterea acțiunii, probe cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților și doi martori, probe care au fost încuviințate de instanța de fond, în temeiul art.255 C.pr.civ. rap. la art.258 C.pr.civ., pentru egalitate de tratament juridic aceleași probe fiind încuviințate și reclamanților E. N. și E. E. (f.61 – dos. fond).
Astfel, la termenul de judecată din data de 29.05.2014, a fost administrată, la solicitarea pârâtului E. C., proba cu interogatoriul reclamanților E. N. și E. E. (f.78 – 81 și 83 – 87 - dos. fond), fiind audiați, la cererea acestuia, martorii R. V. și C. C. – V. (f.116, 139 - dos. fond).
Așa fiind, este evident că în fața instanței de fond au fost administrate, în combaterea cererii de chemare în judecată, toate probele solicitate de pârâtul E. C. care, pe tot parcursul judecății pricinii, a beneficiat de asistență juridică calificată prin prezența constantă a aceluiași apărător, context în care, este evident că nu se impune completarea probatoriului, în faza procesuală a apelului, cu interogatoriul reclamanților și un martor, în condițiile în care, interogatoriile luate reclamanților au avut nu mai puțin de 22, respectiv 27 întrebări.
Pentru aceste motive, tribunalul constatând că cererea formulată de apelantul - pârât E. C. privind completarea probatoriilor este neîntemeiată, urmează să o respingă ca atare.
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, prin contractul de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere aut. sub nr.924/13.04.2005, reclamanții E. N. și E. E. au înstrăinat pârâtului E. C. terenul curți – construcții în suprafață de 602 mp. situat în intravilanul or. Bușteni, ., jud. Prahova împreună cu locuința amplasată pe acesta, prețul acestei vânzări constând în suma de 1.600.000 ROL (160 RON) pe care vânzătorii l-au primit, integral, la data autentificării actului, precum și în obligația cumpărătorului de întreținere a vânzătorilor pe tot timpul vieții acestora, obligație care implică asigurarea hranei zilnice prin aprovizionarea cu alimentele necesare, încălzirea locuinței și asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijire în caz de boală sau neputință cu asistență medicală și medicamente pe cheltuiala cumpărătorului ori de câte ori este nevoie, facerea menajului, precum și în obligația ca, la deces, să îi înmormânteze și să le facă pomenile, după datini (f.5 - dos. fond).
D. fiind prețul modic menționat în contract, respectiv 1.600.000 ROL (160 RON), este evident că acesta va fi un contract de întreținere, chiar dacă în cuprinsul său s-a stipulat (precizat) prețul imobilului înstrăinat, această împrejurare fiind lipsită de relevanță și neputând modifica natura juridică a contractului.
Astfel, evaluarea bunului nu poate influența raporturile dintre părți, întrucât, obligația creditorului întreținerii este, oricum, certă (cu sau fără evaluare), contractul având caracter aleatoriu numai din cauza duratei incerte a vieții creditorului și a necesităților lui, deci a valorii întreținerii care urmează a fi prestată.
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul E. C. prin întâmpinare (f.36 – dos. fond), motivat de faptul că dispozițiile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 prevăd că „prescripția de 3 ani începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”, reclamanții E. N. și E. E. introducând acțiunea în rezoluțiune după trecerea a 9 ani de la nașterea raportului obligațional, respectiv nașterea dreptului la acțiune, instanța reține că dreptul la întreținere este un drept personal și acest caracter personal al creanței nu influențează, însă, caracterul patrimonial al acțiunii în rezoluțiunea (sau anularea, dacă este cazul) contractului.
Chiar dacă obligația are ca obiect o prestație contractată intuitu personae, acțiunea în rezoluțiunea contractului are caracter patrimonial, întrucât, este de natură să restabilească echilibrul patrimonial al părților contractante, deoarece temeiul juridic al obligației uneia dintre părți se găsește în obligația celeilalte părți contractante, iar partea care nu își execută obligația nu poate reține, în patrimoniul său, echivalentul prestației efectuată de cealaltă parte; așadar, partea care nu și-a executat obligația deține, fără cauză, prestația efectuată de creditorul întreținerii.
Astfel fiind, dreptul la acțiune se transmite asupra moștenitorilor care îl pot exercita în cadrul termenului de prescripție.
Pe cale de consecință, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, aceasta înseamnă că obligația de întreținere a debitorului datorată în baza unui contract de întreținere fiind o obligație continuă, cu executare succesivă, acțiunea în rezoluțiunea contractului, pentru neexecutare culpabilă din partea debitorului, nu este supusă prescripției extinctive pe tot timpul vieții creditorului întreținerii care, astfel, este oricând în drept să solicite executarea contractului sau rezoluțiunea acestuia pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate, fără a i se poate opune prescripția care, este evident, că nu curge împotriva sa, ci numai față de moștenitorii creditorului întreținerii, de la data decesului său.
Pe fondul cauzei, prin contractul de întreținere una dintre părți înstrăinează un bun sau plătește o sumă de bani, iar cealaltă parte se obligă să îi asigure întreținerea în natură (locuință, hrană, îmbrăcăminte, îngrijire medicală, etc.) pe timpul cât va trăi, iar după moarte să o înmormânteze.
Prezentul demers judiciar care vizează rezoluțiunea (desființarea) contractului de întreținere aut. sub nr.924/13.04.2005 la B.N.P. B. G. pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârâtul E. C. a obligațiilor asumate, cu consecința firească a redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor înstrăinate de reclamanții E. N. și E. E., ca preț al întreținerii, este supus condițiilor art.1020 - 1021 C.civ. de la 1864 aplicabile în speță, față de dispozițiile art.6 alin.2 din Noul Cod civil care prevede că „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”, data încheierii contractului fiind 13.04.2005.
Reținând data introducerii acțiunii pe rolul Judecătoriei S. - 14.01.2014, la interogatoriul luat la solicitarea reclamanților, pârâtul E. C. a recunoscut faptul că, din luna aprilie 2013, nu a mai venit la reclamanți (f.88 – dos. fond, întrebarea nr.4), împrejurare care echivalează cu o mărturisire simplă care conține o recunoaștere, fără rezerve sau adaosuri, a faptului alegat de partea care a propus interogatoriul, respectiv reclamanții E. N. și E. E..
De asemenea, la întrebarea nr.10 din același interogatoriu, pârâtul a recunoscut că, atunci când reclamantul a fost operat de cataractă, nu a contribuit cu nimic, după cum, la întrebarea nr.11 a răspuns că, din anul 2005 și până în prezent, nu a avut serviciu, fiind de acord cu rezoluțiunea contractului de întreținere, condiționat de „compensarea cheltuielilor făcute” (întrebarea nr. 15).
Martorul G. V. audiat la solicitarea reclamanților (f.114 – dos. fond) care îi cunoaște pe aceștia de peste 30 de ani, locuind în imediata lor vecinătate, a declarat că, pe pârât îl cunoaște de vreo 7 – 8 ani de când acesta a început să vină la reclamanți, săptămânal sau la două săptămâni, însă, numai pentru a-i vedea, fără a le aduce ceva, reclamanții plângându-se că pârâtul nu i-a întreținut niciodată, iar atunci când reclamantul a căzut și a avut fractură la șold, martorul a fost sunat de reclamantă, seara la ora 21.00, spunându-i că soțul său se simte rău, ocazie cu care, deplasându-se la locuința acestora, a observat că reclamantul avea șoldul dislocat, a doua zi martorul transportându-l la spital undea și fost operat, cu precizarea că, în seara accidentului, pârâtul care era de față a motivat că nu îl duce la spital pe tatăl său, întrucât, nu era decât o simplă lovitură care va trece.
Același martor a mai arătat că el era cel care procura alimente reclamanților care le și plăteau, îi transporta pe aceștia unde aveau nevoie, reclamanta fiind aceea care plătea facturile pentru utilități.
Și martorul M. M. audiat, de asemenea, la cererea reclamanților (f.137 – dos. fond) a menționat că, din anul 1970, locuiește la cca. 1 km. de casa acestora și, fiind rugat, în urmă cu doi ani de un prieten G. V., au mers împreună la locuința reclamanților unde s-a turnat o placă de beton deasupra unei magazii, s-a cosit, s-a tăiat o stivă de lemne pe care, apoi, au și așezat-o și au transportat o grămadă de moloz.
La rândul său, martorul R. V. audiat la solicitarea pârâtului (f.116 – dos. fond) a menționat că acesta creștea cam doi porci pe an, întrucât unul îl dădea reclamanților, de cca. doi ani pârâtul crescând numai un porc, pentru sine și, fiind prezent la tăierea porcilor, de față era și reclamanta care lua din carne, martorul însoțindu-l pe pârât în locuința reclamanților, acesta spunându-i că le duce alimente și băuturi alcoolice, respectiv țuică la solicitarea reclamantului.
Martorul C. C. - V. audiat la cererea pârâtului (f.139 – dos. fond) a relatat că l-a însoțit pe acesta, în toamna anului 2003, la domiciliul reclamanților, transportând cu mașina un porc, iar după aceea, de cca. 3 ori până la C., au mers cu mașina martorului acasă la reclamanți, ducând acestora tărâțe pentru porc, sacoșe cu mâncare și sticle cu băutură – țuică și vin, ultima deplasare fiind în iarna anului 2005.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, conform recunoașterii exprese la interogatoriu, din luna aprilie 2013, pârâtul E. C. nu a mai fost în locuința cumpărată, ceea ce înseamnă că nu a mai asigurat reclamanților E. N. și E. E. îngrijirile necesare, în funcție de vârsta înaintată a acestora, de 85 și, respectiv 81 de ani, dar și de starea precară a sănătății.
Datorită acestei situații, reclamanții au fost nevoiți să apeleze la ajutorul vecinilor, în speță, a martorilor G. V. și M. M., pentru asigurarea îngrijirilor strict necesare (ex. deplasare la spital, cumpărare alimente, efectuarea unor treburi gospodărești, etc.), ceea ce explică, în final, și atitudinea acestora de a solicita rezilierea contractului de întreținere.
Este evident faptul că „obligația de întreținere” asumată, prin contract, de pârâtul E. C. are un sens mai larg, explicitat nu numai prin precizările făcute în contract (hrană zilnică, menajul necesar în caz de neputință, asistență medicală, etc.), dar și prin intenția de care reclamanții – vânzători au fost animați în raport cu vârsta lor înaintată și prin starea sănătății, în sensul că pârâtul, prin prezența sa permanentă în imobil să le complinească și eventuala nevoie de însoțitor.
Or, în condițiile în care, pârâtul E. C. are un alt domiciliu, respectiv în Câmpina și nu a mai venit în locuința reclamanților încă din luna aprilie 2013, este evident că această atitudine nu acoperă toate aspectele obligației pe care acesta și-a asumat-o prin contract, și anume aceea de a asigura vânzătorilor îngrijirea necesară, în toată complexitatea sa.
Deși, în cuprinsul motivelor de apel, apelantul - pârât E. C. a susținut că, în virtutea art.22 alin.6 C.pr.civ. care consacră principiul disponibilității, instanța de fond ar fi fost obligată să pronunțe rezoluțiunea contractului de întreținere numai în situația în care, din probele administrate în cauză, ar fi rezultat, fără putință de tăgadă, neexecutarea totală a obligațiilor asumate de pârât, tribunalul apreciază, astfel cum s-a arătat în precedent, prin raportare, strictă, la răspunsurile la interogatoriul luat la solicitarea reclamanților, că pârâtul nu numai că a recunoscut faptul că, din luna aprilie 2013, nu a mai fost în domiciliul vânzătorilor și că nu a contribuit cu nimic atunci când tatăl său a fost operat de cataractă, dar, mai mult decât atât, a arătat, în mod expres, că este de acord cu rezilierea contractului de întreținere condiționat de „compensarea tuturor cheltuielilor făcute”.
Întreținerea sporadică acordată de pârât anterior lunii aprilie 2013 concretizată în aducerea anumitor alimente sau internarea reclamantei, în anii 2002 și 2003, în Spitalul Azuga - fapt recunoscut de aceasta la interogatoriu (f.85 – dos. fond, întrebarea nr.13) ori executarea anumitor lucrări de îmbunătățire sau reparații la imobilul care a făcut obiectul contractului de întreținere (scară exterioară, gletuit și zugrăvit 2 camere la parter) nu este de natură a dovedi conținutul complex al noțiunii de „obligație de întreținere”, în condițiile în care, începând cu momentul menționat - luna aprilie 2013, pârâtul E. C. nu a mai mers în domiciliul reclamanților E. N. și E. E., fapt care echivalează cu neexecutarea culpabilă, din partea debitorului întreținerii, a obligațiilor asumate prin contractul de întreținere a cărui desființare în mod corect a fost dispusă de instanța de fond.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare și, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ., va păstra sentința atacată.
În baza art.451 C.pr.civ. rap. la art.453 C.pr.civ., va fi obligat apelantul - pârât E. C. la plata către intimata - reclamantă E. E. a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr.301/10.01.2015 (f.21).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de completare a probatoriilor, ca neîntemeiată.
Respinge apelul declarat de apelantul - pârât E. C., domiciliat în Mun. Câmpina, ., jud. Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 05.06.2014 și a sentinței civile nr. 917/16.10.2014, ambele pronunțate de Judecătoria S., în contradictoriu cu intimații - reclamanți E. N.și E. E., ambii domiciliați în or. Bușteni, ., jud. Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat V. Ș., cu sediul în S., .. 11, jud. Prahova, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata către intimata E. E. a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. C. A. G. H.
GREFIER
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. A.G.H./tehnored. M.D.B.
5 ex. - 20.04.2015
d.f.nr._ - Judecătoria S.
j.f. P. R.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 952/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 140/2015. Tribunalul... → |
|---|
