Contestaţie la executare. Decizia nr. 140/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 140/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 140/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.140
Ședința publică din data de 10.03.2015
REȘEDINTE - N. C.
JUDECĂTORI - A. G. H.
- M. C.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-contestatori Ariceșteanu M. domiciliată în comuna Târgsorul Vechi, ., Ariceșteanu I., domiciliat in S., Fdt.Amurgului nr.12, ., ., judetul Prahova, B. I., domiciliată în . S., ., județul Prahova, G. L., domiciliată în . S., ., județul Prahova, descendenți de gradul I ai recurentului def. Ariceșteanu M., decedat la data de 27.08.2013, cu ultimul domiciliu cunoscut în ., împotriva sentinței civile nr._/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul Ariceșteanu C., decedat la data de 25.06.2013, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Târgsorul Vechi, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prezenta cauză a fost suspendată la data de 15.01.2014, în baza disp.art.1551 C.pr.civilă, cauza fiind repusă pe rol din oficiu întrucât a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, după care:
Tribunalul admite cererea de repunere pe rol a cauzei și, constatând că de la data suspendării cauzei – 15.01.2015 și până la data repunerii pe rol a cauzei a trecut mai mult de un an, invocă din oficiu excepția perimării recursului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, retine următoarele:
Din verificarea actelor dosarului rezultă ca ultimul act de procedura efectuat in cauza a avut loc la data de 15.01.2014, cauza fiind suspendată în baza disp.art.1551 C.pr.civilă.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de recurs.
Conform art. 248 alin. 1 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Având în vedere că de la data de 15.01.2014 cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina recurenților contestatori și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează, în baza art. 252 C.pr.civilă raportat la art. 248 C.pr.civilă, urmează să admită excepția perimării invocată din oficiu și, în baza disp.art.252 alin.2 C.pr.civilă să constate perimarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării cererii de recurs, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurenții-contestatori Ariceșteanu M. domiciliată în comuna Târgsorul Vechi, ., Ariceșteanu I., domiciliat in S., Fdt.Amurgului nr.12, ., ., judetul Prahova, B. I., domiciliată în . S., ., județul Prahova, G. L., domiciliată în . S., ., județul Prahova, descendenți de gradul I ai recurentului def. Ariceșteanu M., decedat la data de 27.08.2013, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Târgsorul Vechi, ., împotriva sentinței civile nr._/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul Ariceșteanu C., decedat la data de 25.06.2013, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Târgsorul Vechi, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
N. C. A. G. H. M. C.
Grefier,
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored.MȘ
2 ex./10.03.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. V. L.
← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1004/2015. Tribunalul PRAHOVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 716/2015.... → |
---|