Acţiune în constatare. Decizia nr. 3196/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3196/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 3196/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3196
Ședința publică din data de 24.11.2015
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de apelantul reclamant M. Ploiești prin C. L. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova și de apelanta - pârâta Asociația F. L. M. I., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova și cu sediul ales la Cabinet de avocat T. O., cu sediul în Ploiești, ..52 A, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr. 2473/ 23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 17.11.2015, susținerile parților fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților sa depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 24.11.2015 când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
P. acțiunea civilă înregistrată cu nr._ /22.07.2013 la Judecătoria Ploiești, reclamantul M. Ploiești prin C. L. Ploiești a chemat în judecată pe pârâta Asociația F. L. M. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că a încetat prin ajungere la termen contractul de colaborare nr.2385/23.01.1995, obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință în valoare de 3752 lei actualizată până la data părăsirii efective a spațiului comercial, la predarea terenului aferent acestui spațiu de 24 m.p. pe baza unui proces verbal de predare primire, să se dispună evacuarea necondiționată a pârâtei din spațiul comercial de prestări servicii situat în Ploiești, Piața Vest, ..1- modulele nr.2,3 jud.Prahova, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul am arătat că a încheiat inițial cu . contractul de asociere nr.2385/23.01.1995, privind spațiul comercial sus menționat, contract preluat la un moment dat de către pârâtă care a solicitat la data de 15.01.2013 prelungirea termenului de colaborare, însă ulterior contractul a expirat în urma împlinirii termenului, respectiv 31.01.2013, astfel încât în prezent pârâta nu mai deține un contract de colaborare privind spațiul în litigiu, impunându-se încetarea raporturilor juridice dintre părți, obligarea pârâtei să achite lipsa de folosință a spațiului în valoare de 1486 lei aferentă trimestrului I al anului fiscal 2013, pentru perioada 01.02._13, de 2266,8 lei aferentă trimestrului II al anului fiscal 2013, pentru perioada 01.04._13, datorând în total începând cu luna februarie 2013 și până la data de 30.06.2013 suma totală de 3752 lei calculată prin raportare la suma de 1634,26 lei pe trimestru care reprezintă cotă de participare, având o actualizare în valoare totală de 2266,08 lei pe trimestru.
La data de 30.09.2014, pârâta a formulat o întâmpinare prin care a solicitat repunerea sa în termenul de a formula întâmpinarea, precum și o cerere reconvențională, solicitând să se constate că a intervenit tacita relocațiune a contractului de asociere nr.2385/23.01.2013, prin prelungirea asocierii, obligarea reclamantului la încheierea unui nou contract, respingerea acțiunii, motivându-se că a fost în imposibilitate să ia la cunoștință de conținutul acțiunii, fiind plecată din localitate, participând la un bâlci, în ., iar în realitate între părți a intervenit tacita relocațiune atât timp cât a achitat taxa de participare ce i se cuvenea reclamantului în temeiul contractului de colaborare ulterior expirării contractului de asociere în anul 2008.
La data de 20.01.2015, reclamantul a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, solicitându-se respingerea acesteia, iar la data de 22.01.2015 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând pe de o parte obligarea pârâtei la plata sumei de 4602 lei aferentă lunilor iulie 2014-decembrie 2014, iar pe de altă parte la plata sumei totale de 8958 lei reprezentând valoarea contractului de colaborare nr.2385/23.01.1995 aferentă anului 2013.
La data de 22.01.2015, pârâta a formulat un răspuns la întâmpinarea reclamantului, solicitând respingerea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, înlăturarea susținerilor reclamantului.
În ședința publică din data de 22.01.2015, instanța a decăzut-o pe pârâtă din dreptul de a formula întâmpinare și cerere reconvențională, ținându-se seama de data depunerii acestora la dosar.
După administrarea probelor cu acte, prin sentința civilă nr.2473/23.02.2015 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei și s-a constatat încetat, în urma ajungerii la termen, contractul de colaborare nr.2385/23.01.1995, dispunându-se evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în Ploiești, Piața Vest, ..1, modulele nr.2,3 jud.Prahova, obligarea pârâtei să predea terenul aferent acestui spațiu în suprafață de 24 m.p., fiind respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3752 lei ca neîntemeiat.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că potrivit contractului de asociere nr.1/_/19.04.1995, actului adițional anexat acestuia, actelor adiționale nr.5/24.05.2007, 6/10.08.2007, reclamantul a încheiat inițial cu . un contract de asociere în ceea ce privește atribuirea în concesiune a terenului de 24 mp situat în Ploiești, Piața Vest, ..1, modulele 2, 3 în schimbul încasării unei cote părți de asociere de 10% în primii 5 ani, 25 % în următorii 5 ani din beneficiile realizate în urma exploatării spațiului comercial, după care au fost încheiate acte adiționale în temeiul cărora pârâta a preluat terenul în litigiu în schimbul achitării unei cote de participare la beneficii în favoarea reclamantului, însă potrivit procesului verbal din data de 22.01.2013 a fost respinsă cererea pârâtei privind prelungirea duratei contractului de asociere, fiind notificată pârâta să predea spațiul și terenul în litigiu la data de 06.03.2013.
S-a menționat că în baza referatului nr.454/29.05.2013 contractul de asociere a încetat prin ajungerea acestuia la termen la data de 31.01.2013, dată la care pârâta avea obligația să predea imobilele în litigiu, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, motiv pentru care în baza disp. art.1431 cod civil, art.4 din contractul de asociere nr.1/_/19.04.1995, a fost admisă acțiunea în parte s-a constatat încetat prin ajungere la termen contractul de colaborare, dispunându-se și evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu, atât timp cât nu a intervenit tacita relocațiune, neexistând în prealabil o înștiințare în acest sens din partea pârâtei.
A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3752 lei cu titlu de lipsă de folosință calculată în raport de cota de participare stabilită în temeiul contractului de asociere nr. 2385/23.01.1995 în condițiile în care nu există acte la dosar care să ateste beneficiile realizate de către pârâtă în urma exploatării spațiului care a făcut obiectul contractului de asociere, neputându-se stabili cu certitudine suma solicitată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, obligarea pârâtei la plata sumei de 9242 lei c/valoarea lipsei de folosință, motivându-se că eronat nu s-a ținut seama de precizarea depusă la termenul din data de 22.01.2015 privind cuantumul pretențiilor solicitate de 8958 lei, de contractele de asociere nr. 2385/23.01.1995, de colaborare nr.2/13.01.2000, de actul adițional nr. 6/_/10.08.2007, privind predarea pârâtei a spațiului în litigiu în schimbul achitării unei cote de participare la beneficii pe un termen de 10 ani de la finalizarea construcției, termen care a început să curgă la 01.02.2003, expirând la 31.01.2013 și că eronat nu s-a ținut seama de disp. art.5 din contractul de colaborare nr.2385/23.01.1995, modificat prin actul adițional nr. 4/13.06.2007, în temeiul căruia pârâta avea obligația să-i achite o cotă de participare la beneficiile rezultate din exploatarea în comun a spațiului comercial de 25%, dar nu mai puțin de 1634,26 lei / trimestru, tarif ce urma să fie actualizat cu indicele de inflație stabilit prin hotărâre de guvern.
În continuare, reclamantul a arătat că pârâta datorează lipsă de folosință pentru perioada în care a folosit spațiul fără să existe raporturi contractuale între părți, calculându-se valoarea lipsei de folosință prin raportare la suma minimă de plată pe trimestru, actualizată cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de S. și nicidecum în raport de cota de participare la beneficiile rezultate din exploatarea comună a spațiului, iar suma datorată de pârâtă are valoarea de 9.242 lei calculată începând cu luna februarie 2013 până în prezent în funcție de suma minimă datorată în baza art.5 din contractul de asociere modificat prin actele adiționale ulterioare.
La data de 03.07.2015, pârâta a declarat apel împotriva aceleiași sentințe, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar respingerea acțiunii, admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, motivându-se că în cuprinsul considerentelor sentinței nu există referiri cu privire la cererea reconvențională, fiind motivate sumar capetele acțiunii, lipsa motivării echivalând cu nesoluționarea în fond a cererilor și că intervine anularea sentinței în cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, datele concrete folosite, obligație instituită de disp. art.6, art.1 din CEDO, mai ales că potrivit contractului de asociere nr.2385/23.01.1995, facturilor fiscale nr._/1998,_/1998,_/1998, terenul în litigiu a fost predat în vederea amplasării pe acesta a unui spațiu comercial pe o perioadă de 10 ani, data finalizării construcției fiind în anul 1998, când a fost achiziționat chioșcul metalic și în raport de care termenul de 10 ani a expirat în anul 2008 și nicidecum în anul 2013.
În continuare, pârâta a arătat că în perioada 2008-2013 contractul a fost menținut tacit de către părți, achitându-se sumele datorate stabilite în temeiul disp. art. 5 din contract fără să existe o manifestare de voință din partea reclamantului de a refuza reînnoirea contractului, devenind aplicabile disp. art.1436 – 1437 cod civil privind reînnoirea locațiunii în cazul în care locatarul este lăsat în posesie, tacita relocațiune intervenind în aceleași condiții conform contractului încheiat anterior și că după derularea unor raporturi timp de 5 ani reclamantul s-a răzgândit, notificând-o să predea spațiul, fiind cea care a achitat sumele de bani la care a fost obligată în temeiul contractului, calculate potrivit disp. art.5 din contractul de colaborare nr.2385/23.01.1995, actului adițional nr._/13.06.2007 privind cota de participare ce revine reclamantului din exploatarea în comun a spațiului comercial de 25%, dar numai puțin de 1634,26 lei / trimestru.
De asemenea, pârâta a precizat că actele depuse la dosar atestă plata la zi a tuturor sumelor datorate în baza contractului pe anii 2012 – 2014, neexistând nicio restanță, majorare de întârziere, neimpunându-se încetarea asocierii datorită îndeplinirii obligațiilor de plată, prestării unor servicii de calitate, având notorietate în zonă.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 14.08.2015.
La data de 23.09.2015 pârâta formulat o întâmpinare față de apelul reclamantului, solicitând respingerea acestuia din urmă în condițiile în care pretențiile invocate de către reclamant sunt nejustificate față de probele administrate în cauză, invocându-se și excepția tardivității introducerii apelului, ținându-se seama de data comunicării sentinței, de data înregistrării apelului la instanța de fond, excepție pusă în discuția părților la data de 17.11.2015.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că ambele apeluri sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În baza contractului de asociere nr. 2385/23.01.1995, actului adițional nr.1/_/19.04.1995, actelor adiționale nr.2/13.01.2000, 3/04.07.2006, 4/13.06.2007, 5/24.05.2007, între reclamant și Societatea de Aprovizionare cu Bunuri de Larg Consum West SRL a intervenit o asociere în vederea exploatării spațiului comercial situat în Ploiești, Piața Vest, .. 1 modulele 2, 3 constând în edificarea unui spațiu comercial de către societatea respectivă în termen de 6 luni de la semnarea contractului, contract încheiat pe o perioadă de 10 ani de la finalizarea construcție, ocazie cu care s-a stabilit că reclamantul contribuie cu suprafața de teren de 24 mp pe care o pune la dispoziție agentului economic în schimbul încasării unei cote din profit calculată de la data punerii în funcțiune a obiectivului, achitată trimestrial până la sfârșitul primei luni următoare trimestrului pentru care se face plata, obligații preluate de Asociația familială „La Ginel”, Asociația familială „Florinas” în temeiul unor acte adiționale la contractul de asociere încheiat inițial.
În cuprinsul actului adițional nr._/10.08.2007, încheiat la contractul de asociere nr.2385/23.01.1995 s-a menționat că în urma întocmirii între Asociația F. Florinas și Asociația F. I. a contractului de vânzare – cumpărare nr.2628/27.06.2007, reclamantul și pârâta au decis ca actul adițional încheiat între părți să intre în vigoare începând cu data de 27.06.2007, urmând ca restul clauzelor contractuale prevăzute în contractul de asociere nr.2385/23.01.1995 să rămână neschimbate.
În temeiul contractului de vânzare – cumpărare nr.2020/24.05.2007 Asociația F. G. V. „La Ginel” a vândut Asociației Familiale D. M. „Florinas” chioșcul metalic în suprafață de 24 mp., reprezentând construcție provizorie, situat în Ploiești, Piața Vest, .. 1 modulele 2, 3 în schimbul sumei de 20.000 euro, chioșc metalic dobândit ulterior de către pârâtă conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2628/ 27.06.2007.
Potrivit notificărilor nr.1012/29.01.2015, 1012/06.03.2013, referatului nr. 454/29.05.2013, procesului verbal din data de 22.01.2013, a fost respinsă cererea formulată de către pârâtă privind prelungirea contractului de asociere nr.2385/23.01.1995, invocându-se expirarea acestui contract la data de 31.01.2013, motiv pentru care reclamantul a notificat-o pe pârâtă în perioada ianuarie – martie 2013, în vederea predării spațiului în litigiu, evacuării acestuia, achitării sumelor datorate reprezentând cota de participare a reclamantului în vederea exploatării spațiului calculată în anul 2013 la suma totală de 2.228 lei reprezentând debit și accesorii.
În conformitate cu chitanțele de plată existente la dosar, pârâta a achitat cota de participare ce se cuvenea reclamantului în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014 constând în suma totală de 4602 lei la data de 16.01.2015, reprezentând valorile trimestriale datorate pentru lunile octombrie 2014 și ianuarie 2015.
Disp.art.1411 și urm. c.civ. nemodificat în vigoare la data încheierii contractului, prevăd că locațiunea reprezintă un contract prin care o persoană, numită locator, se obligă să asigure unei alte persoane, numită locatar (chiriaș) folosința temporară toatlă sau parțială a unui bun în schimbul unei sume de bani sau alte prestații, numită chirie.
Totodata, disp.art.1073-1077 c.civ. nemodificat, stipulează că orice creditor are dreptul sa pretinda debitorului său executarea întocmai a obligatiei asumate de catre acesta, în caz contrar, creditorul avand dreptul la desdaunari din partea debitorului său, pentru executarea cu întârziere, executarea necorespunzatoare sau neexecutarea obligatiei asumate de catre acesta, iar în temeiul disp. art.1436 – 1437 cod civil locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine la împlinirea termenului fără o prealabilă înștiințare, însă în cazul în care după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune, dacă locatarul rămâne și este lăsat în posesie, se consideră că locațiunea s-a reînnoit, efectele acesteia realizându-se în raport de dispozițiile Codului civil referitoare la locațiunea fără termen.
De asemenea, disp. art.3 din contractul de asociere nr.2385/23.01.1995 stabilesc că în cazul în care după expirarea termenului stabilit prin contract nu se convine la prelungirea asocierii, spațiul rămâne proprietatea Consiliului L. Ploiești care îl poate închiria conform reglementărilor legale în vigoare.
În conformitate cu disp. art.194 -201 cod pr. civilă, art. 205 – 209 cod pr. civilă, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, neîndeplinire care poate fi invocată de către pârât numai prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii, ocazie cu care cererea de chemare în judecată trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de dispozițiile legale în materie, fiind supusă verificării, regularizării de către completul de judecată căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, iar, în cazul în care acțiunea îndeplinește condițiile prevăzute de lege, se dispune comunicarea acesteia pârâtului, punându-i-se în vedere că are obligația să depună întâmpinare, respectiv cerere reconvențională, odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la primul termen de judecată, sub sancțiunea prevăzută de lege, astfel încât întâmpinarea, cererea reconvențională au un caracter obligatoriu, în afară de cazurile în care legea prevede altfel, nedepunerea întâmpinării, a cererii reconvenționale, în termenul prevăzut de lege, determinând decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe, de a invoca excepții, de a formula orice alte cereri după fixarea termenului de judecată.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că între reclamant și . intervenit inițial contractul de asociere nr.2385/23.01.1995 privind predarea în favoarea acestei societăți a unui teren de 24 mp. în scopul edificării pe acest teren a unui spațiu comercial de către societatea respectivă în termen de 6 luni de la data încheierii contractului în schimbul achitării în favoarea reclamantului a unei cote părți din profitul realizat de societate, calculat trimestrial în anumite procente, contract preluat succesiv de diferite asociații familiale, ultima fiind pârâta care a încheiat la data de 10.08.2007 un act adițional prin intermediul căruia au fost menținute clauzele contractuale înserate în cadrul contractului de asociere sus menționat după ce, în prealabil, pârâta a achiziționat chioșcul metalic amplasat pe terenul în litigiu, chioșc dobândit inițial în temeiul facturilor nr._/1998,_/1998,_/1998.
Pe de altă parte, potrivit probelor administrate în cauză, s-a stabilit că actul de asociere a vizat exploatarea spațiului comercial în litigiu pe o perioadă de 10 ani de la finalizarea acestui spațiu comercial, însă, la data de 22.01.2013 a fost respinsă cererea formulată de către pârâtă privind prelungirea contractului de asociere nr.2385/23.01.1995, invocându-se expirarea termenului prevăzut în contract la data de 31.01.2013, ținându-se seama de termenul de 10 ani prevăzut în contractul inițial care a început să curgă de la finalizarea construcției, respectiv de la data de 01.02.2003, motiv pentru care reclamantul a notificat-o pe pârâtă în perioada ianuarie – martie 2013 în vederea evacuării spațiului și predării acestuia de către pârâtă, astfel încât aceasta din urmă a achitat în perioada noiembrie 2012 - septembrie 2014, și în luna ianuarie 2015 diferite sume de bani reprezentând taxă derivând din contractul de asociere sus menționat.
Ca atare, atât timp cât între părți a intervenit actul adițional nr._/ 10.08.2007 în temeiul căruia părțile de comun acord au decis menținerea clauzelor contractuale prevăzute în contractul de asociere nr.2385/ 23.01.1995 în ceea ce privește drepturile și obligațiile izvorâte din acest contract, iar în cuprinsul acestuia s-a stabilit un termen de 10 ani în vederea exploatării spațiului comercial ce urma să fie amplasat pe un teren predat de către reclamant agentului economic cu care a încheiat inițial contractul de 24 mp., termen care a început să curgă de la finalizarea construcției care a avut loc la data de 01.02.2003, înseamnă că în realitate termenul de 10 ani acceptat de comun acord de părțile contractante a expirat la data de 31.01.2013, dată la care raporturile juridice izvorâte din contractul de asociere încheiat la data de 23.01.1995 au încetat, motiv pentru care pârâta are obligația să predea spațiul să îl evacueze.
Apărările pârâtei conform cărora termenul de 10 ani prevăzut în contract ar fi expirat în anul 2008, ținându-se seama de data achiziționării chioșcului metalic, în temeiul unor facturi fiscale, eliberate de către . Ploiești, dată de la care a intervenit relocațiunea constând în menținerea tacită a raporturilor contractuale, fiind cea care a achitat cota de participare ce se cuvenea reclamantului, nu pot fi avute în vedere întrucât data achiziționării chioșcului metalic nu este una și aceeași cu data prevăzută în contractul de asociere privind finalizarea construcției de la care începe să curgă termenul de 10 ani, încheierea facturilor fiscale nefiind o dovadă în acest sens, pârâta având obligația să facă dovada momentului în care a fost finalizată construcția și, deci a fost deschis punctul de lucru, iar în lipsa unor asemenea dovezi referatul nr.454/ 29.05.2013, procesul verbal din data de 22.01.2013, notificările anexate acestora constituie dovezi certe privind data de la care a început să curgă termenul de 10 ani, demonstrând data finalizării construcției care a coincis cu data deschiderii spațiului comercial, respectiv 01.02.2003.
De fapt, adresa nr.1012/15.01.2013, emisă de către pârâtă prin intermediul căreia a solicitat prelungirea contractului de asociere nr.2385/1995, atestă prin însăși natura sa că în realitate raporturile juridice derivând din acest contract de asociere încheiat la un moment dat între părți prin intermediul actului adițional nr._/ 10.08.2007, au încetat la data de 31.01.2013, pârâta manifestându-și voința anterior expirării acestui termen de a prelungi raporturile contractuale existente între părți la data de 15.01.2013 și nicidecum în anul 2008. pentru a se pune în discuție existența tacitei relocațiuni.
Dacă, într-adevăr, pârâta considera că termenul de 10 ani expira în anul 2008, aceasta avea obligația, potrivit clauzelor contractuale înserate în contract, respectiv disp. art. 3 alin.1, să formuleze cerere de prelungire a contractului anterior expirării termenului de 10 ani, existând riscul, în caz contrar, ca spațiul comercial să rămână în proprietatea reclamantului, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o în anul 2008, neformulând o asemenea cerere, acceptând deci că termenul de 10 ani nu expirase la data respectivă.
De altfel, în condițiile în care termenul de 10 ani a expirat la data de 31.01.2013, iar cererea pârâtei privind prelungirea contractului de asociere a fost respinsă la data de 22.01.2013, deci anterior expirării termenului, fiind notificată pârâta de către reclamant să predea spațiul în litigiu în urma expirării termenului, înseamnă că pârâta ocupă fără niciun drept spațiul în litigiu, neexistând începând cu data de 01.02.2013 și până în prezent raporturi contractuale între părți privind închirierea spațiului în litigiu, deoarece nu există nicio dovadă la dosar care să ateste manifestarea de voință a reclamantului de a închiria, de a se asocia în continuare cu pârâta în vederea exploatării spațiului comercial respectiv, motiv pentru care pârâta nu poate pretinde existența unei tacite relocațiuni atât timp cât reclamantul și-a manifestat voința de a înceta raporturile contractuale la data expirării termenului, refuzând prelungirea contractului în urma respingerii cererii formulată de către pârâtă, aceasta din urmă având obligația să evacueze spațiul și să-l predea reclamantului în urma expirării termenului de închiriere la data de 31.01.2013.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis în parte acțiunea, constatând încetate raporturilor juridice existente între părți în temeiul contractului de asociere nr.2385/23.01.1995, în urma expirării termenului de 10 ani prevăzut în contract, dispunându-se și evacuarea pârâtei din spațiul comercial în litigiu, precum și obligarea acesteia să predea spațiul respectiv în baza disp. disp.art.1411 și urm. c.civ. nemodificat.
Pretențiile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3752 lei cu titlu de lipsă de folosință pentru spațiul în litigiu, pe care l-a ocupat fără niciun drept în perioada 01.02.2013 – 30.06.2013, sunt nejustificate deoarece, analizându-se cuprinsul acțiunii, precizările depuse la dosar la data de 22.01.2015 referitoare la sumele de 4602 lei pentru perioada iulie 2014 – decembrie 2014, de 8958 lei aferentă anului 2013, reiese cu certitudine că aceste sume de bani au fost calculate în raport de criteriile prevăzute în cuprinsul contractului de colaborare nr.2385/23.01.1995, reprezentând în realitate cotă de participare la beneficii, raportată la sumele trimestriale actualizate cu indicele de inflație, existând inadvertențe între aceste sume de bani, ceea ce însemnă că reclamantul se află în imposibilitate legală atât timp cât invocă expirarea termenului de 10 ani prevăzut în contract, să solicite obligarea pârâtei la plata în continuare a cotei de participare la beneficii, considerată pro causa ca fiind lipsă de folosință, acesta având o poziție oscilantă în ceea ce privește cuantumul sumelor de bani solicitate inițial, modalitatea de calcul a acestora, perioadele datorate.
O dovadă în acest sens o reprezintă modalitatea de calcul a sumei solicitată prin acțiune de 3752 lei, raportată strict la cota de participare la beneficii prevăzută în temeiul contractului sus menționat, la suma datorată trimestrial, dar numai puțin de 1634,26 lei / trimestru, la actualizarea acestor sume de bani prin hotărâre de guvern, fiind imposibil din punct de vedere legal ca reclamantul să pretindă obligarea pârâtei la plata unei lipse de folosință cu titlu de prejudiciu în urma ocupării fără niciun drept a spațiului în litigiu ulterior expirării termenului de 10 ani, calculată în raport de criteriile stipulate în cadrul unui contract care a expirat, mai ales că nu se poate stabili cu certitudine suma solicitată de către reclamant atât timp cât la data de 22.01.2015 depune la dosar două precizări la acțiune în cadrul cărora menționează cuantumul unor sume de bani și anume 4602 lei - pentru perioada iulie 2014 - decembrie 2014, 8958 lei – pentru anul 2013, având deci o poziție oscilantă, neputându-se exact cuantumul pretențiilor solicitate și perioada dedusă judecății.
Susținerile reclamantului în sensul că eronat nu s-a ținut seama de precizarea depusă la data de 22.01.2015 privind cuantumul pretențiilor de 8958 lei, de contractele de asociere nr.2385/23.01.1995, de colaborare nr.2/13.01.2000, actul adițional nr.6/_/10.08.2007, privind predarea în spațiului în litigiu în schimbul achitării unei cote de participare la beneficii pe un termen de 10 ani de la finalizarea construcției care a început să curgă la 01.02.2003, expirând la 31.01.2013, nu pot fi avute în vedere în condițiile în care există neconcordanțe cu privire la sumele solicitate de reclamant care avea obligația să clarifice cuantumul acestor sume, iar instanța de fond s-a aflat în imposibilitate legală să stabilească cu certitudine sumele solicitate, fiind obligată să se pronunțe cu privire la cuantumul sumei menționată în acțiune.
Mai mult chiar, reclamantul nu-și poate invoca propria culpă privind modalitatea de formulare a cererilor pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, pentru a putea pretinde acordarea unor sume mai mari de bani în raport de cele solicitate în acțiune, mai ales că acesta nu are niciun drept să solicite plata unei sume de bani calculată în raport de criteriile prevăzute în cuprinsul actelor sus menționate, atât timp cât efectele produse de aceste acte au încetat la data expirării termenului de 10 ani, invocând pur și simplu o pretinsă lipsă de folosință care se raportează la ocuparea fără niciun drept al spațiului, la prejudiciul cauzat efectiv reclamantului în urma nepredării spațiului și nicidecum la o cotă de participare la beneficii stabilită în baza unor clauze contractuale care au încetat la data de 30.01.2013.
Afirmațiile reclamantului în sensul că eronat nu s-a ținut seama de disp. art.5 din contractul de colaborare nr.2385/23.01.1995, modificat prin actul adițional nr. 4/13.06.2007, în temeiul căruia pârâta avea obligația să-i achite o cotă de participare la beneficiile rezultate din exploatarea în comun a spațiului comercial de 25%, însă nu mai puțin de 1634,26 lei / trimestru, tarif ce urma să fie actualizat cu indicele de inflație, nu au relevanță în cauză, întrucât reclamantul nu poate pretinde plata unor sume de bani calculate în raport de criteriile stabilite în baza actelor sus menționate atât timp cât raporturile contractuale existente între părți au încetat la data de 30.01.2013, fiind imposibilă calcularea unei lipse de folosință a spațiului în litigiu în temeiul unor contracte care au expirat prin raportare la o cotă de participare la beneficii, deci a unei obligații inexistentă în sarcina pârâtei începând cu data de 30.01.2013, datorită încetării raporturilor contractuale dintre părți.
Motivele invocate de către reclamant conform cărora pârâta datorează lipsă de folosință pentru perioada în care a folosit spațiul în mod nelegal, calculându-se valoarea lipsei de folosință prin raportare la suma minimă de plată pe trimestru, actualizată cu indicele de inflație și nicidecum în raport de cota de participare la beneficiile rezultate din exploatarea comună a spațiului, sunt neîntemeiate deoarece, în realitate, analizându-se conținutul acțiunii, reiese cu certitudine că suma de 3752 lei a fost calculată în raport de criteriile prevăzute de contractul încheiat inițial între părți, în funcție de cota de participare la beneficii de 25%, dar numai puțin de 1634,26 lei pe trimestru, actualizată, ceea ce demonstrează caracterul contradictoriu al sumelor solicitate de către reclamant, al susținerilor acestuia, demonstrând prin însăși natura lor că reclamantul încearcă pe cale ocolită să încaseze diferite sume de bani de la pârâtă în temeiul unor raporturi contractuale care au încetat, invocând pur și simplu o pretinsă lipsă de folosință a spațiului care nu poate fi raportată la o cotă parte de participare la beneficii în temeiul unor raporturi contractuale care au încetat să mai existe între părți începând cu data de 30.01.2013.
Criticile reclamantului potrivit cărora suma datorată de pârâtă are valoarea de 9.242 lei calculată începând cu luna februarie 2013 și până în prezent în funcție de suma minimă datorată în baza disp. art.5 din contractul de asociere modificat prin atele adiționale ulterioare, sunt nefondate întrucât împrejurările sus menționate atestă prin însăși natura lor poziția procesuală contradictorie a reclamantului în ceea ce privește sumele de bani solicitate, inadvertențele privind modalitatea de calcul a acestora, fiind imposibil să se stabilească cu certitudine cuantumul sumelor de bani solicitate cu titlu de lipsă de folosință, modul în care au fost stabilite aceste sume de bani, perioada pentru care reclamantul a înțeles să pretindă plata sumei totale de 9242 lei.
Afirmațiile pârâtei în sensul că în cuprinsul considerentelor sentinței nu există referiri cu privire la cererea reconvențională, fiind motivate sumar capetele acțiunii, lipsa motivării echivalând cu nesoluționarea în fond a cererilor, impunându-se anularea sentinței care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, datele concrete folosite, obligație instituită de disp. art.6, art.1 din CEDO nu pot fi avute în vedere deoarece pârâta a fost decăzută din dreptul de a formula cerere reconvențională, în urma nerespectării termenelor procedurale privind formularea unei asemenea cereri împreună cu întâmpinarea și anume în termenul de 25 de zile care a început să curgă de la data comunicării acțiunii – 16.07.2014, termen nerespectat de către pârâtă, care a formulat întâmpinarea și cererea reconvențională ulterior expirării acestuia la data de 30.09.2014, fiind normal și firesc în urma decăderii pârâtei din dreptul de a formula o asemenea cerere, instanța de fond să nu analizeze și să nu se pronunțe cu privire la o asemenea cerere, nefiind obligată să o motiveze în cuprinsul considerentelor sentinței care cuprinde argumentele de fapt și de drept ce au stat la baza admiterii parțiale a pretențiilor formulate de către reclamant.
Susținerile pârâtei în sensul că potrivit contractului de asociere nr.2385/23.01.1995, facturilor fiscale nr._/1998,_/1998,_/1998, terenul în litigiu a fost predat în vederea amplasări spațiului comercial pe o perioadă de 10 ani, data finalizării construcției anul 1998, dată la care a fost achiziționat, amplasat chioșcul metalic, termenul 10 ani expirând în anul 2008 în loc de anul 2013 nu au relevanță în cauză întrucât nu există nicio dovadă la dosar care să ateste data finalizării edificării construcției, respectiv amplasării chioșcului metalic, deschiderii punctului de lucru în ceea ce privește obținerea profiturilor în urma derulării activității comerciale, actele sus menționate înserate în cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare încheiat de către pârâtă privind achiziționarea chioșcului metalic, demonstrând pur și simplu anul emiterii unor facturi fiscale inexistente la dosar și nicidecum data deschiderii punctului de lucru, finalizării construcției, iar formularea de către pârâtă la data de 15.01.2013 a cererii de prelungire a contractului, constituie prin însăși natura sa o dovadă certă privind încetarea raporturilor dintre părți ulterior datei de 15.01.2013 și nicidecum anterior acestei date.
Aspectele invocate de către pârâtă conform cărora în perioada 2008-2013 contractul a fost menținut tacit, achitându-se sumele datorate stabilite în temeiul disp. art. 5 din contract fără să existe manifestarea de voință din partea reclamantului de a nu reînnoi contractul, devenind aplicabile disp. art.1436 – 1437 cod civil, nu au nici un temei legal deoarece plata unor sume de bani de către pârâtă în temeiul contractului de asociere încheiat la un moment dat între părți în perioada 2008-2013 și ulterior anului 2013, demonstrează îndeplinirea unor obligații asumate de către pârâtă privind virarea în contul reclamantului a cotelor părți de participare la beneficii ce se cuveneau acestuia, în schimbul folosirii de către pârâtă a spațiului comercial în litigiu
De fapt, la stabilirea existenței sau inexistenței tacitei relocațiuni se ține seama de manifestarea de voință a părților de a continua sau nu raporturile juridice derivând din contractul inițial, ambele părți exprimându-și voința la data de 15.01.2013, respectiv 22.01.2013 de a denunța sau nu contractul încheiat inițial, neexistând nicio dovadă la dosar privind expirarea termenului de 10 ani în anul 2008 pentru ca pârâta să se prevaleze de o eventuală tacită relocațiune.
Motivele invocate de către pârâtă în sensul că după derularea raporturilor timp de 5 ani reclamantul s-a răzgândit, notificând-o să predea spațiul, achitând în continuare sumele de bani la care a fost obligată în temeiul contractului, calculate potrivit disp. art.5 din contractul de colaborare nr.2385/23.01.1995, actul adițional nr._/13.06.2007 privind cota de participare ce revine reclamantului din exploatarea în comun a spațiului comercial, sunt neîntemeiate deoarece pârâta avea obligația să achite sumele de bani datorate în perioada 2008-2013 până la data expirării termenului de 10 ani, toate actele existente la dosar demonstrând manifestarea de voință a părților de a continua sau nu raporturile contractuale în momentul în care termenul de 10 ani a expirat la data de 30._, iar plata unor asemenea sume de bani în perioada 2013- ianuarie 2015 nu conferă în favoarea pârâtei dreptul de a ocupa în continuare spațiul în condițiile în care reclamantul și-a manifestat voința de a nu prelungi contractul, pârâta aflându-se în imposibilitate legală să solicite tacita relocațiune în lipsa manifestării de voință tacită din partea reclamantului de a accepta în continuare prelungirea contractului.
Criticile pârâtei potrivit cărora chitanțele depuse la dosar atestă plata la zi a tuturor sumelor datorate în baza contractului pe anii 2012 – 2014, neexistând nicio restanță, majorare de întârziere, neimpunându-se încetarea asocierii datorită îndeplinirii obligațiilor de plată, prestării unor servicii de calitate, având notorietate în zonă, sunt nefondate întrucât plata unor sume de bani în perioada sus menționată nu atestă existența tacitei relocațiuni, ci, dimpotrivă, îndeplinirea unor obligații de către pârâtă în schimbul folosirii spațiului în litigiu, îndeplinire care nu instituie în sarcina reclamantului obligația de a reînnoi contractul încheiat inițial cu pârâta în condițiile în care acesta refuză să continue raporturile contractuale cu aceasta, neexistând nicio dispoziție legală care să stabilească în sarcina reclamantului obligația de a preda în continuare, în favoarea pârâtei, spațiul în litigiu
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza disp. art.480 alin.1 cod pr. civilă va respinge apelurile, ca nefondate.
De asemenea, tribunalul va respinge excepția tardivității introducerii apelului declarat de apelantul reclamant, invocată de către apelanta pârâtă, întrucât apelul a fost declarat în termenul de 30 de zile prevăzut de disp. art.468 cod pr. civilă care a început să curgă de la data comunicării sentinței, respectiv 16.06.2015, fiind formulat și depus la oficiul poștal la data de 15.07.2015, deci anterior expirării termenului de 30 de zile la data de 16.07.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității introducerii apelului declarat de apelantul-reclamant invocată de către apelanta - pârâtă
Respinge apelurile declarate de apelantul reclamant M. Ploiești prin C. L. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova și de apelanta - pârâta Asociația F. L. M. I., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova și cu sediul ales la Cabinet de avocat T. O., cu sediul în Ploiești, ..52 A, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr. 2473/ 23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 24.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. M. R. C.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator date cu caracter personal 5595
Red. CM/ tehnored. TS
4 ex/11.01.2016
d.f._ Judecătoria Ploiești
j.f. I. A.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 3176/2015. Tribunalul PRAHOVA | Anulare act. Decizia nr. 206/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
