Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Decizia nr. 73/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 73/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 73
Ședința publică din data de 08.01.2015
PREȘEDINTE – M. N.
JUDECĂTOR – N. A.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare . sediul în Ploiești, .. 243, județul Prahova, împotriva încheierii pronunțate în data de 24.04.2014 de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-debitori G. N. C., CNP_ și G. N. L., ambii cu domiciliul in comuna Berceni, ., județul Prahova și intimatul-petent BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC M. S., cu sediul in Ploiești, P-ta V. nr. 9, .. B, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata G. N. L. personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei.
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de apel și o pune în discuție.
Intimata, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.
Tribunalul, sub rezerva achitării taxei judiciare de timbru până la sfârșitul ședinței de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Intimata, având cuvântul în dezbateri, arată că vor continua să plătească. Arată că mai au de achitat 9500 lei din_ lei, situația debitului fiind cel arătat în somație.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
În ședința publică din data de 08.01.2015, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția netimbrării apelului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Examinând excepția de netimbrare instanța constată că, potrivit art. 33 alin 1 și 2 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, cu exceptiile prevazute de lege, iar daca cererea de chemare in judecata este netimbrata sau insuficient timbrata, reclamantului i se pune in vedere, in conditiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedura civila, obligatia de a timbra cererea in cuantumul stabilit de instanta si de a transmite instantei dovada achitarii taxei judiciare de timbru, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii instantei.
În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere apelantei că are obligația de a achita o taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei, stabilită potrivit art. 23 din OUG nr. 80/2013, potrivit mențiunilor realizate în cuprinsul citației ce i-a fost adresată.
Cum apelanta nu s-a conformat obligației de a achita suma indicată până la termenul de judecată stabilit, din data de 08.01.2015, in baza art. 470 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 33 din OUG nr. 80/2013, instanța va admite excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu si, pe cale de consecință, va anula apelul ca netimbrat.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art. 21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art. 6 par. 1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale recurentului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
În plus, apelanta, apreciind că nu are resursele financiare necesare să achite sumele respective, avea posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cnform art. 39 din OUG 80/2013 sau, astfel cum stipulează art. 42 din acelașia ct normative, putea formula cerere de scutire, reducere, esalonare sau amanare pentru plata taxelor judiciare de timbru, in conditiile OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 193/2008, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu și va anula apelul declarat împotriva încheierii pronunțate în data de 24.04.2014 de Judecătoria Ploiești, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu.
Anulează apelul declarat de apelanta-creditoare . sediul în Ploiești, .. 243, județul Prahova, împotriva încheierii pronunțate în data de 24.04.2014 de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-debitori G. N. C., CNP_ și G. N. L., ambii cu domiciliul in comuna Berceni, ., județul Prahova și intimatul-petent BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC M. S., cu sediul in Ploiești, P-ta V. nr. 9, .. B, ., județul Prahova, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică, azi, 08.01.2015.
Președinte, Judecător,
M. N. N. A.
Grefier,
L. E. A.
operator de date cu caracter personal 5595
red./tehnored. A.L.E.
5 ex./ 15.01.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. G. A. G.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1995/2014.... | Fond funciar. Decizia nr. 1169/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








