Drepturi băneşti. Sentința nr. 2090/2012. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 2090/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-03-2012 în dosarul nr. 2090/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL P.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2090

Ședința publică din data de 28 martie 2012

Președinte: A. M. L.

Asistenți judiciari: P. D.

G. S. P.

Grefier: E. M.

snsn

Pe rol fiind soluționarea acțiunii având ca obiect „drepturi bănești”, formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN S. P. cu sediul în Ploiești, .. 1-3, județul P. în contradictoriu cu pârâții C. DE SĂNĂTATE BĂLTEȘTI cu sediul în com. Băltești, ., județul P. M. SĂNĂTĂȚII P. cu sediul în București, ., nr. 1-3, sector, 1 și C. L. BĂLȚEȘTI, cu sediul în com. Bălțești, ., județul P..

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat V. E. în substituire N. M. pentru pârâtul C. L. Bălțești, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de reclamant, prin care solicitată judecarea cauzei în lipsă în baza dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 c.pr.civ., după care,

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._ la data de 29.11.2010, reclamantul S. Județean S. P. a chemat în judecată pe pârâții C. de Sănătate Bălțești, în calitate de angajator, și C. de Asigurări P., în calitate de plătitor servicii, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea măsurii dispuse de conducerea angajatorului de a diminua salariaților membri de sindicat, în baza Legii 130/30.06.2010, începând cu data de 01.07.2010, în procent de 25%, a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariate, stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru nr.330/2009 și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței faptul că, în baza art.1 din Legea 118/2010, conducerea unității sanitare pârâtă, începând cu data de 01.07.2008, a dispus reducerea cu 25% a salariului de bază, a sporurilor și indemnizațiilor pentru întregul personal, iar această măsură este netemeinică și nelegală având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.165 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică ce furnizează servicii medicale.

Conform art.188 din același act normativ, spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare, veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestații efectuate pe bază de contract, precum și din alte surse, conform legii.

Prin autonomie financiară se înțelege:

a) organizarea activității spitalului pe baza bugetului de venituri si cheltuieli proprii, aprobat de conducerea unității și cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;

b) elaborarea bugetului propriu de venituri și cheltuieli, pe baza evaluării veniturilor proprii din anul bugetar și a repartizării cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale secțiilor și compartimentelor din structura spitalului.

Potrivit alin.3 al aceluiași articol 188 din Legea 95/2006, spitalele publice au obligația de a asigura realizarea veniturilor și de a fundamenta cheltuielile în raport cu acțiunile și obiectivele din anul bugetar pe titluri, articole și alineate, conform clasificației bugetare.

În vederea încasării sumelor pentru serviciile medicale, a altor prestații efectuate, conducerea spitalelor publice încheie contract cu C. de Asigurări de Sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială își are sediul, în vigoare fiind contractul cadru pe 2010 emis în baza H.G. 262/2010.

Din cele menționate rezultă că spitalele trebuie să-și asigure fondul pentru salariile propriilor salariați numai prin contravaloarea prestațiilor efectuate chiar dacă banii provin de la bugetul de stat.

Totodată, reclamantul a mai precizat că, în opinia sa, chiar dacă banii primiți de la C. de Asigurări de Sănătate, în baza prestațiilor efectuate, provin din bani publici, acest aspect nu are relevanță, deoarece această instituție, în baza contractelor încheiate, asigură tot prin bani publici și medicii de familie, cabinetele medicale private, laboratoare de analize private, unități care nu au fost afectate de prevederile Legii 118/2010, respectiv de a reduce fondul de salarii cu 25%.

În plus, reclamantul a mai menționat că spitalele publice din rețeaua Ministerului Sănătății și ale ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie primesc în completare sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, dar nu pentru completarea fondului de salarii, ci pentru alte activități.

În drept, au fost invocate prevederile legilor 118/2010 și 95/2006 și ale H.G. 262/2010.

La data de 14.04.2011, C. de Asigurări de Sănătate P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că între personalul medical din unitățile sanitare și casele de asigurări de sănătate nu sunt încheiate contracte cu trăsături specifice raporturilor de serviciu, acestea din urmă încheind cu furnizorii de servicii medicale contracte anuale de furnizare de servicii medicale care sunt de natură civilă, în temeiul cărora sunt obligate să deconteze furnizorilor respectivi contravaloarea serviciilor medicale contractate și prestate asiguraților în condițiile și la termenele prevăzute în contractul-cadru, plata drepturilor salariale ale personalului angajat în baza unor contracte individuale de muncă la furnizorii de servicii medicale neregăsindu-se printre acestea.

La data de 17.08.2011, reclamantul și-a modificat cererea introductivă, în sensul că a indicat părțile în contradictoriu cu care înțelege să se judece ca fiind și M. Sănătății P. și C. L. Bălțești (fila 28), astfel că analizarea excepției lipsei calității procesuale a acestei instituții a devenit de prisos.

Față de modificarea cererii introductive de instanță, s-a dispus citarea în continuare, în calitate de pârâți, a Centrului de Sănătate Bălțești, a Ministerului Sănătății P. și a Consiliului L. Bălțești.

La data de 27.12.2011, M. Sănătății a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că între cei pe care reclamantul îi reprezintă și M. Sănătății nu există niciun fel de raporturi de muncă și, în plus, nu există vreun act normativ în care legiuitorul să prevadă că ministerul, în calitate de terț față de raporturile contractuale stabilite între cei pe care reclamantul îi reprezintă, și pârâtul angajator are obligația de a plăti salariile personalului acestuia; pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, deoarece dispozițiile Legii nr.118/2010 se aplică și personalului medical, medico-sanitar și auxiliar din cadrul unităților sanitare, iar asupra măsurii de reducere a drepturilor salariale Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul constituționalității normei (f.43).

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând cu prioritate, conform art.137 alin.1 c.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Sănătății P. prin întâmpinare, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită, cu consecința respingerii acțiunii față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere împrejurarea că, pe de o parte, între membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată prezenta acțiune și M. Sănătății nu există raporturi de muncă, iar pe de altă parte - prin O.U.G. nr.162/2008 s-a transferat ansamblul de atribuții și competențe exercitate de M. Sănătății către autoritățile administrației publice locale, printre acestea enumerându-se și finanțarea cheltuielilor de personal aferente medicilor și asistenților medicali, conform art.2 alin.1 lit.c din același act normativ.

Pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:

În esență, reclamantul susține că membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată prezenta acțiune nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.118/2010, deoarece angajatorul (în speță, C. de Sănătate Bălțești) este instituție publică finanțată integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare, veniturile proprii ale acestuia provenind din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestații efectuate pe bază de contract, precum și din alte surse, conform legii, astfel că trebuie să-și asigure fondul pentru salariile propriilor salariați numai prin contravaloarea prestațiilor efectuate, chiar dacă banii provin de la bugetul de stat.

În opinia reclamantului, chiar dacă banii primiți de la C. de Asigurări de Sănătate, în baza prestațiilor efectuate, provin din bani publici, acest aspect nu are relevanță, deoarece această instituție, în baza contractelor încheiate, asigură tot prin bani publici și medicii de familie, cabinetele medicale private, laboratoare de analize private, unități care nu au fost afectate de prevederile Legii 118/2010, respectiv de a reduce fondul de salarii cu 25%.

Această susținere a reclamantului nu poate fi, însă, primită de instanță, întrucât dispozițiile Legii nr.118/2010 se aplică inclusiv personalului medical, medico-sanitar și auxiliar din cadrul unităților sanitare, în condițiile în care art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stipulează în mod expres faptul că dispozițiile acesteia se aplică personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, iar în Anexa II Secțiunea 1 art.1 lit.b din Legea nr.330/2009 sunt prevăzute salariile de bază pentru personalul contractual din unitățile bugetare subordonate autorităților administrației publice, mai concret - pentru unități sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială.

Prin urmare, constatând că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, unitatea angajatoare procedând la diminuarea salariilor angajaților săi cu respectarea dispozițiilor Legii nr.118/2010, tribunalul va respinge acțiunea promovată de reclamantul S. Județean S. P. împotriva pârâților C. de Sănătate Băltești și C. L. Bălțești, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de M. SĂNĂTĂȚII P., cu sediul în București, ., nr. 1-3, sector, 1 și respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acțiunea, formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN S. P. cu sediul în Ploiești, .. 1-3, județul P. în contradictoriu cu pârâții C. DE SĂNĂTATE BĂLTEȘTI cu sediul în com. Băltești, ., județul P. și C. L. BĂLȚEȘTI, cu sediul în com. Bălțești, ., județul P., ca fiind neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2012.

Președinte, Asistenți judiciari,

A.-M. L. P. D. G. S. P.

Fiind în concediu de odihnă,

semnează președintele instanței

Grefier,

E. M.

Red A.M.L./ Tehnored. M.E.

6 ex./02.07.2012

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Comunicat 4 sentințe

03.07.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drepturi băneşti. Sentința nr. 2090/2012. Tribunalul PRAHOVA