Fond funciar. Decizia nr. 213/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 213/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 213/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 213
Ședința publică din data de 21.01.2015
Președinte: P. –A. A.
Judecător: Ș. O. C.
Grefier: D. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – pârâtă C. LOCALĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, Bld. Republicii, nr. 2, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 5566/17.04.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – reclamantă M. G., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova și intimatul – pârât C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, Bld. Republicii, nr. 2, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – reclamantă M. G., personal, lipsind celelalte părți.
Cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 14.11.2014, intimata – reclamantă a depus la dosar întâmpinare, după care:
Tribunalul verificându-și, din oficiu, competența în baza disp. art. 131 și 95 alin. 2 Cod de Procedură Civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Intimata – reclamantă M. G. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul intimata – reclamantă M. G. solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Arată că s-a întocmit un raport de expertiză, s-au efectuat măsurători și nu au fost modificate limitele de proprietate.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul_, reclamanta M. G. a chemat în judecată pe pârâții Prefectul Prefecturii Prahova, C. Locală Poiești pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C. Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea titlului de proprietate nr._/04.02.2005 emis de C. Județeana Prahova si a actelor subsecvente respectiv Procesul verbal de punere in posesie nr. 2105/08.12.2004 emis de C. L. Ploiești precum si a Ordinului prefectului nr.505/20.12.2004 poz.7
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1890-N, încheiat cu . cumpărat locuința situata in mun. Ploiești, ., numita apartament care in fapt consta in corpul de clădire identificat in documentația cadastrala de înstrăinare simbol C 1.
Astfel documentația cadastrala ce a fost întocmita in vederea înstrăinării locuinței a precizat suprafața construcției pe planul cadastral simbol C 1 ca fiind de 109, 88 mp, prin procesul verbal 2105/2004 s-a menționat dimensiunea terenului de sub apartament, iar prin O.P a cărui modificare se solicita s-a menționat suprafața de 104 mp. In realitate in urma măsurătorilor ce au fost efectuate s-a stabilit ca suprafața de teren pe care este edificata construcția este de 111 mp mult mai mare decât suprafața ce a fost identificata anterior in documentația cadastrala.
In concluzie reclamanta solicita a s dispune admiterea acțiunii așa cum a fost formulata.
In drept este invocat disp. leg 112/1995, le.18/91 leg 169/97 si leg 1/2000.
In anexa la acțiunea formulata s-a depus de către reclamanta T.P_/2005, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1890/1999, procesul verbal de punere in posesie nr. 2105/2004, memoriul tehnic si planul de amplasament si raportul de expertiza tehnica judiciara.
După epuizarea etapelor existente in procedura prealabila instanța a fixat termen la data de 09.07.2013.
La termenul din data de 12.12.2014 s-a încuviințat in temeiul disp. art. 250 si urm. proba cu înscrisuri ca fiind necesara in vederea soluționării cauzei si de asemenea s-a dispus emiterea unei adrese câtre C. L. pentru a fi înaintate înscrisurile ce au stat la baza emiterii titlului a cărui modificare se solicita in acest sens fiind atașate înscrisuri. Fiind legal citate paratele nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 5566//17.04.2014 Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulata de către reclamanta, a constatat nulitatea absoluta a Titlului de proprietate nr._/04.02.2005 emis de C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova si a actelor subsecvente respectiv Procesul verbal de punere in posesie nr. 2105/ 08.12.2004 emis de C. L. de Fond Funciar Ploiești precum si a Ordinului prefectului nr.505/20.12.2004 poz.7 și a obligat instituția Prefectului Prahova sa emită un nou ordin prin care sa dispună atribuirea in proprietatea reclamantei a suprafeței de teren de 111 mp. aferenta construcțiilor situata in mun. Ploiești, . jud. Prahova
De asemenea, a fost obligată pârâta C. L. de Fond Funciar Ploiești sa emită un nou proces verbal de punere in posesie pe numele reclamantei pentru suprafața de teren de 111 mp, situat in intravilanul categoria de folosința curți construcții, T.190 . C. Județeana Prahova sa emită titlul de proprietate pe numele reclamantei pentru suprafața de teren de 0,0111 ha teren situat in intravilan, categoria de folosința, curți construcții, T 190 . documentației de către C. L. de Fond Funciar Ploiești
P. a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1890/ 1999, dobândește dreptul de proprietate asupra unei construcții corp de clădire (asa cum rezulta atât din documentația cadastrala), iar cu privire la suprafața de teren aferenta acestor construcții prin Ordinului prefectului nr.505/20.12.2004 poz.7 se dispune constituirea dreptului de proprietate si evident eliberarea titlului de proprietate.
In urma măsurătorilor ce au fost efectuate . si a întocmirii unui raport de expertiza (f.12-13 dosar) se stabilește, ca suprafața de teren aferenta construcțiilor este mult mai mare decât cea menționata in ordinul Prefectului, procesul verbal de punere in posesie si in Titlu de proprietate emis in baza acestor documente.
Potrivit mijloacelor de proba ce au fost administrate in cauza, instanța retine ca suprafața de teren si construcția aferenta acesteia au fost vândute de către . reclamanta in baza art. 9 din leg. 112/1995, iar pentru suprafața de teren a fost constituit dreptul de proprietate in baza Legii 18/1991.
Conform disp. art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Lg. 112/1995 aprobate prin H.G 20/96 si modificate prin H.G 11/1997, in situația vânzării către chiriași a imobilelor si anexelor aferente acestora se dobândește si dreptul de proprietate asupra terenului aferent cu respectarea disp. art. 26 alin. ultim din leg.112/95.
Decelând prin prisma dispozițiilor legale aplicabile in speța, se constata ca reclamanta in calitate de comparator al unui astfel de imobil a devenit, in virtutea legii, proprietara si asupra terenului aferent.
Chiar daca noțiunea de teren aferent nu este decelabila din text, interpretând prin prisma raționamentului logico-juridic instanța retine ca, acesta suprafața nu este doar cea aflata sub construcție ci si cea aferenta sau alipita construcției si pentru care deja s-a recunoscut dreptul de proprietate in acest sens fiind constituit urmare a Ordinului prefectului nr.505/ 20.12.2004 poz.7. Ulterior este emis procesul verbal de punere in posesie si evident Titlul de P. ca act subsecvent procedurii.
In acest sens se poate deduce ca legiuitorul a urmărit ca efect al cumpărării construcției extinderea dreptului de proprietate si asupra terenului aferent nu doar asupra acelui ce se găsește sub construcție.
Din raportul de expertiza judiciara aflat la dosar se deduce ca, suprafața de teren pentru care a fost emis Titlul de proprietate este mai mare decât cea inserata in actele ce au stat la baza emiterii titlului, așa încât limitele de proprietate nemodificându-se, (aspect ce rezulta din fotografiile asimilate înscrisurilor si atașate la dosar) nu exista nici un impediment in a constata ca dreptul reclamantei poate fi recunoscut si extins inclusiv asupra suprafeței rezultate in urma unor măsurătorilor obiectiv ce au fost făcute si nu doar cu privire la suprafața dedusa din înscrisuri (sup. de 104 mp)
Din lecturarea disp. art. 36 din leg 18/91 fără echivoc se retine ca, terenurile proprietatea statului situate in intravilanul localităților atribuite potrivit legii, in folosința veșnica sau in folosința pe durata existentei construcției (…) cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali, in proprietatea acestora, integral sau după caz proporțional cu cota deținuta din construcție.
Cum însăși mijloacele de proba administrate stabilesc irefragabil ca dreptul de proprietate asupra imobilului teren aferent a fost deja recunoscut eroarea produsa in urma unor măsurători mai vechi nu poate din punctul de vedere al instanței sa constituie un impediment in obținerea unui titlu pentru întreaga suprafața deținuta .
P. aceste considerente, instanța de fond a apreciat acțiunea ca întemeiata.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel C. L. de Aplicare a Fondului Funciar Ploiești, arătând că este nelegala si întrucât reclamanta nu a probat acțiunea prin efectuarea unui raport de expertiza topografica din care sa rezulte ca suprafața de teren solicitata nu afectează imobilele aflate in vecinătatea imobilului din Ploiești Praga nr. 32.
Apelanta învederează instanței ca a menționat in fata instanței de fond prin documentele depuse la dosarul cauzei ca actele emise sunt corecte fapt pentru care a solicitat menținerea acestora ca legale si temeinice.
Față de considerentele de fapt si de drept expuse solicită admiterea apelul cu modificarea în tot a sentinței civile nr.5566/2014 pronunțată de către Judecătoria Ploiești, iar pe fond respingerea acțiunea ca neîntemeiată.
Apelul fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de 03.10.2014, iar intimata-reclamantă M. G. a formulat întâmpinare prin care solicit respingerea apelului ca nefondat, arătând că prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1890-N /16.11.1999 încheiat cu S.C. Conți SA a cumpărat locuința situata in Ploiești ., numita apartament, care in fapt consta in corpul de clădire identificat in documentația cadastrala de înstrăinare cu simbolul C 1 .
Ulterior, in baza legilor fondului funciar (Lg 18/1991, Lg. 169/1997, Lg. 1/2000), prin T.P. nr._/04 02 2005 emis de Consiliul județean Prahova de fond funciar i s-a constituit un drept de proprietate asupra terenului pe care este situata construcția, pentru suprafața de 104 mp, in T 190, P.4.
Datorita unor inexactități la măsurătoare, suprafața de teren pentru care s-a emis titlul de proprietate ( 104 mp. ) este inferioara suprafeței reale de 111 mp, pe care este situat corpul de clădire cumpărat, limitele de proprietate nemodificându-se. Situația a fost constatata in urma măsurătorilor efectuate cu stația GPS, printr-o expertiza judiciara topografica, efectuata in dosarul nr._/281/2011 Judecătoria Ploiești, de expert A. .
In urma acestui fapt, s-a adresat instanței, solicitând constituirea proprietății pentru întreaga suprafața aflata sub construcție și s-a solicitat și proba cu înscrisuri, incluzând in acestea si expertiza judiciara sus amintita si a precizat ca, daca aceasta va fi contestata, solicită si efectuarea unei expertize topografice, in prezenta cauza. au fost depuse si planșe foto.
Paratele nu au depus întâmpinare in cauza, nu au contestat probele comunicate, deci, nici expertiza respectiva.
La judecata in fond s-a prezentat numai C. L. Ploiești de fond funciar, solicitând respingerea acțiunii, conform argumentelor din întâmpinare.
Prin Sentința Civila Nr. 5566/2014, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea, reținând ca din probele efectuate, rezulta fără dubiu ca a fost atribuit in proprietate întregul teren aferent construcției, eroarea fiind determinata de măsurătorile vechi, ce au stat la baza emiteri PVPP si ulterior a titlului de proprietate, reținând in mod expres ca "limitele de proprietate nu se modifica "prin majorarea suprafeței din titlu, de la 104 mp la 111 mp.
Împotriva hotărârii a declarat apel numai C. L. pt stabilirea dreptului de proprietate Ploiești, solicitând admiterea apelului,modificarea in tot a sentinței si pe fond, respingerea actiunii,pentru ca: Actele emise de comisia locala sunt corecte;
Reclamanta nu a probat prin expertiza topografica ca suprafața de teren solicitata nu afectează imobilele aflate in vecinătatea imobilului din Ploiești ., ambele afirmații sunt nefondate, fapt pentru care solicitam Tribunalului a le respinge.
Din probele efectuate in cauza, nu rezulta ca actele emise de Ci sunt conforme cu realitatea, ci ca sunt eronate sub aspectul dimensiunilor suprafeței de sub construcția vânduta prin .>
Prin înscrisurile depuse in cauza a probat ca dreptul de proprietate s-a constituit pentru terenul de sub construcție.
Acest teren măsurat cu stația GPS are suprafața de 111 mp si nu de 104 mp. așa cum greșit a fost menționat in PVPP (preluat in actele emise de CJ si Prefect) si in plus, ele nu au respectat nici planul cadastral efectuat in scopul "încheierii vânzării, (depus ca proba in cauza ) unde suprafața apare si atunci, ca fiind mai mare, de 108,5 mp si nu 104. 2. Nu era necesara efectuarea unei expertize topografice care sa stabilească daca sunt afectate imobilele din vecinătatea imobilului, fiindcă:
a. Rezulta fără echivoc ca terenul in speța este situat sub construcție. Neexcedand construcției ,terenul este deținut in proprietate, asa ca suprafața rezultata in plus la măsurători, nu poate afecta imobilele aflate in vecinătate, Aceasta împrejurare a fost analizata de instanța, in motivarea hotărârii subliniindu-se ca limitele de proprietate nu se modifica, situație constatata din expertiza A. si fotografiile depuse in cauza.
b. Efectuarea unei expertize topografice in prezenta cauza se făcea necesara in condițiile in care apelanta ar fi contestat valoarea probatorie a expertizei A.. Ori, la solicitarea probatoriilor, eu am precizat ca înțeleg sa invoc cu valoare probanta de expertiza, expertiza specialitatea topografie, depusa deja la dosar ca înscris, iar apelanta nu s-a opus reprezentantul reclamantei arata ca nu se opune încheiere de ședința din 15 04 2006)
Ca argument in respingerea apelului arată ca la judecata in fond, apelanta nu a susținut corectitudinea actelor contestate ,ci in concluziile pe fond a solicitat respingerea acțiunii pentru considerentele din întâmpinarea depusa la dosar încheierea de ședința din 15 04 2007), in fapt nedepunând in cauza nicio întâmpinare .
Sub acest aspect, instant de fond a analizat numai argumente deduse de mine judecații, cu altele nefiind investita,iar in ceea ce privește probatoriile, apelanta a depus in cauza înscrisurile contestate de mine si nimic altceva.
P. aceste argumente, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului, urmând a se menține sentința instanței de fond ca legala si temeinica
Examinând sentința atacata, in raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauza, de criticile formulate, si ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constata ca apelul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prima instanță a dat în mod corect eficiență prevederilor art.36 din Legea nr.18/1991, modificată și completată, ce statuează că terenurile proprietatea statului, situate în intravilanul localităților, atribuite potrivit legii, în folosința veșnică sau în folosința pe durata existentei construcției, cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali, în proprietatea acestora, integral sau după caz proporțional, cu cota deținută din construcție.
Intimata-reclamantă M. G. a beneficiat de constituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu suprafața de 104 mp situat în Mun. Ploiești, ., în baza Ordinului Prefectului nr. 505/20. 12.2004, fiindu-i eliberat titlu de proprietate nr._/04. 02.2005 de către C. Județeană Prahova de Fond Funciar.
În mod justificat, judecătorul fondului a constatat că probele administrate în cauză la propunerea intimatei reclamante demonstrează împrejurarea că întinderea reală a suprafeței de teren constituite in proprietate este de 111 mp, astfel cum rezulta din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în dosarul nr._/281/2011 al Judecătoriei Ploiești, de expertul in specialitatea topografie A. F. G. ( f.2-15 dosar fond).
Se impune precizarea că, în cadrul prezentului proces raportul de expertiză indicat are natură extrajudiciară, valoarea sa probatorie fiind apreciata de judecătorul fondului in mod liber, potrivit convingerii sale, conform art.264 alin.2 C.pr.civilă, desigur prin raportare la dispozițiile art.4 alin.5 din Titlul nr.XIII al Legii nr.247/2005, actualizată, ce statuează că expertizele extrajudiciare prezentate de părți in cadrul proceselor funciare au aceeași valoare probantă ca si expertizele ordonate de către instanța de judecată, cu condiția ca acestea să fie efectuate de către experți autorizați de Ministerul Justiției.
In acest condiții, tribunalul apreciază că în cauza de față nu era obligatorie și nici chiar necesară administrarea probei cu expertiză tehnica in specialitatea topografie, atât timp cât întinderea reală a terenului atribuit in proprietatea intimatei reclamante, dar și neafectarea drepturilor proprietarilor vecini, rezultă cu evidență din probatoriul cu înscrisuri existent la dosar.
De aceea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civilă tribunalul va respinge apelul declarat de apelanta pârâtă C. Locală Ploiești de Fond Funciar împotriva sentinței civile nr. 5566/17.04.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
P. aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta – pârâtă C. LOCALĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, Bld. Republicii, nr. 2, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 5566/17.04.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – reclamantă M. G., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova și intimatul – pârât C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, Bld. Republicii, nr. 2, județul Prahova, ca nefondat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. A. O. C. Ș.
GREFIER,
A. D.
operator date cu caracter personal 5595
red. PAA/ tehnored MȘ
5 ex/ 26.02.2015
d.f. nr._ Judecătoria Ploiești
j.f. D. S. A.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 230/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 412/2015.... → |
|---|








