Pretenţii. Decizia nr. 1505/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1505/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 1505/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1505
Ședința publică din data de 07.04.2015
PREȘEDINTE - A. G. H.
JUDECĂTOR - N. C.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul petent M. V., CNP_, domiciliat în mun. C., .. 38, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2614/17.09.2014 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul P. M. C., cu sediul în mun. C., ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 155,00,00 lei conform chitanței . nr._/12.01.2015, anulată și atașată la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, precum și că apelantul petent a depus la dosar, prin intermediul compartimentului registratură, note scrise, după care:
Tribunalul ia act că, prin intermediul compartimentului registratură, apelantul petent M. V. a depus note de ședință prin care se solicită anularea sentințelor civile nr. 2614/17.09.2014 și nr. 3514/13.11.2014 ambele pronunțate în dosarul nr.831/2014 considerând respectivele hotărâri ca fiind nelegale și netemeinice.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, tribunalul constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. _ petentul M. V., a chemat în judecată pe intimatul P. M. C., formulând plângere în conformitate cu art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, ținând cont de toate probele din dosarul nr._ al Judecătoriei C., să constate nulitatea parțială a dispoziției nr. 59/2003, pentru suprafața de 14 m.p., cât și pentru faptul că în aceasta este cuprins un metru pătrat din terenul său ce nu a aparținut niciodată statului, și obligarea Primăriei mun. C. să stabilească corect linia de hotar, așa cum e înscrisă în actul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 310/1942. Totodată a solicitat și cheltuieli de judecată, justificate de cererea de recurs, în cuantum de 4.109,90 lei, la care se adaugă suma de 240 lei.
În motivarea cererii, petentul a susținut în esență că a solicitat PRIMARULUI M. C., în repetate rânduri, modificarea dispoziției nr. 59/2003 și anexei nr. 1, în funcție de lungimea, lățimea, suprafața și vecinătățile înscrise în actul de vânzare autentificat sub nr. 310/1942. La data de 06.02.2014 a fost și în audiență, pentru mediere, dar atât cererea, cât și medierea au fost respinse. În cererea înregistrată la Primărie cu nr. 935/15.01.2014, la care a anexat cererea adresată Primului Ministru și răspunsul acestuia, a explicat pe larg motivele pentru care a solicitat refacerea dispoziției nr. 59/2003. Din răspunsul cu adresa nr. 15D/_/7.01.2014 a Cancelariei Primului Ministru rezultă că solicitarea sa e de competența instanțelor judecătorești. Decizia nr. 1890/26.06.2013, definitivă și irevocabilă, este netemeinică și nelegală, astfel încât a formulat plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Conform art. 4 din Legea nr. 165/2013, aceasta se aplică și cauzelor în materie de restituire a imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului. Petentul a mai indicat probe prezentate de Primăria mun. C. în dosarul nr._, pe care le consideră fals în declarații și uz de fals, din cauza cărora a fost respinsă, cu decizia nr. 1890/26.06.2013, acțiunea de revendicare a suprafeței de 14 m.p., restituită moștenitorilor lui I. B. cu dispoziția nr. 59/2003, din terenul său.
În drept, petentul a invocat disp. art. 1-3 alin. 1, art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, iar în susținerea cererii a anexat înscrisuri (f. 5-36).
La data de 01.04.2014, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, lipsa calității sale procesuale pasive, cât și excepția autorității de lucru judecat, în ceea ce privește constatarea nulității parțiale a dispoziției nr. 59/2003, pentru suprafața de 14 m.p., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În cuprinsul acestei cereri, referitor la prima excepție, a susținut că întrucât se solicită anularea unei dispoziții emisă în baza Legii nr. 10/2001 calitate procesuală pasivă are Municipiul C., prin primar, considerent față de care solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește cea de-a doua excepție, a autorității de lucru judecat, a prezentat un scurt istoric al litigiului, învederând că prin sentința civilă nr. 41/9.01.2007 Tribunalul Prahova a respins contestația formulată de petent împotriva dispoziției nr. 59/2003 și anexei nr. 1, ca neîntemeiată, reținând că restituirea terenului de 301,75 m.p. s-a făcut ținându-se seama de configurația limitelor terenurilor existente în prezent (la data emiterii dispoziției de restituire), în funcție de modificările intervenite de-a lungul timpului. Împotriva acestei sentințe petentul din prezenta cauză a declarat apel, iar Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 5289/19.12.2007 a admis apelul, a anulat decizia nr. 59/2003 pentru suprafața de 14 m.p., identificată prin raportul de expertiză B. L.. Această decizia a fost atacată cu recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, cu îndrumări. Cu ocazia rejudecării apelului s-a efectuat o nouă expertiză topo care a concluzionat că nu se poate vorbi de o suprapunere de terenuri, iar Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 234/2009 a respins apelul. Împotriva acestei soluții reclamantul a declarat recurs soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6047/2010, în sensul admiterii și modificării în tot a deciziei nr. 234/2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și trimiterii cauzei, spre competentă soluționare, la Judecătoria C.. În cauza astfel înregistrată pe rolul Judecătoriei C. au figurat ca pârâți și familia T., familia R. D., noii proprietari ai imobilului restituit prin dispoziția nr. 59/2003, s-a efectuat o nouă expertiză care a concluzionat că nu există suprapunere a celor două terenuri. Judecătoria C. prin sentința civilă nr. 833/2012 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, în ceea ce privește constatarea nulității absolute a deciziei nr. 59/2003, a cererii de revendicare, de rectificare a cărții funciare, de plată a cheltuielilor de judecată și a dispus grănițuirea proprietăților părților, așa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză Simaciu. Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, iar Tribunalul Prahova prin decizia nr. 661/2012 l-a respins ca nefondat, iar în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia nr. 661/2012, luând act de renunțarea la judecată a reclamantului față de moștenitorii B. și C..
Intimatul a mai apreciat necesar stabilirea cadrului procesual, respectiv de a preciza și ceilalți pârâți, deoarece nu deține terenul de 14 m.p., cât și faptul că temeiul de drept invocat, Legea nr. 165/2013, nu are incidență în cauză.
Pe fondul cererii a învederat că toate expertizele și actele existente la dosar duc la concluzia fermă că nu există nicio suprapunere de teren între terenul proprietatea reclamantului și cel al beneficiarilor dispoziției a cărei nulitate parțială se solicită.
În drept, a invocat disp. art. 205-208 NCPC, iar în caz de neprezentare, a solicitat – în temeiul disp. art. 223 alin. 3 NCPC – judecarea cauzei și în lipsă.
La întâmpinare nu atașat niciun înscris.
La 14.04.2014 petentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului, prin care a subliniat în esență că dispoziția nr. 59/2003 a Primarului mun. C. a fost greșit emisă deoarece nu s-a ținut cont de lățimea, suprafața și vecinătățile înscrise în actul de vânzare autentificat sub nr. 310/3.04.1942, al lui I. I. B.. Acțiunea sa de anulare parțială a dispoziției nr. 59/2003 a fost înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 4438/2006, iar respingerea cererii se datorează intimatului. Sentința civilă nr. 883/2013 și decizia nr. 1890/2013, definitivă și irevocabilă, au fost atacate în plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având nr. de dosar_/2013. Plângerea formulată în prezenta cauză se încadrează în art. 4 din Legea nr. 165/2013, astfel că nu se poate invoca principiul autorității de lucru judecat. Consideră că noii proprietari nu pot fi pârâți în proces întrucât nu pot răspunde pentru faptele intimatului și nici pentru faptul că dispoziția nr. 59/2003 nu a fost emisă pe baza lungimii, lățimii, suprafeței și vecinătăților înscrise în actul de vânzare al lui I. I. B.. Petentul a făcut referiri la probe administrate, din care rezultă fără dubii că terenul restituit cu dispoziția nr. 59/2003 se suprapune peste terenul său, la nord cu 0,45 m, iar la sud cu 1,30 m, impunându-se stabilirea corectă a liniei de hotar, față de disp. art. 1 din Legea nr. 165/2013, conform cărora imobilele se restituie în natură, cât și disp. art. 3 alin. 6, care stabilesc restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în ceea ce privește terenurile și reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. Legea nr. 165/2013 se aplică atât cauzelor aflate pe rolul instanțelor, cât și celor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului. Nulitatea parțială poate fi cerută pentru suprafața de 14 m.p., încadrându-se în disp. art. 174-177 și art. 178 NCPC și își menține plângerea formulată cu cele două capete de cerere.
În ședința publică din 26.06.2014 instanța de fond, a invocat din oficiu, excepția prematurității formulării petitului 1 – plângere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, a pus în discuția părților această excepție, precum și cele două excepții invocate de intimat prin întâmpinare, respectiv excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția autorității de lucru judecat, cât și ordinea de soluționare a acestora.
La data de 3.07.2014 – pentru considerentele inserate în cuprinsul încheierii de la acea dată (f. 119-120) – au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimatului P. M. C. și a autorității de lucru judecat privind primul capăt de cerere, invocate de intimatul P. M. C., și a fost admisă excepția prematurității formulării primului capăt de cerere, respectiv plângerea formulată în temeiul Legii nr. 165/2013, invocată din oficiu.
La termenul de judecată din 11.09.2014 instanța de fond, din oficiu, a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la al doilea capăt de cerere având ca obiect pretenții - cheltuieli de judecată pe cale separată din dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. și a pus în discuția părților această excepție.
Prin sentința civilă nr.2614/17.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția autorității de lucru judecat cu privire la al doilea capăt de cerere având ca obiect pretenții, respectiv cheltuieli de judecată pe cale separată din dosarul nr._, invocată din oficiu.
A fost respins ca prematur formulat primul capăt de cerere, respectiv plângerea formulată de petentul M. V., în temeiul disp. art. 11 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost completată și precizată.
A fost respins al doilea capăt de cerere, având ca obiect pretenții, respectiv cheltuieli de judecată pe cale separată din dosarul nr._, formulat de petentul M. V., pentru autoritate de lucru judecat.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea petentului de obligare a intimatului la plata de cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cele de-al doilea petit cu care petentul a investit instanța de judecată în prezenta cauză acesta solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată, în dosarul civil nr._, justificate în cererea de recurs, în valoare de 4.109,50 lei, la care se adaugă 240 lei, deci în total 4.349,50 lei.
Prin sentința civilă nr. 833/2.03.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ a fost admisă în parte acțiunea precizată și completată formulată de reclamanții M. V. și M. A.-M., în contradictoriu cu pârâții: P. M. C., B. I., B. V., B. M., P. O., B. I., C. S., Oțeleanu E., T. V., T. A., R. D., R. F., Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, D. L., M. M. T., N. M. E., B. N., N. B. și în consecință a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților privind constatarea nulității absolute a deciziei nr. 59/29.01._ emisă de P. mun. C., a schiței de plan anexa 1 la aceasta, precum și a actelor subsecvente acestora, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3592/8.0.2003 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4267/16.10.2010, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților privind revendicarea și rectificarea cărții funciare, s-a dispus grănițuirea proprietăților părților, respectiv a reclamanților de proprietatea pârâților T. A., T. V., R. D. și R. V. F. pe aliniamentul F-C, astfel cum a fost stabilit prin expertiza topografică întocmită de expertul Simaciu V. și a fost respinsă cererea reclamanților privind obligarea pârâtului P. M. C. la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. 661/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți M. V. și M. A. M. împotriva sentinței civile nr. 833/2.03.2012 pronunțată de Judecătoria C., iar prin decizia nr. 1890/26.06.2013 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de reclamanții M. V. și M. A. M. împotriva deciziei nr. 661/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova și în consecință a modificat în parte sentința civilă nr. 833/2.03.2012 pronunțată de Judecătoria C., în sensul că a luat act de renunțarea reclamanților la judecata acțiunii în contradictoriu cu pârâții B. V., B. M., P. O., C. S., Oțeleanu E., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, I. Cluja, D. L., M. M. T., N. M. E., B. N. și N. B., a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond a constatat că în mod definitiv și irevocabil în dosarul civil nr._ instanțele s-au pronunțat cu privire la cererea petentului din prezenta cauză prin care a solicitat cheltuieli de judecată de la intimatul din prezentul litigiu, P. M. C., apreciind că această solicitare este neîntemeiată.
Potrivit art. 431 NCPC, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze sau pentru același obiect și oricare dintre părți poate opune lucrul judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia.
Excepția autorității de lucru judecat – conform disp. art. 432 NCPC – poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs.
Art. 431 alin. 1 NCPC dă expresie funcției negative a lucrului judecat, potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile de identitate de părți, obiect și cauză.
Cum petentul a dorit, prin cel de-al doilea petit cu care a investit instanța, să reia dezbaterea unei chestiuni litigioase, cu privire la obligarea intimatului din prezenta cauză la cheltuieli de judecată în dosarul civil nr._, tranșată deja de o jurisdicție anterioară, instanța de fond a apreciat că excepția autorității de lucru judecat cu privire la al doilea capăt de cerere având ca obiect pretenții, respectiv cheltuieli de judecată pe cale separată din dosarul nr._ este întemeiată, urmând a fi admisă.
Deși petentul a susținut că decizia nr. 1890/2013 a Curții de Apel Ploiești își pierde caracterul de lucru judecat datorită art. 4 din Legea nr. 165/2013, o astfel de apărare urmează a fi înlăturată, ca nefondată, față de disp. art. 430-431 NCPC.
Nici formularea de către petent a unei plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu este de natură a afecta puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul civil nr._ .
Cum prin încheierea din 3.07.2014 a fost admisă excepția prematurității formulării primului capăt de cerere, respectiv plângerea formulată în temeiul Legii nr. 165/2013, invocată din oficiu, instanța de fond a respins primul capăt de cerere, astfel cum a fost completat și precizat, ca prematur formulat.
De asemenea, ca efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat cu privire la al doilea capăt de cerere având ca obiect pretenții, respectiv cheltuieli de judecată pe cale separată din dosarul nr._, instanța de fond a respins acest petit, pentru autoritate de lucru judecat.
Cum ambele cereri formulate în prezenta cauză au fost respinse, în temeiul disp. art. 453 NCPC, instanța de fond a respins ca neîntemeiată și cererea petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, petentul M. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând in motivare că:
Primăria mun.C. a refuzat să-l pună în posesie, pe vechiul amplasament, conform sentinței nr.998/1996 a Tribunalului Prahova și a deciziei nr.1009/2005 a Curții de Apel Ploiești, hotărâri care au omologat rapoartele de expertiză și planurile de situație depuse de Boeroiu T..
În decizia nr.6047/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pag.2 se precizează că a depus acțiune împotriva Primăriei mun.C., înregistrată sub nr.4438/09.05.2006, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea dispoziției nr.59/2003 emisă de către intimat, și anume anexa nr.1 la această dispoziție. în al.2 se arată că s-a restituit în natură imobilul situat în C. . fără să se țină seama că terenul retrocedat nu are lățimea și lungimea corespunzătoare celor din actul vechi de proprietate al autorilor persoanelor îndreptățite, iar la pag.8 se arată că a solicitat aplicarea art.105 al.2 Cod procedură civilă.
Instanța de judecată avea obligația să verifice actul de vânzare nr.310/1942, fila 31 din dosarul de fond menționat la pag.12 al.2 în decizia nr.6067/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care lățimea terenului este de 17,00m, terenul lui B. incluzând și . 3,60m peste care și-a construit etajul casei și care nu a fost inclusă în dispoziția nr.59/2003 de restituire.
Ar fi constatat că afirmația Primăriei mun.C., ca răspuns la întrebarea nr.3 din interogatoriu (adresa nr._/14.10.2011) că dimensiunea lățimii terenului (atât în actul de vânzare nr.310/1942 aflat în dosarul notificării cât și în cel aflat în dosarul cauzei) este ilizibilă, este mincinoasă deoarece lățimea este vizibilă.
Era necesar ca instanța de judecată să compare lățimea de 17,00m, înscrisă în actul de vânzare nr.310/1942, cu lățimea terenului din anexa nr.1 la dispoziția nr.59/2003 a Primăriei mun.C., la care se adaugă 3,60m - lățimea aleii Iasomiei. Ar fi constatat că la nord lățimea înscrisă în anexa nr.1 la dispoziția nr.59/2003 este de 13,90m+3,60m=17,50m, iar la sud 14,50m+3,60m=18,10m.
Din cele de mai sus rezultă clar că s-a retrocedat abuziv, cu dispoziția nr.59/2003, o suprafață de teren ce nu a aparținut niciodată lui I. I. B.. Acesta suprafață are lungimea de 21,26m, la nord lățimea de 0,50m iar la sud lățimea de 1,1 Om.
Situația exactă a terenului restituit cu dispoziția nr.59/2003 a Primăriei mun.C. este înscrisă în cadastrul provizoriu nr.2138 pe numele T. V. și A., aflat la dosar fila 18, din care rezultă că lățimea la nord este de 13,85m + 3,60m, lățimea Aleii Iasomiei nerestituită, în total 17,45m, dimensiune ce depășește lățimea de 17m, înscrisă în actul de vânzare nr.310/1942, cu 0,45m. Lățimea la sud este de 14,70m + 3,60m lățimea aleii Iasomiei, adică 18,30m în total - ceea ce depășește cu 1,30 dimensiunea din actul de vânzare nr.310/1942.
De aici rezultă fără dubii că restituirea terenului cu dispoziția nr.59/2003 este ilegală deoarece s-a restituit din terenul înscris în actul de vânzare nr.310/1942 suprafața de 287mp iar din terenul meu suprafața de 14mp.
Precizează că suprafața de 14 mp restituită din terenul său, așa cum a arătat mai sus, este înscrisă în rapoartele de expertiză depuse de Boeroiu T. și omologate cu sentința civilă nr.998/1996 și decizia nr.1009/2005.
Hotărârile judecătorești mai sus menționate nu au fost modificate și nici anulate, iar obligațiile prevăzute în aceste titluri executorii, conform art.622 al.3 Cod procedură civilă, se pun în executare până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.
Conform art.626 Cod procedură civilă, Statul este obligat să asigure prin agenții săi executarea, în mod prompt și efectiv, a hotărârilor judecătorești.
Reclamantul arată că, în această situație instanța de judecată trebuia să stabilească nulitatea absolută parțială și, "conform art.179 al.2 Cod procedură civilă, să oblige Comisia locală prezidată de d-l primar Tiseanu H. să refacă dispoziția nr.59/2003 conform actului de vânzare nr.310/1942 în care sunt înscrise suprafața, lungimea, lățimea și vecinătățile terenului lui B. I. I..
În întâmpinarea cu nr.8274/24.04.2007, depusă la dosarul nr._ la Curtea de Apel Ploiești, Primăria mun.C. precizează că: «restituirea terenului s-a făcut ținându-se seama de configurația limitelor terenului existente în prezent (la data emiterii dispoziției de restituire a terenului). în funcție de modificările intervenite de-a lungul timpului, și nicidecum de dimensiunile indicate în actul întocmit în anul 1942».
În recursul declarat de Primăria mun.C. împotriva deciziei nr.529/2007, a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a anulat dispoziția nr.59/2003 pentru suprafața de 13 mp atribuită nouă, au afirmat: «Terenul în suprafață de 301.75mp ce face obiectul dispoziției nr.59/2003 a fost restituit în funcție de configurația limitelor terenului existente în prezent în funcție de modificările intervenite de-a lungul timpului și nicidecum de dimensiunile indicate în actul întocmit în anul 1942».
Deși a cerut Primăria mun.C. să prezinte documente legale pentru modificările intervenite de-a lungul timpului acestea nu au fost prezentate fiindcă nu există.
În răspunsul la interogatoriul cu nr._/2011 aflat la dosar, la întrebarea nr.3 Primăria mun.C. declară: «Datorită faptului că la dosarul notificării cât și la dosarul cauzei se află o copie a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.310/1942 ilizibilă în ceea ce privește dimensiunile, nu se poate pronunța asupra "legalității" lățimii terenului decât după producerea actului original» închei citatul.
Din citatele de mai sus rezultă clar că Primăria mun.C. nu are documente legale pentru modificările intervenite de-a lungul timpului și că a mințit în recursul declarat împotriva deciziei nr.5282/2007, comițând fals și uz de fals în acest înscris cu scopul de a respinge acțiunea sa de anulare parțială a dispoziției nr.59/2003 pentru suprafața de 14mp ca fiind ilegală.
Cele trei probe menționate mai sus le consideră falsuri în înscrisuri și uz de fals, fiind semnate de primarul mun.C. și d-l secretar M. care și-au însușit toate documentele redactate de consilierii juridici și prezentate ca probe în dosarul de judecată nr._, dar și în dosarul nr.831/2014.
Arată probele aflate la dosarul de judecată nr._ care demonstrează că dispoziția nr.59/2003 a Primăria mun.C. de retrocedare a imobilului e ilegală și că în mod obligatoriu trebuie refăcută într-un termen scurt, până la completarea sentinței civile nr.2614/2014.
Precizează reclamantul că arhitectul B., singurul prezent dintre pârâți și reclamanți, a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o schiță prin care arată că lățimea terenului tatălui său este de 17m, că locuința a fost construită pe hotar și că hotarul este liniar cu gardul și calcanul clădirii.
Schița și întâmpinarea depuse de arhitectul B. la Judecătoria C. se află în dosarul_ filele 34 - 35 dar nu au fost luate în considerare.
Menționează că suprafața de 14 mp, pentru care are titlu executoriu pe baza celor două hotărâri judecătorești, nu i-a fost restituită.
A semnat procesul verbal de punere în posesie, fără obiecțiuni, deoarece a depus la Primăria mun.C., cererea prin care afirma că este de acord cu punerea în posesie cu mai puțin 13 mp aflați în litigiu la Înalta Curte de Casație și Justiție.
La întrebarea nr.12 din interogatoriu Primăria mun.C. răspunde "Da" ceea ce confirmă categoric că nu i-a restituit terenul dintre gardul construit de grădiniță și calcanul casei împreună cu cele două extinderi care au fost construite de fam.T. pe hotar.
La întrebarea nr.11 din interogatoriu nu a răspuns deoarece reclamantul a refuzat soluțiile propuse prin anexa la adresa nr._/12.07.2007 a Primăriei mun.C., anexă prin care i-a sugerat modificarea lățimii și lungimii înscrise în planurile de situație anexă la rapoartele de expertiză omologate cu sentința nr.998/_ a Tribunalului Prahova și cu deciziile nr.582 și nr.1009 din 2005 ale Curții de Apel Ploiești.
În interogatoriul depus la Tribunalul Prahova, dosar nr.4438/2006, la întrebarea nr.4 Primăria mun.C. răspunde și citează: «Restituirea s-a făcut parțial pe vechiul amplasament».
La întrebarea nr.6 din interogatoriu răspunde: «Având în vedere că terenul restituit în natură moștenitorilor B. a intrat în circuitul civil, fiind înstrăinat fam.T., modificarea dispoziției nu mai poate avea loc iar pe de altă parte nici nu se justifică. Soluția propusă consideră că este justă și echitabilă pentru stingerea litigiului», dar nu este legal.
De aici rezultă că suprafața de teren de 14 mp nu i-a fost restituită deoarece nu a fost de acord cu compensarea terenului, fapt pentru care procesul civil a continuat să se judece.
La dosar se află cererea semnată de către acesta și de d-na T. A. în care afirmă că este de acord să i se dea cu forme legale, în continuarea terenului cumpărat de la moștenitorii B., suprafața revendicată de acesta la care renunță. Această declarație a fost făcută în fața Comisiei de punere în posesie a terenului restituit cu decizia nr.1009/2005 a Curții de Apel Ploiești.
În raportul de expertiză, depus de Simaciu V. cu nr.1070/20.12.2011 la dosarul nr._, la pag.3 primul aliniat se face precizarea și citez: «Suprafața terenului nu este precizată în act și se suprapune (suprafața hașurată de 14mp determinată de punctele B, F, C, V) peste terenul cumpărat de autorul pârâților, respectiv peste terenul care a făcut obiectul dispoziției nr.59/2003».
În ultimul aliniat la pag.3 la întrebarea: «Dacă raportat la actele vechi ale părților există o suprapunere a celor două terenuri», Simaciu V. răspunde: «Raportat la actele vechi de proprietate ale părților există o suprapunere a celor două terenuri... cu suprafața hașurată de 14 mp delimitată de punctele B, F, C, V» iar în planul de situație anexă la raport se face precizarea în ultimul rând la Legendă: «Suprafața hașurată: Suprapunerea terenului reclamanților peste terenul pârâților».
În continuare reclamantul arată că există probe din care rezultă fără dubii că se suprapune terenul restituit cu dispoziția nr.59/2003 peste terenul său astfel:
Actul de vânzare, autentificat cu nr.310/1942, al lui I. I. B. arată că lățimea terenului este de 17 m și că pe terenul său a constituit ieșire la drumul public la .. Ca dovadă că . lui B. este faptul că a construit etajul casei peste toată lățimea aleii de 3,60m.
Terenul cumpărat cu actul de vânzare nr.310/1942 este în suprafață de 630 mp, vecin la răsărit cu F. lonescu, tatăl M.-N. M., despărțit cu gard de uluci pe o lungime de 30,35m.
Terenul lui F. lonescu, act de vânzare autentificat cu nr.294/1923, nu avea cum să se suprapună peste terenul lui I. I. B., act de vânzare autentificat cu nr.310/1942, așa cum Simaciu V. a precizat în raportul de expertiză.
Susține reclamantul că, potrivit art.345 Cod procedură civilă, a solicitat în plângere să se încuviințeze cercetarea la fața locului iar conform art.380 Cod procedură civilă, a depus cerere de cercetare la fața locului înregistrată la judecătorul de serviciu pe data de 14.05.2014. în care a menționat 10 obiective de cercetat la fața locului.
Deși, așa cum rezultă din art.345 și art.380 Cod procedură civilă, cercetarea la fața locului este obligatorie, instanța de judecată a încălcat acest drept al său refuzând cercetarea la fața locului.
Dacă instanța ar fi efectuat cercetarea la fața locului, conform cererii sale, și ar fi analizat probele aflate la dosar, ar fi constatat că dispoziția nr.59/2003 de retrocedare a terenului este ilegală și ar fi obligat Primăria mun.C. să o refacă după lungimea, lățimea, suprafața și vecinătățile înscrise în actul de vânzare nr.310/1942 și ar fi constatat că nu a fost pus în posesie cu suprafața de 14 mp înscrisă în planul de situație anexă la rapoartele de expertiză depuse de Boeroiu T. și omologate cu hotărârile 998/1996 și 1009/2005. Aceste hotărâri reprezintă titlul executoriu imprescriptibil și, conform art.622 al.3 Cod procedură civilă, ar fi constatat că punerea în posesie nu s-a făcut simultan pentru toată suprafața de teren și ar fi hotărât să îl pună în posesie până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.
De asemenea, reclamantul susține că, instanța de fond ar fi constatat că din terenul închiriat de fam.T., o parte s-a închiriat din terenul său, pentru care era necesar să oblige Primăria mun.C. să stabilească linia de hotar corect, pe baza actului de vânzare nr.310/1942, și să-și retragă gardul de pe terenul meu.
Așa cum am arătat mai sus, lățimea terenului înscris în cadastru este la sud de 14,70m + 3,60m lățimea Aleii Iasomiei, adică în total 18,30m, iar în actul de vânzare nr.310/1942 lățimea este de 17 m.
Gardul de la apus al terenului închiriat trebuia să fie montat la lățimea de 17m și nu la lățimea de 17,40m la cât este montat. Este ușor de verificat că, de la colțul gardului de la sudul terenului restituit cu dispoziția nr.59/2003 până la gardul terenului închiriat sunt 0,90m în loc de 1,30m.
Rezultă clar că Primăria mun.C. a închiriat terenul prin abuz în serviciu încălcând art.20 din legea nr.10/2001 modificat cu legea nr.247/2005 care a adăugat al.4/1, aliniat care interzice închirierea terenului notificat potrivit prevederilor prezentei.
Din terenul său, Primăria mun.C. a închiriat ilegal o parcelă lată la nord de 0,40m și lungă de aproximativ 10m, parcelă evidențiată în planul de situație anexă la raportul de expertiză depus de Simaciu V. și aflat la dosarul nr._ . Terenul meu are hotarul pe linia de culoare verde, iar gardul de la apus al terenului închiriat este pe linia de culoare neagră și este în întregime pe terenul meu.
Reclamantul a arătat că art.220 Cod penal modificat cu legea 247/2005, extras pe care îl anexează în copie: «Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabil primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani», precum și, copia adresei nr._/14.10.2013 a Primăriei mun.C., ca răspuns la cererea sa înregistrată la nr._/16.09.2013, în care primăria afirmă că linia de hotar este corect delimitată de gardul împrejmuitor.
Această constatare a făcut-o Primăria mun.C. fără să fie citat și prezent și, așa cum rezultă din cele menționate mai sus, această constatare este mincinoasă cu scopul de a refuza eliberarea terenului ocupat abuziv.
A mai depus reclamantul în copie și cererea sa înregistrată la Primăria mun.C. cu nr._/19.08.2014, prin care a solicitat o copie după contractul de închiriere a terenului de către fam.T. și răspunsul cu nr._/15.09.2014 al Primăria mun.C. prin care i se refuză eliberarea copiei solicitate dar se confirmă existența contractului de închiriere.
La dosar este răspunsul la interogatoriul cu nr._/14.10.2011 din care rezultă că, «Primăria mun.C. nu a încheiat niciun contract de închiriere pentru terenul menționat, acesta din urmă fiind dat în administrarea Grădiniței 10».
La data de 13.11.2013 Completul 6 civil «Respinge ca neîntemeiată cererea de completare dispozitiv formulată de petent. Respinge ca nefondată cererea petentului prin care a solicitat cheltuieli de judecată. Respingerea cererii este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Completul de judecată nu a admis cercetarea la fața locului solicitată cu cererea depusă la dosar, dar și în plângere.
A solicitat ca cercetarea la fața locului să se facă în prezența intimatului și a Comisiei de punere în posesie pentru a stabili cu exactitate că dispoziția nr.59/2003 este ilegală pentru că nu s-a emis pe baza lungimii, lățimii suprafeței și vecinătăților înscrise în actul de vânzare nr.310/1942 al lui I. I. B.. Dispoziția s-a emis pe baza modificărilor intervenite de-a lungul timpului, modificări care nu sunt legale.
Instanța de judecată nu a verificat înscrisurile, conform art.302 - 303 Cod procedură civilă, înscrisuri pe care le-am denunțat ca fals și uz de fals ce constituie probe în aflarea adevărului.
Instanța de judecată nu a ordonat ca intimatul să se prezinte personal să ia cunoștință de denunțurile înscrisurilor, conform art.304 al.2 Cod procedură civilă.
Intimatul nu s-a prezentat la consultarea părților, conform art.306 Cod procedură civilă.
Conform art.307 Cod procedură civilă, instanța de judecată avea dreptul să oblige intimatul să precizeze dacă stăruie să se folosească de înscrisurile denunțate de mine ca fals și uz de fals.
În cazul în care intimatul stăruia să-și mențină înscrisurile, instanța de judecată era obligată să suspende procesul și să sesizeze parchetul.
La data de 03.11.2014 a depus la dosar Note scrise în care, la pag.2, a solicitat instanței de judecată, conform art.92 Cod procedură civilă, să ceară participarea procurorului la ședința din 13.11.2014. Procurorul poate să pună concluzii în scris în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și intereselor cetățenilor.
Instanța de judecată, în tot cursul procesului, nu a încercat, conform art.227 Cod procedură civilă, soluționarea amiabilă a litigiului în prezența părților. Nu a încercat să se lămurească, pe baza probelor aflate la dosar, că dispoziția nr.59/2003 este ilegală nefiind emisă pe baza elementelor de identificare a terenului înscris în actul de vânzare nr.310/1942 unde sunt înscrise lungimea, lățimea, suprafața și vecinătățile. Din această cauză s-a restituit suprafața de 287mp din terenul lui B. și 14mp din terenul meu.
Deși suprafața de 14 mp este cuprinsă în expertizele depuse la dosar de Boeroiu T. și "omologate cu sentința nr.998/1996 și decizia nr.1009/2005, nu i-a fost restituită ci a fost restituită cu dispoziția nr.59/2003 a Primăria mun.C., din terenul său, moștenitorilor lui I. I. B., așa cum rezultă din probele aflate la dosar.
Instanța de judecată nu a admis administrarea probelor de către cj.V. M. și de acesta. Fiind Licențiat în D., conform art.13 Cod procedură civilă, are aceleași drepturi ca avocații și consilierii juridici.
Din această cauză nu s-a dezbătut fondul procesului.
Instanța de judecată a invocat din oficiu două excepții ilegale.
1.Excepția prematurității formulării primului capăt de cerere invocat de instanță este ilegal deoarece din toate probele aflate la dosar rezultă că primarul mun.C. nu l-a pus în posesie
cu suprafața de 14mp prevăzută în titlurile executorii - sentința nr.998/1996 și decizia nr.1009/2005.
Conform art.622 al.3 Cod procedură civilă, dacă executarea nu s-a făcut simultan, se face succesiv, până Ia realizarea dreptului recunoscut în titlul executoriu. în art.662 al.4 Cod procedură civilă se prevede că executarea unor obligații se poate obține la simpla cerere a persoanei îndreptățite, făcută în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc. Această cerere este cuprinsă în plângere și în notele scrise.
2.Excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu și admisă în sentința nr.2614/2014, nu este legală pentru că, dacă s-ar fi judecat fondul plângerii pe baza probelor aflate la dosar,instanța de judecată ar fi constatat că Primăria mun.C. nu m-a pus în posesie cu suprafața de 14mp conform titlurilor executorii și că din această cauză am înregistrat acțiunea sub nr.4438/09.05.2006 la Tribunalul Prahova. Această acțiune se află în dosarul nr._ care a fost conexat cu dosarul_ .
Cheltuielile de judecată din dosarul nr._ au fost făcute pentru susținerea procesului de nulitate parțială absolută a dispoziției nr.59/2003 pentru suprafața de 14mp și punerea mea în posesie conform titlurilor executorii.
Solicită reclamantul ca, potrivit disp. art. 480 al.3 Cod procedură civilă, instanța de apel să constate că prima instanță nu a dezbătut probele din dosar și că, în mod greșit a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului și, de asemenea să anuleze hotărârea atacată.
Solicită reclamantul să fie dezlegate problemele de drept și anume ca, în conformitate cu art.622 al.2 și al.3 Cod procedură civilă, să se îndeplinească obligațiile din titlurile executorii stabilite prin sentința nr.998/1996 și decizia nr.1009/2005, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlurile executorii, fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc, precum și necesitatea administrării probei de cercetare a instanței la fața locului pentru lămurirea procesului, în prezența intimatului, a comisiei de punere în posesie și a mea.
De asemenea, pentru soluționarea faptelor penale semnalate în plângere și notele scrise, solicită să se dispună, conform art.92 Cod procedură civilă, să participe un procuror care poate să pună concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor.
În raport de motivele de apel, intimatul P. Mun. Ploiești a formulat, la data de 09.02.2015, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, intimatul a arătat că, reclamantul susține că am emis greșit dispoziția nr.59/2003, retrocedându-se abuziv o suprafața de teren ce nu a aparținut niciodată lui I. B., că decizia nr.1890/26.06.2013, definitiva și irevocabilă, este netemeinică și nelegală, că Judecătoria Campina, prin sentința civila nr. 833/2012 a stabilit în mod greșit linia de hotar și că solicită cheltuieli de judecată.
Consideră că în mod legal și temeinic instanța de fond a admis excepția prematurități plângerii formulate de apelant, în temeiul art.ll din Legea 165/2013, referitor la constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr. 59/2003 emisă de P. Mun. C., pentru suprafața de 14 mp, cât și pentru faptul că în această dispoziție a fost cuprins 1 mp de teren din terenul său ce nu a aparținut niciodată statului, stabilindu-se greșit linia de hotar. Odată admisă această excepție nu s-a mai impus cercetarea pe fond a cauzei și nici administrarea de probe.
În ceea ce privește cea de a doua excepție, aceea a autorității de lucru judecat referitor la cheltuielile de judecată solicitate, instanța de fond a constatat în mod temeinic și legal faptul că, în dosarul nr._, prin sentința civilă nr. 833/02.03.2012 a fost respinsă cererea apelantului privind obligarea pârâtului P. Mun. C. la plata cheltuielilor de judecată, iar apelul reclamanților M. V. și M. A. a fost respins ca nefondat, respingând de asemenea solicitarea cheltuielilor de judecată, cererea de recurs menținând aceeași soluție.
Având în vedere că o instanța s-a pronunțat în mod definitiv asupra unei cereri, nu se mai poate relua judecarea aceleiași probleme într-un alt dosar.
În situația în care instanța va trece peste aceste excepții, intimatul descrie un scurt istoric al litigiilor existente între acesta și apelant, din care reiese foarte clar că nu exista nicio suprapunere de teren între terenul proprietatea reclamantului și terenul beneficiarilor dispoziției a cărei nulitate parțială se solicită.
Prin sentința civilă nr. 41/09.01.2007 Tribunalul Prahova a respins contestația formulata de reclamant împotriva Dispoziției nr.59/2003 și anexei 1 la aceasta dispoziție, ca neîntemeiată, reținând ca restituirea terenului de 301,75 mp. ( moștenitorilor B.), s-a făcut ținându-se seama de configurația limitelor terenului existente în prezent ( la data emiterii dispoziției de restituire), în funcție de modificările intervenite de-a lungul timpului.
Împotriva acestei sentințe reclamantul din prezenta cauza a declarat apel, iar Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia nr.5289/19.12.2007 a admis apelul și a anulat Decizia nr.59/2003 pentru suprafața de 14 mp.identificată prin raportul de expertiză B. L. și a schiței de plan întocmită de aceasta.
Aceasta decizie, a Curții de Apel Ploiești a fost atacată cu recurs de instituția intimată și de familia T., iar Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de M., cu îndrumări în sensul de a se efectua o noua expertiză care să aibă în vedere individualizarea terenurilor pentru care părțile invoca un drept de proprietate și eventuala lor suprapunere, în raport și de actele autorilor lor.
Cu ocazia rejudecării apelului s-a efectuat o nouă expertiză topo, care a concluzionat că nu se poate vorbi de o suprapunere de terenuri, astfel încât, Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia nr.234/2009 a respins apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei decizii reclamantul, nemulțumit, a declarat din nou recurs, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.6047/2010, admitanțu-l a modificat în tot decizia 234/2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în sensul că a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria C..
În cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei C. au figurat ca pârâți și familia T., familia R. D., noii proprietari ai imobilului restituit prin Dispoziția nr.59/2003.
La Judecătoria Campina s-a dispus o nouă expertiză, care, pe baza actelor aflate la dosarul cauzei, a concluzionat că nu există suprapunere a celor două terenuri.
Judecătoria C., prin sentința civilă nr. 833/2012 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului M., în ceea ce privește constatarea nulității absolute a deciziei nr. 59/2003, a cererii de revendicare, de rectificare a cărții funciare, de plata cheltuielilor de judecată si a dispus grănițuirea proprietăților părților, așa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză Simaciu.
Împotriva acestei sentințe reclamantul M. a declarat apel, iar Tribunalul Prahova, prin Decizia nr. 661/2012 l-a respins ca nefondat, iar în recurs, Înalta Curte de Casațieși Justiție a menținut decizia 661/2012, luând act de renunțarea la judecată a reclamantului față de moștenitorii B. și C..
Față de cele de mai sus, solicită respingerea apelului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinica a sentinței civile nr. 2614/17.09.2014 pronunțată de Judecătoria C..
La data de 20.02.2015 apelantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat următoarele:
Intimatul nu a depus la Judecătoria C., în termen de 15 zile, întâmpinare la cele două apeluri împotriva sentințelor civile nr.2614/17.09.2014 și nr.3514/13.11.2014, ambele emise în dosarul nr._, nerespectând prevederile legale conform art.471 al.5 noul Cod de procedură civilă.
Intimatul nu răspunde la toate probele și motivele înscrise în cele două apeluri din dosar.
Emiterea greșită a dispoziția nr.59/2003 rezultă, fără dubii, din probele aflate la dosar astfel: în întâmpinarea și recursul depuse la Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr.8277/2007, intimatul a precizat și citez: «Restituirea terenului s-a făcut ținând seama de configurația limitelor terenului existentă în prezent, în funcție de modificările intervenite de-a lungul timpului și nicidecum de dimensiunile indicate în actul întocmit în anul 1942.
În adresa nr._/04.10.2011 primarul mun.C. a răspuns la interogatoriu, la întrebarea nr.3, și citez: «Datorită faptului că la dosarul notificării, cât și la dosarul cauzei, se află o copie a actului de vânzare autentificat cu nr.310/1942 ilizibilă în ceea ce privește dimensiunile, nu ne putem pronunța asupra legalității lățimii terenului decât după producerea actului original».
Cele trei probe menționate mai sus constituie fals și uz de fals în înscrisuri, iar retrocedarea terenului cu dispoziția nr.59/203 este ilegală deoarece nu s-a ținut seama de suprafața, lungimea, lățimea și vecinătățile înscrise în actul de vânzare nr.310/1942 al lui I. I. B..
În actul de vânzare nr.310/1942 se precizează că semnatarii actului de vânzare au convenit și s-au obligat în solidar să formeze pe terenul lor drum de circulație până la ., denumită actualmente . drumul de circulație este în prezent .> Terenul pe care s-a construit, . lui I. I. B., conform actului de vânzare nr.310/1942, pe toată lungimea terenului restituit cu dispoziția nr.59/2003 - teren care nu s-a restituit urmașilor lui I. I. B..
O dovadă că . lui I. I. B. este că și-a construit etajul clădirii și peste lățimea aleii Iasomiei, adică 3,60m - lățimea aleii.
Din anexa 1 la dispoziția nr.59/2003 rezultă că la nord, lățimea terenului restituit este de 13,90m, la care se adaugă 3,60m - lățimea aleii Iasomiei nerestituită, rezultând în total o lățime de 17,50m, respectiv cu 0,50m mai mult decât în actul de vânzare nr.310/1942.
La sud lățimea terenului restituit cu dispoziția nr.59/2003, conform anexei 1, este de 14,50n m la care se adaugă 3,60m - lățimea aleii Iasomiei nerestituită, rezultând în total o lățime de 18,10m, respectiv cu 1,10m mai mult decât în actul de vânzare nr.310/1942 în care lățimea este de 17m.
La dosar se află cadastrul provizoriu nr.2138 pe numele T. V. și A., persoane care au cumpărat terenul restituit cu dispoziția nr.59/2003. Din cadastrul mai sus menționat rezultă că la nord terenul restituit are lățimea de 13,85m la care se adaugă 3,60m - lățimea Aleii Iasomiei nerestituită, rezultând în total o lățime de 17,45m, respectiv cu 0,45m mai mult decât în actul de vânzare nr.310/1942
La sud terenul restituit are lățimea de 14,70 m la care se adaugă 3,60m - lățimea Aleii Iasomiei nerestituită, rezultând în total o lățime de 18,30m, respectiv cu 1,30 m mai mult decât în actul de vânzare nr.310/1942.
Consideră că măsurătorile din cadastru sunt exacte.
Precizează că terenul în suprafață de 6580 mp, expropriat cu decretul nr.381/1972, a fost împrejmuit de constructorii grădiniței fără să respecte vechile hotare ale terenurilor expropriate.
Gardul, în lungime de 19,25m, ce separă terenul restituit cu dispoziția nr.59/2003 de terenul nostru expropriat, așa cum rezultă din cadastrul menționat mai sus, depășește lățimea terenului lui I. I. B. cu 0,45m la nord și 1,30m la sud față de lățimea de 17m cât este înscrisă în actul de vânzare nr.310/1942.
Intimatul pârât, arhitect B. I., a depus la dosar o schiță, menționată în decizia nr.6047 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la pag.1, în care arată că lățimea terenului lui I. I. B. - tatăl său, este de 17m, că imobilul a fost construit pe hotar, iar hotarul, respectiv gardul, dintre proprietatea lui A. F. lonescu și proprietatea tatălui său este în linie dreaptă cu calcanul casei lui I. I. B..
în întâmpinarea depusă de arhitect I. B. la Judecătoria C. pe data de 27.05.2011, la pag.1 ultimul aliniat, precizează și citez: «Casa edificată de tatăl meu a fost realizată pe hotarul despărțitor al proprietății sale de cea a d-lui A. F. lonescu, gardul de hotar dintre cele două proprietăți fiind realizat în prelungirea calcanului casei noastre, delimitare care actualmente nu mai există».
La pag.2 al.5 arhitect B. face precizarea: «La data la care terenul și construcția au fost restituite nu s-a mai ținut cont de către d-l primar de faptul că actualul gard nu este cel care despărțea inițial cele două proprietăți învecinate, dovadă făcând stâlpii vechi din țeavă existenți la fața locului». Stâlpii din gardul vechi sunt în linie dreaptă cu calcanul casei.
La pag.1 din întâmpinare arhitect B. declară: «... arăt că sunt de acord cu acțiunea promovată de către reclamanți, întrucât solicitările acestora sunt îndreptățite».
Din dispoziția nr.59/2003, din cadastrul provizoriu dar mai ales din schița și întâmpinarea depuse de arhitect I. B. rezultă clar că terenul dintre gardul construit de grădiniță nu a aparținut lui I. I. B. și i-a fost retrocedat abuziv.
Așa cum a arătat mai sus, lungimea gardului construit de grădiniță este de 19,25m, iar lungimea terenului restituit cu dispoziția nr.59/2003 este de 31,38m. Diferența de lungime de 2,13m pe o lățime de 0,50m, reprezentând o suprafață de 1,06mp, a fost restituită cu dispoziția nr.59/2003 din terenul nostru, teren care nu a aparținut niciodată statului - așa cum reiese din planul de situație anexă la raportul de expertiză depus la dosar de B. L. și cum se menționează în decizia nr.6047/2010, pag.5 al.4, a înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, terenul dintre gard și calcanul casei nu a aparținut lui I. I. B., totuși suprafața de 14mp a fost retrocedată, ilegal și abuziv, cu dispoziția nr.59/2003 moștenitorilor lui B..
Terenul în suprafață de 301,75 mp s-a restituit cu dispoziția nr.59/2003, din terenul înscris în actul de vânzare nr.310/1942 al lui I. I. B. suprafața de 287,75 mp și, în mod ilegal, din terenul nostru suprafața de 14 mp.
Suprafața de 14 mp, restituită din terenul său moștenitorilor lui B. cu dispoziția nr.59/2003, este prinsă în planurile de situație anexă la rapoartele de expertiză omologate cu sentința nr.998/1996 a Tribunalului Prahova și decizia nr.1009/2005 a Curții de Apel Ploiești, dar nu a fost pusă în posesie.
Nepunerea sa în posesie cu suprafața de 14mp este recunoscută de Primăria mun.C. în probele aflate la dosar și enumerate în continuare.
Cu adresa nr._/12.07.2007, fila 30 dosar nr._, Primăria mun.C. îi propune, conform schiței de plan de pe verso, modificarea lungimii și lățimii terenurilor restituite nouă cu deciziile nr.582 și 1009 ale Curții de Apel Ploiești care au omologat expertizele și planurile de situație depuse de experții N. N. și Boeroiu T.. Noi nu am fost de acord cu modificarea dimensiunilor terenurilor restituite și nu am admis acordarea terenului în compensare.
Citează întrebarea nr.12 din interogatoriu dosar nr._ și răspunsul cu adresa nr._/04.08.2011, filele 24 - 26.
Întrebarea nr.12: «Recunoașteți că în cererea noastră, înregistrată la dv la data de 11.03.2003, a solicitat punerea în posesie cu precizarea: "este de acord ca punerea în posesie a terenului, conform deciziei nr. 1009/2005, să se facă pentru suprafața de 319mp mai puțin 13 mp aflați în litigiu, urmând ca această suprafață de teren să fie restituită după judecarea recursului?» Răspunsul a fost "Da".
La dosarul_ se află dispoziția nr.2096/2004 a Primăriei mun.C. prin care i se restituie 85 mp teren, lung de 8,50m și lat de 10 m. Dispoziția a fost contestată și modificată cu decizia nr. 1009/2005 a Curții de Apel Ploiești, pe baza expertizei depuse de Boeroiu T., stabilind că suprafața este de 85,50 mp, terenul având lungimea de 8,55 m și lățimea de 10 m. în raportul de expertiză se face precizarea «Suprafața de teren de 85mp, notată cu EFDC, este ocupată de T. A. în baza contractului de închiriere nr._/2004».
Din cele de mai sus rezultă clar că Primăria mun.C. nu l-a pus în posesie și cu suprafața de 14mp obținută pe baza hotărârii nr.998/1996 a Tribunalului Prahova și a deciziei nr.1009/2005 a Curții de Apel Ploiești. Din terenul restituit cu hotărârile mai sus menționate și compus din 107mp + 85,55mp, adică în total 192,55mp, Primăria mun.C. l-a pus în posesie cu suprafața de 178,55 mp, respectiv mai puțin suprafața de 14mp aflată în litigiu.
Hotărârile judecătorești mai sus menționate, definitive și irevocabile, sunt imprescriptibile și, conform art.622 al.5 noul Cod procedură civilă, executarea silită se poate face simultan sau succesiv până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.
Excepția prematurității plângerii nu poate fi ridicată pentru nepunerea în posesie conform hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.
A depus plângere pentru punerea în posesie a suprafeței de teren de 14mp deoarece această suprafață este cuprinsă atât în sentința nr.998/1996 și decizia nr. 1009/2005, cât și în dispoziția nr.59/2003 a primarului mun.C..
Până nu se anulează parțial dispoziția nr.59/203, pentru suprafața de 14mp ce face parte și din terenul său, această suprafață nu poate fi restituită.
A solicitat aplicarea prevederilor ari.105 al.2, vechiul Cod procedură civilă, pentru anularea parțială, pentru suprafața de 13mp, a dispoziției nr.59/2003 deoarece numai după declararea nulității parțiale și refacerea anexei 1 la dispoziția nr.59/2003 se poate face punerea în posesie până la realizarea drepturilor recunoscute cu titlul executoriu, conform art.622 al.3 noul Cod procedură civilă.
Invocarea aplicării art.105 al.2 vechiul Cod procedură civilă este menționată în decizia nr.6047/2010, pag.8 al.3, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A invocat nulitatea parțială absolută, conform art.178 noul Cod procedură civilă, și refacerea dispoziției de restituire nr.59/2003, conform art.179 al.2 noul Cod procedură civilă, deoarece, așa cum am arătat mai sus, aceasta nu s-a emis pe baza lungimii, lățimii și vecinătăților înscrise în actul de vânzare nr.310/1942 al lui I. I. B..
În ceea ce privește a doua excepție, cea a autorității de lucru judecat, a fost greșit invocată deoarece la dosar se află referința nr._/14.11.2013 a Curții pentru apărarea drepturilor omului, fila 12, pe baza căreia a completat formularul de cerere ce l-am trimis la data de 12.12.2013.
La dosar se află o parte din cerere, filele 13-14-15.
Din fila 15, la pag.VII, rezultă că a făcut plângere împotriva sentinței civile nr.833/02.03.2012 a Judecătoriei C., deciziei civile nr.661/29.11.2012 a Tribunalului Prahova și deciziei nr. 1890/26.06.2013 a Curtea de Apel Ploiești, acestea fiind netemeinice și nelegale.
Solicită retragerea gardului, construit pe terenul său ce separă terenul nostru de terenul închiriat de la stat de familia T.. în planul de situație anexă la raportul de expertiză depus de Simaciu V., se arată că gardul de la apus al terenului împrejmuit este în interiorul terenului lui F. lonescu, conform actului de vânzare autentificat sub nr.294/1923, marcat cu culoare verde.
Solicită cheltuieli de judecată în sumă de 4109,50 lei justificate în cererea de recurs din care o copie se află în posesia Primăriei mun.C..
Solicită daune morale 5000 (cincimii) euro pentru punerea în posesie cu mare întârziere, pentru durata mare de judecare a cauzei introdusă la data de 09.05.2006 și respingerea la data de 26.06.2013 cu decizia nr.1890 a Curții de Apel Ploiești, pentru refuzul Primăriei mun.C., a Judecătoriei C., a Tribunalului Prahova și a Curții de Apel Ploiești de a soluționa cauza pe cale amiabilă și deplasare la fața locului. Plângerea din dosarul nr._ se încadrează în art.4 din legea nr. 165/2013.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Critica reclamantului în sensul că, în mod greșit a fost admisă excepția prematurității formulării primului capăt de cerere, respectiv plângerea formulată în temeiul Legii nr. 165/2013, invocată din oficiu, este nejustificată având în vedere că, dispozițiile art. 11 alin. 1din legea nr. 165/2013, comisiile locale și județene de fond funciar, au obligația să soluționeze toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016. Art. 2 din aceeași lege, stabilește că, persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul, în termen de 30 de zile.
Termenul în care poate fi formulată plângerea se calculează începând cu data de 1 ianuarie 2016, ori, petentul a formulat plângere la data de 17.02.2014, înainte de termenul prescris de lege, considerent pentru care, instanța de fond în mod corect a respins plângerea ca prematur formulată prin admiterea excepției prematurității.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, privind primul capăt de cere, tribunalul constată că în mod corect a fost admisă această excepție, întrucât în cauză nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză .
În cauza de față, instanța a fost investită cu cererea reclamantului prin Care acesta a solicitat să se constate nulitatea parțială a dispoziției nr. 59/2003pentru suprafața de 14 mp și pentru faptul că în aceasta este cuprins un metru pătrat din terenul său ce nu a aparținut niciodată statului și obligarea Primăriei mun. C. să stabilească corect linia de hotar, așa cum este înscrisă în acut de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 310/1942.
Prin cererea ce a format obiectul dosarului nr._, în care a fost pronunțată senti9nța civilă nr. 833 din 02.03.2012, au figurat alături de petent și de intimat și alte părți și alături de acțiunea privind constatarea nulității absolute a dispoziției menționate au fost formulate și alte cereri.
Instanța, în mod definitiv și irevocabil în dosarul civil nr._ instanțele s-au pronunțat cu privire la cererea petentului din prezenta cauză prin care a solicitat cheltuieli de judecată de la intimatul din prezentul litigiu, P. M. C., apreciind că această solicitare este neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 833/2012, Judecătoria C. a a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului M., în ceea ce privește constatarea nulității absolute a deciziei nr. 59/2003, a cererii de revendicare, de rectificare a cărții funciare, de plata cheltuielilor de judecată si a dispus grănițuirea proprietăților părților, așa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză Simaciu.
Împotriva acestei sentințe reclamantul M. a declarat apel, iar Tribunalul Prahova, prin Decizia nr. 661/2012 l-a respins ca nefondat, iar în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia 661/2012, luând act de renunțarea la judecată a reclamantului față de pârâții B. V., B. M., P. O., C. S., Oțeleanu E., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, I. Cluja, D. L., M. M. T., N. M. E., B. N. și N. B., a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins ca neîntemeiată cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Constatând că, instanța de fond în mod corect a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins ca prematur formulat primul capăt de cerere, a respins al doilea capăt de cerere referitor la cheltuieli de judecată pe cale separată din dosarul nr._, tribunalul urmează să respingă apelul declarat de reclamant ca nefundat, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul petent M. V., CNP_, domiciliat în mun. C., .. 38, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2614/17.09.2014 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul P. M. C., cu sediul în mun. C., ., jud. Prahova, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. G. H. N. C.
GREFIER
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./tehnored.N.C.
4 ex./12.05.2015
d.f. nr._ - Judecătoria C.
j.f. E. S.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1475/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1461/2015.... → |
|---|
