Acţiune în constatare. Hotărâre din 21-05-2015, Tribunalul PRAHOVA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 283/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL P.

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 283

Ședința publică din data de 21 Mai 2015

PREȘEDINTE - C.-A. M.

JUDECĂTORI - N. A.

- G. M.

GREFIER - M. - D. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă C. C. D., domiciliată în com. B. D., . P., împotriva sentinței civile nr._/26.12.1991 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 4505/1991 și a sentinței civile nr. 8760/29.10.2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 4208/2004, în contradictoriu cu intimații O. G., domiciliată în com. B. D., .. 71, județ P.,P. C. B. D., cu sediul în . P., C. L. DE F. F. B. D., cu sediul în . P., P. JUDEȚULUI P., cu sediul în Ploiești, str. . și C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR P., cu sediul în Ploiești, ..

Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanțelor . WMA nr._/01.04.2015 în valoare de 50 lei și nr._/01.04.2015 în sumă de 50 lei, chitanțe anulate și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta - contestatoare C. C. D. personal și intimata O. G. reprezentată de avocat T. O. A., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, recurenta contestatoare C. C. D. a depus la dosar o notă de ședință și un set de înscrisuri, după care,

Tribunalul a procedat și la strigarea dosarului nr._ al Tribunalului P., privind recursul civil, având ca obiect „contestație la executare”, declarat de recurenta-reclamantă C. C. D., domiciliată în com. B. D., . P., împotriva sentinței civile nr._/26.12.1991 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 4505/1991 și a sentinței civile nr. 8760/29.10.2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 4208/2004, în contradictoriu cu intimații O. G., domiciliată în com. B. D., .. 71, județ P., P. I., domiciliat în .. 69, județ P. și B. M., domiciliată în Ploiești, Piața V., ., în vederea punerii în discuția părților prezente a conexării acestor două dosare.

Astfel, la apelul nominal făcut în ședința publică, în dosarul nr._ al Tribunalului P., au răspuns recurenta contestatoare C. C. D. personal și intimata O. G. reprezentată de avocat T. O. A., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare cu părțile, în dosarul nr._, este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în dosarul nr._, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, recurenta contestatoare C. C. D. a depus la dosar o notă de ședință și un set de înscrisuri, după care,

Tribunalul verificând cele două dosare, constată că cererea formulată de contestatoare este una și aceeași, fiind depusă la dosar în date diferite, astfel că, aceasta nu a fost înregistrată într-un singur dosar pe rolul acestei instanțe, fiind formate două dosare separate.

Apărătorul intimatei O. G., având cuvântul, arată că se impune conexarea celor două dosare, întrucât se solicită casarea sentințelor civile, cu trimitere spre rejudecare.

Tribunalul, având în vedere că, deși, cererea formulată este practic identică în cele două dosare, se constată că, o cerere vizează o contestație la executare, potrivit temeiului de drept invocat, fiind atacată o sentință civilă a Judecătoriei Ploiești, respectiv Sentința civilă nr. 11.075/26.12.1991, pronunțată în dosarul nr. 4505/1991, iar cea de-a doua cerere vizează o acțiune în constatare, fiind atacată o altă sentință civilă a Judecătoriei Ploiești, respectiv sentința nr. 8760/29.10.2004 pronunțată în dosarul nr. 4208/2004 - sentințele recurate fiind diferite, astfel că respinge cererea de conexare a acestor două dosare, urmând ca acestea să fie soluționate separat, astfel cum au fost formulate și înregistrate pe rolul instanței.

Recurenta-reclamantă C. C. D. depune la dosar nr._, o declarație și, având cuvântul, arată că nu există acte de dare în plată.

Tribunalul,în dosar nr._, în temeiul art. 305 C.pr.civ., încuviințează pentru recurenta-contestatoare proba cu înscrisuri noi în recurs.

Totodată, Tribunalul, din oficiu,în dosar nr._, invocă excepția inadmisibilității declarării recursului împotriva sentinței civile nr. sentinței civile nr. 8760/29.10.2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 4208/2004, deoarece în cauză a fost declarată calea de atac a apelului, a recursului și formulată cerere de revizuire, precum și recurs împotriva cererii de revizuire – ce au fost deja soluționate anterior în cauză.

Recurenta-reclamantă C. C. D., având cuvântul, arată că niciodată intimata O. G. nu a dat-o în plată, intimata recunoscând această împrejurare. Solicită respingerea excepției invocată de instanță, ca neîntemeiată, și soluționarea pe fond a recursului declarat în prezenta cauză, însă lasă la aprecierea instanței. Susține că actul de dare în plată este înființat de către judecătorie și tribunal, motiv pentru care, solicită desființarea acestui act, conform declarației dată de intimata O. G..

Apărătorul intimatei O. G., având cuvântul, solicită admiterea excepției invocată de instanță, conform notelor scrise depuse în dosarul nr._ al Tribunalului P.. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.

Tribunalul ia act de susținerile părților prezente și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității declarării recursului împotriva sentinței civile nr. 8760/29.10.2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 4208/2004 și, pe fondul recursului.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4208/2004 la Judecătoria Ploiești, reclamanta C. C. D. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că numiții O. G. și I. C. nu sunt proprietarii de bună-credință ai suprafeței de 704 mp teren intravilan, acțiune ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 8760 /2004 a Judecătoriei Ploiești.

Împotriva acestei sentințe, la data de 03.04.2015 a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului s-a arătat că solicită a fi casate sentința civila nr._/26.12.1991 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr.4505/1991 si sentința civila nr.8760/29.10.2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești in dosarul nr.4208/2004 întrucât nu se poate finaliza dosarul nr.312/2013 în lucru la B. M., având în vedere ca prin aceste hotărâri judecătorești Judecătoria Ploiești solicita emiterea si menținerea titlului nr._/200 si menținerea actului de "dare cu plata" nr.8952/1974 privind terenul intravilan, curtea locuinței sale părintești, proprietatea continua de drept a părinților săi, foste "loturi de folosința", utilizând actul de "dare cu plata" fals nr.160/11.05.1971 si actul de "dare cu plata" nr.8952/1974, lovit de nulitate absoluta din comunism .

În esență, reclamanta a prezentat un istoric al cauzei și a expus nemulțumirile sale legate de modul de soluționare a dosarelor aflate pe rolul instanțelor, susținând că pârâții O. G. si P. I. au realizat o îmbogățire fără justa cauză cu fostele lor loturi de folosința primite de la CAP în curtea locuinței sale părintești, proprietate privata obținută de către părinții săi prin CVC nr._/1942, în cauză operând cu autoritatea lucrului judecat decizia civila nr.1646/1991 pronunțată de Tribunalul P. în dosarul nr.1811/1991, rămasa irevocabilă, investită cu formulă executorie (încheierea nr._ ).

. Primindu-se dosarul la Tribunalul P., acesta a fost înregistrat sub nr._ la data de 14.04.2015.

La termenul de judecată din data de 21.05.2015 Tribunalul a constatat faptul că prezenta cale de atac vizează și sentința civilă nr._/26.12.1991 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 4505/1991, însă aceasta face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului P., urmând a fi soluționată în cadrul respectivului dosar.

Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 304 si 3041 c. p. c. ținându-se seama de dispozițiile legale incidente in cauza, reține următoarele :

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4208/2004 la Judecătoria Ploiești, reclamanta C. C. D. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că numiții O. G. și I. C. nu sunt proprietarii de bună-credință ai suprafeței de 704 mp teren intravilan, acțiune ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 8760 /2004 a Judecătoriei Ploiești.

Împotriva acestei sentințe reclamantă a epuizat toate căile de atac ordinare și extraordinare.

În acest sens, apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 215 din data de 09.03.2005 a Tribunalului P. pronunțată în dosarul nr. 1036/2005, cu motivarea că terenul fiind atribuit soțului intimatei, nu se poate reține că a fost atribuit chiar în curtea casei părintești a reclamantei.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 1056 din 27 septembrie 2005 a constatat nul recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 215 din 9 martie 2005 a Tribunalului P..

Împotriva deciziei civile nr. 215 din 9 martie 2005 a Tribunalului P. a fost formulată cerere de revizuire de către revizuienta C. C. D., iar prin decizia civilă nr. 231/3 aprilie 2012, Tribunalul P. a admis excepția tardivității invocată de intimați și a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire.

Această decizie a fost atacată cu recurs, Curtea de Apel Ploiești constatând perimată cererea de recurs, astfel cum rezultă din decizia nr. 898/09.04.2014.

Așadar, sentința civilă nr. 8760 /29.10.2004 a făcut obiectul căilor ordinare și extraordinare de atac, potrivit hotărârilor menționate în precedent, astfel că raportat la prevederile disp. art. 299 C.pr. civ. în care se menționează hotărârile ce pot face obiectul recursului, prin prezenta cale de atac, a da recurentei posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe, care s-a pronunțat deja asupra legalității și temeiniciei sentinței civile nr. 8760/29.10.2004, de modul in care s-au apreciat probele si s-a stabilit raportul dintre ele, s-ar deschide calea recursului la recurs, care sa fie soluționata de aceeași instanța pe motivul greșitei stabiliri a situației de fapt, o asemenea cale de atac nefiind prevăzută de legiuitor.

P. considerentele arătate, în temeiul disp. art. 137 alin. 1 și art. 299 C.pr. civ., Tribunalul va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu și va respinge recursul ca fiind inadmisibil.

În ceea ce privește cererea intimatei O. G. întemeiată pe dispozițiile art. 274 C.pr. civ., Tribunalul, reținând culpa procesuală a recurentei în declanșarea prezentului recurs, va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei către intimata O. G., reduse, conform art. 274 alin. 3 C.pr.civ față de complexitatea cauzei, durata acesteia și apărările formulate, având în vedere că aceasta nu a depus întâmpinare și nici nu a invocat excepții.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă C. C. D., domiciliată în com. B. D., . P., împotriva sentinței civile nr. 8760/29.10.2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 4208/2004, în contradictoriu cu intimații O. G., domiciliată în com. B. D., .. 71, județ P., P. C. B. D., cu sediul în . P., C. L. DE F. F. B. D., cu sediul în . P., P. JUDEȚULUI P., cu sediul în Ploiești, str. . și C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR P., cu sediul în Ploiești, ..

ca fiind inadmisibil.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei către intimata O. G., reduse conform art. 274 alin. 3 C.pr.civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C. A. M. N. A. G. M.

GREFIER,

M. D. B.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red./tehnored. NA

2 ex./ 04.06.2015

d.f. 4208/2004 Judecătoria Ploiești

j.f. I. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Hotărâre din 21-05-2015, Tribunalul PRAHOVA