Pretenţii. Decizia nr. 179/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 179/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 179/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 179
Ședința publică din data de 19.01.2015
PREȘEDINTE – C. D. E.
JUDECĂTOR – D. G.
GREFIER – C. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant C. DE R. ȘI R. N. P. P. ADULTE CU HADICAP URLAȚI, cu sediul în Urlați, Valea Nucetului, nr. 117, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. G. DE A. S. SI P. C. PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 14-16, jud. Prahova și cu intimații-pârâți D. G. DE A. S. SI P. C. S. 3 – B., cu sediul în București, sector 3, . și C. L. S. 3 B., cu sediul în București, .-14, sector 3.
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul - reclamant, prin avocat A. D., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul comunică apelantului reclamant, prin apărător, un exemplar al întâmpinării depuse la dosar de intimata – pârâtă D. G. DE A. S. SI P. C. S. 3 – B..
Apelantul reclamant, prin apărător, învederează că la dosarul de fond nu există cele două protocoale încheiate între reclamant și pârâta D. G. DE A. S. SI P. C. S. 3 – B., deși au fost reținute de expert la efectuarea raportului de expertiză.
Solicită amânarea cauzei pentru a le depune la dosar, întrucât critica vizează existența protocolului, menționând că instanța de fond a motivat respingerea acțiunii pe inexistența acestor protocoale, în pagina a 3-a a hotărârii atacate arătându-se că nu există aceste protocoale.
Având în vedere că în raportul de expertiză efectuat în cauză se face vorbire de protocoale și de existența acestora, tribunalul apreciază că nu se impune atașarea lor la dosar, raportul de expertiză întocmit în cauză reprezentând un înscris oficial.
Apelantul – reclamant, prin apărător, învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apelantul reclamant, prin apărător, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii formulate, obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 102.331,48 lei reprezentând diferența între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere pentru perioada 01.01._11, pentru beneficiarii persoane încadrate în grad de handicap.
Menționează că probele administrate în cauză au demonstrat creanța, facturile emise au fost reținute în expertiza efectuată, existând protocoalele încheiate între reclamant și pârâta D. G. DE A. S. SI P. C. S. 3; fără cheltuieli de judecată.
Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, înregistrată la 07.06.2012 sub nr._/281/2012, pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta D. G. DE A. S. SI P. C. PRAHOVA, a chemat în judecată pe pârâții D. G. DE A. S. SI P. C. B.-S. 3 și C. L. B.-S. 3, pentru ca aceștia să fie obligați la plata sumei de_,68 de lei, reprezentând costul mediu lunar de cheltuieli efectuate pentru 3 beneficiari internați în centre ale reclamantei.
În motivare, a arătat reclamanta, că în perioada 2009-2011 au fost internate 3 persoane cu handicap al căror domiciliu este situat în Sectorul 3 al Municipiului București, astfel că, în temeiul disp. art. 54 alin 3 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și art. 34 din HG nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, pârâții sunt obligați să achite suma solicitată.
Ulterior reclamanta si- precizat cererea si a arătat ca solicita suma de 103.895,84 lei.
Legal citată, pârâta D. G. DE A. S. SI P. C. PRAHOVA s-a prezentat în instanță și a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A arătat că potrivit art 34 alin 1,2 si art 54 alin 4 din legea 448/2006, nu datoreaă vreo suma de bani, bolnavii fiind internati inainte de anul 2007.
Pârâtul C. L. B.-S. 3 a fost legal citat, însă nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat.
A fost administrată în cauză proba cu înscrisuri si proba cu expertiză tehnică contabilă.
Prin sent.civ. nr._/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 54 din Legea nr. 448/2006 „(1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința. (2) Finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea. (3) În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială. (4) Decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată. ( 5) Modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice*) de aplicare a prevederilor prezentei legi.”
Disp. art.37 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 268/2007, forma actului în perioada anului 2008, prevăd că „(1) De la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul. (2) Solicitarea cuprinde acordul direcției generale de asistență socială și protecția copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap. (3) Costul mediu lunar de cheltuieli pentru persoana cu handicap se datorează de la data admiterii efective în centru.”
Prevederile HG nr. 268/2007 se pot aplica doar de la data intrării în vigoare a acesteia și numai pentru persoanele care vor fi internate în centre de îngrijire din alte județe decât cel de origine și nicidecum nu se pot aplica persoanelor care sunt deja internate în centre de îngrijire din alte județe decât cel de origine.
În același act normativ se stabilește că dreptul la asistență socială sub forma unei prestații sociale se acordă persoanelor cu handicap pe perioada valabilității documentului care atestă încadrarea în grad de handicap în baza următoarelor acte doveditoare: a) copie de pe actul de identitate; b) copie de pe documentul care atestă încadrarea în grad de handicap; în cazul în care există diferențe de nume între actul de identitate și certificat, se solicită actul care să ateste schimbarea numelui; c) declarație pe proprie răspundere privind tipul de venit.
Reclamanta nu a făcut dovada respectării procedurii prevăzute de art. 34 din HG nr. 268/2007 care impune solicitarea și acordul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția C. sector 3 de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.
Instanța constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada, pe de-o parte, a acordului pârâtei cu privire la instituționalizarea persoanelor pentru care se solicită plata cheltuielilor și care au fost internate după . Normelor metodologice, iar pe de altă parte reclamanta nu a probat existența vreunei convenții sau protocol din care să rezulte vreun raport juridic obligațional între instituții, baza căruia pârâții să datoreze suma solicitată.
Instanța retine ca lipsa oricarei convetii sau a unui protocol existent intre cele doua institutii din care sa rezulte obligatiile asumate in legatura cu serviciile prestate, respectiv modalitatea de emitere si comunicare a facturilor, data la care trebuia efectuata plata serviciilor scadente si consecintele nerrespactarii termenului d eplată, data la care trebuie calculate penalitatile de intarziere.
Facturile fiscale emise in litigiu nu sunt apte sa faca dovada existentei raportului juridic obligational, intrucat nu au fost acceptate la plata.
Obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acestuia prin intermediul unei acțiuni în justiție, revenindu-i doar sarcina de a dovedi existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului.
Acestuia din urmă îi revine sarcina de a dovedi, prin documente justificative ale plății, faptul că între cele două entități nu mai exista nici o obligație valabilă, creanța pretinsă fiind stinsă anterior prin plată.
Reclamanta nu a probat existența raportului juridic obligațional între aceasta și pârât.
Potrivit art 379 cod proc civ Nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.*)
(3) Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
(4) Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinata prin însuși actul de creanta sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin aceasta determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.
In cazul de față instanta retine ca reclamanta nu a facut dovada faptului că deține o creanță certă față nici față de pârâta D. G. DE A. S. SI P. C. B.-S. 3 și nici față de pârâtul C. L. B.-S. 3, față de acesta din urmă neexistand niciun inscris, nici macar factura emisa de reclamantă.
Avand in vedere cele expuse instanța constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada, pe de-o parte, a acordului pârâtei cu privire la instituționalizarea persoanelor pentru care se solicită plata cheltuielilor și care au fost internate după . Normelor metodologice, iar pe de altă parte reclamanta nu a probat existența vreunei convenții sau protocol din care să rezulte vreun raport juridic obligațional între instituții, baza căruia pârâții să datoreze suma solicitată.
Față de cele anterior menționate, instanța constată că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată .
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul C. DE R. ȘI R. N. P. P. ADULTE CU HADICAP URLAȚI, cauza fiind inregistrată la Tribunalul Prahova, sub nr._ , la data de 23.09.2014.
In motivarea cererii arată in esență că, beneficiarul R. G. a fost institutionalizat in 1995, iar V. M. in 1990 astfel incât nu se impunea existenta acordului de plata a costului mediu lunar din partea pârâtei.
Mai arata ca facturile depuse atesta in mod indubitabil existenta unei ctreante certe fata de pârâta DGASPC B. sector 3, celelelate doua pârâte fiind obligate in mod solidar la plata creantei in temeiul art. 33 al. 2 din Legea 448/2006.
Examinând actele si lucrările dosarului, in raport de motivele de appel formulate, de probele administrate si de dispozitiile legale incidente in cauza, Tribunalul constată următoarele:
Astfel cum rezultă din adeverintele aflate la fila 9 dosar de fond, numiții R. G. si V. M. E. au fost internați la institutia reclamanta din 11.05.1995 si respectiv din 11.04.1990, având domiciliul conform actelor de identitate in mun . B., sector 3.
Totodată din cuprinsul facturilor fiscale depuse la filele 32-35 dosar de fond rezultă că, apelanta reclamantă a asigurat servicii de asistență socială pentru aceste două persoane, valoarea acestora fiind calculata conform raportului de expertiza tehnica judiciara specialitatea contabilitate dispus in cauza.
Tribunalul reține astfel că apelantul reclamant a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a faptului ca in centru sunt internate persoane care au domiciliul pe raza mun. B., care beneficiază de asistenta sociala constând in întreținere si protecție, persoane pentru care a suportat cheltuieli specifice in acest sens, in funcție de costul mediu lunar aprobat de C. Județean Prahova.
Decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persona cu handicap este îngrijită și protejată, potrivit disp. art. 54 alin. 4 din Legea nr. 448/2006.
Potrivit art. 34 alin 1 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, de la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistenta sociala si protecția copilului din unitatea administrativ-teritoriala în care persoana cu handicap își are domiciliul.
(2) Solicitarea cuprinde acordul direcției generale de asistenta sociala si protecția copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează sa fie admisa persoana cu handicap.
(3) Costul mediu lunar de cheltuieli pentru persoana cu handicap se datorează de la data admiterii efective în centru.
Astfel, se constată că la data intrării în vigoare a acestor norme metodologice, respectiv anul 2007, numiții R. G. si V. M. E. se aflau deja internați în C. DE R. SI R. N. P. P. ADULTE CU HANDICAP - URLAȚI.
Instanța de fond, în mod greșit, a reținut faptul că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de HG 268/2007 pentru lipsa acordului pârâtei cu privire la instituționalizarea celor doua persoane, in cauza nefiind aplicabile prevederile art. 54, alin. 4 din legea nr. 448/2006, din moment ce, așa cum deja am arătat, numiții R. G. si V. M. E. erau internați din anul 1995 si respectiv 1990, într-o unitate de pe raza județului Prahova internare ce s-a continuat și după . Legii nr.448/2006 ale cărei dispoziții sunt aplicabile de la data intrării în vigoare și nu retroactiv.
P. toate aceste considerente, tribunalul, va admite apelul, va schimba în tot sentința apelata în sensul că admite acțiunea precizată și dispune obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 102.331,48 lei reprezentând diferența între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere pentru perioada 01.01._11, pentru beneficiarii persoane încadrate în grad de handicap, conform concluziilor raportului de expertiza tehnica judiciara specialitatea contabilitate intocmita de către anton carmen si aflata la filele 108-116 dosar de fond.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul-reclamant C. DE R. ȘI R. N. P. P. ADULTE CU HADICAP URLAȚI, cu sediul în Urlați, Valea Nucetului, nr. 117, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. G. DE A. S. SI P. C. PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 14-16, jud. Prahova și cu intimații-pârâți D. G. DE A. S. SI P. C. S. 3 – B., cu sediul în București, sector 3, . și C. L. S. 3 B., cu sediul în București, .-14, sector 3.
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea precizată și dispune obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 102.331,48 lei reprezentând diferența între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere pentru perioada 01.01._11, pentru beneficiarii persoane încadrate în grad de handicap.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de judecata azi, 19.01.2015.
P. JUDECATOR
E. C. D. D. G.
GREFIER
C. A.
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red./tehnored. GD /02.02.2015
Dosar fond_
Jud. fond M. R.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 127/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 369/2015.... → |
|---|








