Revendicare imobiliară. Decizia nr. 180/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 180/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 180/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 180
Ședința publică din data de 31.03.2015
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTORI – A. G. H.
- N. C.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă S. E. P., cu domiciliul în Starchiojd, nr. 4, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 8305/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul - pârât M. P. P. P. cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Cererea scutită de taxă judiciară de timbru si timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta – reclamantă reprezentată prin av. P. R., lipsă fiind intimatul - pârât.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta – reclamantă, prin apărător depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri si solicită în dovedirea cererii de recurs, încuviințarea probei cu înscrisuri.
Având în vedere proba cu înscrisuri solicitată de recurenta – reclamantă prin apărător, tribunalul considerând-o legală si utilă soluționării cauzei o încuviințează si dispune administrarea la acest termen de judecată.
Recurenta – reclamantă, prin apărător învederează instanței că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile recurentei – reclamante, prin apărător, în sensul de mai sus, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Recurenta – reclamantă, prin apărător având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea recursului potrivit art. 304 pct. 9 C.pr.civ., să se constate că imobilul teren situat în Ploiești ., nr.14, (fosta .) a fost preluat de stat în mod abuziv, fără un titlu valabil si să se dispună restituirea acestui imobil si obligarea pârâtei la respectarea dreptului de proprietate.
Mai arată recurenta că a formulat cerere în baza Legii 247/2005, cerere respinsă pentru nerespectarea dispozițiilor de la acea dată.
De asemenea, arată că instanța de fond a reținut că mai multe terenuri, inclusiv si terenul situat în . fi dat inspectoratului de politie, însă au făcut demersuri si a obținut schița acestor terenuri din care rezultă că acest teren nu face parte din terenurile aflate în posesia acestei instituții.
Totodată arată că, dreptul de proprietate este incontestabil, iar potrivit art. 6 alin. 3 din Legea 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, cu mențiunea că acest teren se află în centrul orașului, astfel încât primăria are interese si se opune restituirii acestor terenuri, deși în urma demersurilor efectuate acest teren nu se află în patrimoniul Primăriei Municipiului Ploiești, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 31.05.2012 sub nr._, reclamanta S. E. P. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Ploiești prin P. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul teren în suprafață de 1005 mp, situată în Ploiești, .. G., nr. 14 ( fostă Soarelui, nr. 6-categoria curți construcții ) a fost preluat de stat în mod abuziv fără titlu valabil; să se dispună restituirea acestui teren către reclamanta S. E. P. și să fie obligat să-i respecte dreptul de proprietate și deplina posesie asupra imobilului teren în suprafață de 1005 mp, situată în Ploiești, .. G., nr. 14 ( fostă Soarelui, nr. 6-categoria curți construcții).
În motivarea în fapt a cererii a arătat că în calitate de unică moștenitoare a lui I. P. (una și aceeași persoană cu I. P.-declarație de notorietate depusă la dosar și Sentința civilă nr. 2010/15.11.2010 a Judecătoriei Vălenii de M.), pentru terenul în suprafață de 1005 mp, situat în Ploiești, .. G., nr. 14 ( fostă Soarelui, nr. 6), ce a aparținut autorului său, a solicitat să se constate că imobilul teren în suprafață de 1005 mp, situat în Ploiești, .. G., nr. 14 ( fostă Soarelui, nr. 6-categoria curți construcții) a fost preluat de stat în mod abuziv fără titlu valabil și că solicită să se dispună restituirea acestui teren către reclamantă și să fie obligat să-i respecte dreptul de proprietate și deplină posesie asupra acestui imobil.
În speță, s-a menționat că este vorba despre un teren preluat abuziv de către stat, situat în intravilanul localității, cu destinația de curte, ce a aparținut autorului reclamantei.
Reclamanta a solicitat ca instanța să aibă în vedere și dispozitivul Deciziei nr. 32/2008 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare, declarat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulată după . Legii nr. 10/2001.
Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă nu este prevăzut expres în legea specială iar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
S-a mai învederat că a obținut Sentința civilă nr. 2010/15.11.2010 a Judecătoriei Vălenii de M., prin care s-a constatat că numitul P. I. a fost tatăl reclamantei S. E. P..
Reclamanta a susținut că a făcut dovada modalității de preluare în mod nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor de la acea dată, depunând la dosar Decizia nr. 721/1950, în care se arată că defunctul P. C. I. este expropriat fără temei legal, cu un teren în suprafață de 935 mp, situat în ., teren revendicat de către reclamantă și identificat de către expertul topo M. C.-D. în Dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești și este un teren ce nu aparține în prezent nimănui.
Pârâta, legal citată, s-a prezentat în instanță și a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului Ploiești, motivat de faptul că potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, Primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică, constituită din primar, viceprimar, secretarul Municipiului Ploiești și aparatul de specialitate al primarului, deci fără capacitate juridică deplină, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
S-a învederat că potrivit art. 21 din același act normativ, persoana juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu este M. Ploiești, iar primarul reprezintă . relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice române sau străine, precum și în justiție.
În ședința publică din data de 06.06.2013, reclamanta a formulat precizări la acțiune, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul M. Ploiești prin P. și nu cu Primăria Municipiului Ploiești, instanța dispunând citarea acestuia.
Pârâtul M. Ploiești prin P., legal citat, a fost reprezentat în instanță dar nu a formulat întâmpinare.
Reclamanta a formulat precizări la acțiune prin care a arătat că în urma măsurătorilor efectuate prin raportul de expertiză A. F. G., terenul solicitat este în suprafață de 1000 mp.
Instanța a pus în vedere pârâtului să arate dacă pentru terenul în litigiu s-au formulat ori nu cereri de constituire sau de reconstituire în baza legilor fondului funciar ori de restituire în baza legii nr. 10/2001.
P. sentința civilă nr. 8305/05.06.2014 instanța a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta S. E. P. în contradictoriu cu pârâtul M. Ploiești prin P., ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prezenta acțiune are un singur capăt de cerere, având ca obiect revendicare imobiliară, în cadrul căreia reclamanta a solicitat să se compare titlurile de proprietate în litigiu și ca mijloc, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanța să constate nelegalitatea titlului pârâtului reprezentat de Decretul de expropriere nr. 65/15.05.1951.
Așa cum rezultă din Actul dotal din 29.10.1909 ( filele 44-45), terenul situat în Ploiești, . proprietatea soților P. I. și P. E., care l-au constituit ca dotă fiicelor M. P. și E. P..
Potrivit certificatului de căsătorie depus la fila 53 dosar, P. M. s-a căsătorit cu numitul P. I., numele după căsătorie al soției fiind P..
Conform declarației numitului O. A., autentificată sub nr. 4158/15.12.2005 de BNP G. Fratian ( fila 81), numitul P. I. a fost una și aceeași persoană cu P. I..
P. Decizia nr. 721/1950 a Comitetului Provizoriu al Comunei Urbane Ploiești ( fila 60) s-a dat aviz favorabil pentru exproprierea mai multor imobile, printre care și terenul în suprafață de 935 mp situat în Ploiești, ., proprietatea numitului P. C. I..
Ulterior, prin Decretul nr. 65/15.05.1951 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. ( filele 90-91) s-au declarat de utilitate publică, s-au expropriat și au fost trecute în proprietatea Statului, dându-se în folosința Ministerului Afacerilor Interne mai multe terenuri, printre care și terenul în suprafață de 935 mp situat în ., proprietatea lui P. C. I..
P. Sentința civilă nr. 2010/15.11.2010 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în Dosar nr._ ( filele 41-42), s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S. E.-P. în contradictoriu cu pârâta . - Serviciul de Stare Civilă și s-a constatat că numitul P. I., născut la 20.09.1880 și decedat la data de 27.12.1951 a fost tatăl reclamantei S. E. P., născută la 15.10.1930, ca urmare a recunoașterii prin actul scris, datat și semnat de cel decedat la 01.02.1951.
Instanța a mai reținut că prin Raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert A. F. G. ( filele 71-73) s-a stabilit că imobilul în litigiu are suprafața de 1000 mp și este identificat prin punctele 1-2-3-4-5-6-7-1 pe schița de plan anexă.
Așa cum s-a arătat înDecizia nr. 33din 9 iunie 2008 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 108 din_ a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii “Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil (art. 2), precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute [art. 18 lit. c), art. 29], așa încât argumentul unor instanțe în sensul că nu ar exista o suprapunere în ceea ce privește câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit. “
Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație".
Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după . acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.
În consecință, trebuie reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din Codul civil.
Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001 și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea/retrocedarea bunului în litigiu, ceea ce nu s-a dovedit în prezenta cauză.
Instanța a mai reținut că accesul liber la justiție nu presupune și o obligație pozitivă a statului de a asigura persoanei interesate posibilitatea de a recurge la toate mijloacele procesuale prevăzute de legea internă pentru protecția unui drept subiectiv civil.
Dacă s-ar admite o asemenea obligație a statului, aceasta ar însemna că nu ar fi posibilă nici suprimarea în anumite materii a unor căi de atac.
Pe de altă parte, posibilitatea statului de a organiza pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 1945-1989 o procedură administrativă de soluționare a cererilor de restituire, procedură care să excludă posibilitatea formulării și a unei acțiuni în revendicare de drept comun, se circumscrie marjei de apreciere a statului recunoscută potrivit art. 6 din CEDO.
Totodată, în considerentele Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că nu se poate aprecia că existența legii speciale exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare, în măsura în care reclamantul, într-o atare acțiune, se prevalează de un bun în sensul normei europene, sens în care trebuie să i se asigure accesul la justiție.
P. urmare, alineatul 2 din Decizia nr. 33/2008 (care menționează că în cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate), nu se aplică exclusiv în situațiile în care bunul este în proprietatea statului, ci, în acele situații în care, în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii, se poate ivi conflict cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv în situația în care reclamantul are un bun în sensul Convenției, protejat de aceasta, se poate impune aplicarea prioritară a convenției.
Astfel, în măsura în care reclamantul se prevalează de un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, nu numai că acțiunea în revendicare formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este admisibilă, dar obligă instanța de judecată la analiza existenței unui anume drept de proprietate în patrimoniul reclamanților și, în caz afirmativ, la compararea titlurilor opuse.
P. mecanismul arătat, Convenția EDO aduce protecție doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite, și în consecință, nu garantează dreptul de a le dobândi printr-un mod sau altul.
S. dobândirii unui bun, respectiv dreptul la restituirea unor imobile preluate înainte de ratificarea Convenției de către România, nu constituie un „bun actual” în sensul Convenției Europene și nu poate fi protejat prin prisma convenției (cauzele E., C., L. contra Statului Român).
Astfel, conform principiilor ce se degajă din jurisprudența CEDO, pentru protecția conferită de către Protocolul 1 Adițional la Convenție, bunul actual presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască dreptul de proprietate, situație care nu-și găsește aplicare în prezenta speță.
În cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi apelat la calea prevăzută de Legea 10/2001, iar cererea de retrocedare i-ar fi fost respinsă, pârâtul arătând că reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.
În considerarea celor expuse mai sus, având în vedere că persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din Codul civil, instanța a respins acțiunea precizată, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că sentința este afectată de disp. art. 488 pct. 8 Cod de Procedură Civilă.
Astfel, recurenta – reclamantă a arătat că a solicitat sa se constate ca imobilul - teren in suprafața de 1005 mp, situata in Ploiești, .. G. nr. 14 ( fosta Soarelui nr.6-categoria curți construcții ) a fost preluat de stat in mod abuziv fără titlu valabil si sa se dispună restituirea acestui teren către reclamanta si sa fie obligat la respectarea dreptului de proprietate si deplina posesie asupra imobilului teren in suprafața de 1005 mp, situata in Ploiești, .. G. nr. 14 ( fosta Soarelui nr.6-categoria curți construcții).
În continuare, recurenta a arătat că așa cum precizează si instanța de fond a făcut dovada modalității de preluare in mod nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor de la acea data, depunând la dosar Decizia nr. 721/1950, in care se arata ca defunctul P. C I., este expropriat fără teniei legal, cu un teren in suprafața de 935 mp, situat in ..
De asemenea, recurenta a învederat că instanța de fond a confirmat calitatea sa activă, fiind moștenitoarea legala a defuncților M. P. si I. P..
Recurenta a mai arătat că din răspunsul la adresele formulate de către instanța, către Direcția de Gestiune Patrimoniu, Serviciul de Inventariere si Evidenta Bunuri din Domeniul Public si Privat nr. 574/10 iulie 2013, reiese faptul ca aceștia nu dețin niciun document " din care sa reiasă ca acesta face parte din patrimoniul municipiului Ploiești" și că pentru acest teren a fost identificata cererea 450B/29.11 2005 prin care d-na S. E. a solicitat terenul in ., in suprafața de 0,10 ha, fiind respinsa, întrucât nu s-a identificat modalitatea de preluare de către stat, a terenului solicitat.
În continuare, recurenta a arătat că este cert ca nu s-au primit despăgubiri pentru acest teren, întrucât încă din data de 31 octombrie 2013 s-a pus in vedere pârâtului sa precizeze in scris daca pentru imobilul in litigiu s-au primit despăgubiri de către reclamanta, iar răspunsul nu a existat, întrucât nu au existat aceste despăgubiri.
Instanța de fond, a susținut recurenta, a formulat adrese, a completata obiective la expertiza, a făcut tot ce i-a stat in putința sa afle daca acest teren ni se cuvine, însă paradoxal, s-a respins acțiunea, motivat de faptul ca "nu se poate susține ca legea speciala, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica in concurs cu aceasta" si ca "argumentul anumitor instanțe nu se poate susține in sensul ca nu ar exista o suprapunere in ceea ce privește câmpul de reglementare al celor doua acte normative ".
Recurenta a solicitat instanței să aibă în vedere dispozitivul Deciziei 33/2008 privind examinarea recursului in interesul legii cu privire la admisibilitatea acțiunii in revendicare, declarat de procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție, întemeiata pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulata după . Legii nr. 10/2001.
A menționat recurenta că între legea speciala si legea generala concursul se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca nu este prevăzut expres in legea speciala.
In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001) si Convenția Europeana a Drepturilor Omului convenția are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei acțiuni in revendicare, întemeiata pe dreptul comun, in măsura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Instanța de fond a apreciat că posibilitatea statului de a organiza pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 1945-1989 procedura administrativa de soluționare a cererilor de restituire, procedura care sa excludă posibilitatea formulării si a unei acțiuni in revendicare de drept comun, se circumscrie marjei de apreciere a statului potrivit art. 6 din CEDO, însă recurenta a considerat că este o interpretare eronată a normelor de drept invocate, iar Convenția Europeana a Drepturilor Omului are prioritate si se poate aplica in aceasta situație clara, interesul autorităților locale pentru terenul respectiv, care se afla in centrul orașului, (. liceului I.L. C., fiind evident.
Astfel, a susținut recurenta că in măsura in care reclamantul se prevalează de un "bun" in sensul art.l din Protocolul nr. l CEDO nu numai ca acțiunea in revendicare formulata ulterior intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001 este admisibila, dar obliga instanța de judecata la analiza existentei unui anume drept de proprietate in patrimoniul reclamanților si, in caz afirmativ la compararea titlurilor opuse.
P. Serviciul Registratură, la data de 28.01.2015, intimatul M. Ploiești prin P. a depus la dosar note scrise în cuprinsul cărora a menționat rezultatul verificărilor efectuate în arhiva Serviciului Aplicarea Legilor Proprietății.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp. art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
P. prezenta cerere de chemare în judecată recurenta reclamantă a solicitat instanței să i se recunoască dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.000 m.p., situat în Ploiești, .. G., nr.14, fostă Soarelui nr.6, județ Prahova, invocând în drept dispozițiile art.480 Cod civil.
Raportat la temeiul de drept invocat se reține că, acțiunea în revendicarea unui bun preluat de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 are un regim juridic parțial derogator de la acțiunea în revendicare clasică, așa încât la compararea titlurilor părților trebuie să se țină seama de dispozițiile Legii nr.10/2001, de Decizia nr.33 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de jurisprudența CEDO.
Astfel, potrivit art.1 (1) din Legea nr.10/2001 „ imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură sau prin echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi”, iar potrivit art.2(1) din același text de lege „ în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înțelege . h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.6 alin.(1) din Legea nr.213/1998 ( fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat).”
În speță, situația de bun preluat de stat impune raportarea la Legea nr.10/ 2001 care reglementează situația juridică a imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
D. urmare, formularea acțiunii în revendicare de către recurenta reclamantă și întemeierea pe dispozițiile art.480 Cod civil, nu exclude, în cadrul acțiunii în revendicare prin care se solicită compararea titlurilor concurente, incidența dispozițiilor Legii nr.10/2001, deoarece regimul revendicării bunurilor imobile preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este cel special prevăzut de Legea nr.10/2001.
Cu toate acestea, recurenta pretinde că trebuie acordată prioritate dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și dispozițiilor Deciziei nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În acord cu cele invocate de către recurentă instanța a reținut că, raportul între legea specială - Legea nr.10/2001- și dreptul comun a fost tranșat prin decizia nr.33 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilindu-se că în cazul concursului dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului speciali generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este expres prevăzut expres în legea specială.
Or, Legea nr.10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent Legea nr.10/2001 constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 de către chiriași.
Or, recurenta nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele enumerate, întrucât nu estet exceptată de la prevederile Legii nr.10/2001, ba mai mult a fost urmată procedura prevăzută de acest text legal, precum și procedură legii nr.18/1991, astfel cum a fost ea modificată, prin sentința civilă nr.688/22.01.2010 a Judecătoriei Ploiești, fiind respinsă solicitarea recurentei reclamante de a i se restitui suprafața de teren ce face obiectul prezentului litigiu.
D. urmare, instanța de fond a analizat, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană și dacă admiterea acțiunii nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Instanța de fond a analizat și dacă recurenta se prevalează de un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția europeană și că dreptul reclamanților este protejat de art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în caz afirmativ va proceda la compararea titlurilor opuse.
În speță, pentru a exista o astfel de protecție, care să impună prevalența dreptului subiectiv afirmat de reclamanți, este necesar, potrivit jurisprudenței CEDO, să fie vorba despre un bun actual al acestora, aflat în patrimoniul lor, calitatea de titular al dreptului fiindu-le recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unei măsuri legislative de restituire, concretizând în patrimoniul părții existența unei speranțe legitime, de redobândire a bunului în materialitatea sa.
Ori, în cauză, așa cum s-a arătat și în precedent, recurenta reclamantă a pierdut cu caracter irevocabil, restituirea acestei suprafețe de teren, în procedura legilor fondului funciar.
Deși recurenta reclamantă a invocat împrejurarea că instanța de fond a aplicat greșit Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție fără să țină seama de considerentele acestei hotărâri date în recurs în interesul legii, Tribunalul constată că această critică este nefondată.
Raportul între legea specială, Legea nr. 10/2001 și dreptul comun a fost tranșat prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilindu-se că în cazul concursului dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
Totodată se prevede că dacă există neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.
Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În speță, s-a reținut că recurenta reclamantă a uzat atât de dispozițiile dreptului comun în materie, acțiunea întemeiată pe dispozițiile legilor fondului funciar, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 688/2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Potrivit dispozițiilor art. 3307 C.pr.civ., dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, problemelor de drept judecate, este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Decizia nr. 33/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 108/23.02.2009, deci la data înregistrării prezentei acțiuni având ca obiect revendicarea de drept comun, prin compararea titlurilor, erau obligatorii pentru instanță și pentru toți participanții la actul de justiție, dezlegările date în acest recurs în interesul legii.
Astfel, prin Decizia nr. 33/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat problema opțiunii justițiabilului între aplicarea legii speciale care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv, Legea nr.10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, Codul civil, motiv pentru care nu se poate reține cu succes critica reclamanților referitoare la admisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că Legea nr.10/2001 reglementează măsurile reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, așa încât după . acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei de drept pentru revendicarea unor astfel de imobile.
Curtea a statuat că și în astfel de situații când partea recurge atât la dispozițiile dreptului comun, cât și la dispozițiile legii speciale, se aplică principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală „specialia generalibus derogant” și care pentru a fi aplicat nu trebuie reiterat în fiecare lege specială.
Ori, în cazul de față, recurenta a uzat de legea specială, Legea fondului funciar și optând pentru această procedură nu mai poate, ulterior, să uzeze de dispozițiile dreptului comun.
Tot prin decizia în interesul legii mai sus evocată, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat și alte condiții pentru a se putea exercita cu succes acțiunea în revendicare pe dreptul comun: aceea ca persoana să fi fost exceptată de la procedura Legii nr.10/2001 sau să nu fi putut utiliza această procedură în termenele legale deschise, din motive independente de voința ei.
Verificând aceste condiții cumulative, Tribunalul constată că acestea nu sunt îndeplinite în prezenta cauză, întrucât bunul solicitat prin acțiunea în revendicare a făcut obiectul Legii nr.10/2001, precum și a legilor fondului funciar, iar reclamanta a uzat parțial de aceste dispoziții.
Așadar, recurenta reclamantă nu îndeplinește condițiile menționate de Înalta Curte de Casație și Justiție în care ar putea să promoveze o acțiune în revendicare pe dreptul comun, după . Legii nr. 10/2001 motiv pentru care nu se pot prevala cu succes de faptul că i se încalcă dreptul de acces la justiție, precum și, dreptul la un proces echitabil, drepturi care sunt garantate prin art. 21 alin.1 din Constituția României și art.6 par.1 din Convenție.
În acest context, recurenta apreciază că dețin un bun pentru care nu a primit o reparație echitabilă, însă Tribunalul constată că aceste considerente mai sus citate sunt scoase din contextul considerentelor deciziei dată în interesul legii.
În cazul de față, titlul recurentei, a fost verificat de către instanță la solicitarea reclamantei și există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu.
P. urmare, în mod legal instanța de fond a analizat dacă recurenta reclamanta se prevalează de un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană, iar în caz afirmativ, se va proceda la compararea titlurilor opuse.
P. urmare, proprietarul care nu deține un „bun actual" nu poate obține mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială, iar în speță recurenta nu a făcut dovada existenței unui astfel de bun în patrimoniul său sau a vreunei speranțe legitime că va dobândi acest bun, în contextul în care în mod irevocabil s-a stabilit că nu poate beneficia de acest drept.
Așa fiind, tribunalul, constată că toate criticile recurentei sunt nefondate,și având în vedere și dispozițiile art.312 cod pr.civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă S. E. P., cu domiciliul în Starchiojd, nr. 4, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 8305/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul - pârât M. P. P. P. cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI
R. M. A. G. H. N. C.
GREFIER
R. C.
Operator de data cu caracter personal 5595.
Red. R.M.
2ex/25.06.2015
Dosar fond nr._ – Judecătoria Ploiești
j.f. M. A.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1790/2015.... | Pretenţii. Decizia nr. 176/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
