Servitute. Sentința nr. 5/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 1125/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1125
Ședința publică din data de 18.11.2014
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat apelantul reclamant D. S. M. domiciliat în com. Bucov, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 578/15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul pârât C. L. AL C. M. – cu sediul în ..
Cererea de apel timbrată cu suma de 197,5 lei taxă de timbru și 2,5 lei timbru judiciar, anulate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant reprezentat de avocat C. A., lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul apelantului reclamant solicită completarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize topo cu obiectivele menționate în motivele de apel.
Tribunalul urmează a se pronunța asupra cererii de completare probatorii după susținerea apelului și .>
Reprezentantul apelantului reclamant, arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului apelantului reclamant în dezbateri.
Reprezentantul apelantului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, efectuarea unei expertize topo, conform hotărârii nr.243/16.02.2004, se arată că V. I. este proprietarul terenului de 553 m.p. dar nu este concludent dacă se suprapune peste suprafața pentru care s-a solicitat servitutea. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. cu nr. 4030/331 din 18 decembrie 2012, reclamantul D. S. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. L. al comunei M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestuia să-i lase drumul de servitute de trecere, așa cum a fost stabilit prin sentința civilă nr. 2350 din 29 noiembrie 2002 a Judecătoriei Vălenii de M..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.9075/18.04.2008 s-a stabilit că este proprietarul unui teren de 1625 mp. situat în ., teren dobândit de la numita S. A., iar aceasta din urmă, prin sentința civilă nr. 282/01.03.2005, a obținut recunoașterea unei servituți de trecere la imobil, pe terenul deținut de C. L. M., conform raportului de expertiză B. L..
S-a susținut totodată că până în prezent pârâtul nu a fost de acord să respecte hotărârea judecătorească și să permită folosirea dreptului de servitute de către reclamant.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că a fost obligat să recunoască, în favoarea numitei S. A., un drept de servitute pe un teren care la acea dată se afla în administrarea consiliului local însă, la momentul punerii în aplicare prin executor judecătoresc, s-a constatat că pe acel teren erau amplasate construcții aparținând numitului V. I., motiv pentru care ulterior autoritatea publică a formulat o acțiune în justiție pentru obligarea acestei persoane la ridicarea construcțiilor realizate ilegal, acțiune respinsă pe considerentul că terenul pe care s-a creat calea de acces este în prezent proprietatea numitului V. I..
Au fost atașate, în copie, hotărâri judecătorești și alte înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 886 din 21 mai 2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată din oficiu și a respins, în consecință, acțiunea, apreciind că acțiunea trebuie îndreptată nu împotriva fostului proprietar/posesor al fondului aservit, ci împotriva persoanei care împiedică, în prezent exercitarea dreptului dobândit prin hotărâre judecătorească.
Sentința a fost anulată prin decizia civilă nr. 464 din 1 octombrie 2013 a Tribunalului Prahova – Secția I civilă, cauza fiind retrimisă instanței de fond, reținându-se că, deși se susține de către pârâtul-intimat că nu ar mai fi proprietar al terenului, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens și că instanța de fond era datoare să ceară lămuriri tuturor părților cu privire la dreptul de proprietate înainte de a soluționa excepția.
S-a indicat de către instanța de apel, ca prima instanță să pună în vedere părților să depună la dosar toate actele de proprietate, inclusiv actul prin care fondul aservit a fost înstrăinat și, după lămurirea cadrului procesual, să se procedeze la soluționarea fondului cauzei.
Primindu-se dosarul la Judecătoria Vălenii de M., cauza a fost reînregistrată la nr._, la data de 18.12.2012.
Prin sentința civilă nr. 578/15.04.2014 Judecătoria Vălenii de M. a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că prin sentința civilă nr. 282/01.06.2005 a aceleiași instanțe, a fost stabilit, în favoarea numitei S. A., un drept de servitute de trecere, pe un teren deținut de Primăria comunei M., conform raportului de expertiză judiciară B. L., situație în care, în cadrul dosarului de executare nr. 71/2005 al B. N. E. M., creditorul D. S. M. care a dobândit, prin sentința civilă 905/18.04.2008 a Judecătoriei Vălenii de M., de la S. A., fondul dominant, a încercat executarea silită a titlului reprezentat de sentința civilă nr. 282/2005.
A mai arătat instanța de fond că la data de 17 mai 2005, executorul a încheiat un proces-verbal prin care se constată că debitoarea (unitatea administrativ-teritorială, prin reprezentanți) este de acord să respecte dreptul de servitute al creditoarei, obținut prin titlul executoriu, dar pe acest teren există o construcție (fânar improvizat) și un gard de lemn edificate de V. I., vecin, care refuză să le ridice și pentru care nu posedă autorizație de construcție, precum și că executorul, în încercarea sa de a identifica terenul în litigiu, a fost împiedicat de același V. I., care nu a permis ., considerând că acest teren nu este proprietatea Primăriei.
S-a motivat de către instanța de fond că, mai mult, trebuie observat că la pronunțarea sentinței nr. 282/01.03.2005 prin care a fost instituit dreptul de servitute, nu a fost analizat un titlu de proprietate al unității administrativ teritoriale, reținându-se, în considerente, doar că aceasta deține fondul aservit, iar prin sentința civilă nr. 243/16.02.2004 a aceleiași instanțe, definitivă prin neapelare, s-a constatat că V. I. este proprietar al unei suprafețe de 553 mp., făcându-se referire la schița plan aflată la fila 34 din prezentul dosar, schiță din a cărei comparare cu schița anexă raportului de expertiză B. L., executată pentru cauza finalizată cu instituirea dreptului de servitute reiese că pe suprafața pe care s-a configurat acest drum de servitute exista amplasată construcția fânar.
A concluzionat prima instanță că, astfel, deși la momentul constituirii dreptului de servitute se reținea, de către instanță și expert că terenul fond dominant se află în detenția și respectiv administrarea unității administrativ teritoriale, în realitate era în posesia lui V. I., și ca atare, nefăcându-se dovezi certe în sensul că pârâtul sau numitul V. I. sunt proprietari ai fondului aservit, instanța a considerat că trebuie analizată posesia exercitată, sub nume de proprietar, asupra acestui imobil or, sub acest aspect, singura concluzie ce se poate trage este în sensul că nu pârâta ci numitul V. I. care a împrejmuit imobilul și a edificat o construcție pe acesta este posesor sub nume de proprietar, condiții în care nu se poate reține că pârâtul împiedică în vreun mod exercitarea dreptului de servitute de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând soluția pentru netemeinicie, arătând că, potrivit înscrisurilor existente la dosar, numitul V. I. nu este proprietarul terenului asupra căruia s-a instituit servitutea, ci doar al terenului de 533 mp., fără însă să rezulte cu certitudine din probele administrate dacă acest teren se suprapune cu terenul asupra căruia s-a instituit servitutea, astfel încât era necesară administrarea probei cu expertiză de specialitate, iar în cazul în care s-ar fi constatat suprapunerea de terenuri instanța, în baza rolului activ, ar fi introdus în cauză în calitate de intervenient forțat pe numitul V. I. or, în lipsa unei asemenea dovezi, nu exista motivul pentru care V. I. să fie parte în proces.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 20.06.2014.
Tribunalul, examinând sentința apelată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit sentinței civile nr. 905/18.04.2008 a Judecătoriei Vălenii de M., reclamantul D. S. M. a devenit proprietarul unui teren în suprafață de 1625 mp situat în satul C., . schița de plan a raportului de expertiză topo N. N., prin cumpărare de la numita S. A., aceasta din urmă dobândind dreptul de proprietate asupra acestui teren în baza unei hotărâri de partaj succesoral, terenul fiind înfundat, motiv pentru care, prin sentința civilă nr. 282/01.03.2005 s-a stabilit în favoarea acesteia servitute de trecere pe terenul în suprafață de 95 mp. aparținând Consiliului L. M., conform raportului de expertiză întocmit de expert B. L..
Cu ocazia punerii în executare a acestei sentințe, Primăria M. a arătat că este de acord să respecte dreptul de servitute al creditoarei, însă pe acest teren există anumite construcții edificate de numitul V. I., care a arătat că refuză să le ridice, deși nu posedă autorizație de construire și, totodată, a refuzat să permită executorului să intre în spațiul împrejmuit de el, din care face parte și drumul de servitute, motivând că terenul este proprietatea sa și nu a Primăriei.
Pe de altă parte, la dosar nu există niciun act de proprietate aparținând Consiliului L. M. sau numitului V. I. asupra terenului în litigiu, acesta din urmă fiind proprietarul unui teren de 533 mp., împrejmuind însă și terenul asupra căruia s-a instituit dreptul de servitute și edificând o construcție cu destinația de fânar asupra acestuia.
Disp. art. 616 cod civil nemodificat aplicabil în cauză, stipulează că proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, caz în care, prin loc înfundat se înțelege acel loc înconjurat de alte proprietăți diferite, fără ca proprietarul să aibă ieșire la calea publică, adică să existe o imposibilitate obiectivă de a ieși la calea publică sau când ieșirea la calea publică prezintă inconveniente grave ori periculoase, drept de trecere care trebuie respectat de către proprietarul fondului aservit și exercitat cu bună-credință de către cel în favoarea căruia a fost recunoscut.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că în baza sentinței civile nr. 905/18.04.2008 reclamantul D. S. M. a devenit proprietarul unui teren în suprafață de 1625 mp situat în satul C., . de la numita S. A., teren ce are caracterul unui loc înfundat, fiind stabilit prin sentința civilă nr.282/01.03.2005, în favoarea vânzătoarei, un drept de trecere pe terenul de 95 mp. pretins aparținând pârâtului C. L. M., constatându-se, cu ocazia punerii în executare a titlului executoriu sus-menționat de către reclamant că terenul în litigiu se află în posesia numitului V. I. care l-a împrejmuit și a edificat o construcție fânar pe teren, fără autorizație de construire, împiedicându-l pe executorul judecătoresc în încercarea acestuia de a identifica terenul pentru care nu există nicio dovadă a dreptului de proprietate nici în favoarea pârâtului C. L. M. și nici în favoarea numitului Voivea I..
Ca atare, în condițiile inexistenței dreptului de proprietate al pârâtului C. L. M. asupra terenului fond aservit precum și a faptului că acesta ar încălca dreptul de servitute al reclamantului recunoscut în favoarea autoarei acestuia prin hotărâre judecătorească în sensul că pârâtul ar împiedica în vreun fel pe reclamant în exercitarea dreptului său de servitute, înseamnă că pretențiile reclamantului de a fi obligat pârâtul să-i respecte acest drept sunt neîntemeiate.
De altfel, o dovadă privind buna credință a pârâtului în respectarea dreptului de servitute al reclamantului reiese cu certitudine din demersurile efectuate de acesta constând în formularea unei acțiuni prin care a solicitat obligarea numitului V. I. la demolarea construcțiilor edificate de acesta din urmă asupra terenului în litigiu fără autorizație de construcție, acțiune care însă a fost respinsă pe motiv că terenul s-ar afla în proprietatea numitului V. I., situație în care nu se poate reține că pârâtul C. L. M., prin acțiunile sau inacțiunile sale împiedică exercitarea, de către reclamant, a dreptului de servitute asupra terenului în litigiu și implicit îl împiedică să ajungă de la proprietatea sa la calea publică.
Astfel, în mod corect instanța de fond a analizat situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată, cât timp din probele administrate nu a reieșit dreptul de proprietate al pârâtului asupra terenului în litigiu, precum și dacă și în ce modalitate pârâtul C. L. M. l-a împiedicat pe reclamant în exercitarea dreptului de servite asupra acestui teren.
Criticile apelantului în sensul că, în mod greșit instanța de fond ar fi respins acțiunea cât timp, potrivit înscrisurilor de la dosar, numitul V. I. nu este proprietarul terenului asupra căruia s-a instituit servitutea, ci doar al terenului de 533 mp., fără însă să rezulte cu certitudine din probele administrate dacă acest teren se suprapune cu terenul asupra căruia s-a instituit servitutea, astfel încât era necesară administrarea probei cu expertiză de specialitate, iar în cazul în care s-ar fi constatat suprapunerea de terenuri instanța, în baza rolului activ, ar fi introdus în cauză în calitate de intervenient forțat pe numitul V., sunt neîntemeiate deoarece, în cauză, reclamantul avea obligația de face dovada dreptului de proprietate al pârâtului C. L. M. asupra terenului fond aservit asupra căruia s-a instituit servitutea de trecere precum sau a faptul că pârâtul în împiedică în vreun fel să exercite acest drept de servitute, dovezi inexistente în cauză, și nicidecum a dreptului de proprietate sau a altui drept asupra terenului în favoarea altei persoane.
De altfel, rolul activ al instanței se exercită în raport cu principiile ce guvernează procesul civil, inclusiv cu principiul disponibilității în baza căruia reclamantul a stabilit cadrul procesual vizând persoanele cu care înțelege să se judece, astfel cum reclamantul a menționat în mod expres în ședința publică din data de 15.04.2014, în sensul că înțelege să se judece numai cu C. L. M. și nu și cu numitul V. I., caz în care, în condițiile inexistenței unui document care să ateste dreptul de proprietate al pârâtului C. L. M. asupra terenului în litigiu, nu se impune, în contradictoriu cu acest pârât, efectuarea unei expertize de identificare a terenurilor, stabilirea unei pretinse suprapuneri a terenurilor, cu atât mai mult cu cât în decursul timpului s-au efectuat, cu ocazia derulării altor procese, mai multe rapoarte de expertiză prin care s-au identificat atât terenul ce constituie fondul aservit, terenul asupra căruia s-a instituit dreptul de servitute, cât și terenul pretins proprietatea numitului V. I., ocazii cu care s-a constatat că terenul în litigiu este împrejmuit și folosit de acesta din urmă.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, ținând seama că în cauză nu s-a dovedit dreptul de proprietate al pârâtului asupra terenului în litigiu și nici modalitatea în care pârâtul nu ar fi respectat dreptul de servitute recunoscut în favoarea reclamantului, că l-ar fi împiedicat pe reclamant în exercitarea unui asemenea drept, hotărârea fiind astfel pronunțată cu interpretarea corectă a probelor și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în baza art. 295 și art. 296 nemodificat, va respinge cererea de completare a probatoriilor ca neîntemeiată și va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge cererea de completare a probatoriilor ca neîntemeiată.
Respinge apelul declarat apelantul reclamant D. S. M. domiciliat în com. Bucov, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 578/15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul pârât C. L. AL C. M. – cu sediul în ., ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. M. R. C.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Fiind în CO semnează
P.-grefierul instanței,
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./Tehnored. CR
4 ex./05.01.2015
D.f._ - Judec. Vălenii de M.
J.f.B. D. C.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1141/2014.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1137/2014.... → |
|---|
