Suspendare provizorie. Decizia nr. 582/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 582/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-08-2014 în dosarul nr. 582/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 582

Ședința publică din data de 21.08.2014

Președinte:

D. G.

Judecători:

N. A.

Grefier:

E. M.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de petentul S. L. ȘI I. S. M. cu sediul în M., .. 33, județul Bihor, prin care se solicită în temeiul art. 998, alin.(2) c.proc.civ, suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 3290/10.03.2014, în contradictoriu cu intimatul S. NAȚIONAL P. cu sediul ales la Cabinet Avocat A. M. în Ploiești, B-ul Republicii, nr. 10, ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul S. Național P. reprezentat de avocat Chiriacopol V., lipsă fiind petentul.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciu registratură, precizare de către petentul S. L. și I. S. M. în sensul că temeiul juridic al cererii de ordonanță președințială este art. 996-998 c.pr.civ. și prin care a solicitat judecata în lipsă, după care:

Apărătorul intimatului având cuvântul arată că nu mai susține cererea de conexare a prezentei cauze la dosarul_/281/2014 și arată că a fost o eroare materială în ceea ce privește numărul de dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul intimatului având cuvântul în dezbateri solicită respingerea cererii de suspendare provizorie ca inadmisibilă pentru neplata cauțiunii.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 18.04.2014 pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._/281/2014, petentul S. L. ȘI I. S. M. a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr.3290/10.03.2014 pe calea ordonanței președințiale.

În motivarea acțiunii, petentul a arătat că, la data de 10.03.2014, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civila nr.3290/10.03.2014 și, întrucât, hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la competența instanței, aceasta a formulat acțiune în anulare și, totodată, a declarat și apel în termen.

Petentul a mai învederat că, deși a exercitat apel în termen și, potrivit prevederilor art.468 alin.5 C.pr.civ., termenul de apel suspendă executarea hotărârii de primă instanță, intimatul a pus-o în executare înainte de soluționarea apelului, în baza unui certificat de grefă, iar punerea în executare a sentinței civile nr.3290/10.03.2014 doar în baza certificatului de grefă și împotriva dispozițiilor instanței, a creat probleme deosebit de grave salariaților pe care îi reprezentă.

În drept, petentul a invocat prevederile art.998 alin.2 C.pr.civ.

În dovedirea cererii, petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.8696/13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței invocată din oficiu, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, în speță, se solicită suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr.3290/10.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ .

Or, în baza art.450 alin.1 C.pr.civ., suspendarea executării provizorii a unei hotărâri va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecății în apel, iar potrivit art.450 alin.3 C.pr.civ., cererea de suspendare se va judeca de către instanța de apel.

Textul legal evocat prevede o regulă de competență materială exclusivă de la care nu sunt permise derogări, astfel cum dispune art.129 alin.2 C.pr.civ.

Verificând sistemul informatic Ecris, s-a constatat că petentul a solicitat suspendarea executării unei sentințe pronunțate de Judecătoria Ploiești, iar potrivit art.95 pct.2 C.pr.civ., instanța de apel este, în speță, Tribunalul Prahova.

F. de aceste considerente, a fost admisă excepția de necompetență materială invocată din oficiu și, pe cale de consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 19.06.2014.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată și reține următoarele:

In prezenta cauza se solicită suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr.3290/10.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ .

Tribunalul constata incidenta disp. art. 450 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora „suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecății în apel”.

In speță, prin sentința civilă nr.3290/10.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă cererea formulată de petentul S. Național P., constatându-se îndeplinite condițiile de formă și de fond pentru constatarea reprezentativității petentului, la nivel de unitate, în cadrul S.C. OMV P. S.A.

Tribunalul mai reține, față de temeiul de drept precizat la termenul de judecată din data de 21.08.2014, respectiv art. 996-998 C.pr. civ. că, în lipsa unui probatoriu util, pertinent și concludent, motivele invocate în cuprinsul cererii de ordonanță președințială nu se circumscriu dispozițiilor invocate, petentul nefăcând dovada condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 996 alin. 1 NCPC.

Prin urmare, nu se justifică suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr.3290/10. 03.2014 pe calea prezentei proceduri speciale.

Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul urmează a respinge cererea privind suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr.3290/10. 03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea formulată de apelantul - petent S. L. ȘI I. S. M. cu sediul în M., .. 33, județul Bihor, prin care se solicită în temeiul art. 998, alin.(2) c.proc.civ, suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 3290/10.03.2014, în contradictoriu cu intimatul S. NAȚIONAL P. cu sediul ales la Cabinet Avocat A. M. în Ploiești, B-ul Republicii, nr. 10, ., județul Prahova, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.08.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

D. G. N. A.

GREFIER

E. M.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red./tehnored. D.G.

4 ex. – 26.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Decizia nr. 582/2014. Tribunalul PRAHOVA