Acţiune în constatare. Decizia nr. 1228/2013. Tribunalul SĂLAJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1228/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 1915/309/2008
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 1228
Ședința publică din data de 20 decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte Tribunal
Judecător: L. M.
Judecător: D. G., președinte secție civilă
Grefier: M. L.-M.
S-a luat în examinare cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 905/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, formulată de intimata reclamantă M. A., domiciliată în localitatea Ș., nr. 155, jud. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul pârât M. D., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Verificându-și competența potrivit dispozițiilor art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă în soluționarea prezentei cereri, cu care a fost legal învestită.
Recurentul pârât solicită respingerea cererii de lămurire a dispozitivului, formulată de intimata reclamantă M. A..
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată în data de 6 noiembrie 2013, reclamanta M. A. a solicitat completarea minutei, considerentelor și dispozitivului deciziei civile nr. 905/24 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul S., în sensul obligării pârâtului M. D. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că instanța de recurs a omis din greșeală să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, dovedită cu chitanța nr._/24.09.2013 și că avocatul a solicitat cheltuieli de judecată, însă instanța nu s-a pronunțat în considerentele și în dispozitivul hotărârii.
Asupra cererii de completare se rețin următoarele:
Prin decizia civilă nr. 905/24 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul S., s-a constatat nul recursul declarat de pârâtul M. D. împotriva sentinței civile nr. 1333/31.10.2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
În cazul în speță, reclamanta M. A., prin întâmpinarea depusă la recursul formulat de pârâtul M. D., a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de recurs a soluționat recursul pârâtului constatând că este nul, însă a omis să se pronunțe și cu privire la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanta M. A..
În cazul în speță, într-adevăr reclamanta, în recurs, prin avocat, a formulat întâmpinare și a achitat onorariu avocațial în sumă de 500 lei, achitat cu chitanța de la fila 48 recurs.
În consecință, fiind îndeplinite cerințele art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, se va admite cererea formulată de intimata reclamantă M. A. și se va dispune completarea minutei, considerentelor și dispozitivului deciziei civile nr. 905/24 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul S., în sensul obligării pârâtului recurent M. D. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea formulată de intimata reclamantă M. A. și dispune completarea minutei, considerentelor și dispozitivului deciziei civile nr. 905/24 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul S., în sensul obligării pârâtului recurent M. D. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
K. M. L. M. D. G. M. L.-M.
Red. DG/15.01.2014/Dact.MLM/28.01.2014/2 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 265/2013. Tribunalul SĂLAJ | Pretenţii. Decizia nr. 1230/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
---|