Actiune in regres. Sentința nr. 3185/2013. Tribunalul SĂLAJ

Sentința nr. 3185/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 2913/84/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINTA CIVILĂ NR. 3185

Ședința publica din data de 25 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. R. C.

GREFIER: G. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea hotărârii cauzei civile formulată de reclamanta A. Ț. ASIGURĂRI S.A. cu sediul procesual ales în Z., .. 14, . împotriva pârâtului M. D. V., cu domiciliul în Z., ..61, ., jud. S., chemat în garanție ., cu sediul în Z., ..11, jud. S., având ca obiect acțiune în regres.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.612/337/01.02.2013 reclamanta . SA. a chemat în judecată pe pârâtul Mesesan D. V. solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să fie obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 6.294,85 lei, cu titlu de despăgubiri și dobânda legală calculată asupra debitului de 6.294,85 lei, calculată începând cu data invitatiei la conciliere (29.07.2010) și până la data introducerii acțiunii precum și ulterior până la plata efectivă, solicitând și cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea timbrajului.

În motivare, reclamanta a arătat că în data de 15.12.2009, în timp ce pârâtul conducea buldoexcavatorul pentru efectuarea unor lucrari de excavare pentru introducerea de apa potabila în Fetindia, a agățat cu brațul excavator, gardul de împrejmuire al locuinței asiguratului acesteia, producându-i distrugeri. La data producerii prejudiciului, imobilul și împrejmuirile erau asigurate pentru bunuri-persoane fizice la A. Tiriac Asigurari SA cu polița nr._/29.12.2008. In data de 21.12.2009 societatea reclamantă a fost avizată de către asiguratul Ș. R. F. de producerea evenimentului din data de 15.12.2009, deschizându-se dosarul de daună_ /CPF în cadrul căreia au achitat despăgubiri în cuantum de 6.294,85 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2.210, art.1349 cod civil și prevederile Legii 136/1995.

Pentru termenul de judecată din data de 27.05.2013 reclamanta a depus precizare de acțiune prin care a cuantificat dobanda legală calculată de la data invitației la conciliere directa-29.07.2010 și până la data introducerii acțiunii, în cuantum de 1017,52 lei. De asemenea, a indicat temeiul de drept al actiunii ca fiind art.22 din Legea nr.136/1995 și art.998-999 Cod civil .

Pârâtul Mesesan D. V. a formulat întampinare prin care a solicitat, in principal, respingerea actiunii, iar in subsidiar reducerea sumei proporțional cu paguba efectiv suferită de către asiguratul Ș. R. F..

In apararea sa, pârâtul a invocat faptul că nu a agățat gardul asiguratului, iar deși și-a exprimat motivele de îngrijorare cu privire la locul foarte strâmt, superiorii acestuia l-au amenințat că dacă nu va continua lucrările va fi dat afară. Cu privire la costurile de reparație, pârâtul a apreciat că sunt exorbitante raportat la paguba efectiv suferită.

Totodată, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a . solicitand obligarea acesteia la plata despăgubirii către societatea reclamantă, în cazul în care va cădea în pretenții.

În drept au fost invocate dispozițiile art.1373, art. 1371, art.1385 Cod civil.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în cursul anului 2009, pârâtul M. D. V., în calitate de angajat al ., lucrând pe buldoexcavator, a efectuat lucrări de excavare pentru introducerea apei potabile în satul Fetindia. In timp ce efectua săpături pe lângă fundația gardului ce împrejmuia proprietatea asiguratului Ș. R. F., locul fiind îngust și utilajul greu de manevrat, a agățat cu brațul excavatorului, gardul împrejmuitor al locuinței care a suferit avarii. Conform declarațiilor martorilor si fotografiilor depuse la dosarul cauzei o parte a plasei de sârmă a fost ruptă iar mai mulți stâlpi au fost îndoiți.

La data producerii prejudiciului, imobilul și împrejmuirile proprietatea numitului Ș. R. F. erau asigurate pentru bunuri-persoane fizice la . SA cu polița nr._/19.12.2008.

Societatea reclamantă a deschis dosarul de daună_ /CPF ca urmare a avizării de către asigurat și au achitat acestuia despăgubiri în cuantum de 6.294,85 lei. Reclamanta a efectuat și procedura concilierii, însă pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată.

Conform prevederilor art. 22 din legea 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului său, Ș. R. F.. În această, calitate, reclamanta a promovat prezenta acțiune, întemeiată pe instituția răspunderii civile delictuale. Instanța constată că în prezenta cauză sunt întrunite toate cerințele de antrenare a răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Astfel, în primul rând instanța constată existența faptei ilicite constând în avarierea de către pârât a împrejmuirii imobilului situat în satul Fetindia, ., astfel cum rezulta din ansamblul probelor administrate și anume, interogatorul pârâtului (f.81,82), declarația martorei A. E. (f.83), declarația martorului Talpos Balota V. (f.132), declarația martorului Turcas N. (f.133), declarația pârâtului M. D. V. data în dosar 321/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z..

În al doilea rând, instanța constată existența prejudiciului. Acesta are două componente. Pe de o parte e alcătuit din dauna materială efectiv suferită, în cuantum de 6.194,85 lei, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (f.).Pe de altă parte, prejudiciul este alcătuit și din beneficiul nerealizat prin neachitarea debitului de 6.194,85 lei de către debitor începând cu data convocării la conciliere directă-29.07.2010.În acest sens, fiind vorba de raporturi comerciale, în temeiul prevederilor art. 3 din OG 9/2000, pârâtul datorează reclamantei dobânda legală calculată asupra despăgubirilor neachitate începând cu data convocării la conciliere directă și până la data introducerii prezentei acțiuni, în cuantum de 1.017,52 lei, precum și în continuare până la plata efectivă.

Din dosarul de daună instanța constata că reclamanta a stabilit prejudiciul ținând seama de lungimea avariată din gard, de 30 m și nu de întreg gardul. De asemenea, la stabilirea valorii prejudiciului aceasta a ținut seama de împrejurarea ca vechiul gard era din fundație de beton cu stâlpi metalici și plasă de sârmă încastrată între stâlpi, fiind astfel imposibilă repararea acestuia în vederea aducerii la starea inițială.

În al treilea rând instanța constată legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul produs. În fine, în al patrulea rând instanța constată vinovăția pârâtului în comiterea faptei ilicite, nedovedindu-se intervenirea vreunei cauze exoneratoare

Fiind in culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.proc.civ, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 492 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea timbrajului.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează a admite cererea, a obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 6.194,85 lei, cu titlu de despăgubiri și dobânda legală în cuantum de 1.017,52 lei calculată asupra sumei de 6.194,85 lei începând cu data de 29.07.2010 până la data introducerii acțiunii precum și în continuare până la plata efectivă.

Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva chematei în garanție ., instanța retine următoarele:

Potrivit art. 60 Cod proc.civ, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, esențial în adoptarea soluției este observarea obiectului acesteia. Astfel, paratul solicită pe calea cererii de chemare în garanție obligarea chematei în garanție la plata contravalorii prejudiciului pe care acesta l-a produs. Dispozițiile art.1000 alin.3 oferă posibilitatea reclamantei de a se adresa, la alegerea sa, pentru întreaga despăgubire, fie comitentului singur, fie comitentului și prepusului deodată ori succesiv, fie numai prepusului. Solidaritatea dintre comitent si prepus este prevăzută în folosul reclamantei și constituie o măsură de garantare a intereselor acesteia. Ceea ce prevalează este răspunderea pentru fapta proprie, și deci este drept și echitabil ca făptuitorul, în speță pârâtul, să suporte repararea prejudiciului pe care l-a cauzat prin fapta sa.

Cererea de chemare în garanție ar fi putut fi admisă, doar dacă pârâtul ar fi făcut dovada directă, pe temeiul art.998-999 Cod civil a faptei proprii a chematei în garanție ., care ar fi concurentă la săvârșirea, de către el, a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Simplele afirmații strecurate în întâmpinare potrivit cărora reprezentanții . l-ar fi amenințat că va fi dat afara dacă nu va continua lucrările, nu sunt susținute de niciuna dintre probele administrate.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. D. V. în contradictoriu cu chemata în garanție ., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE:

Admite cererea de chemare in judecata formulată de către reclamanta . SA cu sediul procesual ales in jud, Salaj, ..14, . cu pârâtul Mesesan D. V. domiciliat in Zalau, ..61, ., jud. Salaj .

Obligă pârâtul Mesesan D. V. sa plătească reclamantei suma de 6.194,85 lei, cu titlu de despăgubiri.

Obligă pârâtul Mesesan D. V. să plătească reclamantei dobânda legală calculată începând cu data convocării la conciliere directă, 29.07.2010 și până la plata introducerii acțiunii in cuantum de 1.017,52 lei precum si in continuare pana la plata efectivă a debitului.

Obligă pârâtul Mesesan D. V. sa achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 492 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Mesesan D. V. în contradictoriu cu chemata în garanție . cu sediul in Zalau, ..11, jud. Salaj, ca nefondata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. R. C. G. P.

Red.C.R.C./12.12.2013

Dact.G.P. / 12.12.2013

Ex. 5; com3/

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 3185/2013. Tribunalul SĂLAJ