Fond funciar. Decizia nr. 580/2013. Tribunalul SĂLAJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 580/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 736/309/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 580
Ședința publică din 21 mai 2013
Completul compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă
P. R. M., judecător
I. D., judecător
M. L., grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții Ș. D. și Ș. E., ambii cu domiciliul în Valcău de Jos, nr. 162, jud. S. împotriva sentinței civile nr. 1379 din 08.11.2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea acestora.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 14 mai 2013 și parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr.1379/08.11.2012 Judecătoria Șimleu Silvaniei a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții S. D. și S. E. împotriva pârâților C. L. DE FOND FUNCIAR VALCĂU DE JOS, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR S., B. G., C. P., C. A., B. (fostă) R. M., C. A., P. F. și B. I., având ca obiect fond funciar.
Au fost obligați reclamanții la 150 lei cheltuieli de judecată către pârâta B. M. și la 319 lei cheltuieli de judecată către pârâtul B. G..
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că, reclamanții au invocat un drept de proprietate asupra terenurilor in litigiu, motiv pentru care lipsa calității procesuale active a acestora este neîntemeiata, si va fi respinsa.
Asupra fondului cauzei se reține că,
Prin titlul de proprietate nr.1173/_/21.12.2007 (f.100) a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâților B. G., B. I. și C. P., în urma def. B. A. pentru suprafața de 1300 mp teren arabil intravilan”G.” cu vecinătățile: N-Săutea F., E-Drum, S-U. V., V-B. G situat în Valcău de Jos.
Prin TP nr.1188/_/30.09.2008(f.102) a fost reconstituită proprietatea în favoarea acelorași trei pârâți în urma def.B. A. pentru suprafața de 4 950 mp teren arabil intravilan”G.” cu vecinătățile N-R. M, E-Drum, S și V-B. I. situat în Valcău de Jos.
Prin TP nr.1173/_/21.12.2007 (f.101) a fost reconstituită proprietatea în favoarea pârâtei C. A. în urma def.C. G. pentru terenul arabil intravilan „G.” în suprafață de 1500 mp cu vecinătățile N-G. T, E-Drum, S-Săutea F, V-C. G situat în Valcău de Jos.
Prin titlul de proprietate nr.1150/39/17.05.2007 (f.57) a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul de 6000 mp arabil intravilan”G.” cu vecinătățile N-C. A, E-Drum, S-B. G, V-B. G, situat în Valcău de Jos, în favoarea pârâtelor R. M., C. A., P. F. în urma def.B. F..
La baza emiterii celor 4 titluri de proprietate a fost documentația depusă la filele 104-139: cererile de reconstituirea proprietății formulate de către pârâți (f.107,112,115,128,139), extrasele de carte funciară nr.862 Valcău de Jos, nr.top.834/2/16și nr.top.834/2/30 și nr.861 Valcău de Jos nr.top.834/2/15 și top.834/2/29 (f.123,130), copia TP_/_/16.12.1993emis în favoarea pârâtelor R. M., C. A. și P. F. în urma def.B. T.F. pentru suprafața de 2 ha 4800 mp (f.133) și TP nr._/_.06.1996 emis în favoarea numiților B. I., B. G. și C. M., în urma def.B. A. pentru suprafața de 5 ha 9700 mp, acte de stare civilă (f.111, 122, 131, 134), schița terenurilor, Hotărârile Comisiei județene S. de fond funciar S. nr.1578/10.03.2006,nr.2676/12.05.2006, nr.2675/12.05.2006 și tabelele nominale anexe ale acestora (f.113).
Din concluziile raportului de expertiză topometrică efectuat în cauză de către expert I. M. se rețin următoarele (f.191):
Imobilele fostului SMA situate în Valcău de Jos nr.300 se compune din teren intravilan cu curte și construcții, situat între vecinii:N-Canal, E-G. T., S-Șosea (DC 90), V-Canal, marcate pe planul de situație anexa 1 de la f.193 cu punctele 1-2-3-4-5-6-7-1 are teren în suprafață reală de 4271 mp cu următoarele construcții: atelier mecanic, birouri, șopron, magazii, bazin combustibil, WC și o platformă betonată.
Pe acest teren au fost eliberate titlurile de proprietate atacate în prezenta cauză, după cum urmează:
-TP nr.1173/_/2007 din care suprafața de 1167mp 1500 se suprapune cu terenul fostului SMA, pe această suprafață fiind edificat un șopron cu platformă betonată și o fundație de beton.
Din suprafața de 6000 mp înscrisă în TPnr._, suprafața de 1052 mp se suprapune cu terenul fostului SMA, pe această suprafață fiind edificată parțial clădirea cu atelierul mecanic și birourile, evidențiată cu verde pe schița de la fila 193.
Suprafața de 950 mp înscrisă în TP nr.1188/_/2008 se suprapune în întregime cu terenul fostului SMA, pe acest teren fiind amplasată parțial clădirea cu atelierul mecanic și birourile.
Din suprafața de 1300 mp înscrisă în TP nr.1173/_, suprafața de 1017 mp se suprapune cu terenul fostului SMA, pe acest teren fiind amplasate rampa auto, magazii, casa pompe, bazin combustibil și WC.
Prin procesul verbal încheiat la 27.08.1998 s-a vândut la licitație secția de mecanizare Valcău de către ., în favoarea reclamantului Ș. D., pentru prețul de 120.000 ROL, care nu include valoarea terenului și TVA.
In baza procesului verbal de licitație menționat, fost încheiat contractul de vânzare cumpărare din data de 10.09.1999.
Fiind întrebat de către instanță reprezentantul reclamantului a subliniat că dovada proprietății asupra terenului o face cu decizia civilă nr.623/2001 a Curții de Apel Cluj prin care s-a menținut sentința civilă nr.759/2000 a Judecătoriei Simleu Silvaniei și prin care s-a respins acțiunea de revendicare a pârâților.
De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada că vânzătoarea . deținea certificat de atestare a proprietății pentru terenul în litigiu, sau că în favoarea reclamantului este validată această suprafață de teren, ori i-a fost constituit dreptul de proprietate.
Așadar, pârâții aveau dreptul să solicite reconstituirea proprietății pe vechiul amplasament, după anularea parțială a celor două titluri de proprietate, terenul fiind liber și la dispoziția Comisiei locale de fond funciar Valcău de Jos.
Cumpărarea construcțiilor amplasate pe terenul în litigiu nu îi conferă reclamantului dreptul de proprietate asupra acestuia.
Împotriva sentinței civile susmenționate au declarat recurs reclamanții Ș. D. și Ș. E., solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii primei instanțe și rejudecând cauza admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivul de recurs invocat reclamanții consideră hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică întrucât terenul aferent SMA Nușfalău nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pentru pârâți, deoarece terenurile solicitate de pârâți nu erau libere de construcții și prin expertizele efectuate în cauză se arată că, pentru funcționarea normală a clădirilor este necesară toată suprafața de teren îngrădită.
Mai arată reclamanții că, nu au o societatea comercială cu îndeletniciri asemănătoare cu SMA Valcău și de la cumpărarea acestei unități și până azi au desfășurat activitate comercială iar terenul de sub construcții nu era liber pentru a putea fi dispusă reconstituirea și că problema servituții de trecere spre restul terenului rămas pe T.P. a pârâtului excede cadrului procesual prezent și la care există cale de acces prin drum, conform expertizei dispune în cauză
Recursul reclamanților Ș. D. și Ș. E. nu este întemeiat.
Prin procesul verbal încheiat la data de 27 august 1998 s-a vândut la licitație publică Secția de mecanizare Valcău de către S.C. Agromec S.A. Nușfalău, către reclamantul Ș. D. la prețul de 120.000 ROL, preț ce nu include valoarea
Terenului și a TVA (f.76-79 – dosar fond).
La pagina 3 și 4 din procesul verbal se menționează că: „C. de licitație adjudecă activul în favoarea domnului Ș. D. din Valcău de Jos nr. 162, preț ce nu include valoarea terenului și a T.V.A.”.
În baza procesului verbal de licitație menționat a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare din data de 10.09.1999, în care se menționează că obiectul vânzării este cel consemnat în procesul verbal anexă la contract, ori în acesta se consemnează că s-au licitat doar construcțiile (f.4-5 – dosar fond).
Așadar, rezultă fără dubiu că reclamanții au cumpărat doar construcțiile nu și terenul, pentru care pârâții au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate încă din anul 1991.
Nu se poate susține că s-a cumpărat și teren din moment ce în cele 2 înscrisuri nu se menționează terenul cumpărat sau aferent construcțiilor și nu se face nicio referire la suprafața cumpărată.
De altfel, la momentul cumpărării construcțiilor – 27.08.1998 erau și emise titluri de proprietate pentru terenul în litigiu: T.P. nr._/_/16.12.1993, T.P._/_/18.06.1996, T.P. nr._/_/12.03.1996 (f. 3-4 – dosar nr. 1951/1999), f.133 – dosar_ .
Reclamanții nu au făcut dovada că vânzătoarea S.C. Agromec S.A. Nușfalău sau Valcău de Jos dețin certificat de atestare a proprietății pentru terenul în litigiu sau alt titlu sau că în favoarea acestora este validată această suprafață de teren, ori i-a fost constituit dreptul de proprietate.
De fapt reclamanții susțin că dovada proprietății asupra terenului o fac cu decizia civilă nr. 623/2001 a Curții de Apel Cluj, care a menținut sentința civilă nr. 759/2000 a Judecătoriei Șimleu-Silvaniei prin care s-a respins acțiunea în revendicare a pârâților (f.30 – dosar nr.1340/2001 a Curții de Apel Cluj).
În decizia menționată se arată că prin art. 1 al convenției se face generic vorbire de cumpărarea activului „Secției de Mecanizare Valcău”, precizându-se și că obiectul vânzării este detaliat în anexa 1 la contract, deși în raportul de evaluare a activelor se face vorbire despre o suprafață de 4164 m.p. teren.
Decizia nr. 623/2001 nu poate avea influență asupra unor raporturi juridice născute în urma unor legi apărute după pronunțarea acestei hotărâri judecătorești, care pot privi aceleași părți, iar litigiul să poarte asupra aceluiași obiect dedus judecății.
Este de reținut că terenul în litigiu nu a aparținut Statului Român ci C.A.P. – ului.
În acest sens există la dosarul cauzei adresa nr. 48/15.01.2001 a Oficiului de cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol în care se precizează că terenul aferent secției SMA în evidența funciară din anul 1965 se regăsește în . figurează în proprietatea C.A.P. Valcău, și că de la această dată nu s-au operat modificări sau completări în ce privește situația juridică a acestui amplasament (f.346 – dosar fond).
De asemenea și adresa nr. 4332/24.08.2007 emisă de O.C.P.I. S. se menționează că, terenul aferent secției SMA în evidența funciară din anul 1965 și că de la această dată figurează în proprietatea C.A.P. Valcău și deci nu poate fi încadrat în categoriile de terenuri prevăzute limitativ de art. 34 și urm. din Legea nr. 18/1991 sau a Legii nr. 247/2005 iar din adresa nr. 276/21.01.2010 emisă de OCPI S. rezultă că, terenul aferent secției SMA la 01.01.1990 figura în proprietatea C.A.P. Valcău (f.147 și 345 – dosar fond).
Apoi terenul în litigiu este necesar a rămâne în proprietatea pârâților având în vedere că nu au o altă cale de acces la terenurile din spate, ce le-au fost retrocedate.
În acest sens din expertiza tehnică judiciară topografică, efectuată în dosar nr. 1951/1999 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei rezultă că, nu există altă cale de acces la terenurile din spate ce le-au fost retrocedate pârâților.
De altfel, toate înscrisurile de la dosarul cauzei atestă faptul că terenul în litigiu a fost al antecesorilor pârâților așa cum rezultă din extrasele C.F. nr. 860 Valcău de Jos nr. top. 834/2/14 – 9352 m.p. proprietar tabular fiind B.
G., C.F. nr. 861 Valcău de Jos nr. top834/2/15 – 9352 m.p. proprietar tabular fiind O. Zsuzsanna și C.F. 862 Valcău de Jos nr. top 834/2/16 –_ m.p. proprietari tabulari fiind B. A., B. A., B. Ș., B. F. și B. G. (f.27-29 dosar fond).
Prin urmare, pârâții sunt îndreptățiți să li se reconstituie dreptul de proprietate pe terenul în litigiu și să li se emită titluri de proprietate așa cum s-a procedat.
În privința titlurilor de proprietate emise pârâților, nu există niciun motiv de nulitate dintre cele prevăzute de art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 sau art. III lit. a pct. ii, invocat de reclamanți.
Dimpotrivă acest din urmă temei juridic ar putea fi invocat de către pârâți, întrucât la data când aceștia au cerut reconstituirea dreptului de proprietate, vechiul amplasament era liber, terenul nefiind afectat de construcții.
Nu se poate susține că pentru construcțiile cumpărate de reclamanți le este necesar un teren în suprafață de 4275 m.p. sau de 4165 m.p. întrucât așa cum s-a arătat, reclamanții au cumpărat numai construcțiile nu și terenul aferent.
Ori, este evident că dacă reclamanții ar fi cumpărat și teren, se făcea mențiune expresă în Procesul verbal de licitație sau în contractul de vânzare-cumpărare din 10.09.1999.
Dar așa cum s-a arătat nu există nicio mențiune cu privire la teren în înscrisurile depuse de reclamanți în dovedirea acțiunii lor.
În consecință, în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții Ș. D. și Ș. E., împotriva sentinței civile nr. 1379 din 08.11.2012 a Judecătoriei Șimleu-Silvaniei.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, obligă reclamanții Ș. D. și Ș. E. la plata sumei de 1400 lei cheltuieli de judecată în recurs către pârâtul B. G..
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții Ș. D. și Ș. E., împotriva sentinței civile nr. 1379 din 8 noiembrie 2012 a Judecătoriei Șimleu-Silvaniei.
Obligă reclamanții la plata sumei de 1400 lei cheltuieli de judecată în recurs către pârâtul B. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
D. G. P. R. M. I. D. M. L.
Plecată în C.O. semnează
prim grefier, C. D.
Red.D.G./21.06.2013
Tehnored.M.V./27.06.2013/ex.2
Jud. fond – C. A. S.
← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 909/2013. Tribunalul SĂLAJ | Plângere contravenţională. Decizia nr. 13/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
---|