Plângere contravenţională. Decizia nr. 29/2013. Tribunalul SĂLAJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 5616/84/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date nr. 2516
Decizia civilă Nr. 29/2013
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. D., președinte secție civilă
Judecător: D. I.
Judecător: R. M. P.
Grefier: M. J. D.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul L. G., domiciliat în Z., ., jud. S., împotriva deciziei civile nr. 770 din 25.09.2012, pronunțată de Tribunalul S., în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională la L50/91 – contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul L. G. și reprezentantul intimatei primăria C. B., prin primar, av. Hîrza R. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la solicitarea instanței nemaifiind alte cereri de formulat, instanța în temeiul art. 167 Cod procedură civilă încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei și acordă cuvântul asupra contestației în anulare formulate.
Contestatorul, L. G., având cuvântul asupra contestației, solicită instanței pronunțarea unei hotărâri, prin care să oblige intimata la respectarea prevederilor L50/91, învederând totodată, că art. 26 și art. 27 din textul normativ menționat sunt explicite, nemaiavând alte pretenții.
P. C. B., arată contestatorul, nu are structuri de specialitate în efectuarea unui control de verificare pe raza comunei B., motiv pentru care apreciază procesul verbal de constatare a contravenției reținut în sarcina sa ca fiind abuziv.
Totodată, contestatorul depune la dosarul cauzei, practica judiciară.
Reprezentantul intimatei, av. Hîrza R., învederează instanței, că cele susținute de contestator sunt de fapt apărări de fond, și nu fac obiectul art. 317 și următoarele Cod procedură civilă, motiv pentru care solicită respingerea contestației.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin decizia civilă nr.770/2012 a Tribunalului S., dată în dosar nr._, s-a respins ca nefondat recursul declarat de petentul L. G., împotriva sentinței civile nr.1252 din 21.03.2012 a Judecătoriei Z..
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă 1252 din 21.03.2012, pronunțată de Judecătoria Z., în dosar nr._ s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul L. G., în contradictoriu cu intimatul Primarul C. B., s-a modificat procesul-verbal de contravenție nr. 177 din 21.01.2011, în sensul înlocuirii amenzii aplicate de 5.000 lei, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 2.000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul L. G. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr.1252/2012 ca nelegală și netemeinică și în consecință admiterea în totalitate a plângerii formulată de petent, întrucât
1.instanța de fond a reținut ca nefondate obiecțiunile recurentului privind încălcarea normelor de competență referitoare la aplicarea sancțiunii contravenționale;
2. a aplicat în mod eronat dispozițiile Legii 50/1991, considerând că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea normelor de competență;
3. nu a avut în vedere toate probele administrate în cauză respectiv nu a aplicat corect dispozițiile lșegale raportat la probațiunea administrată;
4.în mod eronat au fost respinse argumentele de netemeinicie invocate de petent;
5. mod neîntemeiat a apreciat că gradul de pericol social al faptei contravenționale nu este unul redus.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, s-a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Instanța de fond a rezolvat prealabil soluționării pe fond a plângerii formulate, apărărilor și argumentelor invocate de petent cu privire la pretinsa încălcare de către intimat a încălcării normelor de competență în ceea ce privește aplicarea sancțiunii contravenționale, reținând judicios și argumentat că acestea sunt neîntemeiate în condițiile în care prevederile art. 27 alin.5 din Legea nr. 50/1991, dispun în sensul că procesele-verbale de constatare a contravențiilor, încheiate de organele de control ale administrației publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean ori primarului unității administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului București în a cărui rază s-a săvârșit contravenția,iar în absența unor compartimente specializate, sancțiunea se aplică de Primar, sancțiunea fiind aplicată în mod corect de Primarul C. B..
De asemenea corect a reținut judecătorul fonduului faptul că în ce privește delimitarea între terenul intravilan și cel extravilan, legiuitorul distinge, astfel că justificat se reține că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 177 din 21.01.2011 a fost încheiat cu respectarea normelor de competență.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs tribunalul a reținut că deși se invocă dispozitiile art. 304 pct 9 Cod procedura civilă privind lipsa unui temei legal sau la o încalcare sau aplicare gresita a legii, acest motiv de recurs vizeaza modul de interpretare a probelor, respective a înscrisurilor depuse de recurent în scopul de a dovedi că terenul este situat în extravilanul localității.
Ori așa cum s-a arătat și anterior calificarea ternului litigios ca extravilan sau intravilan nu este de esență în soluționarea prezentei cauze, instanța de fond reținând judicios că legiuitorul nu distinge în această materie între terenurile intravilane și cele intravilane.
În cel de-al patrulea motiv de recurs se invocă lipsa faptelor retinute ca temei pentru aplicarea sanctiunii contestate, dar nici acest motiv de recurs nu poate fi primit în condițiile în care, așa cum s-a reținut și la judecata în fond, potrivit Anexei 2 din Legea nr. 50/1991 definește termenul de împrejmuiri, în sensul că acestea reprezintă construcțiile definitive sau provizorii, cu rolul de a delimita suprafețe, arii sau parcele asupra cărora există forme de proprietate, executate pentru protecție împotriva intruziunilor, realizate din diferite materiale - beton, cărămidă, piatră, lemn, metal, inclusiv sârmă ghimpată întinsă pe bulumaci - ori prin plantații specifice, iar în contextul în care inclusiv împrejmuirile reprezintă construcții în sensul Legii nr. nr. 50/1991, dispozițiile art. 1 sunt aplicabile.
Recurentul a invocat faptul că lucrarea efectuată are ca scop doar delimitarea terenului său și nu protejarea de intruziuni, dar din ansamblul probator administrat - rezoluția Parchetului de pe lângă judecătoria Z., raportul de expertiză efectuat în dos.6104 al Tribunalului Maramureș (f.19-22), Dec.civ.786/R/_ al Tribunalului Bihor (f.56-58) rezultă că scopul realizării acestei construcții a fost tocmai aceea de a proteja terenul împrejmuit - teren care parțial a fost în litigiu - de eventuale intruziuni.
Nici ultimul motiv de recurs nu se susține întrucât instanța de fond a efectuat o analiză temeinică a procesului verbal atacat ,în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G.2/2001, analizând pe baza probatoriului administrat întâi legalitatea și temeinicia procesului verbal-reținând în mod corect săvârșirea faptei contravenționale de către petent-și hotărând apoi asupra reindividualizării sancțiunii în sensul înlocuirii amenzii aplicate de 5.000 lei, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 2.000 lei.
Împotriva deciziei astfel rezumate a formulat contestație în anulare, contestatorul L. G., solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură afectat în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea contestației în anulare se arată următoarele:
Punctul de vedere exprimat în decizie la pagina 2, alin.3 …. “ Ca atare în absența unor compartimente specializate, sancțiunea se aplică de primar, în speță sancțiunea fiind aplicată în mod corect de primar”… este o aberație în condițiile în care aceasta derogare nu există în Legea 50/1991 și totodată contravine art.27(3) din lege de la capitolul Răspunderi și sancțiuni, unde se precizează expres competențele și organelle care fac constatarea și aplică sancționarea contravențiilor de la art.26(1).
Cum în adresa nr.574/02.03.2012, pagina 74 la dosar, semnată de către primarul . clar ca ….” la nivelul primăriei B. nu a existat și nu există nici în prezent compartiment cu atribuții de control în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții”…. rezultă fără echivoc faptul că primarul . competențe de a emite autorizații de construire pentru executarea de lucrări de construcții pe terenuri extravilane și implicit de constatare și de sancționare a contravențiilor.
Cum în adresa nr. 1039 din 7 februarie 2012 de la Consiliul Județean S. semnată de către arhitectul șef, depusă la dosar, se precizează clar că….. “ pentru executarea lucrărilor de împrejmuire a unor terenuri situate în extravilanul localității, conform legii 50/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare, art.4, lit.a, alin.2 trebuie să vă adresați Consiliului Județean S., pentru obținerea autorizației de construire, numai dacă la nivelul primăriei de comună nu sunt organizate structuri de specialitate”……. Rezultă fără echivoc faptul că primarul comunei B. n-are competențe de a emite autorizații de construire pentru executarea de lucrări de construcții pe terenuri extravilane și ncidecum de constatare și de sancționare a contravențiilor.
. nici organe de control pentru constatarea, întocmirea procesului – verbal de contravenție și înaintarea acestuia către primar, în vederea aplicării sancțiunii pentru terenuri situate în extravilanul comunei de unde rezultă fără echivoc faptul că Procesul verbal de contravenție nr.177 din 21.01.2011 a fost întocmit cu încălcarea procedurilor legale amintite mai sus respective de către viceprimarul comunei, la presiunea primarului, fără ca acesta să aibă atribuțiuni în acest sens și este nul de drept.
Calificarea terenului litigios ca extravilan sau intravilan nu este de esență în soluționarea prezentei cauze, instanța de fond, reținând judicios că legiuitorul nu distinge în această materie între terenurile intravilane și cele extravilane” ……. Este o aberație a nu se face distincție și o delimitare între terenuri intravilane și extravilane deoarece regimul juridic este total diferit și care se supun unor proceduri total diferite. Din documentele din dosar, rezultă clar că . în extravilanul comunei, fiind ultima . de la care încep parcelele situate în intravilanul comunei sens în care . incidența art.4 (1) din legea 50/1991.
Primarul . competențe de a emite autorizații de construire pentru executarea de lucrări de construcții pe terenuri extravilane și nici de constatare și de sancționare a contravențiilor aceasta revenind în exclusivitate Consiliului Județean S. motiv pentru care procesul - verbal de contravenție nr.177 din 21.01.2011 a fost întocmit în mod abuziv și cu încălcarea procedurilor legale amintite mai sus și a legii 50/1991/ și este nul de drept.
Punctul de vedere exprimat la pagina 4, alin.5….. “recurentul invocă faptul că lucrarea efectuată are ca scop doar delimitarea terenului sau și nu protejarea de intruziuni, dar din ansamblul probator rezultă că scopul realizării acestei construcții a fost acela de a proteja terenul împrejmuit – teren care parțial a fost în litigiu – de eventuale intruziuni”…. Nu reflectă realitatea din teren și anume contestatorul nu a făcut nici o construcție ci a pichetat capătul parcelei cu vecinătățile reale, cu țevi din metal conform actelor de punere în posesie și planurilor cadastrale și având ca model intabulările vecinilor de la nord a căror vecinătate la vest este drumul E 81 în vederea efectuării expertizei funciare dispusă de către Judecătoria Z. în dosarul de fond funciar nr._ .
Asupra contestației în anulare de față, tribunalul reține următoarele:
Codul de procedură civilă reglementează limitativ, prin art. 317 și 318 cazurile în care o hotărâre irevocabilă cum este decizia civilă nr. 770/2012 a Tribunalului S., poate fi atacată printr-o contestație în anulare.
Cazurile cuprinse în amintitele texte legale se referă la următoarele situații:
Judecarea cauzei fără ca procedura de citare să fi fost îndeplinită, ori cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, sau când dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale.
Este permisă atacarea hotărârilor date în recurs și în ipoteza în care instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare ori de modificare.
Se încadrează motivele invocate de către contestatoare în una din aceste ipoteze legale?
Răspunsul este unul negativ.
Decizia contestată a fost pronunțată după ce s-a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită și cu respectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Învestit cu judecarea prezentei contestații în anulare, tribunalul nu a găsit în cuprinsul deciziei vreo greșeală materială care să fi condus la aprecieri eronate și, în final, la pronunțarea unei hotărâri netemeinice ori nelegale.
„Greșelile materiale” la care cazul reglementat de art. 318 Cod procedură civilă se referă, nu vizează chestiuni de apreciere a probelor dosarului ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Așadar, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Chiar dacă recurentul contestator consideră că soluția pe care a pronunțat-o instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe calea contestației în anulare, care este o cale de retractare și nu de reformare a soluției astfel atacate.
Cu alte cuvinte, pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare nu este permisă „rejudecarea” recursului, căci într-o asemenea ipoteză s-ar ajunge la judecarea unui recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil, din perspectiva prevederilor codului de procedură civilă, deja citate.
Cum în cauză nu este prezent niciunul din motivele cuprinse în art. 317, 318 Cod procedură civilă, tribunalul este dispensat de analizarea, pe fond, a conținutului contestației petentului, pentru toate cele ce preced urmând a fi respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare de față.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul L. G., domiciliat în în Z., ., jud. S., formulată împotriva deciziei civile nr. 770/25.09.2012 pronunțată în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2013.
Președinte, G. D. | Judecător, D. I. | Judecător, R. M. P. |
Grefier, M. J. D. |
Red.DG/15.022.013
Dact.MJD/18.02.2013
ex.2
jud. CNC
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 345/2013. Tribunalul SĂLAJ | Partaj judiciar. Decizia nr. 848/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
|---|
