Acţiune în constatare. Decizia nr. 280/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Decizia nr. 280/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 3098/296/2013
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 280/.> Ședința publică de la 19 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. S.
Judecător R. G. M.
Grefier M. O.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul-reclamant H. G., cu domiciliul procedural ales în Satu M., ., nr. 14/2, jud. Satu M., CNP_, împotriva Sentinței civile nr. 5688/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând faptul că, dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din 16 decembrie 2013, concluziile apelantului-reclamant fiind consemnate în încheierea ședinței respective, încheiere care face parte integrantă din partea introductivă a prezentei decizii.
INSTANȚA
deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5688/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul H. G.; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procedura judiciară aleasă de reclamant, și anume procedura necontencioasă prevăzuta de dispozițiile art. 527-537 C.proc.civ., acesta solicită înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului dobândit prin procedura partajului judiciar conform Sentinței civile nr. 872/2005 pronunțată de Judecătoria Satu M. și a Deciziei civile nr. 28/. pronunțată de TribunaluI Satu M. în dosarul cu nr._ * și radierea dreptului de proprietate al fostei sale soții - H. M. (actualmente Mateoca M., conform mențiunilor din hotărârile judecătorești anexate la dosarul cauzei).
Imobilul cu privire la care se solicită rectificarea înscrierilor de carte funciară figurează înscris în CF_ SM, nr. top._/1,_/18 și_/1 – fila 6 dosar fond, fiind retranscris în CF individual_-C1-U16 – fila 27 dosar fond, nr. top._/16/31,_/18/31 și_/1/31, dreptul de proprietate fiind înscris în favoarea reclamantului și fostei soții.
Conform dispozițiilor art. 527 C.proc.civ. procedura necontencioasă se aplică cererilor pentru soluționarea cărora este nevoie de intervenția instanței fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.
Aceasta procedură nu poate fi considerată ca fiind aplicabila în speță, deoarece prezenta acțiune are un caracter contencios, conform dispozițiilor art. 531 C.proc.civ., fiind respinsă.
Reclamantul în mod corect își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, privind acțiunea în rectificare de carte funciară, reglementată de dispozițiile art. 33 și art. 34 din acest act normativ, aplicabil cauzei, în condițiile stipulate de art. 80 din Legea nr. 71/2011. Atât timp cât în procedura partajului judiciar nu a fost solicitată și efectuarea cuvenitelor mențiuni în materie de carte funciară, reclamantul are la dispoziție procedura de rectificare a cărții funciare, care este o procedură contencioasă, cererea soluționându-se numai în contradictoriu cu ceilalți titulari ai drepturilor înscrise în cartea funciară. Reclamantul însă nu a înțeles să formuleze o astfel de acțiune. De asemenea, reclamantul are la dispozițiile procedura prevăzută de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 7/1996, respectiv plângerea împotriva încheierii registratorului șef.
Prin urmare, având în vedere că prezenta cerere nu se poate soluționa decât în contradictoriu cu celălalt titular al dreptului înscris în cartea funciară, în condițiile unei proceduri contencioase, în temeiul dispozițiilor art. 531 C.proc.civ. prima instanță a respins acțiunea.
În temeiul dispozițiilor art. 527 C.proc.civ. prima instanță nu a acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva Sentinței civile nr. 5688/2013, reclamantul H. G., în conformitate cu art. 466-482 C.proc.civ., a formulat apel, solicitând admiterea acestuia și în conformitate cu prevederile art. 280 alin. 2 C.proc.civ. casarea hotarâii atacate și admiterea cererii așa cum a fost solicitată în prima instanța.
În motivare, în fapt, apelantul arată că cererea sa a fost formulată, în baza prevederilor art. 527-537 C.proc.civ., în sensul că în urma partajului judiciar hotărât prin Sentința civilă nr. 872/2005 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosarul cu nr. 892/2003 și a Deciziei civile nr. 28/. pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul cu nr._ * s-a hotărât conform deciziei că se atribuie pârâtului reconvențional următoarele bunuri: imobilul apartament situat în Satu M., ., . de circulație de 85.800 lei.
Apelantul arată că după rămânerea definitivă și irevocabilă a celor două hotărâri în cauză, prezentându-se cu acestea în vederea intabulării dreptului său de proprietate așa cum rezultă din cele două hotărâri i s-a spus de la OCPI Satu M. ca are nevoie de o nouă hotărâre care să identifice apartamentul cu cel înscris în CF_-C1-U16 din Municipiul Satu M. provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Satu M.. Pentru aceste considerente a solicitat instanței de judecată doar să constate că printr-o hotărâre judecătorească i s-a atribut lui imobilul descris mai sus și să dispună Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară Satu M. intabularea dreptului său de proprietate obținut printr-o hotărâre judecătorească.
Apelantul consideră că se găsește în procedura necontencioasă, deoarece el are o hotărâre definitivă și irevocabilă care dacă era completă putea să-și intabuleze dreptul de proprietate în baza art. 20 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 republicată. Acestor hotărâri le-a lipsit doar identificarea imobilului atribuit lui prin cartea funciara și obligarea expresă a OCPI Satu M. să-i intabuleze dreptul său de proprietate. Susține că este de la sine înțeles că în cazul atribuirii lui a imobilului, devine singur proprietar și normal să se radieze ca efect dreptul de proprietate al fostei sale soții H. M..
Menționează că prin acțiunea sa nu a urmărit să obțină un drept, deoarece în urma divorțului are hotărâre în cauză, apelantul urmărind prin această acțiune doar intervenția instanței de judecată în vederea înregistrării acestei hotărâri în cartea funciară.
Consideră că nu mai este nevoie să o cheme în instanța pe fosta soție, deoarece aceasta știe că apartamentul din municipiul Satu M., unde apelantul actualmente locuiește i l-a dat lui.
Precizează că, cele de mai sus le-a învederat la Curtea de Apel Oradea când s-au judecat în recurs în dosarul cu nr._ *, la termenul din data de 27.11.2012.
Pentru toate aceste considerente, apelantul solicită admiterea apelului declarat și admiterea cererii sale așa cum a formulat-o la prima instanță.
Apelul nu este fondat.
În mod corect prima instanță a apreciat că cererea cu care a fost investită are un caracter contencios raportând obiectul acesteia la normele legale aplicabile, acțiunii în rectificare de carte funciară și la procedura înscrierii unui drept real în cartea funciară.
Față de considerentele sentinței, argumentele în favoarea admiterii cererii aduse prin motivele de apel nu sunt de natură a conduce la schimbarea soluției.
Astfel, cu toate că hotărârea judecătorească de partaj judiciar a fost pronunțată în contradictoriu cu fosta soție a apelantului, codevălmașă la acel moment, se constată că nu a făcut obiectul litigiului și cererea de înscriere a dreptului real exclusiv în favoarea apelantului petent, astfel că se impune promovarea unei noi cereri de chemare în judecată cu respectarea principiului contradictorialității.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de petentul H. G. – CNP_, domiciliat în Satu M., ., nr. 14, . M., împotriva Sentinței civile nr. 5688/2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în procedură necontencioasă.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 C.proc.civ. în data de 19 decembrie 2013
Președinte, G. D. S. | Judecător, R. G. M. | |
Grefier, M. O. |
Red: G.D. S. – 17.01.2014
Tehnored_NM / 20.01.2014
3 ex.
- se comunică un ex. cu: -
Jud.fond: D.E. M.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2806/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 314/2013. Tribunalul SATU MARE → |
---|