Anulare act. Decizia nr. 47/2013. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 47/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 1423/83/2007

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 47/.> Ședința publică de la 21 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. S.

Judecător R. G. M.

Grefier A. V. C.

Pe rol se află pronunțarea privind perimarea apelului civil declarat de apelanta – reclamantă A. E., domiciliată în C. . nr.124 jud. C., împotriva sentinței civile nr.214/24.02.2006, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr.1226/2005, în contradictoriu cu intimații – pârâți C. căsătorită F. M. E., domiciliată în Reghin ./A jud.M., T. G., domiciliat în Tășnad ..10, T. R. L., domiciliată în Tășnad ..10 jud.Satu M., . SRL, cu sediul în Tășnad ..10 jud.Satu M. și C. JUDEȚEAN SATU M. – Comisia de aplicare a Legii nr.112/1995 Tășnad jud.Satu M..

Se constată că judecarea cauzei a avut loc la data de 11.03.2013, când concluziile părților au fost consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea la data de 18.03.2013 și ulterior la data de astăzi.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului civil, de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 214/24.02.2006 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr. 1226/2005, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă înaintată de reclamanta A. E., împotriva pârâților COMISIA JUDEȚEANĂ SATU M. pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de pe lângă C. Județean Satu M., C. M. E. căsătorită F., T. G., T. R. L. și .” SRL Tășnad, având ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 73/11.12.1998 emisă de pârâta de ordin 1, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta de ordin 2 cu pârâții de ordin 3, 4 cu privire la imobilul în natură casă, curte, anexe gospodărești și grădină de 1122 mp, cuprins în nr. top. 498/a din CF 1153 Tășnad, la 08.01.1999, precum și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 336/13.09.2999 la Biroul Notarului Public din Carei. Reclamanta a fost obligată să plătească pârâților de ordin 2, 3, 4, 5 – 400 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 214/2006, reclamanta A. E. a declarat apel, înregistrat sub dosar nr. 1877/2006, cale de atac soluționată prin Decizia civilă nr. 262/. prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a apelantei reclamante și respingerea apelului.

Împotriva acestei decizii, reclamanta apelantă A. E. a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 231/R/2007 din 01.03.2007, Curtea de Apel Oradea, a admis ca fondat recursul, a casat Decizia civilă nr. 262/. trimis cauza pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu M., cu îndrumarul de a se ține seama de considerentele deciziei de casare.

Urmare casării cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului la data de 07.03.2007 sub dosar nr._ .

Prin Încheierea din 11 februarie 2008, instanța, apreciind că soluționarea prezentei cauze atârnă de soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Carei, având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 316/2003 și a certificatului de calitate de moștenitor nr. 53/2006, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. a dispus suspendarea soluționării apelului declarat, până la soluționarea dosarului indicat.

Încheierea a fost comunicată părților, acestea nedeclarând recurs.

Potrivit referatului Compartimentului Arhivă din 10.01.2013, dosarul nr._ al Judecătoriei Carei conexat la dosar nr._ - în raport cu care s-a dispus suspendarea - a fost finalizat prin Decizia nr. 3077/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, rămasă irevocabilă la data de 09.12.2011.

Din verificarea lucrărilor prezentului dosar instanța a reținut că părțile nu au îndeplinit nici un act de procedură în intervalul prescris de art. 248 alin. 1 și 3 C.proc.civ..

Constatând că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an datorită culpei părților și incidența dispozițiilor art. 248 C.proc.civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, în temeiul art. 252 C.proc.civ., instanța urmează să constate perimarea apelului ce formează obiectul prezentei cauze, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimarea apelului declarat de reclamanta A. E., domiciliată în C., . nr. 124, împotriva Sentinței civile nr. 214/2006, pronunțată de Judecătoria Carei, în contradictoriu cu intimații: F. M. E., domiciliată în Reghin, ./A, T. G., T. R. L., .” SRL cu domiciliul, respectiv sediul în Tășnad, .. 10 și C. JUDEȚEAN SATU M. – COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 112/1995.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2013.

Președinte,

G. D. S.

Judecător,

R. G. M.

Grefier,

A. V. C.

Red: G.D.S. – 05.04.2013

Tehnored_NM / 18.04.2013

2 ex.

Jud.fond: I.R. Ț.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 47/2013. Tribunalul SATU MARE