Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3296/2013. Tribunalul SATU MARE

Sentința nr. 3296/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 5544/83/2012

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ Nr. 3296/D

Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M. C.

Grefier I. B.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu M. reprezentat prin procuror dl. M. D.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta F. M. T., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat M. M. E., situat în Carei, ., nr.16, jud.Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, acțiunea fiind scutită de obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 4 alin 4 din Legea nr.221/2009.

Prin serviciul de registratură a instanței, la data de 24.10.2013, reclamanta, prin reprezentant, a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, iar la data de 28.11.2013 cerere de judecare a cauzei și în lipsă de la dezbateri.

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, cererea fiind scutită de timbraj și reține că prezenta cauză a fost introdusă la data de 13.06.2011, completată și precizată la data de 01.11.2012, fiind suspendată în baza art. 242 alin.1, pct. 2 C.pr.civ., la data de 01.11.2012.

Instanța, pune în discuție, cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantă prin reprezentant.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii de redeschidere a cauzei.

Instanța, în temeiul art. 245 pct. 1 C.pr.civ., încuviințează cererea de redeschidere a cauzei formulată de reclamantă și repune pe rol prezenta pricină.

Reprezentantul Ministerului Public învederează instanței că nu invocă chestiuni prejudiciale, excepții, nu formulează cereri de probațiune și nici alte chestiuni prealabile judecării, considerând procesul în stare de judecată.

Instanța închide faza administrării probelor, acordând cuvântul în fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a acțiunii, menționând modificările aduse Legii nr.221/2009, cât și Deciziile Curții Constituționale, nr.1354/20.10.2010, nr.1358/21.10.2010 și nr.1360/21.10.2010, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, decizii care sunt anterioare promovării acțiunii, precum și Decizia nr.12 din dosarul 14/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii, apreciind că nu există un temei legal pentru acordarea despăgubirilor pretinse.

Instanța, în temeiul disp. art. 150 C.proc.civilă, declară închise dezbaterile.

INSTANȚA,

DELIBERÂND:

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanță sub dosar nr. de mai sus, reclamanta F. M. T. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligat acesta din urmă la plata unor pretenții în sumă de 55.000 euro, echivalent în lei la data plății efective, pretenții reprezentând despăgubiri datorate în temeiul Legii nr.221/2009.

În motivarea cererii reclamanta arată că mama ei, S. M., dec.la data de 18.02.1987, a fost deportată în fosta URSS în perioada 03.01._49, apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009 pentru a beneficia de despăgubiri în privința prejudiciului moral astfel suferit.

Prin completarea și precizarea de acțiune, reclamanta solicită obligarea unității pârâte la plata unei despăgubiri materiale, concretizată în venitul mediu lunar pe economia națională pe perioada deportării la muncă forțată, respectiv pe 55 luni.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare în cauză până la închiderea cercetării judecătorești.

Tribunalul, analizând cererea în pretenții formulată, din perspectiva motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile coroborat cu efectele produse prin Decizia nr.12/19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr. 14/2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și s-a stabilit că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”,reținândși caracterul obligatoriu al acestei decizii de la data aducerii sale la cunoștința publică, prin prisma dispozițiilor art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea promovată, conform dispozitivului prezentei sentințe.

Totodată este de observat că perioada deportării nu se încadrează în intervalul 06.03.1945 – 22.12.1989, fiind incidente și sub acest aspect cele stabilite tot cu caracter obligatoriu prin recursul în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 15/2012, în conformitate cu care „deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 06.03.1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009”.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă înaintată de reclamanta F. M. T., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat M. M. E., situat în Carei, ., nr.16, jud.Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29 Noiembrie 2013.

Președinte,

I. M. C.

Grefier,

I. B.

Red.I.M.C./09.12.2013.

Tehnored_VD /09.12.2013.

5 ex. – ..cu: F. M. T., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, P. de pe lângă Tribunalul Satu M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3296/2013. Tribunalul SATU MARE