Contestaţie la executare. Încheierea nr. 421/2013. Tribunalul SATU MARE

Încheierea nr. 421/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 11084/296/2012

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 421/R

Ședința publică de la 14 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. B.

Judecător R. G. M.

Judecător T. T.

Grefier L. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta-contestatoare P. A. domiciliată în Satu M., ., . M., împotriva sentinței civile nr.9629/2012, pronunțată de Judecătoria Satu mare, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. SATU M. cu sediul în Satu M., ..4-6, jud.Satu M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av.F. F. în reprezentarea recurentei-contestatoare, cjr.M. C. în reprezentarea intimatei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, precum și faptul că recursule este scutit de timbraj. Cauza a fost amânată la acest termen de judecată pentru a se depune de către recurenta-contestatoare cerere de renunțare la recurs și eventual la acțiune.

Președintele completului de judecată constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți.

Reprezentantul recurentei-contestatoare depune cerere de renunțare la judecată, din care un exemplar comunică și cu reprezentantul intimatei.

Reprezentantul intimatei arată că în măsura în care se va dispune casarea hotărârii și reținerea cauzei spre rejudecare, solicită a se lua act de cererea de renunțare la judecată formulată.

Instanța pune în vedere reprezentantului intimatei că în această situație ar fi necesar a se pune în discuție compunerea completului de judecată.

Reprezentantul intimatei arată că în această fază procesuală se poate renunța doar la recurs.

Reprezentantul recurentei-contestatoare arată că renunțarea la judecată se poate face oricând și dacă parte adversă este de acord.

Reprezentantul intimatei nu se opune și solicită a se lua act de renunțarea la judecată formulată de recurenta-contestatoare.

Președintele completului de judecată în baza art.150 C.pr.civilă declară închise dezbaterile, în vederea deliberării.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.9629/08.11.2012 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a respins excepția litispendenței și a respins contestația la executare formulată de reclamanta P. A. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE P. PUBLICE – C. JUDEȚEANĂ DE P. SATU M., ca nefondată. A admis excepția netimbrării cererii de suspendare a executării silite și a anulat cererea de suspendare a executării silite ca netimbrată. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția litispendenței, s-a reținut că în conformitate cu prevederile art.163 Cod proc.civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.

În conformitate cu prevederile art.137 Cod proc.civ., instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, excepția litispendenței fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, conform prevederilor art.403 alin.1 Cod proc.civ., s-a luat act că nu s-a achitat de către contestatoare taxa de timbru stabilită prin încheierea de ședință din data de 18.10.2012 și nici cauțiunea.

În conformitate cu dispozițiile art.137 Cod proc.civ., instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, excepția netimbrării acțiunii fiind o excepție de procedură, absolută și peremptorie ce privește investirea în mod legal a instanței de judecată cu soluționarea unei cereri.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu anularea acțiunii sau a cererii.

Prin urmare, cererea privind suspendarea executării silite a fost anulată ca netimbrată, având în vedere neachitarea taxei de timbru și a timbrului judiciar de către reclamantă, nefiind necesară analizarea cererii raportat la prevederile art.403 alin.1 Cod proc.civ., deoarece instanța nu a fost în mod legal investită în acest sens.

Prezenta cauză are ca obiect contestația la executare formulată de contestatoare cu privire la actele de executare silite efectuate împotriva sa, solicitând în mod expres anularea somației emisă de către pârâtă în dosarul de executare nr.3996/2012. Dosarul aflat pe rolul Tribunalului Satu M., nr._ are ca obiect contestarea deciziei nr._/2012 emisă de către pârâtă. Astfel, deși părțile sunt identice, cererile de chemare în judecată nu au același obiect, astfel că excepția litispendenței a fost respinsă ca nefondată.

Contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art.172 Cod proc. fiscală, care stipulează că persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuate cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. În temeiul art.174 alin.3 din Codul de procedură fiscală, în cazul în care instanța admite contestația poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea sau încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

Procedura de executare silită se demarează conform dispozițiilor art.141 alin.1 Cod proc.fiscală, în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor acestui cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. În cauză, titlul executoriu a fost emis conform prevederilor Legii 263/2010, fiind vorba de decizia_/2012.

Executarea silită a contestatoarei se efectuează în baza hotărârii pronunțată de Tribunalul Satu M. nr.2725/D/2010, în dosarul nr._/83/2010, prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de pensionare nr._/2010 emisă de C. Județeană de P. Satu M., rămasă definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac. Prin această decizie_/2010, s-a stabilit că reclamanta beneficiază de o pensie lunară de 935 lei.

Prin decizia 5247/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, s-a respins cererea de suspendare a executării HG 737/2010, în temeiul căreia s-a stabilit metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu în conformitate cu prevederile Legii 119/2010, situație ce are incidență în cauză, deoarece decizia nr._/2010, reprezintă o recalculare a pensiei reclamantei ca urmare a intrării în vigoare Legii 119/2010.

De asemenea, prin decizia nr.1718/D/2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosarul nr._/83/2010 s-a respins cererea de ordonanță președințială, privind suspendarea executării deciziei de pensionare_/2010.

Ca urmare a soluționării tuturor acestor demersuri judiciare întreprinse de reclamantă, s-a emis în temeiul dispozițiilor Legii 263/2010 decizia de pensionare nr._/11.06.2012, comunicată contestatoarei, decizie care este în prezent contestată în cauza ce face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului Satu M..

Având în vedere sumele încasate de către reclamantă peste drepturile sale stabilite conform deciziei de pensionare din anul 2010, s-a emis la data de 24.07.2012, decizia nr._, prin care aceasta a fost obligată la restituirea sumei de 4501 lei.

În conformitate cu prevederile art.179 din Legea 263/2010, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani, în baza deciziei casei teritoriale de pensii respective, care constituie titlu executoriu. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 181 din același act normativ, la recuperarea debitelor în conformitate cu dispozițiile alin.(1) se aplică prevederile Codului de procedură fiscală în materie.

Astfel, decizia nr._/2012 reprezintă titlul executoriu emis de casa teritorială de pensii conform prevederilor Legii 263/2010, suma de 4501 lei reprezentând sumele încasate necuvenit de către reclamantă în perioada octombrie 2010 - iulie 2011, titlul executoriu fiind emis înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani.

Titlul executoriu și somația au fost comunicate contestatoarei la data de 06.08.2012, fiind emise și acte de executare prin poprire împotriva reclamantei.

Singurul motiv al contestației invocat de reclamantă este lipsa unui titlu executoriu, deoarece aceasta a formulat contestație împotriva deciziei_/2012. Instanța de fond a constatat că formularea unei contestații împotriva titlului executoriu conform prevederilor Codului de procedură fiscală, raportat la dispozițiile art.153 și art.154 din Legea 263/2010 nu afectează caracterul de titlu executoriu al deciziei, caracter care este prevăzut în mod expres de lege. Chiar dacă în decizie se stipulează posibilitatea unei căi de atac, dispozițiile Legii 263/2010 fac trimitere la Codul de procedură fiscală numai în ceea ce privește executarea silită și nu în ceea ce privește posibilitatea contestării titlului executoriu. Conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, prin procedura prevăzută de art.172-173, poate fi contestată executarea silită și nu titlul executoriu, care fiind un act administrativ poate fi atacat numai prin procedura prevăzută de dispozițiile art.209 și urm.Cod proc.fiscală și bineînțeles potrivit procedurii prevăzute de dispozițiile legii speciale nr.263/2010.

Prin urmare, acest motiv al contestației a fost apreciat ca fiind nefondat.

Raportat la actele de executare silită invocate de reclamantă și modalitatea de desfășurare a executării silite, instanța de fond a respins contestația la executare ca fiind nefondată.

În temeiul art.274 Cod proc.civ. s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat recurs contestatoarea P. A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și judecarea cauzei în primă instanță de Tribunalul Satu M..

Intimata C. JUDEȚEANĂ DE P. SATU M., prin întâmpinarea formulată, a arătat că lasă la aprecierea instanței cererea de casare a sentinței pentru încălcarea normelor care reglementează competența materială a instanțelor judecătorești.

În ședința publică din data de 14.05.2013, reprezentantul contestatoarei a depus la dosarul cauzei cererea semnată de parte prin care renunță la judecată, în timp ce reprezentantul intimatei s-a declarat de acord cu actul procesual de dispoziție.

Constatând că renunțarea la judecată este validă și că s-a făcut cu „învoirea celeilalte părți”, tribunalul, în temeiul art.246 și 298 din vechiul Cod de procedură civilă, va lua act de renunțarea contestatoarei la judecată și, în consecință, va anula sentința judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Ia act de renunțarea contestatoarei la judecata contestației la executare.

Anulează sentința civilă nr.9629/2012, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ .

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2013.

Președinte,

T. B.

Judecător,

R. G. M.

Judecător,

T. T.

Grefier,

L. D.

Red.T.B./04.06.2013

Tehnored_BER /05.06.2013

Ex.2

Jud.fond:D. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 421/2013. Tribunalul SATU MARE