Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3132/2013. Tribunalul SATU MARE

Sentința nr. 3132/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 3597/83/2013

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3132/D

Ședința publică de la 11 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. R.

Grefier M. O.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu M. reprezentat prin procuror dl. M. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta L. E. M., CNP_, cu dom. în munic. Carei, .. 14, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri, în baza Lg. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: .

Cauza se află la primul termen de judecată, în fond.

Procedura de citare este legal îndeplinită față de părți.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 4 alin.4 din Legea 221/2009.

La data de 13.09.2013, pârâta a depus la dosar note scrise, prin care a învederat instanței faptul că, potrivit art. 10 și art. 11 alin. 3 din H.G. nr. 520/2013, cât și dispozițiilor Ordinului Președintelui ANAF nr. 1500/01.08.2013, a fost reorganizată, astfel că S. R. este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N., cu sediul în localitatea Cluj N., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M., cu sediul în municipiul Satu M., P-ța Romană,nr. 3-5. De asemenea s-a depus la dosar Delegația nr._/11.09.2013, precum și Mandatul de reprezentare dat de către M.F.P. nr._/10.06.2013.

Instanța, reține că la acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile; acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, reținând totodată faptul că în urma din H.G. nr. 520/2013, cât și dispozițiilor Ordinului Președintelui ANAF nr. 1500/01.08.2013, pârâta a fost reorganizată.

În considerarea dispozițiilor art. 131 N.C.P.C., instanța verifică din oficiu competența, și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 1 alin. 1, art. 2 alin 2 și art. 6 alin. 1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară; art. 4 alin. (4), art. 5 alin (1), din Legea nr. 221/2009.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Instanța față de excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, consideră că nu se mai impune estimarea duratei procesului, în condițiile prev. de art. 238 N.Cod proc. civilă, și nici acordarea unui termen pentru cercetarea în fond a cauzei, reținând cauza în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului la acțiune.

INSTANȚA

DELIBERÂND

Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. de mai sus, reclamanta L. E. M. a chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin oferirea compensației bănești solicitate.

Pârâtul, legal citat, nu se prezintă, însă depune întâmpinare, prin care solicită în principal respingerea acțiunii ca prescrisă și în subsidiar respingerea ei ca neîntemeiată și nelegală, invocând împrejurarea că, în opinia pârâtului, cererea reclamantului a fost promovată ulterior termenului de 3 ani, prev.de art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, precum și faptul că prejudiciul cauzat victimei măsurii administrative cu caracter politic a fost deja reparat integral prin Decretul - Lege nr.118/1990 și respectiv prin O.U.G. nr. 214/1999, precum și pronunțarea, între timp, a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1354/2010 precum și a Deciziei nr. 12/2011 pronunțată într-un recurs în interesul legii în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tribunalul, reținând că în speță s-a invocat în condițiile art.248 Cod de procedură civilă, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, a procedat la analizarea acestui incident procedural cu prioritate, din perspectiva disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 cu modificările ulterioare luând în considerare și dispozițiile art. 6 alin 4 din Codul civil 2009, art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Examinând excepția de mai sus din perspectiva dispozițiilor legale invocate instanța reține că potrivit disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic… sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul aceste persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea unor despăgubiri.”

Față de data publicării în Monitorul Oficial a legii de mai sus (11.06.2009) și . acesteia în termen de trei zile de la publicare (conform dispozițiilor constituționale), nefiind prevăzută o altă dată de intrare în vigoare în cuprinsul legii sau în cuprinsul altui act normativ de modificare a acesteia, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță din prezenta cauză, instanța găsește întemeiată excepția invocată și în consecință o va admite, respingând acțiunea civilă astfel promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge cererea formulată de reclamanta L. E. M., CNP_, cu dom. în munic. Carei, .. 14, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., cu sediul în localitatea Cluj N., P-ța A. I., nr.19, județul Cluj, CUI_, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în localitatea Satu M., P-ța Romană, nr. 3-5, județul Satu M., pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de a promova calea de atac a apelului, în termen de 30 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Tribunalul Satu M..

Pronunțată în ședința publică din 11 octombrie 2013.

Președinte,

M. G. R.

Grefier,

M. O.

Red.M.G.R./28.10.2013

Tehnored_BER /28.10.2013

Ex.5

– ..cu: L. E. M., S. R. prin MFP București prin DGRFP Cluj N. prin AJFP Satu M., P. de pe lângă Tribunalul Satu M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3132/2013. Tribunalul SATU MARE