Anulare act. Încheierea nr. 3356/2013. Tribunalul SATU MARE

Încheierea nr. 3356/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 5377/83/2013

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

ÎNCHEIERE Nr. 3356/D/CC

Ședința din Camera de consiliu de la 06 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. R.

Grefier: V. H.

Pe rol se află verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții I. I. și I. M., ambii cu domiciliul în S.U.A., 2424 W Berwyn .,_, prin mandatar I. I. C., domiciliat în mun. Cluj N., .–10, ., având ca obiect nulitate act.

Procedura se desfășoară în cameră de consiliu, fără citarea reclamanților sau a mandatarului acestora, acestei etape administrative fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 532 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, la data de 25.11.2013, reclamanții prin mandatar, au primit adresa emisă în temeiul art. 200 alin. 2 din Legea nr. 134/2010 – Codul de procedură civilă, prin care li s-a solicitat să completeze cererea de chemare în judecată, respectiv:

- în baza art. 151 cod procedură civilă să facă dovada mandatului prin depunerea procurii autentificate în original sau în copie legalizată (pentru că cea depusă este doar certificată pentru conformitate cu originalul);

- în baza art. 197 cod procedură civilă, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 7386,80 lei stabilit în baza art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu mențiunea că în baza art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, are posibilitatea de a formula în condițiile legii cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

La data de 29.11.2013 a fost primită prin poștă și depusă la dosar prin serviciul de registratură, cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de reclamanți prin mandatar.

P. încheierea de ședință din data de 02.12.2013, instanța s-a pronunțat asupra cererii de examinare a taxei judiciare de timbru.

INSTANȚA,

Deliberând:

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele;

P. cererea introductivă înregistrată la instanță la data de 18.11.2013 sub dosar cu nr. unic de mai sus, reclamanții I. I. și I. M., ambii cu domiciliul în S.U.A., prin mandatar I. I. C., i-au chemat în judecată pe pârâții B. A. și B. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se constate nulitatea absolută a Contractului de întreținere autentificat sub nr. 3524/30.07.1998 al BNP Ressler P. F., formulându-se totodată mai multe capete subsecvente ale cererii introductive în instanță.

Cu ocazia verificării, de către completul de judecată căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, a îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 194-197 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, în privința cererii introductive în instanță mai sus menționate, în condițiile disp. art. 200 alin. 1 din aceeași lege, s-a constatat că respectiva cerere nu îndeplinește aceste cerințe, astfel încât s-a pus în vedere părții reclamante să o completeze, în termen de 10 zile, sub sancțiunea anulării cererii, în sensul timbrării cererii principale (având în vedere dispozițiile art. 197 Cod procedură civilă) cu suma de 7386,80 lei, precum și să facă dovada mandatului conferit de reclamanți mandatarului semnatar al cererii de chemare în judecată, prin depunerea la dosar a procurii autentificate în original sau în copie legalizată (pentru că cea depusă la dosar este doar certificată pentru conformitate cu originalul), așa cum prevăd dispozițiile art. 151 Cod procedură civilă (fila nr. 87)

Față de împrejurarea că, în urma împlinirii termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, calculat de la data de 25.11.2013, orele 11,00 (data comunicării – fila nr. 88 - cu mandatarul reclamanților a adresei prin care acestuia i s-a pus în vedere obligația de completare a cererii principale și sancțiunea procedurală aplicabilă în caz de neconformare), reclamanții – prin mandatar – nu și-au îndeplinit obligațiile procedurale amintite mai sus, constând în aceea că nu s-a depus procura autentificată în original sau în copie legalizată, conform art. 151 Cod procedură civilă (reținându-se că prin încheierea de ședință din data de 02.12.2013 a fost admisă cererea de reexaminare formulată de mandatarul reclamanților, în condițiile art. 33 din OUG nr. 80/2013, și în consecință s-a constatat ca fiind scutite de plata taxei de timbru capetele de cerere pentru care s-a stabilit inițial obligația de timbraj), coroborat cu referatul întocmit de angajatul serviciului Registratură al instanței la data de 06.12.2013, orele 13,17 (fila nr. 112 verso), prin care s-a arătat că până la data întocmirii referatului nu s-au mai înregistrat alte acte din partea reclamanților, în speță urmează a se da eficiență dispozițiilor art. 200 alin. 3 din legea de mai sus, și în consecință instanța va anula cererea de chemare în judecată formulată în cauză, conform dispozitivului prezentei încheieri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează, ca fiind incompletă, întemeiat pe disp. art. 200 alin. 3 corob. cu disp. art. 194 lit. b) rap. la art. 151 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, cererea de chemare în judecată înaintată de reclamanții I. I. și I. M., ambii prin mandatar I. C., dom. în mun. Cluj-N., .-10, ..

Împotriva prezentei încheieri, reclamanții pot formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia, cererea de reexaminare urmând a se depune la Tribunalul Satu M..

Pronunțată în ședința publică din data de 06 decembrie 2013.

Președinte,

E. R.

Grefier,

V. H.

Red.: E.R./ 11.12.2013

Tehnored.: V.H./ 11 decembrie 2013.

3 ex. – . reclamanții I. I. și I. M., ambii prin mandatar I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Încheierea nr. 3356/2013. Tribunalul SATU MARE