Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3153/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3153/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 12702/83/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3153/D
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. F.
Grefier: V. H.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul C. V., cu domiciliul procedural ales în Satu M., .. 18, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 - (dosar disjuns din dosar nr._ ), având ca obiect acordarea de despăgubiri, în baza Legii 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 10.10.2013, dată la care susținerile părților prezente și concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea la data de azi, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată în dosar nr._, la data de 02.04.2012, reclamantul C. V., prin avocat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat să se constate caracterul politic al arestării sale pe o perioadă de 105 zile și a condamnării sale penale la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare la locul de muncă, în dosar număr 4272/5 mai 1985 al fostului Tribunal Județean T., precum și a confiscării bunurilor sale. Totodată a solicitat obligarea Statului R. la plata sumei de 427.750 lei, actualizată cu indicele de inflație pentru perioada martie 1985 și până la data prezentei, cu dobânda legală începând cu luna decembrie 1985 și până la data efectivă a plății acestor sume, cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate de S. R..
În motivarea acțiunii reclamantul arată că în luna decembrie 1985, după o perioadă de arest de 105 zile, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni cu executare la locul de muncă, pentru așa zise infracțiuni de speculă. Temeiul de drept al condamnării sale l-a constituit art. 76 din Legea nr. 3/1972, art. 295 Cod penal, precum și prevederile Decretului nr. 210/1972.
Infracțiunea pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare a constat în faptul că a cumpărat câteva aparate muzicale pe care ulterior le-a vândut către alte persoane, fără absolut nici un profit pentru el, dimpotrivă, în unele cazuri prețurile de vânzare au fost mult mai mici decât cele de achiziție.
Reclamantul apreciază că atât măsura arestului preventiv dispusă față de el de 105 zile, cât și soluția de condamnare a sa, s-au datorat împotrivirii sale față de regimul comunist din România, în sensul că încă din tinerețe, în anul 1981, deși i s-a cerut să se înscrie în Partidul Comunist, a refuzat acest lucru, și mai mult, nu a putut accepta restricțiile care îi erau impuse, în special faptul că, fiind foarte pasionat de muzică, nu își putea achiziționa aparatele dorite. Reclamantul arată că a avut o atitudine, un comportament și concepții pro democratice și de împotrivire față de regimul comunist.
Fiind student la Timișoara, mare pasionat de muzică, a intrat în legătură cu studenți străini, care cumpărau și introduceau în mod legal în țară aparatură electronică, după care i le vindeau lui.
Reclamantul apreciază că acest aspect a atras atenția agenților din fosta miliție și a securității și a fost cel care în final a dus la condamnarea sa, deși chiar prin hotărârea de condamnare s-a reținut faptul că, deși era condamnat pentru speculă, nu a realizat absolut nici un profit din această activitate.
Se mai arată în motivarea acțiunii faptul că pe lângă arestul de 105 zile și pedeapsă finală la care a fost condamnat, ca o consecință directă a acestora, a fost exmatriculat din anul II de la Facultatea de Construcții, unde nu a mai putut să-și reia studiile nici ulterior, lunar i se rețineau din salariu 30% și cea mai mare lovitură primită în acea perioadă, a fost faptul că la scurt timp după condamnarea sa definitivă, în mai puțin de o lună, tatăl său a decedat datorită unei comoții cerebrale intervenite șocului produs de condamnarea sa.
Cu referire la suma care solicită a-i fi achitată, reclamantul arată că aceasta reprezintă valoarea bunurilor și a sumelor de bani care i-au fost confiscate, la valoarea lor de la data confiscării, adică martie 1985, motiv pentru care solicită actualizarea acesteia cu indicele de inflație pe perioada martie 1985 și până la data prezentei.
Se face apoi o indicare a bunurilor care au făcut obiectul confiscării, reclamantul precizând totodată că organele fostei miliții au mai confiscat de la numitul K. A. un casetofon deck Akai GX F31 în valoare de 20.000 lei, sumă pe care el a achitat-o ulterior acestuia, totodată prin hotărârea de condamnare a fost obligat și la plata către S. R. a unei sume de 167.000 lei cu titlu de despăgubiri.
În drept invocă prevederile art. 3, art. 4, art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În dovedirea acțiunii formulate, reclamantul a depus la dosarul cauzei Sentința penală 2454 din 14 octombrie 1985, pronunțată în dosar număr 4272/1985 al Judecătoriei Timișoara, Decizia penală 1402 din 25 decembrie 1985 a Tribunalului Județean T., prin care a rămas definitivă soluția primei instanțe.
În dovedirea caracterului politic al condamnării, reclamantul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martori, probă pe care instanța a încuviințat-o, sens în care au fost audiați martorii K. S. și P. M..
P. Sentința civilă nr. 4351/D din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea reclamantului C. V., împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE București, având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, și în consecință:
S-a constatat, întemeiat pe prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnării dispuse prin Sentința penală 2454 din 14 octombrie 1985 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia Penală 1402 din 25 decembrie 1985 a Tribunalului T., prin care reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare prin muncă corecțională.
S-a disjuns soluționarea capătului de cerere întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, fixându-se termen de judecată la data de 14 februarie 2013.
După disjungere, capătul de cerere întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 a fost înregistrat sub dosar nr._ .
P. întâmpinarea depusă la data de 14.02.2013 (filele 8-11 dosar nr._ ), pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Satu M., prin reprezentanții săi legali, solicită respingerea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale formulate, ca neîntemeiat și nelegal.
În motivare, pârâtul arată, în fapt, pe fondul cauzei, că prin acțiunea civilă formulată, reclamantul a solicitat despăgubiri materiale și morale în temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Raportat la acestea, pârâtul înțelege să facă următoarele precizări pe care apreciază că se impun în contextul publicării în Monitorul Oficial al României nr. 761/15.11.2010 a celor trei decizii ale Curții Constituționale ce au vizat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. l și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (Decizia nr. 1354/20.10.2010), precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (Decizia nr. 1358/21.10.2010 și Decizia nr. 1360/21.10.2010):
Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii, Curtea statuând prin decizii anterioare că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept (Decizia nr. 415/14.04.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 294/05.05.2010, Decizia nr. 1415/4.11.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 796 din 23.11.2009).
În acest context, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții - Legea nr. 221/2009, pârâtul apreciază că se impun cu prioritate considerentele expuse prin cele trei decizii, iar soluționarea trebuie să țină seama, cu prioritate, de deciziile Curții Constituționale care se răsfrâng direct asupra temeiului pretențiilor formulate în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, după cum urmează:
Printre considerentele pe care pârâtul le apreciază relevante și care trebuie avute în vedere în speță, astfel cum se regăsesc în Decizia nr. 1358/21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial a României nr. 761/15.11.2010, indică următoarele:
► Curtea Constituțională constată că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este „nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei";
► De asemenea, se indică faptul că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nu poate exista decât o obligație „morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, fiind invocate două hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a concluzionat că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor;
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
P. urmare, Curtea Constituțională a constatat că, „a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009, având acest scop".
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut prin considerente că nu s-ar putea susține că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale (Cauza Kopecky contra Slovaciei, Cauza Slavov și alții contra Bulgariei).
►Raportat la considerentele expuse prin hotărâre, Curtea Constituțională constată că „acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă", concluzionând că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. 1 și alin. 4 din Constituția României republicată, „dispozițiile din legile [... ] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [... ], după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.", iar „deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
Având în vedere faptul că a fost identificată existența unui paralelism de reglementare, ce determină, în opinia Curții Constituționale, neconstituționalitatea nu numai a modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului Legii nr. 221/2009, ci chiar a art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, pârâtul apreciază că, neintervenind nici o modificare adusă prevederilor declarate neconstituționale din Legea nr. 221/2009, în termenul legal, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi ale acestui act normativ (temeiul acțiunii introductive) au încetat de drept, conform art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.
Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, alături de cele declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție și al Colegiului de conducere al Curții de Apel G.. P. aceasta s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de considerentele arătate, concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională, continuând soluționarea cauzei, are însă obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
P. urmare, în prezent, nu mai există un temei juridic pentru acordarea unor despăgubiri cu titlu de daune morale, ca măsuri reparatorii, iar față de obligativitatea Deciziei nr. 1354/20.10.2010, Deciziei nr. 1358/21.10.2010 și a Deciziei civile nr. 1360/21.10.2010 pronunțate de Curtea Constituțională, precum și a Deciziei nr. 12/19.09.2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, se apreciază că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale în temeiul Legii nr. 221/2009.
În situația în care se va aprecia faptul ca despăgubirile materiale au fost solicitate în termenul de prescripție prevăzut de Legea nr. 221/2009, pârâtul învederează faptul că textul art. 5 alin. (1) lit. b din Legea ar. 221/2009 instituie dreptul la despăgubiri prin echivalent bănesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare și nerestituite în natură sau prin echivalent.
Or, reclamantul nu a făcut dovada confiscării printr-o hotărâre de condamnare, a unor bunuri pentru a fi incidente prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Ca arate, cerința legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare, nu este îndeplinită.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale, pârâtul arată că acestea nu pot fi supraevaluate întrucât nu s-a făcut dovada deteriorării situației materiale a reclamantului.
În considerarea argumentelor invocate, solicită respingerea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale formulate ca neîntemeiat și nelegal.
In drept invocă dispozițiile legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.
Analizând cererea ce face obiectul dosarului, raportat la probatoriul administrat și textele de lege incidente în cauză, instanța reține în fapt următoarele:
P. Sentința civilă nr. 4351/D/20.12.2012 a Tribunalului Satu M. pronunțată în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3633/R/14.06.2013 a Curții de Apel Oradea, s-a constatat caracterul politic al condamnării dispuse prin Sentința penală nr. 2454 din 14 octombrie 1985 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1402 din 25 decembrie 1985 a Tribunalului T. prin care reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare prin muncă corecțională.
P. sentința penală au fost confiscate de la reclamant următoarele: două magnetofoane marca AKAI 4000 D, două videocasetofoane marca AKAI VSI, un casetofon deck AKAI GX 771, un amplificator marca AKAI AMV 1, două perechi de boxe AKAI, 10 casete video și suma de 28.750 lei, bunuri a căror valoare actualizată cu indicele de inflație aferentă perioadei din 1985 și până în decembrie 2012, precum și dobânda legală începând cu luna decembrie 1985 este în sumă de 499.850 lei.
Reclamantul și-a întemeiat cererea privind plata despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor confiscate pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 care prevede că „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (…)
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca obiect a măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 – 22 dec. 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/2013 pronunțată în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 cu modificările și completările ulterioare, s-a statuat că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparații, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Reținând efectele produse de decizia mai sus amintită, raportat la dispozițiile art. 330 alin. 4 C.proc.civ. și constatând că bunurile confiscate pentru care se solicită despăgubiri nu intră în categoria bunurilor la care se face referire în decizia pronunțată în recursul în interesul legii, instanța va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul C. V. cu domiciliul procedural ales la cab. av. R. M. din Satu M. .. 18 în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București . sector 5.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2013.
Președinte, M. F. | ||
Grefier, V. H. |
Red: M.F. – 13.11.2013
Tehnored_NM / 14.11.2013
5 ex.
- se comunică câte un ex. cu: -C. V., la dom.proc.ales din Satu M., .. 18 – la cab.av. M. R
-S. R. prin M.F.P., în București, ., sector 5
-P. de pe lângă Tribunalul Satu M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2348/2013.... | Acţiune oblică. Decizia nr. 649/2013. Tribunalul SATU MARE → |
|---|
