Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2943/2013. Tribunalul SATU MARE

Sentința nr. 2943/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 7780/83/2011

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2943/D

Ședința publică de la 20 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Z. K.

Grefier: M. C.

M. Public – P. de pe lângă Tribunalul Satu M. reprezentat prin dl. procuror M. D.

Pe rol se află perimarea cauzei civile privind pe reclamanții H. I., H. I., T. M., S. C., A. M., H. D., toți prin Cabinet av. M. H. cu sediul în Satu M., ., . M., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect Despăgubiri Legea nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită față de părți.

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009.

P. a fost repusă pe rol, conform referatului întocmit de compartimentul arhivă la data de 22.05.2013, pentru constatarea perimării.

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, cererea fiind scutită de timbraj și pune în discuție dispozițiile art. 248 C.proc.civilă, privind perimarea cauzei, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din data de 30.03.2012.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției de perimare, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.

Instanța, în temeiul disp. art. 150 C.proc.civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra excepției de perimare.

INSTANȚA

DELIBERÂND

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele;

P. acțiunea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. de mai sus, reclamanții H. I., H. I., T. M., S. C., A. M. și H. D. au chemat în judecată în calitate de pârât STATUL ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin oferirea compensației bănești solicitate.

Pârâtul, legal citat, nu se prezintă, însă depune întâmpinare (filele nr.26-29), instanța reținând că un exemplar din acțiunea principală și înscrisurile anexe au fost comunicate pârâtului Ministerul Finanțelor Publice odată cu citarea realizată pentru primul termen de judecată, conform art.114 indice 1 alin. 2 Cod de procedură civilă. P. întâmpinarea depusă, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, invocând împrejurarea că, în opinia pârâtului, prejudiciul cauzat victimei măsurii administrative cu caracter politic a fost deja reparat integral prin Decretul - Lege nr. 118/1990 și respectiv prin O.U.G. nr. 214/1999, precum și pronunțarea, între timp, a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1354/2010 precum și a Deciziei nr. 12/2011 pronunțată într-un recurs în interesul legii în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ședința publică din data de 30.03.2012, având în vedere lipsa părților, precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod de procedură civilă.

De la data suspendării și până la repunerea cauzei pe rol pentru perimare cursul acesteia nu a fost întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes conform art.249 Cod de procedură civilă.

Reținând că încheierea de suspendare a cauzei a fost comunicată cu părțile, fără a fi recurată și că din culpa acestora pricina a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, tribunalul, în baza art.248 și urm.Cod procedură civilă, a constatat perimarea acțiunii civile privind pe reclamanții H. I., H. I., T. M., S. C., A. M. și H. D., având ca obiect acordarea de daune morale în baza Legii nr.221/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimarea cauzei civile privind pe reclamanții H. I., H. I., T. M., S. C., A. M., H. D., toți prin Cabinet av.M. H., cu sediul în Satu M., ., . M., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.09.2013.

Președinte,

Z. K.

Grefier,

M. C.

Red.Z.K./30.09.2013.

Tehnored_VD /30.09.2013.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2943/2013. Tribunalul SATU MARE