Întoarcere executare. Decizia nr. 232/2013. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 232/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 2350/296/2012

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 232/R

Ședința publică de la 13 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. R.

Judecător Z. K.

Judecător I. M. C.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta C. DE A. RECIPROC A PENSIONARILOR SATU M., cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr.7949 din 27.09.2012, pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimatul M. D. A., domiciliat în Satu M., Calea T., nr. 9, ., jud. Satu M., având ca obiect întoarcere executare.

La pronunțare nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;

Se constată că dezbaterea asupra recursului a avut loc în ședința publică din data de 06.03.2013, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.7949/27.09.2012 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis cererea formulată de petentul MAGUREAN D. A. în contradictoriu cu C. DE A. RECIPROC A PENSIONARILOR SATU M. și, în consecință, a dispus întoarcerea executării silite efectuate în dosar execuțional nr.229/2010 al B.E.J. Michis I. cu restituirea sumei de 2.890 lei. Totodată, intimata a fost obligată să plătească petentului suma de 207 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin contestația la executare ce a format obiectul dos. cu nr. de mai sus, petentul Magurean D. A. a solicitat anularea formelor de executare silită întocmite în dos. exec. 229/2010 al B. M. I..

În fapt, petentul a beneficiat de un împrumut în sumă de 3000 lei de la intimată.

Pentru recuperarea sumei restante intimata C.A.R.P. Satu M. a demarat formele de executare silită în dos. exec. 229/2010 al B. M. I. pe baza cererii de împrumut investite cu formulă executorie prin încheierea nr.4111/2010 a Judecătoriei Satu M., executare finalizată prin recuperarea de la debitorul petent a sumei de 2.890 lei.

În dosar nr._/294/2010 Judecătoria Satu M., prin sentința civilă nr.3852/2011, a respins contestația la executare formulată de petentul Magurean D. A..

Prin Decizia civilă nr.713/R/2011 Tribunalul Satu M., admițând recursul formulat de debitor a modificat sentința civilă nr.3852/2011 și a anulat actele de executare din dos. exec. 229/2010 al B. M. I..

Obiectul prezentei cauze îl formează cererea de întoarcere a executării silite inițiate în dos. execuțional nr.229/2010 al B. M. I. restabilind situația anterioară cu restituirea sumelor ce i-au fost reținute fără temei din pensia primită de la MAI C. de Pensii, respectiv suma de 28.890 lei.

Intimata, în susținerile sale, face referire la debitul petentului care subzistă.

Instanța însă, a constatat că petentul nu tinde a obține o reparare a prejudiciului ce i s-a cauzat prin executare, ci urmărește apropierea sumelor reținute în baza unei executări desființate, indiferent de existența sau nu a datoriei sale.

Prin urmare, în speță sunt aplicabile prevederile art.311 din Codul de procedura civila care reglementează întoarcerea executării.

Conform art.311 Cod proc.civ., „Hotărârea casată nu are nici o putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu a dispus altfel.”

În speță, este vorba de situația de drept comun în care formele de executare, în baza cărora s-a executat un debit, au fost în totalitate desființate.

De aceea, în temeiul considerentelor arătate, reclamanta are dreptul la restabilirea situației anterioare executării, respectiv la restituirea debitului reținut prin executare.

Pentru considerentele expuse, instanța de fond a admis cererea formulată de petentul debitor Magurean D. A. și în consecință a dispus întoarcerea executării silite efectuate în dosar execuțional nr.229/2010 al B.E.J. M. I. cu restituirea sumei de 2,890 lei.

Conform art.274 Cod proc.civ., intimata, căzută în pretenții, a fost obligată să plătească petentului suma de 207 lei cheltuieli de judecată, respectiv 204 lei taxă legală achitată cu chitanța . nr. 0834o898/2012

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata C. DE A. RECIPROC A PENSIONARILOR SATU M. solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, să se dispună continuarea formelor de executare silită din dosarul execuțional nr.229/2010 inițiate de B. M. I..

În motivarea căii de atac promovate, recurenta arată că la data de 14.04.2008, numitul M. D. A., în baza carnetului de membru C.A.R.P. nr._ din 12.12.2006, a beneficiat de un împrumut în valoare de 3.000 (treimii) lei, rambursabil în 10 rate. La 07.04.2009 și la 06.03.2010, respectiv după expirarea termenului de rambursare a împrumutului acordat, pe numele și la adresa susnumitului s-au expediat somații prin care era atenționat cu privire la faptul că trebuie să ramburseze împrumutul acordat în valoare de 3.000 lei, precum și dobânda penalizatoare în valoare de 1.500 lei (50 % din valoarea împrumutului conform Hotărârii Adunării Generale a Reprezentanților Membrilor C.A.R.P. Satu M. din 03.04.1998), în caz contrar procedându-se, pe cale legală, la executare silită.

În consecință, la data de 18.10.2010, recurenta C.A.R.P. Satu M. a depus la Judecătoria Satu M. o cerere de investire cu formulă executorie, legal timbrată, a cererii de împrumut nr._ din 14.04.2008, înregistrată sub nr._/296/2010, care, în urma deliberărilor instanței, a fost admisă și s-a dispus investirea acesteia cu formulă executorie prin încheierea nr. 4111 din 10.11.2010, aceasta fiind irevocabilă. În acest temei, la data de 17.11.2010 recurenta a depus la Biroul executorului judecătoresc M. I., o cerere de executare silită, înregistrată sub nr. 229/10 din 17.11.2010, care a fost încuviințată prin încheierea Judecătoriei Satu M. nr.4357 din 30.11.2010 în dosar nr._/296/2010, de asemenea executorie și irevocabilă.

Menționează că încheierea nr.4111/14.04.2010 prin care s-a investit cu formulă executorie cererea de împrumut nr._/14.04.2008 nu este lovită de nulitate întrucât emiterea acesteia este în concordanță cu dispozițiile art.14 din Legea nr.540 din 27.09.2002 - actualizată, conform cărora cererile (contractele) de împrumut constituie titlu executoriu, raportat la dispozițiile art.374 alin.1 din Codul de procedură civilă, conform cărora hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este investit cu formula executorie prevăzută de art.269 alin.1 Cod de procedură civilă.

Învederează faptul că prin Decizia civilă nr.58/R - irevocabilă, dată în ședința publică din 01.02.2011, în dosarul nr._/296/2010 având ca obiect "investire cu formulă executorie cerere de împrumut", Tribunalul Satu M. a respins ca inadmisibil recursul declarat de intimatul M. D. A..

De asemenea, în dosar nr._/296/2010 având ca obiect "contestație la executare" Judecătoria Satu M. a emis Sentința civilă nr.3852/2011 dată în ședința publică din 08.06.2011, prin care a respins acțiunea intimatului ca neîntemeiată respingând, în același timp ca neîntemeiată, cererea de suspendare a formelor de executare inițiate în dosarul execuțional nr.229/2010 de B.E.J. M. I.. În același dosar, la data de 25.01.2012, Judecătoria Satu M. a respins cererea de investire cu formulă executorie a Deciziei civile nr.713/R din 06.12.2011 pronunțate de Tribunalul Satu M. în dosarul nr._/296/201.

Învederează faptul că numitul M. D. A. mai are la această dată o datorie față de C.A.R.P. Satu M. în valoare totală de 2.720,9 lei, din care: 1.050 lei reprezintă împrumut acordat și nerambursat; 1.500 lei - dobândă penalizatoare, iar 170,9 lei reprezintă taxe onorariu executor judecătoresc și taxe legale de timbru.

Pentru considerentele expuse mai sus, precum și în baza actelor existente în dosarele nr._/296/2010 al Judecătoriei și, respectiv al Tribunalului Satu M., nr._/296/2010 al Judecătoriei Satu M., precum și dosar nr._/296/2010 al Judecătoriei Satu M. - prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de numitul M. D. A. solicită să se constate netemeinicia solicitării intimatului privind întoarcerea executării în dos.nr._, să se dispună casarea în întregime a Sentinței civile nr.7949/2012 dată în ședința publică din 27.09.2012 de Judecătoria Satu M. și să se dispună continuarea formelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 229/2010 inițiate de B.E.J. M. I..

Prin întâmpinarea formulată, intimatul M. D. A. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, motivat de următoarele:

Prin decizia civilă nr. 713/R/2011 Tribunalul Satu M. a dispus anularea actelor de executare silită din dosarul execuțional 229/2010 al B. M. I. prin care intimatului i s-a reținut suma de 2.890 lei și anularea încheierii nr.4111/10.11.2010 a Judecătoriei Satu M. ca urmare a recursului formulat de către intimatul petent și a modificat sentința civilă nr. 3852/2011.

Ca urmare, în dosarul nr._, în urma cererii de întoarcere a executării silite instanța de fond, prin sentința civilă nr.7949/2012, a admis cererea formulată și a dispus întoarcerea executării silite efectuate în dosarul execuțional nr.229/2010 al B. M. I. cu restituirea sumei de 2890 lei, și conform art. 274 Cod proc.civ. a obligat intimata să plătească petentului suma de 207 lei cheltuieli de judecată, respectiv 204 lei taxă legală achitată cu chitanța . TXL nr._/2012.

Consideră că recurenta C. de A. Reciproc a Pensionarilor Satu M. a ignorat în totalitate Decizia civilă nr.713/R/2011 a Tribunalului Satu M. și, mai mult, a solicitat casarea sentinței civile nr.7949/2012 dată în ședința publică din 27.09.2012 a Judecătoriei Satu M. și continuarea formelor de executare silită din dosarul execuțional nr.229/2010 al B. M. I. în contradicție totală cu prevederile art.311 Cod proc.civ. „Hotărârea casată nu are nici o putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs, nu a dispus altfel."

Ori, prin decizia civilă nr. 713/R/2011 a Tribunalului Satu M. s-au desființat formele de executare în totalitate a dosarului 229/2011 al B.E.J. M. I..

Prin urmare, solicită respingerea recursului formulat de C. de A. Reciproc al Pensionarilor Satu M. și menținerea în totalitate a sentinței civile nr.7949/2012 din dosarul_ .

Tribunalul, analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.713/06.12.2011, Tribunalul Satu M., în urma admiterii recursului a dispus modificarea sentinței civile nr.3852/08.06.2011 a Judecătoriei Satu M., în sensul admiterii contestației la executare inițiată de către debitorul M. D. A. și pe cale de consecință au fost anulate actele de executare din dosarul execuțional nr.229/2010 al B. Mihciș I..

În considerentele deciziei se argumentează soluția din dispozitiv, în sensul că fiind vorba de un titlu executoriu ce nu emană de la instanță, pot fi aduse apărări de fond împotriva acestuia conform art.399 alin.3 Cod proc.civ.

Astfel, prin decizia amintită, tribunalul a considerat că titlul executoriu în care a pornit executarea silită creditorul C. de A. Reciproc a Pensionarilor din Satu M., nu este valabil și, prin urmare executarea silită este nulă pentru toate actele de executare silită inițiate.

Odată ce au fost anulate toate actele de executare silită și invalidat titlul executoriu, nu mai poate fi împiedicată întoarcerea executării, adică restituirea sumei achitate de către debitor, ce formează obiectul prezentei cauze.

În consecință, ceea ce s-a dispus prin sentința civilă nr.7949/27.09.2012 a Judecătoriei Satu M. este rezultatul punerii în aplicare a deciziei civile nr.713/06.12.2011 a Tribunalului Satu M., prin care au fost anulate toate actele de executare.

Până la obținerea unui nou titlu executoriu, creditoarea-recurentă nu poate păstra sumele plătite de către debitorul-intimat, acestea fiind supuse restituirii ca efect al restabilirii situației anterioare, conform art.404 ind.1 Cod proc.civ.

În considerarea celor evocate, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ., văzând și lipsa motivelor de casare ori de modificare a hotărârii, prev.de art.304 Cod proc.civ., tribunalul a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimata C. DE A. RECIPROC A PENSIONARILOR SATU M., cu sediul în Satu M., ., jud.Satu M., împotriva Sentinței civile nr.7949 din 27.09.2012 a Judecătoriei Satu M. și în contradictoriu cu intimatul M. D. A., cu domiciliul în Satu M., Calea T., nr.9, ., jud.Satu M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13.03.2013.

Președinte,

M. G. R.

Judecător,

Z. K.

Judecător,

I. M. C.

Grefier,

V. S.

Red.I.M.C./01.04.2013

Tehnored_BER /01.04.2013

Ex.2

Jud.fond:M. C. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 232/2013. Tribunalul SATU MARE