Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 190/2013. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 190/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 1750/218/2013

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 190/. publică de la 09 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. B.

Judecător R. G. M.

Grefier L. D.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant M. T. domiciliat în Baia M., ..27/20, jud.Maramureș, împotriva sentinței civile nr.1706/2013, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. M. domiciliat în Moftin, ..427, jud.Satu M., având ca obiect ordonanță președințială obligația de a face.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din 08.10.2013, când părțile prezente au pus concluzii, ce s-au consemnat prin încheierea ședinței publice din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării asupra excepției autorității provizorii de lucru judecat s-a amânat pronunțarea la data de azi.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin Ordonanța nr.1706/23.07.2013 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Carei a admis excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de către intimat și, prin urmare, a constatat că intimatul B. M. nu are calitate procesuală pasivă în cererea de ordonanță președințială formulată de petentul MARIES T.. Totodată, a obligat petentul să plătească intimatului 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că înscrisul de la fila 10, intitulat „contract de vânzare cumpărare” s-a încheiat de către petent cu intimatul în calitate de administrator al lacului din Chereușa, jud.Satu M. și nu în calitate de persoană fizică.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale a intimatului și, drept urmare, în baza art.248 alin.1 N.C.P.C., a constatat că intimatul nu are calitate procesuală pasivă.

În baza art.453 alin.1 N.C.P.C. petentul a fost obligat să plătească intimatului 300 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat recurs reclamantul M. T., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând cauza în fond, admiterea cererii de ordonanță președințială în sensul obligării pârâtului-intimat B. M. să-i permită accesul pe pontonul de pescuit nr.3 de pe lacul Chereușa și la căsuța amplasată pe acesta până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii înregistrate sub dosar nr._ . Solicită, de asemenea, obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță și în recurs, iar în baza arrt.223 alin.3 Cod proc.civ., cere judecarea în lipsă.

În motivarea căii de atac exercitate, reclamantul critică soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că pârâtul este cel care îi îngrădește accesul la ponton și la căsuța amplasată pe acesta și tot el este cel care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din data de 15.03.2008. Or, în aceste circumstanțe, câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare este în ființă și pârâtul îi împiedică accesul, în mod evident, acesta are calitate procesuală pasivă, iar opoziția lui reprezintă un abuz de drept. Fiind lipsit de folosința bunurilor sale și existând pericolul degradării lor, partea recurentă consideră că în cauză sunt întrunite cerințele legale pentru admiterea cererii de ordonanță președințială.

Intimatul-pârât B. M., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Reiterează apărările formulate în fața primei instanțe și invită instanța de recurs să observe caracterul judicios al soluției primei instanțe, inclusiv al motivării. Susține, așadar, că în cauză operează excepția lipsei calității procesuale pasive a sa pentru argumentele ce se regăsesc în corpul sentinței atacate.

În ședința publică din 17.09.2013, tribunalul, reținând că cererea de ordonanță președințială a fost soluționată în baza dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă, pentru rațiunile arătate în încheierea întocmită cu acel prilej, a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel.

Instanța de apel, astfel cum rezultă din încheierea ședinței publice din 08.10.2013, în cadrul chestiunilor prealabile reglementate prin art.390 din Codul de procedură civilă, a invocat din oficiu și a pus în dezbaterea părților excepția autorității provizorii de lucru judecat structurată pe sentința civilă nr.1203/2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._ .

Examinând excepția ridicată, tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată pentru considerentele care urmează:

1. În urma judecății asupra fondului realizată în dosar nr._, Judecătoria Carei, prin sentința civilă nr.1203/2013, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. M. și, exclusiv pentru acest motiv, a respins acțiunea reclamantului M. T..

2. Statuând asupra unei excepții procesuale, această hotărâre, potrivit art.430 alin.1 Cod proc.civ., are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, chiar dacă, hotărârea fiind supusă apelului, autoritatea sa este provizorie (alin.4 al aceluiași text).

3. Conform art.1001 alin.3 Cod proc.civ., hotărârea dată asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecat asupra unei cereri ulterioare de ordonanță președințială, astfel încât, fiind în prezența aceluiași raport de drept substanțial, soluția asupra fondului împiedică reclamantul să obțină satisfacție în cererea de ordonanță președințială (art.431 Cod proc.civ.).

Pentru rațiunile expuse, tribunalul, în temeiul art.480 alin.1 Cod proc.civ., a admis excepția ridicată și a respins apelul reclamantului, păstrând, astfel, soluția primei instanțe. Totodată, în baza art.451, 452, 453 Cod proc.civ., pe temeiul culpei procesuale, apelantul a fost obligat să plătească intimatului cheltuielile de judecată ocazionate în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția autorității provizorii de lucru judecat.

Respinge apelul reclamantului M. T., domiciliat în Baia M., ..27/20, jud.Maramureș, CNP_, declarat împotriva Ordonanței nr.1706/2013, pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. M., domiciliat în comuna Moftin, ..427, jud.Satu M., CNP_.

Obligă apelantul să plătească intimatului 400 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată, azi, 9.10.2013, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte,

T. B.

Judecător,

R. G. M.

Grefier,

L. D.

Red.T.B./10.10.2013

Tehnored_BER /10.10.2013

Ex.4

- ..cu: M. T., B. M.

Jud.fond: A. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 190/2013. Tribunalul SATU MARE