Pretenţii. Decizia nr. 679/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 679/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 6479/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 679/R
Ședința publică de la 30 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător Z. K.
Judecător G. D. S.
Grefier C. Z.
Pe rol se află soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul-reclamant P. N., dom. în Cuta, nr. 115, jud. Satu M. și cu dom. procedural ales la Cabinet Avocat V. G., cu sediul în Satu M., .. 2/7, jud. Satu M., și recurentul-pârât D. M., cu dom. proc. ales la Cabinet Avocat AV. Gerenyi I. P., cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 1036/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M., având ca obiect pretenții.
La pronunțarea cauzei nu se prezintă părțile.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 23.09.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de azi.
INSTANȚA
deliberând asupra recursurilor declarate constată următoarele:
P. Sentința civilă nr. 1036/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul P. N., în contradictoriu cu pârâtul D. M.; a fost redus onorariul avocatului pârâtului la suma de 500 lei, iar reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârât în sumă de 500 lei. În temeiul art. 17 alin. 2 din OUG nr. 51/2008, reclamantul a fost obligat să restituie ajutorul public de care a beneficiat, respectiv suma de 282 lei și a fost obligat la plata unei amenzi judiciare, în cuantum de 282 lei, dispunându-se sesizarea organului fiscal competent în vederea executării creanței fiscale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 102 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, astfel în cauză, raportat la data încheierii contractului între părți, așa cum rezultă din susținerile reclamantului, respectiv 23.04.2009, sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864, publicat în M.Of. nr. 271/4.12.1864 cu modificările și completările ulterioare.
Cauza cererii de chemare în judecată, așa cum rezultă din cererea introductivă este reprezentată de încheierea între părți a unui contract de împrumut de consumație, conform dispozițiilor art. 1576 și urm. din Codul civil din 1864. Între părți, nu s-a încheiat un act juridic, în sensul de instrumentum probationis, conform dispozițiilor art. 1576 raportat la art. 1192 cod civil și respectiv 1180 Cod civil din 1864, adică un înscris, redactat în întregime de către cel care se obligă sau cel puțin un înscris care să cuprindă mențiunea bun și aprobat, consemnată de către împrumutat.
Cu toate acestea, având în vedere relația de rudenie dintre părți, respectiv pârâtul este fiul surorii reclamantului, adică nepotul acestuia, instanța de fond a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 1198 Cod civil din 1864, constatând că în cauză există o imposibilitate morală din partea creditorului a de procura o dovadă scrisă cu privire la obligația pe care o pretinde, astfel că în dovedirea acțiunii devin admisibile și au fost încuviințate proba testimonială și interogatoriul pârâtului.
Pârâtul, legal citat nu s-a prezentat la interogatoriu, dar reclamantul nu a depus întrebările la care acesta trebuia să răspundă, astfel că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 C.proc.civ. față de acesta.
În baza art. 1197 Cod civil din 1864, instanța de fond a reținut că înscrisul depus în probațiune, la fila 5, nu îndeplinește condițiile stipulate de acest text de lege pentru a fi considerat început de dovadă scrisă, respectiv trebuind să fie vorba de un înscris ce emană de la debitor și care să facă demn de crezare faptul pretins.
Înscrisurile depuse în probațiune, atestă faptul că la data de 23.04.2009, reclamantul a efectuat anumite operațiuni în contul său de economii nr._, deschis la BRD Groupe Societe Generale, din data de 03.05.2007, însă nu rezultă ce anume operațiuni s-au efectuat, respectiv ce sume au fost retrase din cont, deși reclamantului i s-a pus în vedere să depună dovezi în acest sens, suma de 7500 lei, nefiind menționată niciunde în respectivele înscrisuri și nerezultând în nici un mod nici la un simplu calcul și nici în alt mod.
Martorul audiat în cauză a arătat însă în mod clar faptul că în data respectivă a fost împreună cu părțile la agenția BRD, de lângă Spitalul Nou, fiind prezent în incinta băncii atunci când reclamantul a primit bani în numerar, iar după aceea a mers la un bar în apropierea Spitalului Nou, unde au băut o cafea, în această locație fiind de față când reclamantul i-a dat o sumă de bani pârâtului, această situație având loc acum un an sau doi ani, după spusele martorului. Din discuțiile dintre părți, martorul a înțeles că reclamantul i-a dat suma de bani pârâtului pentru a-și achiziționa un autoturism, părțile neindicând un termen de restituire a banilor, acest lucru fiind aflat de martor ulterior de la reclamant. De asemenea, martorul a declarat că reclamantul i-a mai dat sume de bani pârâtului, în total 2000 lei atunci când a făcut școala de șoferi și la terminarea liceului, însă nu s-a pus problema restituirii acestor sume de bani, rezultând că ar fi fost vorba de daruri manuale.
Raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declarația martorului, rezultă că reclamantul a efectuat anumite operațiuni în contul său de economii la data de 23.04.2009, deși martorul nu-și amintește această dată și că ulterior acestor operațiuni, a înmânat suma de 7500 lei pârâtului pentru a-și achiziționa un autoturism, fără a exista între părți o convenție cu privire la titlul juridic în baza căruia s-a efectuat plata, dat fiind că reclamantul mai efectuase și anterior daruri manuale către pârât și nici cu privire la un termen de restituire.
Instanța de fond a apreciat că aceste mijloace de probă nu sunt suficiente pentru a putea stabili în mod cert contractarea unui contract de împrumut de consumație între părți, dat fiind echivocitatea titlului cu care s-a realizat predarea sumei de bani, precum și a altor elemente absolut necesare încheierii unui contract de împrumut, respectiv un termen de restituire, în funcție de care trebuie stabilite alte aspecte necesare soluționării cauzei, respectiv exigibilitatea obligației de restituire, de la care să fie calculate dobânzile legal sau un termen de prescripție al dreptului material la acțiune.
În baza acestor aspecte, instanța de fond a respins acțiunea ca fiind nefondată.
În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. 2 din OUG nr. 51/2008, dacă instanța constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credință, prin ascunderea adevărului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum și la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obținut nejustificat scutirea.
Instanța de fond a reținut că reclamantul este titularul unui cont de economii în sumă de 5360 lei, la data de 23.03.2012, aspect ce nu a fost comunicat instanței, la data soluționării cererii de ajutor public judiciar, când reclamantul a învederat instanței cu rea credință că nu obține venituri, nici el nici soția acestuia și drept urmare au beneficiat de ajutor public judiciar, prin încheierea din data de 15.11.2012, sub forma scutirii de 50% din taxa de timbru.
P. urmare, în baza acestor dispoziții, instanța de fond a obligat reclamantul să restituie ajutorul public de care a beneficiat, respectiv suma de 282 lei și a dispus și obligarea acestuia la plata unei amenzi judiciare, în cuantum de 282 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., instanța de fond a dispus reducerea onorariului avocatului pârâtului de la suma de 2500 lei, la suma de 500 lei, raportat la complexitatea cauzei, precum și la volumul de muncă prestat de către avocat, care nu a solicitat nici un fel de probațiune, în apărarea pârâtului. În baza art. 274 C.proc.civ., reclamantul aflat în culpă procesuală a fost obligat să achite pârâtului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului, conform chitanței nr. 218 depuse la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Împotriva Sentinței civile nr. 1036/2013, părțile au declarat recurs.
I. P. recursul său (filele 2-3), reclamantul P. N., prin avocat, solicită admiterea căii de atac promovate, casarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza, admiterea acțiunii introductive, pentru următoarele motive:
În fapt, se arată că prin sentința supusa prezentului control judiciar pe calea recursului, prima instanța a respins acțiunea introductivă a reclamantului cu motivarea că, deși se reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 1198 Cod civil vechi, constatând că în cauză exista o imposibilitate morala din partea creditorului de a procura o dovadă scrisă cu privire la obligația pretinsă, raportat la probele administrate, acestea ar fi insuficiente pentru instanță ca să poată stabili în mod cert existenta împrumutului între părți.
În ce privește considerentul reținut de prima instanța, recurentul își întemeiază motivarea recursului pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Cu privire la proba interogatoriului încuviințată, se reține că pârâtul legal citat cu această mențiune nu s-a prezentat la interogatoriu, apărătorul acestuia afirmând că se află la muncă în străinătate, fără însă a face dovada acestui fapt. Având informații că pârâtul se află în țară, în aceste condiții recurentul reclamant nu a depus la dosar întrebările pe care le avea pregătite, cu toate acestea, prima instanță refuză să facă aplicarea dispozițiilor art. 225 C.proc.civ.
Contrar celor reținute de prima instanță, că din documentul bancar „Interogare fișa cont", depus în probațiune, nu ar rezulta ce operațiuni s-au efectuat, respectiv ce sume au fost retrase din cont, recurentul reclamant arată că din acest document reiese foarte clar că la data de 23.04.2009 a fost ridicată o sumă mai mare de bani, din care pârâtul a primit suma de 7.500 lei, conform declarației martorului care a fost prezent, atât la operațiunea de ridicare a banilor de la bancă, cât și la primirea banilor de către pârât.
Procedând altfel, contrar susținerilor martorului audiat în cauza, instanța de fond a ajuns să pronunțe o hotărâre nelegală, deși din probele administrate, chiar și în condițiile lipsei interogatoriului, rezulta clar existența împrumutului.
Singura susținere a intimatului-pârât, este că nu a încheiat nici un contract scris cu recurentul reclamant, fără însă a face nici o referire la gradul de rudenie dintre ei, în astfel de situații, actul juridic civil încheiat poate fi probat cu martori și cu orice alte probe, ținând cont și că acel împrumut s-a încheiat într-un cadru restrâns, familial, de încredere.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 17 alin. 2 din OUG nr. 51/2008, cu privire la cererea de ajutor public judiciar, recurentul reclamant învederează că, în contra celor reținute de prima instanță, cererea de ajutor public judiciar nu a fost făcută cu rea-credință, veniturile sale nu sunt permanente, singurele venituri sunt cele realizate în gospodăria proprie, iar singura sumă de bani depusă la bancă provine din vânzarea a două animale, sumă care urmează să-i asigure o anumită siguranță la bătrânețe, asta în condițiile în care, neavând copii, sunt lipsiți de orice ajutor.
Raportat la aceste împrejurări, recurentul solicită instanței să se pronunțe în sensul admiterii recursului, casarea hotărârii pronunțată de prima instanță și, rejudecând, admiterea acțiunii introductive.
În drept, invocă art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 C.proc.civ.
II. P. recursul său, pârâtul D. M., prin avocat, solicită admiterea acestuia și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial în sumă totală de 2500 lei conform chitanței atașate la dosar, pentru următoarele motive:
Recurentul pârât apreciază hotărârea instanței de fond privind reducerea onorariului avocatului său la suma de 500 de lei ca fiind nelegală și netemeinică. Arată faptul că în practica judiciară s-au acordat cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocațial în sumă mai mare de zeci de ori în cauze fără o complexitate deosebită în care nu s-au administrat probe și chiar s-a luat act de renunțarea la judecată din partea reclamantului, toate cheltuielile pârâtului fiind admise.
În speță natura litigiului nu a necesitat administrarea unui probatoriu vast din partea pârâtului, proba cu martori fiind încuviințată de către instanța de fond chiar în contra dispozițiilor legale în materie. Onorariul avocațial negociat cu clientul încă din momentul declanșării litigiului, în aceste împrejurări era unul obiectiv stabilit, cauza fiind judecată la al V-lea termen.
În drept, invocă prevederile art. 312 C.proc.civ.
P. întâmpinarea depusă (filele 4-5), intimatul pârât D. M., prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de P. N. ca nefondat; de asemenea, solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, pentru următoarele motive:
Se arată că prin acțiunea introdusă recurentul reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 7.500 lei reprezentând restituirea împrumutului pe care susține dânsul că i l-ar fi acordat în data de 23.04.2009, plus dobânzile legale și cheltuieli de judecată, fără să fi menționat vreun termen în care ar fi trebuit să îi restitui presupusul împrumut (neexistând nici un contract în acest sens).
Fără a mai relua apărările formulate în fața instanței de fond, intimatul pârât solicită a se dispune respingerea recursului formulat de P. N., ca fiind nemotivat, acesta practic reia întreaga stare de fapt relatată în cererea de chemare în judecată, fără a dovedi (deși a avut posibilitatea în fata instanței de fond) veridicitatea și temeinicia acesteia prin probe, certe, bazându-se doar pe simple relatări care în realitate nu au nici un fundament.
Astfel criticile aduse de acesta hotărârii instanței de fond sunt puerile și hilare, susținerea că împrumutul s-a încheiat într-un cadru restrâns, familial și de încredere nu îl scutea pe recurentul reclamant să întocmească un înscris având în vedere că este vorba de o sumă considerabilă - 7.500 lei, neexistând nici o prevedere legală care să pună la adăpost persoanele care împrumută asemenea sume chiar și în familie, fără a întocmi vreun înscris, respectiv să le ofere vreo posibilitate de a se întoarce împotriva acestora pe calea acțiunii judecătorești, dat fiind și faptul că a trecut o perioadă de timp între presupusa solicitare a împrumutului și înmânarea efectivă a sumei, necesitând efectuarea de către reclamant a unor operațiuni bancare, perioadă în care exista posibilitatea încheierii unui înscris care să ateste realitatea convenției pe care reclamantul susține că a încheiat-o.
De asemenea, dacă pe baza declarațiilor de martori s-ar putea stabili faptul remiterii vreunei sume de bani fără un înscris doveditor nu s-ar putea stabili natura juridică a acestui fapt, respectiv dacă a fost vorba de un împrumut sau de un dar manual (donație) având în vedere aceleași aspecte privind raportul de rudenie, „împrumutul fără termen de restituire" de asemenea putând fi apreciat ca un dar manual.
Intimatul pârât apreciază că nu are nici o relevanță critica recurentului reclamant referitor la faptul că nu a făcut dovada imposibilității prezentării la interogatoriu, atât timp cât acesta avea posibilitatea să depună în scris întrebările, lucru care nu l-a făcut.
Superficialitatea de care dă dovada, respectiv lipsa de interes rezultată din comportamentul recurentului reclamant în fata instanței, intimatul pârât apreciază că trebuie sancționată cu respingerea recursului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata, cu atât mai mult cu cât acesta și-a dovedit și reaua credință prin formularea unei cereri de ajutor public judiciar (în condițiile în care un om de rând, cu venituri modeste și care este îndrituit a beneficia de ajutor public judiciar nu își permite un „depozit de economii"), fapt ce denotă că nu este atât de lipsit de ajutor, aspecte corect reținute și de instanța de fond, aceasta fiind indusă în eroare, necunoscând faptul că reclamantul P. N., la data soluționării cererii de ajutor public judiciar era titularul unui cont de economii în suma de 5.360 lei, deținând și proprietăți, acesta pur și simplu a profitat de această împrejurare crezând că se poate „juca" gratuit de-a judecata, îngreunând munca instanței, prin formularea de acțiuni pe care nu le poate dovedi, pentru simplul fapt că susținerile sale nu corespund realității, intenția acestuia fiind doar de intimidare, sperând că va obține pe calea acestei acțiuni un profit necuvenit, cunoscând faptul că intimatul pârât este plecat la muncă în străinătate, unde muncește din greu pentru a reuși să își depășească condiția,.
Pentru aceste considerente intimatul pârât solicită respingerea recursului reclamantului în sensul celor de mai sus, neexistând nici un motiv temeinic de casare a hotărârii instanței de fond, toate aspectele importante și utile cauzei fiind analizate și reținute corect.
În drept, invocă art. 115 C.proc.civ.
P. întâmpinarea depusă la data de 29.05.2013 (filele 19-20), intimatul reclamant P. N., prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de recurentul pârât D. M. și menținerea ca temeinică și legală sentința atacată în ceea ce privește reducerea onorariului avocatului pârâtului.
În motivare, intimatul reclamant apreciază că, întemeiat pe dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ., în mod corect prima instanța a redus onorariul avocatului pârâtului de la suma de 2.500 lei, la suma de 500 lei, raportat la complexitatea cauzei și volumul de munca prestat de avocat.
Astfel, menționează că prevederile art. 274 alin. 3 C.proc.civ. instituie o limitare în ceea ce privește onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalență între munca prestata și onorariu.
De la regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al treilea al art. 274 C.proc.civ. prevede o excepție, în sensul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
De asemenea, intimatul reclamant învederează și prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 492/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006, conform căruia „Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca aceasta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil”.
În sensul celor expuse este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost făcute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României).
În același sens, a reținut și Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ. .
În considerarea celor de mai sus, având în vedere că dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ. au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării, intimatul reclamant solicită instanței să se pronunțe în sensul respingerii recursului promovat de recurentul-pârât ca neîntemeiat.
În drept, invocă dispozițiile art. 299 - 316 C.proc.civ.
Recursul declarat de reclamant nu este fondat.
1. Critica referitoare la incidența art. 225 C.proc.civ. este neîntemeiată. Judecătoria nu a sancționat pârâtul, constatând că reclamantul nu a depus la dosar chestionarul cu întrebări. Această obligație revenea reclamantului indiferent dacă pârâtul avea sau nu domiciliul în țară, tocmai în scopul de a face posibilă aplicarea sancțiunii instituite în textul de lege menționat – care presupune în mod necesar cunoașterea împrejurărilor în legătură cu care este întrebat pârâtul - și nu pentru comunicarea chestionarului mandatarului părții cu domiciliu în străinătate. Din cuprinsul încheierii de ședință rezultă că reclamantul nu a depus chestionarul cu întrebări, nu a insistat în administrarea probei și nu s-a referit la interogatoriu nici în concluziile scrise.
2. Referitor la suma pretins a fi fost împrumutată, corect reține judecătoria că din documentul „interogare fișă cont” nu rezultă tipul operațiunii și titularul contului. Documentul nu constituie prin el însuși o dovadă a predării efective a sumei către împrumutat, împrumutul de consumație fiind un contract real. De altfel, în ședința publică din 6 decembrie 2012, instanța a pus în vedere reclamantului să facă dovada titularului contului din care se susține că s-au extras banii împrumutați, tipul operațiunii consemnate în 23 aprilie 2009 și persoanele care le-au efectuat. Reclamantul a depus doar cererea tip din care rezultă numărul și titularul contului.
3. În ceea ce privește cererea de ajutor public judiciar, criticile din recurs nu pot fi primite. Potrivit art.17 alin.3 din OUG nr.51/2008, împotriva dispozițiilor instanței se poate face doar cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare, la instanța care a aplicat măsurile prevăzute de art.17. Reclamantul nu a formulat cerere de reexaminare.
Recursul declarat de pârât este în parte fondat.
Instanța apreciază, deopotrivă cu judecătoria, că onorariul de avocat de 2500 lei este exagerat față de complexitatea cauzei și volumul de muncă prestat de avocat, dar consideră că reducerea la 500 lei este prea drastică, astfel că modifică în parte dispoziția instanței de fond și diminuează la 1000 lei cuantumul onorariului care va reprezenta totodată și cuantumul cheltuielilor de judecată. În fiecare cauză în parte, judecătorul este suveran în a aprecia caracterul necesar și rezonabil al cuantumului cheltuielilor de judecată, perspectivă din care criticile din recurs fundamentate pe modul de soluționare a altor cauze nu sunt pertinente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul P. N., dom. în Cuța, nr. 115, jud. Satu M. și cu dom. procedural ales la Cabinet Avocat V. G., cu sediul în Satu M., .. 2/7, jud. Satu M., în contradictoriu cu recurentul-pârât D. M., cu dom. proc. ales la Cabinet Avocat Gerenyi I. P., cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 1036/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M..
Admite recursul declarat de pârâtul D. M. împotriva aceleiași sentințe, pe care o modifică în parte și, în consecință:
Reduce onorariul avocatului pârâtului la suma de 1000 lei și obligă reclamantul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Menține celelalte dispoziții.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
Președinte, M. F. | Judecător, Z. K. | Judecător, G. D. S. |
Grefier, C. Z. |
Red: G.D. S. – 23.10.2013
Tehnored_NM / 29.10.2013
2 ex.
Jud.fond: D.E. M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 518/2013.... | Pretenţii. Decizia nr. 680/2013. Tribunalul SATU MARE → |
|---|
