Pretenţii. Sentința nr. 2579/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2579/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 5568/83/2011
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2579/D
Ședința publică de la 07 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. C.
Grefier I. B.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamanții S. T., S. E., ambii cu domiciliul în Satu M., .. 23, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut, la pronunțare nu se prezintă nimeni.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 17.05.2013 când susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, amânându-se pronunțarea la data de 24.05.2013, 31.05.2013, apoi la data de azi, când în urma deliberării;
INSTANȚA
DELIBERÂND
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar cu nr.de mai sus, precum și prin concluziile scrise, reclamanții S. T. și S. E. solicită instanței, în contradictoriu cu S. R. prin MFP, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună: obligarea pârâtului S. R. la plata sumei de 600.000 eur (echivalent in lei la data plații), cu titlu de despăgubiri materiale cauzate de cercetarea penala si trimiterea in judecata a reclamantului S. T. in dosarul nr.1567/296/P/2007, soluționat definitiv si irevocabil de către Curtea de Apel Oradea; obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 eur, (echivalent in lei la data plații) cu titlu de prejudiciu moral pentru atingerea adusa onoarei, demnității, reputației, vieții familiale și private, ca urmare 8 ani de cercetare penala si judecătoreasca in dosarele 2199/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M. si nr._ a Judecătoriei Satu M., astfel suma de 350.000 eur pentru reclamantul S. T., iar suma de 150.000 pentru reclamanta S. E.; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezentul proces - onorariu de expertiza si onorariu de avocat.
În motivare, reclamanții arată că prin rechizitoriul întocmit de către P. Judecătoria Satu M., după îndelungate cercetări, la data de 15.02.2007 in dosarul penal nr.2199/P/2004 s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune (art.215 a.1 si 3 Cod penal), evaziune fiscala (art.9 al.1 lit.a si-b din Legea 241/2005) si folosirea cu rea-credință a creditului societății in interes personal, (art.272 pct.2 din Legea 31/1990), iar pentru inculpata S. E. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala pentru fapta prevăzuta de art. 290 Cod penal.
Prin sentința penală nr.1171/16.11.2009 Judecătoria Satu M., în baza art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.d), pronunța o hotărâre prin care S. T. a fost achitat pentru toate cele trei învinuiri care i s-au adus cu consecința respingerii tuturor pretențiilor formulate in cauza de părțile civile Direcția Generala a Finanțelor Publice Satu M., Andrew Beaty Pryce si S.C. ELMEC Trans S.R.L.
Împotriva menționatei sentințe P. de pe lângă Judecătoria Satu M., precum si cele 2 părți civile au declarat apel, soluționat prin decizia penala 197AP/14.10.2010 prin respingerea apelurilor ca nefondate, menținându-se in totalitate hotărârea instanței de fond.
De asemenea, recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel a fost soluționat prin respingerea lui de către Curtea de Apel Oradea prin decizia penala nr.47/R/2011.
1. Cu privire la admisibilitatea acțiunii in raport de dispozițiile legale invocate in cauza, respectiv art.504 Cod proc.pen, art.998 - 999 Cod civil, art.52 din Constituția României si art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, arată următoarele:
În speța reclamanții sunt victimele unor acuzații nedrepte in materie penala. Caracterul nedrept al acuzației a fost stabilit prin hotărâre penala definitiva astfel ca în măsura in care acuzația nedreapta in materie penala a produs prejudicii materiale si morale reclamanții au deschisa calea dreptului comun pentru repararea integrala a prejudiciului ce Ie-a fost cauzat in temeiul dispozițiilor art.998, art.999 si următoarele Cod civil.
Verificând îndeplinirea cumulativa a celor 4 condiții pentru admisibilitatea angajării răspunderii civile delictuale - fapta ilicita, vinovăția, prejudiciu si legătura de cauzalitate – solicită să se constate:
Concretizarea acuzației in materie penala prin întocmirea rechizitoriului de trimitere in judecata si caracterul abuziv si nedrept al acestuia dovedesc, pe de o parte, fapta ilicita si, pe de alta parte, culpa pârâtului - S. R.. Prin întocmirea actului de inculpare si sesizare a instanței, reclamantului S. T., care ulterior a fost achitat, i s-a încălcat prezumția de nevinovăție.
Trebuie precizat ca răspunderea civila delictuala poate fi atrasa pentru cea mai mica culpa si ca statul răspunde pentru buna funcționare a instituțiilor care îl alcătuiesc si care îl reprezintă in relațiile cu cetățenii.
Prin formularea unor acuzații penale si trimiterea reclamantului in judecata, prin încetarea contractelor de muncă pentru ambii reclamanți si pierderea cotei de 30% din firma, precum si a utilajelor, se cauzează atât un prejudiciu material, reprezentat de drepturile salariale si veniturile nerealizate in perioada cercetării, cât si un prejudiciu moral constând in lezarea dreptului la imagine, a dreptului la demnitate si a dreptului la viata privata.
De asemenea, cercetarea penala a reclamanților în perioada a 2004 -2011, mai bine de 8 ani, încalcă disp. art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenție „Orice persoana are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanța (...) care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penala îndreptata împotriva sa".
Împotriva reclamantului acțiunea penala a fost pusa în mișcare după ani de cercetare, iar procesul penal desfășurat în fata instanțelor de judecata, în diferite grade, s-a încheiat în anul 2011, când Curtea de Apel Oradea, prin decizia penala nr.47/R/2011 a dispus achitarea inculpatului. Chiar daca in actul de sesizare este vorba si de o infracțiune economica care presupune o anumita complexitate si ridica probleme speciale, durata cercetărilor si a procesului penal timp de 8 ani este nerezonabila (cauza T. c/a României - 29.09.2005, Stroianova si N. c/a României - 4.08.2005).
În ce privește încălcarea articolului 6 alin. 1 din Convenție, judecarea cauzei in timp rezonabil sau mai nou denumit termen optim si previzibil, ridicat la rang de drept fundamental prin cuprinderea sa in Constituție - art. 21 alin.3 – consideră că perioada celor 8 ani, descrisa pe larg in cererea de chemare in judecata nu respecta exigentele de celeritate, ceea ce a condus la dilatarea procedurii, iar complexitatea cauzei poate fi considerata de tip mediu, motiv pentru care solicită a se lua in considerare si aceasta încălcare a art. 6 din CEDO.
Remediul intern pentru a obține repararea pagubei, sub aspectele sesizate mai sus a fost creat prin legiferarea expresa în acest sens a condițiilor în care intervine răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, conform principiului înscris în Legea fundamentata prin art.52 alin.3, fiind însă vorba de o eroare comisa într-un proces penal, repararea pagubei materiale sau a daunelor morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, se realizează în condițiile art.504 alin.1 si 2 Cod proc.pen., raportat la art.998, art.999 Cod civ., corelate cu art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Răspunderea patrimoniala a Statului pentru erorile judiciare se fundamentează pe principiile răspunderii civile delictuale, sens în care se abordează din perspectiva celor patru condiții clasice în materie: existenta prejudiciului, fapta ilicita, vinovăția si legătura de cauzalitate.
În cazul în care, eroarea judiciara a produs un prejudiciu, persoana vătămata poate cere repararea acestuia, fie ca este vorba de prejudiciu moral sau material.
În condițiile răspunderii civile delictuale pentru a se putea obține repararea prejudiciului se cere ca acesta sa fie cert si sa nu fi fost reparat încă.
2. În ceea ce privește caracterul cert al prejudiciului material si moral solicitat prin cererea de chemare in judecata arată următoarele:
Ca sa fie cert prejudiciul trebuie sa fie sigur atât în privința existentei sale, cât si în privința evaluării.
A. Astfel, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale solicitate acestea au fost pe deplin justificate prin expertiza contabila efectuata in cauza astfel:
- 142.139 lei valoarea totala a drepturilor salariale actualizate conform indicelui de inflație pentru reclamantul S. T., perioada iunie 2004 - decembrie 2011, consecința suspendării penale si a desfacerii abuzive a contractului de munca a lui S. T., la care se adaugă pierderile la cuantumul de pensii de 35.000 eur;
- 61.783 lei valoarea totala a drepturilor salariale actualizate conform indicelui de inflație pentru reclamanta S. E., perioada iunie 2004 - decembrie 2011, la care se adaugă pierderile la cuantumul de pensii de 35.000 eur;
- 80.000 eur, reprezentând cota 30% din patrimoniu S.C. Elmec Trans S.R.L., - societate in faliment, ce se cuvine lui S. T. in calitate de fost asociat în aceasta firma (cota evaluata conform raportului de expertiza la suma de 60.000 eur, iar conform declarației de martor... la nivelul anului 2007 ar fi reprezentat 90.000 eur);
- 5000 eur, reprezentând cheltuieli de judecata efectuate in dosarul penal_ pentru apărare in trei etape procesuale, fond, apel si recurs, precum si cele efectuate in dosarul având ca obiect contestație împotriva deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca, suma calculata conform notei de calcul depusa la dosar si justificata cu chitanțe si contracte de asistenta juridica;
- 400.000 eur, reprezentând pierderi materiale cauzate de nevalorificarea corespunzătoare (prin închiriere sau orice alte mijloace) a imobilului compus din casa de lecuit, teren si hale industriale situat in Satu M. .-20, de către reclamanți, in mod direct sau prin derularea de activități comerciale (Conform expertizei numai prin închiriere la un preț mediu veniturile ar fi depășit 2.000.000 eur);
- 15.000 eur contravaloarea utilajelor nerecuperate, date cu împrumut către S.C. Elmec Trans in vederea desfășurării activității (evaluate la aceasta suma de martorul Saun Tingey B. prin declarația data in fata instanței) ;
Daunele materiale precizate mai sus si justificate cu probatoriul administrat in cauza sunt reprezentate, pe de o parte, de prejudiciu material realizat in bugetul reclamanților, prin plata efectiva a unor sume de bani - onorarii de avocat - pentru asigurarea apărării atât in faza de urmărire penală, cât si in etapa cercetării judecătorești, cât si prin pierderea cotei de 30% din patrimoniul lui S.C. Elmec Trans S.R.L prin imposibilitatea de a le recupera la momentul intrării acesteia in faliment.
Astfel, în septembrie 2003, reclamantul S. T. a fost numit administrator al S.C. Elmec Trans S.R. L. si S. E. a ținut contabilitatea primara a societății. Precizează faptul ca in aceasta perioada societatea a prosperat.
Începând cu 2004, ca urmare a faptului ca Andrew Betty a fost acționat in instanță pentru valorificarea clauzei potrivit căreia S. T. redobândește 30% din patrimoniul S.C. Elmec Trans S.R.L., au început șicanele la adresa reclamanților, s-a făcut denunțul penal si s-a desfăcut disciplinar contractul de munca încheiat cu S. T.. Din iunie 2004 nu s-a permis reclamanților accesul în firma. După valorificarea in instanța a clauzei si redobândirea a 30% din patrimoniul S.C. Elmec Trans S.R.L de către S. T. prin hotărâre judecătorească, respectiv in anul 2006, societatea este dusa in mod intenționat in faliment de către coasociatul Andrew Betty, in scopul evident de a diminua valoarea cotei de 30% din firma in detrimentul asociaților.
Astfel, pentru a nu mai avea acces în firmă, in calitate de asociat in baza hotărârii instanței, Andrew Betty închiriază la un preț derizoriu tot imobilul in care S.C. Elmec Trans S.R.L își desfășura activitatea către .. si plasează în fața firmei, în parcare, o rulota pe care afișează batjocoritor denumirea societății in care a fost reintegrat ca asociat S.C. Elmec Trans SRL, în restul clădirii nepermițând accesul pe motiv ca aparține .. Precizează faptul că aceasta noua societate desfășura aceeași activitate si îl avea drept asociat pe socrul lui Andrew Betty. Nu i s-a permis reclamantului accesul nici măcar pentru a-și ridica documente personale, acele contracte, acte cu care o . utilaje ale reclamantului S. T. au fost închiriate către S.C Elmec Trans in vederea desfășurării activității.
Este mai mult decât evident faptul că, contractul de închiriere era unul fictiv, întocmit „pro cauza", în realitate, nu s-a urmărit decât o varianta aparent legala prin care reclamantul să fie dat la o parte, iar drepturile obținute in urma procesului prin care a redobândit 30% în firma să nu mai valoreze nimic. În perioada 2007-2008 Andrew Betty și-a desfășurat activitatea de export - mobilier prin .. pe care o duce in faliment, iar in 2009 redeschide S.C. Elmec Trans S.R.L. cu care începe procedura de insolvență și o falimentează, diminuând valoarea celor 30 de procente din firma, astfel încât să nu mai valoreze nimic.
Conform bilanțurilor depuse la dosar reiese clar ca de la data de 30.01.2004, data la care familia S. a fost scoasa abuziv din societate, indexul de profit se schimba, iar societatea înregistrează numai pierderi. La data la care familia S. a redobândit cota de 30%, S.C. Elmec Trans S.R.L este închiriata cu același profil de activitate rămânând un singur salariat, societate care de-a lungul timpului a asigurat salariul necesar pentru 30-40 de salariați.
Este lesne de observat conduita fostului asociat Andrew Betty, autorul plângerilor penale făcute împotriva reclamanților, de a-i înșela, în așa fel încât nici măcar investiția făcuta in S.C. Elmec Trans. S.R.L., (respectiv cei 20.000 Eur), sa nu mai poate fi recuperata sub nici o forma din patrimoniul societății pe care in mod voit a falimentat-o. Acesta este motivul pentru care solicită prin prezenta acțiune acordarea de daune materiale reprezentând cota de 30% din S.C. Elmec Trans S.R.L., cota pe care in prezent o evaluează la suma 80.000 eur.
Paralel cu desfășurarea acestor evenimente in cadrul S.C. Elmec Trans se derulează si cercetarea penala demarata împotriva reclamantului S. T.. Deși în cadrul dosarului penal se dă neînceperea urmăririi penale împotriva lui S. T., soluție la care achiesează si procurorul care a instrumentat cazul, in ianuarie 2006 același procuror reîncepe urmărirea penala. În februarie 2007 se întocmește rechizitoriul cu propunerea de trimitere in judecata pentru învinuiri care au strânsa legătura cu cota de 30% din S.C. Elmec Trans câștigată in instanța si respectiv pentru impozitul pe venit nedeclarat, calculat de DGFP Satu M..
În urma plângerii penale făcute de reclamant împotriva procurorului de caz, acesta își dă demisia, dosarul penal fiind finalizat in 2011.
Urmărind în mod paralel succesiunea evenimentelor atât in cadrul S.C. Elmec Trans, cât si in cadrul dosarului penal, se poate spune ca S. R., prin instituțiile care îl reprezintă a creat un climat favorabil sau prin inactivitate sau printr-o activitate defectuoasa l-a susținut pe Andrew Betty, i-a dat acestuia timp suficient pentru a duce in faliment firma in care S. T. si-a recâștigat cota de 30%.
Este de precizat ca tot S. R., prin DGFP - Satu M. se constituie parte civila in dosarul penal al reclamanților, in care dispune chiar instituirea unui sechestru asigurător asupra averii reclamanților.
În concluzie, este mai mult decât evidenta acțiunea culpabila a Statului R., care acționând prin instituțiile sale de la nivel local (P. de pe lângă Tribunalul Satu M., DGFP Satu M.) si-a dat concursul si a susținut in diverse forme, acuzații nefondate aduse la adresa unor persoane care nu au dorit decât sa-si valorifice drepturile in fata instanțelor civile.
În ceea ce privește pierderile materiale cauzate de nevalorificarea corespunzătoare (prin închiriere sau orice alte mijloace) a imobilului compus din casa de locuit, teren si hale industriale situat in Satu M., .-20, de către reclamanți, in mod direct sau prin derularea de activități comerciale precizează următoarele:
În anul 2004, la momentul formulării plângerii penale, reclamanții dețineau calitatea de asociați ai ., societate care in anul 2004, momentul declanșării acestor dosare penale, promitea foarte mult având in vedere in primul rând obiectul de activitate - prelucrarea lemnului si activități conexe - precum si investițiile pe care le-au realizat in vederea desfășurării acestei activități.
În vederea promovării afacerii si a derulării activității cu aceasta firma, începând cu anul 2000 au făcut o . investiții, concretizate in construcții de toate tipurile realizate pe terenul moștenire de la părinți (hale din cărămida, depozite), precum si utilajele necesare desfășurării unei activități legate de prelucrarea lemnului si activităților conexe. Au desfășurat activitate pe aceasta firma doar până in anul 2004 când odată cu declanșarea urmăririi penale totul a rămas pe loc, toata atenția si toate resursele lor financiare s-au canalizat către aceste dosare respectiv, dosarul penal si dosarele legate de desfacerea abuziva a contractului de munca.
B. În ceea ce privește daunele morale solicitate, arată că acestea repara prejudicii ce constau in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, la sănătatea si integritatea sa corporala, la cinste, la demnitate, onoare si prestigiu profesional.
Este important insa ca atunci când circumstanțele cauzei justifica acordarea unei reparații morale, aceasta sa nu fie teoretica si iluzorie. Chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate in bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecata are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa dispună repararea prejudiciului moral produs.
În speță, în anul 2004, la data denunțului, reclamantul era un om de afaceri prosper, cu capacitate de munca maxima, o persoana cu demnitate si probitate morala ridicata (declarația martorului B. V. si a lui Pecsi F.). Timp de 25 de ani a ocupat funcția de inspector de protecția muncii la Uzina Unio si profesor de engleza la o facultate locala, fapt de i-a adus o reputație deosebita in societate.
Acum reclamanții sunt persoane cu sănătatea șubrezită, pensionate de boala, cu o pensie mica de 850 lei, lipsiți de putere si curajul de a o lua de la capăt. Acest șir lung de procese i-a epuizat si Ie-a luat ultimii ani ai tinereții, ani in care ar fi putut să realizeze încă multe.
Evident ca aceasta situație juridica, a avut consecințe deosebit grave, întrucât cu stigmatul pe care îl aveau - suspendarea si apoi desfacerea disciplinara a contractului de munca - nu au reușit sa-si găsească un alt loc de munca. Din cauza lipsurilor financiare au fost nevoiți sa apeleze la împrumuturi de la rude si prieteni - chiar martorul B. V. declara ca a contractat un împrumut de 4.000 eur de la Banca Tiriac in favoarea reclamanților, care si in prezent este in derulare.
De asemenea, în cursul urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala, s-a dispus efectuarea unui raport de inspecție fiscala a contribuabilului S. T. in urma căruia DGFP i-a imputat suma de 145.413 lei cu titlu de impozit pe venit. Decizia de impunere, precum si raportul fiscal încheiat la data de 16.02.2006 de către organele de control din cadrul DGFP au fost contestate în instanța de contencios-administrativ, contestație ce a fost soluționata favorabil prin admiterea ei cu consecința anulării deciziei de impunere, precum si a raportului de inspecție fiscala, stabilindu-se faptul ca sumele de bani in discuție nu au reprezentat venituri proprii ale inculpatului.
Cu toate aceste, până la anularea ei de către instanța de judecata, in cadrul procesului penal DGFP Satu M. a dispus instituirea sechestrului asigurător atât asupra imobilelor bunuri comune ale reclamanților, precum si pe imobilul proprietatea mamei reclamantului S. T.. Acest fapt i-a cauzat mamei acestuia un soc emoțional, aceasta nu a putut să accepte faptul este in pericol să-și piardă casa, munca ei de o viata. Acest soc emoțional i-a declanșat o tulburare de natura psihica, iar in luna octombrie 2006 a dispărut de acasă fiind găsita de abia in luna aprilie 2007, înecata . pescuit. Aceasta tragedie, pierderea mamei, dar mai ales felul in care aceasta s-a stins din viata a distrus psihic toata familia (declarația martorului B. V.).
Cu probele administrate în cauză au dovedit pe deplin ca stilul de viata pe care reclamanții l-au avut si la care au fost supuși, li s-a încălcat în mod drastic dreptul la viata, la onoare, la viața privată și de familie.
Lipsurile și suferințele psihice, respectiv lipsa unor condiții de viata decenta, constituie în mod cert o încălcare gravă a acestor drepturi. În același timp, aceste lipsuri s-au reflectat și în plan psihologic prin lipsa siguranței personale, prin necunoașterea viitorului propriu și prin imposibilitatea de a dispune în mod liber de viața proprie.
Aspecte, precum durata lunga a procesului penal si pierderea locului de munca si a mamei reclamantului S. T. - prin instituirea sechestrului asigurător asupra averii personale a acesteia - au efecte in primul rând asupra psihicului unei persoane si afectează inclusiv membrii familiei persoanei vizate, aspecte in raport de care solicită a fi apreciat că, cuantumul despăgubirilor morale solicitate de către reclamanți este unul rezonabil.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., solicită, în principal, respingerea acțiunii ca nefondat, iar, în subsidiar, diminuarea cuantumului despăgubirilor solicitate.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, arată ca acestea au fost supraevaluate întrucât nu s-a făcut dovada deteriorării situației materiale a reclamanților.
De asemenea, regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie sa fie unele care sa asigure o satisfacție morala, pe baza unei aprecieri in echitate. Raportat la împrejurările speței, o statuare in echitate, care sa asigure reparația morala (si nu una având scop exclusiv patrimonial) impune concluzia caracterului exagerat al cuantumului despăgubirilor.
În acest sens, se face trimitere la jurisprudența CEDO, potrivit căreia, in cauze similare s-au acordat daune morale de valoare mult mai mica, respectiv, 7000 euro (cauza B. A. contra Romaniei) sau de 10.000 euro (cauza B. contra României).
De asemenea, dispozițiile juridice pertinente in aceasta cauza nu ridica nici o chestiune pe terenul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției europene a drepturilor omului.
În structura sa, art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției conține trei norme distincte:
- prima, având caracter general, enunța principiul respectării proprietății;
- a doua vizează privarea de proprietate, pe care o supune anumitor condiții;
- cea de a treia norma recunoaște statelor puterea sa reglementeze o marja naționala de apreciere, sa creeze un just echilibru intre interesul general si dreptul de proprietate, respectiv privarea de proprietate trebuie sa însoțească indemnizarea proprietarului, indemnizația trebuind, in principiu, sa reprezinte valoarea de circulație a bunului, dar sa aibă si un caracter echitabil, putând chiar sa lipsească.
Întrucât reclamantul încearcă dobândirea anumitor pretenții dar care nu pot să-i aparțină decât prin intervenția instanței, este vorba de o creanța, care nu poate fi considerata o valoare patrimoniala neavând o baza suficienta nici măcar, in dreptul intern, nefiind, confirmata de o jurisprudență bine stabilita a instanțelor judecătorești, declarata inadmisibila si prin dispozițiile Convenției.
Prin urmare, reclamanții nu sunt titularii unei creanțe suficient de bine stabilite pentru a putea fi exigibila, neputând sa se prevaleze de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În caz contrar, persoanele care se pretind victime ale unor - violări ale dreptului de proprietate, consacrat si garantat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, interpretat in lumina jurisprudenței Curții, au deschisa calea plângerii individuale in contenciosul european al drepturilor omului.
În considerarea celor ce succed, arată că speța de față nu satisface nici măcar, exigențele art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție, astfel cum au fost dezvoltate in jurisprudența Curții.
În fapt, reclamantul S. T. a fost trimis în judecată sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, evaziune fiscală, precum și de folosire cu rea credință a creditului societății în interes personal.
Așadar, actele procedurale efectuate de către organele de urmărire penală nu pot fi incluse în categoria „erorilor judiciare”, deoarece, pe toată perioada cercetării penale, inculpatul a beneficiat de prezumția de nevinovăție.
Pentru considerentele expuse mai sus, consideră că sunt neîntemeiate pretențiile reclamantului constând în acordarea de daune morale, atâta vreme cât acesta nu se afla in una din situațiile expres prevăzute de lege, care să îi confere calitatea de victima a unei erori judiciare, săvârșita într-un proces penal.
Nimic nu indica din piesele aflate la dosarul cauzei, ca ar fi existat intenția de a-l umili sau înjosi pe reclamant.
Totodată, arată faptul ca temeiul achitării reclamantului s-a regăsit in art.10 lit.d din Codul de procedura penala, respectiv lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracțiunii. Legătura de cauzalitate in urmarea produsa prin săvârșirea faptei a fost cu rezultat nemijlocit.
Astfel, prevederile art. 504 din Codul de procedura penala arata cu exactitate cazurile care dau dreptul la repararea pagubei produse prin erorile judiciare, după cum urmează:
"Cazuri care dau dreptul la repararea pagubei:
(1) Persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărârea definitiva de achitare;
(2) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea in mod nelegal.
(3) Privarea sau restrângerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, după caz, prin ordonanța a procurorului de revocare a măsurii privative de libertate prin ordonanța a procurorului de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzuta in art.10 alin.1 lit.j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărârea definitiva de achitare sau prin hotărâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzuta in art.10 alin.1 lit.J;
(4) Are drept la repararea pagubei suferite si persoana, care a fost privata de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei."
Deci, are dreptul Ia despăgubiri pentru paguba suferita orice persoana care a fost condamnata definitiv daca in urma rejudecării cauzei se dispune prin hotărâre definitiva achitarea inculpatului ori împotriva căreia s-a luat o măsura privativa de libertate, iar ulterior a fost scoasa de sub urmărire penata sau achitata.
Ca atare, răspunderea statului este strict circumscrisă celor doua ipoteze avute in vedere de către legiuitor, respectiv arestarea, ca măsura preventiva si condamnarea definitiva. De asemenea, învederează și prevederile art. 506 din Codul de procedura penala, conform cărora:
"(1) Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana îndreptățita, potrivit art.504, iar după moartea acesteia, poate fi continuata, sau pornita de către persoanele care se aflau in întreținerea sa.
Acțiunea poate fi introdusa in termen de 1,8 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecata sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute, în art. 504.
(3) Pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând in judecata civila statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice.
(4) Acțiunea este scutita de taxa judiciara de timbru."
Totodată, potrivit prevederilor art. 505 din Codul de procedura penala, la repararea prejudiciului moral suferit de către reclamant, instanța trebuie sa aibă in vedere la calcularea sumei acordate, mai multe criterii, printre care amintește: consecințele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura in care a fost afectata situația familiala, profesionala, si sociala, etc., toate acestea, apreciate in funcție de perioada pe care reclamantul a executat-o in stare de arest.
Astfel, o eventuala acordare de către instanța de judecata in favoarea reclamantului a unor despăgubiri morale vădit mai mari comparativ cu situația sa reala, contravine spiritului legii, si anume de acela de a asigura o satisfacție morala pe baza unei aprecieri in echitate.
În acest sens s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția civila si de proprietate intelectuala, care ., prin decizia nr.3189/20.04.2005, a statuat următoarele: "Despăgubirile în suma de 30.000 de USD acordate de instanța de apel, sunt suficiente pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului prin reținerea nelegală pe o perioada de 353 zile.
Incidența art. 504 Cod procedura penală circumscrie despăgubirile morale la prejudiciile de natura morala cauzate prin eroarea judiciară. In speța, acest factor prejudiciabil se limitează la durata arestării preventive de-353 zile,- așa cum a reținut și instanța de apel, deoarece, ulterior punerii în libertate, derularea procesului penal - care în speța s-a finalizat cu o sentința de achitare pronunțată de instanța de fond și menținută în căile de atac - reprezintă o cauza licita - pentru care S. nu poate fi ținut sa răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul, le-ar fi putut avea asupra reclamantului.
Daunele morale acordate reclamantului conferă acestuia o satisfacție echitabila. Ele nu pot fi deturnate de la scopul lor, prin majorare, așa cum solicita reclamantul în recursul său, deoarece i-ar conferi acestuia un folos material necuvenit, fără justificare cauzala în eroarea penală și consecințele acesteia".
De asemenea, prin cele ce succed, redă aspectele analizate detailat de către Curtea Europeana in legătura cu existenta, „speranței legitime", in spete similare.
În consecință, Curtea a stabilit in jurisprudența sa că nu se poate face o evaluare abstracta asupra caracterului rezonabil al duratei unei detenții (Chichkov împotriva Bulgariei, nr._/07, pct.66 CEDO 2003 și Musuc împotriva Moldovei nr._/06, pct.41 2007).
Tribunalul, analizând pretențiile reclamanților și probele administrate în cauză, reține următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Satu M. din data de 15.02.2007, a fost trimis în judecată inculpatul S. T., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune (art.215 alin.1,3 Cod penal) cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (pct.1 R), evaziune fiscală (art.9 alin.1 lit.a, b din Lg.241/2005) cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal, art.11 lit.a, b din Lg.87/1994, folosirea cu rea credință a creditului societății în interes personal, prev.și ped.de art.272 pct.2 din Lg.31/1990, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În esență, actul de acuzare s-a întemeiat pe fapta inculpatului de a induce în eroare pe partea civilă Beatty Andrew P., reprezentantul Moods Fine Furmiture U.K., asociat unic al ., cu ocazia cumpărării acestei societăți prin ascunderea unor elemente importante privitoare la identitatea asociaților, nerambursarea unui credit bancar, menținerea părții civile în eroare pe toată durata întregii tranzacții începând cu februarie 2003 până în iunie 2003, inclusiv inducerea în eroare în redactarea actului adițional asupra creditării societății cu o sumă mult mai mică decât cea stipulată.
Totodată a fost pus sub acuzare și ca urmare a inducerii în eroare a coasociaților M. A. și C. N., cu ocazia vânzării prin cesionare de părți sociale a societății comerciale . și ., prin ascunderea faptului că a încasat anterior tranzacției de la partea civilă Beatty Andrew P. suma de 200.000 Euro ca preț al tranzacției fără să aducă la cunoștința coasociaților aceste aspecte, plătind sume mai mici decât li se cuvenea din prețul de 200.000 Euro.
Întrucât inculpatul a intermediat exportul de mobilă de la diverse firme românești către firma MOODS FINE FURMITURE U.K. prin actul de acuzare s-a stabilit că inculpatul nu a declarat comisioanele încasate în sumă de 600 lire sterline, astfel că prin raportul de inspecție fiscală a contribuabilului S. T. s-a stabilit impozitul pe venit global suplimentar în sumă de 85.570 RON pentru anii 2000-2003.
Raportul de inspecție fiscală nr.2485 din 17.01.2006 a fost contestat în instanță, iar prin sentința civilă nr.248/CA/2006 a Tribunalului Satu M., irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.193/30.08.2006 s-a anulat decizia nr.19.398 din 24.05.2006 emisă de către DGFP Satu M. în contestația formulată de reclamantul-contribuabil sub nr.19.398 din 13.03.2006, s-a anulat decizia de impunere nr.2485/17.01.2006 emisă de A.N.A.F., precum și raportul de inspecție fiscală din 16.01.2006 ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere.
Revenind la actul de acuzare – rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M., este de reținut că obiect al cercetării penale l-a format și fapta săvârșită de învinuita S. E., care însă a fost scoasă de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii, prev.și ped.de art.290 Cod penal (fals în înscrisuri sub semnătură privată) cu aplicarea unei sancțiuni administrative – amendă de 1000 lei.
Sub aspectul laturii penale, inculpatul a fost achitat de sub acuzațiile aduse împotriva sa, pentru toate infracțiunile, așa cum s-a stabilit prin sentința penală nr.1171/16.11.2009 a Judecătoriei Satu M., confirmată în căile de atac, respectiv apel – Decizia penală nr.197/14.10.2010 a Tribunalului Satu M. și Decizia penală nr.47/25.ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea.
Instanțele au reținut că în temeiul elementelor de ordin faptic, atestate de probele administrate s-a conturat o stare diferită de cea susținută de acuzare prin actul de inculpare, fiind infirmată conduita infracțională pentru toate faptele pentru care a fost pus sub acuzare, reținând, în esență, că, pe de o parte, lipsesc elementele constitutive, adică latura obiectivă pentru infracțiunea de evaziune fiscală, dată fiind și intervenția instanței din contencios administrativ, care a anulat raportul de inspecție fiscală prin sentința civilă evocată anterior și apoi tranzacția de cesionare a părților sociale s-a făcut prin înscris autentic în fața notarului și forța actului autentic a fost un argument în plus în luarea hotărârii de achitare.
După încheierea actului adițional nr.2195/05.06.2003 și actul adițional nr.3828/18.09.2003 încheiat între S. T., S. E. și Beatty Andrew P., în considerarea clauzelor din actele încheiate, se recunoaște pe cale judecătorească cota de 30% din patrimoniul . în favoarea lui S. T. prin sentința civilă nr.172/LC/15.04.2005 a Tribunalului Satu M., păstrată în căile de atac de Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr.123/17.10.2006 și de Înalta Curte de Casați și Justiție prin Decizia civilă nr.3091/12 octombrie 2007 (ca o particularitate Rechizitoriul s-a întocmit la 15.02.2007 în urma plângerii penale depusă de asociatul străin).
În urma acestor hotărâri judecătorești se restabilesc părțile sociale ale societății din care 30% aparțin asociatului S. Tirbiu.
Sub aceste auspicii se intensifică neînțelegerile dintre cei doi asociați, soldate cu desfacerea contractului de muncă prin emiterea Deciziei de concediere nr.140/09.09.2004 adoptată de intimata . – act ce a fost contestat în instanță și anulat apoi prin sentința civilă nr.625/D/07.07.2006 a Tribunalului Satu M., prin care instanța a dispus restabilirea situației anterioare deciziei și plata drepturilor constând în salariile indexate, majorate și reactualizate – de care a fost lipsit pe durata concedierii.
Aceleași măsuri au fost luate de societate și față de S. E., însă prin Decizia civilă nr.1272/28.11.2006 a Curții de Apel Oradea s-a admis recursul și s-a păstrat decizia de concediere prin respingerea contestației formulate de aceasta (f.88,91 vol.I).
La data de 28.11.2008 se deschide procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei . și se numește administrator . SATU M..
Reclamantul S. T. – în calitate de asociat creditor se înscrie pe tablou creanțelor cu suma de 40.000 RON daune materiale și 500.000 Euro daune morale, sume invalidate de către lichidator și nerecunoscute nici după contestarea lor întrucât pe considerente de ordin formal s-a anulat ca netimbrată contestația depusă, prin sentința comercială nr.1008/F/28.06.2010 a Tribunalului Satu M., instanță care închide procedura concursuală a insolvenței inițiată față de debitorul . și dispune radierea debitorului din registrul comerțului, prin Sentința civilă nr.925/F/21.05.2011.
După finalizarea procedurilor penale, a insolvenței, prezentate în sumar anterior, reclamanții la 07.07.2011 înregistrează prezenta acțiunea în pretenții în contradictoriu cu S. R..
Ca temei de drept s-a invocat art.504 Cod proc.pen., art.998-999 cod civil și art.52 din Constituția României, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de motivele de fapt invocate, tribunalul reține că așa cum rezultă din prezentarea anterioară a tuturor aspectelor care conturează în fapt exercitarea acțiunii civile de față, reclamanții susține că li s-a încălcat dreptul civil subiectiv nepatrimonial constând în afectarea imaginii publicii ca persoană în societate, s-a intervenit în viața privată și s-a vătămat dreptul de proprietate asupra cotei de 30% din patrimoniul societății lichidate, a dreptului de creanță prin neîncasarea drepturilor salariale și împiedicarea dezvoltării economice în plan privat.
Toate aceste vătămări, încălcări sunt puse în corelație directă cu desfășurarea procesului penal, aflate în legătură de cauzalitate deși reclamanții nu au fost privați de libertate și nu s-au luat măsuri restrictive în privința libertății de mișcare.
Ipotezele pe care le cuprind dispozițiile art.504 Cod proc.pen., chiar și cele extinse prin efectele Deciziei CC nr. 45/10.03.1998, constituie doar aparent fundamentul în drept al acțiunii, întemeierea propriu-zisă vizează aplicarea răspunderii civile delictuale obiective a Statului și așa cum s-a stabilit pe cale jurisprudențială, sunt admisibile și astfel de pretenții, chiar dacă persoanele în cauză nu au fost condamnate și apoi achitate sau împotriva lor nu s-a luat nicio măsură de restrângere a libertății, dacă s-au produs în derularea procesului finale finalizat cu achitare vătămarea unor drepturi ale persoanelor acuzate.
Cu titlu de practică judiciară, în acest sens invocăm sentința civilă nr.2541/D/23.12.2004 a Tribunalului Satu M., pronunțată în dosar nr._ (cauza M.), care deși a fost inițial casată s-a păstrat aceeași interpretare și în rejudecare, confirmată apoi de Curte de Apel Oradea.
În aceeași linie de interpretare se regăsește și decizia civilă nr.3825/24.03.2009 a ICCJ, unde, în urma deciziei de casare, în rejudecare s-a admis acțiunea în pretenții pentru prejudiciu moral și material, așa cum rezultă din datele publicate de portal just.ro, dosar nr._/2/201 sau sentința civilă nr.238/25.02.2010 a Tribunalului Satu M. (cauza B.), confirmată prin Decizia civilă nr.1776/27.10.1010 de Curtea de Apel Oradea.
Remediul juridic al ocrotirii drepturilor personale, nepatrimoniale, nu are în prezent o reglementare specială pentru ipoteza în care ne situăm, de aceea privind la ceea ce s-a stabilit jurisprudențial s-a conchis că în urma participării în calitate de inculpat într-un proces penal, soldat cu infirmarea actului de acuzare prin achitare persoana în cauză suferă o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la onorabilitate, reputație, prestigiu, imagine în societate și familie.
Aceste valori morale sunt puse la îndoială, iar apoi puse sub acuzație, întrucât atunci când o persoană este acuzată de evaziune fiscală, fals, este evident că nu mai are imaginea unei persoane morale, iar societatea o percepe într-o altă formă decât cea pe care o avea anterior.
Privitor la imaginea părților, martorii audiați în cauză – Tingey Shaun B. (f.169), Pecsi F. (f.170) au prezentat reclamanții ca fiind persoane onorabile, atât în plan privat – personal, cât și profesional, reclamantul fiind cunoscut în comunitatea locală ca o persoană de încredere, întreprinzătoare în plan economic, cu reale aptitudini manageriale, bun specialist, cunoscător de limbi străine, de profesie inginer la UNIO, în concluzie o persoană instruită, cunoscută în mediul de afaceri.
Cu aceeași ocazie au relatat martorii și impactul puternic cu care a trăit familia declanșarea procesului penal, consecințele avute, privațiunile la care au fost supuse inclusiv în plan material ca urmare a pierderii masive de resurse financiare.
Lezarea acestor valori morale s-au produs numai în privința reclamantului S. T. nu și a reclamantei S. E., care a fost scoasă de sub urmărire penală, o dovadă în plus că au fost verificate acuzațiile nefondate de către P. când s-a emis Rechizitoriul. Chiar dacă este evident că în calitate de soție a trăit și resimțit puternic acest impact totuși nu există nici un temei de drept care să antreneze răspunderea Statului. Actele de urmărire penală, emiterea rezoluțiilor a rechizitoriului sunt atributul exclusiv al Parchetului, potrivit competențelor stabilite prin Constituție și Codul de procedură penală, și câtă vreme nu s-a constatat existența unor nereguli fie și de ordin procedural în faza urmăririi penale, cercetarea penală în sine nu reprezintă un motiv în sine pentru a pretinde repararea de prejudicii.
Fiind pe domeniul răspunderii civile delictuale, care stă la baza fundamentării pretențiilor morale și materiale, tribunalul, analizând răspunderea obiectivă a statului din perspectiva disp.art.998-998 Cod civil, art.52 din Constituție, art.96 din Lg.nr.303/2004, apreciază că în parte acțiunea este fondată și întemeiată.
În esență, cuantumul daunelor morale ce constau în repararea atingerii aduse valorilor ce definesc personalitatea umană se stabilește ținând seama de consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, intensitatea perceperii vătămării de către persoana în cauză și societate.
Sub nicio formă însă daunele morale nu pot constitui un mijloc de îmbogățire fără temei legitim pentru victimă, nu reprezintă o compensare materială, ci au rolul de a acorda victimei o satisfacție în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.
În contextul prezentat, a dispozițiilor legale evocate, tribunalul a apreciat ca îndestulătoare acordarea daunelor morale în sumă de 80.000 lei, iar sub aspectul daunelor materiale suma de 142.139 lei reprezentând valoarea despăgubirilor rezultate din desfacerea contractului de muncă astfel cum au fost evaluate prin expertiza efectuată de exp.N. M., drepturi de care a fost lipsit în perioada concedierii.
Răspunderea civilă delictuală obiectivă a statului nu poate fi antrenată pentru restul pretențiilor materiale, întrucât în calitate de asociat (30%) a suportat efectele insolvenței, iar orice alte pretenții rezultate din raporturile societare puteau fi valorificate prin inițierea altor proceduri între asociați. De asemenea, nu pot fi acordate despăgubiri materiale pentru eșecul economic suferit și rezultat din nevalorificarea unor oportunități sau pierderea contravalorii utilajelor nerecuperate, pentru care creanțele nu au fost acceptate în procedura de insolvență, lipsind tocmai caracterul cert, lichid și exigibil pentru sumele solicitate. Nici sub aspectul termenului rezonabil nu s-au constatat încălcări întrucât prin complexitatea cauzei, durata procedurii s-a extins în urma administrării probelor în apărare care au necesitat timp, fără însă să fie identificate perioade de inactivitate a autorităților judiciare.
În considerarea acestor argumente, tribunalul în baza textelor de lege enunțate a admis în parte acțiunea reclamantului S. T., conform dispozitivului prezentei hotărâri și a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Fiind în culpă procesuală, pârâtul datorează cheltuieli de judecată în sumă de 8.500 lei justificate prin chitanța de plată nr.28/2012 eliberată de C..av.Z. C. și 7.278 lei onorariu expert contabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. T., cu domiciliul în Satu M., ..23, jud.Satu M., în contradictoriu cu S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5 și, în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 80.000 lei daune morale, suma de 142.139 lei daune materiale, suma de 22.000 lei cheltuieli judiciare din dosarul penal nr.1567/2007 al Judecătoriei Satu M., precum și cheltuieli de judecată în sumă de 8.500 lei onorariu avocat și 7.278 lei onorariu expert contabil.
Respinge ca nefondate restul pretențiilor formulate de reclamant prin acțiune și cerere precizatoare.
Respinge acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanta S. E..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi: 07.06.2013.
Președinte,
I. M. C.
Grefier,
I. B.
Red.I.M.C./05.07.2013
Tehnored_BER /05.07.2013
Ex.7 - ..cu: S. T., S. E., S. R. prin MFP București, MFP prin DGFP Satu M., P. de pe lângă Tribunalul Satu M.
| ← Anulare act. Decizia nr. 62/2013. Tribunalul SATU MARE | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1745/2013.... → |
|---|
