Uzucapiune. Decizia nr. 719/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 719/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 3873/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 719/R
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. T.
Judecător T. B.
Judecător R. G. M.
Grefier L. D.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenta-reclamantă V. E. EMEȘE domiciliată în Satu M., ., nr.17, jud.Satu M., recurenta-pârâtă B. E. domiciliată în Ambud, nr.125, jud.Satu M., împotriva sentinței civile nr.685/2013, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. P. E. domiciliată în Satu M., ., nr.17, jud.Satu M., intimații-pârâți K. G. domiciliat în Ambud, nr.359, jud.Satu M., C. L. PĂULEȘTI DE APLICARE A LG 18/91, jud.,Satu M., C. JUDEȚEANA SATU M. DE APLICARE A LG 18/91, jud.Satu M., S. A. JR. domiciliat în Satu M., ..32, jud.Satu M., având ca obiect uzucapiune.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din 08.10.2013, când părțile prezente au pus concluzii, ce s-au consemnat prin încheierea ședinței publice din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de azi.
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.685/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții V. E. E., domiciliată în Satu M., .. 17, jud. Satu M., D. P. E., domiciliată în Satu M., .. 17, jud. Satu M. si S. A. jr., domiciliat în Satu M., .. 32, reprezentati prin av. Mois V. în contradictoriu cu pârâții B. E., domiciliată în Ambud nr. 125, jud. Satu M., K. G., domiciliat în Ambud nr. 359, . M., prin av. L. M., C. L. PĂULEȘTI DE APLICARE A LEGII 18/1991 și C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGII 18/1991; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit extrasului CF 230 ned. Ambud, S. A. sen., S. A. jr., V. E. E. si D. Palma E. sunt proprietarii imobilelor înscrise sub nr. top 21/7, 65/49/1, 490/2, 11 si 10. în urma decesului lui S. A. sen. moștenitori au rămas S. A. jr., V. E. E. si D. Palma E. iar terenul s-a înscris în CF_ Ambud top 11 si 10.
Conform CF 95 Ambud depus în extenso la fila 55 pârâta B. E. si B. A. au dobândit prin moștenire dreptul de proprietate asupra casei iar cota de 250 mp. teren a fost preluata de Statul R.. Cei doi au vândut casa pârâtului Kasza G. si soției Kasza R..
Prin TP 31-_ i se constituie pârâtului Kasza G. dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2800 mp.
În acțiune reclamanții afirmă că Kasza G. a cumpărat în anul 1985 de la pârâta B. E. casa și 250 mp. de teren dar a obținut în mod fraudulos titlul de proprietate 31-_ pentru o suprafață mai mare, de 2.800 mp. în dosarul_ s-a promovat o acțiune în grănițuire iar expertiza efectuata a stabilit că părțile folosesc teren în plus față de înscrierile în CF, respectiv ca din anul 1954 reclamanții folosesc o suprafață de 46 mp. din terenul pârâților.
S. A., audiat la cererea reclamanților, știe că din 1965 a exista un gard despărțitor între S. A. și D. C., gard care în urma cu 3-4 ani a fost mutat de către Kasza G.. S. A. a folosit încă din 1954 terenul până la gardul vechi dar după mutarea gardului nu știe cine l-a folosit.
N. I. știe că în 1964-65 s-a ridicat un gard între proprietățile lui S. A. și D. C. conform înțelegerii dintre ei. Fiecare si-a folosit acest teren așa cum a fost îngrădit. în 2008 acest gard a fost dărâmat de către Kasza G. iar terenul nu a mai fost folosit deoarece între cele două proprietăți exista o ridicătură de teren. Nici una din părți nu a putut să intre pe terenul celuilalt.
Reclamantul a invocat uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938, prevedea ca prescripțiile împlinite, precum si cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi, sunt cârmuite, în ceea ce privește natura, durata si efectele lor, de dispozițiile legii sub care au început. Astfel, uzucapiunilor începute înainte de 15 septembrie 1943 li se aplicau Codul civil austriac sau după caz, legile locale maghiare. Uzucapiunilor începute între 15 septembrie 1943 si 12 iulie 1947 li se aplicau dispozițiile Codului civil român, iar uzucapiunilor începute după data de 12 iulie 1947 li se aplicau dispozițiile art. 27 si art. 28 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Potrivit art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938 în cazul când s-au înscris fără cauza legitima, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu buna-credința, potrivit legii, timp de 10 ani iar potrivit art. 28 cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat; de asemenea va putea cere înscrierea dreptului sau, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, socotiți de la înscrierea în cartea funciară a declarațiunii de renunțare la proprietate.
Reclamanții nu îndeplinesc aceste condiții deci legal nu pot să invoce uzucapiunea.
Pe de altă parte expertiza la care au făcut referire reclamanții nu a fost solicitată ca si proba în cauza, deci nu s-a dovedit daca terenul de 46 mp. este sau nu parte din terenul pârâtului, martorii declarând că fiecare parte își folosește terenul așa cum a fost acesta delimitat anterior de un gard.
Expertiza efectuata în dosarul_ a arătat că fiecare parte folosește mai mult decât deține în acte, reclamanții au în plus 268 mp. iar pârâții 279 mp. deoarece fiecare și-a extins posesia până la canalul de desecare, depășind limita intravilanului. Prin urmare nu s-a lămurit daca reclamanții folosesc din terenul pe care pârâtul îl deține legal sau din terenul pe care acesta îl folosește în plus.
În ce privește anularea TP pe care îl deține pârâtul, solicitare făcută atât de reclamanți cât si de pârâta B. E., instanța a reținut că nu sunt administrate probe în acest sens. Acest teren s-a atribuit pârâtului prin constituire iar potrivit art. 19 din Legea 18/1991 beneficiază de acest drept si persoanele care nu au adus teren în CAP. Prin urmare nu are importanta dacă anterior pârâtul a avut sau nu teren în proprietate, dacă a cumpărat acest teren sau nu (de altfel din înscrierile de carte funciară rezultă că la data vânzării nici B. E. nu mai era proprietara terenului iar pârâtul are doar drept de folosință asupra unei suprafețe de 250 mp.). Nu exista niciun motiv de anularea a acestui titlu.
Față de cele de mai sus instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată si nelegală, motiv pentru care a respins-o.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal recurenta V. E. E. (filele 2-4), solicitând în principal, admiterea acestuia, casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței atacate în temeiul art.312 (3) rap. la art.304 pct.9 C. (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal). În subsidiar, dacă se va aprecia că toate încălcările de lege pot fi soluționate în recurs, solicită modificarea în tot a soluției atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare recurenta arată că instanța a încălcat principiul rolului activ în aflarea adevărului. Astfel, „Rolul activ nu înseamnă, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art.1169 din Codul civil, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.
Este de necontestat că art.6 pct.l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.” (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 1975 din 5 iunie 2008).
Arată că instanța a constatat neîndeplinirea condițiilor legale pentru invocarea uzucapiunii, motivând hotărârea în exclusivitate prin citarea câtorva dispoziții legale invocate de pârâții-intimați. Instanța nu a analizat st8irea de drept raportată la obiectul acțiunii. Ba mai mult, a invocat un text legal inexistent: art. 6 alin. 2 din Legea nr.241/1947. În realitate, art. 6 din această lege are un alineat unic. De altfel, și starea de fapt reținută de instanță este copiată a la lettre din susținerile pârâtului Kasza G..
De asemenea, arată că instanța a încălcat prevederile art.129, alin.(5) din codul de procedură civilă care prevede că "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca părțile se împotrivesc", adică pot ordona si din "oficiu" administrarea unor probe, atunci când aceasta este necesar.
Precizează că instanța a reținut că „Pe de altă parte expertiza la care a făcut referire reclamanții nu a fost solicitată ca și probă în cauză, deci nu s-a dovedit dacă terenul de 46 mp este sau nu parte din terenul pârâtului...”. Realitatea este exact inversă, arată recurenta, întrucât a solicitat, nu o dată, efectuarea expertizei, ci de două ori, așa cu reiese din cererea de chemare în judecată. Și chiar dacă nu ar fi fost solicitată și instanța o considera cel puțin importantă la dezlegarea problemei de drept, ar fi putut să dispună efectuarea expertizei din oficiu, chiar împotriva voinței părților. Așadar, arată că afirmația instanței de judecată se înscrie cu ușurință în definiția denegării de dreptate.
Pe de altă parte, arată recurenta, instanța trebuia să țină cont de expertiza efectuată în dos. nr._ al Judecătoriei Satu M., din care a fost disjuns prezentul dosar, din care rezultă că terenul în speță este folosit de reclamante. Potrivit art. 254 alin 2 C. instanța trebuia să ia în considerare această probă câștigată cauzei potrivit principiului ubi eadem ratio, eadem solutio (pentru aceeași rațiune se impune aceeași soluție).
Mai mult decât atât, recurenta arată că a depus la dosarul cauzei un plan de situație întocmit de către expertul Mențiu V., care arată cu claritate limitele proprietăților, dispunerea terenurilor înscrise în CF pentru care există titlu de proprietate, terenurile aflate în posesia părților fără titlu, precum și fâșia de teren în suprafață de 46 mp aflată în lungul hotarului dintre cele două terenuri. Instanța de fond a făcut abstracție de această probă, nici măcar nu a băgat-o în seamă.
Învederează recurenta și faptul că instanța a citat si interpretat trunchiat art.19 din Legea nr.18/1991. Astfel, instanța a reținut că pârâtului i s-a constituit dreptul său de proprietate, dar nu s-a pronunțat în ceea ce privește situația juridică a terenul în speță: s-a aflat sau nu la dispoziția comisiilor de fond funciar, a fost sau nu cooperativizat. Aceste chestiuni au fost solicitate și subliniate de reclamantă în cerere de chemare în judecată, dar instanța a refuzat să se pronunțe asupra acestor fapte determinante în luarea soluției. Legea 18 face referire în mod constant la terenurile cooperativizate și aflate la dispoziția comisiei.
Urmând raționamentul instanței de judecată, recurenta observă invocarea parțială a art.19 din Legea 18/1991 – „Acest teren s-a atribuit pârâtului prin constituire, iar potrivit art.19 din Legea 18/1991 beneficiază de acest drept și persoanele care nu au adus pământ în CAP" -, instanța ajungând la concluzia că orice persoană poate beneficia de aplicarea Legii 18, cu precădere a art. 19. Potrivit art.19 (1) „membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativa agricolă de producție sau au adus teren mai puțin de 5.000 mp, precum și celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod, ca angajați în ultimii 3 ani în cooperativă sau în asociații cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevăzute la art. 18, dacă sunt stabiliți sau urmează să se stabilească în localitate și nu dețin teren în proprietate în alte localități. Suprafața atribuită în proprietate se va determina ținând seama de suprafața terenurilor, numărul solicitanților și de suprafața atribuită celor care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție." După cum se poate observa, arată recurenta, textul legal citat de instanța de judecată se aplică membrilor cooperatori activi și/sau angajaților de orice fel al unei astfel de cooperative sau asociații cooperatiste. per a contrario, orice altă persoană care nu are o astfel de calitate nu va beneficia de prevederile menționate.
În concluzie, față de cele arătate, recurenta arată că reiese în mod clar că instanța de judecată a aplicat în mod greșit legea cu privire la toate aspectele esențiale ale cauzei, iar pentru aceste motive solicită, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art.312 (3) rap. la art.304, pct.9 Cod de procedură civilă, iar în subsidiar, dacă se va aprecia că toate încălcările de lege pot fi soluționate în recurs, solicită modificarea în tot a soluției atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și recurenta B. E. (fila 5), solicitând, în principal, admiterea acestuia casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței în temeiul art. 312 (3) rap. la art. 304 pct.9 C. pentru că hotărârea este lipsită de temei legal. În subsidiar, dacă se va aprecia că toate încălcările de lege pot fi soluționate în recurs, solicită modificarea în tot a soluției atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare recurenta arată că prin sentința civilă 685/06.02.2013, Judecătoria Satu M. a respins acțiunea ca neîntemeiată și nelegală, considerând că nu au fost administrate probe în acest sens. Arată că instanța a reținut că „În ceea ce privește anularea TP pe care îl deține pârâtul, solicitare făcută atât de reclamanți cât si de B. E., instanța reține că nu sunt administrate probe în acest sens...". Instanța de fond a făcut abstracție de extrasul CF, certificatul de deces al lui B. Aleandru, contractul de vânzare-cumpărare 2927/09.08.1985, Titlul de proprietate 31-_/ 27.09.1993, acte pe care le-a depus.
Precizează că instanța reține că pârâtului i s-a constituit dreptul său de proprietate, dar nu s-a pronunțat în ceea ce privește situația juridică a terenul în speță: s-a aflat sau nu la dispoziția comisiilor de fond funciar, a fost sau nu cooperativizat. Aceste chestiuni au fost solicitate și subliniate de către aceasta în cerere de intervenție în interes propriu, recalificată drept cerere reconvențională, dar instanța a refuzat să se pronunțe asupra acestor fapte determinante în luarea soluției. Legea 18 face referire în mod constant la terenurile cooperativizate și aflate la dispoziția comisiei.
În concluzie, față de cele arătate, precizează că reiese în mod clar faptul că instanța de judecată a aplicat în mod greșit legea cu privire la toate aspectele esențiale ale cauzei, iar pentru aceste motive solicită, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art. 312 (3) rap. la art. 304, pct.9 Cod de procedură civilă iar în subsidiar, dacă se va aprecia că toate încălcările de lege pot fi soluționate în recurs, solicită modificarea în tot a soluției atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimatul KASZA G., prin întâmpinarea formulată (fila 29) a solicitat respingerea ambelor recursuri declarate ca fiind nefondate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare intimatul arată, cu privire la recursul declarat de pârâta B. E. invocă excepția lipsei de interes. Astfel, arată că orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care provine, trebuie să fie util, să urmărească un „profit", adică să se sprijine pe un interes. Din doctrină, rezultă că interesul trebuie să fie juridic și legitim, să fie născut și actual, direct și personal și în fine, „pozitiv și concret".
Ori, sub acest aspect cererea pârâtei nu prezintă interes, având în vedere că solicită anularea Titlului de proprietate 31-_/1993 obținut de intimatul Kasza G., în condițiile în care acest imobil a fost vândut acestuia tocmai de ea. Faptul că, obiectul contractului l-a reprezentat imobilul casă și 250 mp. teren, nu poate constitui temei al anulării, din moment ce comisia de fond funciar a respectat legislația și a constituit în favoarea acestuia diferența de teren aferentă suprafeței de 250 mp. care de altfel nici nu era în proprietatea acesteia ci în a Statului Român.
Cu privire la recursul declarat de V. E. Ennese, solicită respingerea ca nefondat al acestuia, arătând că motivele de recurs vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond (art. 304 pct. 9 C.pr.civ.) sub 3 aspecte:
a) Încălcarea principiului rolului activ în aflarea adevărului, în sensul că „nu a analizat starea de drept raportata la obiectul acțiunii. Ba mai mult a invocat un text inexistent...", aspecte ce nu au nimic în comun cu acest principiu.
Se mai arată la pct. 2 că instanța a încălcat prevederile art.129 al.5 C.pr.civ., atunci când în considerentele hotărârii afirmă că „expertiza la care au făcut referire reclamanții nu a fost solicitată ca și probă în cauză". Este o referire la expertizele efectuate în dos.nr._ de stabilire de mejdă din care rezultă că părțile folosesc o suprafață mai mare de teren decât cea înscrisă în cartea funciară.
Rolul activ al instanței nu înseamnă nici parțialitate, nici ingerință în spațiul drepturilor și intereselor părților. El este, dimpotrivă, o garanție a acestor drepturi și interese (I. D., Tratat de procedură civilă, voi. 1 pg. 20).
Arată că în tot cursul procesului civil, recurenta a fost reprezentată de avocat, deci de un profesionist, ale cărui cereri de probațiune au fost admise de instanță.
b) Instanța a citat si interpretat trunchiat art. 19 din Legea nr. 18/1991.
Critica nu poate fi primită, arată intimatul, deoarece și în această situație suntem în prezența lipsei de interes si pe cale de consecință invocă această excepție.
Precizează că nu mai revine asupra considerentelor expuse mai sus privind interesul. Lipsa de interes rezultă din însuși motivarea cererii și din starea de fapt și de drept a situației imobilelor. Astfel, reclamanta - recurentă arată că deși pârâtul - intimat a cumpărat doar 250 mp. acestuia i s-a constituit o suprafață de 2.800 mp. Această constituire nu lezează însă proprietatea recurentei care, folosește o suprafață de teren mai mare decât ceea cei revine din acte. Pe cale de consecință, nu există o suprapunere de terenuri care ar putea declanșa o atare acțiune.
Învederează că este foarte curios faptul că recurenta nu critică hotărârea instanței de fond privind uzucapiunea ceea ce duce indubitabil la concluzia legalității hotărârii sub acest aspect.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, instanța reține următoarele:
Criticile formulate de recurenta V. E. Emeșe împotriva soluției primei instanțe sunt nefondate.
Astfel, pe de o parte, nu rezultă din cererea de recurs, în ce constă în concret încălcarea rolului activ al judecătorului, iar pe de altă parte, o expertiză care să identifice terenul pretins uzucapat ar fi o probă inutilă cauzei.
În adevăr, astfel cum a reținut și prima instanță, nu sunt întrunite condițiile uzucapiunii reglementat de art.28 din Decretul-lege nr.115/1938 (posesia invocată fiind început în 1954), deoarece, terenul, obiect al constituirii dreptului de proprietate, nu este înscrisă în cartea funciară, neexistând astfel un proprietar tabular (iar dacă s-ar deschide carte funciară, proprietar tabular decedat).
Pe de altă parte, în fața primei instanțe, recurenta nu a dezvoltat motivul pentru care constituirea dreptului de proprietate ar fi nulă, astfel încât, invocarea unor motive direct în recurs, reprezintă o cerere nouă formulată în recurs, ceea ce nu poate fi primit.
În fine, recursul recurentei B. E. este lipsită de interes, câtă vreme în hotărârea atacată i s-a reținut calitatea de pârâtă (aspect nerecurat), iar cererea de chemare în judecată s-a respins.
În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța va obliga recurenții să plătească intimatului Kasza Géza câte 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei de interes invocată de intimatul Kasza Géza, domiciliat în Ambud, nr.359, județul Satu M..
Respinge ca lipsită de interes recursul recurentei B. E., domiciliată în Ambud, nr.125, județul Satu M., împotriva sentinței civile nr.685/2013, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații Kasza Géza, D. P. E., domiciliată în Satu M., ., nr.17, județul Satu M., C. locală Păulești de aplicare a Legii nr.18/1991, C. județeana Satu M. de aplicare a Legii nr.18/1991 și S. A. jr., domiciliat în Satu M., ..32, județul Satu M..
Respinge ca nefondat recursul recurentei V. E. E., domiciliată în Satu M., ., nr.17, județul Satu M., împotriva sentinței civile nr.685/2013, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații Kasza Géza, D. P. E., domiciliată în Satu M., ., nr.17, județul Satu M., C. locală Păulești de aplicare a Legii nr.18/1991, C. județeana Satu M. de aplicare a Legii nr.18/1991 și S. A. jr., domiciliat în Satu M., ..32, județul Satu M..
Obligă recurenții să plătească intimatului Kasza Géza câte 500 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 15.10.2013.
Președinte, T. T. | Judecător, T. B. | Judecător, R. G. M. |
Grefier, L. D. |
Red.T.T./15.11.2013.
Tehnored_VD /18.11.2013.
2 ex.
Jud.fond: C. C. H.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 596/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2021/2013.... → |
|---|
