Pretenţii. Decizia nr. 247/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. S.

Judecător R. G. M.

Grefier M. B.

Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelantul-pârât F. C. C., cu dom. procedural ales la C.. Av. L. A., situat în Satu M., ., jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 4292/13.11.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. Z., dom. în Tășnad, Aleea Constructorilor, ., jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 18.05.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de 25.05.2015, ulterior la data de azi.

INSTANȚA

deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4292/13.11.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă excepția invocată de pârâtul F. C. C. prin avocatul său ales și a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul B. Z. împotriva pârâtului F. C. C., acesta fiind obligat să-i plătească reclamantului suma de 21.560 lei reprezentând contravaloarea sumei de 5000 euro, cu dobânzi legale calculate de la data punerii în întârziere, respectiv 17.11.2010 și până la plata integrală a debitului, precum și suma de 1415 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contractul de împrumut încheiat sub semnătură privată la data de 17.09.2010 pârâtul F. C. recunoaște că a împrumutat de la reclamantul B. Z. suma de 5000 euro la data de 18.12.2008, împrumut convenit în formă verbală și pe care pârâtul se obliga să restituie câte 1000 euro lunar până la data de 30 a fiecărei luni, urmând că prima rată să fie achitată la data de 30 octombrie 2010, astfel că până la data de 30.02.2011 să restituie reclamantului întregul împrumut.

La data de 03.11.2010, sub nr. 22, la cabinet av. A. S. (fila 5 dosar fond), reclamantul a făcut dovada că îl somează pe pârât în vederea restituirii împrumutului.

Prin întâmpinarea formulată (fila 63 dosar fond), pârâtul F. C. a invocat nulitatea contractului de împrumut ca fiind unul simulat și pe fond a solicitat respingerea acțiunii promovate de către reclamant ca neîntemeiată. Pârâtul a arătat că a primit de la reclamant suma de 4000 euro în anul 2009, bani proveniți din credit de la BCR în vederea achiziționării unui autovehicul, însă acel vehicul pe care și-l dorise marca BMW . în cuantum de 6500 euro, care a fost predat în toamna anului 2009 convenindu-se verbal că diferența de preț să fie achitată până la sfârșitul anului 2009. Întrucât reclamantul nu a achitat diferența de preț, a restituit mașina achiziționată, convenind cu pârâtul să-i găsească una mai ieftină. Pârâtul a mai arătat că ulterior, în virtute bunei sale credințe, i-a adus reclamantului trei mașini - WV polo, Renault Megane, Audi A 4 - pe care acesta le-a folosit timp de un an fără a se putea hotărî asupra căruia să rămână. Cât privește prețul inițial a fost de 4000 euro și de aceea invocă că acest contract este unul simulat, motiv pentru care invocă nulitatea lui și că din acest preț a achitat suma de 2000 euro, sumă necontestată de către reclamant .

Cât privește momentul plăților sumelor de bani raportat la anul 2009 și momentul promovării acțiunii, pârâtul a susținut că această acțiune este prescrisă raportat la art. 1 și 3 din Decret nr. 167/1958.

S-a solicitat în probațiune interogatoriul părților, probă care a fost încuviințată și apreciată ca fiind pertinentă cauzei.

Din răspunsurile pârâtului F., instanța de fond a reținut că acesta nu recunoaște contractul de împrumut pentru suma de 5000 euro și nici faptul că s-a obligat să achite acest împrumut în 5 rate, recunoscând că a fost somat de reclamant cu privire la această sumă.

Reclamantul B. în interogatoriul formulat a arătat că a împrumutat pârâtului suma de 5000 euro în anul 2008 și că această sumă reprezenta contravaloarea unui autoturism marca BMW. A recunoscut că a folosit diferite autoturisme ale pârâtului, însă perioade scurte de timp în contul sumei de 5000 euro și pentru a amâna restituirea ei, însă a rămas și fără bani și fără autoturism. Cât privește actul încheiat la 17.09.2010 este o recunoaștere a datoriei din anul 2008 și că din anul 2009 și până la data promovării prezentei acțiuni nu a primit nici o sumă de bani .

Dispozițiile art. 2158 cod civil prevăd că împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumtibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp, aceeași sumă de bani sau de bunuri de aceeași natură și calitate, iar art. 2159 Cod civil prevede că natura împrumutului în lipsa unei stipulații contrare, se prezumă a fi cu titlu gratuit.

Până la proba contrară, împrumutul care are ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu gratuit .

Față de probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că între părți s-a perfectat un contract de împrumut de natura celor descrise mai sus pentru suma de 5000 euro în formă verbală, în anul 2009, pe care părțile au înțeles să-l materializeze în formă scrisă la data de 17 sept. 2010 și în care pârâtul F. recunoaște această datorie către reclamant, obligându-se să o restituie în rate lunare de câte 1000 euro până la data de 30 a fiecărei luni, începând cu data de 30 oct. 2010, sumă recunoscută de către pârât în parte cu ocazia interogatorului (pentru suma de 4000 euro), împrumut pe care instanța de fond a reținut că nu a fost restituit de către acesta din urmă și față de care sunt incidente dispozițiile mai sus citate.

Cât privește faptul că acest contract este unul simulat, invocându-se excepția nulității contractului și a prescripției, instanța de fond nu a reținut acest aspect în lipsa altor probe și acte scrise, ținând cont de data promovării acțiunii la data 30.05.2013 în condițiile în care actul între părți a fost validat sub forma descrisă mai sus la data de 17 sept. 2010, nefiind prescrisă acțiunea raportat la art. 2517 Cod civil și art. 124 C.proc.civ., motiv pentru care a respins aceste excepții ca neîntemeiate.

Față de cele de mai sus, instanța de fond a admis acțiunea conform dispozitivului Sentinței civile nr. 4292/2014, iar în baza art. 453 C.proc.civ. a obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, fiind în culpă procesuală.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul F. C. C., prin avocat, a declarat apel, solicitând, în principal - anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în temeiul art. 480 alin. 3 C.proc.civ., iar în subsidiar - schimbarea în tot a hotărârii apelate prin rejudecarea fondului cauzei; cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

Arată că instanța de fond nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat cu privire la cererile în probațiune formulate de către pârât. Mai mult, astfel cum reiese din considerentele hotărârii analizate, s-a reținut de către instanța de fond împrejurarea că nu poate fi constatată nulitatea contractului de împrumut și forma simulată a acestuia în lipsa altor probe. Apelantul susține că raportat la dispozițiile art. 129 alin. 5 coroborat cu art. 167 și art. 268 din Codul de procedură civilă, instanța avea îndatorirea de a se pronunța motivat cu privire la cererile în probațiune, în sensul admiterii sau, după caz, în sensul respingerii, chiar și în situația în care părțile nu s-au prezentat, solicitând judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri. Omițând a se pronunța asupra probelor propuse, - situație care echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei -, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.proc.civ., pronunțând o hotărâre susceptibilă de a fi casată. Prin aceasta a fost cauzată apelantului o vătămare prin nesoluționarea practic în fond a pricinii.

Raportat la aceste aspecte, în temeiul art. 480 alin. 3 C.proc.civ. apelantul solicită anularea Sentinței civile nr. 4292/2014 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Cu privire la cererea subsidiară, apelantul arată că instanța de fond, la pronunțarea soluției, s-a bazat doar pe înscrisuri aflate la dosar și pe interogatoriul administrat părților, ignorând solicitările acestora în administrarea probelor testimoniale. Astfel, deși s-a solicitat de către ambele părți administrarea probei testimoniale, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestei teze probatorii, încălcându-se astfel un principiu elementar care guvernează desfășurarea procesului: dreptul la un proces echitabil.

Acțiunea în realizarea dreptului pretins de către reclamant, a fost înregistrată la data de 30.05.2013, moment la care se raportează calculul termenului de prescripție extinctivă invocat. Acest lucru coroborat cu data la care a luat naștere dreptul la acțiune a petentului în realizarea creanței, care este conform legii momentul predării efective a sumelor de bani (anul 2008), apelantul solicită a se constata faptul ca termenul general de 3 ani al prescripției extinctive a dreptului la acțiune a petentului a fost depășit, prin urmare acțiunea acestuia este prescrisă.

Din interogatoriul administrat intimatului reclamant B. Z. reiese faptul că sumele de bani date apelantului pârâtului s-au efectuat în cursul anului 2008, cu titlu de avans/plată parțială pentru achiziția unui autovehicul, nicidecum cu titlu de împrumut.

Raportat la aceste aspecte, apelantul solicită a se constata împlinirea termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune a intimatului reclamant, și pe cale de consecință să se dispună respingerea acțiunii promovate ca fiind prescrisă.

Pe de altă parte, apelantul solicită a se constata caracterul simulat al contractului de împrumut încheiat între părți, raportat la probatoriul administrat în cauză, ambele părți recunoscând faptul că, cele constatate în respectivul contract nu corespunde adevărului, contractul fiind întocmit într-un cu totul alt scop decât cel real, având astfel un caracter simulat.

Apelantul menționează că în cuprinsul întâmpinării a arătat faptul că în cursul anului 2008, a primit de la B. Z. suma de 4000 de euro proveniți dintr-un credit BCR, cu titlu de avans/plată parțială, în vederea achiziționării unui autovehicul, nu cu titlu de împrumut așa cum greșit se susține. Mașina pe care petentul a comandat-o, a fost un model marca BMW . compact în cuantum de 6500 de euro. Acest autovehicul a fost predat cumpărătorului, în baza unei înțelegeri verbale, în toamna anului 2008, urmând ca diferența de bani, până la concurenta prețului să-i fie achitată până la sfârșitul anului 2008.

Deoarece, intimatul reclamant nu a achitat diferența de bani la termenul stabilit, mașina a fost înapoiată apelantului, acestuia solicitându-i-se să-i aducă una mai ieftină, în acord cu banii primiți. Ca o dovadă a bunei sale credințe, apelantul i-a adus intimatului o . alte mașini, pe care le-a folosit timp de 1 an de zile, fără însă să se hotărască asupra uneia dintre ele: VW Polo, Renault Megane, Audi A4.

Apelantul arată că motivul pentru care s-a încheiat contractul de împrumut la data de 17.09.2010, a fost unul menit să justifice față de părinții acestuia suma cheltuită pe viitoarea lui mașina, fiind întocmit la solicitarea disperată a intimatului reclamant. În realitate, suma pe care a primit-o de la B. Z. a fost de 4000 de euro, nu cu titlu de împrumut, ci cu titlu de avans/plată parțială la achiziționarea mașinii comandate. De altfel aceste aspecte sunt confirmate de reclamant în interogatoriu. Raportat la aceste aspecte, apelantul apreciază contractul de împrumut întocmit la data de 17.09.2010 ca fiind unul simulat, motiv pentru care solicită constatarea nulității absolute a acestuia.

Referitor la natura sumelor de bani pe care le-a primit de la intimatul reclamant, apelantul arată că acestea i-au fost date cu titlu de avans/plată parțială pentru achiziția unui autovehicul și nicidecum cu titlu de împrumut, așa cum ar reieși din contractul prezentat. Fiind achitate cu titlu de avans/plată parțială, apelantul apreciază că ele nu mai pot fi solicitate a fi restituite, în condițiile în care înțelegerea de plată integrală a mașinii achiziționate nu a fost respectată de către B. Z..

Prin întâmpinare (fila 18), intimatul reclamant B. Z., prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală sentința atacată.

În motivare, intimatul arată că potrivit art. 1175 și art. 1197 Cod civil, simulația nu poate fi dovedită între părțile contractante decât printr-un contraînscris ce ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat, iar singura excepție în sensul admisibilității probei cu martori este situația în care consimțământul uneia din părți a fost viciată prin violență. În fața primei instanțe apelantul pârât nu a invocat ipoteza unui consimțământ viciat la încheierea contractului de împrumut, rezumându-se la a susține caracterul simulat al contractului de împrumut încheiat între părți la data de 17.09.2010, fără a face dovada faptului că la dala încheierii contractului aparent să fi existat și contractul secret, precum și forma scrisă a acestuia.

Intimatul consideră că doar în măsura în care proba testimonială propusă de către reclamant era admisibilă se putea discuta despre utilitatea, concludența și pertinența probei testimoniale.

Pe de altă parte în acord cu prevederile art. 205 lit. d raportat la art. 194 Iit. c, pârâtul avea obligația de a indica numele și adresa martorilor prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din această probă.

Mai mult decât atât, deși prezent la termenele de judecată din data de 12.06.2014, și 25.09.2014 reprezentantul apelantului pârât nu a insistat pentru administrarea acestei probe, solicitând doar încuviințarea probei cu interogatoriul părților. La termenul din data de 13.11.2014, pârâtul prin reprezentant avea posibilitatea de a solicita și de a propune alte probe în susținerea apărării, dar acesta nu s-a prezentat până la ultima strigare a cauzei, iar în aceste condiții prima instanța a rămas în pronunțare, părțile nemaiavând solicitări de probațiune și instanța considerându-se lămurită.

Intimatul susține că prin promovarea apelului, pârâtul încearcă tergiversarea soluționării prezentului proces, încercând să obțină o rejudecare a cauzei pe motiv că prima instanță nu s-a pronunțat asupra utilității unei probe inadmisibile în lipsa existenței scriptice a actului secret.

În ceea ce privește starea de fapt invocată de către apelant, intimatul arată că aceasta este în totală contradicție cu realitatea. Singurul aspect real din susținerile din cererea de apel este că într-adevăr în cursul anului 2008 a predat suma de 5000 de euro apelantului F. C., iar având în vedere faptul că nu a restituit această sumă de bani pană în 2010, la data de 17.09.2010 s-a încheiat și un contract de împrumut pentru ca intimatul a-și putea recupera banii în cazul în care aceștia nu îi vor fi restituiți.

Apelantul-pârât a fost de acord, iar la data de 17.09.2010 s-a întocmit un act sub semnătură privată prin care acesta s-a obligat să restituie eșalonat cei 5000 de euro. Neîndeplinindu-și obligația de restituire la termenele stabilite prin actul de împrumut, intimatul reclamant a hotărât să se adreseze instanței de judecata pentru a obține un titlu executoriu împotriva pârâtului. Acesta susține că a fost de bună credință, atât în 2008 - anul în care i-a predat intimatului pârât suma de 5000 de euro, cât și în 2010 când s-a încheiat actul de împrumut. Nu a solicitat nici un fel de dobânzi de la apelantul pârât, deși mai bine de 2 ani acesta s-a folosit de bani, investindu-i în afacerile personale. De asemenea, intimatul reclamant arată că l-a somat în nenumărate rânduri să-i predea acești bani, dar nu a răspuns nici unei solicitări pe care i le-a făcut personal. În cursul anului 2010 a fost invitat la Cabinet Avocat A. S. pentru soluționarea amiabilă a restituirii împrumutului, dar acesta a avut o atitudine de totală ignoranță și nu s-a prezentat nici la invitația făcută de avocat. În cazul în care erau adevărate toate susținerile făcute prin întâmpinare și cererea de apel, intimatul consideră că apelantul pârât nu avea motive de a-l evita și de a nu sta la masa discuțiilor. Din 2010 nu mai știe nimic despre apelantul pârât, nu l-a căutat deloc și nu i-a restituit nici un leu din suma datorată.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin cererea de apel, intimatul reclamant o consideră neîntemeiată deoarece așa cum a indicat și mai sus acul sub semnătură privată încheiat la data de 17.09.2010 este o veritabilă recunoaștere a datoriei. Astfel raportat la prevederile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, a intervenit întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea datoriei de către pârât, întrerupere ce are ca și consecință fixarea unor noi limite temporale a curgerii termenului de 3 ani.

Apelul nu este fondat și va fi respins în baza art.480C.proc.civ.

Critica referitoare la omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererilor în probațiune formulate de pârât este vădit nefondată, din încheierile de ședință rezultând că pârâtul nu a solicitat probe.

Astfel, prin întâmpinarea depusă la data de 12 iunie 2014, pârâtul a enunțat categoriile de probe prevăzute de lege, dar această simplă enumerare nu echivalează cu propunerea de probe potrivit exigențelor procedurale reglementate strict prin art.205 alin.2 lit.d) rap. la art.194 lit.e) C.proc.civ.

După administrarea probei interogatoriului, reprezentantul pârâtului nu a solicitat alte probe, iar prin concluziile scrise depuse în termenul de pronunțare nu a făcut nicio referire din perspectiva criticii formulate în apel.

De altfel, potrivit art.309 C.proc.civ., proba testimonială nu poate fi admisă pentru a dovedi un act juridic al cărui obiect are o valoare mai mare de 250 lei și nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris și nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui.

Din probele administrate în cauză - înscrisul sub semnătură privată depus la fila 4 și interogatoriile părților - instanța reține că părțile s-au înțeles în decembrie 2008 ca, în schimbul sumei de 5000 EUR plătită de reclamant, pârâtul să îi aducă din străinătate un autoturism marca BMW.

Fie că a fost vorba de un împrumut pentru achiziționarea autoturismului asupra căruia să-i transfere ulterior proprietatea, fie că a fost o vânzare cumpărare, contractul nu a fost încheiat în formă scrisă și nu a fost executat, însă suma de bani nu a fost restituită. Până la restituire, reclamantul a acceptat să primească în folosință diverse autoturisme aduse de pârât, fără a deveni proprietar asupra acestora.

Reclamantul recunoaște la interogatoriu că înscrisul sub semnătură privată exhibat a fost încheiat ulterior, la 17 septembrie 2010, pentru a avea o dovadă.

Apărările pârâtului legate de cuantumul sumei și de faptul că ar fi fost un avans din preț nu sunt pertinente, întrucât neexecutarea contractului conduce la rezoluțiune și la repunerea părților în situația anterioară, doar arvuna putând fi reținută de cel care nu se află în culpă pentru neexecutarea propriei obligații. Instanța nu poate reține, atât timp cât actul nu s-a încheiat în formă scrisă, că ar fi fost stabilită o clauză de arvună, chiar pârâtul recunoscând suma de 5000 EUR în actul scris pe care se obligă să o restituie.

În ceea ce privește simulația actului juridic, din declarația reclamantului nu rezultă că voința părților ar fi fost aceea de a încheia un act aparent, pe care să-l opună terților spre a deghiza natura reală a actului încheiat, acesta susținând că motivul pentru care au redactat înscrisul din septembrie 2010 a fost de a obține o recunoaștere a datoriei născute în baza înțelegerii din 2008.

Cu toate acestea, trebuie precizat că simulația în sine nu se sancționează cu nulitatea, ci cu inopozabilitatea față de terți, actul secret producând efecte între părțile care l-au încheiat, precum părțile în cauză. Așa zisul act secret nu tinde a fi opus unor terți în speță, iar actul juridic din septembrie 2010, invocat ca act aparent nu este așadar lovit de nulitate absolută, chiar dacă am fi fost în prezența unei simulații.

Prin actul sub semnătură privată din 17 septembrie 2010 părțile nu s-au limitat la a confirma primirea sumei de bani de la reclamant la pârât în decembrie 2008, ci pârâtul a recunoscut datoria de 5000 EUR către reclamant și s-a obligat să o achite eșalonat până la 30 iulie 2011, fiind astfel întrerupt cursul prescripției extinctive, excepția prescripției fiind în mod corect respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declaratde apelantul-pârât F. C. C., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat L. A., situat în localitatea Satu M., ., județul Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 4292/13.11.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. Z.- CNP_, domiciliat în Tășnad, Aleea Constructorilor, ., județul Satu M..

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată la 02 iunie 2015, prin mijlocirea grefei instanței.

Red. G.D. S. – 30.06.2015

Tehnored_NM / 30.06.2015

4 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -F. C. C., la dom. proc. în Satu M., ., jud. Satu M.

-B. Z., în Tășnad, Aleea Constructorilor, ., jud. Satu M.

Jud.fond: M. S.