Asigurare dovezi. Art.7 al.2 OG 94/1999. Decizia nr. 145/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 15-07-2013 în dosarul nr. 541/294/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIIVLĂ Nr145/2013.
Ședința publică de la 15 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător C. H.
Grefier F. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanții: B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G. în contradictoriu cu intimatul P. C. POIANA SIBIULUI, având ca obiect asigurare dovezi (art.7 al.2 OG 94/1999), apel împotriva sentinței civile numărul 114/27.05.2013 pronunțată de către Judecătoria Săliște.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanții B. D., M. C., Ș. G. și Ș. I. G. personal și asistați de av. A. M., lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reprezentanta apelanților depune la dosar dovada înregistrării cererilor reclamanților la APIA. Declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nefiind alte cereri ori probe de administrat în cauză, instanța încheie faza probatorie și acordă cuvântul pe excepția lipsei de interes a apelanților și în susținerea apelului.
Reprezentanta apelanților solicită respingerea excepției lipsei interesul în susținerea apelului astfel cum a formulată de către primar. Arată că interesul în declanșarea apelului apare în situația în care la fondul cauzei instanța de fond a pronunța o soluție de respingerea totală sau parțială a pretențiilor formulate de parte pe cale principală sau reconvențională. Pentru apelați în speță, la momentul în care instanța s-a pronunțat se naște dreptul de a formula apelul raportat la obiectul cauzei . Apelanții au solicitat recunoașterea dreptului la eliberarea adeverințelor câtă vreme până la declanșarea apelului primarul refuză eliberarea adeverințele, aceștia consideră că sunt îndreptățiți să formuleze apelul. Arată că la momentul declarării apelului și în prezent a expirat termenul limită de depunere a actelor la APIA pentru acordarea de subvenții, ori instanța de fond motivează că degeaba mai solicită recunoașterea dovezilor de asigurare a drepturilor că nu le mai este de folos, ori lucrurile nu stau deloc așa întrucât datei ulterior pronunțară instanței de fond și până la data expirării terenului limită 10 iunie 2013, APIA a primit cererile apelanților și le-a înregistrat sub rezerva prezentării acelor adeverințe, pentru ca la momentul soluționării cererilor să le aibă în vedere. Chiar și în această situația în prezent interesul subzistă atâta timp cât cererile înregistrate la APIA nu au fost soluționate, în această situație prin toate cele invocate interesul subzistă, motiv pentru care solicită respingerea excepției.
Pe fondul cauzei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și precizat în scris. Arată că reclamanții au solicitat ca recunoscând dreptul la eliberarea adeverințelor care atestă dreptul de folosință a terenurilor de către aceștia până la soluționarea de către Judecătoria Săliște a dosarului_, având ca obiect eliberarea acestor adeverințe, și pe durata suspendării Hotărârii Consiliului Local 7/2013 , aceasta fiind limitele cererii reclamanților. Reclamanții sunt înscriși într-un program de agro - mediu de 5 anii, au obligația să mențină contactul pe un termen de 5 ani, adeverințele pe care solicită să fie eliberate au ca scop dovedirea folosinței terenului pe anul 2013. Instanța de fond greșit apreciază că în această cauză nu este vorba de o urgență determinată de necesitatea administrării probei în cadrul unei anchete ce urmează a se desfășura în viitor, dimpotrivă APIA desfășoară o astfel de anchetă validând analizând cererile de acordare a subvențiilor, este o anchetă viitoare. Textul de lege prevăzut la art. 139 C. pr. civ. recunoaște expres dreptul părților interesate să obțină în justiție recunoașterea unei drept considerată măsură provizorie dacă administrarea acestei probe este însăși recunoașterea acestor drepturi, care se face fie înaintea, fie în timpul unui proces. Apelanții au cerut-o înaintea înregistrării acestui proces, printr-un alt proces înregistrată sub nr._, având ca obiect obligarea la eliberarea adeverințelor, deci și din această perspectivă este o anchetă viitoare. Susține că apelanții nu au solicitat instanței să prejudece fondul cauzei, și cu atât mai puțin nu a cerut o analiză de fond, o analiză de valoare asupra validității a contractelor așa cum motivează instanța de fond. Arată că a solicitat pronunțarea unei soluții provizorii care se subscrie temporal momentului suspendării de către Tribunalul Sibiu al actului administrativ și până la soluționarea pe fond a procesului privind eliberarea adeverințelor, dar nu mai mult decât durata acestei suspendării așa că este vorba de o soluție provizorie. Mai arată că, contractele au fost suspendate în februarie 2013 prin Hotărârea nr. 7/2013 a Consiliului Local al Primăriei Poiana Sibiului însă această reziliere a fost suspendată prin Hotărârea Tribunalului Sibiu nr. 2052/2013, suspendarea produce efecte retroactiv pentru că obiectul suspendării vizează un act administrativ cu caracter individual, întrucât vizează doar reclamanții din acest dosar, deci având un act administrativ, avânt o suspendare retroactivă din însăși momentul în care s-a produs rezilierea, este indiscutabil că reclamanții nu solicite o analiză pe fond a validității contractelor, solicită doar ca instanța să aibă în vedere la momentul pronunțării hotărârii de recunoaștere a dreptului de folosință exactă situația prezentă până la momentul la care va înceta suspendare, Ca urmare solicită o hotărâre provizorie necesar reclamanților să poată dovedi față de APIA că au drept de folosință asupra terenurilor.
Concluzionând arată că pe toată durata suspendării Hotărârii Consiliului Local nr.7 /2013 privind rezilierea contractelor, rezilierea contractelor reclamanților nu produce efecte juridice, ceea ce face ca aceste contracte să fie valabile pe toată această perioadă, administrația fiind obligată la recunoașterea dreptului reclamanților de a elibera adeverințele solicitate, contextul juridic, faptic și probatoriu demonstrează acest faptul . Fără cheltuieli de judecată .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată că sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Săliște acțiunea civilă formulată de reclamanții B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G., toți dom. în Sibiu, cu dom. proc. ales la cab de av. A. M. în Sibiu, ..8, jud. Sibiu, în contradictoriu cu P. C. POIANA SIBIULUI, cu sediul în POIANA SIBIULUI, jud. Sibiu, prin care s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, instanța să recunoască dreptul reclamanților la eliberarea de către P. . adeverinței necesare înregistrării la APIA Sibiu a cererii unice de plată pe suprafață pentru acordarea subvenției pe anul 2013, conf. art.11 din regulamentul CE nr. 1122/2009, cerere a cărei termen limită de depunere este data de 10.06.2013. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 2008 cu fiecare dintre reclamanți Consiliul Local al . încheiat contracte de închiriere pășunat privind terenurile proprietatea comunei, acte care au fost modificate ulterior prin prelungirea termenului convenit până la 6 ani . Arată că ulterior aceste contracte au fost modificate doar în ceea ce privește taxa de pășunat prin art. 5 al HCL Poiana Sibiului nr. 9/2010, fiind majorată taxa de pășunat în mod unilateral de către Consiliul Local Poiana Sibiului, iar prin sentința Tribunalului Sibiu nr. 1398/2012 pronunțată în dosar nr._ , irevocabilă, a fost anulat art. 5 al. HCL nr. 9/2010. În data de 06.08.2012 Consiliul Local Poiana Sibiului a majorat din nou taxa de pășunat prin disp. art. 5 al HCL 39/2012, iar împotriva acestei hotărâri reclamanții au formulat acțiune în C. Administrativ prin care au solicitat suspendarea executării acestui act normativ cât și anularea sa în cadrul dos. nr._/85/201 al Tribunalului Sibiu, prin care a fost amânată pronunțarea la data de 21.05.2013. Învederează instanței faptul că la data de 12,04,2013 au solicitat Primăriei eliberarea adeverinței necesare depunerii cererii pentru acordarea subvenției europene, la APIA Sibiu, subsemnații fiind înscriși în cadrul unui program de agro-mediu de 5 ani, tocmai în considerarea folosinței pășunilor pe o durată de 5 ani, obligându-se la respectarea acestui program.
Prin adresa nr. 1255/7.05.2013 Primăria Poiana Sibiului refuză eliberarea acestor adeverințe motivând, în esență, că aceste contracte au fost reziliate prin act administrativ care este executoriu, ceea ce îi împiedică să ateste calitatea de utilizatori ai terenurilor .Arată că HCL nr. 7/2013 și HCL 12/2013 au fost suspendate prin hotărâre executorie pronunțată de Tribunalul Sibiu la data de 16.05.2013, în dosar nr._ .
Precizează faptul că în perioada celor patru ani derulați din programul de agro-mediu au depus în fiecare an la APIA Sibiu cerere unică de plată, însoțită de adeverința eliberată de Primăriei privind calitatea de utilizatori, însă anul acesta primarul refuză eliberarea adeverințelor.
Consideră că interesul în asigurarea dovezilor solicitate este legitim, personal, direct și actual, în condițiile în care la data prezentei acțiuni, rezilierea contractelor de închiriere pășuni nu mai produce efecte juridice câtă vreme executarea acestui act administrativ a fost întreruptă temporar prin hotărâre judecătorească executorie, ceea ce face ca și contractele de pășunat să nu fie desființate.
Arată că recunoașterea acestui drept se impune de urgență, dat fiind faptul că această probă devine imposibilă de administrat până la data termenului limită de depunere al cererii de plată, ca urmare a litigiilor existente. Prin urmare, arată că, pe toată durata suspendării executării HCL nr. 7/2013, care include în mod cert și perioada rămasă până la termenul limită de depunere a cererilor de plată a subvenției la APIA, rezilierea titlurilor de utilizatori dispusă prin această hotărâre, nu produce efecte juridice, ceea ce face ca aceste contracte să fie considerate valabile pe această perioadă, administrația fiind obligată la eliberarea adeverințelor de utilizatori.
În drept s-au invocat disp. art. 359 și urm. NCPC.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri: contracte de închiriere, HCL 7/2013, HCL 12/2013, proces verbal de licitație, cerere către Primărie pentru eliberarea adeverințelor, adresa de refuz, cerere depusă la APIA și adresa de respingere, acțiune_ în CA c/a HCL 7/2013,HCL 12/2013, proces verbal de licitație pentru suspendare, acțiune în CA c/a HCL 7/2013,HCL 12/2013, proces verbal de licitație pentru anulare, extras portal privind suspendarea executării celor 3 acte administrative, notificare Primărie pentru eliberarea adeverințelor trimisă prin fax la data de 26.04.2013, cereri unice de plată respinse, adeverințe model înregistrate în anul 2012, ghid APIA.
Pârâta a formulat întâmpinare, (f.136) prin care, pe cale de excepție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, legat de faptul că în cauză sunt incidente dispoziții de contencios administrativ care reglementează raportul juridic dintre părți, astfel încât nu judecătoria este competentă material să soluționeze cauza; implicit se invocă și necompetența teritorială a instanței, raportat la faptul că terenurile referitor la care se poartă litigiul nu se află în circumscripția Judecătoriei Săliște; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, motivat de faptul că nu există reglementată legal obligația pârâtului de a elibera adeverința solicitată; excepția inadmisibilității, motivat de faptul că procedura reglementată de art. 359 și urm. NCPC prevede asigurarea unei probe, ori ceea ce cer reclamanții în cauza de față nu se încadrează în textul de lege invocat; excepția lipsei interesului motivat de faptul că adeverința a cărei eliberare se solicită nu reprezintă condiția care să facă admisibilă acordarea subvenției agricole.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea cererii, motivat de faptul că este nefondată, pârâta a încheiat contracte de închiriere cu alți beneficiari, care exercită efectiv posesia asupra pășunilor și care au aplicat deja pentru acordarea subvenției, fiind singurii care pot face în mod legal dovada că sunt îndreptățiți la a o primi. Se mai arată că suspendarea efectelor Hotărârii HCL Poiana Sibiului nr. 7/2013 nu este de natură să confirme titlurile lovite de nulitate absolută pe care le invocă reclamanții în susținerea cererilor formulate. S-a invocat și nulitatea absolută a titlurilor invocate de reclamanți, motivată de împrejurarea că entitatea în numele căreia s-au încheiat actele adiționale care prelungesc durata inițială de valabilitate a contractelor nu au capacitate de folosință astfel încât nu pot încheia valabil acte juridice, nu s-a respectat principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice – nu primarul ci consiliul local având atribuții în sensul vânzării, concesionării sau închirierii bunurilor din proprietatea privată a comunei, astfel încât actele adiționale s-au încheiat cu fraudarea legii.
Deliberând asupra cererilor formulate în cauză, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor a căror soluționare poate face de prisos analiza cauzei pe fond, potrivit art. 248 al.1 NCPC.
Analizând excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, precum și apărările formulate de reclamanți față de excepțiile puse în discuția părților, instanța a constatat că acestea sunt neîntemeiate și urmează a le respinge, pentru următoarele considerente:
- excepția necompetenței materiale a instanței, întrucât instanța este chemată să se pronunțe în cadrul procesual stabilit de reclamant, prin cererea de chemare în judecată. Ori, prin prezenta cerere nu se solicită soluționarea litigiului existent între părți cu privire la raportul juridic de natură contencioasă, ci soluționarea unei cereri de asigurare dovezi, dată de legiuitor în competența materială a judecătoriei, potrivit art. 360 NCPC - Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripția căreia se află martorul sau obiectul constatării (…)” ;
- necompetența teritorială a instanței, întrucât, chiar dacă terenurile referitor la care se poartă litigiul nu se află în circumscripția Judecătoriei Săliște, natura litigiului nu este una de acțiune în realizarea unui drept real imobiliar, ci o acțiune personală, în obligare de a face, a cărei soluționare este dată în competența instanței în circumscripția căreia își are domiciliul/sediul pârâta – art.94 pct.1 lit. h NCPC;
- excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, motivat de faptul că nu există reglementată legal obligația pârâtului de a elibera adeverința solicitată, având în vedere faptul că, potrivit art. 36 NCPC - Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond, instanța urmând a o analiza ca atare;
- excepția inadmisibilității, motivat de faptul că procedura reglementată de art. 359 și urm. NCPC prevede asigurarea unei probe, ori ceea ce cer reclamanții în cauza de față nu se încadrează în textul de lege invocat, deoarece, potrivit art. 359 al.1 NCPC, „Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe”;
- excepția lipsei interesului motivată de faptul că adeverința a cărei eliberare se solicită nu reprezintă condiția care să facă admisibilă acordarea subvenției agricole, pe considerentul că deși neprevăzută de lege, adeverința a fost solicitată reclamanților în ultimii patru ani în care au beneficiat de subvenția acordată de APIA, motiv pentru care o solicită și în prezent.
Analizând în fond actele dosarului, instanța de fond a constatat în fapt următoarele: în anul 2008 pârâta a încheiat cu fiecare dintre reclamanți contracte de închiriere pentru pășunat, în temeiul cărora au solicitat și obținut subvenția acordată de APIA. În prezent, între părțile din proces există pe rolul instanțelor mai multe procese, dat fiind faptul că pârâta a modificat taxa de pășunat prin hotărâri ale consiliului local contestate în justiție de reclamanți, iar apoi a reziliat unilateral contractele de pășunat, reclamanții obținând în instanță suspendarea efectelor respectivei HCL (nr.7/2013). Urmare a suspendării efectelor hotărârii prin care se reziliază contractele de pășunat, reclamanții consideră că au dreptul de a solicita în continuare să beneficieze de drepturile conferite de respectivele contracte de închiriere, inclusiv de subvenția acordată de APIA, deoarece, în cazul în care nu mai solicită această subvenție, vor fi obligați să restituie cu dobânzi și penalități toate sumele primite în ultimii 4 ani, cu acest titlu.
Pârâții contestă acest punct de vedere afirmând că suspendarea efectelor HCL nr. 7/2013 nu validează automat contractele de închiriere ale reclamanților, cu atât mai mult cu cât pârâta a încheiat alte contracte de închiriere cu alți beneficiari, care exercită efectiv posesia asupra pășunilor și care au aplicat deja pentru acordarea subvenției, fiind singurii care pot face în mod legal dovada că sunt îndreptățiți la a o primi.
Instanța nu a analizat motivele de nulitate absolută a titlurilor invocate de reclamanți, considerând că această apărare nu face obiectul cauzei, atâta vreme cât a fost sesizată doar cu o cerere întemeiată pe art. 359 NCPC.
Potrivit acestui text de lege, „oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe”. Rezultă, așadar, că în procedura specială a asigurării de dovezi se pot formula cereri justificate de urgența necesității recunoașterii unui drept (pentru a face referire direct la ipoteza incidentă în cauza de față), dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor. Cu alte cuvinte, prin această procedură nu se pot tranșa situații litigioase, nu se poate urmări valorificarea unor drepturi, ci doar exercitarea, în avans și în cadrul unei proceduri contencioase – pentru că presupune existența unui litigiu și a unui conflict de interese - a unui drept procedural, și anume acela de a administra dovezile necesare într-un litigiu. Ori, în cauză, nu este vorba despre o urgență determinată de necesitatea administrării probei în cadrul unei anchete ce urmează a se desfășura în viitor, ci de urgența determinată de faptul că expiră termenul în care se pot depune cererile prin care se solicită acordarea subvențiilor de la APIA, adeverințele solicitate urmând a produce efecte juridice față de terți înainte de soluționarea fondului litigios care poartă asupra validității contractelor. Admiterea cererii ar echivala cu recunoașterea validității contractelor, aspect ce nu poate face obiectul judecății în procedura specială a asigurării de dovezi, având drept consecință efecte juridice care poartă asupra unei situații litigioase, aflate pe rolul altei instanțe.
Prin încheierea civilă nr.114/2013 Judecătoria Săliște a constatat ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G., toți dom. în Sibiu, cu dom. proc. ales la cab de av. A. M. în Sibiu, ..8, jud. Sibiu, în contradictoriu cu P. C. POIANA SIBIULUI și a respins-o, respingând și excepțiile invocate.
Împotriva acestei încheieri au declarat apel reclamanții B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G. solicitând schimbarea în tot în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului se arată că instanța de fond a respins cererea în mod greșit deși sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a cererii de asigurare de dovezi, respectiv interesul și urgența în asigurarea dovezii, precum și existența unui risc în pierderea posibilității administrării acelei dovezi.
Apelanții mai arată că și pe fond cererea lor este temeinică, ei având un interes legitim, personal, direct și actual în asigurarea acestei dovezi în contextul în care rezilierea contractelor lor de închiriere/pășunat dispusă de autoritatea deliberativă locală a fost suspendată temporar prin hotărâre judecătorească executorie. Întrucât la acest moment contractele lor de pășunat nu au fost desființate, au dreptul la eliberarea adeverinței solicitate care le dă dreptul la obținerea subvențiilor acordate de APIA pentru folosința terenurilor.
Efectele juridice ale admiterii acestei cereri se produc provizoriu, până la soluționarea cererii de drept comun, iar cererea este urgentă întrucât există un termen limită pentru depunerea cererilor de acordare a subvențiilor, 10.06.2013.
Întrucât reclamanții sunt înscriși într-un program de agro - mediu pe termen de 5 ani, până în 2014, nedepunerea în termen a cererii și a documentației pentru obținerea subvenției ar atrage sancțiunea obligării reclamanților la restituirea sumelor încasate în cei 4 ani anteriori cu dobânzi și penalități, ceea ce ar fi dezastruos pentru ei.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea apelului întrucât reclamanții au încercat pe o cale ocolită să obțină recunoașterea unui drept și nu asigurarea unei dovezi. Se mai susține că admiterea cererii ar echivala cu soluționarea fondului, instanța fiind obligată să se pronunțe asupra validității contractelor. Intimata a invocat și lipsa de interes în promovarea căii de atac întrucât termenul de 10.06.2013 pentru depunerea cererilor la APIA a expirat.
Tribunalul a analizat mai întâi excepția lipsei de interes și a respins-o având în vedere că reclamanții au făcut dovada că au depus în termenul legal cererile de acordare a subvenției urmând să depună ulterior doar documentația necesară, în care se include și adeverința solicitată în prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul reține că apelul este neîntemeiat și îl va respinge pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de asigurare de dovezi, mai ales pentru că, admiterea cererii ar echivala cu soluționarea fondului cauzei.
Reclamanții au formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art.359 Cod procedură civilă.
Acest articol care are denumirea marginală condiții de admisibilitate în procedura asigurării probelor, are următorul cuprins:
„Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe”.
Este adevărat că reclamanții justifică un interes pentru formularea cererii, iar aceasta este urgentă, însă soluționarea ei excede procedurii asigurării probelor.
În primul rând, această cerere este încadrată în cadrul procedurilor necontencioase, fără a pune în dispută între părțile participante stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană. Ori reclamanții tocmai aceasta au solicitat, „recunoașterea dreptului fiecăruia dintre reclamanți – fermieri la eliberarea de către P. comunei Poiana Sibiului a adeverinței necesare…”. Prin recunoașterea acestui drept s-ar atesta în fapt folosința terenului pentru că doar folosința efectivă dă dreptul la eliberarea adeverinței, iar pentru aceasta instanța trebuia să administreze probe în contradictoriu și cu alte persoane care invocă același drept.
În al doilea rând, proba a cărei asigurare se solicită trebuie să fie necesară într-un proces aflat pe rol sau eventual. Ori reclamanții solicită această recunoaștere a dreptului lor la eliberarea unei adeverințe pentru a o folosi în fața unei autorități administrative și nu în fața instanțelor. Diferența rezidă în faptul că, adeverința folosită în fața autorității administrative va produce efecte automat, fără ca aceasta să mai facă verificări suplimentare (de aceea și instanța de fond nu o putea acorda fără a soluționa fondul, deci fără a verifica validitatea dreptului), în timp ce, aceiași probă, folosită apoi într-un proces este verificată de instanță atât sub aspectul admisibilității, cât și sub aspectul veridicității sale.
În al treilea rând, nici condiția urgenței, așa cum o conturează textul de lege citat, respectiv dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, nu este îndeplinită. Fiind vorba despre o autoritate administrativă care trebuie să elibereze o adeverință nu există pericolul ca proba să dispară sau să fie greu de administrat. Este evident că proba nu există încă, iar după soluționarea fondului, autoritatea administrativă va elibera adeverința părții îndreptățite.
Pentru toate aceste motive, în baza art.480 Cod proc.civ. se va respinge apelul și se va păstra încheierea atacată ca legală și temeinică.
Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei de interes a apelanților, excepție invocată de pârâtul P. C. Poiana Sibiului.
Respinge apelul declarat de reclamanții: B. D., M. C., Ș. G. și Ș. I. G. împotriva sentinței civile nr. 114/27.05.2013, pronunțată de Judecătoria Săliște, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 Iulie 2013.
Președinte Judecător
V. C. D. C. H.
Grefier
F. O.
Red. V.C.D. 17.07.2013
Tehnored. F.O. 17.07.2013
7 ex.
j.f. A. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 139/2013. Tribunalul SIBIU | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 54/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
