Ordin de protecţie. Decizia nr. 41/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 14573/306/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 41/2013
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător C. E. G.
Judecător D. T. L.
Grefier S. E.
Cu participarea d-lui procuror S. B. de la P. de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Pe rol fiind judecarea recursului de minori și familie privind pe recurent B. I. C. și pe intimat B. R., având ca obiect ordin de protecție împotriva sentinței civile nr. 9318 din 27.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul pârât B. I. C. asistat de av. M. Doinița L. și intimata reclamantă B. R. asistată de av. L. Lorelei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost depusă la dosar, prin registratura instanței, la data de 23 ianuarie 2013, întâmpinare din partea intimatei reclamante și la data de 24 ianuarie 2013, precizare la motivele de recurs din partea recurentului pârât.
Tribunalul, înmânează părților întâmpinarea și precizarea la motivele de recurs.
Reprezentanta recurentului pârât depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are probe de solicitat în cauză.
Reprezentanta intimatei reclamante depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul parchetului arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Intimata reclamantă B. R. prezintă spre vedere C.I. din care rezultă că are domiciliul pe raza mun. Sibiu.
Tribunalul, nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Reprezentanta recurentului pârât susține recursul și precizarea la recurs așa cum a fost formulat în scris la dosar.
Pe cale de excepție, invocă excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu de a soluționa cererea de emitere a ordinului de protecție având în vedere prevederile Legii 217/2003, art. 1591 C.p.c. Arată că domiciliul reclamantei și al minorului a fost in loc. C. nr. 732 jud. B. nu în jud. Sibiu.
Pe fond, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii cererii pentru emiterea ordinului de protecție întrucât nu există dovezi certe de violență verbală, psihologică sau fizică în sensul celor prev. de art. 4 din Legea 213/2003. La dosar a fost depus un certificat medico-legal emis de medicul de la locul de muncă al reclamantei care atestă că în martie 2012 aceasta ar fi avut urme de lovituri dar nu se arată unde sunt acestea, de cine au fost produse. Din nici o probă nu rezultă că intimata ar fi fost lovită de recurent. La instanța de fond au arătat și susțin și în prezent că au fost autolovituri. Din probele dosarului rezultă că reclamanta a răpit copilul de la domiciliul pârâtului din C. când acesta se afla în Germania. Emiterea ordinului de protecție echivalează cu o decădere din drepturile părintești or, în cauză nu s-a făcut nici un fel de dovadă pentru luarea unei astfel de măsuri. Solicită a se avea în vedere și faptul că la instanța de fond pârâtul a solicitat termen de amânare dar nu i s-a acordat fiind soluționată cauza cu apărător din oficiu.
Reprezentanta intimatei reclamante pe excepție, solicită a se respinge excepția invocată, instanța de fond fiind competentă să soluționeze cauza.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta nu s-a autolovit cum insinuează pârâtul ci a fost lovită de acesta în curtea unității unde lucra. Referitor la minor arată că acesta nu a fost răpit din loc. C. ci a fost luat și adus la locuința părinților reclamantei din Sibiu. Solicită a se avea în vedere profilul social al familiei pârâtului care este unul violent, unul din frații acestuia a fost arestat pentru tâlhărie: Arată că în locuință locuiesc 7 persoane. Referitor la respingerea cererii de amânare de către instanța de fond urmează a se avea în vedere că cererea a fost depusă la dosar de avocat în numele reclamantului. Arată că în mod corect a fost emis ordinul de protecție pentru siguranța minorului.
Reprezentantul parchetului cu privire la excepție invocată de recurent solicită a se respinge și arată că, competența este dată de disp. art. 25 din Legea 217/2003 care prevăd că “ cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima” or, în speță victima își are domiciliul pe raza mun. Sibiu
Pe fond, solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală. Referitor la cererea de amânare de la instanța de fond arată că în mod corect aceasta a fost respinsă întrucât astfel de cauze se judecă de urgență, pârâtului fiindu-i desemnat un apărător din oficiu. Din probele administrate în cauză că au existat acte de violență din partea recurentului pârât față de intimata reclamantă.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 9318/2012 a Judecătoriei Sibiu s-a admis cererea de emiterea ordinului de protecție formulată de reclamanta B. R. în contradictoriu cu pârâtul B. I. C. și, în consecință: a fost obligat pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă și față de minorul B. D. I. ns. la 09.08.2009 precum și față de părinții reclamantei; a fost obligat pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 m față de locuința reclamantei și a minorului B. D. I. ns. la 09.08.2009 situată în Sibiu . . ., precum și față de locul de muncă al reclamatei, respectiv UM_ C. jud. B., și unitatea de învățământ a minorului B. D. I. ns. la 09.08.2009, respectiv Școala Gimnazială nr. 25 Sibiu situată în Sibiu . jud. Sibiu; a fost încredințat minorul B. D. I. ns. la 09.08.2009 spre creștere și îngrijire reclamantei și s-a stabilit reședința minorului la reclamantă în Sibiu . . .; s-a atras atenția pârâtului asupra dispozițiilor art.32 din Legea nr.217/2003; s-a dispus comunicarea unui exemplar al hotărârii către Poliția Municipiului Sibiu și Postul de Poliție C. pentru luarea în evidență; cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului din oficiu în sumă de 300 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că pârâtul a luat pe minorul B. D. I. din locuința mamei fără acordul acesteia, fiind sesizate organele de poliție, după care autovehiculul în care se afla pârâtul împreună cu minorul și alte trei persoane a fost identificat și oprit în trafic, fiind condus apoi la sediul Poliției Municipiului Sibiu, unde s-a luat legătura și cu DGASPC Sibiu și la sediul poliției s-a deplasat un psiholog, care a procedat la consilierea părților, ajungându-se la un consens ca minorul să rămână la mamă până la finalizare divorțului.
Depoziția martorului S. I. confirmă incidentul din 08.12.2012 și faptul că reclamanta și familia acesteia sunt amenințați că le va fi luat copilul și nu îl vor mai vedea, astfel că de teamă îl țin tot timpul în casă, fiindu-le teamă să îl ducă la grădiniță.
De asemenea, se mai reține că tatăl reclamantei, C. N., a formulat plângere împotriva pârâtului la Poliția municipiului Sibiu, înregistrată sub nr._ SB/08.12.2012.
Din probele administrate în cauză a rezultat că părțile au calitatea de soți fiind aplicabile dispozițiile din Legea nr. 217/2003, chiar dacă acestea nu mai locuiesc în prezent împreună, și că pârâtul este autorul violenței în familie asupra reclamantei, întrucât prin acțiunea sa de amenințare manifestată verbal asupra soției și a familiei acesteia a provocat acestora suferințe psihice, emoționale și psihologice, iar prin actele de violență fizică a provocat reclamantei și suferințe fizice.
Față de acestea,în baza art.23 și 24 din Lg.217/2003,instanța a admis cererea și a dispus, pentru o perioadă de șase luni, obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă și față de minorul B. D. I. ns la 09.08.2009 precum și față de părinții reclamantei; obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de locuința reclamantei și a minorului situată în Sibiu . . ., precum și față de locul de muncă al reclamantei, respectiv UM 01495Cincu jud. B. și unitatea de învățământ a minorului B. D. I., respective Școala Gimnazială nr. 25 Sibiu situată în Sibiu . jud. Sibiu; a încredințat minorul B. D. I. ns. la 09.08.2009 spre creștere și îngrijire reclamantei și a stabilit reședința acestuia la reclamantă în Sibiu . . ..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. I. C., cu motivarea că ordinul de protecție a fost dat în lipsa sa, în condițiile în care a solicitat un termen de amânare, iar motivele invocate pentru solicitarea emiterii ordinului de protecție sunt total neadevărate. Astfel, intimata s-a lovit la poarte unității militare unde lucrează, iar alte dovezi care să demonstreze violența în comportamentul recurentului nu există la dosar pentru că niciodată nu a fost violent cu soția sa. Cererea de emitere a ordinului față de tatăl intimatei nu poate fi primită câtă vreme acesta este major și a depus plângere împotriva sa pentru lovire. Nu a pus în pericol viața intimatei, cu atât mai puțin, cea a copilului său, iar în aceste condiții ordinul de protecție a fost dat încălcarea legii.
Printr-o precizare la motivele de recurs recurentul invocă necompetența teritorială a Judecătoriei Sibiu, având în vedere că instanța de fond nu și-a verificat competența, mulțumindu-se cu afirmația reclamantei că locuiește în Sibiu.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, reținem următoarele:
În ce privește susținerea pârâtului recurent că i s-a încălcat dreptul la apărare, constatăm că au fost respectate de către instanță disp. art.
Din probele dosarului a rezultat existența unui singur incident între părți, respectiv între reclamantă și pârât, precum și între pârât și tatăl reclamantei, când în data de 8.12.2012 pârâtul a fost la locuința reclamantei și a părinților acesteia, la Sibiu, unde se afla și minorul rezultat din căsătorie, pe care pârâtul l-a luat și a dorit să-l ducă la fostul domiciliu conjugal. Din declarația martorului audiat în cauză a rezultat că după incidentul petrecut pe scara blocului unde locuiește reclamanta și părinții săi, aceștia se tem că pârâtul va veni din nou să ia copilul, așa cum i-a amenințat. De asemenea, a rezultat că tatăl reclamantei a formulat plângere penală împotriva pârâtului pentru lovire.
Față de aceste împrejurări, constatăm că ordinul de protecție relativ la reclamantă și părinții acesteia, a fost emis legal, în condițiile art. 23 al.1 lit d din L. 217/2003, violența constând în amenințarea adresată reclamantei și părinților săi.
Raportat la copilul minor, instanța constată că pârâtul nu a exercitat nici o violență asupra acestuia. Împrejurarea că a dorit să-l ducă la fostul domiciliu comun al soților nu a reprezentat o violență, iar faptul că minorul a fost speriat și a început să plângă s-a datorat și atitudinii reclamantei și părinților acesteia, care s-au opus ca pârâtul să-l ia, deși acesta are aceleași drepturi și obligații cu privire la minor ca și reclamanta. Pe de altă parte, în condițiile în care nu s-a finalizat dosarul de divorț, dosar în care se solicită și stabilirea domiciliului minorului, a interzice pârâtului să se apropie timp de 6 luni de copilul său, în condițiile în care nu reprezintă un pericol pentru acesta, ar reprezenta o măsură nelegală și neîntemeiată.
În consecință, potrivit art. 312 c.pr.civ. instanța va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge cererea reclamantei de emitere a ordinului de protecție față de minorul B. D. I.. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul B. I. C. împotriva sentinței civile nr. 9318/2012 a Judecătoriei Sibiu, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea reclamantei pentru emiterea ordinului de protecție față de minorul B. D. I., n.la 9.08.2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.01.2013.
Președinte, G. C. | Judecător, C. E. G. | Judecător, D. T. L. |
Grefier
S. E.
red.D.T.L.11.02.2013
j.f.F.T.P.
tehn.S.E.11.02.2013
2 ex.
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 54/2013. Tribunalul SIBIU | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... → |
|---|
