Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 148/2013. Tribunalul SIBIU
Comentarii |
|
Decizia nr. 148/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 14-08-2013 în dosarul nr. 8035/306/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIAI CIVILĂ NR. 148/2013
Ședința publică de la 14 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. A.
Judecător M. D.
Grefier L. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil -Minori și familie privind pe apelanta T. M. în contradictoriu cu intimatul C. L. –N. apel formulat împotriva sentinței civile nr. 4147/8.07.2013 a Judecătoriei Sibiu având ca obiect ordonanță președințială
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta T. M. personal și as. de av. T. A., intimatul C. L. –N. personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă întâmpinare din partea intimatului.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei apelantei.
Reprezentanta apelantei av. T. A. depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr._/14.08.2013 în sumă de 5 lei reprezentând taxă judiciară de trimbru.Arată că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării și nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Intimatul C. L. –N. personal arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea apelului.
Reprezentanta apelantei av. T. A. solicită admiterea cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată în sensul modificării sentinței civile nr. 4147/2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu și admiterii cererii de ordonanță președințială. Se arată că apelanta solicită reintegrarea în spațiul comun însă nu în ideea refacerii vieții de familie ci datorită situației materială precară a acesteia, măsura fiind provizorie. S-a făcut dovada că a fost înregistrată acțiune de partaj a bunurilor comune.
Urgența acestei măsuri este îndeplinită întrucât apelanta este nevoită să părăsească imobilul în care locuiește în prezent și este pregătită cu bagajele, iar condițiile sunt improprii pentru locuit. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul C. L. –N. solicită respingerea cererii de ordonanță președințială formulată. Arată că apelanta nu este proprietară a imobilului în care locuiește el și nu poate locui în acest imobil. Viața de familie nu poate fi reluată datorită stării tensionate dintre părți. Imobilul este mic compus din 2 camere și dependințe și nu pot locui acolo. Arată că minora poate să locuiască la el și în timpul vacanței jumătate din timp locuiește cu el și jumătate cu bunicii ei în Sibiu, .. Solicită respingerea cererii formulată de apelantă.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față constatând:
Prin sentința civilă nr. 4174/8.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâtul C. L. –N.-
Pentru a hotărâ astfel instanța de fond a reținut:
Reclamanta si paratul au fost căsătoriți în perioada 2001- 2009, iar prin s.c. 2227/27.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a desfăcut căsătoria, minora rezultată din căsătorie fiind încredințată mamei spre creștere și educare . În cererea adresată instanței se arată că de către reclamantă că a locuit împreună cu acesta în locuința comună din Sibiu, .. 16, județ Sibiu, însă pe fondul tensiunii a fost nevoită să părăsească această locuință.
Potrivit evidențelor de carte funciară acest imobil este bunul propriu al pârâtului, iar conform convenției autentificată sub nr. 27.09.2012 pârâtul recunoaște un drept de creanță al reclamantei determinat de faptul că aceasta a alocat o sumă de bani pentru achitarea unei sulte pe care acesta o datora în urma unui contract de schimb în temeiul căruia a dobândit imobilul în care se solicită reintegrarea.
Potrivit art. 996 C.pr.civ instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
In speță, se constata ca intre momentul plecării din locuință si cel al formulării cererii de reintegrare, a intervenit divorțul părților, hotărârea asupra acestuia fiind irevocabilă din data de 1.06.2009, astfel că măsura reintegrării in fosta locuință nu mai poate fi justificata de ideea unei eventuale refaceri a vieții de familie. Martora audiată la propunerea reclamantei a evidențiat situația locativă a reclamantei, însă aceasta nu este suficientă pentru a determina admiterea cererii .
Instanța constata ca, in acest caz, trebuie sa se analizeze, si daca reintegrarea este posibila si necesara in acest moment, in condițiile in care, așa cum rezulta din extrasul de carte funciară imobilul este bunul propriu al pârâtului, iar în plus reîntoarcerea sa in condițiile actuale ar putea genera situații conflictuale, ceea ce evident nu corespunde scopului pentru care legiuitorul a reglementat procedura speciala a ordonanței președințiale. Întrucât, prin natura ei, reintegrarea in spațiu nu este o măsură provizorie, aceasta cerință a legii nu este îndeplinită in cazul de fata. Nici condiția de a nu fi rezolvat pe aceasta cale fondul litigiului nu este îndeplinită, întrucât prin admiterea cererii s-ar realiza in fapt o adevărată împărțire a folosinței, in condițiile in care căsătoria dintre reclamanta si parat a fost desfăcută. Instanța apreciază deci că, în speță, nici condiția urgentei si nici acelea ale vremelniciei si neprejudecării fondului nu sunt îndeplinite, dat fiind faptul ca părțile nu mai au calitatea de soți, si ca reintegrarea este o măsură specifica raporturilor de familie si nu poate fi dispusa sine die, considerente fata de care cererea urmează sa fie respinsă.
Apoi, reclamanta deține în proprietate o cotă din imobilul situat în Sibiu ., conform foii in extenso de la fila46 verso. .Acest imobil este format din trei camere și dependințe, astfel că pentru moment s-ar putea satisface condițiile locative ale reclamantei . Evident că și pârâtul manifestă o poziție pasivă în condițiile în care recunoaște dreptul de creanță al reclamantei și se impune să manifeste o diligență și preocupare maximă pentru ca reclamanta să fie în măsură să îl valorifice cu atât mai mult cât cunoaște situația actuală a reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a promovat apel, în termen, motivat solicitând admiterea apelului cu consecința admiterii cererii de ordonanță președințială.
Din motivarea apelului se reține în esență că instanța de fond în mod greșit a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii formulată, astfel că, se arată în continuarea motivele reținute de instanță nu corespund realității, dat fiind faptul că în fond solicitarea este provizorie până la soluționarea partajului.
Apelul nu a fost motivat în drept.
Intimatul prin întâmpinarea depusă la f. 12 dosar solicită respingerea apelului.
Analizând sentința atacată sub aspectul motivelor invocate și în condițiile art. 479 NCPC, tribunalul apreciază ca fiind nefondat apelul declarat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost investită cu o cerere de ordonanță președințială întemeiată pe disp. art. 996 și următ. NCPC.
Prin hotărârea pronunțată raportat la starea de fapt dedusă judecății precum și în limita probatoriul administrat, instanța de fond a reținut în mod corect că în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile admisibilității unei astfel de cereri prevăzute de art.996 (alin.1)NCPC.
De altfel, în motivarea apelului, apelanta reiterează aceeași stare de fapt supusă analizei judicios de prima instanță, fără a susține cu nici o probă în îndeplinirea condițiilor prev. de art. 996 (1) NCPC.
Pentru considerentele expuse în condițiile art. 480 alin. l NCPC apelul va fi respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta T. M. împotriva Sentinței civile nr.4174/8.07.2013 a Judecătoriei Sibiu pe care o păstrează.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi,14.08.2013.
Președinte, Judectător,
V. A. M. D.
Grefier,
L. V.
Red.M.D.19.08.2013.
Tehnord. L.V.22.08.2013.
Ex.4
← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
---|