Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 45/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 4289/306/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 45/2013
Ședința publică de la 08 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T. L.
Judecător G. C.
Grefier F. O.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de minori și familie privind pe apelant C.(S.) D. R. și pe intimat S. W., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial împotriva sentinței civile nr. 6213 din 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Cauza a fost dezbătută în fond la data 1.03.2013 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 6213/2012 a Judecătoriei Sibiu s-a admis în parte acțiunea principală formulata de reclamanta pârâta reconvențională C. D. R. în contradictoriu cu pârâtul reclamant reconvențional S. W.; s-a admis în parte cererea reconvențională formulata de pârâtul reclamant reconvențional S. W., și în consecință, s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție egală mai multe bunuri, s-a constatat caracterul de datorie comună a sumei de_,25 lei și a sumei de 5000 Euro; s-a sistat starea de codevălmășie, sens în care s-a atribuit către pârâtul reclamant reconvențional S. W. imobilul construcție și teren situate în Sibiu . și 2 A, jud. Sibiu înscrise în CF 6024 Sibiu, nr. top 5007/52/1/2/1 – teren cu construcții în valoare de_ lei, teren nr. top. 5007/52/1/2/2, în valoare de_ lei, chioșcul în valoare de_ lei și bunurile mobile în valoare totală de 6850 euro și 900 lei; s-au atribuit pârâtului reclamant reconvențional S. W. datoriile comune; s-au atribuit reclamantei pârâta reconvențională C. D. bunuri mobile aflate în imobilul din Sibiu . și 2 A, jud. Sibiu, în valoare de_ lei și 1000 euro; a fost obligat pârâtul reclamant reconvențional S. W. să plătească reclamantei pârâta reconvențională C. D. suma de 136.004,5 lei și suma de 2925 Euro, cu titlu de sultă a fost obligată reclamanta pârâta reconvențională C. D. să plătească pârâtului reclamant reconvențional S. W. suma de 3810 lei, reprezentând cota sa din datoria plătită în perioada 01.09._10; a fost obligată reclamanta pârâta reconvențională C. D. să plătească_,625 lei și 2500 Euro, reprezentând cota sa din datoria comună; s-au compensat creanțele reciproce ale părților – inclusiv creanța stabilita prin sentința civilă nr.3067/2012 a Judecătoriei Sibiu, în valoare de_,76 lei, până la limita de_,38 lei și 2500 Euro; a fost obligat pârâtul reclamant reconvențional S. W. să plătească reclamantei pârâta reconvențională C. D. suma de_,12 lei și 425 Euro; s-a constatat că autoturismului Mercedes Benz C 180 cu nr. de identificare WDB2020181A321763 este bun propriu al reclamantei pârâta reconvenționale C. D. R.; în baza art. 17 din OUG 51/2008 a fost obligată reclamanta parata reconvențională să plătească în favoarea Statului, cu titlu de despăgubiri, suma de 6287,1 lei de care a fost scutită prin încheierea de ședință din data de 11.10.2010, precum și suma de 6287,1 lei cu titlu de amenda aplicata prin sentință, pentru formularea cu rea credință a cererii de ajutor public judiciar; au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că imobilul bun comun a fost dobândit în data 28.12.2006, constând în teren cu construcții la prețul de_ lei, precum și teren pentru construcții de 144 mp cu prețul de_ lei, situate în Sibiu . și 2 A, jud. Sibiu, înscrise în CF 6024 Sibiu. Din înscrisurile depuse la dosar - necontestate de părți – la file 67-74 – rezulta ca acestea au plătit prețul imobilului de pe . luna octombrie 2002 până în 10.06.2005, când s-a achitat prețul integral de 30 000 Euro. Plata prețului s-a efectuat în rate cea mai mare rată fiind de 6615 Euro plătită de părți în data de 30.12.2002( fila 67).
Reclamanta pârâta reconvențională a recunoscut împrejurarea că după despărțirea în fapt a soților din septembrie 2009 pârâtul reclamant reconvențional a efectuat investiții în imobil care au determinat un spor de valoare de 6661 lei, astfel cum a fost calculat de experta R. L. în expertiza dispusă în cauză( fila 352) . Deși a invocat efectuarea de investiții care determinau un spor de valoare mai mare – de_ lei( fila 354), pârâtul reconvențional nu a dovedit aceste susțineri, astfel încât singura valoare ce se impune, este cea recunoscută de partea adversă, adică valoarea de 6661 lei. Aceasta valoare s-a dedus din valoarea totală a imobilului_ lei, reprezentând un spor de valoare recunoscut ca fiind rezultatul contribuției exclusive a pârâtului în perioada despărțirii în fapt.
Susținerea pârâtului reclamant reconvențional conform căreia cele două apartamente au fost achiziționate anterior încheierii căsătoriei din banii câștigați în Germania, nu are susținere din punct de vedere al probelor administrate.
Instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada unei cote superioare de contribuție la dobândirea bunurilor comune de către reclamantul reconvențional astfel încât, în baza art. 25 C familiei, raportat la art.32, 36 c familiei, art. 673 indice 5 C., a constatat că părțile au dobândit bunurile din masa partajabilă în timpul căsătoriei, având contribuție egală.
Având în vedere prevederile art. 728 C.civ. precum și criteriile prevăzute de art.673 ind.9 C.p.c, 673 ind. 10 C., art. 942 Cod. Civil, art. 36 Cod familie raportat la acordul părților și la cotele de contribuție stabilite, instanța a dispus sistarea stării de codevălmășie și a atribuit pârâtului reclamant reconvențional S. W.: imobilul construcție și teren situate în Sibiu . și 2 A, jud. Sibiu înscrise în CF 6024 Sibiu, nr. top 5007/52/1/2/1 – teren cu construcții în valoare de_ lei (valoare stabilita după deducerea valorii investițiilor de 6661 lei din valoarea de_ lei) teren nr. top. 5007/52/1/2/2, în valoare de_ lei, chioșcul în valoare de_ lei și bunurile mobile în valoare totală de 6850 euro și 900 lei, datoriile comune rezultând din contractul de credit nr._ din data de 19.12.2006 acordat de casa de Economii și Consemnațiuni CEC SA, în valoare de_,25 lei și datoria de 5000 euro față de Drotlef Klaus, s-a atribuit reclamantei pârâta reconvențională C. D., bunuri mobile aflate în imobilul din Sibiu . și 2 A, jud. Sibiu, în valoare de_ lei și 1000 euro, s-au stabilit datoriile reciproce și s-a făcut compensarea acestora.
Cu privire la sesizarea de către instanță, din oficiu, a neconcordanței dintre declarațiile reclamantei pârâta reconvenționale în susținerea cererii de acordare ajutor public, cu starea de fapt rezultata din probatoriul administrat, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 129 alin 5 C. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Art. 17 din OG 51/2008 prevede că orice persoana interesată va putea sesiza oricând instanța care a încuviințat ajutorul public judiciar, prezentând dovezi cu privire la situația reală a celui căruia i s-a încuviințat cererea, ajutorul public nu se suspendă în cursul noilor cercetări.
Coroborând dispozițiile legale de mai sus rezultă că atunci când probatoriul administrat în cursul procesului relevă altă situație de fapt decât cea invocata în cererea de acordare ajutor public judiciar, judecătorul are îndatorirea să constate aceste împrejurări și să aplice corespunzător dispozițiile legale, nefiind necesară sesizarea persoanei interesate.
Instanța a constatat că reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar în temeiul OUG. 51/2008 cu privire la taxa de timbru stabilita de instanță de 6287,1 lei și timbru judiciar de 15 lei, cerere care a fost admisă, reclamanta declarând că deține economii de 4000 lei, și că efectuează cheltuieli de întreținere ( chirii, întreținere copil, alte cheltuieli)de 1800 lei. În răspunsul la interogatoriul administrat, la întrebarea nr. 28, reclamanta a arătat că a plecat din imobilul proprietate comună, luând cu ea suma de 8500 Euro (_ lei) rămasa din suma de_ Euro moștenire. Plecarea din imobil a fost efectuata în 02.09.2009. Cererea de acordare ajutor public în care a menționat ca are economii de 4000 lei s-a formulat în 07.10.2010. În încheierea de ședință din data de 04.05.2011 instanța a pus în discuția părților neconcordanțele constatate punând în vedere reclamantei să depună lămuriri cu privire la justificarea diferențelor valorice.
Reclamanta a depus la dosar precizări și set de înscrisuri facturi privind justificarea cheltuielilor . Instanța reține că înscrisurile depuse la dosar la filele 246-268, fiind fără data certă reprezintă înscrisuri încheiate pro cauza, ca atare nu vor putea sta la baza justificării diferenței de aproximativ_ lei, omisă a fi declarata cu ocazia formulării cererii de acordare ajutor public.
Invocarea dispozițiilor legale privind acordarea de ajutor public care au în vedere sprijinirea justițiabilului cu situație precară „care nu poate face față cheltuielilor unui proces…, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale” (art. 4 din OUG 51/2008) trebuie făcută cu bună credință, conform art. 723 C. care prevede că „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”. Abuzul de drept se sancționează diferit în funcție de domeniul în care s-a constatat . În situația prezentă, sancționarea abuzului de drept este reglementată în dispozițiile art. 17 alin 2 din OG 51/2008.
Potrivit alin. 2 al art. 17 din OUG 51/2008, în cazul în care instanța constată că cererea de acordare ajutor public a fost făcută cu rea credință, prin ascunderea adevărului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum și la o amenda în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obținut nejustificat scutirea.
Față de soluțiile preconizate de legiuitor cu privire la sesizarea neconcordanțelor dintre susținerile din cererea de acordare ajutor public și situați reală a solicitantului, de obligare la restituirea taxei de timbru cu titlu de despăgubire și la amenda, instanța a obligat reclamanta parata reconvențională să plătească în favoarea Statului, cu titlu de despăgubiri, suma de 6287,1 lei de care a fost scutită prin încheierea de ședință din data de 11.10.2010, precum și suma de 6287,1 lei cu titlu de amenda aplicata prin prezenta, pentru formularea cu rea credință a cererii de ajutor public judiciar, conform dispozițiilor art. 17.alin 2 din OG 51/2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta-pârâtă reconvențional, care a solicitat casarea în parte a acesteia, și constatarea faptului că valoarea investițiilor după anul 2009 luna septembrie efectuate de pârât este de 4710 lei, nu de 6661 lei așa cum greșit a reținut instanța de fond și apoi scutirea apelantei de plata sumei de 6287,1 cu titlu de despăgubiri în favoarea statului precum și a amenzii în sumă de 6287,1 lei. În motivarea apelului se arată că în suplimentul la raportul de expertiză s-a stabilit că investițiile suportate de pârât se ridică la suma de 4710 lei însă dintr-o eroare de redactare doamna expert a consemnat la o altă rubrică faptul că suma finală este de 6661 lei, această sumă fiind greșită pentru că însumând toate valorile suma finală este de 4710 lei. În al doilea motiv de apel apelanta susține că la data formulării cererii de ajutor public judiciar a făcut dovada că se afla în imposibilitatea achitării taxei de timbru, așa cum se află și în prezent. A depus la dosarul cauzei toate înscrisurile menite să dovedească cheltuielile sale din acea perioadă, astfel că în mod greșit instanța de fond a reținut reaua sa credință în formularea cererii din cauza faptului că cele două contracte de închiriere nu au dată certă, certificarea unui contract de închiriere nefiind o condiție de valabilitate a acestuia.
Analizând motivele de apel invocate instanța reține următoarele:
În ce privește primul motiv de apel, verificând suplimentul la expertiza efectuată în cauză de către expert R.(f. 351,352) constatăm că valoarea investițiilor executate după septembrie 2009 este de 6661 lei, incluzând și valoarea de 1951 lei reprezentând „împrejmuire metal lângă chioșc”(4710+1951=6661), lucrare recunoscută de reclamantă(f. 368). Deci, valoarea investițiilor efectuate de pârât după luna septembrie 2009 este de 6661 lei, așa cum corect a reținut și instanța de fond. De altfel, la termenul de judecată din 1.03.2013 reprezentanta apelantei a arătat că nu mai susține acest motiv de apel.
În ce privește al doilea motiv de apel, reținem următoarele:
Potrivit alin. 2 al art. 17 din OUG 51/2008, în cazul în care instanța constată că cererea de acordare ajutor public a fost făcută cu rea credință, prin ascunderea adevărului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum și la o amenda în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obținut nejustificat scutirea.
Reținem că instanța era obligată să pronunțe o încheiere prin care să dispună obligarea la plata despăgubirii și a amenzii, ținând seama de data la care a sesizat existența unor neconcordanțe și de data la care s-au depus înscrisurile justificatoare, astfel încât partea să aibă posibilitatea atacării acestei încheieri conform dispozițiilor legale.
Potrivit art. 17 al. (3) din OUG 51/2008, „Împotriva încheierii se poate face numai cerere de reexaminare, putându-se solicita motivat să se revină asupra despăgubirii sau a amenzii ori să se dispună reducerea acestora. Cererea se face în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii și se soluționează de un alt complet, prin încheiere irevocabilă”.
La termenul de judecată din 4.05.2011 instanța de fond a sesizat existența unor neconcordanțe între declarațiile reclamantei și sumele rezultate din probele administrate în cauză, și a pus în vedere acesteia să lămurească acest aspect.
La termenul din 8.06.2011 reclamanta, prin reprezentant, depune la dosar acte cu care să justifice cheltuielile avute în vedere atunci când a solicitat ajutorul public judiciar.
Instanța de fond nu a mai făcut nici o referire la cele sesizate, dispunând aplicarea amenzii și despăgubirii, de-abia prin sentința pronunțată pe fond, după mai mult de 1 an de la data la care sesizase neconcordanțele, iar reclamanta depusese actele solicitate de instanță.
Față de prevederile legale arătate mai sus, constatăm că dispozițiile din sentință cu privire la aplicarea amenzii și despăgubirii nu sunt supuse apelului, singura cale de atac prevăzută de art. 17 al. 3 din OUG 51/2008 fiind cererea de reexaminare, ce putea fi soluționată prin încheiere irevocabilă.
Ca urmare, reclamanta avea deschisă numai calea cererii de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării, cu privire la amenda și despăgubirea la care a fost obligată, apelul cu privire la aceste aspecte fiind inadmisibil.
În consecință, față de aceste împrejurări, potrivit art. 296 c.pr.civ. instanța va respinge apelul și va păstra sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamanta C. D. R. împotriva sentinței civile nr. 6213/2012 a Judecătoriei Sibiu, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Martie 2013
Președinte, D. T. L. | Judecător, G. C. | |
Grefier, F. O. |
Red.Tehnored. D.T.L. 26.03.2013
4 ex.
j.f. L. A. P.
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
