Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 532/2015. Tribunalul SIBIU

Tribunalul SIBIU - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 532/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 3422/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 532/2015

Ședința publică de la 18 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. D.

Judecător D. T. L.

Grefier F. O.

Pe rol se află judecarea apelului împotriva s.c. nr. 2709/2014 a Judecătoriei Sibiu, privind pe apelantul D. I. A. și pe intimata S.C. R. & R. S.A., având ca obiect cerere de valoare redusă .

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus cerere de judecare în lipsă di partea apelantului, după care;

Instanța, față de actele existente la dosar și întrucât apelantul solicită judecarea cauzei în lipsă, găsește cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 2709/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a respins excepția inadmisibilității,

S-a admis cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A în contradictoriu cu paratul D. I. A. și în consecință:

A fost obligat paratul să plătească reclamantei suma de 246,87 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de catv și internet prestate si penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data scadenței fiecărei facturi in parte și până la data plății debitului, precum și suma de 894,46 lei, cu titlu de clauze penale.

A fost obligat paratul să plătească creditoarei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 60 indice 1 lit. f din Legea nr. 192/2006, cu modificările ulterioare, în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei părțile sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare privind avantajele medierii, cu excepția cazurilor în care părțile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă.

În cauză, reclamanta a recurs la procedura prevăzută la art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă, astfel că nu era necesar să facă dovada parcurgerii etapei de informare privind avantajele medierii, motiv pentru care excepția inadmisibilității cererii urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.

În baza contractului de catv nr._/26.09.2011, pârâtul D. I. A. a solicitat din partea societății reclamante S.C. R. & R. S.A. furnizarea de servicii de telefonie, cablu și internet. În baza contractelor s-au emis facturi fiscale lunare pe care debitorul nu le-a achitat, contravaloarea acestora fiind de 246,87 lei.

Din analiza facturilor fiscale la care face trimitere creditoarea, depuse la filele 17-19 dosar, a rezultat că S.C. R. & R. S.A. are împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă așa cum este definită în art. 662 NCPC în accepțiunea textului de lege menționat, creanța certă este aceea a cărei existentă rezultă din actul de creanță sau din alte acte chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. In speță, creanța certă este cuprinsă în factura arătată, facturi care sunt considerate a fi acceptate de debitoare prin semnarea contractului nr._/26.09.2011, prin aceste facturi fiind determinată și câtimea creanței. Astfel, debitorul și-a asumat prin contractul încheiat obligațiile contractuale de a plăti contravaloarea serviciilor dar nu a făcut dovada plății acestor servicii. Creanța este, de asemenea, exigibilă raportat la faptul că facturile fiscale au fost scadente la finele lunii pentru care au fost emise, conform art. 3.4 din contract.

Referitor la clauza penală inserată la pct. 3.5, respectiv 4.4., instanța a constatat că potrivit acestei clauze în cazul neplății în termen, se poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere astfel încât, s-a constatat că reclamanta creditoare este îndreptățită la plata penalităților de întârziere calculate pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei facturi fiscale și data plății efective.

De asemenea, conform art. 4.11 din contractul nr._/26.09.2011, pârâtul - debitor datorează societății suma de 200 Euro, respectiv 894,46 lei, reprezentând contravaloarea smartcard-ului predat și nerestituit, sumă datorată potrivit procesului – verbal la contractului încheiat. Prin procesul – verbal din 26.09.2011 la contractul nr._/26.09.2011 beneficiarului i-a fost predat în perfectă stare de funcționare echipamentul DTH-decodorul cu ._, precum și Smarcardul cu nr._ și Echipamentul DTH – decodorul ._, precum și Smarcardul cu nr._.

Astfel, din coroborarea probelor constând în înscrisurile arătate, instanța a constatat că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 246,87 lei împotriva pârâtului, reprezentând contravaloarea serviciilor de catv și internet prestate si penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data scadenței fiecărei facturi in parte și până la data plății debitului, precum și suma de 894,46 lei, cu titlu de clauze penale.

Prin urmare, analizând pretențiile reclamantei în raport de dispozițiile art. 662 NCPC instanța retine că sunt îndeplinite condițiile de certitudine, lichiditate și exigibilitate ale creanței de 246,87 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă în favoarea pârâtei.

În acest sens, instanța a avut în vedere și poziția procesuală a pârâtului exprimată prin răspunsul comunicat la dosar.

Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 246,87 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de catv și internet prestate si penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data scadenței fiecărei facturi in parte și până la data plății debitului, precum și suma de 894,46 lei, cu titlu de clauze penale.

In calitate de parte căzută în pretenții, în sensul art. 1031 alin. 1 NCPC a fost obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 50 lei constând în contravaloarea taxelor de timbru.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul D. I. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea motivelor de apel se susține că prin sentința atacată s-a reținut că reclamanta a respectat procedura prevăzută la art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă, și că nu era necesar să facă dovada parcurgerii etapei de informare privind avantajele medierii, motiv pentru care excepția inadmisibilității cererii a fost respinsă, ca neîntemeiată deși potrivit art. 60 indice 1 lit. f din Legea nr. 192/2006, cu modificările ulterioare, în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei părțile sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare privind avantajele medierii, cu excepția cazurilor în care părțile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă,

In speță, dispoziția legală invocată face referire la litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, ci nicidecum al excluderii cum în mod eronat s-a reținut de către instanță..

Mai mult, s-a reținut că prin rezoluția judecătorului din 28.02.2014, în temeiul art. 1029 alin. 3 C., s-a dispus comunicarea formularului de cerere și copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă către pârât și i s-a pus în vedere ca în termen de 30 zile de la comunicare să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțeleg să se folosească, sub sancțiunea prevăzută de art. 208 C. decăderii din dreptul de a propune probe și a invoca excepții în afara celor de ordine publică, în condițiile legii.

În realitate, nu i-a fost comunicat formularul de răspuns aprobat prin Ordinul nr. 359/C/2013 al Ministrului Justiției, prevăzut în Anexa 3, însă în termen legal, a înaintat instanței întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea cererii ca inadmisibilă având în vedere că reclamanta nu a participat la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată astfel cum prevăd disp. art. 2*)alin. 1ind.2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și art. 60 ind. 1*) din același act normative, și, în subsidiar, în situația în care instanța va respinge excepția inadmisibilității cererii invocată mai sus, a învederat că apreciază cererea întemeiată numai în parte, întrucât, clauzele contractuale sunt abuzive, în ceea ce privește cuantumul penalităților și, totodată, echipamentele a căror contravaloare o solicită reclamanta sunt în stare de funcționare și le poate restitui, acestea neputând fi folosite.

Deși a încercat restituirea echipamentului DTH-decodorul cu ._, precum și Smarcardul cu nr._ și Echipamentul DTH -decodorul ._, precum și Smarcardul cu nr._, lucrătorii . - Sibiu nu a știut care este modalitatea de restituire, preferând să-i fie imputate prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, analizând pretențiile reclamantei, instanța, în raport de dispozițiile art. 662 NCPC a reținut că sunt îndeplinite condițiile de certitudine, lichiditate și exigibilitate ale creanței de 246,87 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestat de reclamantă în favoarea mea.

Pentru a se obține realizarea, de bună voie sau prin executare silită, a unei creanțe certe, lichide si exigibile ce are ca obiect plata unei sume de bani, trebuie îndeplinit următoarele condiții: pe de o parte, obligația să fie constatată printr-un înscris sau determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătura ori în alt mod admis de lege, iar pe de alta parte, drepturile și obligațiile părților să privească executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații. Față d această reglementare legală, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege întrucât factura a fost emisă în baza unui înscris asumat de către părți, respectiv contractul de telefonie mobilă care este semnat de ambele părți.

Creanța este certă, în sensul art. 379 al. 3 C.p.c, întrucât existența creanței reprezentând contravaloarea facturii de telefonie mobilă neachitate rezultă din contractul încheiat intre părți ( art. 9.5 ) coroborat cu facturile emise și necontestate.

Creanța este lichidă, potrivit art. 379 al. 4 C.p.c, deoarece cuantumul acesteia este determinat prin factura emisă de creditoare conform contractului dintre părți, factură necontestată de către debitoare și prin urmare opozabilă acesteia în baza stipulațiilor conținute în actul de creanță.

Creanța este, de asemenea, exigibilă, scadența obligației de plată a prețului fiind stabilită expres de către părți prin contract și anume a 14-a zi de la data emiterii facturii.

Suma solicitată de creditoare cu titlul de servicii catv și internet neachitate - 246,87 de lei - se încadrează în suma menționată în facturile depuse la dosar.

In ce privește penalitățile de întârziere, în cererea formulată, reclamanta a pretins penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, conform contractului de prestări -servicii.

Stipularea unei penalități de 0,2% pe zi de întârziere în condițiile în care valoarea penalităților de întârziere poate depăși valoarea debitului, echivalează cu o penalitate cumulată de 182,50 % pe an și contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 65/2002.

Potrivit art. 4 din această lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit literei i)din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, cum este cazul în speță.

Penalitățile calculate de creditoare depășesc cuantumul dobânzii legale și se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței. Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.

Cu toate că, în condițiile art. 56 C.. izvorăsc pretențiile creditoarei este un act de comerț unilateral, fiind supus în principiu legii comerciale, specificul raporturilor juridice dintre comercianți sau liber profesioniști, pe de-o parte, și consumatori, pe de altă parte, a determinat adoptarea unei legislații speciale, cu caracter imperativ, menită să protejeze interesele consumatorilor.

Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.

Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.

Nu s-ar putea așadar susține că numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 și urm. din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze înscrise într-un contract comerciant - consumator. Procedura respectivă constituie un mijloc suplimentar, instituționalizat, de protecție, care prezintă avantajul că instanța poate obliga comerciantul să modifice condițiile sale generale de afaceri, cu repercusiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta. Ea nu înlătură însă sancțiunea civilă a nulității absolute - caracterul absolut decurgând din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecția consumatorilor, care poate fi invocată chiar din oficiu de instanță în situația, mult mai frecventă, în care comerciantul formulează acțiuni în justiție pentru executarea obligațiilor decurgând din contractele cu consumatorii care cuprind clauze abuzive.

In acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C - 240/98).

Curtea a statuat că „în ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.

Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. în litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (considerentele 25 și 26).

In ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzei, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie, catv și internet nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie, catv și internet pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, iară posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.

Faptul că nu există monopol pe piață nu este de natură să înlăture caracterul abuziv al clauzei, întrucât art. 4 din Legea nr. 192/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare, nefiind așadar necesar ca aceste clauze abuzive cuprinse într-un contract prestabilit (de adeziune) să fie întrebuințate de un comerciant care deține un monopol pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Ceea ce sancționează legea este că, în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.

Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-1 pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, rară a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile paliilor, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.

De aceea, luarea la cunoștință a condițiilor generale de prestare a serviciului nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Tribunalul apreciază ca fondat apelul formulat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul a completat și depus la data de 27.03.2014 formularul de răspuns aprobat prin Ordinul nr. 359/C/2013 al Ministrului Justiției, prevăzut în Anexa 3, prin care a solicitat instanței respingerea cererii ca inadmisibilă având în vedere că reclamanta nu a participat la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată astfel cum prevăd dispozițiile art. 2*) alin. 1ind.2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și art. 60 ind. 1*) din același act normative, și, în subsidiar, în situația în care instanța va respinge excepția inadmisibilității cererii invocată mai sus, a învederat că apreciază cererea întemeiată numai în parte, întrucât, clauzele contractuale sunt abuzive, în ceea ce privește cuantumul penalităților și, totodată, echipamentele a căror contravaloare o solicită reclamanta sunt în stare de funcționare și le poate restitui, acestea neputând fi folosite.

Clauza contractuală abuzivă și impusă în detrimentul creditorului profesionist este lovită de sancțiunea nulității absolute, indiferent că respectiva clauză este calificată de lege ca abuzivă sau, dimpotrivă, de către instanță prin raportare la circumstanțele cauzei (art. 4 din Legea nr. 193/2000).

Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze în litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză”.

Posibilitatea invocării din oficiu a caracterului abuziv al clauzei derivă din regimul juridic al nulității absolute care ocrotește interesul general al tuturor consumatorilor, adică un interes public.

Mai mult pârâtul așa cum s-a reținut a invocat prin formularul de răspuns completat constatarea ca abuzive a clauzelor contractuale.

Prin urmare instanța de fond trebuia să analizeze caracterul abuziv al clauzelor contractuale invocat de pârât ca apărare de fond urmând a se limita doar la a nu da efect clauzei, dacă o constată abuzivă, declararea nulității clauzei putând interveni doar când a fost solicitată de către partea prejudiciată pe cale principală sau reconvențională.

Prin urmare pentru o judecată unitară a cauzei și cum instanța de fond nu a analizat aceste aspecte și având în vedere că pârâtul a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare în baza art. 480 NCPC va admite apelul declarat de pârâtul D. I. A. împotriva sentinței civile nr. 2709/2014 a Judecătoriei Sibiu, pe care o desființează și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Cu ocazia rejudecării instanța de fond va analiza caracterul abuziv al clauzei contractuale invocate de pârât prin formularul de răspuns completat la instanța de fond urmând a proceda în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâtul D. I. A. împotriva sentinței civile nr. 2709/2014 a Judecătoriei Sibiu, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2015

Președinte,

E. D.

Judecător,

D. T. L.

Grefier,

F. O.

Red. Tehnored. E.D. 03.07.2015

4 ex.

j.f. F. T. P.

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 459/2015. Tribunalul SIBIU		Pretenţii. Decizia nr. 507/2015. Tribunalul SIBIU →

Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 532/2015. Tribunalul SIBIU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 532/2015. Tribunalul SIBIU