Fond funciar. Decizia nr. 90/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 90/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 3559/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 90
Ședința publică de la 05 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător D. T. L.
Judecător C. E. G.
Grefier D. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatoarea R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA – DIRECȚIA SILVICĂ G., intimați N. D. E., M. M. V., C. L. PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991 P., C. JUDEȚEANĂ pentru APLICAREA LEGII 18/1991, S. DE B. DE WESEMBEEK prin mand. Stoeanovici A. Sach, N. D. E. prin mand. M. M., C. L. DE FOND FUNCIAR GOSTINARI - P. PRIMAR, C. L. DE FOND FUNCIAR G. - prin PRIMAR, C. L. DE FOND FUNCIAR COLIBASI prin PRIMAR, A. D. STATULUI, M. N. V. prin mand. M. M., având ca obiect fond funciar, împotriva deciziei civile nr.132/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza a fost dezbătută în recurs la data de 26.02.2015, încheierea din acea zi făcând parte integrantă din această hotărâre.
INSTANȚA,
Asupra contestației în anulare de față, constată:
P. decizia civilă nr. 132/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-au respins recursurile declarate de recurenții N. D.-E., M. M.-V., R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică G., Agenția D. Statului cu sediul în București, C. Județeană de fond funciar G. din cadrul Instituției Prefectului Județul G., împotriva sentinței civile nr.469/2013 a Judecătoriei Sibiu, pe care a menținut-o;
S-au respins și recursurile declarate de recurentele R. Națională a Pădurilor Romsilva -Direcția Silvică G. împotriva încheierii de respingere a cererii sale de intervenție și de C. Județeană de fond funciar G. din cadrul Instituției Prefectului – jud. G. împotriva încheierii din 18.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._ și a menținut și aceste încheieri;
S-a respins, în fond, cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâților recurenți C. L. P., C. Județeană de aplicare a Legii fondului funciar G., Agenția D. Statului și R. Națională a Pădurilor Romsilva de către intervenientul S. de B. de Wesembeek prin mandatar special N. I. M..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține:
P. sentința civilă nr. 469/2013 a Judecătoriei Sibiu s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților N. D. E. și M. M. V., s-a respins excepția lipsei calității de persoane îndreptățite la reconstituire, a reclamanților N. D. E. și M. M. V., s-a admis excepția inadmisibilității pretențiilor, ce formează obiectul completărilor formulate de reclamanți, aflate la filele 787-vol III dosar nr._, fila 997-vol III dosar nr._, dispunând și respingerea acestora și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor G., C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Gostinari, C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Colibași și R. Națională a pădurilor Romsilva – Direcția Silvică G., respingând plângerea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele mai sus menționate.
Asupra fondului cauzei, s-a admis, în parte, plângerea formulată și precizată de reclamanții N. D. E. și M. M. V., reprezentați prin mandatar M. M. B. ce formează obiectul dosarului nr._, precum și a dosarului conex nr._/236/2009, în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar . Primar și C. Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar G..
S-a admis, în parte, acțiunea ce formează obiectul dosarului conex nr._, formulată de reclamanții N. D. E. și M. M. V., reprezentați prin mandatar M. M. B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin R. Națională a Pădurilor Romsilva, reprezentată prin Direcția Silvică G. și Agenția Națională a D. Statului și a constatat că, în ceea ce privește suprafața totală de 1354,8268 ha teren cu destinație forestieră (Pădurea P.), identificată prin raportul de expertiză topografică și suplimentul la acesta, efectuate de expertul I. I., care face parte integrantă din hotărâre, Statul Român nu deține titlu de proprietate valid.
S-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 738/2006 emisă de C. Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar G. și a Hotărârii nr. 74/2005 emisă de C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar .-a admis în parte cererea de reconstituire formulată de reclamanți, înregistrată sub nr. 48/19.09.2005 la C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar . acestor soluții s-a dispus obligarea pârâtei C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor P. să pună pe reclamanți în posesie, pe vechile amplasamente, pentru următoarele suprafețe de teren cu destinație forestieră, deținute în prezent de R.N.P. ROMSILVA:
- 18,7280 ha după autoarea E. B.,
- 86,9735 ha după autoarea A. C.,
- 61,5908 ha după autoarea M..
Pârâta C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor P. a fost obligată să pună pe reclamanți în posesie, pe vechile amplasamente, pentru urmatoarele suprafete de teren cu destinatie agricolă, aflate în prezent în administrarea Agenției D. Statului:
- 169,8512 ha după autoarea E. B.,
- 227,1360 ha după autoarea A. C.,
- 106,2045 ha după autoarea M. Constanta, conform raportului de expertiză și suplimentului la acesta efectuate de expertul I. I., ce va face parte integrantră din hotărâre.
Pârâta C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor a fost obligată să întocmească documentația necesară reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamanților și să o înainteze Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor G., iar C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor G. să elibereze titluri de proprietate prin care să se reconstituie dreptul de proprietate pe numele reclamanților asupra suprafețelor de teren menționate mai sus.
Pârâtele R. Națională a Pădurilor Romsilva, reprezentată prin Direcția Silvică G., și Agenția D. Statului, au fost obligate să procedeze la predarea terenurilor identificate mai sus către C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor P..
Celelalte pretenții au fost respinse.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs:
1.-/ Reclamanții N. D. E. și M. M. care au solicitat admiterea cererii de reconstituire și pentru suprafața de 167,1732 ha teren cu destinație forestieră și pentru suprafața de 2088,0921 ha teren cu ape, lacuri, bălți, pâraie, privaluri identificată conform anexei nr.8 (f.1416) din raportul de expertiză efectuat de expert I. I..
În motivarea recursului, recurenții au susținut că pentru suprafața de 167,1732 ha, teren cu destinație forestieră, instanța de fond nu s-a pronunțat în mod expres. Faptul că pentru alte suprafețe s-a considerat că nu există cerere de reconstituire nu justifica și respingerea acestei suprafețe întrucât aceasta a fost cuprinsă în cererea inițială formulată de reclamanți. Sub acest aspect s-a susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.8 și 9 Cod proc. civ. Recurenții susțin că pentru această suprafață există cerere de reconstituire, deci este îndeplinită procedura prealabilă, au dovedit dreptul de proprietate al autoarelor lor și de proprietari deposedați, actul de expropriere fiind fără titlu valabil, ca urmare se impunea admiterea cererii și sub acest aspect.
În ceea ce privește suprafața de 2088,0921 ha teren cu ape, lacuri, bălți, pâraie, privaluri identificată conform anexei nr.8 (f.1416) din raportul de expertiză efectuat de expert I. I. recurenții susțin că cererea lor era admisibilă, fiind aplicabile dispozițiile art.8 alin.3, 27 alin.2 ind.1 din Legea nr.18/1991 care, interpretate sistematic arată că în acest caz nu este aplicată limitarea prevăzută de art.9 alin.3 din Legea nr.18/1991, iar cererea de reconstituire are un caracter facultativ, putându-se adresa oricând, deci și în timpul unui proces aflat pe rolul instanțelor judecătorești. Întrucât Statul Român nu beneficiază de un titlu valid, iar exproprierea s-a făcut cu încălcarea mai multor dispoziții legale în vigoare la acea dată, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească validitatea titlului Statului, potrivit art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998. Reclamanții au invocat că au un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului astfel că respingerea parțială a acțiunii le încalcă dreptul de proprietate, astfel cum este garantat prin art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană.
2.-/ Pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică G., a solicitat modificarea soluției date de prima instanță în privința cererii sale de intervenție, respectiv a soluției de respingere a cererii pronunțate prin încheierea din 11.02.2010. În motivarea recursului s-a susținut că prin decizia nr.15/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a statuat că această recurentă are calitate procesuală activă în cadrul plângerilor formulate în procedura prevăzută de art.53 din Legea nr.18/1991.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a susținut că acțiunea trebuia respinsă având în vedere că în fața Comisiilor de fond funciar nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanților, o mare parte din documentele invocate de instanța de fond fiind obținute în cursul procesului, prin demersuri la arhivele naționale. În acest context, recurenta susține că instanța nu se poate substitui Comisiei care nu a putut analiza cererea în raport de volumul substanțial de acte depuse ulterior, direct la instanța de judecată. Ca urmare, soluția corectă a fi fost aceea de a trimite cauza spre analiză Comisiilor de fond funciar.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii de reconstituire pentru suprafața de 167,2933 ha pădure identificată de expert în administrarea Romsilva, precum și a obligațiilor instituite în sarcina acesteia.
3.-/ Agenția D. Statului a formulat recurs solicitând, în principal, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecarea capătului de cerere privind predarea de către această recurentă către C. locală de fond funciar P. a terenurilor revendicate, iar în subsidiar, modificarea în parte, în sensul respingerii cererii reclamanților menționate anterior.
În motivarea recursului se arăta că sentința atacată încalcă dispozițiile imperative ale art.4 alin.1 și art.22 ind.1 din Legea nr.1 din 2000 și ale Legii nr.213 din 1998. Recurenta a susținut că terenurile în litigiu fac parte din domeniul public al statului fiind terenuri care cuprind lucrări de îndiguiri și desecări și sunt cuprinse în anexa 3 la H.G. nr.1075 din 2006, fapt ignorat de expertul tehnic în lucrarea pe care a efectuat-o. Recurenta mai susține că Legea nr.1 din 2000 în art.10 alin.2 prevede că în situațiile în care suprafețele proprietate privată ale statului sunt insuficiente, acestea pot fi suplimentate cu suprafețe ce se pot scoate din domeniul public al statului, în condițiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri.
Recurenta a susținut că sintagma, în condițiile legii, se referă la Legea nr.213 din 1998 sens în care indică și decizia nr.23 din 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii a statuat că trecerea din domeniul public în cel privat se face prin hotărâre a guvernului, niciuna dintre legile fondului funciar neprevăzând o dispoziție derogatorie în acest sens.
Cererea recurentei de trimitere a cauzei spre rejudecare se baza pe faptul că prima instanță nu a clarificat regimul juridic actual al terenurilor revendicate.
În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților întrucât recurenta a fost împiedicată în exercitarea atribuțiilor conferite de lege de verificare a legalității înscrisurilor întocmite de comisiile locale sau județene, instanța de fond substituindu-se ADS în sarcinile ce-i revin.
Recurenta mai arăta că solicitarea de obligare a sa la predarea suprafețelor de teren este prematură întrucât nu s-au parcurs etapele obligatorii prevăzute de art.9 din H.G. nr.626 din 2001 și nu a fost adoptată hotărârea de guvern de trecere a terenurilor din domeniul public în cel privat.
În sprijinul recursului său recurenta a invocat și jurisprudența recentă a CEDO care, în cauzele M. contra României și M. A. și alții contra României nu a mai recunoscut foștilor proprietari deposedați vechiul drept de proprietate asupra bunului preluat abuziv, ci un nou drept care își are originea în temeiul unei legislații adoptate de stat și în cadrul căreia trebuie să se urmeze modalitatea de restituire, în natură sau în echivalent, stabilită de statul membru, deci nu au un drept absolut la restituirea efectivă în natură.
4.-/ C. Județeană de fond funciar G. a atacat, în principal, sentința civilă nr.469 din 2013 a Judecătoriei Sibiu solicitând modificarea în tot în sensul respingerii plângerii formulate de reclamanți ca neîntemeiate. Sentința este considerată nelegală și netemeinică întrucât reclamanții nu au făcut dovada continuității dreptului de proprietate al antecesorilor lor, actele avute în vedere de instanța de fond fiind din 1896-1934. Recurenta susține că instanța de fond nu s-a raportat la anul 1945 și astfel a încălcat art.6 alin.1, din Legea nr.1 din 2000 care indică ce valoare au actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
S-a mai susținut că instanța de fond a înlăturat nemotivat apărările recurentei, bazându-și soluția doar pe actele depuse de reclamanți și pe expertiză. Recurenta C. Județeană de fond funciar G. a atacat și încheierea din 18.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu prin care s-a îndreptat eroarea materială din sentința nr. 469 din 2013. În motivarea acestui recurs se susține că prin includerea în dispozitivul sentinței a unui nou alineat 13 s-a îndepărtat din aceasta alineatul prin care C. locală era obligată să întocmească documentația necesară, împrejurare care ar pune-o în imposibilitatea îndeplinirii propriilor obligații.
P. întâmpinare, recurenții reclamanți N. D. E. și M. M. V. au solicitat respingerea recursurilor declarate de intimați ca neîntemeiate.
În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâților recurenți C. L. P., C. Județeană G., ADS și R.A. Romsilva intervenientul S. de B. de Wesembeek în calitate de moștenitor al autoarei sale S. Rosetti persoană îndreptățită la restabilirea dreptului de proprietate alături de autorii reclamanților.
Intervenientul a susținut că a avut această calitate procesuală și în fața instanței de fond, însă cererea sa a fost disjunsă, făcând obiectul dosarului_ . Pentru acest motiv nu solicită nimic în nume propriu, ci doar modificarea în parte a sentinței în sensul de a se admite doar cererea privind anularea hotărârii nr.74/2005 a Comisiei Locale P., fără a obliga ceilalți pârâți la îndeplinirea măsurilor stabilite în hotărâre, întrucât s-ar nesocoti procedura prevăzută de Legea nr.165/2013 care prevede alte faze și alte termene și care, în art.7 prevede că de la data apariției legii se suspendă de drept toate măsurile de punere în posesie, predare terenuri sau emitere titluri de proprietate. Cererea de intervenție a fost admisă în principiu.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul a reținut că toate recursurile sunt neîntemeiate și au fost respinse, aceiași soluție impunându-se și pentru cererea de intervenție, pentru următoarele motive.
Recursul reclamanților este neîntemeiat. Instanța de fond a analizat toate cererile formulate în cauză de aceștia și a pronunțat o soluție legală și temeinică referitoare la acestea. Cererea admisă se referă la suprafața totala de 1354,8268 ha – teren cu destinatie forestiera (Padurea P.), în calitate de moștenitori ai defunctelor E. B., A. C. și M. Constanta, identificată prin raportul de expertiză și suplimentul la acesta efectuate de expertul I. I. pentru care reclamantele au dovedit existența dreptului de proprietate al autorilor lor, calitatea de moștenitori după aceștia și faptul că au depus în termenul legal cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Pentru celelalte suprafețe instanța de fond s-a pronunțat expres respingând acțiunea. Referitor la suprafața de 167, 1732 ha, respectiv diferența dintre suprafața solicitată inițial de reclamanți (1522,01 ha) și suprafața pentru care instanța de fond a admis cererea (1354,8268 ha) instanța s-a pronunțat expres și explicit arătând că “Diferența de suprafață până la 1522,01 ha de teren forestier a aparținut defunctei S. Rosetti, după care, așa cum s-a reținut, reclamanții nu au calitate de moștenitori, motiv pentru instanța a dispus respingerea pretențiilor formulate de aceștia din urmă”. De altfel, această soluție este justificată și de formularea în cauză a cererii de intervenție, intervenienții fiind (așa cum susțin) moștenitorii defunctei S. Rosetti.
În ceea ce privește suprafața de 2088,0921 ha teren cu ape, lacuri, bălți, pâraie, privaluri identificată conform anexei nr.8 (f.1416) din raportul de expertiză efectuat de expert I. I. instanța de fond a reținut în mod corect că nu s-a formulat cerere de reconstituire în termen. De altfel, recurenții recunosc acest aspect, dar susțin că, în acest caz ne aflăm într-o situație de excepție, în care cererea de reconstituire are un caracter facultativ, putându-se adresa oricând, deci și în timpul unui proces aflat pe rolul instanțelor judecătorești.
Această susținere este neîntemeiată. Art. 9 alin.3 din Legea nr.18 din 1991 prevede că „(3) Cererea se depune la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în raza cărora se află terenul pentru care urmează să se reconstituie dreptul de proprietate, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sub sancțiunea decăderii.” Termenul a fost prelungit după adoptarea altor legi reparatorii având același obiect, terenurile preluate abuziv în perioada regimului comunist, inițial până la până la data de 31 decembrie 1998, iar apoi până în anul 2005. Reclamanții au formulat cererea de reconstituire nr. 48 la data de 19.09.2005, cerere înaintată Comisiei locale de fond funciar P.. P. această cerere nu s-a solicitat decât suprafața de 1522,01 ha, iar suprafața de 2088,0921 ha a fost solicitată abia prin precizările formulate în fața instanței, ca urmare în mod corect, pentru aceste suprafețe s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins acțiunea reținându-se că s-a ocolit procedura administrativă prealabilă.
Textele legale invocate de reclamanți în motivele de recurs prevăd procedurile aplicabile în cazuri speciale, dar niciunul nu instituie vreo excepție de la termenele de decădere stabilite pentru formularea cererilor de reconstituire. Ca urmare, recursul reclamanților va fi respins.
Recursul declarat de Romsilva R.A a fost respins întrucât cererea reclamanților de reconstituire pentru suprafața de 167,2933 ha pădure identificată de expert în administrarea Romsilva a fost respinsă, ca urmare această recurentă nu mai are interes în admiterea căii sale de atac. În plus, nici motivele invocate de aceasta pe fondul cauzei nu sunt întemeiate.
Recursul declarat de Agenția D. Statului va fi de asemenea respins. Această recurentă a solicitat, în principal, casarea și trimiterea, spre rejudecare, a cererii privind predarea de către această recurentă către C. locală de fond funciar P. a terenurilor revendicate întrucât instanța de fond nu a lămurit regimul juridic al acestor terenuri, iar în subsidiar respingerea cererilor întrucât instanța s-a substituit atribuțiilor ADS și nu i-a permis acesteia să verifice documentele depuse de reclamanți și, apoi de Comisiile de specialitate, în vederea reconstituirii. Niciuna dintre susțineri nu este întemeiată. În primul rând, nu se impune casarea cu trimitere întrucât, așa cum recurenta admite, chiar prin motivele de recurs, chiar dacă terenurile fac parte din domeniul public, iar suprafețele proprietate privată ale statului sunt insuficiente, se pot suplimenta aceste suprafețe prin trecerea din domeniul public în domeniul privat. Evident că procedura nu se putea face înainte de pronunțarea sentinței, ci după aceasta, respectiv după ce se constată necesitatea acestei treceri.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a analizat legalitatea cererii și documentele depuse de reclamanți, ca urmare nu se mai impune verificarea acestora de către recurentă. De altfel, instanțele sunt competente să analizeze legalitatea și temeinicia cererilor de reconstituire, hotărârile acestora impunându-se autorităților administrative care au atribuții în materia fondului funciar.
Jurisprudența CEDO invocată de recurentă, respectiv cauzele M. contra României și M. A. și alții contra României, nu este aplicabilă în speță întrucât autorii reclamanților au fost și încă sunt întabulați în cărțile funciare, ca urmare au un bun în sensul convenției europene, neaflându-se în situația de a li se recunoaște un nou drept care își are originea în temeiul unei legislații adoptate de stat. Oricum, reclamanții au urmat și procedurile de restituire stabilite de Statul Român, deci sunt îndreptățiți la restituirea efectivă în natură.
C. Județeană de fond funciar G. a atacat sentința civilă nr.469 din 2013 a Judecătoriei Sibiu invocând că reclamanții nu au făcut dovada continuității dreptului de proprietate al antecesorilor lor, actele avute în vedere de instanța de fond fiind din 1896-1934. Instanța de fond a arătat că dispozițiile legale nu prevăd necesitatea dovedirii continuității dreptului, ci dovada dreptului de proprietate la momentul preluării imobilelor. În cauză, reclamanții au dovedit că antecesorii lor au dobândit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri prin acte de vânzare-cumpărare din 1911 și prin actele de partaj din 1928 și 1934. Dreptul de proprietate al autoarelor reclamanților, dobândit prin actele de proprietate menționate mai sus, a fost întabulat în cărțile funciare întocmite în anul 1939 și anume:
- în CF nr.4420 P. (f.483-486) – autoarea E. B.,
- în CF nr.4427 P. (f.488-493) – autoarea A. C.,
- în CF nr.4418 P. (f.477-482) – autoarea M. Constanta, iar din analiza acestor cărți funciare, în mod corect instanța de fond a reținut că nu se observă alte mențiuni referitoare la transferul dreptului de proprietate. Recurenta a susținut că aceste terenuri nu s-ar mai fi aflat în proprietatea antecesorilor reclamanților, dar nu a dovedit acest lucru, cu excepția exproprierii ilegale operate de Statul Român.
Evident că instanța de fond și-a bazat hotărârea pe actele depuse de reclamanți, cel puțin în partea referitoare la admitere, dar a motivat acest fapt, mai ales că multe documente au fost depuse numai în fața instanței.
Nici recursul declarat împotriva încheierii de îndreptare nu este întemeiat. Recurenta a susținut că prin adăugarea uni nou paragraf 13 în dispozitivul sentinței, s-ar fi îndepărtat un alt alineat. Această susținere este greșită Instanța de fond a arătat exact în ce sens s-a îndreptat eroarea, respectiv în sensul adăugării unui nou alineat, ceea ce nu duce la eliminarea altuia. Toate celelalte alineate s-au păstrat. Instanța a indicat doar că alineatul omis va fi al 13, pentru a-i indica locul în dispozitiv, nu pentru a indica înlocuirea vechiului alineat 13 cu cel nou.
Pentru toate aceste motive, în baza art.312 Cod proc.civ. se vor respinge toate recursurile și se va menține sentința atacată. Urmare a respingerii recursurilor declarate de pârâte se va respinge, în fond, și cererea de intervenție formulată în interesul acestora. De altfel, motivele invocate nu sunt întemeiate. Intervenienții au susținut că prin . Legii nr.165/2013 se suspendă de drept toate măsurile de punere în posesie, predare terenuri sau emitere titluri de proprietate, ca urmare nu se mai poate admite acțiunea reclamanților decât în parte. Aceste susțineri sunt neîntemeiate. Suspendarea procedurilor administrative nu poate afecta etapa judiciară a procedurii, astfel că emiterea hotărârilor judecătorești nu poate fi suspendată.
Împotriva acestei decizii, R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ G. a formulat o contestație în anulare întemeiată pe disp. art. 318 (1) C.p.civ., solicitând admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată.
Totodată se solicită suspendarea executării hotărârii în condițiile art. 319 C.p.civ.
Din motivarea contestației se reține, în esență, că prin hotărârea pronunțată, tribunalul recunoaște indirect calitatea procesuală a R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ G., din moment ce respinge recursul ca lipsit de interes. Cu toate acestea, se arată în continuare, trebuie să existe o corelare între considerente și dispozitiv. Contestatoarea arată că, dispozitivul deciziei nu cuprinde soluția instanței pentru motivele de recurs privind calitatea procesuală și retrocedarea suprafeței de 167,2933 ha – nefiind în considerente o motivare substanțială, motiv pentru care se solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
În drept, se invocă art. 318 (1) C.p.civ. și 3191 C.p.civ.
prin întâmpinarea depusă la f. 58 dos., intimata invocă în principal, excepția tardivității, în condițiile art. 319 (2) C.p.civ. raportat la art. 401(1) lit. c C.p.civ., iar pe fond solicită respingerea contestației.
Asupra cererii de suspendare formulată de contestatoare instanța s-a pronunțat prin încheierea civilă din 25.02.2015 în sensul respingerii cererii.
Analizând contestația sub aspectul motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Conf. art. 137 C.p.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității invocată de intimați, excepție care va fi respinsă întrucât față de dispozițiile legale, incidente cazului de speță, respectiv art. 319 (2) C.p.civ., raportat la data înregistrării contestației, instanța constată că prezenta contestație a fost înregistrată în termenul prev. de textul de lege indicat.
Pe fondul cauzei, contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestatoarea, în susținerea prezentei contestații invocă disp. art. 318 (1) C.p.civ., conform căreia „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis, din greșeală, să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare”.
Din economia textului de lege enunțat, raportat la motivele invocate de contestatoare, rezultă fără putință de tăgadă că acestea nu se circumscriu disp. art. 318 (1) C.p.civ. întrucât prin hotărârea pronunțată tribunalul respinge recursurile declarate de recurenți iar în considerentele hotărârii sunt supuse analizei în mod judicios toate motivele invocate de recurenți, astfel că susținerile contestatoarei în promovarea prezentei căi extraordinare de atac, nu au suport legal.
De altfel, contestatoarea prezintă pe larg o anumită stare de fapt, fără a preciza în ce constă „greșeala materială”, ori omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs.
Mai mult de atât, se solicită admiterea contestației în anulare fără a preciza ce anume urmează să dispună instanța cu prilejul rejudecării recursului.
Pentru considerentele expuse constatând că nu ne aflăm în nici una din situațiile prev. de art. 318 (1) C.p.civ., contestația în anulare, astfel cum a fost formulată, va fi respinsă.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare invocată de intimații N. D. E. și M. M. V..
Respinge contestația în anulare formulată de R. Națională a Pădurilor ROMSILVA, Direcția Silvică G., împotriva deciziei civile nr.132/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.03.2015.
Președinte, M. D. | Judecător, D. T. L. | Judecător, C. E. G. |
Grefier, D. M. |
red.MD/16.3.2015
tehn.red.DM/23.3.2015
ex.2; j. fond M. H.; Jud. Sibiu
| ← Anulare act. Sentința nr. 447/2015. Tribunalul SIBIU | Validare poprire. Decizia nr. 175/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
