Acţiune în constatare. Decizia nr. 31/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 4549/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 31
RECURS
Ședința publică de la 18 ianuarie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – C.-N. L.
Judecător - G. P.
Judecător - F. M.
Grefier - D. E.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă C. G., domiciliată în A., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 5140 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. I., D. F., domiciliați în . și S.C. „A.” S.R.L., cu sediul în ., având ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. C., pentru intimatul-pârât C. I., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus prin serviciul de registratură al instanței de către recurenta-reclamantă dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 125 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, și delegație de împuternicire avocațială de către apărătorul intimatului-pârât C. I..
Avocat I. C., pentru intimatul-pârât, depune întâmpinare, invocă excepția inadmisibilității recursului conform art. 294 alin. 1, coroborat cu art. 316 Cod Proc. Civilă, arătând că reclamanta a schimbat în recurs obiectul cererii de chemare de judecată, și solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și nici alte probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul intimatului-pârât solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, condițiile art. 111 Cod Proc. Civilă nefiind îndeplinite.
Apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor în materie, din sentință reieșind argumentele care au stat la baza adoptării soluției.
Solicită cheltuieli de judecată sens în care depune chitanță onorariu avocat nr.36/18.01.2013.
Tribunalul rămâne în pronunțare pe excepția invocată și pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A., sub nr._ din 06 iunie 2012, reclamanta C. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. I., D. F. și S.C. „A.” S.R.L. (fostă proprietar I.E.L.I.F.) să se constate că imobilul teren intravilan situat în . curți construcții în T 38, proprietatea subscrisei are în fapt o suprafață totală reieșită din măsurători de 1.436 mp. în loc de 1.300 mp. cât rezultă din acte.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a cumpărat de la pârâtul C. I. conform sentinței civile nr. 1852 din 01 iunie 2011 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, imobilul casă de locuit, compusă din trei camere, două antreuri și o sală, precum și terenul aferent în suprafață reieșită din acte de 1.300 mp. situat în ., cu vecinătățile: la R – IELIF Teleorman, la A – H. I. (actualmente decedat, la MZ – DE 70 și la MN – IELIF Teleorman (actualmente imobilul este cumpărat de . că la măsurători terenul este mai mare cu 136 mp. decât suprafața specificată în actele de proprietate ale vânzătorului, deși gardul despărțitor este neschimbat încă de la dobândirea de către C. I. prin actul autentic nr. 2961 din 17 mai 1991 la notariatului de Stat.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.111 din Codul de procedură civilă.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus fotocopii după următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 1852 din 01 iunie 2011 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, contractul de vânzare cumpărare nr. 2961 din 17 mai 1991 la Notariatului de Stat, planul de amplasament și delimitare a imobilului și două declarații autentificate ale pârâților C. I. și D. F..
Pârâții, deși legal citați nu s-au prezentat în fața instanței și nici nu au depus la dosar întâmpinare pentru a combate susținerile reclamantei.
Din actele și lucrările dosarului instanța, reține următoarele:
Reclamanta C. G., prin cererea înregistrată la Judecătoria A. sub nr._ din 6 iunie 2012 a chemat în judecară pe pârâții C. I., D. F. și S.C. „A.” S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce sa va pronunța să se constate că imobilul teren intravilan situat în . construcții în T38, proprietatea subscrisei, are o suprafață totală de 1436 mp reieșită din măsurători în loc de 1300 mp, cât rezultă din acte.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că a cumpărat de la pârâtul C. I., conform sentinței civile nr. 1852 din 01 iunie 2011 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, imobilul casă de locuit, compusă din trei camere, două antreuri și o sală, precum și terenul aferent în suprafață reieșită din acte de 1.300 mp situat în situat în ., iar că la măsurători terenul este mai mare cu 136 mp decât suprafața specificată în actele de proprietate ale vânzătorului, deși gardul despărțito este neschimbat încă de la dobândirea de către C. I. prin actul autentic nr. 2961 din 17 mai 1991 la Notariatului de Stat.
Potrivit art.111 C.pr.civ., care este temeiul de drept al acțiunii formulate în justiție de reclamantă „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept.”
Din expunerea petitului acțiunii, rezultă că, ceea ce s-a solicitat a se constata este o situație de fapt și anume arătarea suprafeței terenului, ceea ce nu poate fi primit.
Întinderea dreptului de proprietate nu poate fi constatată în cadrul unei acțiuni fundamentate pe acest temei legal
În consecință, prin sentința civilă nr. 5140/11 octombrie 2012, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată .
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta C. G., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a aplicat greșit legea.
Terenul pe care l-a cumpărat, în tarlaua 38, . suprafață rezultată din măsurători de 1436 m.p., nu 1300 m.p., așa cum rezultă din acte.
În mod greșit judecătorul fondului a apreciat că, în cauză s-a cerut constatarea unei stări de fapt. O astfel de acțiune este inadmisibilă atunci când reclamantul are la îndemână calea acțiunii în realizare dar și atunci când se cere constatarea unei situații de fapt, însă, nici unul dintre aceste cazuri nu se regăsește în speță.
Reclamanta nu a avut la îndemână calea unei acțiuni în realizare care să îi asigure protecția aceluiași drept. Având stăpânirea terenului, nu poate introduce o acțiune în revendicare.
Reclamanta a cerut să se constate că este proprietara terenului în suprafață de 1436 m.p., astfel cum aceste dimensiuni rezultă din măsurători, acest teren fiind stăpânit de la data dobândirii, cerându-se astfel pe calea acțiunii formulate, constatarea existenței unui drept.
Recurenta a mai arătat și faptul că, există contrarietate între considerente și dispozitiv, întrucât considerentele se referă la inadmisibilitatea acțiunii iar prin dispozitiv acțiunea s-a respins ca nefondată.
A solicitat admiterea recursului și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Față de recursul declarat, intimatul C. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că acțiunea în constatare este acțiunea prin care reclamantul poate cere să se constate existența ori inexistența unui drept, fiind astfel inadmisibilă atunci când se cere constatarea unei stări de fapt, cum este în cauză, constatarea întinderii terenului.
A mai arătat că, în recurs nu se pot formula cereri noi, nu poate schimba cauza, obiectul sau calitatea părților.
În recurs, recurenta a încercat să schimbe obiectul cererii sale, arătând că, a solicitat să se constate că, este proprietara imobilului, prin cererea de chemare în judecată, solicitând să se constate că terenul său are 1436 m.p.
La termenul de judecată din recurs, când au avut loc dezbaterile, 18 ianuarie 2013, intimatul, prin apărător, a invocat excepția inadmisibilității recursului, conform art. 294 alin. 1 coroborat cu art. 316 C.p.c, față de faptul că recurenta a schimbat în recurs obiectul cererii de chemare în judecată.
Examinând cu prioritate excepția invocată, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiată.
Recursul este inadmisibil, atunci când această cale de atac nu este prevăzută de lege sau când se întemeiază pe alte motive decât cele prevăzute la art. 304 C.p.c.
Potrivit dispozițiilor art.299 alin.1 pct.1 Cod pr. civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională
Potrivit dispozițiilor de mai sus hotărârea pronunțată în cauză, este supusă recursului, astfel încât recursul este apreciat ca fiind admisibil. Totodată, motivele de recurs se încadrează între cele prevăzute de art. 304 C.p.c.
Faptul că, pe calea motivelor de recurs a încercat să schimbe obiectul cererii de chemare în judecată, este un aspect care va fi analizat pe fondul recursului.
În ceea ce privește recursul declarat în cauză, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiat.
Prin sentința civilă nr. 1852/1 iunie 2011 a Judecătoriei A., irevocabilă, s-a constatat că reclamanta, în calitate de cumpărător, a dobândit prin convenție de vânzare cumpărare, de la pârâtul C. I.,un imobil casă de locuit și terenul aferent în suprafață de 1300 m.p.
S-a menționat în această hotărâre judecătorească că va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Hotărârea a rămas irevocabilă .
Prin acțiunea de față, s-a încercat a se obține, pe calea unei acțiuni în constatare, o nouă hotărâre judecătorească care să consfințească o altă suprafață de teren decât cea menționată în hotărârea judecătorească mai sus menționată și care ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Din cererea de chemare în judecată formulată inițial, rezultă că reclamanta a solicitat să se constate că, în fapt întinderea dreptului său de proprietate asupra terenului ar fi mai mare decât cea specificată în hotărârea inițială. Prin declarația de recurs, reclamanta și-a nuanțat cererea, arătând că în fapt a solicitat să se constate că are un drept de proprietate asupra unei suprafețe mai mari și că, în realitate, a solicitat instanței, constatarea unui drept și nu a unui fapt.
Instanța de recurs, interpretând cererea reclamantei, după voința reală a acesteia, mai puțin după forma pe care a dat-o acestei cereri, apreciază că, în realitate, reclamanta a cerut instanței să se constate că are un drept de proprietate, dar un alt drept decât cel deja constatat prin hotărârea anterioară.
În afara faptului, că, în cauză, este vorba despre o situație juridică, deja lămurită de instanță, anterior, prin hotărâre irevocabilă și că, asupra acestei situații nu se mai pot face alte aprecieri, în temeiul principiului puterii de lucru judecat-res judicata pro veritate habetur ,instanța de recurs constată și faptul că, reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren solicitată în plus, pe calea prezentei cereri.
Dacă, la judecarea primei cauze, prin sentința civilă 1852/1 iunie 2011, reclamanta și-a fundamentat acțiunea pe o convenție de vânzare cumpărare, materializată într-un înscris sub semnătură privată, în cauza de față, pentru diferența de teren, nu a invocat nici unul dintre modurile de dobândire a proprietății.
Potrivit art. 557 Cod civil, dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși.
Reclamanta a cerut instanței să constate existența unui drept, fără a face dovada modului în care a dobândit acest drept în patrimoniul său.
Ca urmare în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantei.
Instanța de recurs apreciază că și în situația în care, într-adevăr prima instanță a reținut că reclamanta ar fi solicitat numai constatarea unei situații de fapt, acest aspect nu poate conduce la desființarea soluției pronunțate, întrucât, în urma examinării cererii reclamantei și sub aspectul dreptului pe care l-a invocat, această cerere nu poate fi admisă pentru considerentele deja arătate.
Ca urmare, recursul declarat este neîntemeiat și potrivit art. 312 alin. 1 C.p.c., va respinge recursul ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul C. I. ca nefondată.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. G., domiciliată în A., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 5140 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. I., D. F., domiciliați în . și S.C. „A.” S.R.L., cu sediul în ., ca nefondat.
Respinge cererea intimatului C. I. pentru cheltuielile de judecată ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Pt. Grefier,
C. N.-L. G. P. F. M. D. E.
aflat în CO
semnează P. Grefier
Red.th.red. C.N.L. 2 ex./12.02.2013
D.f._ Jud. A.
J.f. I. M.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 147/2013. Tribunalul TELEORMAN | Acţiune în constatare. Decizia nr. 243/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
