Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 51/2013. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 51/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 1413/339/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 51

APEL

Ședința publică din 17 mai 2013

Tribunalul compus din:

Președinte – D. A. Judecător – S. L.

Grefier – O. S.

Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelantul pârât S. F., cu domiciliul în Z., ., cod poștal_, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 819 din data de 29 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimata reclamantă S. L. I., cu domiciliul în Z., ., ., ._, județul Teleorman, având ca obiect – ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: intimata reclamantă S. L. I., prezentă personal, iar apelantul pârât S. F., a fost reprezentat de procurator S. M. I., în baza procurii judiciare autentificate sub nr. 224 din 26.03.2013 la B.N.P. I. M..

Procedura de citare, este legal îndeplinită.

Apelul este timbrat cu suma de 5,00 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța ., nr._ din 18.04.2013, emisă de Primăria municipiului A. și 0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că în procedura prealabilă s-au comunicat intimatei reclamante copii după cererea și motivele de apel și că ulterior, aceasta nu a depus întâmpinare.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 coroborat cu art. 482 Cod procedură civilă, republicat, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.

Totodată, tribunalul verifică identitatea părților, în temeiul dispozițiilor art. 219 Cod procedură civilă, republicat.

Procurator S. M. I. pentru apelantul pârât, depune la dosar procură judiciară de reprezentare, concluzii scrise și adeverința din data de 05 aprilie 2013 precizând că este emisă de către Cabinetul psihologic din cadrul Grădiniței cu P.P. nr. 5 Z., unde se află înscrisă minora.

Intimata reclamantă depune la dosarul cauzei concluzii scrise și adresa nr. 229.521 din 16.05.2013 emisă de Poliția orașului Z. cu privire la sesizarea din data de 18.03.2013.

Instanța înmânează procuratoarei apelantului pârât, adresa nr. 229.521 din 16.05.2013 emisă de Poliția orașului Z., pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.

Procurator S. M. I. pentru apelantul pârât, arată că are cunoștință de sesizarea făcută de către intimata reclamantă și menționează că a mers la Poliția și a dat declarație.

Instanța, față de împrejurarea că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și nici înscrisuri de depus, deschide dezbaterile asupra fondului.

Procurator S. M. I., pentru apelantul pârât S. F., având cuvântul, solicită admiterea apelului declarat așa cum a fost formulat și să se aibă în vedere concluziile scrise, depuse la acest termen de judecată.

Intimata reclamantă S. L. I., având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de către apelantul pârât S. F., așa cum s-a arătat în conținutul concluziilor scrise depuse astăzi, în instanță.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 Cod de procedură civilă republicat, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.

TRIBUNALUL:

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Z., sub nr._ din data de 26.03.2013, reclamanta S. L. - I., cu reședința în Z., ., scara A, etajul 1, ., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S. F., domiciliat în Z., ., județul Teleorman, pe calea ordonanței președințiale, să dispună exercitarea autorității părintești pentru minora S. A. – G., născută la data de 25 ianuarie 2007, în orașul Z., județul Teleorman, si stabilirea locuinței minorei la reclamantă, până la data când hotărârea judecătorească ce se va pronunța în dosarul nr._ ce are ca obiect divorț cu minori, va rămâne definitivă și irevocabilă, arătând că, în prezent minora are vârsta de 6 ani și este reținută forțat de pârât în domiciliul său, contra voinței minorei și a reclamantei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că este căsătorită cu pârâtul din anul 2006 și pentru că, din motive obiective, nu a putut da naștere unui copil, au hotărât împreună să adopte un copil și astfel minora S. A. - G. în prezent având vârsta de 6 ani, a fost adoptată de aceștia.

Au locuit împreună la părinții săi, în orașul Z., ., județul Teleorman, iar din data de 12 februarie 2013, când pârâtul a alungat-o din domiciliul conjugal, a fost obligată să locuiască cu chirie la adresa mai sus menționată.

Motivul pentru care a fost alungată de pârât este acela că a refuzat să-i plătesc datoriile de sume mari de bani împrumutate și pierdute la jocurile de noroc. Pârâtul avea acest viciu al jocurilor de noroc, de mai mult timp și pentru care a pierdut sute de milioane de lei.

Reclamanta a mai arătat faptul că a refuzat să-i mai plătească datoriile pentru că singurul venit pentru întreținerea familiei era salariul acesteia care în ultima perioada era mic și neîndestulător față de nevoile familiei. Cu privire la minora S. A. - G., la data când a fost alungată de pârât, pentru că nu avea o locuință stabilă, aceasta a rămas să locuiască la pârât însă, după scurt timp, după ce a găsit unde să locuiască, a cerut pârâtului să-i permită să ia minora la noua locuință, însă acesta nu a fost de acord și i-a interzis să aibă legături personale cu aceasta, iar minorei îi interzice să vorbească cu reclamanta. A mai arătat reclamanta faptul că minora este foarte atașată de ea și dorește să locuiască împreună, acesta fiind traumatizată permanent de pârât și familia sa, cu amenințări și reproșuri. Pârâtul nu se ocupă personal de creșterea și educarea minorei, aceasta fiind lăsată în grija bunicii paterne, pârâtul fiind mai tot timpul plecat de acasă.

Reclamanta a mai arătat că poate asigura condițiile necesare de creștere și educare a minorei, realizează venituri fiind salariată, pe când pârâtul nu este salariat și nu realizează venituri sigure. A mai arătat reclamanta faptul că deseori a încercat să meargă să ia minora la ea dar pârâtul nu i-a permis, astfel că numai prin hotărâre judecătorească poate obține acest lucru.

Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea cererii, arătând că nu solicită obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru minoră întrucât acesta nu realizează venituri.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 996 și următoarele din Nodul Cod de procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a depus copie de pe următoarele înscrisuri: certificat de naștere minoră, extras de pe portalul instanței cu privire la dosarul de divorț.

Judecătoria Z., prin sentința civilă nr. 819 din 29.03. 2013 a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S. L. - I. și a stabilit la aceasta locuința minorei S. A. G., respingând capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești de către reclamantă.

Cu privire la stabilirea locuinței minorei la reclamantă, instanța a apreciat că acest capăt de cerere este motivat datorită situației de fapt creată de părinți, mama locuind într-un apartament închiriat, iar celălalt părinte este plecat din țară, având un contract de muncă pe perioadă determinată. Interesul superior al copilului este ca acesta să locuiască împreună cu mama sa care manifestă afecțiune față de copil și îi oferă dragoste și îngrijire, aspecte care suplinesc starea materială care i se oferă în noua locuință, cu atât mai mult cu cât minora are o vârstă foarte fragedă la care stabilitatea emoțională și sănătatea psihică sunt mai importante decât aspectele financiare.

A mai reținut instanța, că datorită faptului că art. 919 Cod procedură civilă reprezintă o normă specială în raport de dispozițiile prevăzute pentru cererea de ordonanță președințială, nu se mai impune dovedirea caracterului urgent al măsurii luate.

Instanța a apreciat ca necesară măsura stabilirii locuinței minorei la mama sa și a admis în parte cererea formulată de reclamantă sub acest aspect, respingând capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești care presupune administrarea unui probatoriu mai complex, probatoriu care în cazul ordonanței președințiale, este limitat datorită caracterului urgent al acestei proceduri.

Instanța a invocat în susținerea soluției pronunțate, art. 998 alin. 3 Cod procedură civilă care interzice administrarea probelor care necesită un timp îndelungat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâtul S. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele următoare:

- În cauză nu este îndeplinită condiția urgenței prevăzută de art. 996 Cod procedură civilă, cât timp minora a locuit împreună cu tatăl, nu a existat nici un pericol pentru aceasta și reclamanta nu poate justifica nici o urgență pentru cererea formulată.

- Nici condiția de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială înserată în textul citat, ”pentru păstrarea unui drept care s –ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara” nu este îndeplinită, deoarece în speță nu se poate vorbi de vreo probă prin care să se demonstreze dreptul ce s –ar putea păgubi, ori vreo pagubă iminentă.

- Pentru a dispune măsura de stabilire a locuinței minorei la mamă, instanța ar fi trebuit să aibă minime certitudini referitoare la condițiile de locuit or, în cauză, reclamanta a afirmat că locuiește cu chirie într-un apartament, fără să depună la dosar vreun înscris din care să rezulte locuința închiriată și condițiile de locuit oferite minorei.

- Greșit a reținut instanța de fond că afecțiunea mamei suplinește starea materială oferită de aceasta, o astfel de interpretare lipsind de conținut obligativitatea întocmirii anchetelor sociale, or, acestea sunt obligatorii într-un astfel de litigiu .

- Instanța a reținut greșit că art. 919 Cod procedură civilă reprezintă o normă derogatorie de la condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, deoarece aceste dispoziții reprezintă de fapt o normă specială care se completează cu dispozițiile art. 996 – 1001 Cod procedură civilă care instituie și reglementează instituția ordonanței președințiale.

În consecință, apelantul a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă, ca nefondată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.996 și urm. Cod procedură civilă.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul apreciază, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât S. F..

În primele două motive de apel, sentința a fost criticată sub aspectul neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 996 Cod procedură civilă, situație în care instanța de fond nu putea să ordone măsuri provizorii pe calea procedurii ordonanței președințiale.

În dezvoltarea acestor motive de apel, apelantul pârât a invocat neîndeplinirea condiției urgenței și a celei ce presupune „păstrarea unui drept care s- ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s –ar putea repara”, în cauză nefiind administrate probe prin care să se demonstreze dreptul ce s –ar putea păgubi sau existența unei pagube iminente.

Critica formulată este nefondată, dat fiind că instanța de fond și – a întemeiat hotărârea pronunțată, pe dispozițiile art.919 Cod procedură civilă potrivit cărora” instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligarea de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei”.

Măsura stabilirii locuinței minorei S. A. G. la reședința mamei sale, a fost dispusă de către instanță în temeiul legii, fără a fi necesară justificarea vreunei urgențe din partea celui ce solicită luarea acestei măsuri, în speță intimata reclamantă S. L. – I..

Pe de altă parte, având caracter vremelnic, această măsură nu este de natură să prejudece fondul procesului care se va rezolva prin hotărârea asupra procesului de divorț sub toate aspectele.

Conchizând că măsura stabilirii locuinței minorei a fost dispusă în conformitate cu art. . 919 Cod procedură civilă și nu este necesară analizarea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 996 care reglementează procedura ordonanței președințiale, tribunalul apreciază ca nefondată critica formulată sub acest aspect.

Apelantul pârât a mai criticat sentința sub aspectul neanalizării condițiilor de locuit oferite de intimata reclamantă care a pretins că locuiește cu chirie într-un apartament, fără să depună înscrisuri care să ateste condițiile de locuit oferite minorei, instanța reținând greșit că afecțiunea mamei suplinește starea materială a acesteia. Și această critică este apreciată ca nefondată dat fiind că la luarea măsurii de stabilire a locuinței minorei S. A. G., la mama sa, instanța de fond a avut în vedere ancheta socială efectuată la domiciliul acesteia de Primăria orașului Z., în care se menționează că intimata pârâtă locuiește cu chirie într-un apartament compus din două camere și dependințe, precum și adresa nr. 9044 din 29.03. 2013 eliberată de aceeași primărie, din care reiese că la domiciliul apelantului pârât nu s –a putut realiza ancheta socială, deoarece nu a fost găsită nici o persoană în locuința respectivă.

Lipsa apelantului pârât de la domiciliu se coroborează cu permisul de îmbarcare din data de 29.03.2013 care atestă faptul că la această dată, apelantul pârât a plecat din țară, minora rămânând în grija bunicii paterne, așa cum susține intimata reclamantă.

Condițiile materiale și morale oferite de ambele părți, vor fi analizate în cadrul procesului de divorț, unde fondul cauzei va fi analizat sub toate aspectele, atâta timp cât în procedura ordonanței președințiale nu se pot încuviința probe care necesită pentru administrare un timp îndelungat, așa cum prevede art. 998 alin(3) Cod procedură civilă.

În fine, în ultimul motiv de apel, apelantul pârât a invocat faptul că art. 919 Cod procedură civilă nu reprezintă o normă derogatorie, ci o normă specială care se completează cu dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă.

Instanța de apel apreciază că norma prevăzută de art. 919 Cod procedură civilă este una derogatorie potrivit căreia măsurile provizorii enumerate, pot fi luate pe cale de ordonanță președințială fără a fi necesară analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială prevăzută de art. 996 Cod procedură civilă.

În consecință pentru considerentele ce preced, tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât S. F. în conformitate cu art. 480 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât S. F., cu domiciliul în Z., ., cod poștal_, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 819 din data de 29 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimata reclamantă S. L. I., cu domiciliul în Z., ., ., ._, județul Teleorman.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 17.05. 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. A. S. L. O. S.

Red. DA.- 20.05. 2013

Thred PS.- 23. 05 . 2013 – ex

Df. 1413 /339 / 2013 Jud Z.

Jf.- O. E. C.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 51/2013. Tribunalul TELEORMAN