Contestaţie la executare. Decizia nr. 814/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 814/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 636/740/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 814
APEL
Ședința publică de la 15 iulie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – M. C. R.
Judecător – B. V.
Grefier – Măneață C. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, sector 6, b-ul I. M., nr. 401 A, împotriva sentinței civile nr. 1948 din 6 mai 2015, pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimatul-contestator D. I. N., cu domiciliul în A., ., ., ., având ca obiect – contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au fost lipsă, cauza fiind lăsată la a doua strigare conform art. 104 alin.13 din R.O.I.
La a doua strigare a cauzei, în ședință publică, părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Apelul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit ordinului de plată nr._, eliberat la data de 05.05.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată și că intimatul-contestator nu a depus întâmpinare, și totodată învederează că apelanta-intimată a solicitat judecata cauzei în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 95 din Codul de Procedură Civilă, raportat la dispozițiile art. 714 din Codul de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Tribunalul în baza art. 255 raportat la art. 258 Codul de Procedură Civilă, încuviințează pentru apelanta-intimată proba cu înscrisuri.
Tribunalul, față de împrejurarea că la dosar nu sunt formulate cereri prealabile sau excepții, iar apelanta-intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ la data de 16.02.2015, contestatorul D. I. N. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de B. T. F., în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/04.07.2011 emis de C.N.A.D.N.R..
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că a fost sancționat contravențional prin respectivul proces-verbal, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.
A mai susținut contestatorul că procesul-verbal de contravenție nu i-a fost comunicat decât alături de încheierea de executare silită, la data de 03.02.2015, întrucât CNADNR nu a făcut nicio comunicare a actului de constatare și sancționare. Din acest motiv, nu a putut exercita nici plângere contravențională.
Apreciază că nu poate fi obligat la plata tarifului de despăgubire, întrucât acesta a fost abrogat prin Legea nr. 144/2012, fiind vorba de o lege mai favorabilă în materie contravențională.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând în susținere somație din 02.02.2015, proces-verbal de contravenție și încheiere de încuviințare a executării silite.
Contestația nu a fost motivată în drept.
Actiunea a fost legal timbrată cu taxă timbru în cuantum de 59,89 lei.
La data de 25.03.2015, intimata CNADNR a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiate.
A invocat excepția inadmisibilității cererii contestatorului, în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu, respectiv excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A..
Arată că motivele de nelegalitate pot fi analizate doar pe calea plângerii contravenționale.
Apreciază că, în baza dispozițiilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, în vigoare la data încheierii procesului-verbal de contravenție, contestatorul este obligat să achite tariful de despăgubire.
Valoarea cheltuielilor de executare se încadrază în limitele legale admise de OMJ nr. 2561/2012.
Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 144/2012, legiuitorul a statuat în mod evident că tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, se anulează. Legiuitorul a avut în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15/2002 și care au contestat în instanță tarifele de despăgubire.
Nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci despre executarea silită a creanțelor rezultată dintr-un proces verbal întocmit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, necontestat în instanță.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La dosarul cauzei a fost depus în copie certificată dosarul de executare nr. 3092/2014 al B. T. F..
Petentul nu a comunicat dacă înțelege să formuleze și plângere contravențională împotriva procesului-verbal ce constituie titlu executoriu.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Prin Sentința Civilă nr. 1948 din 06.05.2015 instanța de fond a admis contestația la executare formulată și a anulat în întregime actele de executare ce formează obiectul dosarului nr. 3092/2014 al B. T. F..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Executarea silită, ce face obiectul dosarului nr. 3092/2014 al B. T. F., a fost încuviințată prin încheierea nr. 5515 din 07.07.2014 a Judecătoriei G. - fila 7, în baza cererii formulate de creditoare la 26.06.2014 – fila 33.
Prin procesul-verbal ce stă la baza executării silite, contestatorul D. I. N. a fost obligat la plata sumei de 96 euro, cu titlu de tarif de despăgubire, în baza dispozițiilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
Cu privire la motivele de contestație invocate de către debitor, instanța le apreciază ca fiind întemeiate.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 112/06.03.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 309 din 25.04.2014, s-a reținut că, prin Ordonanța Guvernului nr.15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art.1 alin.(2) din actul normativ menționat.
Curtea a arătat că, potrivit art.8 alin.(1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr.2 la ordonanță. De asemenea, Curtea a reținut că, distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art.8 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr.4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. Totodată, Curtea a constatat că prin art.I pct.2 din Legea nr.144/2012 au fost abrogate prevederile din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin art.II din aceeași lege s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.
Curtea a observat însă că autorul acesteia, intimata C.N.A.D.N.R. se raportează, în argumentarea criticii, la redactarea pe care textul constituțional o avea anterior revizuirii din 2003, și anume că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”, or, în prezent, acesta prevede, alături de legea penală mai favorabilă, și legea contravențională mai favorabilă ca excepție de la regula neretroactivității legii.
Astfel, Curtea a reținut că, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire — suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta — textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art.15 alin.(2) din Legea fundamentală.
Prin urmare instanța de față va înlătura susținerile intimatei, cu privire la caracterul civil al creanței de plată, reprezentat de obligația la plata tarifului de despăgubire.
În continuare, Curtea Constituțională a avut în vedere că, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.12 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din 27 aprilie 2007, Curtea a reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei.
Totodată, Curtea a constatat că contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Având aceste aspecte, instanța de fond a constatat intervenită legea contravențională mai favorabilă în cursul executării silite, respectiv prevederile art. II din Legea nr 144/2012, a cărei aplicare nu se va reduce doar la procesele-verbale aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi având în vedere că, prin ipoteză, petentul nu avea posibilitatea efectivă de a lua la cunoștință despre conținutul procesului-verbal de contravenție, fiind comunicat doar prin afișare (fila 19).
Având în vedere posibilitatea de analiză a incidenței legii contravenționale mai favorabile și în procedura de executare silită, statuată prin Decizia nr. 112/2014 a Curții Constituționale a României, instanța a respins motivul de inadmisibilitate a contestației, invocat de către intimată, legat de analiza fondului plângerii contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel CNADNR criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal, constatarea nulității absolute a sentinței civile fiind dată cu încălcarea normelor de competență teritorială, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare.
În motivarea apelului apelanta a arătat că sentința atacată a fost dată cu încălcarea normelor privitoare la competența teritorială, fiind invocată excepția necompetenței în condițiile legii.
A mai susținut apelanta că instanța de fond a reținut greșit că în cauză sunt aplicabile dispozițiile mai favorabile conținute de Legea nr. 144/2012, întrucât dispozițiile acestei legi se aplică de la data intrării în vigoare deci pentru faptele contravenționale săvârșite după această dată.
Totodată, atât timp cât procesul-verbal de contravenție emise pe numele constatatorului nu a fost contestat, neexistând o hotărâre judecătorească de anulare chiar și în parte a măsurilor dispune prin acesta, apelanta deține un titlu executoriu apt de executare silită pentru valorificarea creanței prevăzute în actul sancționator, care a intrat în putere de lucru judecat.
Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007 nu este aplicabilă în cauză întrucât Legea nr. 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinietă valabilă, ci exclude doar obligația de plată a tarifului de despăgubire.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 650 alin. 3 și art. 466 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Verificând legalitatea și temeinicia Sentinței apelate, prin prisma motivelor invocate, instanța reține că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Cu privire la critica soluției date excepției de necompetență teritorială, tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 651 Cod procedură civilă instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. Or, în cauza de față, domiciliul contestatorului se află în circumscripția Judecătoriei A..
Instanța de fond a procedat în mod corect atunci când a admis contestația la executare și pe lângă argumentele prezentate de prima instanță, tribunalul găsește necesare și următoarele precizări, care sprijină argumentația și soluția primei instanțe.
Titlul executoriu în baza căruia s-a desfășurat executarea silită este reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._ din 04.07.2011, care a fost comunicat contravenientului prin afișare la data de 10.07.2011 potrivit procesului-verbal de comunicare prin afișare de la fila 19.
Conform art. 27 alin 1 din OG 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Prin Decizia RIL nr. 10 din 10.10.2013 a ICCJ, s-a stabilit că interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, va fi în sensul că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Așadar, în acord cu dispozițiile art. 27 teza I din OG 2/2001 și având în vedere și Decizia RIL nr. 10 din 10.10.2013 a ICCJ, instanța reține că apelanta avea obligația de efectua procedura de comunicare a procesului verbal de contravenție prin poștă, cu aviz de primire, iar numai ulterior, în cazul în care această primă modalitate de comunicare nu era eficientă, putea recurge la procedura de comunicare prin afișare.
Potrivit art. 37 din OG 2/2001 procesul-verbal neatacat cu plângere contravențională în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Având în vedere că procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat în mod legal, termenul de 15 zile pentru formularea plângerii contravenționale nu a început să curgă, astfel încât procesul-verbal de contravenție nu reprezintă titlu executoriu.
Întrucât potrivit art. 632 alin. 1 Cod procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, tribunalul consideră că în mod întemeiat și corect a fost admisă contestația la executare.
Având în vedere considerentele prezentate, deși ar părea de prisos cercetarea celorlalte argumente ale apelantei, totuși tribunalul își însușește argumentele instanței de fond referitoare la aplicarea retroactivă al legii mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului debitor, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.
În aceste condiții, în acord cu statuările Curții constituționale din Decizia nr. 112/06.03.2014,dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că debitorul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma nemaiavând nici un suport legal în prezent.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauza D. P. contra României din 26.04.2007 (paragraful 103), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.”
În aceste condiții, instanța apreciază că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în nici un fel de motive obiective.
Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța urmează să înlăture de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În aceste condiții, instanța, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, va respinge ca nefondat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către apelanta-intimată C. NAȚIOANLĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 6, b-ul I. M., nr. 401 A, împotriva sentinței civile nr. 1948 din 6 mai 2015, pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimatul-contestator D. I. N., cu domiciliul în A., ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2015
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. R. B. V. Măneață C. M.
Red. thred.M.C.R
La 23.07.2015 - 4 ex
. data de24.07.2015
D.f._, Judecătoria A.
J.f. A. R. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 704/2015. Tribunalul TELEORMAN | Contestaţie la executare. Decizia nr. 813/2015. Tribunalul... → |
|---|
