Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 5622/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5622/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 05-06-2012 în dosarul nr. 469/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 469/A
Ședința publică din 5 iunie 2012
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: L. V.
GREFIER: F. S.-H.
S-a luat in examinare apelul formulat de apelanta S. L. împotriva sentinței civile nr. 5622/25.03.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. L. V., V. E. M. și S. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 29.05.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate aparatorului apelantei reclamante să formuleze concluzii scrise, în temeiul art. 260 C.p.c., a amânat pronunțarea la 05.06.2012, dând următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze, constată că :
Prin cererea civilă înregistrata la data de 06.07.2009, sub numărul_ la Judecătoria Timișoara, reclamanta S. L. în contradictoriu cu pârâtele B. L. V., V. E. M. și S. M. M., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa dispună anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 25/17.05.2007 emis de N. public V. D. S. de pe urma defunctului soț S. V. decedat la 26.02. 2007, în ce privește cota de ¾ din . .-122 Timișoara, să se constate că masa succesorală nu cuprinde cota de ¾ din imobilul arătat mai sus întrucât reclamanta a cumpărat de la fosta soție a lui S. V. cota de ½ din acest apartament cu bani proprii și, în consecință, numai restul de ½ a fost bun comun al reclamantei și al soțului său. În aceste condiții doar ¼ din apartament se cuprinde în masa succesorală, să se dispună intabularea în CF_ Timișoara a dreptului său de proprietate asupra cotei de ½ din acest apartament cu titlu de bun propriu, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 06.11.1979 încheiat la N. de stat Sică N., să se dispună partajul succesoral în sensul atribuirii în favoarea reclamantei a apartamentului de mai sus cu intabularea în CF a dreptului său proprietate asupra imobilului.
Prin sentința civilă nr. 5662/25.03.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ , a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta S. L., în contradictoriu cu pârâtele B. L. –V., V. E. si S. M. M.. A fost disjuns capatul de cerere referitor la partajul succesoral, sens in care s-a format dosar separat cu termen la 15 aprilie 2010. A fost obligată reclamanta S. L. la plata cheltuielilor de judecata ale paratei S. M. M., in suma de 1000 de lei, reprezentand onorariu avocatial.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele :
Prin certificatul de moștenitor nr.25/17.05.2007 emis de BNP V. D. S. (fila 7 dosar) s-a constatat ca de pe urma defunctului S. V., decedat in 26 februarie 2007 a ramas o masa succesorala cuprinsa, printre alte bunuri care nu intereseaza prezenta cauza, din cota de ¾ parte din intreg imobilul situat in Timisoara, .-122, corp de cadire A, ., inscris in CF nr._ Timisoara.
Mostenitorii acceptanti sunt: reclamanta S. L., in calitate de sotie supravietuitoare a dobandit cota de ¼ parte, iar paratele B. L. V., V. E. M. și S. M. M., in calitate de fiice au dobandit fiecare cate o cota de ¼ parte din masa succesorala.
Initial, in motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca aceasta cota de ¾ din imobil care formeaza masa succesorala ramasa de pe urma defunctului sot este gresit calculata, intrucat reclamanta a cumparat in data de 6 noiembrie 1979 cota de ½ a primei sotii a defunctului, rezultata in urma sistarii comunitatii de bunuri, cota cumparata cu banii proprii ai reclamantei, ceea ce determina calitatea de bun propriu a acelei cote.
Parata S. M. M. s-a aparat prin intimpinarea de la fila 19 dosar aratând ca într-adevăr reclamanta a cumpărat de la V. S., fosta soție a defunctului său soț S. V., în data de 06.11.1979, cota de ½ din imobil, dar ca bun comun, iar nu ca bun propriu.
Acest aspect, a aratat parata, rezultă în mod evident din aliniatul 9 al contractului autentic în care se menționează expres că acea cotă de ½ a fost cumpărată de către reclamanta căsătorită cu S. V. în prezent decedat, ca bun comun. Contractul autentic de vânzare cumpărare este valabil, iar înscrierea în CF s-a făcut în acest sens.
Faptul că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare reclamanta era căsătorită cu S. V., este dovedit cu certificatul de căsătorie care atestă că acea căsătorie s-a încheiat în data de 15.05.1979.
Susținerea reclamantei că ar fi cumpărat cota de ½ din imobil ca bun propriu a fost contrazisă de declarația acesteia din contractul de vânzare cumpărare din care a reieșit clar că a cumpărat-o ca bun comun.
Aceasta sustinere potrivit careia cota de ½ din imobil este cumparata de sotii S. L. si S. V. ca bun comun, iar nu ca bun propriu al reclamantei a îmbrățișat-o si reclamanta, care in data de 4 martie, a procedat la modificarea actiunii in acest sens (adica nu a mai inteles sa sustina calitatea de bun propriu a cotei de ½, ci calitatea de bun comun) .
In plus insa, prin acea modificare de actiune reclamanta a relevat imprejurarea ca restul de ¾ are calitatea de bun comun al sotilor S. L. si S. V.. In sustinerea acestei noi motivari a adus reclamanta consideratiile potrivit carora bunul edificat de catre primii doi soti s-a dobandit prin contractarea de catre acestia a unui impumut de la Stat, ale carei rate s-au platit pe parcursul a 16 ani, iar din intreg imprumutul de 65.000 de lei si 4875 lei dobanda (fila 36 dosar), doar 11.091 lei au fost platiti impreună cu prima sotie, iar restul au fost achitati impreuna cu a doua sotie .
Instanța de fond nu a imbratisat aceasta solutie, cata vreme in practica s-a stabilit ca dreptul de proprietate asupra locuintei construite cu credit acordat de stat se dobandeste la data predarii preluarii, iar nu la data platii ratelor de credit. Astfel, sotii S. S. si S. V. au dobandit imobilul cu titlul de proprietate . cand s-a realizat predarea –preluarea acestuia. De altfel, s-a statuat cu putere de lucru judecat prin Sentinta civila nr. 1435 din 13 martie 1974 ( fila 42 dosar) atunci cand a fost desfacuta casatoria partilor, că fiecare dintre fostii soti are in proprietate o cota de ½ din imobil.
Acea cota de ½ aflata in proprietatea fostei sotii Vacarescu S. a fost instrainata catre sotii S. L. si S. V. in timpul casatoriei acestora si deci a devenit bun comun ala sotilor din urmă.
Considerentele pentru care această cotă este bun comun al sotilor S. L. si S. V., iar nu bun propriu al reclamantei au rezidat in aceea ca a fost dobandita in timpul casatoriei partilor, asa cum rezulta si din cuprinsul contractului de vanzare cumparare si asa cum este reflectat si in evidenta de carte funciara. De altfel nici reclamanta in urma modificarii de actiune nu a mai sustinut aceasta imprejurare a dobandirii cotei de ½ ca bun propriu. Tot astfel, martorii reclamantei au aratat ca acea suma primita de catre reclamanta de la parintii sai acoperea valoarea unui sfert din apartament, ceea ce conduce catre teza dobandirii cotei de ½ ca bun comun.
Cat priveste cealalta cota de ½, s-a arătat ca aceasta se afla in proprietatea defunctului S. V. si nu poate a fi considerata ca bun comun a sotilor din urmă, S. L. si S. V. pe de o parte pentru ca proprietatea asupra imobilului s-a dobandit de catre primii soti in anul 1968, pe de alta parte pentru ca prin Sentinta civila nr. 1435 din 13 martie 1974 s-a stabilit definitiv si irevocabil ca primii soti au fiecare in proprietate in urma sistarii devalmasiei o cota de ½.
Judecătoria a reținut, in lumina celor sustinute de catre reclamanta (atunci cand a relatat ca ratele au fost plătite . mare de sotii din urma) ca, desi imobilul a fost cumparat in anul 1968 la pretul de 121.600 de lei, in anul 1979, atunci cand prima sotie a fost despagubita de catre S. L. si S. V., aceasta a primit un pret de doar 25.000 de lei pentru jumatate in imobil tocmai in considerarea faptului ca reclamanta ii prelua primei sotii partea ramasa din rate. In acest fel au inteles partile sa-si reglementeze singure situatia juridica care se reflecta si in cartea funciara a imobilului.
Pentru toate aceste considerente s-a considerat ca in mod corect notarul public a retinut ca masa succesorala ramasa de pe urma defunctului S. V., decedat in 26 februarie 2007, este compusa din cota de ¾ din imobilul in discutie, adica din cota de ½ rezultata din sistarea comunitatii de bunuri cu prima sotie si cota de ½ din comunitatea de bunuri cu ultima sotie (adica ¼ din imobil).
In temeiul art 274 C.P.civ., reclamanta aflata in culpa procesuala a fost obligată la suportarea cheltuielile de judecata ale paratei S. M. M., in suma de 1000 de lei, reprezentand onorariu avocatial.
In temeiul art 165 C.P.civilă, intrucat capatul de cerere privind partajul succesoral nu este in stare de judecata acesta s-a disjuns urmând a se forma dosar separat cu termen in 15 aprilie 2010.
Împotriva acestei sentinței civile a declarat apel la data de 4.05.2010, apelanta S. L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul de admiterii cererii introductive și să se dispună: anularea parțială a Certificatului de moștenitor nr. 25/17. 05.2007, pentru motivele arătate și dovedite în cursul dezbaterii asupra fondului, iar în consecință să se stabilească masa succesorală, în sensul că aceasta se compune din 1/2 din imobilului situat în Timișoara, .-122, cota de 1/2 din acest imobil fiind bun propriu al apelantei, dobândit prin cumpărare de către ea, prin subrogare reală a valorii primite cu titlu de dar manual de la părinții săi, astfel cum a dovedit cu martorul T. D.; context în care solicită formarea loturilor potrivit cotelor legale rezultând din acest 1/2, adică: 1/4 din jumătatea imobilului către ea, iar 3/4 din jumătate, celorlalte 3 părți din proces; să i se atribuie integral apartamentul, cu stabilirea unei sulte, și să se dispună intabularea în C.F a dreptului asupra imobilului în favoarea sa.
In motivare, a considerat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, consemnând superficial starea de fapt, neapreciind probele de la dosar, reținând în mod contrar dovezii pe care a administrat-o cu înscrisuri și cu martori că a dobândit cu titlu de dar manual suma necesară pentru a cumpăra de la fosta soție a defunctului cota parte din imobil de 1/2 cota parte care prin subrogarea reală devine bun propriu și nicidecum bun comun, cum a reținut instanța și cum a apreciat eronat aceasta.
A apreciat că instanța este efectiv derutată de faptul că în contractul de vânzare-cumpărare și în C.F., este consemnat că bunul este comun chiar dacă valoarea cu care a fost cumpărat este bun propriu, cu atât mai mult cu cât masa succesorala este stabilită în Certificatul de moștenitor dar potrivit unanimității practicii judecătorești și a doctrinei de specialitate: "este îndreptățit să ceară anularea Certificatului de moștenitor și acela care pretinde că un bun proprietatea sa a fost considerat că a aparținut defunctului a cărui succesiune s-a dezbătut. Acțiunea în anulare a certificatului de moștenitor introdusă de o atare persoană are caracterul unei acțiuni în revendicare, iar reclamantul trebuie să facă dovada proprietății” ( art. 25 din Decretul 40/1953 privind procedura succesorală) TS. ./1973 RRD nr. 7/1974, p.59).
A considerat că este indubitabil că acțiunea sa este o acțiune în revendicare în raport cu părțile din proces, deoarece în mod eronat cota parte de proprietate de 1/2 dobândită de ea în temeiul art.31 lit.(f) C. fam, este calificată bun comun și nu bun propriu.
În drept, art.282-298 C. proc. civ.
Apelanta a formulat precizare a motivelor de apel, solicitând citarea pârâtelor la interogatoriu, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate in sensul de a admite cererea introductivă.
In motivare, a invederat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, prin aceea că a stabilit o stare de fapt nereală, încălcându-i dreptul de proprietate dobândit prin cumpărarea cotei de 1/2 din imobilul situat în Timișoara, .-122, cu bani proveniți de la părinții săi, cu titlul de dar manual făcut doar apelantei și nu și soțului său, context în care cota de 1/2 din imobil este bun propriu al său și nu bun comun, iar ca atare nu face obiectul partajului, acest obiect facându-1 doar cota de ½ din imobil care este proprietatea defunctului său soț, S. V..
Așadar, a concluzionat că greșit a reținut instanța de fond că a făcut o declarație la cumpărarea cotei de 1/2 ca este bun comun, prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece aceasta a fost si este formula pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare potrivit art. 30 din Codul familiei, că toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, dar această prezumție este răsturnată de probele pe care le face precum că cumpărarea a făcut-o cu suma primită de la părinții săi, întrucât cum se poate vedea: foștii soți S. V. și S. S. au contractat un credit pentru construirea apartamentului la data de 4 martie 1968 pentru suma de 121.600 lei dar s-au despărțit în fapt în ianuarie 1969 iar prima lună de restituire a ratelor din acest credit a fost in ianuarie 1969, iar apelanta a cumpărat ½ din imobil după ce foștii soți au divorțat și au făcut partajul bunurilor comune.
Intimata S. M. M. a formulat întâmpinare, înțelegând să invoce excepția inadmisibilității unei astfel de acțiuni promovate de către apelanta succesoare, care a participat alături de intimatele pârâte la dezbaterea succesorală, respectiv la emiterea certificatului de moștenitor a cărui anulare parțială se solicită, iar pe fond respingerea ca nefondat a apelului și menținerea sentinței atacate.
In motivare, a precizat că reclamanta apelantă dorește să învedereze instanței faptul că, cota de 1/2 este bunul ei propriu iar restul a fost achitat împreună cu defunctul egal începând cu anul 1972 iulie. Deci numai cota de 1/4 formează masa succesorală.
În motivele de apel se susține că în temeiul art. 25 din Decretul nr. 40/1953 privind procedura succesorală notarială este îndreptățit să ceară anularea certificatului de moștenitor și acela care pretinde că un bun proprietatea sa a fost considerat că a aparținut defunctului a cărui succesiune s-a dezbătut. Acțiunea în anulare a certificatului de moștenitor introdusă de o atare persoană are caracterul unei acțiuni în revendicare, iar reclamantul trebuie să facă dovada proprietății. În primul rând, a menționat că Decretul la care apelanta face referire a fost abrogat de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici. In al doilea, rând textul invocat de apelantă se referea la persoanele care nu au participat la dezbaterea succesorală și nu și-au recunoscut reciproc drepturile, aceștia putând fi succesori sau terțe persoane.
Potrivit art. 77 al. 2 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici „în succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului succesiunii și ale soțului supraviețuitor, cotele de contribuție ale acestora la dobândirea bunurilor se stabilesc prin acordul moștenitorilor”.
Prin urmare, a invederat că anularea certificatului de moștenitor pe motiv că în masa succesorală a fost introdus un bun cu mențiunea că are caracterul de bun comun, iar această mențiune nu ar corespunde realității, poate fi temeiul unei acțiuni în anularea certificatului de moștenitor, dar numai dacă ea este formulată de succesorii care nu au participat la notarul public la dezbaterea succesorală si nu și-au recunoscut reciproc drepturile. Or, apelanta reclamantă a fost prezentă la dezbatere, împreună cu pârâtele fiind de acord cu masa succesorală și cotele stabilite de notar, iar după aproape 3 ani de zile promovează această acțiune prin care contestă cotele succesorale stabilite prin acordul tuturor moștenitoarelor.
Pentru aceste considerente, intimata a apreciat acțiunea apelantei reclamante ca fiind inadmisibilă.
Prin urmare, în această situație, prezentându-se toți succesorii la notarul public la dezbaterea succesorală, certificatul de moștenitor luând naștere printr-un acord de voință, dacă unul din succesori socotește că voința sa a fost viciată, putea cere anularea acestuia doar pentru vicii de consimțământ.
În concluzie, prin sistarea comunității de bunuri dintre S. V. și fosta sa soție V. S. în baza sentinței civile nr. 1435 din 13 martie 1974 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dos. nr. 1670/1971, definitivă și irevocabilă, cota lui S. V. de 1/2 din imobilul din litigiu avea regimul juridic de bun propriu fiind și intabulat în cartea funciară cu această însușire. Astfel, susținerile reclamantei care oricum nu au fost dovedite, că ar fi achitat împreună cu acesta o parte din ratele aferente imobilului în perioada concubinajului, nu schimbă cu nimic natura juridică a acestui bun, din bun propriu în bun comun.
În ceea ce privește probele solicitate de apelantă, prin motivele de apel, a solicitat respingerea probei testimoniale întrucât prima instanță a administrat toate probele solicitate, mai cu seamă că în speță este vorba de un act autentic.
Cu privire la expertiza solicitată, solicită de asemenea respingerea, întrucât ea nu se justifică, capătul de cerere privind partajul, fiind disjuns, formând obiectul unui dosar separat, în prezent suspendat.
În probațiune, a depus în copie: Sentința civilă de divorț nr. 1435/13.03.1974 pronunțată de Judecătoria Timișoara, contract de vânzare – cumpărare autentificat prin încheiere de autentificare nr._/6.11.1979, certificat de moștenitor nr. 25/17.05.2007, certificat de căsătorie.
Intimatele B. L.-V. și V. E. au formulat întâmpinare, solicitând admiterea apelului formulat de apelantă și respingerea apărării făcută prin întâmpinarea depusă de către intimata S. M.-M., să se dispună admiterea cererii formulate de S. L. ca fiind temeinică și legală.
Prin decizia civilă nr. 116/01.03.2011 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul T. a admis apelul formulat de către apelanta S. L. împotriva sentinței civile nr. 5622/25.03.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimatele B. L. V., V. E. M. și S. M.. A desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Timișoara, fără a acordat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că critica formulată de către apelantă este întemeiată în ceea ce privește nesoluționarea fondului cauzei.
Împotriva deciziei civile nr. 116/1.03.2011 a Tribunalului T. a declarat recurs pârâta S. M. - M. înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar_ 2009 la data de 20.07.2011.
Prin decizia civilă nr. 1583/R/23.11.2011 pronunțată în dosarul nr._ Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de pârâta S. M.-M. împotriva deciziei civile nr. 116/1.03.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ . A casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 C.p.c. A reținut fără nici un suport legal că cererea pentru anularea parțială a certificatului de moștenitor este una incidentală și nu poate fi judecată decât împreună cu cererea de partaj succesoral, care în mod greșit ar fi fost disjunsă.
În realitate, acțiunea formulată de reclamanta S. L. are două capete de cerere principale, respectiv anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 25/17.05.2007 (compunerea masei succesorale) și partajul succesoral.
Prima instanță a analizat pe fond primul capăt de cerere.
În mod corect a disjuns, în baza art. 165 C.p.c., capătul de cerere privind partajul succesoral, constatând că acesta nu este în stare de judecată.
Pe de altă parte, nu se poate realiza partajul succesoral până nu se va stabili irevocabil compunerea masei succesorale.
În consecință, în mod greșit instanța de apel nu analizat pe fond apelul reclamantei, care este motivat exclusiv pe cererea vizând anularea parțială a certificatului de moștenitor, cerere care a fost analizată pe fond de către prima instanță.
Față de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 5 și 9 C.p.c. și art. 312 alin. 5 C.p.c., Curtea a admis recursul declarat de pârâta S. M.-M. împotriva deciziei civile nr. 116/1.03.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
Apelul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_ la data de 10.01.2012.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate - conform dispozițiilor art. 315 C. pr. civ. ce stipulează că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului - tribunalul constatăurmătoarele:
Prin decizia civilă nr. 1583/R/23.11.2011, Curtea de Apel Timișoara a impus cerința instanței de apel de a analiza pe fond apelul reclamantei, care este motivat exclusiv pe cererea vizând anularea parțială a certificatului de moștenitor.
Criticile apelantei - că sentința apelată a fost pronunțată cu interpretarea eronată a mijloacelor de probă administrate în cauză ce au condus la reținerea unei stări de fapt neconforme realității și cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în speță - sunt neîntemeiate.
Judecătoria a reținut corect starea de fapt care a rezultat din administrarea mijloacelor de probă și aplicat just normele legale incidente în materie.
Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este întemeiată în drept, întotdeauna, pe prevederile art. 88 din Legea nr. 36/1995, fiind o acțiune în petiție de ereditate. Dacă orice alt act notarial poate fi atacat în justiție de către orice persoană interesată, în temeiul art. 100 raportat la art. 99 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, art. 88 din aceeași lege reglementează un caz special, derogatoriu de la prevederile de drept comun ale art. 100 raportat la art. 99 alin. 1.
În consecință, titular al acțiunii în anularea certificatului de moștenitor, acțiune în petiție de ereditate, poate fi numai persoana cu vocație succesorală efectivă, în calitate de moștenitor legal sau testamentar universal sau cu titlu universal, ale cărui drepturi succesorale au fost vătămate prin eliberarea certificatului de moștenitor în favoarea altei persoane, cu nesocotirea vocației sale succesorale efective universale sau cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular sau terțul care invocă un drept de proprietate asupra imobilului inclus în masa succesorală menționată în certificatul de moștenitor nu are deschisă calea acțiunii în petiție de ereditate, ci calea acțiunii în revendicare.
În speță, reclamanta, în calitate de moștenitoare legală are un interes legitim în formularea unei acțiuni în anularea certificatului de moștenitor.
Prin eliberarea certificatului de moștenitor se creează două tipuri de raporturi, pe de o parte, raporturi între moștenitorii care au consimțit la eliberarea lui și, pe de altă parte, raporturile terților față de constatările cuprinse în certificat.
Apelanta - reclamantă se circumscrie categoriei de persoane cărora le sunt aplicabile prima categorie de raporturi juridice.
În cazul în care moștenitorii au fost prezenți în fața notarului și și-au recunoscut drepturile succesorale, consimțind la toate mențiunile privitoare la calitatea de succesori, întinderea drepturilor lor succesorale și alcătuirea masei succesorale, puterea doveditoare a certificatului de moștenitor rezidă din acordul de voință al părților.
Prin urmare, cuprinsul certificatului de moștenitor în litigiu face dovada deplină împotriva moștenitorilor care au consimțit la eliberarea lui atâta timp cât actele de voință ale acestora, prin care și-au recunoscut reciproc calitatea și întinderea drepturilor, nu au fost anulate pentru vicii de consimțământ.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge apelul formulat de apelanta S. L. împotriva sentinței civile nr. 5622/25.03.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. L. V., V. E. M. și S. M..
În baza art. 274 C.pr.civ., va obliga apelanta să plătească intimatei S. M. M. suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței justificative depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta S. L. cu domiciliul în Timișoara, .-122, corp A, jud. T. împotriva sentinței civile nr. 5622/25.03.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. L. V. cu domiciliul în Timișoara, ., ., jud. T., V. E. M. cu domiciliul în Timișoara, .. 24, jud. T. și S. M. cu domiciliul în Lugoj, .. 25, ., ..
Obligă apelanta să plătească intimatei S. M. M. suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publică din 5 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. P. L. V.
Pentru GREFIER - aflat în C.O.
F. S.-H.
Semnează Grefier Șef Secție R. K.
Red. C.P./Tehnoredact. E.M.K.
6 ex./4 .
Prima instanță – jud. D. P.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1693/2012.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1657/2012.... → |
|---|
