Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1657/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1657/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 30-05-2012 în dosarul nr. 1657/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 1657/2012
Ședința publică de la 30 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. H.
Grefier F. L. C.
S-a luat în examinare acțiunea civilă promovată de reclamanta L. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP TIMIS, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
S-a pus in discutie cererea de amânare.
Reprezentantul Ministerului Public a lăsat la aprecierea instantei.
Instanța a respins cererea de amânare formulata de reclamanta, nefiind justificata cu vreun înscris în susținerea ei cauza a fost suspendata din 4 mai 2011 pana azi, termen in care nu s-au depus probe la dosar si nu s-a facut dovada demersurilor, astfel ca, văzând ca nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /16.07.2010, reclamanta L. M. a chemat in judecată pârâții S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP TIMIS, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare la muncă forțată în fosta U.R.S.S.; obligarea Statului român la plata despăgubirilor în sumă de 342.600 EUR sau echivalentul în lei la data executării (200 Eur/zi x 1713 zile = 342.600 Eur ) cu titlu de daune morale pentru luarea măsurilor administrative cu caracter politic și a suferințelor fizice și psihice cauzate pentru subsemnata reclamantă L. M.; obligarea Statului român Ia plata despăgubirilor în sumă de 344.400 EUR sau echivalentul în lei la data executării (200 Eur/zi x 1722 zile = 344.400 Eur ) cu titlu de daune morale pentru luarea măsurilor administrative cu caracter politic și a suferințelor fizice și psihice cauzate pentru soțul decedat L. F. C.; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, se arată că, la data de 14 ianuarie 1945 reclamanta la vârsta de 18 ani și viitorul soț L. F. C. în vârstă de 17 ani au fost ridicați de la domiciliu de către autoritățile locale și sovietice și deportați în fosta URSS zona Dombas. Ambii au fost aproape copii când au fost smulși de lângă părinți și frați și transportați în condiții inumane, cazați în condiții mizere, fără speranță că vor supraviețui condițiilor climaterice și de muncă la care au fost supuși.
Reclamanta L. M. născută Fettich, cunoscută și cu prenumele M. a fost deportată în perioada 14.01._49 și a beneficiat pentru perioada deportării și de indemnizație lunară în baza Decretului Lege 118/1990 conform Hotărârii 311/01.02.1991 a Comisiei Județene T. de aplicare a DL 118/1990, apoi de indemnizație de urmaș după soțul decedat stabilită prin Decizia 36/09.04.2002 a Direcției de Muncă și Solidaritate Socială T..
Soțul său L. F. C. a fost deportat în perioada 14.01._49 și a beneficiat de recunoașterea vechimii în muncă pentru perioada deportării și de indemnizație lunară în baza DL 118/1990 conform Hotărârii 312/01.02.1991 a Comisiei Județene T. pentru aplicarea DL. 118/1990 cu aliații sovietici, etnicii germani erau acuzați de colaborare cu ocupantul.
Punctul culminant al tragediei locuitorilor germani din România 1-a reprezentat ordinul nr. 031 din 6 ianuarie 1945 al Comisiei Aliate ( Sovietice ) de control către președinția Consiliului de Miniștri român, privind mobilizarea acestora pentru lucru. El preciza că în perioada 10-20 ianuarie 1945 urmau să fie mobilizați toți locuitorii germani apți de muncă indiferent de cetățenia lor, bărbații între 17 și 45 ani, femeile între 18 și 30 ani.
Nu s-a luat niciodată în considerare suferința cauzată de mutarea în plină iarnă a unei întregi populații la o distanță considerabilă de casele lor, de familie, prieteni.
Numărul germanilor deportați pentru muncă forțată de reconstrucție în U.R.S.S. a fost estimat de diferite surse la 70.000 - 97.762 persoane.
Etnicii germani au fost transportați cu trenuri de marfă în plină iarnă. Comandamentul sovietic local, în colaborare cu Comandamentul român și autoritățile polițienești, au procedat la curățirea și ridicarea tuturor, cetățenilor de origine etnică germană, mergând din casă în casă, apoi îi depuneau în cămine sau parcuri, de unde erau transportați la gară și urcați în trenuri.
Foarte mulți deportați au decedat, iar cei care au supraviețuit condițiilor mizere în care au fost transportați și obligați să trăiască în barăci, muncind din greu în mine sau în construcții, sau întors bolnavi, fiind nevoiți tot restul vieții să suporte consecințele faptului că s-au născut germani.
Prin măsura administrativă a deportării la muncă forțată, a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințe dăunătoare neevaluabile în bani; aceste consecințe sunt de ordin moral, psihic care aduce atingere dreptului personal nepatrimonial la libertate, la dreptul de a fi respectat ca om. Acestor oameni li s-a călcat în picioare personalitatea, dreptul la o viață privată în mijlocul familiei, a prietenilor, fiind tratați ca niște animale bune de lucru.
Este de netăgăduit că orice măsură abuzivă luată pe nedrept produce celor în cauză, familiei și urmașilor, suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea, libertatea individuală, drepturi ocrotite de lege și că din acest punct de vedere se produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații sub forma daunelor morale.
In drept, prevederile Legii nr.221/2009.
Pârâta D.G.F.P. in reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, in calitate de reprezentant legal al paratului S. R., a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecata sa respingă acțiunea ca neîntemeiata, având in vedere Deciziile Curții Constituționale prin care s-apronunțat asupra excepțiilor de neconstitutionalitate a Legii nr.221/2009 si ale O.U.G. nr. 62/2010, de modificare si completare a Legii nr. 221/2009
Solicita instanței sa aiba in vedere la soluționarea cauzei deciziile nr. 1354/20.10.2010, prin care au fost declarate neconstitutionale prevederile art.l pct. 1 si art.II din OG nr.62/2010 precum si nr. 1358/21.10.2010, prin care Curtea Constituționala a admis excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art.5 alin.l lit.a). teza intai din Legea nr.221/2009.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 a fost admisa excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, iar aceste prevederi au rămas fara efecte juridice incepand cu data de 31.12.2010, intrucat legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
In acest sens invoca dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituția României, revizuita: ""Dispozițiile din legile si ordonanțele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale. isi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale daca, in acest interval. Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept".
Asa fiind, Curtea Constituționala a admis excepția de neconstitutionalitate a art.5 alin.l 7 lit.a teza intai din Legea nr.221/2009 argumentând tocmai prin aceea ca persoanele ce au suferit prin condamnări cu caracter politic si masuri administrative pronunțate in perioada 6 martie_89 au beneficiat deja de masuri reparatorii oferite de acte normative succesive apărute anterior:
Prin toate reglementările legale sus-citate, S. R. a urmărit, in condițiile art.998 Cod civil, repararea integrala atât a daunelor morale cat si a celor materiale suferite de persoanele care s-au aflat in situațiile prevăzute de legea nr.221/2009.
In prezent, temeiul legal in baza căruia reclamanta a solicitat despăgubiri ca urmare a prejudiciului produs in urma masurilor administrative ori condamnărilor cu caracter politic pronunțate in perioada 6 martie_89 nu se mai regăsește in Legea nr.221/2009, asa incat, solicita instanței sa respingă acțiunea ca fiind lipsita de temei legal.
Solicita aplicarea art.242 alin.ultim C.pr.civila privind judecarea in lipsa .
Reclamanta L. M. născută FETTICH a formulat precizare de acțiune solicitând in completarea acțiunii inițiale:
Obligarea Statului român la plata despăgubirilor materiale în sumă de 35.280 lei (600 lei/lună x 12 luni x 4,9 ani = 35.280 lei ) - reprezentând salariul minim pe economie ce l-ar fi putut realiza soțul meu L. F. C. în calitate de muncitor pe perioada deportării;
Obligarea Statului român la plata despăgubirilor materiale în sumă de 35.280 lei (600 lei/lună x 12 luni x 4,9 ani = 35.280 lei ) - reprezentând salariul minim pe economie ce l-ar fi putut realiza petenta L. M. născută FETTICH în calitate de muncitor pe perioada deportării;
In fapt și în drept;
Decizia 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale a declarat neconstituționale dispoz.art.l punct 1 și art.2 din OUG 62/2010 pentru modificarea și completarea L 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii 244/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente.
Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a declarat neconstituționale prevederile art.5 alin.l lit.a) Teza I din L. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Ambele decizii au fost publicate în M.Of. 761 din 15.11.2010, Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 precizează că dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale din L. 221/2009 își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei, dacă, în acest interval parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile constituției, pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept ( art.147 alin 1 Constituție ).
Legea nr. 202/2010 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor ce a intrat în vigoare în 26 noiembrie 2010 la art. XIII privind unele modificări la Legea 221/2009 nu aduce nici o schimbare art.5 alin. 1 litera a) și b ) privind acordarea despăgubirilor morale și materiale.
Această lege este aplicabilă cu începere de la data de 26 noiembrie 2010 și nu ne restrânge dreptul pretins prin acțiunea principală respectiv prin prezenta precizare de acțiune, dispozițiile din prezenta lege nefiind declarate neconstituționale.
În drept prevederile art.5 alin.l litera b) din L.221/2009, punct.2 din art.XIII din L 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor;
Pârâta D.G.F.P. T., in reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, in calitate de reprezentant legal al paratului S. R., a formulat întâmpinare, la precizarea de acțiune formulata de către reclamanta L. M. .
In motivare, se arată că, OG nr.214/1999 stipulează ca " persoanele care au calitatea de luptător in rezistenta anticomunista beneficiază de: restituirea in condițiile legii a proprietăților confiscate- in natura sau daca aceasta nu este posibila, in echivalent;"
De altfel, si Legea 221/2009 da posibilitatea reclamanților sa-si recupereze bunurile confiscate cu condiția prevăzuta de:
"ART. 5(1) Orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecata, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare.
Reclamanta avea posibilitatea inca de la apariția OG nr.214/1999, a Legii 10/2001 si a Legii nr.247/2005 sa beneficieze de restituirea proprietăților confiscate sau de echivalentul acestora. Cum aceasta nu a uzat de aceste dispoziții legale( rămânând in pasivitate) sau daca s-au folosit de acesta si nu a obținut ceea ce a cerut, in acest moment, pe calea oferita de Legea nr.221/2009, cererea devine inadmisibila.
Mai mult, din însuși textul legii nr.221/2009, art.5 lit.b, rezida faptul ca pot fi acordate despăgubiri materialei sub anumite condiții) insa numai pentru bunuri imobile( tocmai pentru se introduce condiția - legea nr. 10/2001 si 247/2005 care se refera la bunuri imobile-).
Cu privire la lipsa folosinței bunurilor confiscate perioada deportării, arătam ca . cod civil prevede ca " Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, afara de excepțiile si modificările de mai jos .
Insa, daunele moratorii (damnum emergens), la fel ca si daunele compensatorii( lucrum cessans) pot fi acordate daca sunt indeplinite anumite condiții. Așadar, pentru angajarea răspunderii civile in acest caz este necesar ca intre masurile cu caracter administrativ luate de S. R. si prejudiciu sa existe o legătura de cauzalitate. Obligația de dezdaunare ia ființa numai cand se stabilește existenta in mod obiectiv a unei legaturi de la cauza la efect intre măsura confiscării bunurilor dispusa de paratul chemat sa răspundă si paguba suferita de victime, in intelesul ca aceasta legătura constituie insasi premisa răspunderii. Legătura intre cauza si efect e obligatoriu de demonstrat, inexistenta unui raport de cauzalitate inlatura temeiul tragerii la răspundere.
Asa incat, nu poate fi atrasa răspunderea Statului R. pentru beneficiul nerealizat si anume salariul minim pe economie pe care l-ar fi putut realiza pe perioada deportării intrucat nu se dovedește un prejudiciu cert, sigur sub aspectul existentei sale si sub aspectul posibilității de evaluare, aceste beneficii putând fi influențate de mai mulți factori. Pe cale de consecința, nu poate fi demonstrata existenta unui raport de cauzalitate in masurile administrative si prejudiciul pretins a fi cauzat.
De altfel, CEDO s-a pronunțat in mod repetat cu privire la aceste beneficii nerealizate in sensul respingerii lor, motivând prin aceea ca o evaluare a acestor daune ar însemna "specula"( ex. Cauza Gingis/Romania- Hot.din data de 04.11.2008, publicata in MO partea I nr.458/02.07.2009).
Se solicită aplicarea art.242 alin.ultim C.pr.civila privind judecarea in lipsa .
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Legiuitorul român a inițiat și adoptat nenumărate reglementări referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, se constată că există mai multe acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi : dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Dintre măsurile reparatorii, reclamanta a optat pentru despăgubiri morale, reglementate de art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009 prin acțiunea introductiva si precizând acțiunea a solicitat si despăgubiri materiale –reprezentând salariul minim pe economie ce l-ar fi putut realiza soțul său in calitatea de muncitor pe perioada deportării.
În practica judiciară s-a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor; prin urmare, se apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
În speța dedusă judecății, instanța constată că solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor de ordin moral este neîntemeiată.
Prin adoptarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - persoanele cărora li s-a adresat nu au avut o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei - atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
In ceea ce privește daunele materiale instanța constată că solicitarea formulată de reclamanta pe calea oferită de Legea 221/2009 este neîntemeiată, apreciind ca nu poate fi atrasa raspunderea paratului pentru beneficiul nerealizat si anume salariul minim pe economie pe care l-ar fi putut realiza sotul reclamantei pe perioada deportării, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru daunele moratorii si cele compensatorii si nici a legăturii de cauzalitate intre măsurile cu caracter administrativ luate de S. Român si prejudiciul pe care il pretinde, obligația de dezdăunare luând ființă doar când se stabilește existența in mod obiectiv a unei legături de la cauză la efect intre măsura dispusă de pârâtul chemat să răspundă si paguba suferită de victimă.
Pentru toate aceste considerente, în baza normelor legale mai sus enunțate, instanța va respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge în tot acțiunea formulata de reclamanta L. M. cu domiciliul procedural ales la Cabinetul avocat A. S. în Lugoj . jud. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP TIMIS cu sediul în Timișoara .. 9B.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 30.05. 2012.
PREȘEDINTE GREFIER
D. H. C. F.
Red. D.H.
Tehnored. F.C.
6ex
18.09.2012
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 5622/2012.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1660/2012.... → |
|---|
